Formele raspunderii internationale

Formele raspunderii internationale

Dreptul international a consacrat mai multe forme ale raspunderii internationale in raport de natura incalcarilor aduse prin actul ilicit.

Formele raspunderii internationale sunt: politica, morala, materiala si penala.

In realitatea vietii internationale aceste forme de raspundere pot fi angajate separat, in raport de natura valorilor lezate, dar in cazul unor incalcari grave ale dreptului international, in special ca urmare a unor acte de agresiune, formele raspunderii se pot cumula.

Raspunderea politica

In cazul in care un stat, prin conduita sa contrara normelor dreptului international, a adus prejudicii de natura politica altui stat sau comunitatii internationale in ansamblu, statul respectiv este tinut sa raspunda in acest cadru, impotriva sa putandu-se adopta sanctiuni politice sau de alta natura.

Sanctiunile politice pot fi destul de variate, ele materializandu-se in ruperea relatiilor diplomatice, excluderea dintr-o organizatie internationala, boicotarea relatiilor cu alte state, intreruperea relatiilor economice, comerciale, de comunicatii sub diverse forme, excluderea din forurile de colaborare culturala, sportiva etc.

In cazul comiterii unor agresiuni se pot aplica si masuri de limitare a suveranitatii statului in culpa.

Astfel, dupa capitularea neconditionata a Germaniei in al doilea razboi mondial guvernele U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii si Frantei au preluat temporar puterea suprema in Germania, exercitand un control direct aspra acesteia, pentru a asigura poporului german calea restabilirii integrale a suveranitatii sale uzurpate de regimul nazist si a se garanta ca in viitor statul german nu va continua politica sa agresiva si isi va indeplini obligatiile internationale.

In conditiile vietii internationale contemporane un rol important in aplicarea sanctiunilor politice revine Organizatiei Natiunilor Unite, in exercitarea atributiilor ei conferite de statele membre pentru mentinerea si restabilirea pacii si securitatii internationale.

Raspunderea morala

Raspunderea morala se angajeaza in situatia in care s-au produs daune de ordin moral unui stat. Ea se concretizeaza de regula in obligarea statului care a adus ofensa altui stat de a prezenta scuze acestuia, fie pe cale diplomatica, fie in alt mod.

Faptele care angajeaza raspunderea morala pot fi: ofensarea drapelului sau imnului de stat ori a reprezentantului diplomatic al altui stat, denigrarea politicii duse de un alt stat sau a istoriei acestuia, tratarea necorespunzatoare a sefului unui stat aflat in vizita in alta tara ori punerea in pericol a vietii sau integritatii fizice a acestuia etc.

Raspunderea morala poate lua si forma aplicarii de sanctiuni de catre statul considerat ca vinovat impotriva agentilor sau a cetatenilor sai care au comis acte ilicite fata de un alt stat sau fata de cetatenii acestuia.

Raspunderea materiala

Raspunderea materiala poate interveni atunci cand un stat reclama pagube ce i s-au cauzat de catre un alt stat, fie direct printr-o incalcare a dreptului international ori a unui angajament contractual asumat, fie cand este vorba de o paguba creata unui cetatean al sau.

Ea consta in obligatia de a repara prejudiciul produs, reparatie ce se poate face pe calea restituirii cat si prin plata unui despagubiri.

Restituirea consta in restabilirea drepturilor incalcate, aducerea acestora in starea anterioara producerii actului ilicit. Este o forma de reparare in natura, prin restituirea bunurilor sau a valorilor preluate, ori prin inlocuirea acestora cu bunuri similare. Ex.: restituirea unei nave sau a unei proprietati confiscate.

Despagubirea  se angajeaza atunci cand reparatia in natura, prin restituire, nu mai este posibila. Ea se concretizeaza in general printr-o desdaunare baneasca justa.

Reparatia trebuie sa fie integrala. Ea trebuie sa cuprinda atat paguba suferita (damnum emergens), cat si castigul realizat (lucrum cessans). Despagubirea nu poate avea decat un caracter compensator si nu represiv, ea tinzand la reintegrarea victimei intr-o situatie echivalenta celei existente anterior producerii pagubei si nu la pedepsirea autorului.

Despagubirea poate consta fie dintr-o suma reprezentand echivalentul unui bun concret de care a fost pagubit statul respectiv, fie dintr-o suma forfetara, apreciata in abstracto prin evaluarea globala a diverselor elemente constitutive ale prejudiciului produs, indeosebi daca intre data platii si cea a producerii prejudiciului a trecut un timp indelungat sau daca prejudiciul produs este greu sa fie delimitat in toate componentele sale (ex.: nationalizarea sau exproprierea unor categorii de bunuri apartinand altui stat)

Raspunderea penala

Raspunderea penala este o consecinta directa a incalcarii normelor dreptului international de catre persoane fizice, care reprezinta statul, indeosebi cand se comit crime contra pacii, crime de razboi si crime impotriva umanitatii, sau de catre persoanele care actioneaza cu titlu personal, cand este vorba de alte crime ce se sanctioneaza potrivit reglementarilor internationale cu caracter penal.

Raspunderea penala, ca forma a raspunderii juridice, inseamna obligatia unei persoane care a incalcat o norma penala de a suporta o pedeapsa pentru infractiunea comisa si dreptul organelor judiciare de a aplica aceasta pedeapsa.

Actul ilicit prin care se incalca o norma de drept international penal capata caracter de infractiune, infractiunea fiind unicul temei al raspunderii penale, fie ca aceasta ia forma de crima internationala sau delict international.

Potrivit teoriei generale a dreptului penal, pentru a se angaja raspunderea penala a unei persoane este necesar ca aceasta sa fi savarsit o fapta prevazuta si pedepsita de o norma penala, ca fapta respectiva sa prezinte un anumit grad de pericol social si sa fi fost savarsita cu vinovatie. Neintrunirea tuturor acestor elemente are drept consecinta lipsa raspunderii penale.

Raspunderea penala are caracter personal, sub incidenta legii penale cazand numai infractorii, persoane fizice, care pot fi autori, instigatori, complici sau favorizatori.

Exista raspundere penala atunci cand fapta este savarsita cu intentie sau din culpa, in raport de caracterul faptei prin care se aduce atingere normei penale.

 Raspunderea penala se individualizeaza in functie de gravitatea faptei savarsite, de calitatea persoanei fata de fapta savarsita (autor, instigator, complice, favorizator), precum si de circumstantele in care se savarseste fapta ori de circumstantele personale ale faptuitorului, care pot agrava sau atenua raspunderea.

In dreptul international s-a pus problema determinarii subiectului raspunderii penale. Este astazi unanim acceptat ca numai persoana fizica poate sa fie trasa la raspundere penala.

Teoria raspunderii penale colective potrivit careia statele puteau raspunde penal este astazi contrarie principiilor dreptului international, in plan practic ea putand avea consecinte deosebit de nocive, ajungandu-se la impunitatea adevaratilor culpabili de savarsirea unor grave infractiuni internationale.

Asadar, in cazul in care in raporturile internationale se savarsesc fapte penale, raspunderea penala nu incumba statului, ci reprezentantilor si agentilor sai, adica acelora care au ordonat sau au executat asemenea infractiuni. Pentru infractiunile internationale de orice fel savarsite de organele statului sau de agentii sai, raspunderea internationala cu caracter penal nu revine statului, ci persoanelor care le-au comis in numele statului sau tolerate fiind de acesta.

Statul poate avea si el o raspundere in legatura cu savarsirea infractiunilor internationale, dar aceasta raspundere nu ia forma penala, in asemenea cazuri putand fi antamata raspunderea politica, morala, materiala, dupa caz.

Raspunderea penala este de data mai recenta decat celelalte forme ale raspunderii internationale.

Raspunderea internationala penala s-a dezvoltat in special dupa al doilea razboi mondial, in prezent dobandind o importanta deosebita.

Raspunderea internationala penala este astazi bazata pe incalcarea unor norme imperative de jus cogens ale dreptului international, care interzic in mod expres categorii de fapte de o deosebita periculozitate pentru comunitatea internationala. Ea este angajata in domenii foarte variate ale relatiilor internationale atat in timp de pace, cat si in timp de razboi, intre care :

mentinerea pacii si securitatii internationale;

asigurarea dreptului popoarelor la autodeterminare;

protectia fiintei umane;

asigurarea si conservarea mediului inconjurator;

desfasurarea unor activitati vitale pentru comunitatea internationala (transporturi, telecomunicatii etc.);

dreptul umanitar aplicabil in perioada de conflict armat.