Drepturile fundamentale ale statelor

Drepturile fundamentale ale statelor

Drepturile fundamentale ale statelor exista in virtutea ordinii dreptului international care este capabil, ca si in cazul altor ramuri de drept, sa defineasca caracteristicile subiectelor sale.

Independenta

Probabil ca cea mai evidenta caracteristica a statului este independenta sau suveranitatea. Acesta a fost definita in Proiectul Declaratiei Drepturilor si Obligatiilor Statelor pregatit in 1949 de Comisia Dreptului International, ca fiind capacitatea unui stat de a-si asigura bunastarea si libera dezvoltare fara amestecul altor state iar acestea neputand sa-i slabeasca sau violeze drepturile sale legitime. Prin independenta se face referire la conceptul legal si nu este o deviere de la independenta sa fii considerat subiect de drept international. Orice dependenta politica sau economica, care ar putea sa existe in realitate nu afecteaza independenta legala a statului doar daca statul este silit sa se supuna unor pretentii (cereri) ale unui stat superior, caz in care este dependent de acest din urma stat.

Legalitatea amenintarii si folosirii armelor nucleare in practica statelor, arata ca ilegalitatea folosirii unor anumite arme nu rezulta din absenta unei autorizari ci dimpotriva, este formulata in termeni prohibitivi. Inceputul luarii in considerare a drepturilor si obligatiilor statelor in cadrul sistemului dreptului international este marcat de faptul ca dreptul international permite libertatea de actiune a statelor in afara cazului in care exista o lege care sa interzica acest lucru. Totusi, o asemenea libertate exista inauntrul si nu in afara sistemului dreptului international si este dreptul international cel care dicteaza scopul si continutul independentei statelor iar nu statele insusi in mod individual si unilateral.

Notiunea de independenta in dreptul international implica un numar de drepturi si obligatii, de exemplu, dreptul unui stat de a-si exercita jurisdictia asupra propriului teritoriu si a populatiei permanente sau dreptul de a se angaja (implica) intr-un act de autoaparare, in anumite situatii. Implica de asemenea obligatia statului de a nu interveni in treburile interne ale statelor suverane. S-a sustinut de catre puterile vestice pentru multi ani ca orice discutie sau actiune a Natiunilor Unite cu privire la posesiile coloniale sunt contrare dreptului international.

Totusi, acest argument al puterilor coloniale europene, n-a avut succes si Natiunile Unite au examinat multe situatii coloniale. Problemele legate de drepturile omului si opresiunea rasiala nu intra in categoria inchisa a jurisdictiei interne. S-a statuat din partea Comunitatii Europene ca "protectia drepturilor omului si libertatile fundamentale nu pot fi considerate ca o interventie in treburile interne ale statului". Referirea s-a facut de asemenea cu privire la "dreptul moral de a interveni atunci cand drepturile omului sunt violate". In consecinta, interventia armata sau alte forme de interventie sau incercari de amenintare impotriva persoanei unui stat sau impotriva elementelor sale economice, politice sau culturale este o violare a dreptului international".

In special, folosirea fortei pentru a priva populatia de identitatea sa nationala duce la o incalcare a principiului ne-intervenirii in treburile interne ale unui stat. Principiile asemanatoare celui al suveranitatii, precum ne-interventia in treburile interne sunt esentiale pentru mentinerea unui sistem rezonabil de stabil a rivalitatii statelor. Stabilirea unor limite in ceea ce priveste puterea statelor in comparatie cu alte state contribuie la marirea gradului de stabilitate si ordine legala.

Un stat nu poate sa-si impuna aplicarea legilor pe teritoriul altui stat, fara acordul statului respectiv. Urmeaza ca prezenta unor trupe straine pe teritoriul unui stat suveran sa necesite consimtamantul acelui stat.

Egalitatea

Celalalt principiu crucial este egalitatea legala a statelor, adica o egalitate in drepturi si obligatii. Statele, indiferent de marime si putere, au aceleasi functii si capacitate juridica si sunt la fel indreptatite la un vot in Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Doctrina egalitatii in drepturi a statelor este o categorie "umbrela" pentru ca include in scopul sau, drepturile si obligatiile recunoscute care "cad" asupra altor state. In special, egalitatea suveranitatii cuprinde urmatoarele elemente: statele sa fie din punct de vedere juridic egale; fiecare stat se bucura de drepturile mostenite in deplina suveranitate; fiecare stat are datoria (obligatia) de a respecta personalitatea celorlalte state; integritatea teritoriala si independenta politica sunt inviolabile; fiecare stat este liber sa-si aleaga si dezvolte domeniul politic, social, economic si cultural; fiecare stat are datoria de a-si indeplini complet si cu buna credinta obligatiile internationale si sa traiasca in pace cu celelalte state.

In multe sensuri, aceasta doctrina isi are originile in gandirea Dreptului Natural. Asa cum egalitatea a fost privita ca esenta umanitatii iar filozofic la fundamentarea statului, la fel scriitorii naturalisti si-au tratat egalitatea ca pe o conditie naturala a existentei statului. Odata cu aparitia pozitivismului, parerile (sustinerile) s-au alterat mai degraba decat sa mentina o regula generala aplicabila pentru toate, din care sa poata fi deduse o serie de drepturi si obligatii, juristii internationali si-au concentrat atentia asupra suveranitatii fiecarui stat in parte si pe necesitatea ca dreptul international sa fie fondat pe acordul dintre state.

Notiunea de egalitate in fata legii a fost acceptata de catre state in sensul egalitatii personalitatii legale si a capacitatii. Totusi n-ar fi corect sa vorbim de termenii egalitatii statelor in dreptul actual. Statele importante vor avea intotdeauna o influenta corespunzatoare cu statutul lor numai din cauza ca, sunt mult mai extinse concernele lor, interesele mult mai profunde, iar puterea lor mult mai eficienta.

Prin Adunarea Generala a Natiunilor Unite, doctrina egalitatii este mentinuta de legea unui singur stat, un singur vot. Totusi n-ar trebui sa fie ignorat veto-ul detinut de SUA, Rusia, Franta, China si Marea Britanie in Consiliul de Securitate.

Co-existenta pasnica

Acest concept a fost formulat diferit, din diferite puncte de vedere, inclusiv a naturii sale legale in URSS, China si Lumea a treia. S-au elaborat in 1954 cinci Principii de Co-existenta Pasnica, de catre India si China si privesc respectul reciproc pentru integritatea si suveranitatea celorlalte state, ne-agresiunea reciproca, ne-intervenirea in treburile interne ale celorlalti si principiul egalitatii.

Ideea a fost extinsa intr-un numar de documente internationale precum si in numeroasele rezolutii ale Natiunilor Unite. Elementele sale componente recunoscute, apar de asemenea in lista Principiilor Cartei Organizatiei Unitatii Africane. Printre punctele enumerate se afla conceptele de suveranitate si egalitate, de ne-intervenire in treburile interne ale statelor, de respect fata de suveranitatea si integritatea teritoriala ale altor state si de asemenea, de condamnare a activitatilor de rasturnare a guvernarii unui stat de catre alt stat. Alte concepte au fost incluse in categoria aceasta, cuprinzand principiile de neagresiune si de executare cu buna-credinta a obligatiilor internationale. Uniunea Sovietica si-a exprimat de asemenea punctul de vedere potrivit caruia, co-existenta pasnica constituie un principiu calauzitor in dreptul international contemporan.

Protectorii si statele protejate.

O entitate anume intra intr-un acord cu un stat fata de care va avea o responsalitate legala,dar nu vor fi total separate din punctul de vedere al statalitatii. Ca stat protejat, entitatea respectiva isi mentine statutul de stat separat dar semneaza unele tratate cu un alt stat care-i permit acestuia din urma anumite prerogative interne si externe.

Extinderea puterilor delegate sa protejeze alte state in anumite circumstante, este schimbatoare precum si termenii in care au fost incheiate aceste acorduri. In aceste cazuri, suveranitatea formala a statelor protejate ramane neatinsa si isi pastreaza statutul avut anterior si pot sa se manifeste ca state distincte in fata unui for international, dar cu respectarea termenilor acordului incheiat. Obligatia poate consta in simpla luare in considerare a sfaturilor statului protector sau poate sa se formeze o delegatie diplomatica cu scopul de a fi instruita in anumite probleme precum in cazul Liechtenstein-ului.