 |  |
|
Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 a fost introdus un nou capitol - Capitolul XIV - in Cartea a VI-a a Codului de procedura civila, intitulat "Dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala". Denumirea acestui capitol este semnificativa in a exprima ideea ca legiuitorul a instituit doar cateva norme derogatorii de la dreptul comun in legatura cu solutionarea litigiilor comerciale.
Cu toate acestea, noi socotim ca se poate vorbi totusi de o procedura speciala de solutionare a unei categorii de litigii, intrucat dispozitiile derogatorii de la dreptul comun ocupa o paleta relativ ampla de institutii procedurale, incepand de la instituirea unei proceduri speciale, pana la regimul juridic al hotararii pronuntate[1].
O procedura asemanatoare a existat si in regimul trecut in legatura cu solutionarea litigiilor dintre unitatile socialiste de stat, dispozitii ce au fost abrogate prin Legea nr. 59/1993. Aceasta procedura speciala a fost instituita prin Decretul nr. 81/1985, iar prin acest act normativ a fost abrogata vechea reglementare - Legea nr. 5/1954 - privitoare la solutionarea litigiilor patrimoniale dintre organizatiile socialiste de catre Arbitrajul de Stat.
Instituirea unei proceduri speciale este cu totul justificata intr-o societate democratica si in care economia de piata este in plina dezvoltare. Economia libera are nevoie de un cadru institutional si legislativ adecvat de dezvoltare. In acest context, si procedura de solutionare a eventualelor litigii comerciale trebuie sa ofere cadrul unei judecati suple, rapide si eficiente, in asa fel incat existenta unor neintelegeri intre partenerii economici sa nu afecteze negativ climatul comercial normal.
Sub incidenta procedurii reglementate insa in art. 7201-72010 C. proc. civ. intra si litigiile asimilate acestora prin dispozitiile art. 72010 C. proc. civ. Potrivit acestui text, litigiile privind desfasurarea activitatii in scopul privatizarii prin instrainare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societatilor comerciale sau a altor persoane juridice cu capital de stat, precum si litigiile privind drepturile si obligatiile contractate in cadrul acestei activitati se solutioneaza de catre instantele care au competenta de judecata a proceselor si cererilor in materie comerciala, potrivit dispozitiilor aplicabile in aceasta materie.
In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte. Drept urmare, procedura de conciliere se realizeaza numai in litigiile comerciale evaluabile in bani. In acelasi timp, redactarea imperativa a dispozitiilor art. 7201 alin. (1) C. proc. civ. ne determina sa consideram ca realizarea procedurii de conciliere este obligatorie[2].
In consecinta, neefectuarea concilierii directe constituie un fine de neprimire a actiunii[3], solutie la care s-a ajuns, pe cale de interpretare, si sub imperiul vechii legislatii in materie . De altfel, potrivit art. 7201 alin. (5) C. proc. civ. "inscrisul despre rezultatul concilierii ori, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii prevazute la alin. (2), dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare in judecata". In sustinerea acestui punct de vedere pot fi invocate si dispozitiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text, in cazurile anume prevazute de lege, "sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de acea lege. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata". Concilierea directa reglementata in art. 720 C. proc. civ. indeplineste, dupa parerea noastra, toate conditiile unei proceduri prealabile. Asa fiind, daca reclamanta nu prezinta inscrisul anterior mentionat presedintele instantei, pe cale de rezolutie, va refuza inregistrarea cererii de chemare in judecata[5].
Initiativa convocarii pentru conciliere apartine in mod firesc reclamantului. In acest sens art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. dispune ca "reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura trimiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire". Textul este deosebit de clar nu numai in privinta partii care trebuie sa ia initiativa concilierii directe, ci si in privinta modalitatilor de comunicare a pretentiilor catre partea adversa.
De asemenea, legea contine precizari si cu privire la data convocarii pentru conciliere. Potrivit art. 720 alin. (3) C. proc. civ. data convocarii pentru conciliere nu se poate fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit dispozitiilor citate anterior. Acest termen constituie un termen util pentru ca paratul sa-si poata pregati apararea.
In schimb, actuala reglementare nu cuprinde nici o dispozitie procedurala in legatura cu locul unde urmeaza sa se faca concilierea. Un principiu de echitate impune ca incercarea de conciliere sa se faca la sediul unitatii parate[6]. O atare solutie este concordanta si cu normele de competenta teritoriala generala si are o justificare similara, caci este firesc ca deplasarea sa o faca reclamantul, intrucat la inceputul procesului nu se stie cine are dreptate. Partile, prin acordul lor de vointa, pot stabili insa orice alt loc pentru efectuarea concilierii .
Actuala reglementare nu cuprinde insa dispozitii exprese cu privire la nivelul organelor sau persoanelor, din structura societatilor comerciale, intre care trebuie sa se faca concilierea. Legea se refera insa la necesitatea realizarii unei concilieri directe cu cealalta parte. Aceasta imprejurare ar putea conduce la interpretarea potrivit careia concilierea trebuie sa se realizeze la nivelul organelor de conducere ale unitatilor comerciale in litigiu[8]. Totusi este de observat ca in vechea reglementare, instituita prin Decretul nr. 81/1985, art. 7201 C. proc. civ. obliga unitatea reclamanta, ca in scopul concilierii, "sa se intalneasca cu cealalta parte". Fata de aceasta situatie noi consideram ca principiul ramane acela al intrunirii partilor la locul stabilit de ele sau la sediul unitatii parate, fiind posibila insa si concilierea prin corespondenta. In aceasta din urma situatie este necesar ca demersul partilor sa fie efectiv, iar nu formal .
In prezent, concilierea se poate realiza si in cadrul unei institutii de remediere, cum este Centrul de Mediere a Diferendelor din cadrul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei[10].
Rezultatul concilierii se consemneaza intr-un inscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti[11]. La cererea de chemare in judecata se va atasa si dovada privind realizarea procedurii de conciliere. In literatura de specialitate recenta s-a sustinut ca aceasta obligatie nu este prevazuta in mod expres de lege, motiv pentru care s-a considerat ca neindeplinirea procedurii de conciliere nu este sanctionata cu nulitatea cererii de chemare in judecata .
Sustinerea nu este insa riguroasa, caci, potrivit art. 7201 alin. (5) C. proc. civ., "inscrisul despre rezultatul concilierii ori, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii prevazute la alin. (2), dovada ca de la data acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare in judecata".
Pe de alta parte, solutia contrara este cea care trebuie sa prevaleze, deoarece numai in acest fel finalitatea urmarita de legiuitor prin instituirea procedurii de conciliere poate fi realizata in intreaga sa plenitudine[13]. Altminteri instituirea unei procedurii prealabile de conciliere ar avea un caracter strict formal, ceea ce nu poate fi admis. Pe de alta parte, dispozitiile art. 7202 alin. (1) si (2) C. proc. civ. privitoare la concilierea prealabila au o redactare imperativa. In acest sens primul text dispune ca "reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa . ", iar cel de-al doilea, in acelasi spirit, statueaza ca "reclamantul va convoca partea adversa . ".
Desigur, ca o interpretare strict literala, nu este intotdeauna si una pertinenta si convingatoare, ratio legis, fiind adeseori cea mai expresiva si hotaratoare argumentare. La aceasta ratiune a legii ne-am referit deja. Dar in concordanta cu aceasta finalitate trebuie remarcata aici si o noua conceptie a legiuitorului in legatura cu procedurile prealabile instituite prin unele reglementari cu caracter special. Intr-adevar, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., in cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de acea lege. Noi consideram ca textul citat isi gaseste aplicare si in cazul analizat, iar nu numai in cazul procedurilor prealabile prevazute printr-un act normativ special. Fara indoiala ca dispozitiile art. 7201 C. proc. civ. au caracterul unor norme speciale in raport cu cele consacrate in art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Concilierea prealabila nu este necesara, astfel cum judicios s-a decis si in jurisprudenta noastra recenta, in litigiile ce se solutioneaza pe calea arbitrajului privat si nici in cadrul procedurii somatiei de plata[14]. O alta solutie ar fi contrara caracterului special al procedurilor mentionate si finalitatii urmarite de legiuitor prin instituirea unor norme derogatorii de la dreptul comun.
Legea instituie posibilitatea asistarii partilor sau reprezentantilor lor de catre experti sau de alti specialisti. Este o inovatie importanta a legii, care nu se regaseste in dreptul comun. Ea se intemeiaza cu deosebire pe caracterul complex al litigiilor comerciale. Partile au deplina libertate in a aprecia daca este sau nu cazul sa fie asistati de experti sau specialisti. Legea nu limiteaza in mod expres numarul expertilor sau specialistilor care pot asista partile. O limitare a numarului expertilor ar fi fost, dupa parerea noastra, recomandabila.
Codul de procedura civila nu cuprinde dispozitii speciale privitoare la participarea tertilor in litigiile comerciale. Reglementarea anterioara cuprindea insa unele dispozitii speciale in aceasta materie, printre care le mentionam pe cele privitoare la introducerea din oficiu a altei unitati in litigiul comercial. In aceste conditii, consideram ca sunt intru totul aplicabile dispozitiile dreptului comun, respectiv cele consacrate in art. 49-66 C. proc. civ.
Este necesar sa mentionam ca cea mai frecventa forma de participare a tertilor in litigiile comerciale este chemarea in garantie. Explicatia rezida in faptul ca litigiile comerciale deriva, in marea majoritate a cazurilor, din nerespectarea de catre una dintre parti a obligatiilor comerciale asumate.
Desigur, ca in litigiile comerciale sunt incidente si celelalte forme de participare a tertilor in proces, chiar daca actiunea lor are o sfera mai restransa de aplicare, cu conditia respectarii cerintelor impuse de dispozitiile legale in materie. O intrebare totusi se pune, anume aceea daca in cazul cererilor incidente prin care se afirma pretentii in justitie - interventia principala, cererea de chemare in judecata a altor persoane si cererea de chemare in garantie - este sau nu necesara realizarea procedurii prealabile de conciliere. In reglementarea anterioara s-a considerat ca in asemenea situatii realizarea procedurii de conciliere este obligatorie[15].
In ceea ce ne priveste socotim ca in actuala reglementare realizarea procedurii de conciliere, in cazurile la care ne referim, nu este obligatorie. Ne intemeiem aceasta solutie si pe faptul ca procedura de conciliere nu este impusa de lege nici in cazul actiunii reconventionale. Pe de alta parte, cererile de participare a tertilor se formuleaza dupa declansarea activitatii judiciare, astfel ca trimiterea cererilor incidente pentru efectuarea unei proceduri de conciliere ar constitui o solutie formala, de natura a conduce la tergiversarea judecatilor[16]. De altfel, instanta are o obligatie permanenta, anume in sensul de a starui in tot cursul judecatii asupra fondului procesului pentru solutionarea lui, in tot sau in parte, prin intelegerea partilor (art. 7207 C. proc. civ.).
Investirea instantei competente se face printr-o cerere de chemare in judecata care trebuie sa cuprinda elementele expres determinate de art. 7203 alin. (1) C. proc. civ., respectiv:
a) numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar;
b) numele si calitatea celui care angajeaza partea si ale celui care o reprezinta in litigiu, anexandu-se dovada calitatii;
c) obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare;
d) motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se intemeiaza cererea;
e) semnatura partii sau a reprezentantului acesteia, dupa caz.
Elementele prevazute in art. 7203 C. proc. civ. sunt, in mare masura, asemanatoare cu cele din dreptul comun. Totusi legea indica unele elemente suplimentare si care sunt de natura sa realizeze, indeosebi, o mai completa identificare a partilor.
Observam insa ca textul anterior mentionat contine o formulare imperativa: "cererea de chemare in judecata va cuprinde". In pofida acestei formulari, noi consideram ca elementele esentiale ale cererii de chemare in judecata sunt tot cele statornicite in art. 133 alin. (1) C. proc. civ., respectiv numele reclamantului si al paratului, obiectul cererii si semnatura. Aceasta nu inseamna ca lipsa celorlalte elemente prevazute de lege poate ramane nesanctionata. Dimpotriva nerespectarea exigentelor legale va antrena, dupa caz, sanctiunea decaderii sau a nulitatii, dar aceasta din urma va opera numai in conditiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
La cererea de chemare in judecata se anexeaza copii certificate de pe toate inscrisurile pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile mentionandu-se care dintre aceste inscrisuri au fost comunicate in conditiile prevazute de art. 7201 alin. (2).
Cererea de chemare in judecata se depune de reclamant la instanta competenta, care o va inregistra. La primirea cererii reclamantului i se va pune in vedere sa depuna orice act invocat in sustinerea cererii care nu a fost comunicat paratului la convocarea pentru conciliere.
Judecatorul are de asemenea obligatia de a verifica efectuarea procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru fiecare termen si, cand este cazul, va lua masuri de refacere a acestor proceduri, precum si pentru folosirea altor mijloace ce pot asigura instiintarea partilor pentru infatisarea la termen. De asemenea, presedintele are posibilitatea de a incuviinta, in conditiile art. 114 alin. (6) C. proc. civ., masuri asiguratorii, precum si masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt. Incheierea pronuntata, in aceste conditii, poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, daca a fost data cu citarea partilor si de la comunicare, daca a fost data fara citarea lor.
Potrivit art. 720 alin. (2) C. proc. civ. "paratul va fi citat cu mentiunea ca este obligat sa depuna intampinare la dosarul cauzei cu cel putin 5 zile inainte de termenul de judecata, iar in procesele urgente cu cel putin 3 zile".
In sistemul procesual introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 depunerea intampinarii este obligatorie. Dispozitiile art. 7204 alin. (2) C. proc. civ. nu deroga de la dispozitiile art. 1141 alin. (1) C. proc. civ., text care obliga partile sa depuna intampinare. Pe de alta parte, textul citat anterior, prin formularea sa, confirma regula obligativitatii intampinarii[17]. De altfel, ar fi greu de conceput ca intampinarea este obligatorie in dreptul comun, dar nu are acest caracter tocmai in litigiile comerciale, in care, cel mai adesea, litigiul poarta asupra unor bunuri sau valori importante.
Intampinarea va trebui sa cuprinda toate elementele prevazute in dreptul comun de art. 115 C. proc. civ. si care au fost analizate deja, fapt pentru care nu le mai reproducem aici. De asemenea, intampinarea va trebui sa cuprinda si cerintele prevazute de art. 7203 alin.(1) lit. a) si b) C. proc. civ.
Cererea reconventionala este si ea admisibila in litigiile comerciale. Potrivit textului comentat, daca paratul are pretentii impotriva reclamantului derivand din acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionala. Si in materie comerciala depunerea cererii reconventionale constituie o facultate, iar nu o obligatie pentru parat. Cererea reconventionala este o veritabila actiune civila. De aceea ea trebuie sa indeplineasca toate cerintele de fond si de forma ale unui act de sesizare.
Doua observatii se impun a fi facute totusi cu privire la cerintele cererii de chemare in judecata. Prima remarca consta in faptul ca actiunea reconventionala poate fi exercitata fara sa mai fie necesara o alta incercare de conciliere. Este solutia dispusa in mod expres tot de art. 7205 C. proc. civ. A doua remarca se refera la faptul ca, spre deosebire de dreptul comun, cererea reconventionala poate fi exercitata numai daca pretentiile paratului deriva din acelasi raport juridic cu cel invocat prin actiunea principala. Reamintim aici ca dispozitia citata este similara cu cea prevazuta de art. 357 alin. (1) C. proc. civ., in litigiile arbitrale.
Cererea reconventionala trebuie depusa in cadrul termenului prevazut pentru depunerea intampinarii. La cererea reconventionala a paratului reclamantul poate depune intampinare pana la prima zi de infatisare. La cererea partii interesate instanta, tinand seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea intampinarii, precum si pentru studierea acesteia de catre parat.
Codul de procedura civila cuprinde cateva reguli care sunt destinate a asigura o judecata rapida si eficienta. O dispozitie semnificativa in aceasta privinta este tocmai cea prevazuta de art. 7206 C. proc. civ. Potrivit acestui text, procesele si cererile in materie comerciala se judeca cu precadere. Instanta este datoare sa asigure, potrivit legii, realizarea drepturilor si obligatiilor procesuale ale partilor, precum si desfasurarea cu celeritate a procesului.
Din aceste dispozitii procedurale pot fi desprinse doua reguli importante si care sunt destinate aceluiasi scop: solutionarea eficienta si rapida a procesului. Intr-adevar, legea impune, in primul rand, ca procesele in materie comerciala sa se judece cu precadere fata de alte litigii. In al doilea rand, legea se refera si la solutionarea cu celeritate a procesului, iar acest principiu este circumstantiat si in dispozitiile art. 7206 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestui din urma text, cand procedura de citare este legal indeplinita, judecata, chiar si asupra fondului, poate continua in sedinta publica sau in camera de consiliu, in ziua urmatoare sau la termene scurte, succesive, date in cunostinta partilor. La aceste termene, instanta poate stabili, pentru partea sau pentru cel care o reprezinta, indatoriri in ceea ce priveste prezentarea dovezilor cu inscrisuri, relatii scrise, raspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 222, asistarea si concursul la efectuarea in termen a expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei. Textul este foarte lamuritor in directia eforturilor de realizare a unei proceduri suple si rapide, iar acest lucru se infaptuieste si prin stabilirea unor termene scurte, succesive, date in cunostinta partilor. Aceasta idee este foarte sugestiv exprimata si prin dispozitiile art.7206 alin. (3) C. proc. civ., text care limiteaza posibilitatea de a acorda termene succesive nejustificate. In acest sens, textul este foarte clar, caci el dispune ca "pentru motive temeinice, alte termene se vor acorda numai in cazul in care judecata nu poate continua potrivit alin. (2)".
O mentiune aparte trebuie facuta in ceea ce priveste publicitatea dezbaterilor. Dispozitiile art. 7206 alin. (2) C. proc. civ., care se refera incidental la publicitatea dezbaterilor, nu sunt suficient de clare in aceasta privinta. Intr-adevar, textul se refera la posibilitatea solutionarii cauzei in continuare "chiar si asupra fondului", "in sedinta publica sau in camera de consiliu, in ziua urmatoare sau la termene scurte". Textul pare a consacra regula publicitatii in faza initiala a procesului si facultatea de a dispune ca la termenele ulterioare judecata sa aiba loc in sedinta publica sau in camera de consiliu.
Dispozitiile procedurale in materie comerciala sunt foarte sumare si in privinta actelor de dispozitie pe care le pot face partile in cursul procesului. De altfel, in aceasta materie exista o singura dispozitie procedurala, si la care ne-am referit deja, respectiv aceea care obliga instanta sa staruie in tot cursul judecatii asupra fondului procesului pentru solutionarea lui "in tot sau in parte, prin intelegerea partilor". In cazul in care demersurile instantei sunt incununate de succes partile vor incheia o intelegere cu privire la rezolvarea convenita asupra litigiului. Desi legea nu o spune in mod expres, intelegerea partilor nu reprezinta altceva decat o tranzactie facuta sub auspiciile justitiei. Constatam insa si existenta unei norme derogatorii de la dreptul comun.
Intr-adevar, potrivit art. 7207 C. proc. civ. intelegerea se constata prin hotarare irevocabila si executorie. Prin urmare, hotararea pronuntata nu este susceptibila de apel si nici de recurs. Or, in dreptul comun hotararea care consfinteste invoiala partilor este numai definitiva, iar nu si irevocabila.
Hotararea judecatoreasca pronuntata in litigiile comerciale este supusa acelorasi conditii ca si cele prevazute in dreptul comun. Codul de procedura instituie, in textul comentat, o singura regula derogatorie de la dreptul comun si pe care o infatisam pe scurt in continuare.
Intr-adevar, potrivit art. 720 C. proc. civ. hotararile date in prima instanta sunt executorii. Este vorba de un alt caz in care hotararea judecatoreasca este executorie de drept, in baza dispozitiilor consacrate in mod expres in textul comentat. Formula folosita de art. 720 C. proc. civ., si potrivit careia aceste hotarari "sunt executorii", nu poate face indoiala asupra unei asemenea solutii[18]. In adevar, art. 278 pct. 8 C. proc. civ. dispune ca hotararile primei instante sunt executorii de drept si "in orice alte cazuri in care legea prevede ca hotararea este executorie".
Inainte de adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, textul comentat consacra si o a doua regula derogatorie de la dreptul comun si potrivit careia hotararile pronuntate, in aceasta materie, erau supuse numai recursului.
Desfiintarea caii ordinare de atac a apelului a provocat si unele critici, in literatura de specialitate[19], tinand seama de caracterul limitativ al motivelor de recurs. Cu toate acestea, astfel cum s-a observat deja, in temeiul art. 304 C. proc. civ., instanta de recurs avea posibilitatea de a examina cauza sub toate aspectele[20]. Asa fiind, reintroducerea caii ordinare de atac a apelului, in litigiile comerciale, nu reprezinta nici dupa parerea noastra una dintre solutiile cele mai inspirate . Prin urmare, in prezent, impotriva hotararilor mentionate poate fi exercitata atat calea de atac a apelului, cat si pe aceea a recursului.
Prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004, de aprobare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, s-a mai precizat ca exercitarea in termen a apelului nu suspenda de drept executarea. Este o dispozitie procedurala care nu mai era practic necesara, de vreme ce primul alineat al textului comentat dispune ca hotararile pronuntate in prima instanta, in materie comerciala, sunt executorii.
Hotararea data in materie comerciala si care se aduce la indeplinire pe calea executarii silite, hotararea purtand mentiunea ca este irevocabila, constituie titlu executoriu, fara efectuarea altor formalitati.
Prin urmare, hotararea irevocabila pronuntata in materie comerciala constituie titlu executoriu fara sa fie necesara investirea ei cu formula executorie[22] prevazuta de art. 269 C. proc. civ. Este o inlesnire importanta adusa comerciantilor in vederea satisfacerii creantelor lor cu mai multa rapiditate si fara sa fie necesare formalitati deosebite.
A se vedea, in acelasi sens, M.N. Costin, A. Miff, Aspecte de ordin procedural privind solutionarea litigiilor comerciale, in R.D.C. nr. 12/2001, p. 14-15; A se vedea, in sensul ca aceasta procedura nu intruneste caracteristicile unei proceduri speciale, I. Deleanu, Tratat . , op. cit., vol. III, p. 88-89.
A se vedea, in acelasi sens, M.N. Costin, A. Miff, op. cit., p. 18; C. Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in R.D.C. nr. 7-8/2001, p. 159; M. Tabarca, Codul de procedura civila comentat si adnotat, op. cit., p. 620; M. Tabarca, Drept procesual civil II, p. 301.
I. Les, Tratat de drept procesual civil, op. cit., p. 803; I. Les, Procedura de solutionare a litigiilor comerciale, in Juridica nr. 3/2001, p. 122; B. Diamant, V. Luncean (I), C. Turianu (II), Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Dreptul nr. 8/2002, p. 126-129; C. Turianu (II), Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Dreptul nr. 8/2002, p. 130-133; C. Rosu, A. Fanu-Moca, loc. cit., p. 162; F. Baias, V. Belegante, op. cit., p. 79-80; B. Papandopol, Consideratii critice si clarificari pe marginea procedurii concilierii directe in litigiile comerciale patrimoniale, in Dreptul nr. 3/2003, p. 105. In practica mai recenta a instantei supreme s-a decis ca neindeplinirea procedurii prealabile antreneaza dupa sine respingerea actiunii ca inadmisibila (I. C. C. J., s. com., dec. nr. 3239/2005, in B. C. nr. 2/2006, p. 54). A se vedea pentru unele nuantari I. C. C. J., s. com., dec. Nr. 348 din 26 ianuarie 2005, in B. C. nr. 4/2005, p. 23.
A se vedea, in acest sens, I. Les, Procedurile speciale reglementate in Codul de procedura civila, op. cit., p. 183; T. Pop, Perfectionarea reglementarii solutionarii litigiilor dintre unitatile socialiste, in R.R.D. nr. 4/1985, p. 12; T. Punga, Discutii in legatura cu aplicarea unor dispozitii ale Decretului nr. 81/1985, in R.R.D. nr. 8/1985, p. 38.
In doctrina concilierea prealabila in materie comerciala a fost considerata, de catre unii autorii, ca este nu numai excesiv formala, ci si total nejustificata ori inutila. A se vedea in acest sens A. Fuduli, Propuneri de modifiicare a unor prevederi ale Codului de procedura civila, in R.D.C. nr. 1/2003, p. 107; L. Chiriac, Unele observatii despre institutia concilierii in procesele si cererile in materie comerciala, in R.D.C. nr. 1/2003, p. 166.
A se vedea, in acest sens, si Gh. Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in R.D.C. nr. 5/2002, p. 39-40 ; M. Tabarca, Drept procesual civil II, p. 303. A se vedea, in sensul ca procedura concilierii urmeaza sa se realizeze la sediul reclamantei, L. Chiriac, loc. cit., p. 164.
A se vedea, de asemenea, Gh. Buta, Jurisdictia comerciala. Teorie si jurisprudenta, p. 313 ; M. Tabarca, Drept procesual civil II, p. 303.
A se vedea in acest sens, sub imperiul vechii reglementari T. Punga, loc. cit., p. 3; Gh. Buta, Jurisdictia comerciala. Teorie si jurisprudenta, p. 315. A se vedea, pentru o solutie contrara, S. Carpenaru, Solutionarea litigiilor dintre unitatile socialiste, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, p. 155-159.
A se vedea, in sensul ca, daca reclamantul solicita si alte pretentii decat cele care au format obiectul concilierii, instanta trebuie sa dispuna respingerea ca inadmisibile a acelor pretentii, D. Ungur, Scurte consideratii in legatura cu rezultatul concilierii in materie comerciala, prevazut de art. 7201 alin. (4) din Codul de procedura civila, in Dreptul nr. 3/2003, p. 121-122.
V. Timofte, Discutii cu privire la sesizarea instantei in litigiile comerciale, in R.D.C. nr. 9/2001, p. 151-152.
A se vedea in acest sens si M. Stancu, Procedura somatiei de plata, in P.R. nr. 3/2002, p. 257-274; F. Magureanu, V. Tudor, op. cit., p. 122; Gh. Buta, op. cit., p. 45-46.
A se vedea, pentru amanunte in acest sens: I. Les, Procedurile speciale reglementate in Codul de procedura civila, op. cit., p. 191-192.
A se vedea I. Les, Tratat de drept procesual civil, op. cit., ed. a II-a, p. 806-807; Gh. Buta, Jurisdictia comerciala. Teorie si jurisprudenta, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 319 ; M. Tabarca, Drept procesual civil II, p. 310.
A se vedea, in acest sens, si D. Persida Singeorzan, C.N. Popa, Consideratii privind interpretarea dispozitiilor art. 7208 si art. 7209 Cod procedura civila in legatura cu executarea silita a hotararilor pronuntate in materie conmerciala, in R.D.C. nr. 5/2002, p. 69-71. In doctrina s-a exprimat si un puncrt de vedere contrar, anume acela potrivit caruia hotararile pronuntate, in prima instanta, in materie comerciala trebuie investite cu formula executorie. A se vedea A. Fuduli, Probleme teoretice si practice privind investirea cu formula executorie a hotararilor judecatoresti, in R.D.C. nr. 3/2002, p. 26-27.
A se vedea, in acest sens, B. Diamant, Unele probleme in legatura cu modificarile aduse Codului de procedura civila prin O.U.G. nr. 59/2001, in R.D.C. nr. 10/2001, p. 160; M. Scheaua, Suprimarea apelului in materie comerciala, in Juridica nr. 5/2001, p. 211-213; C. Rosu, A. Fanu-Moca, op. cit., p. 165-166.
A se vedea, pentru amanunte, B. Diamant, Discutii in legatura cu recursul in comercial, dupa desfiintarea apelului in litigiile comerciale, in R.D.C. nr. 1/2002, p. 135-137.
A se vedea, in acest sens, B. Papadopol, op. cit., p. 7; V. Magureanu, Unele consideratii privind modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de urgenta nr. 58/2003, p. 94-95. A se vedea, de asemenea pentru critica triplului grad de jurisdictie in materie comerciala, M. Voicu, Justitia comerciala. Privire comparata, in R.D.C. nr. 7-8/2003, p. 31-32. A se vedea, pentru justificarea solutiei de reintroducere a apelului in materie comerciala, C. Rosu, Reintroducerea apelului in materie comerciala in corelatie cu modificarea recursului prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, in R.D.C. nr. 10/2003, p. 63-67.
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |