Familia Streptococcaceae

Familia Streptococcaceae

1. Genul Streptococcus

Specii: Pyogenes grup A

Streptococii grup B

Streptococi grup C, G

Streptococii grup D - enterococi

- nonenterococi

Streptococcus pneumoniae

Streptococii viridans (orali)

Streptococul de grup A (Streptococcus pyogenes)

1. Habitat

Streptococii sunt germeni comensali pe mucoasele si tegumentele omului si animalelor, in aer, apa, sol, lapte. Speciile patogene si cele nepatogene ajung in mediul ambiant de la omul si animalele infectate.

2. Caractere morfologice

Sunt coci Gram pozitivi, cu diametrul de 0,6 - 1μ, dispusi in lanturi de lungimi diferite. In produsul patologic prezinta capsula. Sunt germeni imobili. Sub actiunea antibioticelor pot suferi modificari morfologice si tinctoriale.

3. Caractere de cultura

Sunt germeni ce cultiva greu, necesitand medii complexe care contin sange, ser sau ascita. Sunt aerobi sau facultativ anaerobi: ph-ul optim este de 7,5, iar temperatura optima de crestere de 37˚C.

Pe mediile solide determina colonii mici de 1-2mm, translucide, cu o zona de hemoliza β cu diametru mai mare decat al coloniei. Pe mediile lichide nu tulbura mediul, formeaza sediment granular.

Coloniile pot avea urmatoarele aspecte:

colonii mucoide, lucioase

colonii mott, cu suprafata mamelonata, margini neregulate, consistenta apoasa.

Aceste doua tipuri de colonii corespund tulpinilor virulente, capsulate, bogate in proteina M.

colonii lucioase glossy, cu margini regulate, centru ridicat;

colonii rugoase ("rough");

colonii pitice

Aceste ultime trei tipuri de colonii corespund tulpinilor cu virulenta scazuta.

4. Caractere metabolice

Sunt germeni ce prezinta respiratie aeroba sau aneroba, necesita pentru crestere surse de vitamine (B1, B2, B6), nu produc indol si nici hidrogen sulfurat. Fermenteaza anumite glucide fara gaz; nu cresc pe medii cu bila.

5. Rezistenta - sensibiliatea si agenti fizici, chimici si biologici

Toate speciile de streptococ sunt practic omorate intr-o ora, la temperatura de 60˚C. Pot supravietui cateva saptamani in secretia faringiana uscata, pe tampoane de vata, la intuneric, la temperatura camerei.

Sunt distrusi de fenol 2-5%, sublimat 0,1%, apa oxigenata, tinctura de iod.

Streptococii din grupul A sunt in mod constant sensibili la penicilina, pana in prezent nesemnalandu-se tulpini rezistente la acest antibiotic. Sunt sensibili, de asemenea, la bacitracina, acest caracter fiind folosit ca test de identificare rapida.

6. Structura antigenica

Capsula este alcatuita din acid hialuronic, acesta nefiind imunogen, dar are rol antifagocitar.

La nivelul peretelui celular se gasesc antigenele somatice:

antigenele proteice T, R si X, situate in partea externa a peretelui; nu au relatie cu virulenta;

proteina M, care confera specificitate de tip, fiind un factor major de virulenta; induce imunitate durabila. Proteina M este implicata in rezistenta antifagocitara a germenului, alaturi de capsula;

polizaharidul C este situat intre stratul proteic si cel mucopeptidic. Acest antigen a fost utilizat in clasificarea Lancefield pentru determinarea a 16 grupe serologice de streptococ piogen (A - U), poseda o reactivitate crescuta fata de glicoproteinele valvelor cardiace;

mucopeptidul sau peptidoglicanui reprezinta structura de baza a tuturor celulelor procariote. Mucopeptidul este antigenic si imunogen, posedand actiuni asemanatoare endotoxinei bacililor Gram negativi; este pirogen si provoaca o reactie dermica locala (Schwartzman). De asemenea, prezinta si efecte patogene distincte de ale endotoxinei si anume: reactie inflamatorie a pielii, necroza miocardica, inhibitia migrarii microfagelor;

acidul teichoic este constituentul celor mai multe bacterii Gram pozitive, functia principala fiind de a lega cationii bivalenti necesari mentinerii activitatilor fizice si enzimatice ale membranei celulare.

Membrana citoplasmatica situata sub peretele celular, este compusa din proteine, lipide, polizide. Compusii antigenici ai streptococului de grup A dau reactii intense cu tesuturile mamiferelor (muschiul cardiac, tesut articular, conjunctiv si vascular, membrana bazala glomerulara).

Citoplasma

Fractiunea nucleoproteica a streptococilor de grup A este antigenica.

Antigene solubile produse extracelulare (exotoxine si enzime):

- Hemolizinele sunt responsabile de proprietatile hemolitice:

streptolizina O (SLO) este produsa de toti streptococii de grup A. prezinta proprietati hemolitice la 37˚C, induce formarea anticorpilor antistreptolizina O, actioneaza pe neutrofile si limfocite umane, alterand membrana citoplasmatica;

streptolizina S are actiune hemolitica "in vitro", lizeaza celulele eucariote si procariote, nu prezinta imunogenitate, iar efectul sau litic este rezultatul unei reactii cu fosfolipidele din membrana celulara.

exotoxina, toxina eritrogena este produsa de tulpini lizogene de streptococ de grup A. este responsabila de aparitia exantemului in scarlatina, are activitate mitogena si este imunogena. Eruptia scarlatiniforma este rezultatul actiunii toxinei pe un teren deja sensibil si fara anticorpi antitoxici, la copii peste cinci ani. Susceptibilitatea la scarlatina se testeaza prin intradermoreactia Dick: este negativa la subiectii care au venit anterior in contact cu toxina (de exemplu, convalescentii de scarlatina) si este pozitiva la persoane care nu prezinta anticorpi (apare in 24 - 48 ore o zona eritematoasa).

nucleaze (DN-aze) - sunt antigenice, inducand formarea de anticorpi;

streptokinaza (fibrinolizina) - este antigenica, transforma plasminogenul in plasmina, favorizeaza difuzia infectiilor supurative;

hialuronidaza - actioneaza asupra tesutului conjunctiv; joaca rol in difuzarea streptococului in tesuturile adiacente procesului infectios; induce formarea de anticorpi;

7. Patogenitate

Se realizeaza, pe de o parte, prin virulenta, in care este implicata capacitatea de multiplicare a germenului si invazivitatea prin capsula, proteina M, enzime si, pe de alta parte, prin toxinogeneza (exotoxine).

8. Patogenie. Aspecte clinice

Aspectele variate ale infectiilor streptococice se explica prin:

- existenta a numeroase specii si tipuri dotate cu capacitate de invazie si toxicogeneza variate;

- multitudinea portilor de intrare;

- receptivitatea si reactivitatea variabila a organismelor expuse, in special in functie de varsta.

Astfel, la copiii mici infectia evolueaza cu tendinta de localizare, cu febra prelungita. In schimb, la adolescenti se inregistreaza frecvent complicatii poststreptococice (glomerulonefrita difuza, reumatism poliarticular acut, eritem nodos, coree, purpura).

Infectiile streptococice se pot imparti in doua grupe:

a) infectii legate direct de prezenta germenului in organisme (primare, secundare, generalizate), ce pot fi inaparente sau aparente clinic;

b) complicatiile poststreptococice, consecutive unor infectii anterioare, care determina hipersensibilitatea organismului la antigenele streptococice.

Aspecte clinice

Infectiile streptococice imbraca aspecte variate in functie de proprietatile biolgice ale tulpinilor infectante si de reactivitatea organismului.

1. Infectiile supurative

Actiunea patogena a streptococilor de grup A este legata de produsele celulare si extracelulare ale acestor germeni (abces amigdalian, parodontopatii, abces peritonsilar, abces dentar, supuratii osoase).

2. Infectiile nesupurative

a) Complicatiile poststreptococice apar dupa infectii repetate streptococice, ce determina hipersensibilitatea organismului la antigenele streptococice: glomerulonefrita, reumatismul poliarticular acut, eritemul nodos si endocardita.

Patogenia lor se poate explica prin:

- conflictul intre anticorpii produsi fata de antigenele streptococice care se inrudesc cu tesuturile cardiace sau renale;

- fixarea complexelor antigen-anticorp-complement pe tesuturile cardiac si renal, determinand lezarea acestora si aparitia de autoanticorpi.

Limfocitele T sensibilizate prin antigene endo si exocelulare streptococice explica leziunile de tip granulomatos (noduli Aschoff) si hipersensibilitatea de tip IV.

Toxinele streptococice altereaza tesuturile cardiace si le transforma in autoantigene cu formare de autoanticorpi.

Copiii mici, pana la trei ani, nu fac infectii streptococice tipice. Acestea evolueaza cu tendinta la localizare si febra prelungita. Copiii prescolari si scolari fac majoritatea tipurilor de infectii streptococice.

b) Infectii respiratorii

- Faringita si anginele localizate pot sa se complice cu flegmoane retroamigdaliene, otite, sinuzite, mastoidite prin diseminarea streptococilor pe cale limfatica.

- Faringo-amigdalitele streptococice pot apare cu caracter epidemic in colectivitatile de adolescenti.

Din caile respiratorii superioare, germenii pot trece pe cale limfatica (bronhopneumonii, pleurezii) si sanguina in arborele respirator (pot afecta meningele).

c) Infectii cutanate

Pot determina impetigo ("buba dulce"), angulus infectiosis oris (infectia comisurii bucale -"zabaluta"), intertrigo (infectie interdigitala), pemfigusul nou - nascutilor.

Erizipelul este o infectie a dermului, caracterizata printr-un placard eritematos, bine delimitat, pe un fond edematos, dureros, cu tendinta la extindere.

d) Infectii genitale - pot avea evolutie grava, septicemica post partum sau post abortum.

e) Scarlatina este o boala infecto-contagioasa a copilariei care evolueaza cu faringoamigdalita, febra, adenopatie latero-cervicala si aparitia unei eruptii caracteristice (rash). Este produsa de anumite tipuri de streptococi de grup A, fiind conditionata de existenta unei tulpini lizogene (tulpina scarlatinoasa) si de un organism susceptibil, cu imunitate scazuta.

f) Septicemia streptococica este rara si apare dupa o infectie streptococica netratata, care se generalizeaza. 

Streptococcus

pyogenes

9. Imunitate

1. Imunitatea umorala - este complexa, de natura antitoxica si antimicrobiana.

a) Imunitatea antitoxica este durabila, motiv pentru care reimbolnavirile de scarlatina sunt foarte rare. Un fost bolnav de scarlatina poate face o noua infectie streptococica, dar nu scarlatina.

b) Imunitatea antibacteriana - este specifica de tip (anticorpi anti-M). Acesti anticorpi pot persista 3-30 ani. Antigenele extracelulare ce stimuleaza formarea anticorpilor sunt:

a) streptolizina O. Anticorpii antistreptolizina O cresc in cazurile RAA, GNA. O crestere de peste 200 unitati ASLO/ml indica o infectie acuta. Cresterea acestor anticorpi incepe dupa a opta zi, devine maxima intre a treia si a cincea saptamana, apoi are loc o scadere dupa doua luni, pentru a se normaliza dupa un an de la infectie;

b) streptodornaza. Anticorpii antistreptodornaza prezinta o crestere tardiva, si anume intre a patra si a sasea saptamana de la infectie, dar persista timp indelungat. Titrul normal este sub 160 unitati.

Alte categorii de anticorpi care apar sunt anticarbohidrat, antistreptokinaza si antidezoxiribonucleaza, care se pot pune in evidenta prin reactii serologice specifice.

2. Imunitatea celulara

- autoanticorpii aparuti datorita inrudirii antigenice dintre streptococ si tesuturile organismului sunt de tip IgG si IgM;

- interventia imunitatii celulare se poate evidentia prin teste specifice (transformare blastica limfocitara, inhibitia migrarii macrofagelor, intradermoreactii).

10. Tratament  

Se administreaza chimioterapice (penicilina, eritromicina, moldamin) si vaccinare (stok sau anatoxina).

Penicilina este antibioticul de electie pentru tratamentul infectiilor cu streptococ    β-hemolitic. La persoanele sensibilizate la penicilina se recomanda efectuarea antibiogramei.

Vaccinarea cu stok - vaccinuri streptococice si cu anatoxina se face numai in cazurile cu evolutie trenanta, cronica.

11. Epidemiologie. Profilaxie

Sursele infectiei cu streptococi de grup A sunt reprezentate de bolnavii de angina si scarlatina, purtatorii nazali si faringieni, bolnavii cu otite supurate si cu afectiuni supurative tegumentare. Profilaxia consta in izolarea bolnavilor, dezinfectia continua, depistarea starii de purtator, tratarea corecta a purtatorilor si bolnavilor.

2. Streptococul de grup B (Streptococcus agalactiae)

Este un germen saprofit la nivelul vaginului, fiind responsabil de infectiile neonatale severe (meningite, pneumonii, septicemii).

Din punct de vedere morfologic, sunt diplococi, Gram pozitivi.

Pe mediile de cultura solide determina colonii opace, cu hemoliza β, care in 95% din cazuri este mica si nedelimitata; pot determina si colonii nehemolitice.

In identificarea antigenica se foloseste reactia de precipitare Lancefield si reactia de coaglutinare.

3. Streptococii de grup C si G

Prin caracterele de patogenie si sensibilitate la antibiotice, sunt foare apropiati de streptococii de grup A. De asemenea, si structura lor antigenica este apropiata de cea a streptococilor de grup A.

Determina, de regula, o hemoliza β si elibereaza un numar important de substante ca: hemolizine, toxine eritrogene, streptokinaze si hialuronidaze.

4. Streptococii de grup D

In acest grup se disting doua subgrupe, in functie de patogenitate si sensibilitate la antibiotice, si anume: enterococi si nonenterococi. Fac parte din flora normala a tractului digestiv si vagin la om si animale.

Enterococii

Identificarea enterococilor se face pe baza urmatoarelor proprietati:

morfologic, sunt coci ovalari, Gram pozitivi, cu dispozitie frecventa in diplo sau lanturi scurte;

pe geloza-sange, unele tulpini determina hemoliza de tip alfa, altele sunt de tip gama; varianta zymogenes este beta-hemolitica;

bichimic, tolereaza concentratii mari de bila (40%), clorura de sodiu (6,5%), telurit de potasiu 1/2500;

sunt rezistenti la oxacilina.

Pe baza capacitatii fermentative a zaharurilor, se clasifica in patru specii: Streptococcus fecalis, Streptococcus faecium, Streptococcus durans, Streptococcus avium.

Acesti germeni sunt responsabili de infectii postoperatorii, urinare si endocardice.

Nonenterococii sunt germeni saprofiti ai tractului digestiv, ei pot fi implicati in producerea de endocardite si septicemii.

Acesti germeni nu cresc pe medii cu clorura de sodiu 6,5%; nu determina hemoliza sau poate apare o hemoliza alfa; dipa capacitatea fermentativa a zaharurilor, se clasifica in doua specii si anume: Streptococcus bovis si Streptococcus equinus.

5. Streptococcus pneumoniae (Diplococcus pneumoniae)

1. Habitat

Este un germen comensal al rinofaringelui, dar poate deveni virulent (existenta de suse particulare si factori favorizanti).

Speciile anarobe se pot gasi in tractul intestinal.

2. Caractere morfologice

Pneumococii sunt coci Gram pozitivi, ovalari sau lanceolati, de 0,5/1,25 microni, dispusi in diplo, axul lung corespunzand la ambii coci dau imaginea cifrei 8 sau a doua flacari mici de lumanare ce se apropie intre ele.

Pe frotiurile efectuate din produsele patologice se dispun in diplo sau lanturi inconjurati de capsula, sunt imobili si nesporulati.

Pe frotiurile din mediile de cultura au aceeasi morfologie, dar capsula poate lipsi. Apar capsulati pe frotiurile din mediile ce contin ser sau sange.

3. Caractere de cultura

Nu cresc pe medii simple, necesitand aminoacizi (glutamina, asparagina) si factori de crestere. Aportul de ser, sange, lichid de ascita la mediile de cultura asigura conditiile optime de dezvoltare.

Sunt aerobi si facultativ anaerobi; unele tulpini necesita la izolare o concentratie de 5 - 10% CO₂; unele specii sunt strict anaerobe.

Pe medii solide - pe geloza determina colonii mici, rotunde, bombate la inceput, apoi plate, inconjurate de o zona de hemoliza de tip alfa. Exceptie fac tulpinile ce produc pneumolizine, care determina hemoliza beta. Coloniile "S" virulente sunt transparente, de consistenta apoasa, iar cele "R" sunt mai opace, turtite, constituite din germeni necapsulati.

Pe mediile lichide cu ser, tulbura uniform mediul.

4. Caractere metabolice

Pneumococii elibereaza numeroase enzime. Fermenteaza fara producere de gaz: glucoza, lactoza, maltoza, inulina; sunt catalaza negativi.

Pentru a diferentia specia, se cerceteaza fermentarea inulinei (mediul Hiss),   si actiunea solubilizanta a bilei si a sarurilor biliare.

Culturile vechi se autolizeaza datorita eliberarii de enzime proteolitice si lipolitice. Sunt catalaza negativ si nu reduc nitratii.

5. Rezistenta - sensibilitate la agentii fizici si chimici

Sunt germeni sensibili la actiunea antisepticelor si dezinfectantelor uzuale. Sunt distrusi de lumina solara intr-o ora dar, la intuneric rezista in sputa si tesuturi chiar cateva saptamani.

Sunt sensibili la actiunea sapunurilor, la optochin, sulfamide, penicilina, eritromicina, tetracicilina, lincomicina.

6. Structura antigenica

La pneumococ se descriu antigene apartinand corpului microbian (corpusculare, somatice) si capsulei.

Antigenele corpusculare sunt reprezentate de:

antigenul M de tip, de natura proteica, ce determina anticorpi neprotectori   "in vivo";

antigenul polizaharidic C, care este comun cu meningococul si gonococul; poate fi precipitat de proteina C reactiva, care este o fractiune a complenetului;

antigenul proteic R, important prin faptul ca poate fi mascat de antigenele capsulare.

La nivelul capsulei se gaseste antigenul capsular "SSS" (substanta solubila specifica), prezent la formele S; este de natura polihazaharidica, avand specificitate de tip. Pe baza acestei substante, s-au descris peste 80de tipuri antigenice, cele mai frecvent intalnite fiind tipurile II, III, VIII, iar la copii tipul XIV. Identificarea tipului se face prin reactia de umflare a capsulei si latex - aglutinare test.

7. Patogenitate

Substanta "SSS" reprezinta principalul factor de virulenta al pneumococilor, deoarece impiedica fagocitoza.

Stiudiul tipurilor de pneumococi a condus la cunoasterea fenomenelor de variabilitate dirijata: daca la un inocul de pneumococi necapsulati, vii, de un anumit tip serologic se adauga un inocul de pneumococi incapsulati, de alt tip serologic, omorati, se vor izola de la animalul de exeperienta germeni capsulati, de acelasi tip, cu germenii omorati (Griffith, 1928).

Toxinele care intervin in patogenitatea pneumococilor sunt urmatoarele:

pneumolizina - este legata de corpul microbian, responsabila de hemoliza beta, prezenta la un singur tip antigenic, se poate transforma in anatoxina;

neuraminidaza - a fost izolata de la numeroase tulpini, este patogena pentru soarece;

hialuronidaza - are rol in procesele infectioase pneumococice;

principiul producator de purpura - este neantigenic.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Specia umana prezinta o rezistenta naturala fata de pneumococi. Procentul purtatorilor de pneumococi virulenti este apreciat ca fiind intre 40 - 70%, in cadrul populatiei sanatoase, in sezonul rece. Starea de boala se produce cand scade aceasta rezistenta naturala si apar factori favorizanti ca:

infectii virale (gripa, rujeola), infectii microbiene;

afectiuni alergice care produc acumularea de mucus in caile respiratorii, carente alimentare;

intoxicatii acute sau cronice care diminueaza activitatea fagocitara;

frigul;

umezeala

varsta - copiii si batranii fac mai frecvent infectii pneumococice.

Aspecte clinice

Pneumococul este implicat in producerea urmatoarelor afectiuni:

infectii ale tractului repsirator: pneumonii acute (pneumonia franca lobara), bronhopneumonii, abcese pulmonare, pleurezii, bronsite. Tipurile de pneumococ    I - VIII si, mai ales, I - IV produc majoritatea cazurilor de boala la adult, iar tipul XIV la copii;

infectii ORL: otite, sinuzite acute care, prin complicatii, pot duce la aparitia meningitelor;

infectii oculare: conjunctivite, irite, dacriocistite;

infectii ale seroaselor: meningita pneumococica (se intalneste la copii si la adulti cu varsta peste 50 de ani, cu posibila evolutie spre un abces cerebral), pleurezii, pericardite, peritonite (evolutie grava), artrite supurate;

septicemii - sunt rare, dar cu prognostic sever la pacientii splenectomizati.

9. Imunitate

In urma unei infectii cu pneumococ, se instaleaza o imunitate umorala specifica de tip, de durata necunoscuta si care se datoreaza anticorpilor antipolizaharid specific.

10. Tratament

Antibioticele utilizate in infectiile pneumococice sunt beta - lactaminele (penicilina G este foarte eficace, iar cefalosporinele dau rezultate variabile "in vivo"). Se mai pot administra tetracicline, cloramfenicol, macrolide, sulfamide, in functie de indicatiile antibiogramei.

11. Epidemiologie. Profilaxie

Rezervorul de germeni este reprezentat de purtatorii de pneumococi in nazofaringe. Calea de transmitere este aerogena, prin picaturile Pflügge. Imbolnavirea este frecvent precedata de o afectiune respiratorie virala, care scade rezistenta naturala a organismului. Frigul, eforturile excesive, aglomeratia pot reprezenta factori favorizanti. In ceea ce priveste vaccinarea antipneumococica, aceasta nu se foloseste pe scara larga, deoarece imunitatea conferita este numai pentru tipul de pneumococ cu care s-a preparat vaccinul si dureaza cateva luni.

6. Streptococii viridans (Streptococii orali)

Streptococii viridans sunt specii comensale, conditionat patogene de la nivelul orofaringelui.

Pe baza hemolizei producerii de glucani (levan, dextran), incapacitatea fermentarii manitolului si sorbitolului, s-au diferentiat streptococii orali.

Avand un rol important in formarea placii dentare, si indirect in producerea cariei dentare, au fost denumiti streptococi cariogeni.

1. Habitat

Temperatura si umiditatea, alaturi de alti factori locali (bacterii saprofite, pH), ofera conditii optime pentru dezvoltarea streptococilor orali. Acestia, in functie de specie, prezinta o localizare preferentiala. Astfel, S. salivarius si S. mitis sunt asociati cu suprafata mucoase bucale si a fetei dorsale a limbii, iar  S. mutans si S. sanguis prefera suprafetele dure, cum ar fi dintii. Pe fata dorsala a limbii, S. salivarius constituie 50% din streptococii orali, iar, la nivelul fisurilor gingivale, S. milleri reprezinta 20% din flora totala.

Distributia preferentiala este legata si de capacitatea de lezare a respectivelor suprafete.

2. Caractere morfologice

Aspectul morfologic observat pe frotiul colorat Gram nu este caracteristic, fiind asemanator cu ceilalti streptococi prezenti la acest nivel. Sunt coci imobili Gram pozitivi, nesporulati, necapsulati, cu diametru de 1 mm, de forma sferica sau ovalara, dispusi in lanturi scurte, cate doi sau izolati.

3. Caractere de cultura

Streptococii viridans se dezvolta bine pe mediul glucoza-sange. Dupa 18 - 24 ore de termostatare la 37˚C se pot observa colonii "S" (Smooth) inconjurate de o zona de hemoliza α ce se insoteste de o culoare verzuie (datorata unui factor reducator al hemoglobinei). Streptococii viridans sunt facultativ anaerobi, dezvoltandu-se bine intr-o atmosfera ce contine gaz nitrogen si 5% CO₂.

Pentru diferentierea speciilor de streptococi pe baza caracterelor de cultura s-a utilizat mediul selectiv Mitis - Salivarius (cu tripan - albastru, cristal - violet si telurit).

4. Caractere metabolice

Caracterele metabolice au servit pentru diferentiearea speciilor frecvente implicate in patologia oro-frangiana.

Teste biochimice pentru identificarea speciilor frecvente de streptococi orali

Astfel, S. mutans se deosebeste prin capacitatea de fermentare a manitolului si sorbitolului.

S. sanguis nu fermenteaza nici una din substante, dar hidrolizeaza usor arginina si esculina. S. mitis produce peroxizi de hidrogen (H₂O₂).

S. milleri se diferentiaza de S. mitis prin rapida hidroliza a argininei si esculinei, producere de acetoina.

Deci, modalitatea de comportare pe medii geloza sau bulion cu zaharoza 5%, respectiv levan si dextran, constituie un criteriu important de diferentiere pentru streptococii cariogeni.

5. Rezistenta, sensibilitatea la agenti fizici si chimici

Streptococii orali pot supravietui o perioada lunga de timp in mediul acid pH=3,4, se dezvolta la 37˚C in conditii de microaerofilie sau anaerobioza cu 5% CO₂ si umiditate.

Rezistenta la antibiotice (sulfonamide, tetraciclina, eritromicina) semnalata la  S. milleri, S. sanguis si S. salivarius este determinata de prezenta plasmidelor. Acestea pot fi transferate in interiorul grupului prin conjugare sau transductie prin intermediul fagilor temperati.

6. Structura antigenica

La nivelul peretelui celular s-au diferentiat patru componente antigenice somatice: peptidoglican, polizaharizi specifici de grup sau tip proteic, acidul lipoproteic.

Pe baza antigenului polizaharidic, pentru S. mutans s-au diferentiat 7 serotipuri   (A, e, b fiind frecvent izolate din procesele distructive dentare).

Studii recente au demonstrat posibilitatea aparitiei variantelor antigenice sub influenta anumitor componenti salivari. Frecventa variantelor antigenice este legata de prezenta IgAs din saliva.

Unele tipuri serologice prezinta inrudiri antigenice cu streptococii din grupele diferentiate de Lancefield.

Extractul Lancefield al unor tulpini poate fi precipitat de serurile antigrup H  (S. sanguis), antigrup K (S. salivarius), iar unele tulpini de S. mitis, S. mutans de serurile antigrup A, C, D, F.

7. Patogenitate

Streptococii viridans sunt germeni conditionat patogeni. Capacitatea patogena se bazeaza pe factorii de virulenta: fimbrii si enzime (endogluconhidrolaza, glucoziltransferza). Acest grup de streptococi (S. mutans) sintetizeaza polizaharizi extracelulari ce favorizeaza formarea unei "mantale", "pasle" filamentoase, glicocalixul. Acesta favorizeaza agregarea intercelulara si aderarea, in final, la suprafetele mucoase si dentare.

In felul acesta se pun bazele dezvoltarii calitative a placii dentare. La adapostul placii dentare bacteriile aerobe si anaerobe, prin actiune sinergica, intensifica procesul de metabolizare a hidratilor de carbon, ducand, in final, la acumularea de acid, principalul factor de agresivitate, decisiv in initierea leziunilor dentare.

8. Patogenie. Aspecte clinice

Astfel, S. mutans este implicat in producerea cariei dentare, iar S. sanguis in endocardita infectioasa. Diverse studii au indicat ca streptococii orali determina 50% din endocarditele infectioase, aceste incluzand S. mitis, S. milleri si S. mutans serotipuri (c,e,f). In etiologia acestor afectiuni, s-a semnalat si posibilitatea bacteriemiilor sau a unor focare secundare la nivelul altor organe, in urma unor afectiuni bucale.

Caria dentara, afectiune cu o frecventa extrem de ridicata in randul populatiei, se explica in primul rand prin interventia factorilor de patogenitate (producerea de glucan, proprietatea de agregare interbacteriana, interventia enzimei glucoziltransferaza si a potentialului acidogen a S. mutans).

Streptococi negrupabili "viridans"

Streptococi orali

9. Imunitate

In infectiile cu streptococi orali, imunitatea umorala este specifica de tip.

Anticorpii elaborati de organism ca raspuns la antigenele polizaharidice (S. mutans) si proteice, au actiune protectoare, functionand ca opsonine.

10. Tratament

Tratamentul afectiunilor vizeaza imbinarea tehnicilor dentare cu chimioterapia. Se prefera combinatii de antibiotice (penicilina, eritromicina, vancomicina, lincomicina).

11. Epidemiologie. Profilaxia

Streptococii orali sunt rezistenti in flora orala frecvent intalniti in spatiul supragingival, placa dentara si saliva. Transmiterea lor este posibila pe linie verticala prin contact direct intre indivizi sau de la mama la fat. Principala masura de profilaxie vizeaza realizarea unei igiene bucale corespunzatoare. Se indica eliminarea tuturor focarelor de infectie prin proceduri dentare adecvate.

Alti streptococi orali

Pe baza caracterelor metabolice s-au evidentiat anumite variante streptococice (S. adjacens, S. defectivus) asimilate unui nou gen Abiotrophia, rolul lor in infectii ale cavitatii orale fiind in curs de cercetare.