Actele si faptele de comert in dreptul comertului international

ACTELE SI FAPTELE DE COMERT IN DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

Sectiunea 1. Precizari terminologice

Terminologie. In materie comerciala notiunea de act de comert este sinonima cu aceea de fapt de comert, care este utilizata de legiuitor in Codul comercial. Termenul de act de comert a tost utilizat si in redactarea unei alte legi comerciale importante. Astfel, in art.1 din Legea nr.31/1991 privind societatile comerciale, se prevede: 'In vederea efectuarii de acte de comert, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia si constitui societati comerciale . '.

Importanta distinctiei intre acte civile si acte de comert.

Importanta distinctiei intre acte civile si acte de comert consta in urmatoarele consecinte:

repetarea de acte de comert de catre o persoana fizica (cu respectarea anumitor conditii legale) ii confera acesteia calitatea de comerciant;

stabilirea nivelului dobanzilor;

actele de comert determina aplicarea unor reguli specifice comertului (care sa respecte principiul celeritatii) in materia probelor, a retractului litigios, in ceea ce priveste solidaritatea debitorilor precum si din punctul de vedere al capacitatii;

societatile comerciale se constituie 'In vederea efec­tuarii de acte de comert' (art.I alin.I din Legea nr.31/ 1990).

Aceasta distinctie este importanta si in dreptul comertului international, mai ales in situatia in care se face aplicabila legea unei tari, prin regulile de trimitere. De altfel, chiar Conventia de la Viena privind vanzarea internationala de marfuri are reguli apropiate de Codul comercial roman.

Caracterul enumerarii actelor de comert in Codul comercial roman.

Din interpretarea literara a art.3 Cod comercial ('legea considera ca fapte de comert') rezulta ca legiuitorul a dorit sa faca o enumerare exemplificativa (demonstrativa) a acestora.

Sectiunea 2. Actele obiective de comert

Enumerarea actelor obiective de comert.

Actele (faptele) prevazute la art.3 sunt considerate comerciale pentru ca prin natura lor intrinseca prezinta cel putin una din insusirile socotite de legiuitor ca necesare si suficiente pentru a imprima unei fapte caracterul de comer­cialitate. In stabilirea acestui caracter nu conteaza calitatea persoanelor ce le savarsesc.

Legea considera ca fapte de comert (exemplificativ):

1. Cumparaturile de producte sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea, spre a se revinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert;

2. Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circuland in comert;

4. Cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

5. Orice intreprinderi de furnituri;

6. Intreprinderile de spectacole publice;

7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

8. Intreprinderile de constructiuni;

9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

10.Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul sau artistul vinde;

11.Operatiunile de banca si schimb;

12.Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

14.Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;

19.Depozitele pentru cauza de comert;

20.Depozitele in docuri si intrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.

Enumerarea are un caracter enuntiativ, fiind considerate acte de comert obiective: contractul de publicitate comerciala, contractul de transport aerian etc.

Analiza unor acte de comert obiective.

a. Operatiunile de vanzare-cumparare (par.1 si 2 ale art.3 Cod com.);

Separarea cumpararii, ca act obiectiv de comert, de vanzare (reglementata in par.2), se datoreaza faptului ca, in materie comerciala, operatiunile separate, de vanzare sau de cumparare, sunt tratate ca acte obiective de comert indepen­dente, fiecare in parte realizand functia economica a comer­tului, usurand astfel transmisiunea bunurilor de la producator la consumator. In materia dreptului civil, operatiunile de vanzare si cumparare sunt privite sub forma unei unitati juridice.

Contractul comercial de vanzare-cumparare este reglementat in art.60-73 Cod de comert.

Cumpararea comerciala poate avea ca obiect numai bunuri mobile, corporale sau incorporale. Legiuitorul a omis in mod intentionat bunurile imobile, a caror cumparare este o operatiune civila (exceptie: cumpararea de bunuri imobile inglobate intr-un fond ele comert).

Cunoscutul autor interbelic M. A. Dumitrescu arata ca prin cumpararea unei case, fara teren, cu intentia de a o demola si a revinde materialele, sau cumpararea unei paduri spre taiere (fara a se cumpara si terenul) sunt fapte de comert; in aceste cazuri cumparatorul are intentia de a revinde materialul (casa demolata, arborii ori lemne taiate) care este un lucru mobil. Cu trecerea timpului aceasta pozitie ­devenita clasica - a fost nuantata. S-a facut trecerea de la solutia puternic ancorata in realitatea istorica la realitatea imediata.

Solutia traditionala poate fi redata in urmatoarea decizie a Curtii de casatie in care se afirma ca in conceptia legiuitorului nostru contractele pentru vanzarea si inchi­rierea imobilelor sunt acte de natura civila, nu acte de comert, chiar daca sunt facute in scop de specula. Aceasta, intrucat art.3 C. com., in enumerarea pe care o face actelor de comert, nu prevede si aceste contracte (desi in art.3 din C. com. italian care a servit ca model legiuitorului roman, se prevede a fi acte de acte de comert si operatiunile asupra imobilelor, daca sunt facute in scopuri speculative). Scoaterea acestor contracte din categoria faptelor de comert, in C. com. roman din 1887, invedereaza intentia legiuitorului de a le pastra caracterul civil, indiferent de scopul urmarit prin ele. Asadar, aceste contracte nu pot dobandi caracter de comercialitate nici atunci cand au loc intre comercianti. Numai atunci cand intervin asupra unui fond de comert, din care face parte imobilul vandut sau inchiriat, operatiunea respectiva devine comerciala. Aceasta datorita naturii comerciale a acestei operatii si nu persoanelor intre care a intervenit.

In practica se intalnesc si solutii care considera operatiuni comerciale, desi sunt implicate bunuri imobile:

imobilul destinat exploatarii comerciale (Curtea de Apel Alba Iulia, sec. com, dosar nr.41/2002, sent. civ., nr.6/ CA/2002);

evacuarea unui spatiu comercial de pe un teren, potrivit art.56 (Curtea de Apel Alba Iulia, sec. com, dosar nr.1220/ 2002, sent. civ., nr.52/2002);

evacuarea dintr-un imobil - spatiu comercial (Curtea de Apel Alba Iulia, sec. com, dosar nr.1815/2002, sent. civ., nr.72/2002).

O aplicatie a cumpararii comerciale in scop de inchiriere este contractul de leasing.

Scopul de revanzare trebuie sa indeplineasca anumite conditii. In primul rand intentia trebuie sa fie manifestata anterior sau cel mai tarziu in momentul cumpararii. Intentia de revanzare trebuie sa fie cunoscuta partii contractante. O cumparare facuta pentru interes personal ramane civila, chiar daca ulterior persoana revinde bunul respectiv. Daca intentia a existat in momentul cumpararii, chiar daca revanzarea nu s-a produs, actul ramane comercial. In al doilea rand, cumpararea trebuie sa se faca in principal pentru ca obiectul respectiv sa fie revandut. Daca cumpararea serveste unui scop accesoriu sau este un mijloc in realizarea altei vanzari atunci actul este civil.

b. Cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

Capitalul social al societatii cu raspundere limitata se divide in parti sociale egale, care nu pot avea o valoare mai mica de 100.000 lei (art.11 din Legea nr.31/1990, republicata), in timp ce capitalul social al societatilor pe actiuni este reprezentat prin actiuni emise de societate, nominative sau la purtator (valoarea unei actiuni nu poate fi mai mica de 1 leu).

Prevederea art.3 par.4 trebuie tratata ca fiind de stricta interpretare, fiind considerata ca fapta de comert simpla cumparare, fara intentia de revanzare, vanzarea actiunilor cumparate fara aceasta intentie, precum si cumpararea si vanzarea partilor sociale, care nu sunt prevazute de par.1 si 2 ale art.3 din Codul de comert (in cassu - obligatiunile). Obligatiunile confera titularului obligatiei calitatea de creditor, iar nu de partas in societate (asociat sau, dupa caz, actionar), precum confera actiunile sau partile sociale.

c. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circuland in comert:

Contractul de report este reglementat de Codul de comert in art.74-76. El consta in cumpararea, cu plata imediata a pretului, a unor titluri de credit circuland in comert si revanzarea simultana, la un termen si cu un pret determinate, de catre acelasi cumparator, a unor titluri de acelasi gen.

d. Orice intreprinderi de furnituri;

O definitie legala a intreprinderii este data de art.2 din Legea nr.346 din 14 iulie 2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, potrivit careia 'prin intreprindere se intelege orice forma de organizare a unei activitati economice, autonoma patrimonial si autorizata potrivit legilor in vigoare sa faca acte si fapte de comert, in scopul obtinerii de profit, in conditii de concurenta, respectiv: societati comerciale, societati cooperative, persoane fizice care desfasoara activitati economice in mod independent si asociatii familiale autorizate potrivit dispozitiilor legale in vigoare

In dreptul concurentei comunitar, 'notiunea de intre­prindere include orice entitate care exercita o activitate economica, indiferent de statutul sau juridic si de modul in care este finantata'.

Contractul de fumitura presupune predarea unor bunuri sau prestarea unor servicii pe un pret anterior cuvenit si la termene prestabilite. Defmitorie pentru acest contract este periodicitatea prestatiei furnizorului, executarea sistematica a acestei prestatii, cu caracter de stabilitate In timp.

e. Intreprinderile de spectacole publice;

Potrivit art.2 lit.a din Legea nr.504 din 17 noiembrie 2004 privind institutiile publice de spectacole si concerte institutiile publice de spectacole si concerte sunt: teatrele, filarmonicile, orchestrele si ansamblurile artistice care pre­zinta publicului spectacole dramatice, lirice, coregrafice, de divertisment, folclorice, de varietati, de circ, de papusi sau marionete, precum si concertele, indiferent de gen, sau orice alt tip de reprezentatie in care interpretarile si executii le artistilor interpreti ori executanti sunt prezentate direct publi­cului si sunt finantate din venituri proprii si din subventii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dupa caz.

Legea defineste producatorul de spectacole sau concerte drept persoana juridica sau fizica ce isi asuma responsa­bilitatea producerii spectacolului sau a concertului si care, in aceasta calitate, asigma mijloacele materiale si financiare necesare.

Intreprinderile de spectacole publice sunt calificate drept acte obiective de comert deoarece intreprinzatorul speculeaza talentul angajatilor si curiozitatea publicului. Prin sintagma 'spectacole publice' nu trebuie inteles doar reprezentatiile de arta (teatru, opera, opereta, etc.), ci orice intreprinderi si stabilimente care au ca scop atragerea publicului, reali­zandu-se intr-o multitudine de forme: curse, dans, gimnastica, circuri, concerte, teatru, film, intreceri sportive, expozitii ce ar putea atrage curiozitatea publicului si realiza profit.

Potrivit art.4 din Legea nr.504/2004 fiecare institutie isi elaboreaza propriul regulament de organizare si functionare. Institutiile publice de spectacole si concerte au personalitate juridica, se organizeaza si functioneaza in subordinea autoritatilor administratiei publice centrale sau locale.

f. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

Legiuitorul are in vedere organizarea activitatilor al caror scop il constituie facilitarea incheierii tranzactiilor comerciale printr-un intermediar, care poate fi un comisionar sau o agentie ori oficiu de afaceri. Sunt acte obiective de comert exclusiv operatiunile de intermediere realizate in cadrul unei intreprinderi, indiferent daca tranzactiile la care se refera sunt comerciale sau civile.

g. Intreprinderile de constructiuni;

Prin 'constructiuni' se intelege nu numai constructii de case, ci orice fel de alte constructii, cum ar fi: canale, diguri, poduri, strazi, baraje, porturi sau chiar numai sapaturi sau desecari de terenuri inundate. Nu prezinta relevanta daca lucrarile sau constructia se efectueaza cu materialul constructorului sau sunt achizitionate de proprietar.

h. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si impri­merie;

Prin intreprinderi de fabrici se definesc acele intre­prinderi in care materia prima este transformata in vederea adaptarii la necesitatile consumului, transformarea facandu-se prin intrebuintarea capitalului, a muncii si mai ales a masinilor. Cand rolul preponderent in transformarea materiei prime il detine munca manuala, intreprinderea este manufacturiera.

i. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul sau artistul vinde;

Intreprinderile mentionate la par.10 au caracter de comercialitate dat fiind ca intermediaza intre autor si public. Operatiunile de reproducere si difuzare a operelor stiintifice, pentru a fi considerate acte obiective de comert, trebuie sa se desfasoare organizat si sistematic, in conditiile unei intreprinderi de editura, imprimerie si librarie.

j. Operatiunile de banca si schimb;

Prin banca se intelege persoana juridica autorizata sa desfasoare, in principal, activitati de atragere de depozite si de acordare de credite in nume si cont propriu.

k. Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

Mijlocirea consta intr-o actiune de intermediere intre doua persoane, in scopul de a facilita incheierea unei afaceri comerciale, pentru care acestea sunt interesate.

l. intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

Transportul reprezinta o operatiune de deplasare mate­riala a unei persoane sau a unui bun, pe o anumita distanta, care se realizeaza in conditii si cu mijloace diferite.

Operatiunile de transport sunt acte obiective de comert daca sunt exercitate in conditiile unei intreprinderi. Prin urmare, operatiunile intamplatoare de transport, cand sunt facute de o persoana care nu face aceste operatiuni ca profesie sau numai ocazional, sunt de natura civila.

m. Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;

Cambia este un inscris prin care o persoana (tragator) da dispozitie altei persoane (tras) sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane (beneficiar) sau la ordinul acestuia. Biletul la ordin reprezinta un inscris prin care o persoana (emitent) se obliga sa plateasca o suma de bani, la scadenta, altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.

Cambia si biletul la ordin sunt reglementate prin Legea nr.58/1934, publicata in M.O. nr.100/1934, modificata prin Ordonanta Guvernului nr.11/1993, publicata in M.O. nr.201/23 august 1993.

In conceptia legiuitorului, cambia si biletul la ordin sunt considerate acte obiective de comert, indiferent daca raportul fundamental din care izvorasc este comercial sau civil.

Au caracter comercial toate actele juridice privind obli­gatiile cambiale (girul, avalul, etc.).

Ordinul in producte sau marfuri este asemanator cambiei, ca operatiune comerciala, dar are ca obiect o cantitate de marfuri sau producte.

n. Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si apro­vizionarea unui vas (par.15);

o. Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, impru­muturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatie (par.16);

Cu privire la aceste operatiuni au fost elaborate prevederi legislative speciale.

Este fapt de comert chiar si constructia unui vas. Nu intereseaza scopul cumpararii vasului (de revanzare, de placere etc.) intrucat legea nu distinge. Din interpretarea expresiei 'pentru navigatiune interna sau externa' s-a tras concluzia ca legea nu se refera la acele vase care sunt utilizate in porturi ca magazii, cisterne etc.

Imprumutul maritim este acel imprumut facut de capitanul unui vas, in virtutea puterilor pe care i le da legea si prin care el da garantie vasul, navlul, totalitatea sau o parte din marfurile incarcate, cu conditia ca suma imprumutata sa o piarda imprumutatorul, daca lucrurile date ca garantie ar pieri; daca ele vor ajunge bine in port, imprumutatorul sa-si primeasca banii, impreuna cu prima convenita de parti, si care se numeste folos maritim. Imprumutul maritim este comercial pentru ambele parti pentru ca legea nu distinge.

p. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;

r. Asigurarile chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;

Codul de comert considera asigurarile ca acte obiective de comert deoarece sunt operatiuni cu risc, intreprinse de societatea de asigurare care functioneaza ca o intreprindere comerciala.

Prin contractul de asigurare, asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, in eventualitatea unui risc anume stipulat, sa plateasca asigu­ratului sau beneficiarului despagubirea sau suma asigurata, in limitele si in termenele stabilite.

s. Depozitele pentm cauza de comert;

Legea are in vedere depozitele care au caracter izolat, ori care se fac in alte locuri decat cele avute in vedere la par.20 (docuri si antrepozite).

Pentru ca depozitul sa devina act obiectiv de comert, este necesar ca el sa aiba, prin el insusi, sau cel putin pentru o parte, caracter comercial. In caz contrar, simplul depozit de marfuri constituie o operatiune civila. Caracterul comercial deriva din cauza comerciala care a determinat depozitul, fiind o consecinta a caracterului sau accesoriu.

s. Depozilele in docuri si intrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj, liberate de ele.

Activitatea de depozitare in docuri si antrepozite constituie act obiectiv de comert, indiferent de persoana care face depozitul si de cauza depozitului.

Antrepozitul vamal este reglementat prin Decizia directorului general al Directiei Generale a Vamilor nr.270/1999 pentru aprobarea Normelor tehnice privind antrepozitul vamal, emisa in aplicarea Legii nr.151/1997.

Prevederile Codului comercial trebuie coroborate cu dispozitiile Legii nr.153/1937 privind magazinele generale si warantarea marfurilor si cerealelor, publicata in M.O. nr.81/7 aprilie 1937, in care sunt reglementate in detaliu emisiunea, negocierea si efectele juridice (warante) ce decurg din operatiunile de depozitare.

Pentru a fi calificate drept acte obiective de comert, operatiunile de depozitare a marfurilor si actele juridice asupra recipiselor de depozit si inscrisurilor de gaj trebuie sa se exercite organizat si sistematic, in conditiile unei intreprinderi. Daca operatiunile sunt facute in mod izolat, sunt considerate drept acte cu caracter civil.

In ceea ce priveste ordinea de prioritate, publicitatea si executarea, warantele si recipisele de depozit sunt supuse prevederilor Titlului Vl - Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare - din Legea nr.99/1999 publicata in M.O. nr.236 din 27 mai 1999.

Sectiunea 3. Acte de comert subiective

Art.4 Cod com. stipuleaza ca se socotesc, afara de actele enumerate la art.3, ca acte de comert, celelalte contracte si obligatii ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul.

Se considera ca nu au caracter de comercialitate urmatoarele acte:

acte juridice nepatrimoniale (casatoria, adoptia) sau care, desi au caracter patrimonial, sunt accesorii unor acte nepatrimoniale (exemplu: dota);

acte privind succesiunea;

acte privind raporturi fiscale;

asigurarile de bunuri, care nu fac obiectul comertului sau asupra vietii;

acte privind exercitiul normal al agriculturii taranesti.

Nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consu­matiunea cumparatorului, ori a familiei sale; de asemenea, revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau sau cel cultivat de acesta (art.5 C. com). Legea foloseste termenul 'cultivatorul' incluzand in aceasta categorie si arendasul.

Sectiunea 4. Actele unilaterale de comert

Doctrina romaneasca nu a ajuns la un acord in privinta asa-numitelor 'acte de comertunilaterale sau mixte'. Astfel, se considera ca daca o operatiune este incheiata intre un comerciant si un necomerciant (operatiune care nu intruneste conditiile prevazute de art.3 pentru ambele parti) atunci ne aflam in prezenta unui act de comert unilateral.

Potrivit legii, asigurarile de bunuri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ceea ce-l priveste pe asigurator. Contul curent si cecul nu sunt considerate ca fapte de comert in ceea ce ii priveste pe necomercianti, cu exceptia cazului in care aceste operatiuni juridice nu au o cauza comerciala.

In toate cazurile in care actele sunt comerciale numai pentru o parte, toate partile sunt supuse legii comerciale in privinta obligatiilor care se nasc din acele acte, in afara cazurilor in care legea ar dispune altfel.

Sectiunea 4. Actele si faptele de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala

Mai putin numeroase aceasta categorie de acte poate fi impartita in: acte de cooperare fundamentate pe contracte si acte de cooperare fundamentate pe societati comerciale (societati constituite in comun).