Clasificarea cailor legale de atac

Clasificarea cailor legale de atac

1. Precizari prealabile

Am aratat ca exista o mare diversitate de solutii, in dreptul comparat, in legatura cu numarul si natura cailor de atac. O atare asertiune este valabila si in dreptul nostru. Si aceasta cu atat mai mult cu cat in urma reformei intreprinse prin Legea nr. 59/1993 a fost reintrodus in legislatia noastra apelul. Aceasta diversitate impune si necesitatea unei sistematizari si clasificari a cailor legale de atac.

Tendinta moderna este insa aceea a restrangerii cailor legale de atac. In acest sens unul dintre proceduristii latino-americani, la care am mai avut prilejul sa ne referim, preciza ca: "Tendinta timpurilor noastre este aceea de a spori puterile judecatorului, si de a reduce numarul recursurilor: este triumful unei justitii prompte si ferme asupra necesitatii de a avea o justitie buna dar lenta". Evident, un punct de reflexie si pentru legiuitorul roman. Reflectie care trebuie sa poarte asupra echilibrului dintre necesitatea unei justitii prompte si indispensabilitatea cailor legale de atac, caci in dreptul modern fara existenta acestora ideea de justitie nici nu poate fi conceputa.

In doctrina au fost folosite mai multe criterii pentru clasificarea cailor de atac. Le vom prezenta in continuare pe cele mai semnificative.

2. Cai ordinare si cai extraordinare de atac

Criteriul distinctiv al acestei clasificari vizeaza conditiile de exercitare a cailor legale de atac. Aceasta distinctie este considerata de catre unii autori ca fiind fundamentala, fapt pentru care unii doctrinari nici nu se refera la alte clasificari. Caile ordinare de atac sunt acelea care pot fi exercitate de oricare dintre parti si pentru orice motiv. Drept urmare, ideea de cale ordinara de atac evoca ideea unei libertati depline de exercitare a acesteia, fara nici un fel de conditii restrictive.

In aceasta privinta este de observat ca Titlul IV al celei de a II-a Carti a Codului de procedura civila este consacrat, in prezent, unei singure cai ordinare de atac, apelul. Caile extraordinare de atac sunt acelea care pot fi exercitate numai in conditiile si pentru motivele strict determinate de lege. Codul nostru de procedura civila consacra Titlul al V-lea din Cartea a II-a cailor extraordinare de atac, categorie in care include recursul, contestatia in anulare, revizuirea si recursul in interesul legii. Punctul de legatura dintre caile extraordinare de atac il reprezinta conditiile restrictive in care ele pot fi exercitate. In principiu, aceste conditii se refera la motivele limitativ prevazute de lege pentru care pot fi exercitate caile extraordinare de atac. Dar si sub acest aspect o nota particulara este oferita de recursul in interesul legii. Acesta poate fi exercitat, potrivit art. 329 alin. (1) C. proc. civ., doar daca unele chestiuni de drept au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti. Intre caile extraordinare de atac mentionate exista si deosebiri deosebit de semnificative si care vizeaza subiectele care le pot exercita si instantele competente a le solutiona. Dar chiar si sub aspectul conditiilor de exercitare vom nota unele aspecte particulare cu prilejul cercetarii cailor extraordinare de atac.

Cai de atac de reformare si cai de atac de retractare

Aceasta clasificare este importanta si ea sub multiple aspecte. Doctrina foloseste ca principal criteriu de distinctie instanta competenta a se pronunta asupra cailor de atac. Caile de atac de reformare sunt considerate acelea care se solutioneaza de o instanta superioara spre a declansa controlul judiciar. Sunt considerate cai de atac de reformare apelul si recursul. In schimb, caile de retractare sunt de competenta instantei care a pronuntat hotararea atacata. Fac parte din aceasta din urma categorie contestatia in anulare si revizuirea.

4. Cai de atac devolutive si cai de atac nedevolutive

Aceasta clasificare are ca criteriu distinctiv intinderea atributiilor instantelor competente sa se pronunte asupra cailor de atac exercitate si asupra procesului. Caile de atac devolutive sunt acelea care pot reedita judecata in fond. Aceasta se realizeaza insa numai in limita a ceea ce s-a solicitat prin actiune si in limita a ceea ce formeaza obiectul caii de atac. Calea de atac devolutiva tipica este apelul. El permite o noua judecare a cauzei atat sub aspectul problemelor de fapt stabilite de prima instanta, cat si asupra dezlegarii date problemelor de drept. In conditiile art. 304¹ C. proc. civ. si recursul are un caracter devolutiv. Celelalte cai de atac au un caracter nedevolutiv, caci ele nu pot determina, in principiu, o noua judecata in fond. In aceasta categorie se include indeosebi recursul.

Celelalte cai de atac nu se subsumeaza clasificarii de fata, caci astfel cum judicios s-a remarcat, ele ocupa o pozitie speciala, chiar daca in unele cazuri determina o judecata in fond.

5. Cai de atac comune si cai de atac speciale

Criteriul acestei distinctii vizeaza dreptul de a exercita caile de atac. Cand acest drept apartine partilor sau procurorului ne aflam in prezenta unei cai de atac comune. Cand un atare drept este recunoscut numai unui subiect de drept ne aflam in prezenta unei cai de atac speciale. Are acest caracter recursul in interesul legii. Mentionam ca recursul in interesul legii poate fi exercitat numai de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de catre colegiile de conducere ale curtilor de appel.

6. Cai de atac suspensive si cai de atac nesuspensive de executare

Aceasta distinctie se face in functie de efectele pe care le produce declararea caii de atac asupra posibilitatilor de declansare imediata a executarii silite. In sistemul procesual in vigoare numai apelul se infatiseaza ca o cale suspensiva de executare.

Recursul, contestatia in anulare si revizuirea sunt cai de atac nesuspensive de executare. Prin exceptie de la aceasta regula recursul se infatiseaza ca o cale de atac suspensiva de executare atunci cand are ca obiect pricini privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau lucrari avand o asezare fixa. In asemenea situatii efectul suspensiv de executare se produce de drept, adica in temeiul legii, fara sa fie necesara o cerere formala in acest sens din partea recurentului [art. 300 alin. (1) C. proc. civ.]. Instanta poate dispune motivat, cu acordarea unei cautiuni, suspendarea executarii silite si in alte cazuri decat cele aratate anterior. Suspendarea executarii silite se poate dispune si in cazul promovarii unei cererii de revizuire, dar numai sub conditia luarii unei cautiuni (art. 325 C. proc. civ.).