Introducere

Aceasta a doua prelegere arata relatiile care exista intre drept si stat, precum si principiile dreptului.

Obiective:

La sfarsitul acestei prelegeri, studentul va putea:

- sa isi insuseasca problematica statului (definitii, forme), relevanta pentru relatia existenta intre stat si drept;

- sa isi insuseasca principiile dreptului;

- sa recunoasca aspectul aplicativ al studiului dreptului.

Dreptul si statul

A. Notiunea de stat. Statul este principala institutie politica a societatii.

B. Continutul si scopul statului. Criteriul de organizare a statului este unul teritorial. Teritoriul capata in acest context o semnificatie politica.

Disputele intre state, care iau adesea forma razboiului, au drept obiectiv acapararea de teritorii, de prizonieri, de bogatii aflate pe acele teritorii.

Elementele statului sunt, deci:

- teritoriul;

- populatia;

- forta publica, denumita si putere de stat sau putere de constrangere.

Anumite conceptii despre stat - Kant, curentul liberalismului etc. - configureaza in mod diferit raportul intre cetatean si stat, punand accentul fie pe apararea drepturilor cetateanului, fie pe promovarea intereselor acestuia.

Ruptura in aceasta directie o constituie materialismul istoric, care considera statul ca fiind un instrument de dominatie al unei clase asupra alteia.

Contextul contemporan a schimbat perceptia asupra statului. Revolutia stiintifica si tehnica, transformarea claselor si a raporturilor dintre acestea intr-o lume creata de om, pune problema unui nou rol jucat de stat. Noul stat asistential se caracterizeaza, din punct de vedere juridic, prin trecerea de la un drept cu o functie preponderent protectiv-represiva la un drept cu o functie mai mult promotionala. Acest stat trebuie sa-si conserve numai monopolul asupra fortei legitime, a carei exercitare este limitata de recunoasterea si garantarea drepturilor omului. Este larg raspandita ideea conform careia acest nou stat are ca functii principale:

- asumarea sarcinii de realizare a unei societati mai integrate;

- respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

- asigurarea principiilor separarii puterilor;

- respectarea regulilor democratice apte sa genereze decizii adecvate;

- asigurarea democratiei si a justitiei (Duverger).

C. Puterea de stat si exercitarea puterii de stat prin organele sale.

Institutiile statului.

Puterea de stat este o forma istoriceste determinata si variabila de autoritate. In orice societate exista forme multiple de autoritate, de fixare si consolidare a unui sistem de valori.

Puterea de stat:

- are caracter politic;

- are o sfera generala de aplicabilitate;

- are agenti specializati care o realizeaza;

- este suverana, atat in exterior (orice stat are dreptul de a stabili propriile relatii cu alte state), cat si in interior (orice stat poate sa comande cu privire la supusii proprii, comanda care se concretizeaza in elaborarea unor norme cu caracter general-obligatoriu si in urmarirea aplicarii lor in practica sociala).

Exercitarea puterii de stat difera in functie de tipurile de organizare statala.

Intr-un stat democratic, puterea emana de la popor si apartine acestuia. Exercitarea puterii, organizarea canalelor prin care circula puterea sunt incredintate statului. In planul activitatii statale are loc o divizare, o separare a puterilor. Separatia puterilor:

- este fundamentata de Montesquieu;

- postuleaza existenta a trei puteri - legiuitoare, executiva si judecatoreasca;

- este fundamentul libertatii politice.

Separarea puterilor nu insemana lipsa de corespondenta intre ele. Acest principiu, al separatiei puterilor, nu trebuie sa introduca o stare de independenta absoluta care sa constituie raportul puterilor ca ceva negativ, in sensul ca tot ce face una fata de celalalta devine un act ostil, cu destinatia sa i se impotriveasca. In ameliorarea unei astfel de viziuni, un rol important ii revine dreptului. Acesta fixeaza cadrul legal de functionare a fiecarei puteri, cadru in care trebuie sa se regleze raporturile firesti de cooperare a puterilor si de integrare a acestora in sistemul social - politic de organizare sociala.

Institutiile statului sunt organizate intr-o forma sistematica si constituite instrumentul de realizare a functiilor statului. Modul de functionare, repartizarea competentelor, atribuirea unor prerogative specifice sunt continute in legi, in Constitutie, in legile organice si in legile subsecvente acestora.

Activitatea institutiilor este reglata normativ. Normele juridice dimensioneaza competenta organelor de stat - atat cea materiala, cat si cea teritoriala sau personala.

Un loc aparte in cadrul componentelor institutionale ale statului il ocupa institutiile statale judiciare, denumite si autoritatea judecatoreasca.

Autoritatea judecatoreasca este compusa din trei elemente:

I. Instantele judecatoresti. Conform art. 126 alin. 1 din Constitutie, "Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege".

a) In Romania functioneaza o singura instanta suprema - Inalta Curte de Casatie si Justitie - cu sediul in Bucuresti. Este alcatuita din patru sectii: sectia civila si de proprietate intelectuala, sectia penala, sectia comerciala si sectia de contencios administrativ si fiscal. In structura Curtii este organizat si Completul de 9 judecatori. Inalta Curte se compune din: presedinte, vicepresedinte, patru presedinti de sectii si judecatori.

b) Curtile de apel sunt instante cu personalitate juridica, in circumscriptia carora functioneaza mai multe tribunale si tribunale specializate. In Romania exista 15 Curti de apel, alcatuite din sectii specializate: civila, penala, comerciala, pentru cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si, dupa caz, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.

c) Tribunalele se organizeaza la nivelul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti si au, de regula, sediul in municipiul resedinta de judet. In circumscriptia unui tribunal sunt cuprinse toate judecatoriile de pe raza teritoriala a judetului respectiv. Si tribunalele sunt organizate pe sectii sau complete specializate. In Romania exista 42 de tribunale.

d) Judecatoriile functioneaza in toate judetele si in fiecare sector din Bucuresti. In Romania exista 180 de judecatorii.

e) Instantele militare sunt: tribunalele militare, in numar de patru; Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Curtea Militara de Apel.

II. Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti an parchete, care functioneaza pe langa instantele judecatoresti (Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - condus de un procuror general, parchetele de pe langa Curtile de Apel - conduse de procurori generali, parchetele de pe langa Tribunale - conduse de prim-procurori, parchetele de pe langa Tribunalele pentru Minori si Familie - conduse de prim-procurori si de pe langa Judecatorii - conduse de prim-procurori). De asemenea, pe langa fiecare instanta militara functioneaza un parchet militar.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) este o structura autonoma in cadrul Ministerului Public si este condusa de un procuror sef aflat sub coordonarea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

III. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei. Este alcatuit din 19 membri din care: 14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat (9 membri in sectia pentru judecatori si 5 membri in sectia pentru procurori); 2 reprezentanti ai societatii civile (specialisti in domeniul dreptului, cu buna reputatie), alesi de Senat si 3 membri de drept (presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ministrul justitiei si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie). Consiliul Superior al Magistraturii este atat institutia care apara judecatorii si procurorii impotriva oricarui act care le-ar putea afecta independenta si impartialitatea, dar si instanta disciplinara pentru judecatori si procurori.

Jurisdictii internationale:

I. Curtea Internationala de Justitie cu sediul la Haga, a fost creata dupa al doilea razboi mondial la initiativa O.N.U.

Statele membre ONU se obliga sa supuna jurisdictiei Curtii solutionarea diferendelor, numai in situatia in care consimt expres la aceasta. Curtea este formata din 15 judecatori alesi de Consiliul de Securitate si Adunarea Generala ONU, pentru un mandat de 9 ani, care poate fi reinnoit.

II. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (Curia) cu sediul la Luxemburg, a fost infiintata in 1951 ca instanta suprema a Uniunii Europene. Fiecare stat al UE isi desemneaza un judecator in cadrul Curtii pentru un mandat de 6 ani. Sesizarea Curtii poate fi facuta de catre: statele membre, institutiile UE, particulari sau de tribunale nationale. Obiectul cererilor poate fi interpretarea tratatelor si actelor comunitare, sanctiunile impuse de Comunitatea Europeana, repararea prejudiciilor produse de institutiile UE sau de agentii comunitari. In structura jurisdictionala a UE functioneaza si Tribunalul de prima instanta si Tribunalul functiei publice.

III. Curtea Europeana a Drepturilor Omului este instanta din structura Consiliului Europei, cu sediul la Stasbourg. Statele membre in Consiliul Europei isi desemneaza judecatori in cadrul Curtii (45 de judecatori in total). Curtea este organismul de control al respectarii Conventiei europene a drepturilor omului, de catre statele care au ratificat Conventia. Verificarea respectarii Conventiei se face de catre Curte in raport cu un caz concret, sesizat de un reclamant.

In materia protectiei drepturilor omului functioneaza si Curtea interamericana, Curtea africana a drepturilor omului si popoarelor, iar in materie penala, ONU a creat tribunale penale speciale ad hoc pentru Iugoslavia, Rwanda, o Curte penala internationala permanenta, curti speciale pentru Sierra Leone, Cambodgia, Timorul de Est, Irak, Liban.

D. Forma statului

Exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a acestui continut.

Laturile componente ale formei de stat sunt:

a) forma de guvernamant - modul de constituire a organelor centrale ale statului, exercitarea puterii prin intermediul acestor organe si impartirea competentei intre ele.

b) structura de stat - state simple sau unitare si state compuse sau federative;

c) regimul politic - ansamblul metodelor si mijloacelor de conducere a societatii, cu referire imediata la raporturile dintre stat si individ, la modul concret in care un stat asigura si garanteaza, in volum si intensitate, raporturile subiective.

Principiile dreptului

1. Clarificarea notiunii de principiu al dreptului

In aceasta parte a prelegerii, se va accentua asupra configurarii teoretice a notiunii de principiu al dreptului.

Ce sunt principiile dreptului Idei conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice.

Care este rolul principiilor dreptului Ele au un rol constructiv, dar si unul valorizator pentru sistemul de drept, in sensul ca ele cuprind cerintele obiective ale societatii, cerinte cu manifestari specifice in procesul de constituire a dreptului si in procesul de realizare a sa.

Principiile generale ale dreptului sintetizeaza un mare numar de cazuri concrete, ele rezuma fie aprecierile individuale ale relatiilor juridice, fie elementele de drept (sub forma unor definitii) Ele nu au suport exclusiv imaginativ.

Delimitarea principiilor se face in functie de experienta sociala si de unele cerinte obiective ale evolutiei societatii, ale convietuirii sociale, ale asigurarii acelui echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora. Principiile dreptului trebuie departajate de:

a) conceptele juridice - chiar daca exista o legatura intre ele - conceptele juridice sunt elemente de mijlocire pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar acestea, la randul lor, dau continut concret categoriilor juridice -, principiile juridice nu se confunda cu conceptele si categoriile juridice. Dar acestea din urma ajuta principiile juridice, prin conferirea unui continut concret, prin punerea lor in acord cu schimbarile sociale.

b) normele juridice - normele juridice au, fata de principii, o valoare explicativa mai mica.

c) axiomele juridice - acestea sunt mici sinteze, cu un grad de cuprindere mult mai mic decat principiile generale si cu un rol limitat in interpretarea fenomenului juridic.

Ideea de baza de la care s-a pornit, indiferent de scoala de drept care a abordat aceasta problema, a fost considerarea dreptului ca instrument al asigurarii libertatii si egalitatii oamenilor in raporturile dintre ei sau in raporturile lor cu statul, independent de variatiile istorice in care s-au configurat instrumentele juridice de garantare si realizare practica a libertatii si egalitatii.

Care este importanta teoretica si practica a studierii principiilor dreptului

- principiile dreptului traseaza linia directoare pentru sistemul juridic;

- principiile dreptului au rol in administrarea justitiei;

- actiunea principiilor dreptului are ca rezultat conferirea certitudinii dreptului - garantia acordata indivizilor contra imprevizibilitatii normelor coercitive - si a congruentei sistemului legislativ - adica concordanta legilor, caracterul lor social verosimil, oportunitatea lor.

B. Prezentarea analitica a principiilor dreptului

a) Asigurarea bazelor legale de functionare a statului. Actiunea acestui principiu presupune premisa existentei statului de drept. In statul de drept, intinderea puterii trebuie sa fie compensata de scurtimea duratei sale, izvorul puterii politice sau civile trebuie sa fie expresia vointei suverane a poporului, iar aceasta trebuie sa isi gaseasca formule juridice potrivite de exprimare, in asa fel incat puterea poporului sa poata functiona in mod real ca o democratie.

b) Principiul libertatii si al egalitatii. In realizarea efectiva a vietii sociale, rolul dreptului se materializeaza in ingradirea inclinatiei unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place, in neutralizarea acelei suspiciuni difuze autoritatilor politice fata de gruparile nonconformiste si in inlaturarea tuturor barierelor si a discriminarilor ce persista in calea asigurarii sanselor egale de manifestare si progres pentru toti oamenii.

c) Principiul responsabilitatii. Dincolo de terenuri morale, responsabilitatea priveste domeniul dreptului, in sensul ca acesta poate si trebuie sa intervina in reglementarea raporturilor sociale, nu numai post festum, ci si prin prescriptiile sale, putand sa fundamenteze atitudini culturale ale individului fata de lege, atitudini exprimate esential in apararea integritatii valorilor sociale pe cale legala.

d) Principiul echitatii si justitiei. Actiunea principiului echitatii priveste atat activitatea legiuitorului, cat si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului.

• notiunea de stat

• continutul si scopul statului
• puterea de stat si exercitarea puterii de stat
• instrumente ale exercitarii puterii de stat - institutiile statului
• institutiile statale judiciare
• forma statului
• notiunea de principiu al dreptului
• principiile dreptului

◘ autoritate

◘ stat

◘ institutie

◘ stat - legalitate - oportunitate

◘ principiile dreptului

a) Obligatorie:

N. Popa, Teoria generala a dreptului, Bucuresti, 2002.

M. Djuvara, Teoria generala a dreptului (Enciclopedie juridica), Ed. All, Bucuresti, 1995

Eugeniu Sperantia, Introducere in filosofia dreptului, Cluj-Napoca, 1940

I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere in Teoria generala a dreptului, Bucuresti, 1992

Sofia Popescu, Introducere in studiul dreptului, Bucuresti, 1999.

Gheorghe Bobos, Teoria generala a dreptului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1999

Ioan Craiovan, Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, 2001.

b) Facultativa:

Jean-Louis Bergel, Théorie générale du droit, Paris, 1985.

Giorgio del Vecchio, Lectii de filosofie juridica, Ed.Europa Nova, Bucuresti, 1995;

Corneliu Barsan, Conventia europeana a drepturilor omului, Editura All Beck 2005-2006.