Judecarea apelului

JUDECAREA APELULUI

1 Consideratii generale

De la bun inceput trebuie afirmat ca judecarea apelului se efectueaza, in principiu, dupa dispozitii generale, ale judecatii procesual penale, respectiv cele cuprinse in art. 287-312 CPP. Aceasta se completeaza si cu disp. art 375-382 CPP[1]. Art. 287-312 CPP cuprinde o serie de norme cu caracter general si comun care guverneaza fie ambele etape ale fazei judecatii (judecata in prima instanta si judecata in caile de atac) in ansamblu, avand deci semnificatia unor principii sau reguli de baza, comune judecatii, fie unele activitati sau acte procesuale ori procedurale ce se indeplinesc, in mod egal, in cadrul acelorasi etape, avand valoarea unor dispozitii procesuale penale de drept comun. Primele caracterizeaza chiar faza de judecata pe cand celelalte reglementeaza faza de judecata in prima instanta cat si judecata in caile de atac.

Dintre principiile comune fac parte regulile oralitatii (art. 289), nemijlocirii (art. 289), contradictorialitatii (art. 289) si publicitatii (art 290) care caracterizeaza intreaga faza de judecata, indiferent de etapa examinata. Dintre cele care se pot denumi "reguli comune"[2], se mentioneaza disp. legale referitoare la citarea partilor la desemnarea aparatorilor (art. 294), la deliberare si luarea hotararii (art. 307, 308).

Procesual, pentru ca o instanta de judecata, oricare ar fi aceasta, sa poata proceda la efectuarea actelor care apartin fazei de judecata este necesar sa fie sesizata cu judecarea litigiului penal pentru ca ea nu se poate sesiza din oficiu[3].

De regula, sesizarea instantei de apel se face prin declaratii de apel. Chiar daca cererea de apel se depune la instanta a carei hotarare se ataca, potrivit art. 366 CPP, inca din acel moment instanta superioara este virtual sesizata, si din acel moment numai ei ii revine competenta de a rezolva si de a lua act de orice alte cereri incidente apelului.

Trebuie facuta precizarea ca daca audierea unei cauze in fata unei instante de al doilea grad de jurisdictie se poate face numai prin declaratie de apel, in schimb investirea acesteia poate avea loc nu numai prin sesizare directa, ci si ulterior prin cale de trimitere, fie in urma unei declinari de competenta (art. 42 CPP), fie in  baza unei decizii de stramutare data de Curtea Suprema de Justitie (art. 55 CPP), fie in baza unui regulator de competenta (art. 43 CPP), fie prin conexare a cauzelor (art. 37 al. 2 CPP) . In toate aceste situatii exista, pe langa actul initial de investire primara, un al doilea act de sesizare incidentala.

2 Masuri premergatoare sedintei de judecata a apelului

Pentru ca apelul sa poata ajunge in stare de judecata, este necesar sa fie luate cateva masuri prealabile, dintre care unele se iau de catre instanta a carei hotarare se ataca, iar altele de instanta de apel. Instantei care a pronuntat hotararea atacata ii revin obligatiile de a primi cererea sau cererile de apel, si dupa expirarea termenului de atac pentru toate partile de a le inainta impreuna cu dosarul, si daca este cazul, cu mijloacele materiale de proba, instantei competente sa le solutioneze. La inaintarea dosarului catre instanta de apel, prima instanta trebuie sa tina seama si de termenul prevazut de lege si de lege pentru indeplinirea acestei obligatii (bunaoara, in cadrul procedurii urgente pentru urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante, art. 477 al. 2 CPP prevede obligatia inaintarii dosarului in urmatoarele 24 ore de la declararea apelului).

Masurile premergatoare ce incumba instantei de apel sunt reglementate de catre art. 375 CPP care se completeaza cu normele comune din art. 291 si urm. CPP. Este important de precizat ca masurile necesare pentru pregatirea initiala a judecatii se iau de catre presedintele instantei si sunt aduse la indeplinire de organele auxiliare ale acesteia; daca insa judecarea apelului se amana, aceleasi masuri premergatoare - daca sunt necesare in vederea judecatii la noul termen fixat - se dispun de catre completul de judecata[6].

Dupa primirea si inregistrarea dosarului, presedintele instantei de apel sau un judecator delegat fixeaza termenul de judecata. Daca inculpatul este arestat, fie in cauza in care s-a pronuntat hotararea atacata, fie in alta cauza, art. 293 CPP, obliga sa se fixeze termene scurte, judecata urmand a fi facuta "de urgenta si cu precadere".

Este posibil ca in aceeasi cauza sa se declare apel de mai multe parti ori participanti procesuali. Cum aceste apeluri trebuie judecate impreuna pentru a se evita solutiile contradictorii, in cazul in care instanta de apel are mai multe sectii, si apelurile respective nu au ajuns la una singura, se impune ca ele sa fie repartizate,[7] daca este posibil chiar anterior primei zile de infatisare, la sectia intai sesizata. Acest lucru se va putea realiza la solicitarea presedintelui acestei sectii care, incunostiintat de oricare din partile in proces, ar urma sa ceara de la celelalte sectii apelurile primite ulterior. In cazul in care instanta de apel are o singura sectie, conexarea apelurilor facute de mai multe parti va fi mai putin complicata si fixarea unui termen de judecata comun, chiar anterior primului termen de infatisare este mult usurata. Daca aceeasi parte a facut mai multe apeluri si acestea nu au fost reunite, fie la una din sectii, daca sunt mai multe, fie la aceeasi sectie, daca este una singura, pentru ca nu s-a stiut de existenta lor, atunci primul apel aflat in stare de judecata va putea fi solutionat fara a se mai astepta conexarea lui cu celelalte, chiar daca intre timp s-a aflat si de existenta acestora, caci la infatisarile ce vor avea loc ulterior, oricare dintre parti va putea invoca autoritatea lucrului judecat si se va ajunge deci la respingerea celorlalte apeluri . Nu va exista insa autoritate de lucru judecat daca un apel a fost respins ca tardiv sau pentru ca nu a fost semnat valabil, iar un alt apel a fost introdus in termen sau, respectiv, indeplineste conditiile de forma cerute de lege.

Potrivit art. 375 al. 2 CPP, "judecarea apelului se face cu citarea partilor". Astfel se asigura partilor cunoasterea termenului fixat de a se prezenta in fata instantei de apel, si de a-si face toate apararile pe care le socotesc utile; in acelasi timp se creeaza si pentru instanta de apel posibilitatea de a lua contact nemijlocit cu partile, de a-si forma mai repede si mai temeinic convingerea asupra vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului, de a aprecia in mai bune conditii necesitatea administrarii unor probe.

In apel nu se citeaza toate partile ci numai acelea fata de care apel poate avea vreun efect. Astfel, in apelul inculpatului care nu a fost obligat la despagubiri, nici partea civila[9], daca nu a atacat hotararea, nici partea responsabila civilmente nu vor fi citate. In apelul procurorului, insa daca a fost facut ex integra si nici nu a fost motivat inaintea expirarii termenului, se citeaza toate partile pentru ca acest apel are un efect devolutiv integral, instanta superioara fiind investita cu examinarea intregii cauze, atat in favoarea cat si in defavoarea partilor.

La judecarea cauzelor privind o infractiune savarsita de minori se citeaza in afara de parti, autoritatea tutelara si parintii, iar daca este cazul, tutorele, curatorul sau pesoana in ingrijirea sau supravegherea careia se afla minorul, precum si altor persoane a caror prezenta este socotita necesara de catre instanta (art. 484 combinat cu art. 493 CPP). Obligativitatea citarii acestor pesoane - a caror neprezentare nu implica insa judecarea apelului - inceteaza daca anterior sesizarii instantei de apel inculpatul, minor la data savarsirii infractiunii a implinit varsta de 18 ani.

Emiterea citatiilor, inmanarea acestora, depunerea dovezilor la dosarul cauzei se fac potrivit dispozitiilor comune din partea generala a CPP (art. 174-181) si sunt date in atributia personalului auxiliar al instantei de apel ori al organelor postale.

Trebuie spus ca, daca inculpatul este arestat, fie in cauza in care s-a exercitat calea de atac, fie in alta cauza, se dispune, o data cu emiterea citatiei care este trimisa la locul de detinere spre a-l incunostiinta astfel de termen, si aducerea lui la judecata, intrucat, potrivit art. 375 al. 3, CPP, in cauzele in care exista un inculpat detinut, judecarea apelului nu se poate face decat in prezenta acestuia. Aceasta dispozitie constituie o garantie pentru exercitarea dreptului de aparare si asigura egalitatea partilor in fata justitiei. Este necesar ca inculpatul detinut, sa fie prezent la judecarea apelului, deoarece el poate invoca si alte pareri ori poate solicita si alte dovezi decat cele cunoscute de aparatorul sau, ales ori desemnat din oficiu, si, ca atare, poate contribui la o verificare completa a sentintei atacate; pe de alta parte, daca nu ar fi adus la judecarea apelului, inculpatul arestat s-ar afla intr-o situatie de inferioritate fata de inculpatul aflat in stare de libertate, care are posibilitatea sa se prezinte la instanta de apel[10]. Solutionarea apelului in lipsa inculpatului arestat este sanctionata, potrivit art. 197 al. 2 si 3 CPP, cu nulitatea absoluta a deciziei pronuntate. In art. 375 al. 4 CPP se prevede, derogatoriu de la vederile al. 3 al aceluiasi art., ca prezenta inculpatului arestat nu este obligatorie in cazul judecarii apelului declarat impotriva hotararilor prin care s-a dispus restituirea pentru completarea urmaririi penale sau prin care s-a solutionat un conflict de competenta, aceasta prevedere reprezinta o inadvertenta legislativa , deoarece, sentintele de dezinvestire si hotararile date in solutionarea conflictelor de competenta nu sunt susceptibile de apel. Daca nu inculpatul, ci o alta parte in proces - partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente - se afla in stare de detinere, judecarea apelului, indiferent cine l-a introdus, poate avea loc si in absenta sa, daca procedura de citare a fost indeplinita, aducerea ei in instanta de apel nefiind necesara.

In mod similar, nici absenta celorlalti apelanti sau intimati legal citati nu impiedica judecarea apelului.

Legea procesuala penala a prevazut o exceptie pentru inculpatul minor, a carui judecare nu poate avea loc, sub sanctiunea nulitatii absolute, decat in prezenta acestuia in afara de cazul cand se face dovada ca se sustrage de la judecata (art. 484 al. 1 coroborat cu art. 493 CPP).

Daca insa instanta de apel considera ca este necesara prezenta partii care lipseste, ea poate lua masuri pentru prezentarea acesteia emitand un mandat  de aducere potrivit art. 183 CPP si amanand judecarea conform art. 291 al. 2 CPP.

In caz de amanare a judecatii, partile prezente iau termenul in cunostinta si nu vor mai fi citate pentru termenele urmatoare, chiar daca ar lipsi la vreunul din aceste termene (art. 291 al. 3 CPP)[13]. De asemenea, cand judecata ramane in continuare, partile si celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza (art. 291 al. 6 CPP).

Militarii si detinutii trebuie citati pentru fiecare termen (art. 291 al. 7 si 8 CPP).

Compunerea completului de judecata, este stabilita, sub aspect numeric si al naturii cauzelor de solutionat, de legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca astfel cum a fost modificata si republicata, dandu-se textelor o noua numerotare, in care se arata ca Tribunalele si Curtile de Apel judeca apeluri in complet format de 2 judecatori. In mod concret completul de judecata este stabilit prin chiar fixarea teremnului caci pentru judecarea tuturor cauzelor ce urmeaza a fi solutionate intr-o anumita sedinta, presedintele instantei a desemnat sau, daca nu a facut-o inca, va desemna judecatorii care vor intra in compunerea instantei. Nu sunt excluse nici situatiile in care, pentru judecarea unei cauze mai complicate sau privitoare la o infractiune de o gravitate deosebita, presedintele instantei poate constitui un complet de judecata alcatuit eventual, din judecatori cu mai multa experienta, special desemnati pentru judecarea acelei cauze.

La stabilirea completului de judecata, presedintele instantei trebuie sa tina seama si de disp. art. 46-48 CPP, pentru a se evita ca vreunul din judecatorii desemnati sa fie incompatibil, potrivit acestor texte, si a se preintampina formularea unor cereri de abtinere sau recuzare.

In cauzele cu inculpati minori sau si cu inculpati minori, la alcatuirea completului de judecata trebuie sa se aiba in vedere si disp. Legii 92/1992 modificate, pentru organizarea judecatoreasca, precum si prevederile art. 483, 485 si 493 CPP, potrivit carora, indiferent daca este vorba de prima instanta sau de instantele de control judiciar, in asemenea cauze, judecata trebuie sa aiba loc in complet constituit din judecatori desemnati pentru fiecare instanta de catre ministrul justitiei, fiind socotita a avea in mod deosebit posibilitatea sa aprecieze starea morala si dezvoltarea minorului si sa aleaga, dintre masurile si sanctiunile prevazute de lege pe cele mai potrivite pentru inculpatul minor. Nerespectarea disp. mai sus mentionate care se refera la compunerea instantei este sanctionata cu nulitatea absoluta conform prevederilor art. 197 al. 2 si 3 CPP .

Potrivit disp. art. 295 CPP, presedintele completului de judecata are obligatia sa ia din timp toate masurile necesare (bunaoara, sa verifice daca partile au fost legal citate, daca este asigurata asistenta juridica) pentru ca la termenul de judecata fixat, judecarea cauzei sa nu sufere amanare.

De asemenea, presedintele completului de judecata trebuie sa se ingrijeasca ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie intocmita si afisata la instanta spre vedere, cu 24 ore inaintea termenului de judecata. La intocmirea listei se tine seama de data intrarii cauzelor la instanta, dandu-se prioritate celor cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenta.

3 Procedura judecarii apelului[15]

In apel, desfasurarea judecatii incepe, ca si la judecata in prima instanta, prin efectuarea unor verificari prealabile care sunt urmate de judecata propriu-zisa.

Judecata in fata instantei de apel incepe prin strigarea cauzei si apelul partilor. Este de mentionat ca partile se vor prezenta chiar daca nu au fost citate sau, desi citate, nu s-a indeplinit complet procedura citarii, deoarece calitatea lor procesuala rezulta din dosar, iar presedintele completului de judecata poate sa le stabileasca identitatea.

Apelul nominal al partilor se face dupa ce s-a verificat si s-a constatat regularitatea constituirii instantei de judecata: compunerea potrivit legii a completului, prezenta procurorului si a grefierului. Potrivit art. 376 CPP, participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei, deci chiar si in acele cauze de competenta judecatoriilor in care, uzand de facultatea prevazuta in art. 315 al. 1 fraza finala, CPP, procurorul nu a participat la judecata.

Apoi, instanta de apel este obligata, potrivit normei comune din art. 300 al. 1 CPP, sa-si verifice din oficiu regularitatea actului de sesizare, ocupandu-se mai intai de latura formala a actului de sesizare si apoi de latura substantiala a acestuia. In cadrul examinarii declaratiei de apel, sub aspectul ei formal, se va cerceta daca aceasta cuprinde elementele esentiale, daca este semnata sau atestata, daca apelul a fost declarat in termen. In cazul in care declaratia de apel se invedereaza a fi fost regulat facuta iar instanta de apel, verificandu-si competenta, constata ca este competenta, se va trece la examinarea cererii de apel sub aspectul sau substantial. In acest cadru, se va examina daca apelantul are calitatea de a exercita calea de atac, daca in ceea ce priveste hotararea atacata, legea nu exclude calea apelului. In plus, cum actiunea penala nu este promovata prin actul de sesizare a instantei de apel, ci prin rechizitoriul procurorului sau prin plangerea penala prealabila (actiunea directa) a persoanei vatamate, instanta de apel va verifica si daca sesizarea primei instante a fost valabil facuta, daca actiunea penala a fost legal pusa in miscare. In cazul in care in urma acestor verificari se constata ca sesizarea nu este facuta potrivit legii, in baza art. 300 al. 2 CPP, neregularitatea declaratiei de apel - indiferent cine ar fi facut-o: partile, procurorul sau una din persoanele prevazute de art. 361 al. 1, lit. e) si f) CPP - va fi inlaturata in fata instantei de apel fie de indata, fie prin acordarea unui temen pentru acesta; daca insa neregularitatea priveste un act de sesizare complementara si nu poate fi inlaturata nici imediat, nici prin acordarea unui termen, instanta de apel va restitui dosarul organului care a intocmit acel act, pentru a-l reface conform legii. Trebuie precizat ca neregularitatea sesizarii care, daca nu este inlaturata, va determina respingerea apelului, nu trebuie confundata cu gresita indreptare a cererii de apel, care se va inlatura prin trimiterea acesteia la instanta competenta[16].

Daca verificarea actului de sesizare duce la concluzia ca acesta indeplineste toate conditiile pentru a fi socotit formal si substantial, valabil, instanta de apel se va considera legal investita cu judecarea caii de atac.

Judecata propriu-zisa a cauzei in fata instantei de apel se poate desfasura in doua modalitati, dupa cum instanta superioara dispune sau nu administrarea de noi probe si, in primul caz, procedeaza la administrarea acestora.

Judecarea apelului se face de regula, pe baza probelor care au format obiectul examinarii primei instante (din care cauza se afirma ca in apel principiile oralitatii si nemijlocirii sunt, daca nu complet nesocotite, in orice caz substantial limitate) si, eventual a unor inscrisuri noi prezentate in instanta de apel. In acest caz, judecarea propriu-zisa a apelului se identifica cu dezbaterea acestuia, fiind redusa, altfel spus, la sustinerea motivelor de apel si la combaterea lor. In alte cazuri, insa, in cadrul acestor activitati procesuale, partile pot releva necesitatea admiterii unor probe noi si, daca instanta impartaseste acest punct de vedere, in fata instantei de apel se va desfasura o cercetare judecatoreasca, similar celei care are loc la prima instanta. Fata de efectul devolutiv al apelului, se apreciaza[17] ca probatiunea trebuie reluata sau completata.

4 Deliberarea si luarea hotararii

Ulterior inchiderii dezbaterilor sau inauntrul termenului stabilit pentru pronuntare, daca, din motive temeninice, s-a amanat pronuntarea, completul de judecata delibereza potrivit normelor comune cuprinse in art. 306-308 CPP.

Deliberarea asupra apelului se poate desfasura uneori in doua etape. In prima etapa instanta de apel examineaza hotararea care a fost pronuntata; in cea de-a doua etapa, care are loc numai atunci cand, pe baza acestui examen, hotararea atacata se invedereaza a fi supusa desfiintarii, instanta de apel chibzuieste asupra solutiei, diferita de cea criticata, care urmeaza a fi pronuntata. Mai intai, in prima etapa, se verifica daca hotararea primei instante reflecta complet adevarul si daca a fost data o deplina respectare a legii materiale si procesuale; dupa aceea, in cadrul celei de-a doua etape, instanta de apel reflecta si decide, cu privire la solutia pe care trebuie sa o dea fondului cauzei. Desigur, cele doua etape, atunci cand exista, din pacate nu intotdeauna sunt separate cronologic, si uneori suprapuse, in sensul ca instanta de apel, constatand viciile hotararii atacate, contureaza in acelasi timp si solutia asupra fondului pe care urmeaza sa o pronunte; nu mai putin insa aceste etape au, din punct de vedere logic, o existenta autonoma, iar aspectul continutului nu se pot confunda.

Obiectul deliberarii completului de judecata, cel putin in prima etapa il constituie chestiunile supuse examinarii instantei de apel.

Motivele de apel nu trebuie examinate doar in sine, prin raportare in mod exclusiv la dispozitivul si la considerentele hotararii atacate, ci confruntandu-le cu sustinerile facute in combaterea lor de catre intimat, precum si cu probele administrate de catre prima instanta ori cu intregul material aflat in dosaul acesteia. Instanta de apel nu trebuie, insa, cu ocazia deliberarii, sa se limiteze la motivele de apel, ci, depasind acest cadru, este obligata sa ia in considerare, din oficiu, si orice alte chestiuni susceptibile sa conduca la o concluzie corecta cu privire la legalitatea sentintei atacate si la adevarul pe care ea il proclama; de asemena, daca s-au depus inscrisuri noi, va tine seama si de ele, iar daca a administrat ea insasi unele probe, ve  cerceta impactul lor asupra situatiei de fapt stabilita de instanta de prim grad, careia va putea, cand va fi cazul, sa-i aduca indreptarile necesare.

Atunci cand, pe parcursul deliberarii, instanta de apel ajunge la concluzia ca apelul este intemeiat si ca hotararea trebuie desfiintata in total sau in parte, urmand a se da o noua solutie asupra fondului cauzei, deliberarea intra intr-o noua etapa in care judecatorii vor delibera asupra chestiunilor de fapt si de drept ridicate in legatura cu infractiunea imputata inculpatului. Presupunand ca sentinta primei instante este susceptibila de desfiintare in intregime si nu este cazul a se dispune restituirea cauzei instantei a carei hotarare a fost desfiintata, deliberarea instantei de apel va avea acelasi obiect ca si deliberarea instantei de prim grad, iar chestiunile supuse discutiei vor fi examinate in aceeasi ordine.

Atunci cand sentinta primei instante este susceptibila de desfiintare partiala, deliberarea instantei de apel, in acest al doilea stadiu, va avea loc numai cu privire la acele aspecte asupra caora se impune desfiintarea sentintei apelate.

Dupa deliberarea si luarea hotararii se redacteaza si se semneaza minuta, in care se consemneaza rezultatul deliberarii.

5 Solutii ce se pot pronunta in urma judecarii apelului

5.1 Admiterea apelului

In cazul in care apelul este admis, ceea ce presupune desfiintarea sentintei atacate, cauza urmeaza a primi o noua solutie care se va da fie de instanta de apel, fie, prin trimitere, de catre o alta instanta care poate fi instanta a carei hotarare a fost desfiintata sau, daca initial pricina a fost judecata de o instanta necompetenta, de instanta legal competenta.

Daca in aceeasi cauza au fost declarate mai multe apeluri, fiecare dintre acestea trebuie sa primeasca o solutionare proprie, care, in raport cu pozitia procesuala si cu interesele apelantilor poate fi diferita de a celorlalte: un apel sau unele apeluri pot fi respinse, iar altul sau altele admise, cu sau fara trimitere.

Atunci cand in cauza, pe langa apelul unei parti, s-a aflat si apelul declarat de procuror in favoarea acelei parti, in caz de admitere a apelului facut de acesta din urma trebuie admis si apelul declarat de procuror.

Admiterea apelului inseamna, deci, intotdeauna, si desfiintarea hotararii date de prima instanta, careia, in mod necesar, ii urmeaza pronuntarea unei noi hotarari; dar, in timp ce atunci cand apelul este admis pentru motive de fond, hotararea pronuntata dupa desfiintarea celei anterioare este diferita in continut de aceasta, in cazul in care prima hotarare este infirmata pentru neregularitati de forma, in urma admiterii apelului se poate pronunta in fond o hotarare similara cu aceea a primei instante.

Desfiintarea hotararii atacate poate fi totala sau partiala. In art. 382 al. 1 CPP, se prevede in acest sens, ca "in caz de admitere a apelului, hotararea atacata se desfiinteaza in intregime dar in limitele prevazute in art. 371 si 373 CPP". Asadar, chiar daca este totala, desfiintarea are loc doar in limitele pe care le ingaduie efectul devolutiv si efectul extensiv al apelului si fara a se putea agrava situatia partii care a atacat hotararea. In art. 382 CPP se adauga insa ca hotararea poate fi desfiintata si "numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai in ce priveste latura penala sau civila, daca aceasta nu impiedica justa solutionare a cauzei". Desfiintarea partiala este deci ingradita sub doua aspecte: in primul rand - ca si desfiintarea totala - de efectul devolutiv si de efectul extensiv al apelului, precum si de principiul non reformatio in pejus si, in al doilea rand, de cerinta ca printr-o asemenea masura sa nu se creeze dificultati pentru justa solutionare a cauzei. Asemenea dificultati s-ar putea ivi in cazul infractiunilor pentru care autorul trebuie sa aiba o anumita calitate, atunci cand numai unul dintre participanti are calitatea de autor; in cazul faptelor indivizibile, in sensul art. 33 CPP; in cazul faptelor conexe, atunci cand conexiunea se concretizeaza intr-un raport de corelatie, in sensul art. 34 CPP[18]. Dar, desi disp. art. 382 al. 2, CPP, par a limita cazurile de desfiintare partiala a hotararii atacate la cazurile de mai sus, nimic nu se opune ca desfiintarea sa se refere si numai la modul de solutionare a unei chestiuni de fond; astfel, in cazul in care instanta de apel ar retine ca inculpatul a savarsit intr-adevar infractiunea pentru care a fost condamnat, desfiintarea hotararii atacate se va putea dispune si numai cu privire la modul in care prima instanta a individualizat pedeapsa, ceea ce va face ca solutia instantei de apel sa fie circumscrisa la aplicarea pedepsei. Este de observat ca disp. art 382 al. 2 CPP care, prevazand posibilitatea unei desfiintari partiale, limitata numai la latura penala, nu cer ca in limitele acestei laturi, hotararea atacata sa fie desfiintata in intregime, ci lasa deschisa calea si pentru o solutionare partiala, circumscrisa doar la anumite aspecte ale laturii penale .

O data cu desfiintarea hotararii atacate, instanta de apel poate, in raport cu motivele care au determinat admiterea apelului: fie sa pronunte ea insasi o noua hotarare; fie sa dispuna rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata sau, in caz de necompetenta, de catre instanta competenta.

5.2 Respingerea apelului

Potrivit disp. art. 379 al. 1 lit. a) si b) CPP, instanta judecand apelul, pronunta respingerea acestuia mentinand hotararea atacata in doua situatii: cand apelul este tardiv sau inadmisibil si cand apelul este nefondat.

Intre aceste doua situatii exista o deosebire fundamentala, marcata si prin tratarea lor distincta in cuprinsul art. 379 pc. 1 CPP. Solutia de respingere a apelului pe motiv de tardivitate si inadmisibilitate[20] (art. 379 pc. 1 lit. a) CPP) nu implica o verificare a hotararii atacate. Este normal sa fie asa pentru ca instanta de apel nu poate proceda la o verificare in fapt si in drept a acesteia decat in cadrul unui apel exercitat in mod legal, sau cu alte cuvinte, in termenul prevazut de lege si in conditiile in care folosirea sa este legal permisa. Un apel tardiv sau inadmisibil nu investeste instanta de apel cu verificarea hotararii atacate care nu va putea fi cenzurata si deci desfiintata prin folosirea unui asemenea apel. Solutia de respingere a apelului ca nefondat (art. 379 al. 1 lit. b) CPP) se face insa numai dupa examinarea, sub toate aspectele, a hotararii pronuntate de prima instanta, deci numai daca se constata ca solutia adoptata este corespunzatoare adevarului sau a prevederilor legale incidente in cauza . Apelul este tardiv atunci cand a fost declarat dupa expirarea termenului de apel prevazut in art. 363 CPP si nu sunt intrunite conditiile inscrise in art. 364 si 365 CPP pentru a se justifica o repunere in termen sau respectiv, pentru a fi considerat ca un apel peste termen . Termenul de declarare al apelului fiind un termen imperativ, neexercitarea caii de atac in termenul prevazut de lege atrage decaderea din exercitiul dreptului de exercitare al apelului si respingerea apelului ca tardiv; in asemenea situatie despre o examinare, in fapt si de drept, a hotararii atacate nu mai poate fi vorba, caci un apel introdus tardiv este un apel inexistent, care nu poate investi instanta superioara cu dreptul de a examina hotararea primei instante. Termenul de apel, repunerea in termen si apelul peste termen au constituit obiectul unor dezvoltari anterioare.

Apelul este inadmisibil atunci cand el nu este prevazut de lege; de asemenea, apelul este inadmisibil atunci cand lipseste o legitimitate subiectiva a celui ce foloseste calea de atac, sau, cand apelul a fost declarat de o persoana care nu are aptitudinea procesuala sa faca apel; in fine, apelul este inadmisibil atunci cand din datele cauzei rezulta inutilitatea sa functionala in sensul ca nu poate produce efectele pe care legea le-a atribuit cazului respectiv.

Puterea de lucru judecat face ca inadmisibil un apel declarat impotriva unei hotarari pe care aceeasi parte o atacase anterior printr-un alt apel care fusese solutionat in fond. Puterea de lucru judecat, dobandita de decizia pronuntata in primul apel impune ca cel de-al doilea apel sa fie respins ca inadmisibil, fara ca sentinta primei instante sa mai fie supusa unei noi examinari in fapt sau in drept[23]. Existenta puterii lucrului judecat, care impiedica ca aceeasi hotarare sa faca obiectul unei noi verificari, lipseste cel de-al doilea apel de utilitate functionala, astfel ca sanctiunea inadmisibilitatii nu poate fi evitata. Nu aceeasi este insa situatia in cazul in care apelul uneia dintre partile in proces, declarat in termen la prima instanta, este trimis cu intarziere la instanta de apel, unde ajunge dupa solutionarea unui alt apel introdus impotriva aceleiasi sentinte de o alta parte sau de procuror. In asemenea situatie nu exista putere de lucru judecat iar instanta sesizata cu ultimul apel este obligata sa-l solutioneze in fond, fara a-l respinge ca inadmisibil. De asemenea problema inadmisibilitatii celui de-al doilea apel nu se poate pune atunci cand primul apel, declarat de aceeasi parte, nu a fost solutionat in fond prin examinarea sentintei in fapt si in drept, ci a fost respins ca tardiv sau inadmisibil. Un apel respins ca inadmisibil sau tardiv este un apel inexistent, care nu a putut prilejui o asemenea examinare, fiind respins mai inainte de a se fi intreprins vreo verificare asupra fondului. Ca atare, dintr-o astfel de cale de atac - care nu exista - nu poate rezulta puterea de lucru judecat si inadmisibilitatea in ce priveste un al doilea apel declarat ulterior.

Apelul este neintemeiat atunci cand instanta sesizata cu judecarea lui, examinand sentinta atacata sub toate aspectele susceptibile de critica, si nu numai in limita motivelor de apel invocate, ci si din oficiu, cu privire la alte posibile temeiuri de desfiintare a acestuia a ajuns la concluzia ca hotararea atacata nu este afectata de vreun viciu, nici in stabilirea adevarului nici in aplicarea legii. In urma unei asemenea constatari, apelul trebuie respins. Prin respingerea ca nefondata a caii de atac, solutia primei instante este confirmata in intregime. Instanta de apel poate sa respinga apelul si deci sa confirme hotararea atacata, fie insusindu-si motivele primei  judecati, fie in baza unei motivari proprii.

De lege ferenda, se apreciaza[24] ca se impune modificarea art. 379 al. 1 pc. 1 CPP in sensul ca se impune si o a patra solutie in judecarea apelului si anume respingerea apelului ca nemotivat in termen. Aceasta intrucat art. 374 CPP stipuleaza: "motivele de apel se formuleaza in scris prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat, care trebuie sa fie depus la instanta de apel sau cel mai tarziu pana in ziua judecatii. Din interpretarea acestui text, in ipoteza in care apelul nu a fost motivat in termen, in mod firesc ar fi trebuit ca art. 379 CPP sa cuprinda si aceasta solutie, respectiv respingerea apelului ca fiind nemotivat in termen.

In solutionarea apelului se pot pronunta si solutii complementare, ca:

restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmaririi penale;

restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.

Drept urmare a restituirii cauzei la procuror, potrivit prevederilor art. 272 CPP, procesul se reia din faza de urmarire penala pe baza hotararii instantei care a dispus restituirea. Devin, asadar, din nou aplicabile prevederile art. 200 si urm. CPP, procurorul, desi obligat sa aduca la indeplinire indicatiile instantei de apel, devine "stapanul" procesului penal, pastrand dreptul de a orienta urmarirea penala in directia pe care o socoteste a fi cea mai potrivita , el isi pastreaza dreptul de a da o noua apreciere faptelor in lumina tuturor dovezilor administrate in cauza, inclusiv noile probe efectuate in urma trimiterii. Dupa ce urmarirea penala va fi fost completata ori refacuta si se vor fi indeplinit actele obligatorii, la terminarea urmaririi penale procurorul va putea adopta oricare din solutiile ce pot fi date in aceasta faza a procesului; in cazul in care aprecierea initiala cu privire la vinovatia inculpatului se va mentine, procurorul va intocmi un nou rechizitoriu care, fie ca va fi identic in continut cu cel initial, fie ca va fi diferit de acesta, va constitui noul act de sesizare al primei instante. Apoi, dupa ce aceasta va pronunta hotararea, cauza va putea ajunge din nou in fata instantei de apel. Este de mentionat ca, pe parcursul refacerii sau completarii urmaririi penale, activitatea organului de urmarire penala scapa de sub controlul direct al instantei de apel, caci aceasta s-a dezinvestit; odata ce insa, intocmindu-se un nou rechizitoriu, este reinvestita prima instanta, activitatea organului de urmarire penala reintra sub controlul organelor judecatoresti al primei instante mai intai, si apoi, daca va fi cazul, al instantei de apel; daca insa s-a dispus scoaterea de sub urmarire ori s-a incetat urmarirea penala, modul in care au fost aduse la indeplinire indicatiile instantei de apel va fi verificat de organul care, pe linie ierarhica, efectueaza efectul activitatii de urmarire penala. Regula non reformatio in pejus functioneaza si cu ocazia rejudecarii cauzei de catre prima instanta, dupa completarea sau refacerea urmaririi penale. Aceasta inseamna ca daca restituirea cauzei la procuror s-a dispus ca urmare a apelului declarat exclusiv de inculpat, situatia acestuia nu va putea fi agravata, prin noul rechizitoriu sau prin noua hotarare de condamnare, de exemplu, nici prin inrautatirea incadrarii juridice a faptei, nici prin retinerea si a altei infractiuni ori si a altor acte materiale, nici prin majorarea despagubirilor etc.

6 Continutul hotararii instantei de apel

Decizia instantei de apel cuprinde trei parti: partea introductiva (practicaua), expunerea si dispozitivul.

In partea introductiva sunt impuse toate mentiunile prev. de art. 355 CPP, care fac trimitere la art. 305 CPP. Se au in vedere acele mentiuni prin care este consemnata desfasurarea procesului in sedinta de judecata si anume: data si denumirea instantei; mentiunea daca sedinta a fost sau nu publica; numele si prenumele judecatorilor, procurorului si grefierului; numele si prenumele partilor, aparatorilor, si ale celorlalte persoane care participa la proces si care au fost prezente la judecata precum si a celor care au lipsit, cu aratarea calitatii lor procesuale si cu mentiunea privitoare la indeplinirea procedurii; enuntarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata si textele de lege in care a fost in care a fost incadrata fapta; inscrisurile care s-au citit in sedinta; cererile de orice natura formulate de procuror, de parti si de ceilalti participanti la proces; concluziile procurorului si ale partilor; masurile luate in cursul sedintei. Daca s-a amanat pronuntarea, cum aceleasi mentiuni trebuie facute si in incheierea de sedinta, cuprinsul partii introductive a deciziei va fi mai redus, fiind restrans la datele necesare pentru a se identifica instanta care a judecat cauza, data pronuntarii deciziei si constituirea instantei; cu privire la celelalte date se face mentiunea ca au fost cuprinse in incheiere de sedinta.

In expunere (considerente) trebuie aratate temeiurile de fapt si de drept care au dus, dupa caz, la respingerea: ca tardiv, inadmisibil, nefondat a apelului ori la admiterea acestuia; de asemenea, temeiurile pentru care, in caz de admitere si desfiintare a hotararii atacate, instanta de apel a pronuntat ea insasi o noua hotarare ori a dispus rejudecarea cauzei, de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata ori de catre instanta competenta sau trimiterea dosarului la procuror pentru completarea ori refacerea urmaririi penale. Daca instanta de apel a solutionat cauza pronuntand o noua hotarare asupra fondului, in partea expozitiva a deciziei se vor arata temeiurile de fapt si de drept, si, daca este cazul, insotite de o analiza a probelor administrate atat in acuzare, cat si in aparare - ce au justificat solutia adoptata, avandu-se in vedere si prevederile art. 356 CPP care, desi se refera la sentinta primei instante, se aplica in mod corespunzator.

Dispozitivul trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu solutia instantei de apel - solutia principala, solutiile complementare cand este cazul, dispozitiile privitoare la aspectele complementare, data pronuntarii deciziei si mentiunea ca pronuntarea s-a facut in sedinta publica.

Pe langa acestea, decizia instantei de apel trebuie sa mai cuprinda, potrivit art. 383 CPP, dupa caz, si urmatoarele mentiuni:

a) daca inculpatul s-a aflat in stare de detinere, in expunere si in dispozitiv trebuie sa se arate timpul care se reduce din pedeapsa;

b) cand s-a dispus rejudecarea conform art. 379 pc. 2, lit. b) CPP, decizia trebuie sa indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal urmeaza sa-si reia cursul;

c) daca s-a decis restituirea cauzei procurorului pentru completarea urmaririi penale, la redactarea deciziei trebuie sa se tina seama si de disp. art. 333 al. 2 CPP care se aplica in mod corespunzator sau altfel spus, sa se indice faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin ce anume mijloace de proba.

6.1 Motivarea deciziei in special

Deoarece in cazul respingerii apelului instanta de apel confirma solutia primei instante iar in cazul admiterii acesteia o infirma total sau partial, din motivarea deciziei instantei de apel trebuie sa rezulte ca aceasta a procedat la un nou examen al cauzei.

Desigur ca decizia prin care instanta de apel admite apelul, desfiintand hotararea atacata trebuie motivata intr-un mod substantial deosebit in raport cu hotararea primei instante, pe care o desfiinteaza, intrucat o alta solutie implica, cu necesitate o alta motivare. In caz contrar, in situatia in care, respingand apelul, instanta de apel, confirma hotararea supusa examinarii sale aceasta instanta nu este obligata, potrivit unei practici judiciare constante, sa-si motiveze decizia altfel decat s-a facut motivarea sentintei primei instante. Conform aceste practici judiciare, deciziile de respingere a apelului sunt suficient motivate chiar si numai prin adoptarea totala sau partiala a motivelor ce au stat la baza sentintei atacate.

6.2 Procedura de rejudecare si limitele rejudecarii

In mod firesc, actul procesual, prin care se investeste instanta careia ii revine obligatia de a rejudeca respectiva cauza penala, este decizia pronuntata de apel.

Investirea instantei de rejudecare facandu-se in acest mod, este, inechivoc, ca limitele sale sa decurga din continutul deciziei. Rejudecarea in fond a cauzei de catre instanta de trimitere se face, prin urmare, in limitele stabilite prin decizia de admitere a apelului: fie nelimitat, daca este vorba de o desfiintare in totalitate a hotararii atacate, fie limitat la anumite fapte sau persoane daca este vorba de o desfiintare partiala. In aceasta ultima situatie instanta de trimitere nu va judeca pricina in fond din nou, ci va examina numai anumite laturi ale acesteia, care, de regula, au mai facut o data obiectul unei judecati in fond.

Procedura rejudecarii cauzei de catre instanta la care s-a trimis cauza penala se face, potrivit art. 384 CPP, dupa normele obisnuite ce reglementeaza etapa judecatii in fond. Este vorba de normele prevazute in titlul II, capitolele I si II din partea speciala a CPP (art. 287-360) care, potrivit prevederilor art. 384 CPP, "se aplica in mod corespunzator", adica in masura in care aplicarea lor este compatibila cu particularitatile fiecarei cauze concrete. "Intre judecarea si rejudecarea cauzei trebuie pus semnul egalitatii in ce priveste regulile procesuale ce urmeaza a fi aplicate" [26].

Completul de judecata va fi compus la toate instantele dintr-un judecator cu exceptia cazurilor care se judeca la Curtea Suprema de Justitie, in prima instanta de catre 3 judecatori. Judecatorul care a luat parte la solutionarea cauzei in prima instanta nu mai poate participa la rejudecarea ei dupa desfiintarea in apel a hotararii pe care a pronuntat-o (art. 47 al.1 CPP).

Procurorul are obligatia constitutionala sa participe la sedintele de judecata in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de doi ani sau mai mare, in cauzele in care unul din inculpati se afla in stare de detinere ori este minor, precum si in cazul in care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii; la sedintele de judecata ale Tribunalului si ale Curtii de Apel, participarea procurorului este obligatorie in toate cauzele (art. 315 al.1 si 2 CPP). In cauzele in care potrivit disp. art. 171 CPP, desemnarea unui aparator din oficiu este obligatorie, presedintele instantei de trimitere, o data cu fixarea termenului de judecata trebuie sa ia masuri pentru desemnarea aparatorului in conditiile legii (art. 294 CPP).

Atunci cand procedeaza la rejudecarre, prima instanta poate dispune restituirea cauzei procurorului, in baza art. 333 CPP, daca din administrarea probelor sau din dezbateri rezulta ca urmarirea penala nu este completa si ca in fata instantei nu s-ar putea face completarea acesteia decat cu intarziere.

Daca in cursul rejudecarii se va constata ca incadrarea juridica data faptei prin actul de trimitere in judecata urmeaza a fi schimbata, instanta de trimitere trebuie sa se conformeze exigentelor art. 334 CPP, adica sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau, eventual, amanarea judecatii pentru a-si pregati apararea.

In ce priveste situatia inculpatului arestat preventiv, trebuie sa se faca deosebire intre doua ipoteze. Daca rejudecarea are loc ca urmare a apelului declarat de inculpat sau de procuror in favoarea inculpatului, acesta va fi pus in libertate de indata ce retinerea si arestarea preventiva au atins durata pedepsei aplicate prin hotararea desfiintata caci se desprind din prevederile art. 350 al. ultim CPP, care obliga ca inculpatul condamnat de prima instanta si aflat in stare de detinere sa fie liberat, ca retinerea si arestarea preventiva devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotararea nu este definitiva; ori, dispozitiile textului sus mentionat devin cu atat mai incidente cand apelul inculpatului a fost admis. Daca insa rejudecarea are loc ca urmare a unui apel declarat de procuror sau de partea vatamata in defavoarea inculpatului, potrivit art. 149 al. ultim CPP, arestarea acestuia dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei, potrivit art. 139 al. 2 CPP ("cand nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive"); in aceasta situatie, deci, inculpatul nu beneficiaza de disp. art. 140 al. 2 CPP, care sunt incidente numai atata vreme cat nu se stie daca inculpatul va fi sau nu condamnat, nu si atunci cand a intervenit o condamnare chiar nedefinitiva si deci, cu atat mai mult, cand hotararea de condamnare a fost desfiintata in favoarea inculpatului[27].