Legislatia muncii si conditiile de munca

Legislatia muncii si conditiile de munca

Toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul de a-si castiga existenta printr-o munca liber aleasa in una din tarile U.E. Persoanele fizice care au absolvit pentru formarea lor profesionala o forma de pregatire profesionala sau cele care nu au absolvit si opteaza pentru o indeletnicire necalificata, pot sa se dedice oricarei profesii, meserii sau activitati, oferindu-si serviciile in folosul unui angajator intern sau international.

Libertatea muncii fiind garantata prin reglementarile U.E. si prin constitutiile tarilor membre, persoana fizica isi poate alege locul de munca sau profesia fara a fi impiedicata sau constransa de angajator sau de catre altcineva. Nimeni, indiferent de pregatirea profesionala, nu se poate obliga printr-un contract sau conventie de munca sa lucreze toata durata vietii sale si nici nu se poate obliga sa nu munceasca intr-o anumita profesie sau activitate, oricare ar fi aceasta.

Angajatorul nu poate lua decizii cu privire la - angajare, repartizarea muncii, formarea profesionala, promovarea, salarizarea, acordarea drepturilor sociale, disciplina in munca sau cu privire la incetarea contractului individual de munca ori a contractului de ucenicie - bazate pe criterii de: sex, varsta, apartenenta nationala,rasa, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, apartenenta sau neapartenenta la un sindicat, ori activitatea salariala a salariatilor.

Angajatorul are obligatia ca anterior angajarii sa aduca la cunostinta persoanelor care cer incadrarea in munca, cel putin urmatoarele elemente: sediul unitatii, forma de proprietate, conditiile sociale pe care le poate asigura, locul de munca, conditii de incadrare, conditii de munca, conditii de ocupare a postului, durata efectiva a muncii, durata concediului de odihna si conditiile de acordare a acestuia, perioada de proba, conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia, indicarea contractului colectiv care reglementeaza conditiile de munca ale salariatului.

Statele membre pot sa nu aplice prevederile referitoare la informarea lucratorului in urmatoarele situatii[2] :

Cand durata contractului de munca nu trece de o luna sau durata saptamanala de lucru nu depaseste 8 ore

Cand contractul sau relatia de munca are un caracter ocazional sau particular, cu conditia ca motive obiective sa justifice neaplicarea directivei.

Imbunatatirea conditiilor de lucru si a respectarii drepturilor muncitorilor sunt unele din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmareste ca dezvoltarea pietei unice sa nu fie insotita de scaderea standardelor de lucru si de distorsiuni. Prioritatile Comunitatii in domeniul legislatiei muncii se indreapta spre definirea cerintelor minime de lucru si nu spre armonizarea legislatiei.

In cea mai mare masura, imbunatatirea acestora este de competenta statelor membre, prin intermediul legislatiilor nationale. Comisia Europeana considera ca este util sa defineasca cerintele minime la nivel european sau cel putin sa examineze principalele probleme in domeniu.

In acest context, chiar daca fixarea salariilor se face de catre partenerii sociali, Comisia si-a exprimat opinia fata de drepturile muncitorilor la un venit echitabil [COM (93) 388].

La protejarea angajatilor au contribuit cele trei directive adoptate referitoare la concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CE), transferul intreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE) si insolvabilitatea angajatorilor (Directiva nr. 80/987/CEE). Mai mult, Consiliul a adoptat si Directiva nr. 91/533/CEE, prin care angajatorii au obligatia de a-si informa angajatii asupra conditiilor aplicabile contractului de munca, ca si Directiva nr. 91/383/CEE referitoare la contractele de munca pe durata fixa sau nedeterminata.

Alte directive adoptate au fost cele privind protectia femeilor insarcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), a protectiei tinerilor angajati (Directiva nr. 94/33/CEE), Directiva nr. 96/71/CE referitoare la conditiile de lucru aplicabile angajatilor detasati pentru a presta servicii temporare intr-un alt stat. In ceea ce priveste organizarea timpului de lucru au fost adoptate decizii care sa protejeze sanatatea si siguranta angajatilor din diferite sectoare (transport rutier, naval), cum ar fi directivele nr. 93/104/CE, 99/63/CE si 99/95/CE.

Comisia a introdus procedura de consultare si informare a angajatilor [COM (95) 547] prin care se doreste ca un numar de propuneri ce contin prevederi referitoare la participarea angajatilor sa-si gaseasca rezolvare.

In acest sens, in 2002 a fost adoptata Directiva nr. 2002/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului ce stabileste cadrul general de informare si consultare a angajatilor in Comunitatea Europeana ca si Directiva nr. 2001/86/CE si Regulamentul nr. 2001/2157 privind statutul societatii comerciale europene.

Prioritatile Comunitatii se indreapta spre un acord privind standardele sociale minime in care sa fie luate in considerare atat schimbarile rapide din domeniul muncii cat si de diferentele dintre statele membre.