Dispozitivul hotararii cuprinde prevederi potrivnice

Dispozitivul hotararii cuprinde prevederi potrivnice

Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ. revizuirea se poate cere "daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire". Textul citat vizeaza o ipoteza riguros determinata si care implica urmatoarele cerinte: hotararea sa cuprinda dispozitii potrivnice; dispozitiile potrivnice sa fie cuprinse in chiar dispozitivul hotararii, dispozitiile potrivnice sa fie ireconciliabile, adica sa nu poata fi aduse la indeplinire. Nerespectarea acestor cerinte nu deschide calea extraordinara de atac a revizuirii.

Cu alte cuvinte, contradictiile dintre dispozitiv si considerente nu se incadreaza in motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. Solutia este aceeasi si atunci cand contradictiile se ivesc intre diferitele considerente ale hotararii. Astfel cum am aratat deja mai este necesar ca dispozitiile potrivnice sa nu poata fi aduse la indeplinire. In caz contrar, revizuirea nu este admisibila. Cazurile in care o hotarare poate cuprinde dispozitii ce nu se pot aduce la indeplinire sunt numeroase. Cu titlu de exemplu mentionam: respingerea actiunii principale si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata; admiterea actiunii principale si a interventiei in interes propriu avand acelasi obiect; admiterea actiunii in realizarea prestatiei stipulate in contract, dar si a actiunii reconventionale prin care paratul a solicitat sa se constate nulitatea conventiei etc.

Mentionam de asemenea ca revizuirea nu poate fi folosita de parti pentru interpretarea dispozitivului hotararii ce urmeaza sa se execute. Intr-o asemenea situatie partile au deschisa calea procedurala reglementata de art. 281¹ C. proc. civ. si a  contestatiei la titlu, in conditiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru care s-a cerut ori a acordat mai mult decat s-a cerut

Cel de-al doilea motiv de revizuire constituie o exigenta a principiului disponibilitatii procesuale, principiu in conformitate cu care instanta este tinuta sa statueze numai in limitele in care a fost sesizata. Nerespectarea acestor exigente poate conduce la exercitarea recursului (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) sau a revizuirii (art. 322 pct. 2 C. proc. civ.).

Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze, toate reprezentand o nesocotire a aceluiasi principiu procedural: disponibilitatea procesuala. Prima ipoteza vizeaza situatia in care instanta s-a pronuntat extra petita, adica asupra unor lucruri care nu s-au cerut. Pentru a se stabili daca instanta a dispus extra petita este necesar sa ne raportam in toate cazurile la pretentiile formulate de parti, respectiv de reclamant prin cererea de chemare in judecata, de parat prin cererea  reconventionala, precum si de terti sau de parti prin alte cereri incidente, cum sunt interventiile principale, cererile de chemare in judecata a altor persoane ori de chemare in garantie.

In practica sunt exemplificate cele mai diverse situatii in care instanta poate dispune extra petita. Retinem si noi cateva exemple in aceasta privinta: instanta dispune obligarea paratului la plata de despagubiri pentru folosinta imobilului, desi reclamantul a solicitat numai revendicarea acestuia; obligarea paratului la plata dobanzilor, desi reclamantul a solicitat prin actiune numai restituirea imprumutului; obligarea paratului si la plata cheltuielilor de judecata, desi acestea n-au fost solicitate de reclamantul caruia i s-a admis actiunea; acordarea unui termen de gratie sau a executiei vremelnice, fara ca aceste beneficii sa fi fost solicitate de partea interesata.

Totusi trebuie sa remarcam ca instanta nu poate fi criticata pe calea revizuirii pentru faptul de a se fi pronuntat extra petita in acele cazuri in care ea trebuia sa statueze din oficiu asupra unor cereri. Asa este cazul cererilor solutionate de instanta in temeiul art. 42 C. fam. Potrivit acestui text, o data cu pronuntarea divortului instanta este obligata sa statueze si asupra incredintarii copiilor minori, precum si asupra contributiei fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora.

A doua ipoteza este aceea in care instanta s-a pronuntat minus petita. In acest caz principiul disponibilitatii a fost ignorat de judecatori prin aceea ca ei au omis sa se pronunte asupra unei pretentii care a fost dedusa in justitie. Este vorba aici de situatii diametral opuse celor vizate de prima ipoteza, aceea cand instanta a dispus extra petita. Din acest punct de vedere nu prezinta interes daca instanta a omis sa examineze un capat de cerere formulat prin actiunea principala, printr-o cerere reconventionala sau prin alte cereri cu caracter incident.

De asemenea, revizuirea este deschisa numai in cazul unei omisiuni univoce de a statua asupra pretentiei, iar nu si in acele situatii in care capetele de cerere respective au fost respinse explicit sau implicit prin respingerea capatului principal.

Ultima ipoteza consacrata in art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizeaza un caz de plus petita. Aceasta ipoteza a fost retinuta distinct de legiuitor si credem ca in mod justificat, desi ne aflam in prezenta aceleiasi nesocotiri a principiului disponibilitatii procesuale. Intr-adevar, de data aceasta instanta n-a dispus in afara unei pretentii formulate de parte si nici nu a omis sa solutioneze un capat de cerere, ci admitand cererea a acordat mai mult decat s-a cerut.