Limitele neurostiintelor in explicarea mintii si constiintei umane

Limitele neurostiintelor in explicarea mintii si constiintei umane

a. Natura mintii si constiintei in contextul cercetarii informatice si neurobiologice.

Adesea relatia dintre minte si creier a fost inteleasa exclusivist. In functie de perspectiva abordata se considera fie ca mintea poate fi studiata si inteleasa in mod independent de creier, fie mintea este perceputa ca un produs exclusiv a activitatii neuronale a creierului. Intr-o conceptie materialista, mintea reprezinta doar rezultatul unor reactii biochimice produse la nivelul creierului. Mintea este doar o functie a creierului (conform dictonului: organul produce functia). La polul opus, exista o tendinta spiritualista radicala prin care mintea este inteleasa ca un produs al unui spirit separat de trup. In aceasta abordare, creierul nu are nici un fel de rol pentru intelegerea mintii. Ambele pozitii sunt unilaterale si provin dintr-o intelegere secventiala a naturii umane.

Pentru conturarea unei antropologii unificate este nevoie de o perspectiva interdisciplinara in care categoriile stiintelor umane sa fie integrate in studiul stiintelor naturale. In vederea unei intelegeri cat mai adecvate a relatiei dintre minte si creier, cunostintele despre anatomia, fiziologia, chimia si fizica creierului trebuie relationate cu structuri categoriale din stiintele cognitive. Reducerea mintii la fizic sau la un spirit absolut reprezinta o forma de dualism.

Psihologia experimentala evidentiaza legatura intrinseca intre minte si creier. Insa reducerea mintii si a spiritului doar la o fiziologie a materiei este denuntata chiar de specialisti cu autoritate din domeniul de specialitate. John Eccles, laureat al premiului Nobel pentru neurofiziologie, afirma ca: 'enigma omului este diminuata in mod incredibil si fara justificare de catre reductionismul stiintific prin pretentia sa materialista de a explica lumea spiritului numai in termeni de activitate neuronala'.

Deopotriva, W. Penfield spune: 'Dupa multi ani de incercari spre a explica temeiurile spiritului numai prin actiunea cerebrala, am ajuns la concluzia ca este mai simplu sa adoptam ipoteza ca fiinta noastra este alcatuita din doua elemente fundamentale'. Iar Oliver Sacks afirma: 'in ciuda teoriilor dualiste care au reusit sa se dezvolte, neurologia si-a conferit totdeauna drept obiectiv sa nu excluda nimic din domeniul stiintelor naturale si sa incerce sa elaboreze o fiziologie a spiritului'.

Pentru definirea constiintei e nevoie de o dubla referinta, prin raportare la subiectul cunoscator si la obiectul cunoscut. Constiinta nu este un apanaj al materialitatii, nici doar exponentul unei subiectivitati separate la modul absolut de materie. Exista o incercare materialista de a intelege constiinta plecand de la modele informatice, de la structura si functionarea creierului, de la natura cuantica a mintii. Pentru stiintele experimentale, constiinta este o realitate incomoda. Adesea ea este inteleasa ca fiind definita de activitati si atitudini mentale. De asemenea se intalneste o tendinta in care constiinta este produsul unei subiectivitati fara nici un fel de legatura cu obiectivitatea materiala.

Cele doua pozitii pot fi depasite printr-o perspectiva in care sunt integrate atat subiectul cunoscator cat si obiectul cunoscut pentru explicarea constiintei. David Chalmers subliniaza necesitatea celor doua aspecte pentru a intelege natura constiintei, precum si relatia dintre constiinta si materie. Pentru el informatia inseamna si un act de traire, dar si o energie fizica. Pozitiile materialiste ale lui Dennett, Dawkins si Leakey sunt combatute de cercetatori reputati de specialitate in stiintele cognitive. Searle recunoaste ca: 'greseala caracteristica in studiul constiintei este aceea de a ignora subiectivitatea ei esentiala si de a incerca sa o tratezi ca pe un fenomen obiectiv'.

Constiinta este o problema-frontiera care favorizeaza asumarea limitei in demersul stiintific. O cercetare analitica si discursiva nu poate explica realitatea constiintei, deoarece constiinta este ireductibila la un fenomen material detasat de existenta personala a subiectului cunoscator. Constiinta implica o lume aflata in dinamica, intr-o lucrare de reciprocitate permanenta intre obiectul cunoscut si subiectul cunoscator, intr-o asemenea perspectiva, in care experienta existentiala are un rol esential in plan epistemologic, constiinta ramane un referential semnificativ in asumarea limitei ca pe o sansa de depasire a unor pozitii de autosuficienta.

Se vorbeste astazi de limitele constiintei si de constiinta limitelor: 'Problema limitelor constiintei subiectului cunoscator se evidentiaza in raport cu modul de a considera obiectul cunoasterii. Constiinta limitelor cunoasterii obiective se evidentiaza in raport cu modul de a considera subiectul cunoscator. Discutand despre limitele constiintei si despre constiinta limitelor asociem problema unitatii cunoasterii sau a lumii cu modalitatile delimitarii obiective si ale determinarilor subiective'.

b. Natura teologica a persoanei umane afirmata de psihologia contemporana.

Psihologia determinista si cea materialista ne-au obisnuit cu o abordare mecanicista a psihicului omului. S-a incercat explicarea facultatilor sufletului doar prin prisma proceselor chimice si fizice din neurobiologie. Din acest punct de vedere, experienta religioasa nu este o coordonata a structurii umane, ci este perceputa ca efect al unor combinatii chimice. Inclusiv neurobiologi remarcabili au optat pentru ipoteza reductionista si materialista. Printre ei se afla Francis Crick, laureat al Premiului Nobel, care in lucrarea sa The Astonishing Hypothesis - The Scientific Search for the Soul, editata la Londra in 1994 afirma ca vechea credinta in existenta sufletului si a vietii vesnice nu mai poate fi asumata.

Neurobiologi de seama ai comunitatii academice de azi recunosc stransa legatura dintre creier si minte, capacitatea de rationare a omului nefiind o simpla consecinta fiziologica a creierului. In cartea sa Descartes Error: Emotion, Reason and the Human Brain, aparuta la New York in anul 1994 neurobiologul Antonio Damasio scria: 'separarea mintii de creier este o nefericita mostenire culturala care a permis societatii sa reflecteze cu ignoranta asupra relatiei dintre minte si creier'.

Neurostiintele se confrunta cu constatarea ca studiul creierului si al proceselor cerebrale nu poate explica natura mintii si constiintei umane. Exista o relatie de stransa interdependenta intre minte si creier care scapa oricarei abordari reductioniste. Complexitatea relatiei dinamice dintre creier, procesele cerebrale, minte, constiinta nu poate fi explicata printr-o perspectiva care reduce intreaga realitate la materie. Desi psihologia experimentala afirma raspicat ca mintea depinde de biologia, fizica si chimia creierului, aceasta nu inseamna ca mintea poate fi explicata exclusiv printr-o asemenea abordare.

Starile constiintei sunt considerate o parte integranta a acestei lumi, ca atare se intentioneaza explicarea si intelegerea starilor constiente. Se poate obtine o stiinta obiectiva din punct de vedere epistemologic care sa studieze aceste stari subiective, insa explicarea aparitiei acestor stari nu inseamna si intelegerea lor. Exista de asemenea limite in neurostiinte atunci cand se incearca sa se explice de ce apare o anumita stare constienta si nu alta. Cercetarea din neurostiinte evidentiaza existenta mai multor niveluri de analiza a mintii si ale constiintei. Din acest motiv, este obligatorie o abordare filosofica a problematicii, care sa integreze mai multe aspecte.

Taina mintii si a constiintei tine de taina omului. Aceasta taina nu poate fi redusa la un algoritm de informatii, la o succesiune de scheme logice. De asemenea credintele si intentiile umane nu pot fi reduse la simple stari neuronale. Nici starile mentale nu pot fi simple stari organice, rezultate din functionalitatea organismului intr-un mod similar cu secventele logice care se deruleaza in programul unui calculator. De altfel, chiar autori care admit posibilitatea existentei constiintei la sisteme cu IA recunosc ca oamenii, prin comportamentul si felul lor de a fi, nu pot fi redusi la masini. K.M. Sayre afirma: 'Desi am sustinut ca prelucrarea informatiei, care se produce in constiinta cand este realizata de catre creierul uman, poate fi realizata la fel de bine in interiorul unui sistem complet mecanic, nu exista nimic in aceasta afirmatie care sa implice in vreun fel oarecare concluzia ca oamenii sunt masini. De asemenea, nu exista nimic ce ar putea sa implice ideea ca operatiile creierului folosite in producerea constiintei sunt aceleasi cu operatiile prin care masinile ar putea sa realizeze aceleasi functiuni'.

Atunci cand mintea umana este redusa la capacitatea de gandire si de calcul a unei masini, se pot observa intruziuni ideologice in cercetarea stiintifica. De exemplu, la Daniel Hillis intalnim o combinatie intre evolutionism si increderea sa in construirea unei masini care sa imite mintea umana. El scrie: 'Cei mai multi dintre noi nu se bucura sa fie asemanati cu masini. Este de inteles: ar trebui sa fim insultati de asemanarea cu masini stupide, precum automobilele sau masinile de prajit paine sau chiar calculatoarele de astazi. A spune ca mintea este ruda unui calculator din generatia actuala este tot atat de injositor precum a spune ca o fiinta umana este inrudita cu un melc. Si totusi, ambele afirmatii sunt adevarate si ambele pot fi de folos. intocmai cum putem invata ceva despre noi insine sudiind structura neuronala a melcului, putem invata ceva despre noi insine studiind caricatura simpla a gandirii din calculatoarele de astazi. Putem fi animale, dar intr-un sens creierul nostru este un fel de masina'.

In explicarea materialista a mintii si a constiintei se opteaza pentru o geneza psihosociala a acestor realitati, similara fenomenelor care tin de artefactele inteligente. D. Dennett considera ca intentionalitatea umana provine din derivarea si sumarea unor intentionalitati inferioare: 'ne tragem din roboti si suntem alcatuiti din roboti, iar toata intentionalitatea de care ne bucuram deriva din intentionalitatea mai profunda a acestor miliarde de sisteme intentionale mai nerafinate'.

Stiintele cognitive pun in dezbatere realitatea constiintei. Christian de Quincey, in Consciousness: the final frontier?, arata ca exista doua tendinte epistemologice. O prima directie este data de cei care vorbesc de constiinta la persoana a treia. Adeptii acestei pozitii de factura materialista considera ca studiul constiintei trece prin cercetarea realitatilor obiective precum creierele, calculatoarele sau evenimentele cuantice.

Psihologii experimentalisti si psihofiziologii opteaza pentru aceasta pozitie. Pe de alta parte, cei care vorbesc despre constiinta la persoana intai nu se raporteaza la minte si constiinta ca la ceva exterior, ci ca la realitati interioare. Explorarea constiintei presupune o investigatie a fenomenelor vietii launtrice. Fenomenologii sunt adeptii acestei abordari.

Exista insa si autori, precum fizicianul Fred Alan Wolf, care oscileaza intre abordarea constiintei la persoana intai sau a treia, intrucat realitatea cuantica nu este nici fizica, nici mentala. Constiinta cuantica integreaza ambele abordari. Wolf isi prezinta pozitia in studiul On the Quantum Mechanics of Dreams and Emergence of Self-awareness. El arata ca tratarea constiintei ca o realitate exclusiv obiectiva este o eroare. in studiul constiintei ar trebui sa se depaseasca behaviorismul (analiza constiintei din punct de vedere al comportamentului), functionalismul (analiza computationala a constiintei) si naturalismul (constiinta este un rezultat al proceselor cerebrale).

Ce semnifica insa reflectarea propriilor operatii mentale si cum anume are loc reprezentarea lor? Ce inseamna sa fii constient si cum poate fi tradusa o asemenea stare? Poate fi redusa constiinta la o succesiune de stari mentale? Toate aceste intrebari, precum si altele asemenea, pun in situatii incomode pe cercetatorii din neurostiinte, si mai ales pe aceia care incearca explicarea lor dintr-o perspectiva unilaterala. Constiinta nu poate fi explicata fara existenta unui subiect cunoscator si a unui obiect de cunoscut. Existenta subiectului introduce realitati care nu tin exclusiv de sfera discursivului. Realitatea constiintei poate fi perceputa adecvat plecand de la asumarea relatiei intrinseci intre subiect si obiect.

Ocultarea elementelor care se afla dincolo de materialitatea proceselor desfasurate afecteaza relatia dintre minte si trup, dintre eul cunoscator si constiinta. J. R. Searle afirma ca: 'teama de a accepta in spatele aspectelor stiintifice elementele metafizice ale naturii entitatilor mentale duce la o falsa punere a problemei despre relatia minte-trup si despre perceperea altor minti. Mi se pare ca pentru a intelege exact modul in care procesele cerebrale cauzeaza stari constiente este nevoie de o revolutie in neurobiologie'.

Prin investigarea constiintei pot fi atinse frontierele stiintei. Studiul aprofundat din neurostiinte va evidentia paradoxal limitele constiintei si constiinta limitelor: 'Constiinta limitelor cunoasterii obiective se evidentiaza in raport cu modul de a considera subiectul cunoscator. Constiinta nu reprezinta doar un martor, ea nu este indreptata totdeauna spre ceva din afara mea, ci reprezinta simultan si un judecator, fiind aprecierea pe care o face spiritul asupra perceptiilor si actelor sale. Discutand despre limitele constiintei si despre constiinta limitelor asociem problema unitatii cunoasterii sau a lumii cu modalitatile delimitarii obiective si ale determinarilor subiective'.