Clasa Bivalvia (Lamellibranchiata, Pelecypoda)

Clasa Bivalvia (Lamellibranchiata, Pelecypoda)

Bivalvele sunt o clasa de moluste caracterizate prin faptul ca au corpul protejat in totalitate de doua valve calcaroase, dispuse lateral. Au un mod de viata sedentar iar hranirea se face prin filtrarea apei. Datorita acestor particularitati ecologice, morfologia lor externa si organizatia interna au suferit importante modificari. Cea mai importanta modificare este reducerea extremitatii cefalice, care este marcata doar de prezenta orificiului bucal, incadrat de cei patru lobi bucali care au rol de a directiona particulele alimentare acumulate la nivelul branhiilor in gura. Piciorul are o forma caracteristica, de lama de secure (gr. pelecos), servind la ingroparea in substrat si la deplasarea pe distante scurte. Masa viscerala are aspect saciform si atarna in cavitatea paleala, delimitata lateral de cei doi lobi ai mantalei care captusesc la interior valvele. Branhiile, care pot fi de mai multe tipuri, se gasesc in partea posterior-inferioara a masei viscerale, separand cavitatea paleala intr-o cavitate branhiala, ce comunica cu exteriorul printr-un sifon branhial si o cavitate cloacala (la nivelul careia se deschid orificiul anal, orificiile genitale si orificiile excretoare), care comunica cu exteriorul printr-un sifon cloacal. Branhiile sunt ciliate si datorita miscarilor ciliaturii se creaza un permanent curent de apa in cavitatea paleala: astfel, apa intra prin sifonul branhial, scalda branhiile si este directionata ulterior prin sistemul de branhii in cavitatea cloacala, de unde este evacuata la exterior prin sifonul cloacal. In timpul filtrarii, la nivelul branhiilor sunt retinute particulele aflate in suspensie in apa; ulterior, aceste particule alimentare vor fi antrenate spre gura de catre lobii bucali. In timpul filtrarii branhiale are loc si schimbul gazos, astfel ca apa care ajunge in cavitatea cloacala este curatita de particulele aflate in suspensie dar este saraca in oxigen dizolvat. Bivalvele prezinta doua branhii - stanga si dreapta - fiecare branhie fiind formata din doua lame branhiale. Cele doua sifoane pot fi scurte sau lungi, sau put fi separate sau sudate. Deasemenea, in cazul unor specii, lobii mantelei fuzioneaza pe cea mai mare parte a lungimii lor, lasand doar doua orificii prin care ies la exterior piciorul si sifoanele; alte specii au acesti lobi nesudati, cavitatea paleala fiind in acest caz larg deschisa.

In ceea ce priveste valvele, acestea pot fi de forme si marimi diferite. Morfologic, la exteriorul valvelor se observa o zona superioara proeminenta - umbonele - de la care pornesc striuri sau coaste, de regula lipsite de ornamentatii (la bivalve, ornamentatia valvelor este mult mai saraca in comparatie cu cea de la gasteropode; totusi, pot fi prezenti si la acest grup spinii, tepii, tuberculii, mameloanele, etc). In spatele umbonelui, la multe specii de bivalve se observa o structura cornoasa - ligamentul - care mentine valvele unite in partea dorsala. Dupa forma, valvele pot fi echivalve sau echilatere - in cazul in care cele doua axe perpendiculare delimiteaza patru sectoare egale sau aproximativ egale - si inechivalve sau inechilatere - in caz ca sectoarele delimitate de cele doua axe perpendiculare sunt inegale. Pe fata interna a valvelor se disting alte tipuri de structuri. Astfel, sub umbone se observa o zona mai groasa - platoul cardinal (lat. cardo - articulatie). La nivelul platoului cardinal se observa proeminente - dintii cardinali - si depresiuni - fosetele cardinale. Dintii cardinali de pe una dintre valve patrund in fosetele cardinale de pe valva opusa si astfel cele doua valve sunt mentinute strans in partea dorsala (la acest aspect contribuie de asemenea si ligamentul, mentionat anterior). Dentitia cardinala este de diferite tipuri, si are un rol foarte important in clasificatie, mai ales in ceea ce priveste formele fosile pentru care nu se poate studia organizatia interna. Cele mai comune tipuri de dentitie intalnite la bivalvele actuale sunt: taxodonta (cea mai primitiva, caracterizata prin dinti multi, de dimensiuni reduse, identici sau aproape identici ca forma, dispusi intr-un singur sir); heterodonta (in acest caz, platoul cardinal prezinta dinti putini, inegali si de dimensiuni mari); desmodonta (caz in care dintii cardinali fuzioneaza formand structuri latite); schizodonta (in acest caz, pe una din valve exista un singur dinte alungit, care este despicat la mijloc - ex. La genul Unio); anodonta (in acest caz, platoul cardinal este slab dezvoltat iar dintii lipsesc; valvele sunt mentinute prin ligament si prin musculatura).

Pe fata interna a valvelor se observa de asemenea impresiunile muschilor care mentin valvele - muschii adductori - si muschii care actioneaza piciorul - muschii retractori si protractori. Cel mai vizibile sunt impresiunile muschiului adductor anterior, situata deasupra sau in fata orificiului bucal si a muschiului adductor posterior - situat deasupra cavitatii cloacale. In cazul in care impresiile celor doi muschi sunt identice vorbim de valve izomiare, iar in cazul in care unul din muschi se reduce valvele sunt de tip anizomiar; daca unul din muschii retractori (de obicei cel anterior) dispare, atunci vorbim de valve monomiare. Impresiile muschilor retractori ai piciorului sunt mai slabe; de obicei ele se disting in zona situata sub platoul cardinale. Pe marginea valvelor se observa impresiunea muschilor mantalei, care sudeaza lobii mantalei de valve. Daca impresiunea muschilor lobilor mantalei este paralela cu marginea valvelor pe toata lungimea acestora valvele sunt de tip integripaleat; daca linia de insertie face un intrand in partea posterioara, unde se insera musculatura de la baza sifoanelor, valvele sunt de tip sinupaleat.

De cele mai multe ori, valvele sunt identice ca aspect; exista insa si specii la care una din valve are alt aspect - de exemplu la unele specii de Pecten sau la stridii (Ostrea), una din valve ste aplatizata, din cauza faptului ca animalul se odihneste pe substrat pe aceeasi parte. Exista pe de alta parte bivalve la care valvele se reduc, uneori aproape total, ca in cazul speciilor din genul Teredo, care perforeaza structuri lemnoase.

Organizatia interna (in prezentarea organizatiei interne s-a avut in vedere mai ales tipul de la eulamelibranhiate - Mya arenaria sau Anodonta cygnaea).

Tegumentul are aceleasi trasaturi ca la alte grupe de moluste. Musculatura este dezvoltata diferentiat, o mare dezvoltare avand muschii adductori, musculatura retractoare si protractoare a piciorului si muschii situati pe marginea lobilor mantalei.

- Tubul digestiv prezinta o serie de particularitati specifice. Astfel, orificiul bucal se continua cu un faringe si un esofag foarte scurte, care se deschid intr-un stomac mic, situat anterior si superior in masa viscerala. La nivelul stomacului se deschid cele doua canale ale unui hepatopancreas masiv, care ocupa o mare parte a masei viscerale, ca si in cazul gasteropodelor. Intestinul este lung si are un traseu intortocheat, facand bucle care pot sa patrunda la unele specii in picior. Ulterior, intestinul posterior ia un traseu ascendent si dupa ce strabate pericardul se deschide in cavitatea cloacala la baza sifonului cloacal. In partea anterioara a intestinului se diferentiaza o zona care sintetizeaza asa-numita bagheta cristalina, in fapt un concentrat enzimatic cu aspect gelatinos care patrunde ­in stomac cu un capat - si furnizeaza enzimele necesare digestiei - in vreme ce la capatul opus se secreta continuu.

- Sistemul respirator este reprezentat de cele doua branhii. Bivalvele au mai multe tipuri de branhii, structura acestora avand o mare importanta pentru clasificare. Cele mai primitive sunt branhiile de tip pectinat - protobranhii - intalnite la o serie de specii exclusiv marine. Mai evoluate dunt branhiile de tip filibranhie - caz in care lamelele branhiale nu sunt legate intre ele - si branhiile de tip eulamelibranhie - caz in care lamelele sunt sudate intre ele. Septibranhiile reprezinta un al patrulea tip; in acest caz, branhiile sufera o reducere fata de tipurile precedente; ele au aspectul unor structuri plane prevazute cu perforatii care despart cele doua compartimente ale cavitatii paleale.

- Sistemul circulator este reprezentat de inima, tricamerala (formata dintr-un ventricul central, de-o parte si de alta a caruia se gasesc doua atrii) si invelita in pericard, care comunica cu rinichii prin doua orificii reno-pericardice. Din ventricul pornesc doua artere, una anterioara si alta posterioara. Sangele se varsa in final in lacune sanguine, de unde ajunge printr-un sistem de vase la branhii unde are loc oxigenarea. Sangele oxigenat se intoarce apoi in atrii si circuitul reincepe.

- Sistemul excretor este reprezentat de cei doi rinichi, aflati de-o parte si de alta a inimii. Rinichii au forma de U, cu cele doua ramuri incrucisate. Una din ramuri - cea inferioara, care este groasa si are peretii plisati - se deschide in cavitatea pericardica, iar cealalta, superioara, care are lumenul ingust, se deschide in cavitatea cloacala printr-un orificiu excretor.

- Glanda bissogena este o structura specifica bivalvelor. Situata in pozitie posterioara si inferioara fata de picior, aceasta glanda secreta bissusul - un grup de filamente subtiri dar extrem de rezistente, cu structura cornoasa, care se ancoreaza pe substrat prin intermediul capatului distal prevazut cu corpusculi adezivi. Firele de bissus sunt de asemenea in contact cu fibre musculare care permit bivalvelor sa se apropie sau sa se departeze de substrat. Rezistenta la rupere a firelor de bissus este extrem de mare, motiv pentru care coloniile de midii de exemplu, solidarizate prin aceste filamente formeaza o structura foarte dificil de desprins de pe substrat.

- Sistemul nervos al bivalvelor este regresat comparativ cu alte grupe de moluste datorita vietii sedentare. Se pastreaza doar o serie de ganglioni - cerebroizi, pediosi si viscerali - conectati intre ei prin conective longitudinale si transversale. Organele de simt sunt destul de slab reprezentate. Cel mai numeroase sunt structurile cu rol tactil situate pe picior, palpi labiali, marginea lobilor mantalei sau pe sifoane - zone ale corpului care vin mai adesea in contact cu mediul. Exista insa si cazuri in care unele specii prezinta ochi - cum este cazul pectinidelor, care au lobii mantalei garnisiti cu un numar mare de tentacule, fiecare dintre acestea purtand in varf un ochi simplu.

- Sistemul genital este mult mai simplu comparativ cu cel de la alte grupe de moluste. Astfel, bivalvele au sexele separate, cele doua gonade neavand o forma bine definita. Gonadele ocupa partea inferioara a masei viscerale si sufera un proces de hipertrofiere ­in perioadele de reproducere. In cazul unor specii - cum este de exemplu cazul midiilor - Mytilus edulis, M. galloprovincialis - in perioada de reproducere gonadele invadeaza si lobii mantalei deoarece masa viscerala are dimensiuni prea reduse pentru a le cuprinde. Produsele sexuale sunt deversate in cavitatea cloacala prin doua gonoducte scurte, care se deschid intr-o pozitie inferioara fata de orificiile excretoare. Fecundarea este externa, produsele genitale ajungand in final in masa apei.

Ecologie. Bivalvele populeaza atat apele marine cat si cele dulci, fiind astfel al doilea grup de moluste care patrund in interiorul uscatului pe cursurile de apa. Traiesc pe fundurile apelor, putandu-se diferentia mai multe tipuri ecologice. Astfel, cele mai multe sunt speciile care isi petrec viata fie ingropate in sediment (la suprafata iesind doar sifoanele), fie legate de substrat prin bissus sau sudate de acesta. Exista insa si specii care perforeaza substratul - de obicei roci calcaroase sau structuri de lemn submersate - folosindusi valvele ornate cu coaste si striuri dure prevazute cu spini pe post de structuri abrazive. Astfel sunt speciile genului Teredo, care isi sapa galerii in trunchiurile copacilor ajunse in apa, si care au reprezentat un real pericol pe timpul navigatiei cu vele; alte specii, ca cele din genurile Pholas, Irus, Petricola, isi sapa adaposturi in rocile litorale, adaposturi unde exemplarele se afla la adapost de izbiturile valurilor. Hranirea se face prin filtrarea apei patrunsa in cavitatea paleala prin sifonul branhial; din acest motiv, bivalvele sunt organisme care acumuleaza in structurile lor interne o serie de substante chimice solvite in apa, astfel incat studiul biochimic al unor bivalve poate oferi indicii importante despre starea de sanatate a unui bazin acvatic.

Sistematica. Bivalvele reprezinta a doua clasa ca marime dintre molustele actuale. Clasificarea lor se face in functie de morfologia externa a valvelor (in special dupa dentitia cardinala), dupa tipul branhiilor si dupa musculatura retractoare a valvelor, in patru ordine: Protobranchia, Filibranchia, Eulamellibranchia si Septibranchia.

Ordinul Protobranchia

Include circa 550 de specii de bivalve primitive, marine, caracterizate prin branhii de tip ctenidie. Piciorul are forma de talpa iar dentitia cardinala este heterodonta iar uneori prezinta si sifoane lungi. Hranirea acestor bivalve nu se face ca la celelalte grupe prin filtrarea apei; protobranhiatele prezinta prelungiri filamentoase ale palpilor labiali care pot fi scoase in afara valvelor; cu aceste filamente este scormonit sedimentul iar particulele de hrana sunt conduse spre gura cu ajutorul unor santuri ciliate. Din acest grup citam familile Nuculidae (suprafam. Nuculoidea, Palaeotaxodonta), cu specii cu valve de tip triunghiular - din aceasta familie face parte Nucula nucleus, comuna in Marea Mediterana - si familia Solemyidae (suprafam. Solemyoidea, Cryptodonta), dic care fac parte specii cu valve aplatizate, prevazute cu coaste caracteristice, ca Solemya togata din Marea Mediterana.

Ordinul Filibranchia

In acest grup taxonomic sunt incluse circa 2200 de specii de bivalve cu branhii filamentoase (tip filibranhiat), cu glanda bissogena bine dezvoltata la multe specii, cu dentitie taxodonta sau izodonta. Poate fi subimpartit in urmatoarele subordine:

Subordinul Taxodonta - include forme cu dentitie simpla, cu sau fara glanda bissogena. Arca noae (fam. Arcidae), este o specie rara in Marea Neagra, prezentand valve alungite, inechivalve, cu coaste transversale si periostracum paros. Scapharca inaequivalvis este o specie psamicola, originara din Extremul Orient, cu valve albe mate, slab inechivalve, putand atinge dimensiuni de 5-7 cm. In Marea Neagra a patruns la inceputul anilor '80 si s-a aclimatizat rapid pe fundurile nisipoase din zona infralitorala, in biocenoza cu Cardium edule si Corbula mediterranea. Familia Glycimeridae cuprinde specii cu valve rotunde, echivalve, cu platoul cardinal in forma de semiluna, adesea cu dintii centrali mai mici; mentionam din acest grup genul Glycimeris, cu specii raspandite in marile calde ale globului.

Subordinul Anysomiaria (Dysodonta, Leptodonta). Cuprinde specii cu muschii adductori ai valvelor inegali si marginea mantalei nesudata. Dentitia este taxodonta, redusa sau absenta. Include 5 - 7 suprafamilii, in functie de autori.

- Suprafamilia Mytiloidea. Include bivalve cu valve inalte, cu sifoane foarte scurte, valvele inechilaterle, apexul ascutit si ligamentul bine dezvoltat. Unele specii din acest grup produc perle. Mytilus galloprovincialis (fam. Mytilidae) este cea mai comuna specie de bivalva din zonele infralitorale stancoase ale Marii Negre, gruparile de midii alcatuind o asociatie caracteristica. Valvele pot ajunge la 7 - 9 cm, au culoare neagra albastruie sau bruna; platoul cardinal este lipsit de dinti. Din Marea Neagra a fost descrisa si o a doua asociatie dominata de midii, aflata la adancimi de 30 - 40 m, pe funduri sedimentare (este unicul loc in care au fost descrise asociatii de midii pe funduri maloase). Aceste midii de adanc au valvele mai rotunjite, late, prezentand si unele diferentieri fiziologice fata de midiile de piatra; unii specialisti sugereaza ca ne aflam in acest caz in fata unei rase fiziologice pe cale de a deveni specie deosebita. Brachyodontes lineatus are talia mica - circa 7 - 9 mm - cu valvele negre-violacee si cu o dentitie taxodonta pe platoul cardinal; apare in aceeasi asociatie cu midiile de piatra. Modiolus phaseolinus este o bivalva de talie mica, cu valvele de 8 - 10 mm, acoperite cu periostracum cu peri lungi (dupa ce acesta cade, valvele sunt violacee), care formeaza o asociatie caracteristica pe fundurile sedimenare ale Marii Negre, la adancimi de peste 40 de metri. M. phaseolinus este un relict boreal, asociatii similare gasindu-se in prezent doar la latitudini mult mai nordice (Oceanul Atlantic de Nord) iar pastrarea lor in Marea Neagra se datoreaza particularitatilor deosebite ale acesteia care impiedica amestecul apelor sale cu cele ale Mediteranei.

- Suprafamilia Pterioidea cu specii de talie mare cu valvele ascutite si cu glanda bissogena foarte dezvoltata. Pinna nobilis, o specie mediteraneana, este gigantul grupului, atingand pina la 0,5 m lungime.

- Suprafamilia Pectinoidea. Include specii sedimentofile, cu valve rotunde, cu umbonele incadrat de doua aripioare calcaroase triunghiulare. Valvele adesea neegale (una aplatizata si cealalta bombata) cu coaste dispuse radiar sau fara coaste. Genul Pecten (fam. Pectinidae) are numeroase specii raspandite in toate marile si oceanele. Dentitia este redusa. In Marea Neagra a fost citat Pecten glaber (subfosil). Familia Spondylidae se caracterizeaza prin valve groase, masive cu dentitie izodonta; speciile acestui grup sunt raspandite in marile calde ale globului.

- Suprafamilia Ostreoidea. Sunt specii fixate pe substrat dur cu una dintre valve (cea stanga), care este aplatizata din acest motiv. Valvele sunt neregulate, neegale, cu dentitie absenta. Exista un singur muschi adductor, foarte puternic, piciorul si bissusul fiind reduse. Marginea mantalei este libera. Include o singura familie - Ostreidae - cu specii pe tot globul. In Marea Neagra sunt citate doua specii - Ostrea sublamelossa si O. taurica, ambele rare si localizate in prezent.

Ordinul Eulamellibranchia

Cuprinde cele mai multe specii de bivalve cunoscute in prezent (peste 17 500 de specii), caracterizate prin branhii de tip lamelar. In functie de tipul de dentitie si de dispozitia musculaturii retractoare a valvelor, eulamelibranhiatele se impart in urmatoarele subordine.

Subordinul Schisodonta (Palaeoheterodonta, Preheterodonta). Se caracterizeaza prin valve alungite posterior, simetrice, cu dintii cardinali in forma de lamele alungite rezultate prin despicarea unui singur dinte initial. Include forme dulcicole sau salmastricole. Suprafamilia Unionoidea (Unionacea) cuprinde apecii dulcicole cu dentitia intreaga sau redusa total, cu valve masive sau fragile. Speciile din acest grup sunt producatoare de perle (perlele nu sunt altceva decat rezultatul actiunii organismului care cauta sa izoleze un corp strain - de obicei firisoare de nisip - patruns intre valve si lobii mantalei, prin invelirea lui in straturi succesive de hipostracum)

- Familia Unionidea. Valvele sunt groase sau subtiri, sidefate la interior. Speciile acestui grup se intalnesc pe fundurile sedimentare maloase sau nisipoase, ingropate in substrat cu ajutorul piciorului care este masiv, in forma de lama de secure. Unio tumidus este o specie comuna in Europa, intalnita in ape adanci, curgatoare sau statatoare. Valvele sunt late si lungi (50/110 mm). Prezinta mai multe rase geografice. U. crassus prezinta valve masive, groase, ovale. Este intalnita in apele curgatoare mari din toata tara. U. pictorum este cea mai comuna specie a grupului, deosebindu-se de speciile precedente prin valvele alungite (31/108 mm maximum). Anodonta cygnaea este o specie care prefera apele calme; prezinta valvele late, subtiri, cu dentitia redusa; periostracum este persistent, dimensiunile atingand 70-80 mm). A. woodiana, o specie originara din Extremul Orient a fost introdusa in Europa relativ recent, in anii '50, odata cu puietul de peste originar din China. Semnalata pentru prima data in apropiere de Oradea, in prezent s-a extins in mai multe rauri mari nepoluate din Transilvania si Ungaria, fiind semnalata si de pe cursul inferior al Dunarii si din Delta. Are valvele de talie mare (120-190 mm), puternic bombate, cu hipostracumul colorat in nuante de roz si portocaliu, confuzia cu anodontidele europene fiind exclusa (la acestea din urma hipostracumul are totdeauna nuante albastrui).

Subordinul Heterodonta. Cuprinde peste 10 000 de specii in covarsitoarea lor majoritate marine. Se caracterizeaza prin dentitie de tip heterodont, care uneori este redusa. Grupul se imparte in numeroase familii repartizate in 14 suprafamilii.

- Familia Sphaeriidae (suprafam. Spherioidea), cu forme de apa dulce, cu valvele triunghiular alungite sau rotunjite, cu umbonele proeminent. Ligamentul este exterior, iar mantaua este deschisa ventral unde se pot diferentia doua sifoane scurte. Genurile Sphaerium si Pisidium cuprind cele mai des intalnite specii ale grupului; au talie mica si medie si sunt prezente in apele curgatoare mari si statatoare.

- Familia Dreissenidae (suprafam. Dreissenoidea; Dreissenacea). Speciile din acest grup sunt foarte asemanatoare cu mitilidele, de care se deosebesc prin valvele de dimensiuni mult mai mici, prin umbonele ascutit si prin faptul ca sunt dulcicole sau salmastricole. Ca si la mitilide, bissususul este foarte dezvoltat, dreissenidele putand dezvolta populatii masive pe substrate imerse variate. Dreissena polymorpha este o specie ponto-caspica, care in ultimele 200 de ani si-a extins foarte mult arealul (restrans initial la Marea Caspica) fiind in prezent comuna nu numai in Europa dar si in Statele Unite si sudul Canadei.

- Suprafamilia Cardioidea (Cardiacea). Specii de talie medie sau foarte mare, cu valvele ornate cu coaste radiare, uneori pe coaste fiind prezente expansiuni lamelare. Impresia paleala este de tip integripaleat. Din aceasta suprafamilie face parte familia Cardiidae, cu numeroase specii in toate marile. In Marea Neagra sunt comune Cardium (Cerastoderma) edule (pe funduri sedimentare din zona infralitorala), C. simile, C. exiguum, C. paucicostatum (pe funduri sedimentare la adancimi de peste 30 m). Familia Limnocardidae este proprie bazinului pontic si cuprinde un grup de specii salmastricole aparut in quaternar, cand Marea Neagra a cunoscut mai multe perioade de indulcire accentuata. In prezent, speciile acestui grup se intalnesc in limanele fluvio-maritime, unde salinitatea apei este scazuta. Citam din acest grup pe Monodacna colorata, M. pontica, Adacna plicata relicta, s.a. Familia Tridacnidae include specii tropicale de talie foarte mare, adultii atingand peste 50 cm si cateva sute de kg. Traiesc in recifii de coral din zona indo-pacifica; ca reprezentant citam pe Tridacna gigas, cea mai mare specie de bivalva cunoscuta in prezent.

- Familia Veneridae (suprafam. Veneroidea; Veneracea). Sunt specii marine, cu valvele groase, masive, circulare sau ovale, cu umbone prozogir si striuri sau coaste concentrice. Impresia paleala este sinupaleata, cu sinusul mic. Venus gallina este comuna pe fundurile sedimentare cu nisip grosier de la sud de Constanta. La adancimi ceva mai mari se intalnesc reprezentanti ai genurilor Polititapes (P. aureus, P. proclivius, s.a.) si Pitar (P. rudis) iar in zona infralitorala se gaseste o specie petricola - Irus irus - capabila sa isi foreze in stanca loje unde ramane protejata toata viata.

- Suprafamilia Tellinoidea include de asemenea specii sedimentofile, cu valvele asimetrice, fara ornamentatie, cu impresia paleala adanc sinupaleata. Donax trunculus si D. venustus sunt relativ comune pe fundurile marine cu nisipuri mai grosiere la sud de Constanta; valvele lor sunt dure, cu aspect portelanos. Tellina exigua (fam. Tellinacea) este o specie de talie relativ mica (8 - 15 mm), cu valve fragile, de culoare roz, alba, galbuie sau portocalie, intalnita pe fundurile nisipoase cu nisipuri fine de la nord de Constanta. Speciile genului Abra (mai ales Abra alba si Abra ovata) sunt specii caracteristice fundurilor maloase de la adancimi mai mari de 30 m. Au valvele de 5 - 9 mm, de culoare alba mata si apar in aceeasi asociatie cu Modiolus phaseolinus.

Subordinul Adapedonta. In acest grup sunt incluse circa 2 000 de specii, cu dentitia heterodonta sau nu.

- Suprafamilia Mactridae cuprinde specii cu valve triunghiulare sau ovoidale cu dentitie heterodonta; sifoanele partial sau total unite, acoperite cu chitina si prevazute cu papile. Glanda bissogena este absenta. Genul Mactra prezinta numeroase specii in toate marile globului. In Marea Neagra este comuna Spisula subtruncata, intalnita pe fundurile adanci de la 30 - 70 m adancime, formand o asociatie proprie dar fiind prezenta si in asociatiile cu Abra alba si Modiolus phaseolinus.

- Familia Solenidae (suprafam. Solenoidea) cuprinde specii cu valve puternic asimetrice, mult alungite posterior, cu aspect de lama de cutit. Platoul cardinal este alungit, lobii mantalei sudati inferior iar sifoanele, lungi, sunt sudate de asemenea. Sunt specii sedimentofile, care isi petrec viata pe fundurile sedimentare din apropierea tarmurilor, adanc infipte in nisip - Solen ensis, Solen vagina.

- Suprafamilia Myoidea. Include specii cu cochilie mata sau lucioasa, cu ligamentul prevazut cu un peduncul interior prins de un dinte masiv (dentitie desmododonta). Familia Myidae cu specii de talie medie, cu valve mate, cu sifoanele lungi, sudate si impresie paleala adanc sinupaleata. Mya arenaria este o specie originara de pe coastele atlantice ale Americii de Nord; a fost adusa in Europa pentru prima data in Marea Nordului si Marea Baltica de catre navigatorii scandinavi care o utilizau ca nada, fiind cunoscuta de aici inca din jurul anului 1000; in anii '70 apare si in Marea Neagra, in prezent dezvoltand populatii enorme si devenind specia dominanta pe fundurile nisipoase putin adanci din nord-vestul Marii Negre, unde in trecut domina Corbula mediterranea. Familia Corbiculidae cuprinde specii de talie mica, cu valve lucioase inegale (valva stanga mai mica decat valva dreapta); sifoanele sunt foarte scurte, impresia paleala fiind integripaleata; glanda bissogena este prezenta. In Marea Neagra este comuna Corbula mediterranea, intalnita pe fundurile nisipoase putin adanci. Dominanta in trecut - forma o asociatie unica pe glob - Corbula a fost inlocuita in prezent de Mya arenaria, o specie mai competitiva pe plan ecologic.

- Suprafamilia Pholadidea (Adesmoidea). Valvele sunt alungite, ovoidale, deschise la ambele capete, sau reduse, cu aspect conic, cu striatii. Platoul cardinal nu prezinta dentitie; adesea cu placi calcaroase accesorii care concresc sau nu cu valvele. Familia Pholadidae include specii care isi sapa galerii in roci calcaroase moi. Valvele au coaste prevazute cu asperitati dispuse regulat, cu placi calcaroase dorsale (protoplax, mesoplax, metaplax) in zona umbonelui. In Marea Neagra este citata Pholas dactylus, destul de rara in dreptul litoralului nostru.

Familia Teredinidae cuprinde bivalve cu cochilie foarte redusa care sapa galerii in lemnul submers, cu aspect vermiform datorita marii dezvoltari a sifoanelor, sudate pe cea mai mare parte a lungimii lor. La capat, sifoanele prezinta o pereche de palete calcaroase caracteristice. Piciorul este slab dezvoltat iar organizatia interna este modificata datorita alungirii extreme a corpului. Teredo navalis, comuna in trecut in Marea Neagra (unde a fost introdusa din Mediterana, fie de navigatorii greci in antichitate, fie mai recent, dupa liberalizarea regimului stramtorilor, spre sfarsitul secolului XIX) a devenit intre timp rara datorita disparitiei constructiilor portuare din lemn.

Subordinul Anomalodesmata. Circa 1000 de specii sunt incluse in acest grup, fiind caracterizate prin cochilie subtire, valve inechilaterale sau cu corpul protejat de un tub calcaros (Brechites) secretat de lobii mantalei, tub de care valvele raman lipite. Sunt specii tropicale, est atlantice si mediteraneene.

Ordinul Septibranchiata

Cele circa 250 specii incluse in acest ordin se caracterizeaza prin branhiile transformate in septe perforate de cateva perechi de orificii. In felul acesta, branhiile compartimenteaza cavitatea paleala in alt mod decat cel de la bivalvele din ordinele anterioare. Valvele sunt egale iar sifoanele scurte. In Marea Neagra nu exista reprezentanti ai acestui grup. Cele mai importante familii din acest ordin sunt Verticordiidae, Poromyidae, Cuspidariidae.