Permanenta manipularii

Permanenta manipularii

Critica manipularii a ocupat un loc important de-a lungul sccolului XX. Folosirea inovatoare si sistematica a propagandei de catre toti protagonistii primului razboi mondial suna ca un semnal de alarma. Tehnicile puse la punct cu aceasta ocazie sint imediat denuntate de cele mai constiente si independente spirite, jurnalisti, oameni de litere, intelectuali, in orice caz, de indata ce o permite ridicarea cenzurii.

Incepind cu anii '30, generalizarea acestor metode in lumea politicii si a publicitatii, apoi rapid in vastul univers al "relatiilor umane' suscita si ea o puternica rezistenta din partea tuturor celor care vad garantia democratiei intr-un discurs liber si nesupus manipularii. Numeroase lucrari si articole de presa pun accentul pe anii de dupa razboi pentru a denunta folosirea frecventa a tehnicilor de manipulare chiar in inima democratiilor occidentale. Multumita celor doua lucrari calauzitoare ale criticii^[1], Le Viol des foules par la propagande politique si La Persuasion clandestine, publicul este atentionat asupra incercarilor de manipulare care il vizeaza.

Apoi, liniste. Critica manipularii va disparea brutal din actualitate incepind cu anii '80. In aceiasi mod in care propaganda parea de-acum de domeniul trecutului, procedeele care evocau criticile aduse publicitatii si-au pierdut astazi din intensitate. Pare sa se stabileasca un consens in jurul declaratiilor unui sociolog francez ca Gilles Lipovetsky, care afirma, spre exemplu, ca publicitatea inseamna "totul, mai putin o putere de directionare si de formare a constiintelor'. Fara a se feri de oximoron, Lipovetsky adauga ca este "o putere fara consecinte'. Numerosi intelectuali, care fusesera totusi severi cu publicitatea, ca Jean Baudrillard in Franta, de pilda, renunta si nu-si mai exprima opiniile cu privire la respectivul subiect.

Acelasi fenomen survine si in privinta manipularii in politica. Disparitia criticii se va opera cu atit mai usor cu cit ultimii care protesteaza o fac mai putin in numele denuntarii anumitor metode de manipulare, cit pornind de la propriile pozitii ideologice, adesea de extrema stinga. Astfel, Noam Chomsky va incarna ultimul careu al rezistentei la "propaganda', dar mai putin il intereseaza propaganda in sine decit la ce serveste ea, in opinia sa: "fabricarea consensului' in slujba "imperialismului american'.

Cauza se subintelege: propaganda, termen de-acum peiorativ, a devenit o categorie pentru istoric. Dezinformarea se vede recunoscind un statut de "arma de razboi', care nu este folosita decit in caz de urgenta si cu regret. Manipularea psihologica ar fi disparut si ea din orizontul nostru. Puterea mijloacelor de informare in masa, obiect al reinnoirii criticii, este adesea scoasa in evidenta pentru a dovedi ca am intrat intr-o "societate de comunicare' in care vechile procedee de influenta si de interventie asupra constiintelor n-ar mai exista. Caderea zidului Berlinului semneaza, pentru multi, sfirsitul unei epoci in care asocierea dintre politica si manipulare era legitimata in ambele tabere, de imperativele Razboiului Rece.

Doua evenimente ne-au atras totusi atentia: manipularea informatiei in timpul "revolutiei romane' din 1989 si razboiul din Irak din 1990 si 1991. False gramezi de cadavre ale victimelor facute de Securitate, false incubatoare de nou-nascuti prematur kuweitieni "decuplate' de cruzii irakieni, pasari cazute in capcana unei maree negre cit se poate de reale, dar localizate la miliarde de kilometri distanta de aceiasi cruzi irakieni care se presupune ca ar fi provocat-o, acesti ani au pus o pecete atroce in materie de manipulare organizata a opiniei.

Dar cele doua evenimente au servit pentru a demonstra - vechiul topos al exceptiei care confirma regula - ca, in afara de asta, totul mergea bine. Romanii aveau scuza obisnuintei. Nu facusera altceva decit sa reia vechile metode ale politiilor politice din Est. Americanii conduceau aproape singuri un razboi al carui sfirsit raminea, oricum, improbabil. Dezinformarea nu mai era pentru ei nici mai mult, nici mai putin decit un element al arsenalului material si intelectual pe care il desfasurau cu aceasta ocazie. In cursul urmatoa- »clor luni, au fost publicate numeroase lucrari despre manipularea opiniei, apoi nu s-a mai vorbit despre asta. Razboiul oricum se incheiase.

In domeniul publicitatii, se tinde ca, pe viitor, sa nu mai fie retinute decit excesele cele mai vizibile, carora promotorii le-ar putea cadea prada si pe care Vance Packard le denuntase, in special publicitatea "subliminala' (este vorba despre mesaje ascunse in alte mesaje: spre exemplu, o imagine intercalata la fiecare douazeci si cinci de imagini pe secunda si care influenteaza publicul fara ca el s-o stie). Ipotetica existenta a unor mesaje de acest gen serveste deci la reabilitarea tuturor celorlalte forme publicitare, considerate "respectuoase' de catre public. Daca publicitatea subliminala n-ar fi existat, ar fi trebuit inventata!

Mediatizarea intensa a fenomenului "sectelor' serveste drept alter-ego in acest domeniu. Ar exista doua societati - una, a noastra, compusa din oameni liberi, niciodata supusi vreunei influente si cealalta, a sectelor, in care domneste manipularea constiintelor. Nu se indoieste nimeni ca aici apare o problema autentica, dar sa fie oare granita atit de stricta? Faptul de a nu face parte dintr-o secta este, oare, o garantie ca, potential, nu sintem tinta tentativelor de manipulare?

Mai exista oare manipulare?

Propaganda, dezinformarea, manipularea psihologica a opiniei, sa fi disparut ele din orizontul radios al sfirsitului de mileniu? Sa fi fost atins idealul grec al unui spatiu public democratic? Societatea de comunicare totala care ni se tot promite sa se fi instituit oare mult mai devreme decit isi imaginasera apostolii ei? Sa apartina manipularea trecutului? Sa se cantoneze ea de regimurile politice dispretuite, acum pe cale de disparitie? Trei argumente, astazi larg raspindite, par sfi trimita in aceasta directie.

Mai exista idei de aparat?

Primul argument impotriva faptului ca manipularea ar mai exista inca si ar cunoaste chiar o anume dezvoltare in societatile noM- tre democratice consta in a se spune ca astazi nu mai exista idei demne de aparat. Sfirsitul Razboiului Rece ar fi insemnat "sfirsitul ideologiilor'. Prin urmare, propaganda ar fi disparut, fara materia prima de baza si din lipsa de combatanti, probabil mai putin din sinul regimurilor exotice si indepartate. Asadar, in primavara lui 1977, mass media aminteste, cu un soi de veselie, "strategiile de propaganda' organizate de Laurent Désiré Kabila, in acele parti ale Zairului pe care deja le controla, ca pe atitea alte arhaisme de care noi, occidentalii, care sintem oameni liberi, ne-am fi debarasat de multa vreme. Deci nu mai exista oare, astazi, idei de aparat, in Occident si in alte parti, care sa justifice punerea in slujba lor a tuturor mijloacelor?

Acest argument poate fi confruntat cu realitatea multiplelor idei demne de aparat pe care le promite sfirsitul de secol XX. In domeniul respectiv, putem cadea victimele privirii retrospective. Ideile aparate in trecut au, ulterior, intotdeauna aerul ca sint relative. Cele de astazi seamana mai degraba cu niste "adevaruri', cu atit mai mult cu cit se sprijina pe un proces de "naturalizare a opiniei', destul de mani- pulativ. Asa ca liberalismul, ca teorie si mai ales ca ideologie, este cel mai des prezentat drept punctul de vedere "in prezent realist' asupra lumii, drept o privire "dez-ideologizata'. Nu mai constituie o idee demna de aparat, ceea ce totusi este, fie ca o impartasim sau nu.

Nu se indoieste nimeni ca, pe viitor, liberalismul va aparea ca o fosta idee demna de aparat, in slujba careia au fost utilizate procedee de natura propagandistica. Ulterior, este intotdeauna mai usor sa vezi propaganda trecind cu precizie in slujba idealurilor: cei care, in trecut, i se supusesera nu o facusera deloc in constiinta de cauza. Aici rezida, de altfel, unul dintre resorturile manipularii. Razboiul din Golf a furnizat, la scara lui, o ilustrare a acestei necesitati de revizuire. Pe moment, intr-adevar, s-au gasit putini analisti care sa puna in evidenta diversele manipulari si dezinformari al caror obiect il constituia publicul occidental: imaginea evenimentului la care aveam acces era profund "realista'. A manipula consta mai ales in a construi o imagine a realului care are aerul de a fi realul.

Argumentul conform caruia "nu mai exista idei demne de aparat' se ciocneste, in orice caz, in domeniul politicului, de revenirea in forta a crisparilor identitare si a vechilor teme, deghizate radical in extrema dreapta. Spatiul politic francez, ca si al altor tari europene, nu este oare generos ocupat de "problema emigrantilor'? E greu sa negi ca aceasta invechita tema de propaganda nu se bucura de succes si astazi, chiar peste asteptarile electoratului francez.

Notiunea de "idee demna de aparat' s-a extins, de altfel, singular. Lumea publicitatii, ca si cea a "comunicarii', nu-si datoreaza existenta decit acestui factor. Un produs, o afacere, un gest umanitar au devenit idei, aparate ca atare. Mediul nostru inconjurator, privit de aproape, este saturat de mesaje din toate domeniile posibile vizind sa ne convinga. Omul modern este chiar cel care face obiectul solicitarilor perpetue.

Democratie si manipulare

Al doilea argument in favoarea ideii ca manipularea cuvintului a disparut o data cu incheierea Razboiului Rece presupune a asocia intim totalitarismul cu manipularea si, ca un corolar, democratia cu libertatea opiniei. Un asemenea argument sugereaza ca mijloacele utilizate pentru a convinge sint strins dependente de valorile dominante ale societatii in care sint utilizate. Un regim politic de tip fascist ar fi "prin natura sa' propagandistic, iar democratiile ar exclude, si ele tot "prin natura lor', astfel de metode. Singura exceptie de la aceasta regula ar fi recidivele punctuale, ca de exemplu tentativele de manipulare a opiniei in timpul Razboiului din Golf, recaderi intotdeauna legate - si de ce nu justificate - de o grava amenintare la adresa securitatii nationale. Deci rationamentul presupune ca, intrucit ne aflam intr-o democratie, nu mai exista nici o opinie manipulata, nici vointa de manipulare.

Acestui rationament ii vom opune necesitatea de a stabili o bariera foarte stricta intre valorile, ideile, opiniile care sint exprimate si metodele utilizate pentru a le apara. Punctul acesta este esential, intrucit ne vine greu sa separam cele doua niveluri si sa ne imaginam, spre exemplu, ca anumite idei democratice pot fi aparate de metode mai putin democratice. Sau, mai degraba, epoca noastra are tendinta sa fie generoasa in privinta metodelor cind valorile sint judecate ca fiind "bune'. Daca punctul de vedere este democratic, metodele utilizate, oricare ar fi ele, sint tot democratice.

Fondul rationamentului de mai sus, care asociaza democratia cu absenta "naturala' a manipularii, provine din credinta ca astazi, intr-un asemenea regim, omul modern este liber. Libertatea lui ar fi posibila datorita faptului ca este "informat' si ca mass media, de asemenea "libere', fac societatea "transparenta'. Nu este vorba despre democratia care ar garanta inocuitatea manipularii, cit despre "societatea de consum' care ar garanta pluralitatea mass media. Or, astazi se stie mai bine ca mass media joaca frecvent un rol decisiv, desi fara nici o tragere de inima, in amplificarea procedurilor de manipulare. Departe de a fi un element solid de decodare a manipularii, mass media constituie adesea chiar vectorul ei primordial.

fn acelasi mod, oarecum simetric, ne imaginam gresit ca un regim dictatorial ar putea convinge fara a manipula si violenta opinia, in fond, este tocmai problema pusa de Daniel Jonah Goldhagen^[2]atunci cind sustine ca Hitler a reusit sa obtina - fara vreo constringere aparenta - un comportament rasist eliminationist de la o importanta parte a poporului german.

Se cuvine deci, in ceea ce ne priveste, sa stabilim o distinctie radicala intre universul scopurilor si cel al mijloacelor. Ceea ce deschide posibilitatea unei ipoteze fecunde: pot oare regimurile democratice sa adaposteasca in sinul lor, eventual in masa, metode de argumentare, de dezbatere, de circulatie a cuvintului care sa fie manipulative? Ipoteza, pe care o vom explora de-a lungul intregii carti, are drept corolar o alta, cea a unei posibile continuitati a metodelor intre regimurile totalitare si cele democratice, posibilitate care, pentru moment, nu este recunoscuta, dupa cum o dovedeste trimiterea la titlul de categorie istorica al notiunilor de propaganda si dezinformare. Prin urmare, trebuie sa construim un mod de a gindi marile categorii de manipulare, astfel incit sa le stabilim caracteristicile universale, care transcend cauzele astfel argumentate sau regimurile politice care le intrebuinteaza.

O manipulare fara efect?

Al treilea argument consta in a recunoaste ca multe incercari de a convinge sint efectiv marcate de pecetea manipularii, dar reprezinta practici "estompate', fara gravitate, intelese cu umor de catre cei interesati - cum este cazul publicitatii si, in fine, orice comunicare inseamna influenta si manipulare. In acest sens, opiniile publice ar fi de-acum "adulte'. Solida prezenta a tehnicilor manipulative (din partea oamenilor politici si a publicitatii, spre exemplu) ar fi contrabalansata de faptul ca ramin, practic, fara efect imediat, intrucit sint de indata "decodate' de publicul care constituie tinta lor.

Cea mai mare rezistenta pe care a intimpinat-o ideea ca manipularea este extrem de prezenta aici, in jurul nostru, se regaseste in faptul ca nu e deloc placut sa ni se spuna ca sintem sau am fost manipulati. Mai bine sa ne credem nevatamati de orice influenta. Or, prima etapa a oricarei manipulari consta tocmai in a ne face interlocutorul sa creada ca este liber. La o scara mai larga, societatea noastra raspindeste in prezent ideea ca oamenii de azi sint liberi (publicitatea foloseste cu generozitate mesajul acesta), in ciuda tuturor tentativelor de influenta a caror tinta o constituie explicit. Nu este sigur ca parintii nostri, spre exemplu cei care au trait in perioada interbelica, au fost intotdeauna constienti de faptul ca mesajele la care uneori erau supusi tradau propaganda. Si ei se credeau, cu toate acestea, liberi. In orice caz, ne vom feri de paradoxul care considera manipularea "estompata'. Manipularea cuvintului este un act de violenta: pentru inceput, indreptata impotriva celui asupra caruia se exerseaza, apoi chiar impotriva cuvintului in sine, in masura in care el constituie pilonul central al democratiei noastre.

Un anumit numar de lucrari in domeniul stiintelor comunicarii - care fusesera primele ce au denuntat efectele proceselor de influenta - ar tinde astazi sa sustina ca publicul a devenit rezistent la efcctelc manipulatorii. Ca sa reluam formula paradigmatica a cercetatorului american Elihu Katz, astazi ar fi mai bine sa meditam la "efectul pe care il au oamenii asupra mass media' decit la "efectul pe carc il au mass media asupra oamenilor'.

Efectele unei proceduri manipulatorii pot fi foarte diverse. Nu s-ar putea rezuma la alternativa simplista care propune ca manipularea "sA mearga' sau "sa nu mearga' in functie de intentia manipulativa. Manipularea poate avea alte efecte, probabil mai devastatoare pentru cuvint si relatiile sociale decit atunci cind se dovedeste pur si simplu "cficncc'. Pista aceasta e pare-se cea mai interesanta de urmarit. Brusc, se pune intrebarea: nu exista astazi strategii de aparare impotriva influentei, care sa provoace sau sa cimenteze replierea in sine? Nu se poate face o conexiune inedita intre manipularea cuvintului si anumite forme din ce in ce mai dezvoltate ale individualismului contemporan? Caz in care manipularea nu ar mai ramine fara efecte, chiar daca acestea nu s-ar mai produce acolo unde sint in mod obisnuit asteptate.

Ce este manipularea?

Pentru a veni si mai mult in sprijinul celor trei argumente invocate, este necesar sa repunem in discutie tema la ordinea zilei si sa reluam, de acolo de unde a fost lasata, traditia critica de cercetare asupra procedeelor manipulative. Trebuie sa ne punem problema acelor categorii asa-zis depasite sau rezervate istoriei si sa ne intrebam daca metodele folosite in propaganda si dezinformare nu mai sint si astazi in viata. Totodata, trebuie sa ne intrebam daca nu au avut loc inovatii in domeniu si daca nu si-au facut aparitia noi practici. In egala masura, este necesar sa incercam sa intelegem slaba rezistenta a societatilor noastre la procedee ale caror efecte sint inedite si prea putin cunoscute.

distinctie normativa

Analiza manipularii ne cere sa completam terenul descrierii printr-un punct de vedere mai normativ, care ne-ar permite sa distingem convingerea "legitima' de cea formala. Sarcina este, evident, redutabila. Epoca - vom reveni la acest aspect - nu simpatizeaza nicidecum cu incercarile de distinctie normativa intre ceea ce ar fi si ceea ce nu ar fi un "cuvint legitim'. Orice meditatie de acest tip este adesea asimilata unei intentii de cenzura. Dificultatea nu sta insa aici. Intr-adevar, se pune mai mult problema de a defini criterii normative care sa fie indeajuns de precise atit pe planul teoriei, cit si pe cel al analizei concrete a practicilor si care, pe de alta parte, sa aiba presupozitii explicite.

Prin "manipulator' se va intelege aici, la modul general, o actiune violenta si constringatoare, care-i priveaza de libertate pe cei care

se supun. In sensul acesta, este dezonoranta si il discrediteaza pe cel care pune in aplicare astfel de resurse, oricare ar fi cauza aparata. Aceasta precizare pare necesara in comparatie cu utilizarea pe care o impun termenului "manipulare' anumiti autori, in contextul relatiilor umane. Pentru unii, totul ar fi manipulare si nu ar exista nici o alta referinta posibila la alte forme de a convinge. Alternativa s-ar stabili intre violenta psihica si manipulare si, la drept vorbind, dupa un astfel de rationament, mai convenabila ar fi manipularea. In consecinta, Lionel Bellenger, intr-o lucrare consacrata persuasiunii, face referire, pentru a o condamna, la "utopia' punctului de vedere care ar consta in a sustine ca "acela care convinge ar trebui sa poata garanta declansarea unui consimtamint liber si autentic in cel care este «convins»'¹.

In ceea ce ne priveste, aderam - fara complexe - la aceasta "utopie', cel putin ca punct de referinta normativ. Cum putem, intr-adevar, renunta la speranta relatiilor "libere si autentice' intre oameni, cu atit inai mult cu cit acestia se angajeaza in asemenea relatii mai frecvent decit s-ar parea? Dar, mai ales, cum sa renuntam la acest lucru cind ne situam de partea democratiei, care face din relatiile "libere si autentice' o norma esentiala? A descrie practicile de manipulare, asa cum o vom face, nu prezinta interes decit pentru a contura, a contrario spatiul practicilor din punct de vedere uman dezirabile. In sens de "norme' se pune deci problema aici.

Convingerea in acest demers ne este intarita, de altfel, de faptul ca majoritatea lucrarilor ce dezbat problemele mai sus-mentionate nu evita, oricare le-ar fi declaratiile de principiu initiale, chestiunea unei separari intre metodele legitime si cele nelegitime. Cum sa procedam altfel fara a ne asuma riscul de a justifica toate metodele care ne permit sa actionam asupra celuilalt, adica fara a adopta un punct de vedere cinic asupra lumii?

O minciuna organizata

Manipularea se bazeaza pe o strategie centrala, uneori unica: reductia cea mai completa posibil a libertatii auditoriului de a discuta sau de a rezista la ceea ce i se propune. Aceasta strategie trebuie sa (le invizibila, caci dezvaluirea ei ar arata ca exista o tentativa de manipulare. Nu este vorba atit despre faptul ca exista o strategie, un calcul care specifica manipularea, cit despre disimularea ei in ochii publicului. Metodele de manipulare avanseaza deci mascate.

In actul de manipulare, mesajul, in dimensiunea sa cognitiva sau sub forma sa afectiva, este conceput pentru a insela, a induce in eroare, a face sa se creada ceva ce nu exista. Acest mesaj este, prin urmare, intotdeauna mincinos. Respectivei afirmatii i s-ar putea obiecta - in cazul propagandei rasiste, de exemplu - ca, atunci cind anumiti propagandisti de extrema dreapta apara un asemenea punct de vedere, ei insisi cred in el. Ajunsi chiar in acest punct, este necesar sa introducem o distinctie intre un punct de vedere aparat (aici, rasismul, care este credinta in existenta "raselor' ierarhizate intre ele) si diversele enunturi care vor fi construite si folosite pentru a-1 apara (de exemplu, amalgamul dintre "straini' si "probleme' sau "evidenta stiintifica' a inegalitatii intre rase). Extrema dreapta nu se multumeste sa ne informeze ca este rasista si ca ar fi bine - din punctul sau de vedere - sa fim si noi la fel. Manipularea exista pentru ca exista fabricarea unui mesaj care releva, el insusi, o strategie a minciunii.

Sa luam exemplul incercarii de a intemeia rasismul pe o baza stiintifica. El a fost mult timp prezentat drept o "realitate stiintifica'. Afirmatia, suscitind astazi, din pacate, un interes reinnoit, convinge numeroase persoane - care poate ar fi fost mai rezistente altfel - de legitimitatea unui asemenea sentiment. Or, nici un conducator de extrema dreapta nu poate crede ca rasismul este stiintific intemeiat, pentru ca nici o dovada nu a putut fi niciodata furnizata din acest punct de vedere, in ciuda eforturilor oamenilor de stiinta care impartasesc aceasta cauza. Ei pot cel mult crede ca, intr-o zi, aceste teorii vor fi stiintific intemeiate si ca astfel convingerea lor va fi demonstrata.

Exista, asadar, un decalaj bine stabilit intre opinia reala - sentimentul rasist la care adera ei - si mesajul manipulator pe care il propun pentru a o apara. Respectivul decalaj se observa pretutindeni unde un mesaj este artificial construit, doar in functie de capacitatea sa de a atrage, oricit ar costa, adeziunea publicului, fie ca este vorba de politica, de comunicare sau de publicitate.

I invinge o rezistenta

Procedeul manipulativ este totodata caracterizat de faptul ca intervine asupra unei rezistente, opozitii sau, cui minima, asupra unei non-acceptari imediate a acelui lucru de care manipulatorul vrea sa ne convinga. Daca nu ar ft fost cazul, nu ar fi avut nevoie sa puna in aplicare asemenea procedee. Ne situam chiar in dimensiunea persuadarii, care presupune, dupa agreabila formula a lui Francis Goyet, sa nu predicam nici in desert, nici celor convertiti^[3]. Nu cautam, atunci cind manipulam, sa argumentam, adica sa schimbam o opinie, ci sa o impunem.

Manipularea consta in a intra prin efractie in mintea cuiva pentru a-i forma o opinie sau a-i provoca un comportament fara ca el sfi stie ca efractia s-a produs. Totul se gaseste acolo, in acest gest care se ascunde de el insusi ca manipulator. Acolo rezida violenta sa esentiala. De fapt, spre deosebire de violenta fizica, instituind o interactiune explicita, violenta psihologica sau cognitiva pe care manipularea o implica isi datoreaza intreaga eficacitate disimularii sale. Si mecanismele tehnice de constructie a mesajului manipulator releva o dubla preocupare: cea de a identifica rezistenta care le-ar putea fi opusa si de a masca demersul in sine. Regasim aici o diferenta esentiala fata de argumentare, prin care ni se explica, in timp ce se incearca persuadarea noastra, cum sa ne adaptam la imprejurari.

Manipularea cuvintului intretine, din acest punct de vedere, un curios raport cu tacerea^[4]: acolo unde argumentarea amenajeaza pauze care reprezinta tot atitea puncte de respiro in dialog si ii lasa interlocutorului posibilitatea de a reflecta, obiecta, accepta sau refuza, manipularea pare sa aiba drept caracteristica faptul de a haitui tacerea In interactiuni, cu scopul de a-1 inchide pe celalalt intr-o secventa continua in care nu-i ramine alta alegere de facut decit sa se predea.

Tocmai am analizat trei obiectii la faptul ca manipularea ar pastra, in societatile democratice, un loc important.

Prima presupune ca nu mai exista, in societatile contemporane, "idei' demne de aparat; cea de-a doua se refera exclusiv la totalitarism si manipulare; cea de-a treia presupune existenta procedeelor manipulatorii, dar le atenueaza considerabil efectele. Am definit, totodata, manipularea cuvintului sub forma unui triptic: minciuna organizata, privare de libertate a publicului si unealta pentru a-i invinge rezistenta.

De ce nu putem ramine indiferenti la faptul ca el, cuvintul, este astfel manipulat? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa incepem prin a sublinia importanta cuvintului in societatile umane, in special a cuvintului destinat convingerii. Fiindca se situeaza in centrul vietii noastre sociale, culturale si politice, cuvintul constituie o miza majora.