Divortul si separarea in occident

Divortul si separarea in occident

Timp de secole, in occident casatoria a fost privita ca fiind practic indisolubila. Divorturile erau pronuntate doar in cazuri foarte rare, cum ar fi neconsumarea casatoriei. Mai exista insa tarii industrializate care nu recunosc divortul nici in present. Dar acestea sunt exemole izolate. Majoritatea tarilor au evoluat rapid in directia facilitarii obtinerii divortului. Asa numitul sistem adversarial a caracterizat de fapt toate tarile industrializate. Pentru a obtine divortul unul dintre soti trebuie sa aduca acuzatii (de ezemplu : violenta, parasirea domiciliului sau adulter ) celuilalt. Prima lege a divortului ,,din vina ambeler parti,, a fost introdusa in unele tari pe la mijlocul anilor 1960. De atunci multe state occidentale au procedat la fel, desi detaliile variaza functie de natura fiecareia. In Marea Britanie, legea de reforma a divortului, care face ca divortul sa poata fi obtinut mai usor si continea prevederi : ,, din vina ambilor soti,, , a fost adoptat in 1969 si a devenit efectiva in 1971. Principiul ,, din vina ambilor soti ,, a fost intarit printr-un nou amendament adoptat in 1996.

Intre 1960 si 1970, rata divortului in Marea Britanie a crescut constant cu 9% pe an, dublandu-se practic la fiecare decada. Prin 1972, se dublase din nou, in parte ca rezultat al legii din 1969, care permitea divortul multor persoane a caror casatorie era demult ,, stinsa,, .Din 1980 rata divortulrilor s-a stabilizat dintru-catva, ramanand totusi foarte ridicata fata de orice perioada precedenta ( Clark si Haldane, 1990 ) .

Divortul are un impact tot mai puternic asupra vietii copiilor. S-a estimat ca aproape 40% dintre copiii nascuti in Marea Britanie in anii 1980 vor fi la un moment dat, inainte de maturitate, membrii unei familii cu un singur parinte. Desi 75% dintre femeile si 83% dintre barbatii divotati se recasatoresc in mai putin de trei ani, ei vor fi crescut totusi intr-un mediu familial.

In Europa rata divortialitatii s-a dublat sau chiar s-a triplat in ultimii 30 de ani (Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia). In tarile in care familia a suportat cele mai profunde transformari: atitudinea fata de casatorie, comportamentul nuptial, fertilitatea, situatia femeii in familie si in societate, divortialitatea inregistreaza cele mai ridicate niveluri. Din anul 1950 pana in 1995 s-a inregistrat o reducere a duratei medii a casatoriei in momentul divortului de la 12-15 ani la 8 ani.

Rata divortului nu este in mod evident, un indiciu direct al nefericirii conjugale. Pe de-o parte, rata divortului nu include persoanele care traiesc separat , dar nu au divortat legal. In plus, oamenii nefericitii in casatorie pot prefera sa locuiasca impreuna, deoarece cred in valoarea casatoriei sau isi fac probleme legate de consecintele emotionale sau financiare ale unei eventuale despartiri, sau vor sa ramana impreuna ca sa ofere copiilor un ,,camin familial,, .

Divortul devine obisnuit din mai multe cauze legate de schimbari sociale semnificative. Cu exceptia unei mic proportii de oameni instariti, casatoria azi nu este legata de dorinta de a perpetua proprietatea si statutul din generatie-in-generatie. Pe masura ce femeile au devenit independente economic, casatoria a capatat tot mai putin decat inainte forma unui parteneriat economic necesar. Prosperitatea generala sporita inseamna ca este mai usor sa iti faci o gospodarie separata, in caz de esec matrimonial, de cat se credea in trecut ,faptul ca acum nu mai este etasat un stigmat divotului, este in parte urmare acestor evolutii, dar le confera si un nou impuls. Un alt factor important este cresterea accentuata a tendintei de a evolua casatoria prin prisma nivelului de satisfactie personala pe care-l ofera. Rata in crestete a divortului nu pare sa indice o profunda insatisfactie in cadrul casatoriei ca atare, ci o hotatrare sporita de a transforma intr-o relatie compensatorie si satisfacatoare.

Este extrem de dificil de trasat o linie de demarcatie intre avantajele sociale si costurile nivelului ridicat al divortului. Atitudinile mai tolerante inseamna ca unele cupluri pot pune capat unei relatii nesatisfacatoare fara sa infrunte ostracizarea sociala. Pe de alta parte, destramarea casatoriei este aproape intodeauna insotita de un stres emotional si poate creea dificultati financiare pentru una sau ambele parti.