Perfectionarea profesionala

Perfectionarea profesionala

Perfectionarea profesionala este atat un drept cat si o obligatie a fiecarui salariat in parte. Modificarile, progresele si tehnicile noi aparute in orice domeniu de activitate obliga ocupantul unui post sa fie la curent si sa poata face aplicarea noilor idei si metodologii. De exemplu, un economist absolvent al sectiei de contabilitate, angajat de o firma in anul 1990 nu poate tine contabilitatea firmei dupa regulile deprinse in anii universitari, ci trebuie sa respecte noile reglementari in domeniu si sa se perfectioneze continuu. De asemenea, un medic nu va putea prescrie pacientilor sai doar medicamentele despre care a aflat la scoala, ignorand complet progresul din industria farmaceutica, iar exemplele pot continua pentru fiecare profesie si meserie in parte.

Inainte de aparitia actualului Cod al muncii, perfectionarea profesionala era mai curand o obligatie decat un drept. Salariatii erau datori sa tina pasul cu schimbarile, dar angajatorii nu aveau nicio obligatie prevazuta expresis verbis in actele normative. In Codul muncii aplicabil astazi a fost inclus titlul VI, "Formarea profesionala", care reglementeaza dispozitii generale in aceasta privinta, contractele speciale de formare profesionala, contractul de ucenicie la locul de munca.

Apreciem ca titulatura titlului VI din Codul muncii este defectuoasa, deoarece formarea profesionala, asa cum am aratat mai sus, se refera strict la dobandirea cunostintelor necesare pentru a putea ocupa o anumita functie sau meserie, iar reglementarea inserata in cod se refera la perfectionarea profesionala a persoanelor care au deja statutul de salariati. De altfel,  art. 188 prevede expres ca formarea profesionala a salariatilor are urmatoarele obiective:

a) adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca;

b)    obtinerea unei calificari profesionale;

c) actualizarea cunostiintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza;

d)    reconversia profesionala determinata de restructurari socio-economice;

e) dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitatilor profesionale;

f)  prevenirea riscului somajului;

g) promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale.

Formarea profesionala a salariatilor se poate realiza prin urmatoarele forme:

a) participarea la cursuri organizate de catre angajator sau de catre furnizorii de servicii de formare profesionala din tara sau din strainatate;

b)    stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca;

c) stagii de practica si specializare in tara si in strainatate;

d)    ucenicie organizata la locul de munca;

e) formarea individualizata;

f)  alte forme de pregatire convenite intre angajator si salariat.

Angajatorul, in conformitate cu prevederile art. 190 din cod, are obligatia de a asigura salariatilor acces periodic la formarea profesionala. In acest sens, angajatorul care are mai mult de 20 de salariati elaboreaza, dupa consultarea cu sindicatul sau cu reprezentantii salariatilor, planuri anuale cu privire la formarea profesionala. Aceste planuri anuale fac parte integrala din contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca.

Formarea profesionala individualizata se stabileste de catre angajator impreuna cu salariatul in cauza, tinand seama de criteriile avute in vedere in cadrul planului anual de formare profesionala si de conditiile de desfasurare a activitatii la locul de munca.

Observam ca, in reglementarea initiala, codul nu prevedea sumele pe care angajatorul este obligat sa le foloseasca pentru formarea profesionala a salariatilor sai, nici cat de frecvent trebuie asigurat accesul salariatilor la programe de formare profesionala. Doar art. 194 prevedea ca, in situatia in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala era initiata de angajator, toate cheltuielile vor fi suportate de catre acesta.

Formularea actuala a art. 190 si urm., asa cum au fost modificate prin prevederile OUG nr. 65/2005[1] precizeaza ca angajatorii au obligatia de a asigura participarea la programe de formare profesionala pentru toti salariatii, dupa cum urmeaza:

a) cel putin o data la doi ani, daca au cel putin 21 de salariati,

b) cel putin o data la trei ani, daca au sub 21 de salariati

Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesionala, asigurata dupa frecventa indicata mai sus, se suporta de catre angajatori.

Daca participarea la activitatile de formare profesionala presupun scoaterea partiala din activitate, salariatul participant va beneficia, in conditiile legii, de drepturile sale salariale astfel:

a) daca participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioada ce nu depaseste 25% din durata zilnica a timpului normal de lucru, acesta va beneficia, pe durata formarii profesionale, de salariul integral corespunzator postului sau functiei detinute, cu toate indemnizatiile, sporurile si adaosurile la acesta;

b)    daca participarea presupune scoaterea din activitate a salariatului pentru o perioada mai mare de 25% din durata zilnica a orelor de lucru, acesta va beneficia de salariul de baza si, dupa caz, de sporul de vechime;

c) daca participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesionala presupune scoaterea integrala din activitate, contractul individual de munca se suspenda, acesta beneficiind de o indemnizatie platita de angajator, prevazuta in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa caz.

Pe perioada suspendarii, salariatul beneficiaza de vechime la locul de munca, aceasta perioada fiind considerata stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor sociale de stat.

Inainte de adoptarea actualului cod al muncii, angajatorii care suportau de bunavoie cheltuielile ocazionate cu formarea profesionala a salariatilor lor se confruntau cu amenintarea ca acesti salariati, dupa ce au beneficiat de cursurile sau stagiile de pregatire, sa  nu fie atrasi de ideea colaborarii cu un alt angajator. Astfel, de pe urma perfectionarii salariatului avea sa beneficieze un alt patron.

Pentru a iesi din aceasta dilema, in tacerea absoluta a legislatiei muncii mai vechi, angajatorii au optat pentru incheierea unor acte aditionale la contractul individual de munca prin care sa se solutioneze problema timpului lucrat in beneficiul angajatorului care a finantat cursurile de pregatire profesionala. De cele mai multe ori insa clauzele inserate in atare contracte au fost abuzive deoarece incalcau principiul libertatii muncii stabilit de constitutie ori prevedeau despagubiri exorbitante, total disproportionate fata de valoarea cursurilor sau fata de prejudiciul efectiv suferit de angajator.

Aceaste situatii, de cele mai multe ori transformate in litigii de munca, au fost inlaturate de inserarea in cod a art. 195. Acest articol prevede ca salariatii care au beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile, din initiativa angajatorului, nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pe o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.

Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca.

Daca, dimpotriva, salariatul are initiativa incetarii contractului individual de munca desi a beneficiat de stagii de pregatire platite de angajator, acesta va fi obligat sa suporte toate cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.

Aceasta obligatie incumba urmatoarelor categorii de salariati:

salariatii care, desi au beneficat de cursuri sau stagii de pregatire au solicitat incetarea unilaterala a contractului individual de munca (au demisionat) mai inainte de expirarea perioadei de timp in care trebuiau sa lucreze in favoarea angajatorului finantator;

salariatii care, in acelasi interval de timp, au fost concediati pentru motive de indisciplina;

salariatii al caror contract individual de munca a incetat ca urmare a arestarii preventive pe o perioada mai mare de 60 de zile

in situatia condamnarii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca lor,

precum si in cazul in care instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Am elucidat pana aici prevederile legale in ipoteza participarii salariatilor la cursuri sau stagii de pregatire profesionala, din initiativa angajatorului. Daca insa salariatul doreste sa participe la un curs de formare profesionala cu scoatere din activitate, atunci el trebuie sa adreseze o cerere angajatorului. Acesta din urma este obligat sa raspunda solicitarii salariatului, dupa consultarea cu sindicatul sau cu reprezentantii salariatilor, in termen de 15 zile. In raspuns, angajatorul trebuie sa precizeze conditiile in care va permite salariatului participarea la forma de pregatire profesionala, inclusiv daca va suporta in totalitate sau in parte costul ocazionat de aceasta.