Dialogul social

Dialogul social

Dialogul cu partenerii sociali reprezinta piatra de temelie a modelului social european. Rolul acestuia a fost mentionat in strategia de ocupare a fortei de munca si in Pactul European de Ocupare a fortei de munca.

Primele progrese au fost facute odata cu adoptarea Directivei nr. 96/34/CE privind concediul parental. Directiva nr. 97/81 se refera la acordul dintre partenerii sociali, prin care reprezentantii marilor industrii au hotarat ca muncitorii implicati in forme flexibile de munca sa primeasca un tratament comparabil cu a celor ce lucreaza cu contracte de munca cu norma intreaga. In 1999 se semneaza un nou acord-cadru ce stipuleaza principiile referitoare la contractele de munca pe termen fix (Directiva nr. 99/70/CE).

In ceea ce priveste relatiile dintre conducerile companiilor si sindicate, Comisia a dezvoltat o procedura de continuare a dialogului, manifestata prin opinii comune. Opiniile comune au fost exprimate asupra domeniilor prioritare la nivel european cum ar fi: educatie si formarea personalului, organizarea pietei muncii sau politica economica.

In 1970 a fost infiintat Comitetul Permanent privind Ocuparea Fortei de Munca, responsabil cu asigurarea continuarii dialogului dintre Consiliu, Comisie si partenerii sociali in vederea facilitarii coordonarii politicilor privind ocuparea fortei de munca. In 1998 au avut loc reforme ale comitetului privind compozitia si modul sau de functionare si au fost infiintate comitete sectoriale de dialog social care au inlocuit comitetele ce exprimau opinii comune ca si grupurile de lucru informale (Decizia nr. 98/500/CE).

Dintre dialogurile sociale sectoriale se pot aminti cele din domeniul agriculturii, din sectorul cailor ferate sau al transportului naval (Directiva nr. 99/63/CE). In urma acestor dialoguri au fost stabilite elemente esentiale privind relatiile de munca, cum ar fi cele legate de numarul maxim de ore de munca prestate saptamanal, perioade de odihna, durata pauzelor sau durata maxima a schimburilor de noapte.