Apelul

APELUL  

1 Consideratii generale

Prin L 92/1992 din 4 august 1992 pentru organizarea judecatoreasca publicata in M.Of., partea I nr. 197 /13 august 1992, modificata prin L 89/ 12 iulie 1996, publicata in M. Of., partea I, nr. 150/17 iulie 1996 si prin L 142 din 24 iulie 1997, republicata, si, totodata, dandu-se textelor o noua numerotare, in M.Of., partea I nr. 259/30 septembrie 1997, in legislatia romaneasca a fost reintrodusa calea ordinara de atac a apelului, in care instanta superioara celei care a prezentat hotararea, efectueaza o noua judecata in fond a cauzei, cu aprecierea probelor de la dosar si cu posibilitatea administrarii unor noi probe.

Prin L 45/1993 a fost introdusa sectiunea 1 ("apelul") in capitolul 3, denumit cu acelasi prilej, "caile de atac ordinare" din CPP, unde s-a dat consistenta acestei cai de atac, in cele 25 de articole alocate acestei cai ordinare de atac.

Reintroducerea acestei cai ordinare de atac a sporit posibilitatile de executare a controlului judiciar asupra hotararilor pronuntate dupa judecarea cauzei in fond de catre prima instanta.

In aceasta noua reglementare apelul face parte din desfasurarea normala, obisnuita a procesului penal[1], impiedicand ramanerea definitiva a hotararii date in prima instanta. Prin apel se poate face o reexaminare a cauzei si a judecatii anterioare de catre instanta superioara in grad. Apelul presupune o noua judecata in fond privind ansamblul chestiunilor de fapt si de drept, si tinde spre reformarea hotararii date in prima instanta in cazul in care aceasta nu reflecta adevarul .

Recursul este o cale de atac ordinara de anulare, partial devolutiva si, in mod exceptional, extensiva, destinata a repara erorile de drept comise de instantele de fond in hotararile date[3].

El corespunde celui de-al 3-lea grad de jurisdictie si de aceea se indreapta de regula, impotriva hotararilor judecatoresti date in ultimul grad de fond, pentru erorile de drept pe care le contine[4].

2 Titularii dreptului de apel [5]

Conform art. 362 CPP, astfel cum a fost modificat prin L 45/1993, sunt titularii dreptului de apel, in materie penala: procurorul, inculpatul, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente, martorul, expertul, interpretul, aparatorul si orice persoana a carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei[6].

Asa cum s-a aratat in literatura juridica de specialitate[7], de regula, dreptul de apel apartine fiecarui subiect procesual ale carui drepturi au facut obiectul judecatii in prima instanta intrucat fiecare dintre asemenea subiecti are dreptul sa­-si gaseasca o justa solutionare, iar interesul reprezinta justificarea fiecarei actiuni in justitie, insa el nu poate fi folosit decat " in sfera rolului pe care il are in raportul procesual penal si numai referitor la acel continut al hotararii atacate care priveste interesele pe care le reprezinta procesul penal" .

Potrivit art 362 lit. a) CPP, procurorul este "titular deplin al dreptului de apel"[9], adica atat in ceea ce priveste latura penala cat si in latura civila a procesului penal. El poate declara apel impotriva oricarei sentinte sau incheieri susceptibile de a fi atacate cu apel, indiferent daca a luat parte sau nu la judecarea cauzei, conform art. 315 CPP. De asemenea, poate folosi calea de atac a apelului chiar daca prin instanta si-a insusit prin hotararea atacata punctul de vedere exprimat de Ministerul Public, fie de acelasi procuror, fie printr-un alt procuror . Apelul se exercita de catre procurorul de la parchetul de pe langa instanta care a pronuntat hotararea supusa apelului sau de catre procurorul ierarhic superior .

Potrivit disp. art. 362 lit. b) CPP, inculpatul[13] este titular al dreptului de apel in latura penala si in latura civila, fiind persoana care poate fi trasa la raspundere penala, cat si la raspundere civila, daca este cazul, in cadrul procesului penal. Apelul sau este personal si independent, ceea ce inseamna ca el nu poate ataca decat acele capete din hotarare care privesc doar situatia sa proprie, atat in privinta laturii penale, cat si in privinta laturii civile, dar nu insa si in privinta altor persoane .

In mod similar, inculpatul poate declara apel impotriva sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal si in ceea ce priveste temeiurile achitarii procesului penal[15].

Datorita faptului ca apelul are un caracter personal si independent, criticile inculpatului nu pot privi insa decat propria situatie, atat pe latura penala cat si pe cea civila, neputand viza si alte persoane, participante sau nu la procesul penal, a caror situatie, chiar modificata, in favoare sau defavoare, nu ar putea influenta solutia in ceea ce-l priveste. Astfel, prin apelul declarat, inculpatul nu poate ataca sentinta pronuntata: pentru motivul ca prima instanta ar fi condamnat sau achitat gresit un alt inculpat, sau ar fi incalcat dreptul de aparare al unui inculpat care nu s-a folosit de calea de atac; pentru motivul ca, in lipsa unei cereri de extindere a procesului penal facuta de catre procurori, ca titular al actiunii penale, prima instanta nu a extins procesul penal cu privire la alte persoane, despre care sustine ca au participat la comiterea infractiunii; pentru ca prima instanta nu a introdus in cauza, in calitate de parte responsabila civilmente, o anumita persoana spre a raspunde impreuna pentru daunele cauzate prin infractiuni, sau, desi a chemat-o in aceasta calitate, nu a obligat-o la despagubiri, deoarece, potrivit principiului solidaritatii operant, in materia raspunderii delictuale, raspunderea sa civila este integrala.

In mod similar, criticile inculpatului, in legatura cu latura civila a procesului penal, nu ar putea fi indreptate impotriva unei solutii asupra careia el insusi a achiesat in fata primei instante. De exemplu, inculpatul nu s-ar mai putea plange in apel ca a fost obligat sa plateasca cu titlu de despagubire o suma pe care personal s-a declarat dispus, cu ocazia solutionarii fondului, sa o achite partii civile caci asumarea acestei obligatii de catre inculpat reprezinta o manifestare a dreptului sau de a dispune, cu efecte juridice irevocabile.

Cat priveste modalitatea practica prin care se exercita dreptul de apel, apelul se poate declara de catre urmatorii participanti procesuali: reprezentantul legal[16] pentru persoanele fizice si pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, sau cu capacitate de exercitiu restransa; aparatorul ales sau din oficiu, putand fi vorba de aparatorul care l-a asistat pe inculpat in fata primei instante, care este indreptatit sa exercite calea de atac a apelului, fara a fi necesara pentru aceasta o noua imputernicire avocatiala, ori de un nou aparator; sotul, potrivit art.362, al.2 CPP ; partea vatamata - titular al dreptului de apel .

Aceasta poate sa exercite dreptul de a apela o sentinta penala "in cauzele in care actiunea penala se pune in misare la plangerea prealabila, dar numai in ceea ce priveste latura penala" (art.362 al.1, lit.c), CPP).

a) partea civila si partea responsabila civilmente[19].

Se poate sustine, atat dintr-o abordare teoretica, dar si dintr-una consacrata, de jurisprudenta in materie, ca partea civila si partea responsabila civilmente, potrivit art. 362 lit d) pot face apel in ceea ce priveste latura civila a cauzei.

Apelul poate fi declarat pentru partea civila si pentru partea responsabila civilmente de catre reprezentantul legal si aparator (art.362 al.2, CPP), in aceleasi conditii mentionate pentru celelalte parti.

b) martorul, expertul, interpretul si aparatorul.

Potrivit art. 362, lit. e) CPP, martorul, expertul, interpretul si aparatorul, pot face apel limitat numai la cheltuielile judiciare[20] cuvenite acestora, indiferent de categoria hotararii judecatoresti pronuntata de prima instanta (sentinta sau incheiere) .

Pentru aceste persoane, apelul poate fi declarat si de catre reprezentantul legal sau aparator in aceleasi conditii ca partile (art.362, al. 2, CPP)

c) alte persoane ale carei interese legitime au fost vatamate.

Conform art.362, lit. f), CPP, poate face apel orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.

Trebuie precizat ca este vorba de persoane (fizice sau juridice) care nu au calitatea de parti, neavand drepturi si obligatii care sa izvorasca din exercitarea actiunilor (penala sau civila) in procesul penal. Aceste persoane, desi nu sunt parti in procesul penal, pot totusi, in calitate de subiecti procesuali, sa se planga impotriva acestor dispozitii din sentinte, prin care drepturile lor in legatura cu desfasurarea procesului penal au fost incalcate[22].

Bunaoara, poate declara apel persoana ale carei interese legitime au fost vatamate prin aplicarea sechestrului asigurator pe bunuri care-i apartin in mod exclusiv, ori persoana care, fara a fi parte in proces a fost obligata sa predea un lucru ori s­-a dispus confiscarea speciala sau masura asiguratorie a sechestrului asupra unui bun pe care il poseda, ori a fost amendata pentru abatere judiciara de partea acuzarii, daca incheierea de amenda a fost mentinuta in urma cererii de absolvire sau de reducerea acesteia.

3 Declararea si motivarea apelului, renuntarea la apel, retragerea apelului

1 Declararea apelului

Folosirea apelului fiind o facultate pe care legea o acorda persoanelor indicate in art. 362 CPP, acestea daca doresc sa uzeze de aceasta facultate trebuie sa-si manifeste in mod expres vointa de a folosi calea de atac. Fara o asemenea manifestare expresa de vointa, pricina nu poate fi repusa in discutie in fata instantei de apel.

Conform art. 366,CPP, asfel cum a fost modificat prin L nr. 45/1993, apelul se declara prin cerere scrisa[23], care trebuie semnata de persoana care face declaratia.

Semnatura este o conditie indispensabila pentru indentificarea apelantului. Semnatura poate interveni de la apelantul insusi, de la reprezentantul legal sau de la aparatorul sau, iar in cazul inculpatului si de la sot.

In situatia in care cererea de apel se face de catre o alta persoana decat apelantul, se va face cu mentiunea pentru care se declara apel. Daca cerea de apel se face de catre reprezentantul conventional, la cerere se va anexa in mod obligatoriu procura speciala.

Persoana juridica - partea civila sau partea responsabila civilmente dupa caz - ori Ministerul Public declara apelul printr-o adresa cu caracter oficial adresata instantei a carei hotarare se ataca cu apel.

Pentru persoana care nu poate sa semneze, indiferent de motiv[24], cererea va fi atestata de un grefier de la instanta a carei hotarare se ataca, ori de un aparator , astfel incat semnarea prin punerea de deget echivaleaza cu nesemnarea cererii.

De asemenea, cererea poate fi atestata si de primarul sau secretarul Consiliului Local, ori de functionarul desemnat de acestia, din localitatea unde domiciliaza.

In situatia in care cererea de apel este nesemnata sau neatestata, ea poate fi confirmata in instanta de parte, ori de reprezentantul ei legal sau conventional. Asadar, confirmarea nu trebuie sa aiba loc inauntrul termenului de apel. Intrucat legea nu distinge, confirmarea se poate face fie oral, fie scris prin semnare.

Confirmarea poate fi si tacita[27]. Trebuie retinut ca procurorul si oricare dintre partile prezente la pronuntarea hotararii pot declara apel si oral, in sedinta in care s-a pronuntat hotararea. In aceasta situatie, instanta va lua act de declaratie si o va consemna intr-un proces-verbal. In acest caz, procesul verbal tine loc de cerere si produce toate consecintele juridice ale unei cereri de apel.

Nerespectarea dispozitiilor legale privind semnarea, atestarea si confirmarea cererii de apel (art. 366 al. 3 CPP) se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, conform art.197, al. 2, CPP, intrucat este vorba de incalcarea normelor referitoare la sesizarea instantei, cererea de apel constituind actul de sesizare al instantei de apel.

De regula, folosirea apelului nu implica o anumita formula sacramentala. Pentru aceasta, nu forma extrinseca, ci manifestarea de vointa[28], cuprinsa de cererea de apel, trebuie luata in consideratie.

Cat priveste forma declaratiei de apel, nu se impune ca declaratia de apel sa emane de la cel care apeleaza sau de la reprezentantul sau legal, ori conventional, sau de la substituitul procesual admis de lege si de la aparator, dupa caz, si sa fie data sau trimisa la locul indicat de lege.

Cat priveste mentiunile gresite, cu privire la felul caii de atac (bunaoara, recurs in loc de apel), cu privire la instanta competenta, ori la instanta la care se depune cererea (de ex., Curtea de Apel in locul Tribunalului, etc.), acestea nu afecteaza valabilitatea declaratiei de apel. Cererea de apel se depune la instanta a carei hotarari se ataca (judex a quo).

Odata ce a primit cererea de apel, aceasta instanta este obligata sa o inainteze de indata, impreuna cu dosarul, instantei superioare. Este insa vadit ca, trimiterea cererii impreuna cu dosarul in apel nu este posibila decat dupa redactarea hotararii atacate.

Persoana aflata in stare de detentie poate depune cererea (declaratia) scrisa de apel si la administratia locului de detinere, iar militarul in termen la unitatea militara. In situatia in care apelul este declarat oral, in fata administratiei locului de detinere, acesta se constata intr-un proces verbal.

Trebuie precizat si ca persoanele aflate in alte localitati pot trimite declaratia de apel si prin posta, recomandat, in conditiile art. 187, al. 1 CPP[29]. O cerere de apel facuta pe cale telegrafica trebuie considerata ca nesemnata, pentru ca originalul semnat de apelant nu ajunge la grefa instantei a carei hotarare se ataca ce ramane la oficiul postal de transmitere; de aceea o asemenea cerere se considera valabila doar daca este confirmata in conditiile art. 366 CPP.

Legea nu prevede expres anumite cerinte privitoare la continutul cererii de apel. Dar, sub orice forma s-ar prezenta este cert ca ea trebuie sa aiba un anumit continut, determinat de insasi finalitatea sa. Declaratia de apel trebuie sa cuprinda asadar, pe langa datele necesare pretinse oricarei cereri si datele necesare pentru precizarea calitatii legale a persoanei care o formuleaza precum si pentru identificarea sentintei atacate (numele, prenumele si adresa persoanei care uzeaza calea de atac, calitatea procesuala in care aceasta a figurat la prima instanta, numarul si data hotararii atacate, precum si instanta care a pronuntat-o, denumirea instantei careia ii este adresata cererea de apel). Lipsa unora dintre aceste date nu este de natura a prejudicia dreptul persoanei interesate de a ataca hotararea daca din celelalte mentiuni cuprinse in cerere se poate identifica apelantul si hotararea atacata. Cererea de apel nu trebuie sa cuprinda si motivele apelului pentru ca, potrivit art. 374 CPP, acestea se pot formula si oral in ziua judecatii.

Atunci cand o instanta este sesizata printr-o cale de atac, ea trebuie din oficiu sa cerceteze: ce cale de atac ofera legea in materie; ce cale de atac s-a folosit; daca este competenta ratione materiae sa solutioneze cauza, ca urmare a sesizarii facute, pentru ca numai folosirea caii de atac acordate de lege poate investi valabil o instanta.

In ceea ce priveste locul declararii apelului, cererea se poate depune la instanta a carei hotarare se ataca (judex a quo), conform art. 367 CPP, sau - prin exceptie de la regula inscrisa in art. 367 CPP- cererea de apel se poate depune si la administratia locului de detinere, iar daca apelul este declarat oral, declaratia facuta de apelantul arestat se consemneaza intr-un proces-verbal incheiat de adminstratia locului de detinere.

La baza primei reguli se afla mai multe considerente. In primul rand, prin instituirea obligatiei ca apelul sa fie depus la instanta a carei hotarare se ataca s-a urmarit rejudecarea operativa a acestuia, caci daca cererea de apel s-ar depune direct la instanta superioara, "aceasta ar trebui sa ceara dosarul pricinei, ceea ce ar produce intarzieri"[30]. In al doilea rand, regula de sus a fost determinata de necesitatea ca apelurile partilor sa se adune toate la prima instanta, pentru a face posibila trimiterea dosarului si judecarea impreuna, in acelasi timp a tuturor apelurilor de catre instanta superioara si a se evita astfel hotararile contradictorii ce s-ar putea da in cazul cand apelurile s-ar judeca separat . Prevederile art. 367 al. 1 CPP au fost impuse de necesitatea ca prima instanta, care este si instanta de executare, sa poata cunoaste daca hotararea pronuntata de ea a ramas definitiva. Intrucat apelul nu se poate declara decat in fata ei, la expirarea termenului de apel, va si daca, si in ce limite hotararea sa a ramas definitiva si astfel va putea proceda cu promptitudine la executarea acesteia.

In cazul depunerii cererii de apel la instanta a carei hotarare se ataca, aceasta instanta este obligata sa o trimita, impreuna cu dosarul, instantei superioare. Obligatia sus-mentionata subzista si in cazul in care apelul ar fi tardiv, caci verificarea legalitatii declararii apelului este de atributul exclusiv al instantei competente sa solutioneze calea de atac.

In cele ce privesc exceptiile de la art. 367 CPP, acestea sunt intru totul justificate. Dar nu numai pesoanele aflate in stare de detinere pot sa depuna cererea de apel in alta parte decat la instanta a carei hotarare se ataca. In art. 367 al. 4 CPP se prevede ca cererea de apel poate fi depusa si in conditiile aratate in art.187 al. 1 CPP adica, in cazul militarilor in termen, la unitatea militara din care fac parte iar in celelalte cazuri la oficiul postal prin scrisoare recomandata.

Cererea de apel a detinutului sau procesul-verbal intocmit de administratia locului de detinere prin care s-a luat act de declaratia orala de apel ori cererea de apel inregistrata sau atestata de unitatea militara se inainteaza de indata instantei a carei hotarare se ataca, deci nu direct instantei de apel.

Cererea gresit depusa sau indreptata la alta instanta decat cea a carei hotarare se ataca va fi, de asemenea, trimisa de indata acestei instante si va fi socotita ca facuta in termen daca a fost depusa sau trimisa prin posta inainte de expirarea termenului de apel.

1.1 Termenul de declarare a apelului

Caile ordinare de atac sunt supuse unor conditii nu numai de fond, ci si de forma[32], in randul carora pe primul plan se situeaza cele legate de termenul de folosire al lor.

Orice cale ordinara de atac trebuie declarata intr-un termen fix stabilit de lege. Stabilirea unui asemenea termen este, pentru legiuitor, o necesitate obiectiva. Daca hotararile judecatoresti ar putea fi atacate oricand - fara nicio limitare in timp a posibilitatii de folosire a caii de atac - s-ar ajunge la situatia ca procesele sa fie prelungite in mod nedefinit, ceea ce ar face ca prestigiul si autoritatea justitiei sa fie grav subminate, ca scopul represiunii - care cere promptitudine in aplicarea si executarea sanctiunilor penale - sa nu fi atins, ca apararea valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptelor prevazute de legea penala sa fie slabita si ca situatia justitiabililor, indiferent daca este vorba de actiune penala sau civila, sa ramana multa vreme incerta, generand inutile tensiuni psihice sau daune morale. Cu alte cuvinte, eficienta justitiei represive este conditionata de promptitudinea cu care sunt sanctionati infractorii, si sunt puse in executarea hotararilor de condamnare. Aceasta inseamna ca procesul penal nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de intervalul necesar pentru aflarea adevarului si ca hotararea care marcheaza punctul sau final trebuie sa ramana definitiva - spre a putea fi executata - intr-un moment cat mai apropiat de data savarsirii infractiunii. Ori, daca exercitiul cailor ordinare de atac n-ar fi conditionat de nedepasirea unui anumit termen, ci ar fi lasat la bunul plac al partilor, care ar putea actiona oricand, aceste obiective nu ar putea fi atinse. De aceea este imperios necesar ca titularii dreptului de apel sa nu poate uza de acest drept decat inauntrul unui termen - nici prea scurt, pentru a permite celor interesati sa reflecteze asupra oportunitatii de a ataca sentinta si sa manifeste hotararea lor in acest sens, iar nici prea lung, pentru a nu prejudicia interesele represiunii - stabilit prin lege.

Termenul de apel este un termen procesual legal deoarece durata sa este stabilita prin lege; el nu poate fi nici lungit, nici scurtat de instanta de judecata. De asemenea, el este absolut si are caracter imperativ, in sensul ca depasirea lui atrage decaderea din dreptul de a exercita calea de atac iar daca totusi apelul a fost declarat dupa implinirea termenului, el urmeaza a fi respins ca tardiv. In fine, termenul de apel este determinat si fix, prin aceea ca durata sa - stabilita prin lege - este invariabila.

Potrivit prevederilor art. 363 CPP, durata termenului de apel este - atat pentru procuror cat si pentru parti - de 10 zile. Exista insa si unele exceptii: potrivit art. 450 al. 4 CPP, impotriva hotararilor prin care s-au solutionat cererile ori propunerile de liberare conditionata se poate declara apel in termen de 3 zile. Explicatia acestei derogari de la regula generala se afla in preocuparea legiuitorului de a face sa se evite orice prelungire nejustificata a starii de privare de libertate a persoanei condamnate; in conformitate cu disp. art. 477 al.1 CPP, in cauzele solutionate dupa procedura speciala de judecare a infractiunilor flagrante, termenul de apel este tot de 3 zile. Reducerea in acest caz, a termenului de apel corespunde necesitatii ca infractiunile flagrante - care nu ridica probleme deosebite de ordin probator - sa fie supuse unor proceduri urgente de urmarire si judecata, cu termene scurte, prevazute de lege, pentru efectuarea urmaririi penale, a trimiterii in judecata, a judecarii si pronuntarii hotararii.

Daca, desi urmarirea penala si trimiterea in judecata a inculpatului s-a facut conform procedurii urgente, prev. in art. 465 si urm. CPP, pentru infractiunile flagrante - prima instanta constatand ca nu sunt indeplinite conditiile cerute de art. 466 CPP pentru aplicarea acestei proceduri, a judecat cauza potrivit procedurii obisnuite, termenul de apel este cel de 10 zile, prevazut in art. 363 CPP, iar nu cel de 3 zile prev. in art. 477 al. 1 CPP[33]. Solutia decurge din principiul ca durata termenului pentru exercitarea cailor de atac este determinata de procedura in baza careia s-a efectuat judecata, iar nu de procedura conform careia s-a efectuat urmarirea penala si trimiterea in judecata, caci ceea ce se ataca este hotararea pronuntata si nu actul de sesizare al instantei.

In caz de indivizibilitate sau conexitate inclusiv in cazul infractiunilor concurente, daca toate infractiunile au fost judecate deodata si de aceeasi instanta, termenul in care trebuie declarat apelul este cel prevazut de procedura potrivit careia s-a desfasurat judecata. Astfel, daca toate infractiunile conexe s-au judecat dupa procedura urgenta, prev. in art. 465 si urm. CPP, termenul de apel unic este de 3 zile. Daca insa infractiunile conexe desi supuse unor proceduri diferite - unele procedurii comune, iar altele procedurii urgente - au fost judecate toate, dupa procedura obisnuita, disjungerea nefiind posibila, termenul de apel de asemenea unic va fi cel de drept comun[34] de 10 zile, indivizibilitatea hotararii impune ca, in asemenea caz, calea de atac sa fie una singura iar pentru exercitarea acesteia sa fie luat in considerare termenul cel mai lung - chiar daca in raport cu infractiunile ce constituie obiectul judecatii, legea prevede termene diferite pentru declararea caii de atac - ca fiind cel mai in masura sa asigure drepturile partilor.

Termenele de exercitare a cailor de atac raman intotdeauna cele prevazute de lege, chiar daca in dispozitivul hotararii atacate a fost indicat din eroare, un alt termen pentru folosirea acestora sau in alt moment de cand incepe curgerea termenului[35].

Termenul de apel incepe sa curga din momente diferite - aratate in cuprinsul art. 363 CPP, in raport cu calitatea si situatia procesuala a titularilor.

a) pentru procuror, daca a participat la dezbateri, termenul curge de la pronuntare.

Nu intotdeauna, insa, procurorul participa la dezbateri. Potrivit art. 315 CPP el este obligat sa ia parte la sedintele de judecata ale judecatorilor numai in cazurile in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 2 ani sau mai mare, in cauzele in care vreunul din inculpati se afla in stare de detinere sau este minor, precum si in cazul in care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii; la sedintele de judecata ale judecatorilor privind alte infractiuni, procurorul participa numai daca considera necesar. Pentru situatiile in care - participarea sa fiind facultativa - procurorul nu a luat parte la sedinta, legea impune instantei obligatia ca, dupa redactarea hotararii, sa trimita de indata dosarul procurorului in vederea eventualei exercitari a dreptului de a se folosi de calea de atac, iar acesta este obligat sa-l restituie dupa expirarea termenului de apel. In aceste cazuri, termenul de apel curge, in ceea ce-l priveste pe procuror, de la inregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului, iar nu de la expedierea acestuia de catre instanta[36].

Este o derogare, impusa de necesitati practice, de la regula generala ca termenul de apel curge fie de la pronuntare, fie de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotararii. Daca - desi participarea sa nu este obligatorie - procurorul a participat totusi la judecata, dosarul nu se trimite la parchet, iar termenul de apel curge, pentru procuror de la pronuntarea hotararii.

Neindeplinirea de catre prima instanta, a obligatiei de a trimite de indata dosarul procurorului nu poate atrage decaderea acestuia din dreptul de a declara apel, pentru ca termenul de declarare al apelului nu a inceput sa curga pentru procuror, acesta necunoscand solutia instantei. Pe de alta parte, nicio dispozitie legala nu impune judecarea deodata a tuturor apelurilor declarate impotriva aceleiasi hotarari pentru a se putea sustine ca, nefiind judecat odata cu apelurile declarate de parti, apelul procurorului ar fi tardiv. Este adevarat ca prin solutionarea esalonata a apelurilor se poate ajunge la pronuntarea unor hotarari contradictorii, dar aceasta posibilitate nu poate constitui un argument pentru considerarea apelului procurorului ca tardiv, deoarece declararea in termen a unei cai de atac se verifica in raport cu data la care titularul acesteia a luat cunostinta, in modul prevazut de lege, de hotararea pe care o ataca, iar nu in functie de consecintele la care s-ar ajunge prin solutionarea lui.

b) cat priveste partile, momentul de la care curge termenul de apel, este in functie de prezenta sau absenta acestora la dezbateri sau la pronuntare.

Astfel, potrivit art. 363 al. 3 CPP pentru pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare[37].

In practica judiciara s-a apreciat, si pe buna dreptate ca, in cazul inculpatului reprezentat in prima instanta de aparator[38], el trebuie considerat ca a fost prezent in prima instanta, iar termenul de apel curge de la pronuntare . Pentru partile care au lipsit atat la dezbateri, cat si la pronuntare precum si pentru inculpatul detinut, ori pentru inculpatul militar in termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei institutii militare de invatamant, ori pentru inculpatul internat intr-un centru de munca si reeducare care au lipsit la pronuntare, termenul curge de la comunicarea legal indeplinita .

Asa fiind, in cazul in care comunicarea copie de pe dispozitiv s-a facut la alta adresa decat cea cunoscuta in dosar, ca fiind adresa unde locuieste inculpatul, apelul depus de aparatorul inculpatului, dupa trecerea a mai mult de 10 zile de la comunicarea astfel facuta, urmeaza a fi considerat ca facut in termen[41]. In mod corect, in practica judiciara, s-a aratat ca inculpatul care a lipsit atat de la judecata cat si de la pronuntare, luand cunostinta de condamnarea sa numai ca urmare a apelului facut de parchet impotriva acestei sentinte, este in drept sa declare apel, chiar daca intre timp apelul facut de procuror a fost solutionat . Din economia dispozitiilor legale privind continutul dispozitiilor judecatoresti si pronuntarea acestora se deprind unele reglementari care, prin natura lor, ofera partilor sa ia cunostinta de drepturile pe care le au in privinta atacarii cu apel a hotararii judecatoresti prin care le sunt stabilite anumite drepturi sau obligatii.

In art. 357 al. final CPP se arata, intre altele, ca dispozitivul hotararii trebuie sa cuprinda mentiunea ca hotararea este supusa apelului, cu aratarea termenului in care poate fi exercitat si mentionarea datei cand hotararea a fost pronuntata, si ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica. In legatura cu aceasta reglementare se impune, pe buna dreptate, intrebarea care sunt consecintele asupra exercitarii dreptului de apel in cazul in care instanta a indicat gresit momentul de la care curge termenul de apel, in ipoteza in care partea interesata a fost prezenta in dezbateri. S-a apreciat ca o asemenea greseala strecurata in redactarea hotararii nu modifica termenul de apel care curge in cazul dat, potrivit art. 363 CPP de la pronuntarea hotararii[43].

Art. 387 al. 2 CPP arata ca, dupa pronuntare presedintele explica partilor prezente ca pot declara apel. In cazul in care nu s-a indeplinit aceasta prevedere a legii si in masura in care partii interesate i s-ar produce o vatamare privind exercitarea dreptului de apel, consecinta poate fi nulitatea relativa.

In anumite cazuri, legea contine dispozitii speciale privind termenul de apel si momentul de la care acesta curge.

Astfel, in procedura speciala de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante, potrivit art. 477 al. 1 CPP, termenul de apel impotriva hotararii instantei este de 3 zile de la pronuntare. Durata acestui termen si momentul din care curge, se aplica prin insusi caracterul urgent al procedurii speciale in care este reglementat.

In cazul in care o parte a procesului penal s-a desfasurat potrivit procedurii urgente, iar in continuare potrivit art. 472 al. final CPP, judecata s-a facut potrivit procedurii, termenul de apel este de 10 zile si nu cel de 3 zile prevazut de art. 477 al. 1 CPP[44].

c)   Momentul de la care curge termenul de apel pentu alte persoane (martori, experti, interpreti, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime au fost vatamate printr-un act sau o masura a instantei de judecata).

Conform art. 363 teza 4 CPP in cazul prevazut de art. 362 lit. e), termenul curge de la pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, si cel mai tarziu in 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza, afara de cazul cand procesul a fost suspendat.

Indiferent de titularul apelului si indiferent de momentul in care incepe sa curga, termenul de apel este un termen procedural si se calculeaza potrivit dispozitiilor art. 83 C. Pr. Civ. Pe cale de consecinta, si in privinta acestui termen opereaza prelungirea legala a termenului[45].

1.2 Repunerea in termen

In materia termenelor procedurale functioneaza principiul continuitatii lor, ele neputand fi intrerupte si nici suspendate.

In vederea ocrotirii drepturilor subiectilor procesuali, legea a prevazut posibilitatea suspendarii curgerii termenului de exercitare a dreptului de apel cand cel interesat dovedeste ca neexercitarea caii de atac s-a datorat unor cauze temeinice de impiedicare.

Repunerea in termen[46] este prevazuta in art. 362 CPP, in care se arata ca apelul introdus dupa expirarea termenului prevazut de lege este considerat ca fiind facut in termen, daca instanta de apel constata ca intarzierea a fost determinata de o cauza temeinica de impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta in cel mult 10 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.

Pana la solutionarea cererii de repunere in termen, instanta de apel poate suspenda executarea hotararii atacate. Instanta de apel poate suspenda executarea atunci cand se constata existenta cumulativa a doua conditii: intarzierea sa fie determinata de o cauza temeinica de impiedicare a declararii apelului; si cererea de apel sa fie facuta in cel mult 10 zile de la inceperea executarii pedepsei sau a despagubirilor civile.

In ceea ce priveste prima conditie, instanta are latitudinea sa aprecieze daca situatia invocata de apelant a constituit in mod efectiv o cauza de impiedicare a declansarii apelului.

Netemeinicia cauzei de impiedicare a declararii apelului conduce la respingerea cererii de repunere in termen[47]. Prin cauza netemeinica de impiedicare se intelege, de regula, un caz fortuit sau un caz de forta majora (cum ar fi pierderea facultatilor mintale in acea perioada, inundatie, incendiu, accident) . Instanta de apel are posibilitatea de a aprecia, in baza principiului rolului activ, daca situatia invocata de apelant constituie in mod efectiv o cauza de impiedicare a declararii apelului, indiferent daca este sau nu o piedica de natura strict materiala.

Cat priveste cea de-a doua conditie, desi legea nu o precizeaza, totusi ea nu poate privi decat pe inculpat si pe partea responsabila civilmente, deoarece numai impotriva lor poate fi inceputa executarea. Partea vatamata si partea civila pot cere repunerea in termen oricand, daca sunt intrunite cele doua conditii. In orice caz, termenul de 10 zile este un termen limita sau maxim, declararea apelului fiind posibila si inaintea inceperii executarii.

In legatura cu procedura de declarare a apelului inauntrul acestui termen, pentru a beneficia de repunerea in termenul de apel, potrivit art. 364 CPP, in literatura juridica de specialitate[49] s-a remarcat pe deplin justificat, ca judecatorul delegat cu executarea este obligat sa dispuna organului de executare ca acesta sa atraga atentia celui condamnat ca are posibilitatea sa declare apel in termen, in cel mult 10 zile, daca sunt indeplinite si celelalte conditii ale repunerii in termen.

S-a mai statuat ca: "desi apelul a fost declarat pentru inculpatul major de catre o persoana fizica fara calitate (tatal acestuia), instanta de apel a procedat corect atunci cand nu l-a respins ca fiind inadmisibil, ci l-a examinat in fond, dupa ce inculpatul a fost repus in termenul de apel si a declarat ca isi insuseste apelul declarat de tatal sau" [50].

Repunerea in termen se hotaraste de catre instanta de apel, in fata careia trebuie dovedita cauza de impiedicare.

Instanta de apel, apreciind asupra temeiniciei cererii, pana la solutionarea repunerii in termen, poate suspenda executarea hotararii atacate. Aceasta reglementare se explica prin aceea ca, o data admisa repunerea in termen, apelul se considera in termen si este suspensiv de executare.

1.3 Apelul peste termen

Acesta prezinta mijlocul procesual prin care se creeaza posibilitatea supunerii hotararii primei instante controlului instantei de apel, in ipoteza nedeclararii apelului in termen de catre partea care nu a luat cunostinta de judecata si nici de hotararea pronuntata. Pe baza acestei reglementari care confera apelului peste termen, la fel ca si cererii de repunere in termen, natura juridica de remediu procesual, se afla doua prezumtii, si anume aceea de necunoastere a hotararii care s-a dat in absenta sa de catre partea care a lipsit la judecata si la pronuntare, si aceea de ignorare a consecintelor procesului pornit impotriva sa de catre partea fata de care s-a inceput executarea.

Potrivit art. 365 al. 1 CPP, apelul peste termen presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

a) partea care declara apelul sa fi lipsit atat de la judecata cat si de la pronuntare.

Legiuitorul prezinta deosebire intre judecata si dezbateri, prima notiune fiind mult mai larga intrucat include toate sedintele de judecata, nu doar pe ultima. Pentru aceasta situatie nu este necesar ca partea sa probeze existenta vreunei impiedicari.

b) partea sa declare apelul in maxim 10 zile de la data, dupa caz, a inceperii sau a executarii dispozitiilor civile. Suspendarea executarii hotararii in cazul apelului peste termen, nu opereaza ope legis. Pentru a nu se folosi apelul peste termen in scopul intarzierii executarii hotararii primei instante, care a devenit definitiva (executorie) din momentul expirarii termenului legal de apel, apelul declarat peste termen nu suspenda executarea.

In pofida acestora, instanta de apel, constatand temeinicia apelului peste termen, potrivit art. 365 al. 3 CPP, poate suspenda executarea hotararii atacate (in ipoteza in care apelul peste termen a fost declarat la un interval de timp scurt dupa expirarea termenului legal)[51]. Daca apelul peste termen este admis si hotararea este desfiintata in intregime conform art. 379 pc. 2 art. b) CPP, sentinta isi inceteaza efectul executoriu.

2 Motivarea apelului

Daca declararea unei ca de atac constituie elementul volitiv al atacarii, motivele constituie elementul logic al acesteia[52]. Trebuie spus ca motivele justifica, prin aratarea temeiurilor ce stau la baza lor, actul de vointa pe care il reprezinta folosirea caii de atac. Insa rolul motivelor invocate in sustinerea cailor de atac nu se reduce la simpla aducere la cunostinta instantei superioare a nemultumirilor produse de solutia pronuntata, ci si a cauzelor acestor nemultumiri.

S-a aratat ca, "prin motivarea caii de atac, de regula, se precizeaza si se delimiteaza cadrul discutiei in fata instantei de control si al judecatii acestei instante"[53]. Cele doua - declararea si motivarea - sunt intotdeauna distincte atat in procesul penal cat si in cel civil si, din punct de vedere cronologic, avand fiecare in parte, o semnificatie si o finalitate proprie, desi, uneori ele se realizeaza prin acelasi act procedural, in sensul ca motivele sunt cuprinse in cererea de apel .

Apelul fiind o cale de atac prin care se exercita un control integral, adica in fapt si in drept, asupra judecatii in prima instanta, motivele de apel pot viza toate viciile de procedura si de judecata de care este afectata hotararea atacata. Viciile de procedura (vitium in procedento) constau in incalcari ale prevederilor legale ce reglementeaza desfasurarea procesului penal care nu s-au descoperit prin neinvocare in conditiile art. 197 al. 4 CPP. Viciile de judecata (vitium in judecando) sunt erori savarsite fie in stabilirea starii de drept (error facti), fie in aplicarea unor norme de drept substantial (error in jure). Cele dintai nu privesc netemeinicia hotararii atacate ori nelegalitatea, din punctul de vedere al dreptului substantial - a acesteia, ci se concretizeaza in omisiuni sau incalcari ale unor dispozitii de ordin procedural; in cazul celorlalte, dimpotriva, nu se refera la asemenea cazuri de nelegalitate, ci fie la baza faptica a hotararii, fie la modul gresit, in care s-au aplicat normele de drept material. Orice asemenea viciu de procedura sau de judecata, poate fi relevat prin motivele de apel, legea neimpunand nicio restrictie sub acest aspect.

Motivele de apel se formuleaza in scris, fie prin cererea de apel, fie printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanta de apel cel mai tarziu pana in ziua judecatii (judex ad quem)[55].

Legea nu precizeaza in ce constau motivele de apel, astfel incat apelul se poate face pentru orice motive, acestea putand fi de fapt si de drept[56].

Motivele de fapt sunt cele generate de gresita apreciere a probelor ori a faptelor si imprejurarilor cauzei sau din insuficienta mijloacelor de proba administrate ori din neconcordanta acestora cu starea de fapt retinuta.

Motivele de drept constau in orice gresita aplicare a legii penale[57].

3 Renuntarea la apel[58]

Folosirea apelului fiind o facultate acordata de lege titularilor dreptului de apel, acestia au si dreptul de a nu uza de aceasta facultate. Exercitarea dreptului de apel si, in mod corelativ, renuntarea la acest drept sunt lasate la dispozitia titularilor sai; actioneaza deci din plin si in aceasta materie principiul disponibilitatii.

In sens larg, renuntarea la apel inseamna achiesarea la hotararea primei instante si ea poate fi tacita sau expresa: tacita - cand titularul dreptului de apel lasa pur si simplu sa treaca termenul in care putea ataca hotararea, care dobandeste astfel autoritatea de lucru judecat; expresa - cand persoana indreptatita a se folosi de calea apelului declara in mod expres, in termenul si conditiile prevazute de lege ca nu intelege a uza de dreptul sau de a ataca hotararea.

In sens restrans, renuntarea la apel se identifica cu renuntarea expresa. CPP se ocupa, in art. 368, numai de renuntarea expresa la apel - adica doar de renuntarea in sens restrans la folosirea caii de atac - deoarece numai in raport cu aceasta acceptiune a notiunii s-a impus o reglementare.

Conditiile renuntarii si persoanele care pot face renuntarea. Potrivit art. 368 CPP, partile pot renunta in mod expres la apel dupa pronuntarea hotararii si pana la expirarea termenului de declarare a apelului. Fixarea acestor limite de timp inauntrul carora se poate face renuntarea este logica si impusa de caracteristicile institutiei. Renuntarea la un drept nu poate opera mai inainte ca acel drept sa se fi nascut; ca urmare, nu poate fi valabila o renuntare la apel facuta anterior pronuntarii hotararii, caci dreptul de apel ia nastere numai in acest moment. Pe de alta parte, renuntarea la apel, in sensul art. 368 al. 1 CPP - acela de renuntare expresa - nu poate fi conceputa decat atata vreme cat termenul de apel nu a expirat, si, totodata nu s-a declarat apel: daca acest termen s-a implinit fara a se fi declarat apel, avem de a face cu o renuntare tacita care excede prevederile textului sus-mentionat; daca partea a introdus apel in termen, insa ulterior a declarat ca renunta la calea de atac exercitata, nu ne mai aflam in fata unei renuntari propriu-zise la apel, ci a unei retrageri a apelului, institutie procesuala distincta, reglementata prin art. 369 CPP.

Declaratia de renuntare se face in acelasi mod ca si declararea apelului; ea poate fi exprimata oral, in sedinta in care s-a pronuntat hotararea, sau in scris prin cerere depusa la prima instanta.

Pot renunta la apel toate persoanele carora, potrivit legii, le este deschisa aceasta cale de atac, desi art. 368 al. 1 CPP, folosind termenul "parti", pare a-l exclude pe procuror si persoanele enumerate in art. 362 al.1 lit. e) si f) CPP (martori, experti, interpreti, aparatori, persoane ale caror interese au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei). Fiind necontestat ca procurorul poate renunta la dreptul de apel, neexercitarea in termen a acestei cai de atac, nu exista niciun argument pentru a nu i se recunoaste dreptul de a renunta si expres, fie oral in sedinta, dupa pronuntarea sentintei, fie in scris, la exercitarea dreptului de a ataca hotararea[59], cu atat mai mult asupra unei asemenea renuntari se poate reveni. Cat priveste persoanele aratate in art. 362 al. 1 lit. e) si f) CPP, acestea, chiar daca nu sunt parti in raportul procesual principal, au calitatea de "parte" in raportul procesual adiacent celui dintai astfel ca formularea art. 368 al. 1 CPP nu le exclude. De altfel, ar fi ilogic ca unora din titularii dreptului de apel sa li se nege posibilitatea de a declara ca nu inteleg sa foloseasca acest drept.

Declaratia de renuntare poate fi facuta de catre titularul dreptului de apel, fie personal, fie printr-un mandatar cu imputernicire speciala. Renuntarea la apel nu poate fi conditionata.

Potrivit art. 368 al. 2 CPP "asupra renuntarii, cu exceptia apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea apelului". Cu alte cuvinte, atata timp cat termenul apelului nu a expirat, renuntarea la apel este provizorie in ce priveste latura penala a procesului - caci, sub acest aspect, se poate reveni asupra ei inauntrul termenului de apel - si definitiva in ce priveste latura civila; renuntarea la apel - in referire la solutia laturii penale - se definitiveaza numai in momentul expirarii termenului de atac, daca persoana care a facut declaratia de renuntare nu a revenit asupra ei inauntrul acestui termen[60].

In justificarea dreptului de a reveni asupra renuntarii la apel, V. Dongoroz arata ca nu admite revenirea inauntrul termenului de atac, ar insemna ca inculpatul sau Ministerul Public ar avea putinta nu numai sa foloseasca o cale de atac, dar si sa modifice si termenul de folosire al ei, ceea ce nu este admisibil, "partile neavand dreptul sa modifice normele de procedura penala, privitoare la actiunea represiva, acestea fiind imperative, imuabile si de ordine publica"[61]. In ceea ce priveste inadmisibilitatea revenirii asupra renuntarii la apel, atunci cand acesta priveste latura civila, acelasi autor arata ca "aceasta solutiune se impune pe temeiul principiului ca partile pot transige asupra actiunii civile sau, cu alte cuvinte, in baza principiului disponibilitatii dominant in materie civila.

La baza dreptului recunoscut partilor de a reveni asupra declaratiei de renuntare la calea de atac, inauntrul termenului in care aceasta poate fi exercitata se afla si in considerent de echitate: in genere, cel care declara ca renunta la calea de atac are asigurari sau presupune ca si partea adversa va proceda in acelasi fel; or, este just ca el sa poata reveni asupra renuntarii atunci cand, contrar asteptarilor sale, partea adversa a declarat apel[63].

Declaratia de revenire asupra renuntarii la apel poate fi facuta fie personal, fie prin mandatar cu procura speciala; ea se concretizeaza intr-o cerere scrisa care se depune la prima instanta.

Renuntarea la apel, care, in sensul art. 368 CPP este o renuntare expresa - se identifica, sub aspectul efectelor cu renuntarea tacita, adica cu simpla nedeclarare a apelului in termenul legal. In ambele cazuri, hotararea primei instante dobandeste autoritatea de lucru judecat la expirarea termenului de apel. Prin renuntarea la apel hotararea nu devine definitiva; la acest efect se ajunge insa implicit prin neexercitarea dreptului de apel in termenul legal si prin implinirea acestuia.

In art. 416 CPP se arata in mod expres, sub pc. 2, ca hotararea primei instante ramane definitiva la data expirarii termenului de apel in doua situatii: ca nu s-a declarat apel in termen si cand apelul declarat a fost retras inauntrul termenului. Textul art. 416 CPP nereferindu-se in niciuna din prevederile sale, la momentul ramanerii definitive a hotararii in ipotezele renuntarii la apel, concluzia ce se impune este aceea ca aceasta ipoteza se subsumeaza celei in care nu s-a declarat apel in termen, ceea ce inseamna ca, si in acest caz, hotararea primei instante intra in puterea lucrului judecat "la data expirarii termenului de apel".

In literatura juridica s-a incercat insa a se promova o derogare de la aceasta regula in cazul in care renuntarea la calea de atac priveste latura civila, sustinandu-se ca, din moment ce in aceasta situatie, partea nu mai poate reveni asupra renuntarii, inseamna ca - in limitele privitoare la dispozitiile civile - hotararea primei instante a devenit definitiva in momentul cand s-a produs renuntarea[64]. Cand legiuitorul a inteles sa confere desistarii de apel efecte proprii, cu privire la ramanerea definitiva a hotararii, a dispus in mod expres, asa cum a facut-o in art. 416, pc. 2 lit. b) si pc. 3 CPP, aratand ca hotararile primei instante devin definitive la expirarea termenului de apel cand apelul declarat a fost retras inauntrul termenului si respectiv, la data retragerii apelului cand aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de apel. Nedispunand nimic cu privire la efectele renuntarii la apel - indiferent daca apelul priveste latura penala sau latura civila a cauzei - inseamna ca legiuitorul nu a voit sa faca vreo deosebire sub acest aspect, intre cele doua ipoteze, intelegand sa le subsumeze pe amandoua cazului mai cuprinzator, prevazut in art. 416, pc. 2 lit. a) CPP, ("ca nu s-a declarat apel in termen"), si sa considere ca, in ambele situatii, hotararea primei instante ramane definitiva la data expirarii termenului de apel.

4 Retragerea apelului

Spre deosebire de renuntarea la apel, retragerea apelului presupune existenta unui apel declarat.

Retragerea apelului poate fi facuta atat de catre parti, cat si de procuror, spre deosebire de renuntarea la apel care poate fi facuta numai de catre parti.

Potrivit art. 369 al. 1 CPP, pana la inchiderea dezbaterilor la instanta de apel, oricare dintre parti isi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie sa fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar daca partea se afla in stare de retinere, printr-o declaratie atestata sau consemnata intr-un proces verbal de catre conducerea locului de detinere.

Retragerea apelului poate avea loc oricand din momentul declararii acestuia pana la inchiderea dezbaterilor in fata instantei de apel; ea nu poate fi decat expresa, nu si tacita[65], neputand fi deschisa bunaoara, din neprezentarea in fata instantei de apel si nici chiar din executarea voluntara anticipata a dispozitiilor penale ale primei instante .

Declaratia de retragere poate fi facuta fie la instanta a carei hotarare a fost atacata, fie la instanta de apel. Desi prin pronuntarea hotararii in prima instanta se desesizeaza epuizandu-si toate atributiile, iar o data cu declararea apelului are loc sesizarea instantei superioare, legea admite ca declaratia de retragere a apelului sa fie prezentata si la instanta a carei hotarare a fost atacata. Aceasta posibilitate alternativa instituita de lege in materia retragerii caii de atac, da expresie preocuparii legiuitorului de a evita orice formalism care nu constituie o garantie procesuala si de a scuti partea de efortul suplimentar pe care ar trebui sa-l faca in sensul deplasarii la sediul instantei de atac, pentru a face declaratia de retragere a caii de atac exercitate[67].

Declaratia de retragere a apelului, desi depusa la prima instanta, ramane insa supusa verificarii instantei de apel, care este in mod exclusiv abilitata sa ia act de retragerea apelului, indiferent daca apelul a fost retras in fata sa ori la prima instanta. Aceasta nu este o simpla operatie formala, lipsita de eficienta, ci, ca si verificarea declaratiei de folosire a caii de atac, poate duce la constatari generatoare de consecinte juridice.

Declaratia de retragere a apelului trebuie sa fie facuta personal de catre apelant sau, in lipsa lui, de un mandatar special al acestuia[68].

Situatia procurorului prezinta anumite particularitati[69], derivate din faptul ca actualul cod de procedura penala recunoaste procurorului dreptul de a retrage apelul, dar prin art. 369 al. 3 CPP dispune ca apelul declarat de procuror poate fi retras numai de procurorul ierarhic superior. Prin aceasta dispozitie care recunoaste numai procurorului ierarhic superior dreptul de a dispune asupra apelului declarat de un procuror subordonat, s-a urmarit a se asigura un control eficient asupra modului in care procurorii de la parchetele ierarhic inferioare exercita calea de atac, si, totodata, a se evita ca apeluri apreciate a fi neintemeiate sa incalce inutil activitatea instantelor judecatoresti. Apelul declarat de procuror si retras in conditiile mai sus aratate poate fi insusit insa de partea in favoarea caruia a fost declarat (art. 369 al. ultim CPP) prin aceasta dispozitie se tinde a se inlatura o inechitate, ca se poate presupune ca partea nu a uzat de calea de atac stiind ca exista apelul procurorului declarat in favoarea sa.

Reprezentantii legali ai persoanelor lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa pot retrage apelul facut pentru persoana reprezentata.

Potrivit art. 369 al. 2 CPP, inculpatul minor nu poate retrage apelul indiferent daca l-a declarat personal sau daca acesta a fost facut pentru el, de catre reprezentantul legal. Prin aceasta dispozitie se urmareste ocrotirea intereselor minorului, caci, daca folosirea unei cai de atac nu poate fi in niciun caz daunatoare acesteia, retragerea apelului poate avea efecte defavorabile pentru inculpatul minor, fara ca acesta sa-si dea seama de ele.

Retragerea apelului dezinvesteste de la sine instanta sesizata prin declaratia de apel, care nu are altceva de facut decat sa ia act de noua manifestare de vointa a apelantului si sa dispuna de scoaterea cauzei de pe rol. Instanta nu va putea pronunta respingerea apelului, motivand ca din momentul in care apelul a fost retras, inseamna ca hotararea atacata este legala si temeinica, si deci, cererea de apel este nefondata, deoarece, acesta cerere o data retractata, este ca si inexistenta. Daca apelantul si-a retras calea de atac iar instanta de apel a luat act de aceasta declaratie, un nou apel introdus din nou de aceeasi parte, sau de avocatul sau, in aceeasi cauza, trebuie respins ca inadmisibil[70].

Actul procesual prin care instanta de apel ia act de retragerea apelului este o decizie, nu o incheiere, deoarece, potrivit art. 311 CPP, "hotararea prin care instanta se pronunta asupra apeluluise numeste decizie" ori, "intrucat prin retragerea apelului se pune capat judecarii cauzei in apel, constatarea instantei ca apelul a fost retras echivaleaza cu o pronuntare asupra caii de atac".

Cheltuielile judiciare provocate de cererea de apel sunt suportate de persoana care si-a retras apelul. Sentinta atacata va deveni definitiva in mod diferentiat, la date deosebite in raport de momentul in care a avut loc retragerea apelului: inauntrul termenului de apel sau dupa expirarea acestuia. In primul caz, in care declaratia de retragere s-a facut mai inainte de implinirea termenului de apel, hotararea primei instante ramane definitiva la data expirarii acestui termen (art. 416 pc. 2 lit. b) CPP); in cel de-al doilea caz, cand apelul a fost retras dupa implinirea termenului de apel, hotararea dobandeste autoritatea de lucru judecat la data retragerii apelului (art. 416 al. 3 CPP)[71].

Retragerea apelului este posibila numai cand nu subzista o cauza care face inadmisibila calea de atac independent de retragere, caci, daca exista o astfel de cauza, apelul trebuie respins ca inadmisibil, fara a se tine seama de retragere.

In mod similar, daca anterior retragerii apelului a intervenit o cauza de stingere a actiunii penale, care a operat ex lege, retragerea caii de atac devine imposibila, caci orice activitate privind calea de atac, inclusiv retragerea ei, poate fi conceputa numai daca exista si actiunea prin care aceasta o aduce in fata unei noi instante; din moment ce actiunea este stinsa, activitatile procesuale inclusiv cele legate de caile de atac, precum si exercitarea sau retragerea lor, raman fara obiect.  

4 Efectele apelului

Caile de atac atat in procesul penal cat si in procesul civil, sunt mijloace procedurale prin care se poate cere si obtine in anularea sau reformarea - totala sau partiala - unei hotarari judecatoresti si apar ca un remediu contra eventualelor erori ce se pot strecura intr-o hotarare judecatoreasca, uneori contra injustitiei dintr-un asemenea act jurisdictional.

Caile de atac in general, prezinta o caracteristica specifica, si anume ca ele sunt in legatura directa cu o hotarare deja pronuntata, iar acest lucru influenteaza modul in care are loc judecata in fiecare cale de atac.

Apelul, in actuala reglementare, presupune o noua judecata in fond, privind asamblul chestiunilor de fapt si de drept, si tinde spre formarea hotararii date de prima instanta in cazul in care aceasta nu reflecta adevarul.

Declararea apelului presupune o continuare a judecarii cauzei de catre instanta ierarhic superioara. In vederea atingerii scopului pe care il are apelul, legea precizeaza ca sunt efectele pe care le poate produce aceasta cale de atac. Astfel, in dispozitiile art. 370-373 CPP, se arata ca apelul are urmatoarele efecte: suspensiv,devolutiv, neagravant si extensiv.

4.1 Efectul suspensiv al apelului[72]

Judecata in apel, avand ca scop verificarea legalitatii si temeiniciei hotararii atacate, apare firesc ca hotararea criticata sa nu poata fi pusa in executare decat dupa ce a ramas definitiva[73].

Conform dispozitiilor art. 370 CPP: "apelul declarat in termen este suspensiv de executare, atat in ce priveste latura penala cat si latura civila.". Pe cale de consecinta, exercitarea caii de atac a apelului (declararea acestuia) are ca efect imediat, ope legis, suspendarea executarii dispozitiilor din hotararea primei instante, vizate prin declaratia de apel, pe toata durata judecarii caii de atac.

In realitate, efectul suspensiv caracterizeaza nu numai apelul declarat, ci chiar termenul de apel, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 416 pc. 2 al. 1 lit. a) CPP, hotararea este definitiva la data expirarii termenului de apel, iar potrivit art. 415 CPP, hotararile instantelor penale devin executorii numai la data cand au ramas definitive.

Efectul suspensiv acordat de lege pe durata termenului de atac este prorogat astfel, prin declararea apelului pe toata durata judecatii acestuia; cu alte cuvinte, hotararea primei instante va putea fi executata nu doar atat timp cat exista posibilitatea actuala ca ea sa fie atacata, ci si ulterior, atunci cand aceasta posibilitate s-a concretizat intr-o atacare efectiva, iar judecarea apelului se afla in curs.

Efectul suspensiv al apelului isi gaseste ratiune "in rezerva pe care legiuitorul a voit sa o imprime puterii publice de a nu anticipa asupra cuvantului definitiv al justitiei represive"[74].

Este, de altfel, firesc ca, din moment ce prin judecata in apel se realizeaza controlul jurisdictional al instantei superioare asupra sentintei primei instante, hotararea atacata sa nu poata fi pusa in executare atat timp cat, drept urmare a acestui control, nu a fost apreciata legala si temeinica.

Efectul suspensiv al apelului poate fi total, atunci cand prin declaratia de apel, sentinta primei instante este criticata in intregime, si partial, atunci cand apelul vizeaza doar latura penala ori numai latura civila a procesului sau doar anumite dispozitii din hotararea atacata. Apelul procurorului, daca nu este cantonat la anumite dispozitii ale sentintei are un efect suspensiv total; de asemenea, si apelul declarat de catre inculpat. Apelul facut de partea vatamata, neconstituita parte civila, are un efect suspensiv partial, limitat doar la latura penala; tot partial este si efectul suspensiv al apelurilor declarate de partea civila si partea responsabila civilmente, in sensul ca este restrans la dispozitiile civile ale hotararii atacate. Apelul produce efect suspensiv si in privinta inculpatului aflat in stare de arest preventiv, deoarece, atata vreme cat cauza este pendinte, aceasta stare nu se poate converti in executarea efectiva a pedepsei.

De regula, partile pot renunta la beneficiul efectului suspensiv, care este conceput ca o favoare in ceea ce le priveste[75].

Apelul are efect suspensiv numai daca a fost declarat in termen[76] sau, in cazul in care este tardiv, numai daca partea a obtinut repunerea in termen, conform prevederilor art. 364 CPP. Trebuie insa precizat ca, in aceasta din urma situatie, efectul suspensiv se produce doar dupa ce instanta de apel a incuviintat cererea de repunere in termen.

Apelul peste termen, in sensul art. 365 CPP, nu are efectul suspensiv, care sa opereze ex lege, insa instanta de apel poate suspenda executarea hotararii in cauza[77].

De la efectul suspensiv al apelului declarat in termen exista insa si unele exceptii[78], pornind de la necesitatea ca efectul suspensiv, vizand in principiu interesele inculpatului, este necesar a fi temperat de lege pentru a servi atat intereselor societatii cat si celor ale intereselor civile.

Art. 350 al. 2 si 3 CPP prevede ca inculpatul arestat preventiv este pus de indata in libertate in caz de achitare sau de incetare a procesului penal, ori, chiar in caz de condamnare, daca pedeapsa inchisorii este cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive, ori daca s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sau executarea ei la locul de munca, ori, daca s-a aplicat amenda; in toate aceste cazuri - se prevede in al. 4 al aceluiasi art. - hotararea pronuntata cu privire la arestarea inculpatului este executorie. Aceasta semnifica faptul ca, arestatul preventiv va fi pus in libertate, de drept, chiar daca Ministerul Public a declarat apel.

Daca cererea de amanare a fost respinsa, apelul declarat de condamnat nu suspenda executarea hotararii, deoarece, aceasta fiind definitiva si susceptibila de a fi executata imediat, suspendarea punerii ei in executare nu poate fi determinata de o simpla cerere de amanare introdusa de condamnat si nici de faptul ca acesta a declarat apel impotriva sentintei prin care cererea lui a fost respinsa. De asemenea, apelul declarat de procuror nu suspenda efectele hotararii prin care s-a admis cererea de amanare[79].

4.2 Efectul devolutiv al apelului

In literatura juridica de specialitate s-a aratat, si pe buna dreptate, ca, in ceea ce priveste controlul judiciar asupra hotararilor judecatoresti pronuntate in prima instanta, aceasta nu se efectueaza din oficiu, instanta ierarhic superioara procedand la o noua judecata a cauzei numai la cererea titularilor apelului[80].

Prin efect devolutiv al unei cai de atac se intelege trecerea sau transmiterea in intregime (ex integro) sau in parte (in partibus) a cauzei de la instanta care a pronuntat hotararea atacata (judex a quo) la instanta competenta sa solutioneze acea cale de atac (judex ad quem)[81]. Etimologic, notiunea vine de la verbul "devolvo" (-vere, -volui, -volutum) care in limba latina inseamna a transmite, a face sa treaca ceva de la un subiect la altul.

Prin devolutiune - in sens procesual penal[82] - cauza este repusa in discutie, in masura in care a fost atacata hotararea, pentru o noua judecata, dar cu particularitati proprii, inaintea instantei sesizate cu calea de atac .

Cand este vorba de apel, efectul devolutiv consta in trecerea pricinii de la prima instanta la instanta de apel cu toate chestiunile de fapt si de drept pe care le comporta, in vederea unui nou examen, fara desfiintarea hotararii atacate[84].

Alti autori arata ca prin efectul devolutiv al cererii (declaratiei) de apel, instanta de apel capata imputernicirea de a infaptui o noua judecata, verificand cu acesta ocazie legalitatea si temeinicia hotararii atacate[85].

Prin declararea apelului nu se provoaca insa o reiterare, o repetare sau o reluare a judecatii ce s-a incheiat prin pronuntarea hotararii impotriva careia s-a exercitat calea de atac ci o verificare complexa, in fapt si in drept, a acelei sentinte, pe baza, lucrarilor si materialelor din dosarul cauzei. Aceasta verificare a instantei de apel se efectueaza "in masura in care hotararea primei instante a fost atacata, masura care constituie continutul expresiei efectului devolutiv" al caii de atac.

Este fara dubiu ca nu se poate transmite de la instanta de prim grad la instanta de apel care nu a fost supusa judecatii celei dintai.

Aceasta semnifica, in primul rand, ca in ceea ce priveste faptele, instanta de apel nu poate fi sesizata decat cu faptele care au facut obiectul judecatii in prima instanta.

De aceea, instanta de apel nu ar putea sa extinda proocesul penal cu privire la fapte asupra carora prima instanta nu a fost chemata sa se pronunte caci, daca ar face-o, ar insemna ca inculpatul sa fie lipsit de un grad de jurisdictie. Dar, daca nu poate dispune asupra altor fapte decat cele care au fost supuse judecatii instantei de prim grad, instanta de apel poate: fie sa dispuna in privinta acelor fapte cuprinse in actul de trimitere in judecata asupra carora prima instanta nu s-a pronuntat; fie sa schimbe incadrarea juridica a faptei caci ea este sesizata cu fapta insasi, nu cu cararcterizarea sa juridica; fie sa adauge la aceasta fapta circumstante agravante sau atenuante chiar daca ele nu au facut obiectul unui examen din partea primei instante; fie sa tina seama de consecintele pe care fapta le-a produs ulterior pronuntarii hotararii atacate; fie sa ia in considerare exceptii noi care asadar, nu au fost ridicate cu ocazia primei judecati[86].

In ceea ce priveste persoanele, instanta de apel nu poate nici sa dispuna cu privire la persoane care nu au figurat in cauza la prima instanta si nici sa modifice calitatea pe care instanta de prim grad a atribuit-o unor participanti la proces, in sensul inculparii lor. Astfel, instanta de apel nu ar putea sa condamne ca inculpat, o persoana care a fost judecata in calitate de parte responsabila civilmente, dar va putea sa achite un inculpat, condamnat de prima instanta, ca autor sau complice si obligat la despagubiri, si sa retina numai raspunderea sa civila ca responsabil civilmente[87].

Tot astfel, o persoana vatamata nu se poate constitui parte civila in fata instantei de apel; dupa cum o persoana care nu a figurat in proces in fata primei instante nu poate fi introdusa in cauza, ca parte responsabila civilmente, de catre instanta de apel.

Toate aceste impedimente nu pot fi insa caracterizate ca limitari ale efectului devolutiv al apelului[88], pentru bunul motiv ca ceea ce nu a existat nu poate fi transmis.

S-au conturat doua conceptii diferite asupra efectului devolutiv al apelului. Potrivit uneia dintre ele, apelul are intotdeauna efect devolutiv, in sensul ca aduce in fata instantei de apel intreaga cauza cu tot ansamblul chestiunilor de fapt si de drept ce sunt proprii, sau altfel spus, repune in discutie in fata instantei superioare toate aspectele de fapt si toate problemele de drept material si procesual pe care le impiedica pricina. Dar, daca devoluarea cauzei este integrala, se sustine in aceasta opinie, solutia ce urmeaza a se da apelului trebuie sa se limiteze la interesele pe care le reprezinta apelantul si la cat cere aceasta prin petitia de apel[89]. Potrivit opiniei contrare, este inexact a se vorbi despre o devoluare integrala si despre o solutie limitata; in realitate, devoluarea cauzei - fie integrala ori limitata - este ea insa in raport cu cererea formulata prin apel si cu interesele pe care le reprezinta apelantul. In aceasta conceptie, care neaga caracterul integral al efectului devolutiv al apelului, chiar devoluarea poate fi limitata in raport cu manifestarea de vointa a apelantului si cu calitatea pe care acesta o are in proces.

4.3 Efectul neagravarii situatiei in propriul apel

Exista posibilitatea ca instanta de apel, examinand cauza, in limitele in care a fost devoluata prin declaratia de apel, sa constate ca, in raport cu legea si cu situatia de fapt reala, asa cum rezulta ea din probele administrate s-ar impune ca solutia adoptata de prima instanta sa fie reformata nu in favoarea, ci in defavoarea partii care a folosit calea de atac. Un asemenea mod de rezolvare a apelului prin agravarea situatiei celui care l-a declarat, nu este insa admis de lege. Astfel spus, pe baza apelului, ca de altfel si a oricarei alte cai de atac, hotararea atacata poate fi modificata numai in favoarea (in melius), nu si in defavoarea (in pejus) celui care a exercitat-o.

Controlul judiciar, bazat in desfasurarea ordinara a procesului pe 3 grade de jurisdictie, este o necesitate obiectiva pentru asigurarea unei bune judecati. In acest scop au fost instituite si caile ordinare de atac, cu largi posibilitati de exercitare si cu efect suspensiv. Interesul realizarii controlului judiciar nu este insa numai al partilor, ci si al societatii in ansamblu, ci ordinea de drept este indisolubil legata de existenta unor hotarari judecatoresti conforme cu legea si cu adevarul. Pentru realizarea unor asemenea hotarari s-a conferit procurorului dreptul de a exercita - fara restrictii - atat in favoarea cat si in defavoarea inculpatului, caile de atac. Dar, prin forta lucrurilor, procurorul nu poate ataca toate hotararile viciate in fapt sau in drept.

Principiul neagravarii situatiei in propriul apel se aplica tuturor titularilor dreptului de apel - inclusiv persoanelor aratate in art. 362 lit. e) si f) CPP care sunt parti intr-un raport procesual subsecvent - cu exceptia procurorului; acesta nu este parte in proces; ori, prevederile art. 372 CPP, se refera in mod expres numai la parti. Pe de alta parte, procurorul nu actioneaza intr-un interes propriu, ci ca reprezentant al societatii al carui interese este ca orice hotarare gresita - fie in favoarea, fie in defavoarea vreunei parti - sa nu dobandeasca autoritate de lucru judecat. Din aceasta cauza instanta poate solutiona apelul intr-un sens total opus celui dorit de procuror, fara sa se poate spune ca astfel i s-a inrautatit situatia in propriul apel.

Prevederile art. 372 CPP, au aplicare atat in fata instantei de apel, cat si in fata instantei sesizate dupa admiterea apelului, desfiintarea sentintei si restituirea cauzei revenind fie primei instante pentru rejudecare, fie procurorului pentru refacerea sau completarea urmaririi penale. Agravarea situatiei partii care a exercitat calea de atac poate fi facuta fie de instanta de apel cand desfiinteaza sentinta primei instante si pronunta o noua hotarare, fie de instanta a carei hotarare a fost desfiintata, cu trimitere spre rejudecare; de asemenea, agravarea poate interveni si atunci cand cauza revine spre rejudecare dupa restituirea ei procurorului, de catre instanta de apel sau de catre instanta care o rejudeca. Desi fata de disp. art. 372 CPP - care foloseste expresia "instanta de apel, solutionand cauza, nu poate crea o situatie mai grea", s-ar parea ca principiul neagravarii opereaza numai la solutionarea cauzei de catre insasi instanta de apel, in realitate, ca urmare a apelului exercitat de ea, situatia oricarei din parti nu poate fi agravata in niciuna din situatiile de mai sus.

4.4 Efectul extensiv

Prin efectul extensiv al unei cai de atac se intelege, asadar, posibilitatea de extrapolare a acelei cai de atac si fata de partile in privinta carora hotararea ramasa anterior definitiva prin neatacare.

"Efectul extensiv apare deci, ca o exceptie atat de la regula imutabilitatii situatiunilor, decurgand din hotarari ramase definitive, cat si de la principiul efectului limitat al cailor de atac numai fata de partea care a uzat sau in contra carei s-a uzat de aceste cai"[90]. El constituie "un remediu procedural pentru inlaturarea erorilor savarsite in administrarea justitiei represive si deci un mijloc menit sa asigure o mai desavarsita realizarea a acesteia" .

Efectul extensiv poate fi examinat in mai multe modalitati in raport cu limitele care i se atribuie.

Efectul extensiv al apelului nu este limitat la motivele de apel, care ar putea fi extinse si asupra participantilor procesuali care nu au atacat hotararea. In baza art. 373 CPP, instanta de apel este obligata ca, si in privinta acestor persoane - nu numai cu privire la acele care au declarat apel - sa examineze cauza sub toate aspectele, indiferent de gravitatea greselilor de care hotararea atacata ar putea fi afectata si indiferent daca aceste erori se refera la stabilirea faptelor ori la aplicarea legii. Instanta de apel va avea astfel aceeasi plenitudine de control si de modificare a sentintei primei instante, fie ca se afla in examinarea apelului acelei parti care a atacat hotararea, fie ca se afla - prin extindere - in examinarea situatiei celorlaltor parti, apartinand aceluiasi grup procesual, care n-au declarat apel putand lua atat fata de prima, cat si fata de celelalte aceleasi masuri de indreptare - atata vreme cat nu le agraveaza situatia - pentru a se ajunge la pronuntarea unei hotarari conforma legii si adevarului.

Efectul extensiv al apelului poate functiona numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) existenta unui apel legal declarat;

b) existenta unor subiecti procesuali care au aceeasi calitate sau un interes comun;

c) existenta unei utilitati procesuale;

d) existenta utilitatii functionale.