Fenomene care explica aparitia dreptului comparat

FENOMENE CARE EXPLICA APARITIA DREPTULUI COMPARAT

Dreptul nu este o creatie spontana si abstracta. Ca produs socio-istoric el suporta influenta directa sau indirecta a factorilor sau ele­mentelor care se infrunta pentru a-i determina substanta si a-i modela forma.¹ Dreptul comparat nu face nici el exceptie de la aceasta regula.

De-a lungul timpului dreptul a fost pus in situatia de a acoperi o gama cat mai larga de raporturi juridice. Reglementarile nu erau suficiente pentru a satisface nevoile juridice ale societatii in permanenta dezvoltare si schimbare. Chiar si obiceiul era depasit in fata unor elemente complet noi sau straine. Acesta este motivul pentru care din cele mai vechi timpuri cunoasterea altor sisteme de drept decat cele ale statului de referinta a fost esentiala. Acest lucru s-a realizat prin intermediul dreptului comparat.

La baza aparitiei si dezvoltarii dreptului comparat stau doua mari fenomene²:

largirea orizontului nostru istoric si stiintific;

transformarea radicala din ce in ce mai accelerata a lumii in care traim.

Sectiunea I Largirea orizontului istoric si stiintific

Orizontul³ istoric s-a extins treptat, capatand dimensiuni im­presionante, in special in ultimele decenii. Daca la inceputul secolului al XlX-lea se limita la istoria popoarelor grec si roman, la ora actuala, in contextul noilor concepte precum globalizare, diversitate, multilingvism, s-a extins, cuprinzand acum referinte la cele mai indepartate popoare.

La largirea orizontului nostru istoric au contribuit discipline precum: etnologia, sociologia, protoistoria, preistoria, lingvistica etc. Rastumand orizontul istoric stabilit, aceste discipline au pus in miscare un proces de adaptare care va sfarsi prin a ingloba toata planeta in dimensiunea spatialo-temporala si tot trecutul istoric si preistoric al umanitatii in dimensiunea temporalo-verticala a orizontului nostru istoric. In centrul acestui fenomen se afla subrezirea progresiva a pre­tentiei la universalitate a politicii si culturii europene, a egocentrismului civilizatiei europene, in secolul XX cultura, istoria si stiinta se definesc prin pluralitate, interdisciplinaritate si interferente culturale.

Largirea orizontului stiintific a fost o conditie sine qua non a largirii orizontului istoric. Initial cresterea a fost cantitativa, pentru a se transforma treptat intr-o crestere calitativa, progres calitativ. Astfel, progresul protoistoriei, preistoriei, etnologiei, sociologiei si lingvisticii au dus in mod necesar la o modificare radicala si substantiala, deci calitativa, a conceptelor noastre fundamentale privind istoria, sociologia, cultura, civilizatia si lumea. Toate stiintele au fost imbogatite si innoite pana la completa lor transformare.

Stiinta juridica a fost si ea influentata in mod esential si necesar de toate aceste schimbari. Cu toate acestea, in sfera stiintei juridice progresul a fost mult mai lent. Dreptul roman dispunea de intaietate atat in raport cu celelalte sisteme de drept ale vremii cat si cu cele din toate vremurile. Nici macar dreptul grecesc nu a reusit sa se asocieze dreptului pozitiv si stiintei juridice romane, chiar daca din punct de vedere cultural, romanii au fost dominati de greci. Dreptul roman era un dat fix, astfel incat pentru o perioada foarte lunga de timp nici macar nu au existat incercari de modificare sau asociere cu alte sisteme de drept.

in Germania, spre exemplu, dreptul roman s-a aplicat aproape nemodificat pana in secolul al XlX-lea, prin intermediul Pandectelor.

Cea mai relevanta actiune in sensul adaptarii stiintei juridice la necesitatile vremii si de analiza comparata a diferitelor sisteme de drept a avut loc cu ocazia Congresului de la Paris, din 1900, in cadrul caruia ordinile juridice au fost clasificate in 5 grupe principale. Acestea sunt obiectul de studiu al stiintei juridice comparate, al carui rol este acela de a sintetiza panorama juridica a lumii.⁴

Stiintele juridice nationale, denumite in mod plastic in doctrina getouri⁵ nationale, au franat dezvoltarea dreptului comparat, intr-adevar dreptul pozitiv (totalitatea normelor juridice statuate - posita, dreptul asa cum este el in prezent sau cum a fost in trecut nu, asa cum ar trebui sau s-ar dori sa fie⁶) este pretutindeni un drept national, iar stiinta juridica a devenit nationala, ajungandu-se in mod paradoxal la nationalizarea dreptului international privat. Majoritatea juristilor, inainte de secolul XIX, se limitau la cunoasterea dreptului national, uneori chiar numai a unei parti din acesta, fara a fi interesati de ce se intampla in dreptul altor state. Slabele incercari de aplicare a metodei comparative au rezultat intr-o multitudine de studii fragmentate, fara nicio unitate, care au trebuit ulterior coroborate pentru a se obtine o viziune unitara.

Se observa deci ca raportul este invers, dreptul comparat, chiar putin dezvoltat initial, a fost cel care a contribuit la largirea orizontului stiintelor juridice nationale, iar, ulterior, acestea au alimentat dez­voltarea dreptului comparat intr-un ciclu care se repeta si astazi.

Sectiunea a Il-a Transformarea lumii in care traim

Stiinta juridic a urmat o evolutie inversa decat aceea a lumii. Din universala, ea a devenit nationala, din generala particulara.⁷ Motivul principal este acela ca dreptul este impartit intre doua tendinte contradictorii, si anume:

globalizarea, integrarea planetara tot mai accentuata;

statul suveran si autonomia sa, care circumscrie viata popoarelor si este formula tip de organizare a lumii.

Acelasi autor spune ca dreptul are o perspectiva ptolemeica intr-o lume copemiciana.

Factorii care favorizeaza perspectiva ptolerneica, respectiv rigi­ditatea dreptului, sunt mentionati in cele ce urmeaza. Dintre acestia, cea mai mare importanta o au primii doi factori, urmatorii decurgand in mod natural din acestia.

Finalitatea practica a dreptului pozitiv, care se repercu­teaza in mod obligatoriu asupra stiintei juridice

Cu siguranta scopul legii este acela ca ea sa fie aplicata in cazuri concrete. Iata de ce, dreptul pozitiv a avut intotdeauna o finalitate practica, intreaga stiinta juridica este o stiinta practica prin finalitatea si obiectul ei. Cu atat mai putin, dreptul pozitiv nu poate avea decat o finalitate practica.

Aceasta caracteristica accentueaza caracterul autonom, izolat al dreptului national. Regulile din dreptul strain nu se pot aplica in cazurile nationale si nu prezinta interes pentru problema juridica a omului de rand. Metoda comparativa sau regulile ei nu rezolva litigiile referitoare la proprietate, in speta, dintre locuitorii nationali.

Statul suveran a devenit fundamentul, suportul, dar si creatorul ordinilor juridice

Cu siguranta existenta unui sistem de drept nu poate fi con­ceputa in afara organizarii sociale. Statul, prin organele sale este cel care redacteaza si adopta legile ce guverneaza viata poporului sau.

Similitudinea ipotetica a dreptului diverselor state, oricat de imposibila pare, aduce cu sine numai avantaje, in special de ordin practic. De aceea, incepand cu secolul al XVI-lea juristii lumii au lansat apelul in favoarea unificarilor legislative partiale sau complementare.

Abia mult mai tarziu, odata cu aparitia marilor structuri supranationale, politica a inteles cu adevarat insemnatatea si utilitatea acestui apel si s-a trecut la unificari sau uniformizari legislative partiale. Codificarile vor genera la randul lor o dubla ruptura, ruptura in timp, orizontal, si ruptura in spatiu, intre diferitele ordini juridice europene.

in cele din urma unitatea juridica incoroneaza unitatea politica, lucru subliniat de imprejurarile Revolutiei Franceze. Sesizand acest mare avantaj puterea politica isi va asigura monopolul creatiei dreptului sfarsind prin a etatiza dreptul. Acest fenomen a franat si el dezvoltarea dreptului comparat.

Raportul dintre lumea politica si drept

De-a lungul istoriei dreptul a fost intotdeauna elaborat cu ajutorul sau in umbra puterii politice⁸ (de cele mai multe ori si a bisericii) si de aceea relatia dintre drept si politica a fost intotdeauna una foarte stransa.

in sistemele de drept in care precedentul judiciar nu este izvor de drept, legatura dintre drept si politica este cu atat mai evidenta.

Spre exemplu, in Franta si Germania, aplicarea dreptului roman s-a hotarat de catre puterea politica, dar pentru motive diferite, in vreme ce regii francezi aplicau dreptul roman in virtutea principiului ratione imperii desi manifestau neincredere pentru el, considerandu-1 o mare cutuma a sudului, imparatii germani au dispus aplicarea dreptului roman intrucat se considerau continuatorii imparatilor romani.⁹

in Spania si Portugalia initial influenta dreptului roman s-a facut simtita prin intermediul juristilor si legistilor. Treptat se amplifica ideea unitatii legislative care mai tarziu va deveni dominanta. Unitatea politica din ce in ce mai solida duce si la unitate juridica.

Codificarile drept cauza ale unei duble rupturi

Ruptura in timp, verticala. Ordinile juridice isi gasesc din ce in ce mai mult fundamentarea in coduri, ajungand sa se rupa de radacinile lor istorice.¹⁰ De aici si diferentele majore de conceptie intre unele norme vechi si altele noi si inchistarea juristilor in codurile actuale fara a se mai da vreo importanta dreptului vechi.

Aparitia Codurilor a marcat astfel punctul decisiv de ruptura in unitatea juridica europeana.

Ruptura in spatiu intre dreptul pozitiv din fiecare tara si dreptul pozitiv al celorlalte tari, nationalizarea stiintei juridice.

intotdeauna au existat diferente foarte mari intre cutumele unei regiuni fata de cutumele alteia, cu atat mai mult intre cutumele existente pe teritoriile unor state diferite. Cu toate acestea, istoria dreptului Europei reprezinta in realitate o unitate si este o creatie veche in vreme ce istoriile legislatiilor nationale sunt creatii stiintifice tardive si fortate de ideea de suveranitate a statelor. Dreptul roman preluat de majoritatea statelor europene, a exercitat, cu intensitati diferite, in epoci diferite, sub forme variabile, direct ori indirect, o influenta profunda asupra sis­temelor de drept europene. Paralel cu modernizarea si actualizarea dreptului din fiecare stat, s-a dezvoltat o stiinta juridica europeana luata ca metoda si corp de reguli ordonate si sistematic organizate, romane in substanta lor dar europene ca intindere.'

Odata cu aparitia codurilor aceste diferente s-au accentuat, ajungandu-se in a doua jumatate a secolului al XlX-lea la o ignorare totala a sistemelor de drept straine.

Motivatia aparitiei codurilor rezida in rationalism si in principiul securitatii juridice, mult invocate si exploatate de puterea politica.

Absolutizand diversitatea statele vor consolida individualitatea ordinilor juridice autonome, distincte unele de celelalte, dar limitate temporal si spatial in aplicare. Fiecare ordine juridica nationala va deveni centrul propriilor preocupari. Legislatiile nationale se dezvolta in mod paralel, independent, astfel incat dreptul comparat in aceasta perioada a fost justificat de simpla curiozitate a juristilor, pe domenii fragmentate si abstracte.

Sectiunea a IlI-a Factori caracteristici lumii coperniciene

Globalizarea, integrarea planetara accentuata sunt caracteristicile lumii coperniciene caracterizata de urmatorii factori:

1. Procesul de integrare progresiva a planetei

Ordinile juridice nu vor putea niciodata exista in afara lumii in care traim. Situatia in care o ordine juridica este complet separata de celelalte, aceasta este iluzorie, indiferent cat de mari ar fi barierele politice, sociale sau militare, intotdeauna va exista o interferenta minima intre diferitele ordini juridice.

intreaga istorie mondiala este de fapt un proces de integrare progresiva. Dupa evolutii lente si anevoioase, caracterizate in principal de cuceriri geografice, odata cu marile descoperiri stiintifice si progresul tehnic tot mai accelerat, procesul de integrare a capatat si el viteze tot mai mari.

Procesul de integrare se desfasoara continuu atat vertical cat si orizontal si va ajunge intr-o forma sau alta sa se finalizeze in unitate mondiala. Procesul de integrare a inceput de la activitatea de comert, de la factorul economic, si va duce treptat la integrarea politica (de aici si modelul de constructie europeana, dat de Comunitatile Europene).

La ora actuala nu se mai poate realiza conducerea unei societati in mod autonom, separat de celelalte state si popoare. Aproape niciun fenomen, de orice natura, nu mai poate fi complet izolat si controlat exclusiv in limitele nationale. Cooperarea internationala, organizatiile interguvernamentale sau supranationale, multiculturalismul si multi­lingvismul au devenit definitiile vietii politice contemporane.

Exista acum entitati supranationale din ce in ce mai puternice, care devin autonome fata de statele care le finanteaza sau au dobandit de-a lungul timpului caracter supranational. Aceste "organisme fara drapel', de pilda Fondul Monetar International, au exercitat o influenta relevanta in formarea drepturilor nationale in statele postcomuniste.¹²

in literatura de specialitate ³ s-a spus chiar ca organizarea politica a societatii internationale, transpunerea - pe plan international - a practicii organizarii statelor ca federatii si chiar prefigurarea unui stat (guvern) mondial stau la baza aparitiei si dezvoltarii organizatiilor

internationale.

Dintre toate disciplinele dreptul este cel mai afectat de aceasta miscare de unificare continua a lumii. Dreptul trebuie actualizat continuu, astfel incat sa acopere toate aspectele noi ale vietii con­temporane. Apar permanent noi intinderi si noi domenii ale dreptului, noi planuri de aplicare sau modalitati de reglementare. Ceea ce ieri era o fictiune astazi devine un aquis.

Tot asa, metoda comparativa iese din politica de inspiratie oca­zionala si devine treptat o metoda rationala, stiintifica, care va sta la baza elaborarii stiintei dreptului comparat.

2. Largirea cadrelor politice

Este un alt factor care a contribuit la modificarea structurii lumii, dinamizand-o.

Simultan si paralel cu procesul de integrare a lumii se petrece un proces de largire a unitatilor politice si care, in fiecare perioada istorica anume, corespunde unei oarecare forme de organizare politica.¹⁴

Dupa ce secole intregi statul national a fost cea mai raspandita si mai buna forma de organizare statala, la ora actuala se tinde spre forma de organizare a federatiei de anvergura continentala sau alte forme simi­lare. Elocvente exemple sunt organizarea Statelor Unite ale Americii, China, fosta U.S.S.R., aparitia si dezvoltarea Uniunii Europene etc.

Treptat are loc transferul puterii de decizie de la stat la orga­nizatia federala, iar cadrul politic se extinde de la limitele mici ale statului autonom la marimea intregii organizatii.

Procesul de largire a cadrului politic va avea asupra dreptului o influenta necesara si nelimitata. Se schimba in mod esential atat aria si modul de reglementare cat si raportul dintre individ si drept sau dintre ordinile juridice nationale. Statele suverane si autonome devin state membre ale aceleiasi formatiuni care vor aplica reguli federale comune.

Influenta principala a lumii coperniciene asupra dreptului este deci, aceea de a obliga pe juristi sa regandeasca pozitia statica a dreptului lor si de a gasi mijloacele care sa adapteze lumea ptolemeica a dreptului la perspectivele coperniciene ale lumii. Aceasta face intre­buintarea metodei comparative necesara iar existenta stiintei dreptului comparat indispensabila.¹⁵

Toate aceste miscari asupra dreptului comparat au o influenta aproape la fel de mare cat a avut dreptul comparat asupra lor in vremea celei de-a doua perioade de dezvoltare.¹ Dreptul comparat capata noi dimensiuni, daca nu chiar noi denumiri. Dupa ce initial capata o importanta vitala, mai tarziu devine greu de discutat despre drept comparat intre statele care fac parte din aceeasi federatie, in masura in care se extind reglementarile comune, metoda comparativa treptat isi va fi atins scopul si nu isi va mai gasi aplicare. Se va ajunge astfel la utilizarea sa numai intre ordini juridice si institutii apartinand unor entitati federative distincte, nu intre ce pana acum a fost cunoscut ca fiind state autonome.