ConstrucȚia instituȚionala a asistenȚei sociale

UNIVERSITATEA DE STAT DIN PITEȘTI   

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA TEORIE ECONOMICA ȘI FINANȚE

DISCIPLINA : PROTECȚIA SOCIALA ȘI ASIGURARI

CONSTRUCȚIA INSTITUȚIONALA A ASISTENȚEI SOCIALE

     Trecerea la Facultatea de Sociologie a insemnat pentru Elena Zamfir o noua deschidere spre acele domenii care au atras-o de la inceput si in care se formase treptat in trecut. In plus, a aparut aici sansa sa preia constructia  unei noi institutii de invatamant superior, cu un nou profil de specializare, dar si de practicare a ei: asistenta sociala. Aceasta noua profesie, aproape uitata in Romania, care urma sa fie relansata urgent, era foarte apropiata de vocatia ei teoretica si stiintifica si mai ales de interesul ei de a aplica cunostintele stiintifice din domeniul social si uman la rezolvarea problemelor sociale. Era o urgenta la inceputul anilor '90, dar mai este si acum: de a forma specialisti in domeniul asistentei sociale, specialisti capabili sa atenueze o parte din costurile umane in socul puternic al tranzitiei. De aceea, a considerat ca acest nou domeniu de specializare este exact ceea ce isi dorea si ca se potrivea pentru specializarea pe care o avea. Astfel, inca din iarna lui 1990 a inceput gandirea sistematica a unui plan de invatamant pentru noua sectie, care a aparut insa formal mai tarziu, in 1991, la initiativa directa a Ministerului Muncii si cu aprobarea Ministerului Invatamantului.

In acel moment de inceput se discuta foarte mult despre locul unde trebuie plasata asistenta sociala: la sociologie sau la psihologie. Impreuna cu colegii ei de la sociologie a considerat ca solutia cea mai potrivita este combinarea cu sociologia. Aceasta decizie nu a fost intamplatoare. Ea  s-a fundat pe urmatoarele argumente:

traditia scolii romanesti de asistenta sociala se regaseste in preocuparile Scolii sociologice  de la Bucuresti, coordonata de profesorul D. Gusti si H. Sthal;

asistenta sociala a aparut atunci ca un instrument al reformei sociale, dar si ca o parte importanta a acesteia;

asistenta sociala la noi, mai mult ca in tarile dezvoltate din vest, nu apare doar ca un mijloc de constructie si reintregrare individuala a celor in dificultate. Ea a fost gandita ca un instrument eficient de solutionare a problemelor sociale, ca terapie si dezvoltare sociala. Se preconiza astfel utilizarea functiei ei active de interventie si recuperare la nivelul familiei, grupurilor si comunitatilor  in dificultate, mai ales in conditiile tarii noastre, cu probleme sociale de amploare. In societatea romaneasca in mod special, confruntata cu numeroase probleme generate de multipla criza a socialismului si tranzitiei, drastic dezorganizata , era vitala dezvoltarea unei profesii orientata spre interventia activa pentru suport social pentru persoane, grupuri, comunitati dezavantajate.

Mai mult decat in tarile stabile, ea trebuie sa se angajeze activ in procesul de reforma sociala.

Pentru a realiza aceasta misiune, in procesul de refacere al scolii romanesti de asistenta sociala Elena Zamfir a primit un sprijin sustinut din toate partile: din interior, de la sociologi si specialisti in domeniu, de la asistentii sociali formati dupa razboi, de la institutii publice, ministere si factori de decizie in domeniu, dar si din exterior, de la experti proveniti de la universitati din Vest, cu traditie in formarea asistentilor sociali si a serviciilor de asistenta sociala (Olanda, Anglia, Norvegia, Suedia, Danemarca, SUA, Italia, Spania, Franta). La acestea s-au adaugat si contacte directe cu Japonia, China, Republica Dominicana, Peru, Sri Lanka.

In calitate de sefa a Catedrei de Asistenta Sociala si Psihologie Sociala a Universitatii din Bucuresti si ca presedinta a Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale, a avut o contributie importanta la reconstructia profesiei de asistent social in Romania, dupa o intrerupere a invatamantului de asistenta sociala de peste 25 de ani.

Daca ar fi sa structureze cateva din domeniile majore pe care le-a avut in vedere in aceasta perioada, activitatea ei a fost centrata pe urmatoarele directii distincte:

revigorarea profesiei de asistent social in Romania  dupa Revolutie prin crearea profilului  modern socio-cultural al asistentului social;

elaborarea planului de invatamant si a programelor analitice pentru profil de mono si dubla specializare in asistenta sociala;

stabilirea tipurilor de activitati desfasurate de asistentul social si propuneri privind posibilitati de absortie a lor pe piata muncii;

implicarea activa la elaborarea unui pachet legislativ modern pentru reglementarea sistemului de asistenta sociala (in special Legea asistentei sociale din 2001);

orientarea profesiei catre dezvoltarea unei practici de tip specializat;

formularea principalelor valori profesionale cerute de codul deontologic al profesiei (in Romania, codul deontologic al asistentului social a fost formulat prima oara in 1994 de Asociatia Romana pentru Promovarea Asistentei Sociale, fiind acceptat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale);

formularea politicilor sociale privind protectia si asistenta sociala in perioada tranzitiei (impreuna cu specialistii din mediul academic);

cooperarea internationala cu institutii academice de varf de tip universitar si de cercetare din domeniul asistentei sociale, cu servicii specializate de asistenta sociala din Vest, cu ONG- uri profesioniste din tarile occidentale. Acestea au fost parteneri constanti pe parcursul celor 12 ani de tranzitie, cu efecte directe asupra cercetarii stiintifice, a reconstructiei moderne a profesiei, precum si a difuzarii modelelor de buna practica in domeniu

propuneri privind directiile de actiune pentru reforma sistemului de asistenta sociala privind suportul pentru familie si copil.

Elena Zamfir a ajutat astfel, alaturi de colegii ei de la sociologie, pedagogie, psihopedagogie speciala, medicina, economie, antropologie ( Catalin Zamfir, Ioan Mihailescu, Rodica Ghetau, Ilie Badescu, Mihaela Vlasceanu, Dan Potolea, Nicolae Mitrofan, Maria Voinea, Ioan Marginean, Livius Manea, Ruxandra Rascanu, mai tarziu Pavel Abraham, eptimiu Chelcea, Vasile Burtea, Gheorghe Botescu, Alin Stanescu ), atat la revigorarea, organizarea si dezvoltarea formelor de invatamant superior in asistenta sociala, cat si la formularea unor directii de reforma in sistemul specializat al asistentei sociale.

Reconstructia scolii de asistenta sociala  si a sistemului de protectie sociala dupa Revolutie s-a realizat luand in consideratie modelul cu traditie remarcabila existent in Romania in perioada 1929-1952, propus de Scoala sociologica de la Bucuresti sub coordonarea profesorului D Gusti si H Stahl. In anul 1929 se infiinteaza Scoala Superioara de Asistenta Sociala "Principesa Ileana" din Bucuresti, sub coordonarea directa a Institutului Social Roman si cu aprobarea Ministerului Sanatatii si al Ocrotirilor  Sociale. La inceput, intreg programul de studii pentru asistentii sociali (de 4 ani pana in 1959 si de 3 ani din 1959 pana in 1969), precum si modulul practicii de specialitate au fost gandite, indrumate si organizate in cadrul Institutului Social Roman. Tot in cadrul Institutului Social Roman a fost elaborata, in 1930, Legea serviciului social catre comunitate, care se adresa direct comunitatilor cu probleme, lege care prevedea dezvoltarea unor servicii specializate la nivel comunitar si a unor programe de dezvoltare comunitara. Se poate afirma ca implicatiile acestei legi in practica asistentei sociale sunt si azi de mare actualitate si raspund unor cerinte moderne. Ceea ce trebuie precizat pentru sistemul de invatamant in asistenta sociala de atunci era stransa legatura dintre teoria sociala si latura ei practic-aplicativa, exprimata de exigentele unei teorii centrate pe actiune si schimbare sociala. In ciuda acestor rezultate remarcabile recunoscute atat in Europa, cat si in SUA, formarea in asistenta sociala a fost intrerupta definitiv in 1969 de regimul comunist, din considerente pur ideologice. Profesia de asistent social a fost astfel practic desfiintata si scoasa din nomenclatorul de profesii, ea ramanand ca o simpla activitate de birou, functionareasca. Sistemul specializat de servicii de asistenta sociala s-a degradat treptat datorita unui proces de subdezvoltare cronica, presupunandu-se ca problemele sociale vor fi rezolvate automat printr-un mecanism de tip birocratic-administrativ.

Elena Zamfir, alaturi de sotul ei Catalin , care pe atunci era si Ministrul Muncii in primul Guvern ales dupa Revolutia din 1989, precum si alaturi de alti colegi cu vocatie pentru sociologia aplicativa, motivati pentru gasirea unor solutii de protectie si asistenta sociala la socul produs de tranzitie, a regandit, la nivel institutional-formal, inca din 1990, redeschiderea invatamantului de asistenta sociala in Romania. Infiintarea invatamantului de asistenta sociala s-a facut la inceput la propunerea Ministerului Muncii si cu acordul Ministerului Educatiei. El a fost introdus nu numai la Universitatea din Bucuresti, dar si in marile centre universitare din tara: Iasi, Cluj, Timisoara, iar apoi in multe alte universitati. Isi aminteste cu placere de entuziasmul si raspunderea cu care lucra la planurile de invatamant si la programele analitice ale noii sectii de asistenta sociala, in anii '90-'91, cu acei colegi din marile centre universitare: Iasi (Vasile Miftode si George Poede), Cluj (Ioan Aluas si Livia Popescu), Timisoara (Viorel Prelici), Oradea - Universitatea de stat (Floare Chipea), unde a existat o mare deschidere pentru stiintele socio-umane si o cooperare fructuoasa cu majoritatea profesorilor de la sociologie si asistenta sociala din Bucuresti. Atunci s-au pus bazele unui invatamant modern in asistenta sociala cu ajutorul unor profesori romani, dar si cu sprijinul direct si substantial  al unor specialisti de varf de la facultatile de asistenta sociala din Occident.

Pentru dezvoltarea unui profil modern al asistentului social si a unei infrastructuri institutionale corespunzatoare unui invatamant de calitate, pentru elaborarea unor standarde privind practica profesionala in domeniu, alaturi de traditia romaneasca a Scolii sociologice de la Bucuresti de la care a plecat, a creat si o larga retea de cooperare internationala pe baza unor programe structurate si de lung termen cu universitati, centre de cercetare, servicii specializate, institutii publice de politici sociale si ONG-uri cu experienta bogata in domeniul asistentei sociale din Occident (Olanda, Suedia, Anglia, Spania, Norvegia, Franta, Italia, Belgia, Grecia, SUA, Japonia). Aceste colaborari internationale au avut ca obiective prioritare dezvoltarea programelor educationale, fixarea standardelor de calitate pentru profesie, schimburi permanente de studenti, specialisti si profesori, precum si crearea unui cadru metodologic comun pentru cercetari comparative in domeniu.

De asemenea, a stabilit legaturi profesionale si cu tarile aflate in tranzitie din Europa Centrala si de Est, dar si cu alte tari cu un potential ridicat de risc social de integrare pentru persoane si gupuri dezavantajate ca Maroc, Peru, India, China, Republica Dominicana.

Profilul social si cultural al profesiei de asistent social a fost redobandit si acceptat in foarte scurt timp, iar dupa Revolutia din decembrie motivatia tinerilor pentru noua profesie a crescut rapid. In prezent, invatamantul de asistenta sociala functioneaza in 22 de centre universitare, in marea lor majoritate la nivel de 4 ani- invatamant superior de lunga durata. In 1994 apare prima promotie de asistenti sociali cu diploma universitara. Totodata, sectiile de teologie (ortodoxa, catolica. baptista, adventista) din toate universitatile introduc asistenta sociala ca o dubla specializare, coordonata de catedrele de asistenta sociala.

Planul de invatamant a fost gandit in contextul modern al necesitatii noii profesii, fiind ancorat puternic in realitatea sociala romaneasca si pastrand un echilibru permanent intre formarea teoretica de specialitate si deprinderile practice. Si de aceasta date sociologii au contribuit masiv la dezvoltarea programei noii sectii si la organizarea invatamantului de asistenta sociala, fiind atrasi totodata in acest proces si asistentii sociali din vechea generatie.

Prin noua structura educationala, profesia de asistent social a dobandit o noua valoare in ierarhia profesiilor socio-umane, recastigandu-si treptat prestigiul bine meritat in comunitate, pierdut in anii regimului comunist. Acest lucru nu a fost nici simplu, nici lipsit de dificultati institutionale, legislative, financiare, provocand uneori chiar discutii aprinse in randul specialistilor. Acestea sunt de altfel probleme inerente relansarii unei profesii care nu mai avea un corespondent imediat in practica sociala, datorita lipsei ei din constiinta colectiva mai mult de 25 de ani. Descrierea tipurilor de activitati desfasurate de asistentul social, cat si presiunea pentru infiintarea unor servicii de asistenta sociala care sa poata oferi un cadru de actiune pentru specialistii in domeniu au fost sustinute din interior de catre sociologi, psihologi sociali, juristi, medici, dupa modelul echipei de tip interdisciplinar propus de Scoala sociologica de la Bucuresti a lui D. Gusti, cat si de catre experti din mediul academic din universitatile din vest, cu experienta in asistenta sociala. In mai putin de 4 ani, dupa ce prima promotie de absolventi de asistenti sociali cu diploma universitara a aparut, s-a schimbat intr-o mare masura si perceptia sociala    

fata de aceasta profesie. Ea a devenit foarte atractiva atat pentru cei tineri, cat si pentru cei care lucrau in asistenta sociala, dar fara a avea o calificare in domeniu. Au crescut astfel nu numai motivatia multora pentru o astfel de preocupare profesionala, dar si recunoasterea valorii si responsabilitatii profesiei pentru asigurarea bunastarii individuale si colective. Acest fapt a situat profesia de asistent social in Romania, ca tip complex-multidisciplinar de formare, in randul specializarilor socio-umane moderne, cu puternice valente aplicative in practica schimbarilor sociale si cu o orientare inalt umanista. Astfel, in cei 12 ani de tranzitie, gradual s-a regandit profesia de asistent social la nivel universitar - forma de lunga durata (4 ani) -, la nivel de colegiu - forma universitara de scurta durata (3 ani) - , la nivel postuniversitar - masterat si doctorat - , dupa toate standardele moderne.

In 1990, trecerea la invatamantul universitar de asistenta sociala de 4 ani, care sa confere statului si prestigiul social si cultural al profesiei, nu a insemnat, in fapt, abandonarea formei scurte de tip colegiu - 3 ani - , ci doar o amanare in timp a acestei modalitati rapide de formare.

Avand in vedere cerintele multiple si presante ale numeroaselor persoane cu probleme sociale, in 1999 se adauga la forma de invatamant superior  de lunga durata si cea de scurta durata - colegiu de 3 ani - care sa formeze rapid specialisti/practicieni in domeniul asistentei sociale.     

Dupa Revolutie, asistenta sociala ca profil universitar a beneficiat, pe de o parte, de o deschidere totala fata de modelul utilizat de Scoala sociologica de la Bucuresti in perioada 1929 - 1952, recunoscuta ca una dintre cele mai bune din Europa, iar pe de alta parte, de experienta unor centre universitare si de cercetare cu traditie din Occident. Reprezentanti ai invatamantului de asistenta sociala din Vest si-au oferit imediat serviciile si competenta lor profesionala in formularea unui plan modern de invatamant, in organizarea practicii de specialitate a studentilor. Un rol cu totul deosebit in formularea politicilor de suport pentru copil si familie, precum si in impulsionarea unor servicii specializate pentru asistenta copilului l-a jucat Reprezentanta UNICEF in Romania, pe toata perioada tranzitiei, incepand chiar din 1991.

Din acest punct de vedere, se poate spune ca asistenta sociala, ca profil universitar,a demarat la noi sub auspicii bune, permitand, de la inceput, preluarea unor standarde inalte de calitate cerute de exigentele unei profesii moderne presente atat in Europa, cat si in afara ei. Procesul complex de reforme sociale cerut de perioada tranzitiei in Romania a evidentiat rolul crucial si in continua crestere al asistentului social. Modul de abordare al acestor probleme specifice a creat un cadru nou pentru dezvoltarea unor servicii de asistenta sociala pentru Romania, oarecum diferit de cel al tarilor occidentale, fundat pe un model practic propriu. Astfel se explica faptul ca, la inceput, punctul nevralgic al formarii specialistiilor in domeniul asistentei sociale l-a constituit practica de specialitate. Desi acest echilibru dintre teorie si practica a reprezentat o preocupare constanta a scolii de asistenta sociala, el s-a realizat mai anevoios, necesitand timp, specialisti si experienta in domeniul serviciilor specializate.

In ciuda multor dificultati, profesia de asistent social a avansat cu pasi siguri si rapizi pentru ca a existat un sistematic si consistent sprijin din partea specialistiilor romani, cat si un ajutor constant din partea unor experti/profesionisti din tari occidentale cu traditie in domeniu.

Recent, din anul universitar 2001/2002, invatamantul superior de 4 ani de formare a asistentilor sociali a fost organizat pe baza de module de specializare pentru studentii din anii terminali:

servicii de asistenta sociala pentru familie si copil;

asistenta sociala a tinerilor delincventi si formarea consilierului de probatiune;

politici sociale europene.

La organizarea invatamantului de tip modular s-a luat in calcul necesitatea combinarii dintre formarea generala a profesionistului in asistenta sociala cu cea specializata, oferind posibilitatea integrarii rapide a absolventilor in servicii specializate. Modulul de formare include o practica intensiva in domeniul de specializare. La aceasta se adauga si experienta a ceea ce se intampla in multe din universitatile cu traditie din Occident, unde invatamantul modular permite optiuni multiple studentilor pentru specializari centrate pe tipuri concrete de nevoi. In urma unor specializari bine delimitate, prin modulul ales, studentii, dupa terminarea facultatii, pot intra direct in activitatile practice ale profesiei, fara a mai necesita o perioada de adaptare la practica ceruta de serviciile specializate. Ei sunt astfel mai bine pregatiti pentru activitatile practice si pentru munca directa cu beneficiarii.

O atentie speciala pe care am acordat-o consolidarii noii profesii a fost si cea referitoare la formarea postuniversitara de tip masterat si doctorat. Un accent special l-am pus pe acele forme de specializare care se adreseaza problemelor sociale majore ale societatii noastre: politici sociale europene - politici sociale de suport pentru copil si asistenta sociala a copilului in situatie de risc, administrarea comunitara a justitiei, managementului serviciilor de asistenta sociala si de sanatate. Ele au fost realizate, in forme diverse, in cadrul cooperarii dintre diferitele institutii specializate in domeniu sau in urma unui proces de cooperare international. Dezbaterile, studiile si cercetarile care s-au desfasurat in cadrul acestor programe postuniversitare au generat si o inalta apreciere a scolii romanesti in strainatate. Un exemplu semnificativ aici este programul de masterat pe problemele administrarii comunitare a justitiei, dezvoltat pe o perioada de 2 ani cu Universitatea din Tiffin - Ohio din SUA. Impreuna cu specialisti de varf din domeniul dreptului comunitar din aceasta universitate Elena Zamfir a introdus un masterat nou la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Bucuresti, centrat pe problemele justitiei comunitare. La acest program au colaborat 12 profesori si specialisti de varf din domeniul probatiunii, al administrarii comunitare a justitiei, al asistentei minorilor delincventi din SUA. Ei au venit in grup, pe perioade compacte de 2 saptamani, de cate 3 ori pe an, predand intensiv cursuri si indrumand activitatea practica a masteranzilor. Acest program de masterat a oferit totodata si posibilitatea ca unii studenti romani sa faca o practica de specialitate in institutii de profil din SUA, timp de 3 saptamani, pe probleme de probatiune si delincventa juvenila.

Pentru acest masterat, Catedra de Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti, a primit premiul Consortiului universitar din SUA pentru cea mai buna organizare de programe educationale internationale in anul academic 2000-2001. Acesta este un premiu acordat de Consortiul sistemului universitar american pentru cele mai bune proiecte de cooperare internationala din domeniul invatamantului superior. Dupa 2 ani, acest masterat a fost preluat de catre facultatea din Romania, cu forte si resurse proprii. Cei care predau la acest program de masterat sunt asistenti sociali, juristi, psihologi, sociologi, economisti, dezvoltand o activitate comuna, de tip multidisciplinar.

Formele de masterat au fost atractive nu numai pentru absolventii acestui profil, dar si pentru cei din alte profiluri de specializare. De pilda, masteratul de management al serviciilor sociale si de sanatate este solicitat foarte mult si de medici; masteratul de administrare comunitara a justitiei este foarte solicitat de juristi, istorici, psihologi, economisti.

De la inceput scoala de asistenta sociala de la Bucuresti s-a dezvoltat dupa modelul interdisciplinar in spiritul traditiei valoroase a Scolii Sociologice a lui D. Gusti si a Institutului Social Roman. Este poate unul din putinele modele universitare de dupa 1989 in care colaborarea interdisciplinara a functionat eficient, intr-o atmosfera reciproc stimulativa. A fost antrenat astfel un valoros potential de cercetare al cadrelor didactice din domenii diferite, domenii cerute de profesia de asistent social: sociologi, psihologi, juristi, medici, economisti, istorici, pedagogi.

Desigur,apropierea cea mai mare a fost cu sociologia, facultatea reunind sectiile de asistenta sociala  si sociologie. Metodologia cercetarii sociologice, complementar cu capacitatea acesteia de diagnosticare a problemelor sociale, a fost combinata cu metodele de actiune si de interventie activa a asistentei sociale. Din acest motiv, foarte multi dintre studentii facultatii, atat cei de la asistenta sociala, cat si cei de la sociologie, au beneficiat in comun de programe de cercetare, de proiecte de cooperare internationala, de burse de studii in strainatate.

O multitudine de factori - prestigiul invatamantului de asistenta sociala, interesul pentru profesie, oportunitatile de contact cu universitatile occidentale - au motivat un numar mare de solicitari pentru aceasta sectie: numarul candidatilor pentru admitere a crescut an de an, selectia a devenit tot mai competitiva: anual sunt de la 4 pana la 12 candidati pe loc.

Multe din cerintele de formare au venit si din partea celor implicati in sistemul de asistenta sociala care nu aveau o calificare corespunzatoare. De asemenea, in ultimii ani forma scurta de invatamant superior de tip colegiu de 3 ani a cunoscut o cerere spectaculoasa din partea celor tineri sau celor care lucreaza in programe de asistenta sociala. Concurenta de la admitere (in medie de 5-6 candidati pentru un loc). Aici s-au inregistrat multe cereri din partea celor care lucrau deja in domeniul protectiei copilului, al varstnicului, in institutii pentru persoanele cu dizabilitati, acestia fiind mai mult orientati catre aspectul practic - aplicativ al profesiei. In toti acesti ani, prestigiul social al profesiei de asistent social a crescut gradual in comunitate.

Un alt element semnificativ al invatamantului cu profil de asistenta sociala care merita amintit aici este cel legat de preocuparea constanta privind egalizarea de sanse pentru grupurile cu risc crescut. In acest context se inscrie posibilitatea oferita tinerilor rromi de a avea acces la sectia de asistenta sociala a facultatii . Aceasta facultate a fost prima care a solicitat Ministerului Invatamantului acordarea de locuri speciale, atat pentru ea, cat si pentru celelalte sectii de asistenta sociala din tara. Acesti asistenti sociali de etnie rroma se pot implica mult mai bine in rezolvarea problemelor sociale cu care se confrunta comunitatea lor. Inca din 1993, luand in calcul nevoile socio-economice si educative ale grupului de rromi, precum si dorinta explicita a unor lideri ai acestui grup de solutionare a problemelor dificile ale rromilor, a acordat anual de la 10 pana la 20 de locuri pentru tinerii de etnie rroma. Se are in vedere competitia foarte mare pentru admitere si decalajul de educatie scolara a grupului de rromi fata de restul candidatilor. Daca in primii 2 ani 1993/1994 nu au existat prea multi concurenti pe aceste locuri, incepand cu anul 1996/1997 cerintele tinerilor de etnie rroma pentru facultate a crescut ajungandu-se la 2-3 candidati pe loc. Majoritatea absolventilor din aceasta categorie au in prezent functii de raspundere in diferite institutii si organizatii specializate pe asistenta sociala dedicata rromilor.

Daca invatamantul de asistenta sociala s-a dezvoltat foarte rapid dupa Revolutie, nu acelasi lucru s-a petrecut in sfera serviciilor de asistenta sociala. Fragmentarea sistemului institutional de asistenta sociala a blocat un timp reforma in acest domeniu datorita lipsei de coordonare a activitatilor si programelor, a lipsei de comunicare intre institutiile publice, ONG-uri si actori ai societatii civile, datorita unor interese marunte, de tip parohial. Adesea, aceste interese vizau doar resursele financiare si mai putin solutionarea problemelor sociale. Lipsa de preocupare pentru dezvoltarea unei politici globale, coerente la nivel national, de tip cumulativ interdepartamental, pe diferitele domenii de asistenta sociala, a constituit un factor responsabil cheie in intarzierea reformei in asistenta sociala si in pierderea de experienta acumulata in sistem.   

O deschidere promitatoare a factorilor de decizie politica spre constructia institutionala in sfera serviciilor de asistenta sociala s-a realizat de-abia dupa 2000, in mod special prin adoptarea Legii sistemului national de asistenta sociala in 2001, la elaborarea careia a contribuit si Elena Zamfir. Aceasta lege-cadru deschide posibilitatea construirii sistemului de servicii de asistenta sociala si a regandirii rolului asistentului social in sistem. In momentul actual, este in proces de elaborare o metodologie de implementare a acestei legi.

In calitate de presedinta a Asociatiei pentru Promovarea Asistentei Sociale in Romania (din 1992) si vicepresedinta a Asociatiei Sociologilor din Romania (din 1997), Elena Zamfir a incercat crearea unei cooperari si a unei unitati de actiune cu toate asociatiile profesioniste ale asistentilor sociali si ale sociologilor, fiind convinsa ca aceste parteneriate, bine gandite si bine organizate, pot fi benefice pentru toti actorii comunitatii academice in activitatea ei de interventie activa in schimbarile sociale. La specialistii din vechea generatie s-a adaugat o noua generatie,formata dupa Revolutie: peste 4500 de absolventi, motivati pentru profesie. Un moment foarte important al crearii coeziunii comunitatii asistentilor sociali s-a putut realiza in martie 2003 prin decizia celor 11 asociatii ale asistentilor sociali profesionisti din Romania de a se uni intr-un forum comun - Federatia Romana a Asociatiilor de Asistenta Sociala. Acest lucru nu a fost usor de realizat, tinand seama de fragmentarea pe zone a sistemului de formare a specialistiilor. Dar in urma unor discutii constructive si mai ales a unei cooperari eficiente cu toti liderii asociatiilor, cu eforturi din partea comunitatii academice si a unor tineri specialisti, s-a putut finaliza. Noua federatie va fi afiliata la Federatia Internationala de Asistenta Sociala.

Asistenta sociala a devenit, in societatea moderna, o activitate complexa, inalt specializata, interdisciplinara si care se desfasoara in conformitate cu o serie de reglementari si standarde profesionale bine puse la punct, avand rolul de a contribui la bunastarea colectivitatii, la dobandirea unui echilibru social prin orientarea catre persoane si grupuri  in dificultate. S-a ajuns astfel la o mai buna reglare a functionarii societatii. Romania, dupa Revolutie, a fost orientata catre procese democratice rapide privind schimbarile sociale si dezvoltarea economica, dar si spre asigurarea unei protectii corespunzatoare pentru toti indivizii.

Traditia domeniului este prin excelenta una care vorbeste despre integrarea sa timpurie in peisajul institutional european si mondial de protectie sociala. Maniera in care a fost revitalizat acest camp profesional si academic dupa 1989 , a pornit de la nevoile specifice realitatii romanesti, a cautat in acelasi timp sa pastreze si sa se apropie cat mai mult de standardele si exigentele occidentale in procesul de formare a specialistiilor si ale unei practici de calitate, validate printr-o indelungata experianta a domeniului.

   Cercetarea stiintifica dupa 1989

Revolutia din decembrie 1989  a deschis o alta perspectiva, alte oportunitati, dar si alte cerinte pentru cercetarea stiintifica in domeniul socialului. In aceasta perioada de 12 ani , orientarea activa in stiintele sociale a ocupat locul central, fara insa a se ignora, desigur, partea teoretica fundamentala a cercetarii.

Elena Zamfir a coordonat, in aceasta perioada, singura sau impreuna cu alti colegi ai sai, importante cercetari de teren in domeniul sociologiei, asistentei sociale, psihologiei sociale, in cadrul unor programe nationale si internationale, pe teme ca:

Politici sociale - analiza comparativa, Romania in context european;

Diagnoza problemelor sociale si dezvoltarea comunitara;

Dimensiuni ale saraciei si strategii anti-saracie;

Necesitatea unui sistem structurat, coerent de servicii in asistenta sociala;

Dinamica profesiei de asistent social in Romania - ruta profesionala si integrare profesionala- 1994-1998;

Dimensiuni ale saraciei, caracteristici ale culturii saraciei si dezvoltarea serviciilor sociale de suport pentru persoane si grupuri vulnerabile;

Politici sociale pentru familie si copil in perioada tranzitiei;

Situatia copilului abandonat si alternative la institutionalizare;

Diagnoza privind copiii strazii si posibilitati active de interventie;

Probleme ale delincventei juvenile;

Situatia socio-economica a rromilor si strategii de combatere a excluziunii sociale;

Probleme de gen si egalizarea sanselor;

Probleme sociale ale tinerilor delincventi - abordare comparativa: Romania si republica Moldova;

Situatia copiilor din institutii in Europa Centrala si de Est.

Elena Zamfir a prezentat lucrari de cercetare la numeroase manifestari stiintifice nationale si internationale. Ca activitate publicistica in aceasta perioada:

studii publicate in volume si reviste de specialitate - 25, din care in strainatate - 9;

carti de autor si coautor - 11

coordonator a numeroase volume, rapoarte nationale si internationale.

In 1995  a primit premiul Academiei Romane pentru lucrarea Tiganii intre ingrijorare si ignorare, a beneficiat de programe de specializare in strainatate (in 14 tari) pe perioade de la 2 saptamani pana la 1 an. A fost visiting profesor in SUA, Anglia, a participat la cursuri de formare pe probleme specializate in asistenta sociala.

Lucrarile de dupa Revolutie pe care le considera ca fiind de referinta pentru profesia ei sunt:

Tiganii: intre ignorare si ingrijorare.

Romania '89 - '93. Dynamics of Welfare and Social Protection.

Politici Sociale. Romania in context europen.

Social Policy. Romania in the European Context.

Children at High Risk in Romania: Problems Old and New.

Pentru o societate centrata pe copil.

Psihologie sociala. Texte alese.

Strategii anti-saracie si dezvoltare comunitara.

Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz.

Situatia femeii in Romania in tranzitie.

Starea societatii romanesti dupa 10 ani de tranzitie.

Geopolitica integrarii europene.

Toate concluziile acestor studii de dupa 1990 arata ca tranzitia de la o economie centralizata spre o economie de piata, dupa caderea regimului comunist, s-a dovedit a fi mult mai dificila decat se prevedea la inceput, necesitand masuri de protectie sociala deosebite. Multe grupuri si persoane neprotejate suficient social au fost afectate masiv de aceste treceri spre un alt tip de economie, uneori fara speranta de a se redresa. In aceasta categorie intra in primul rand copiii, saracii, batranii si cei lipsiti de oportunitati/sanse egale.

Preocuparile majore in cercetarea de dupa 1990 ale Elenei Zamfir erau: politicile sociale de suport pentru familie si copil. Momentul de fata este un moment crucial pentru reforma sistemului de protectie si asistenta sociala a copilului in Romania. Acest proces de reforma vizeaza schimbari structurale ale cadrului institutional - administrativ, ale celui legislativ, precum si asigurarea serviciilor specializate de asistenta sociala cu specialisti in domeniu. Daca vorbim despre cercetarea si propunerile pentru o politica adecvata privind suportul familiei si al copilului, trebuie amintit aici raportul realizat cu sprijinul Reprezentantei UNICEF in Romania - Pentru o societate centrata pe copil - , aparut in iulie 1997, raport elaborat pe baza unei ample cercetari, desfasurata pe o durata de aproape 2 ani, la initiativa Delegatiei Comisiei Europene, Consiliului Europei, USAID, Bancii Mondiale si a Departamentului pentru Protectia Copilului al Guvernului Romaniei, reprezentantilor societatii civile, ONG-urilor. Acest raport a avut ca obiectiv central sprijinul factorilor politici si de decizie la limpezirea optiunilor la nivel organizational, legislativ si politic privind directiile de actiune pentru suportul copilului si familiei in Romania.

La acea data, raportul accentua necesitatea unor schimbari majore in elaborarea unei strategii politice coerente, atat la nivel global, cat si sectorial, bazata pe principii explicite de asigurare a drepturilor copilului, care sa nu se afle sub semnul conjuncturilor politico-sociale, al presiunilor externe si al aranjamentelor institutionale existente, copilul neputand fi tratat ca un obiect de tranzactie, ci ca o valoare centrala a societatii romanesti. In acest context era subliniata necesitatea elaborarii si promovarii unui pachet legislativ coerent si unitar de suport pentru copil, a unei legi unice a copilului, care sa contina nu doar principii abstracte si dezirabilitati privind drepturile copilului, ci sa defineasca mijloacele organizationale, resursele si responsabilitatile precise pentru suportul eficient al copilului, infiintarea unui nou organism ministerial, care sa preia insa coordonarea si raspunderea totala pentru protectia si asistenta atat a familiei, cat si a copilului, in contextul mai general  al solutionarii problemelor sociale cu care se confrunta Romania. Din pacate, efortul specialistilor din mediul academic, dar si initiativele forurilor straine acreditate in Romania au ramas la acea data - anul 1997 - fara nici un raspuns din partea factorilor politici de decizie, raportul fiind total ignorat de Guvern si de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului. Acestia au optat in continuare pentru mentinerea fragmentarii sistemului de protectie si asistenta sociala a copilului si familiei, prin multiplicarea organismelor, agentiilor si institutiilor pentru copii, multe din acestea actionand concurential, dirijate de interese parohiale inguste.

Raportul Pentru o societate centrata pe copil, a avut in mare masura, un impact major pentru directiile de reforma ale actualului sistem de protectie a copilului inceput in anul 2001 de catre noul Guvern. Nefiind insa apreciat la timpul potrivit (anul 1997), au fost amanate multe din propunerile clar formulate la acea data, fapt care a adaugat multe alte probleme sociale la dimensiunea uriasa a celor existente, nesolutionate inca.

Pornind de la premisa ca solutiile eficiente de suport pentru copil nu pot fi gasite in afara cadrului familial de viata al acestuia, iar o politica sustinuta corect in sfera familiei conduce la rezolvarea problemelor multiple cu care se confrunta copilul in prezent: abandon familial, abandon scolar, delincventa juvenila, abuzuri de tot felul, neglijenta in familie/institutii. De aceea, grija pentru o politica sociala integrata privind familia si copilul este o cerinta permanenta a dezvoltarii normale a copilului, iar problemele copilului nu pot fi despartite de cele ale familiei nici macar institutional-administrativ.

Politica sociala pentru protectia familiei si a copilului apare deci ca o parte componenta, sectoriala a politicii sociale globale existente la un moment dat. Ea prezinta insa si o particularitate distincta pornindu-se de la dimensiunea, semnificatia si rolul social al familiei si copilului in orice colectivitate.

Copilul si familia in orice societate au fost si trebuie sa reprezinte o prioritate nationala. Copilul nu poate fi privit ca unul dintre multe alte grupuri sociale aflate in dificultate (someri, prostituate, saraci), ci el reprezinta o categorie aparte. Aceasta categorie necesita o atentie speciala sporita din partea societatii datorita faptului ca de conditiile formarii si dezvoltarii tinerei generatii depinde fundamental viitorul unei comunitati. Copilul apare ca o resursa umana centrala a viitorului. Bunastarea si profilul oricarei societati depind de gradul de educatie, de aspectele social-morale ale copiilor si tinerilor, de starea sanatatii lor, de posibilitatile lor reale de integrare intr-o societate moderna. Din acest punct de vedere, copilul reprezinta o valoare centrala in orice comunitate, un bun social colectiv. Se mai poate adauga faptul ca in comunitate, copilul reprezinta o sursa de consum si nu una aducatoare de venit. De aceea, copilul este indreptatit sa aiba o protectie suplimentara fata de alte grupuri. Prin insasi natura sa, copilul nu-si poate fi lui insusi suficient, in sensul asigurarii prin efort propriu a conditiilor necesare vietii lui. Pe o perioada de timp el este dependent de familie, de colectivitate, de cei din jurul lui. De aceea, o politica sociala corespunzatoare de suport pentru copil trebuie sa se regaseasca in primul rand intr-o politica coerenta de protectie a familiei, a mediului in care copilul traieste si se dezvolta.

Politica de suport pentru copil trebuie sa includa insa si mijloace de garantare ca sprijinul acordat familiei cu copii este utilizat de familie doar in interesul superior al copilului. Toate activitatile si actiunile incluse in planul strategic al politicilor sociale pentru familie trebuie sa se desfasoare in favoarea copilului. Colectivitatea impreuna cu familia au obligatia sa asigure tuturor copiilor un nivel de viata satisfacator, o dezvoltare corespunzatoare, creand sanse si oportunitati de integrare normala a lor in comunitate.

Cu atat mai mult in Romania, in perioada dificila de tranzitie, rolul familiei s-a dovedit a fi crucial in sprijinul si protectia membrilor sai. In conditiile comprimarii severe a resurselor financiare, familia reprezinta un factor stabilizator, cea mai eficienta forma de viata. De aceea, o politica sociala eficienta de sprijin pentru copil si familie trebuie sa porneasca de la o intelegere clara a necesitatilor familiilor cu copii. Astfel, suportul pentru familie reprezinta cadrul organic necesar pentru orice politica de sprijin pentru copil. Sustinerea familiei este mijlocul cel mai eficient de a oferi conditii normale de viata copiilor. In acest sens, orice societate moderna dezvolta in forme si grade diferite programe universale de suport pentru familie si copil, ca parte integranta a unei politici sociale coerente, constand in suport economic-material, suport educational, suport medical, suport moral, servicii specializate de asistenta sociala, precum si suport impotriva oricaror abuzuri prin masuri de preventie, consiliere, terapie.

Rolul protector al familiei pentru copil trebuie sa asigure in acelasi timp si respectarea drepturilor lui. Mai mult, in societatile moderne nevoile copilului au inceput sa fie tratate nu ca simple necesitati de dezvoltare pe care familia si societatea poate sa le satisfaca, ci ca drepturi a caror respectare devine obligatorie. Prin politica sa sociala de suport pentru copil, statul trebuie sa acorde sprijin de formare si dezvoltare nediscriminatoriu pentru toti copiii, indiferent de rasa, etnie, sex, varsta, apartenenta religioasa a parintilor. Orice copil are dreptul la sprijin constant, la suport special social, moral si afectiv din partea comunitatii, conform principiului solidaritatii dintre generatii si al drepturilor universale ale copilului.

Aceasta noua perspectiva propune statului noi obligatii interne si internationale, inscrise in Conventia Universala a Drepturilor Copilului. Tara noastra a semnat aceasta Conventie imediat dupa Revolutie, inca din 1990. De asemenea, Romania si-a asumat juridic si politic numeroase documente internationale, conventii regionale, standarde culturale cu privire la grija si responsabilitatea fata de copil. Dezvoltarea unei politici coerente si eficiente de suport al copilului trebuie orientata spre dezvoltarea unei strategii guvernamentale de asigurare a bunastarii copilului, avand ca punct de plecare nevoile si drepturile copilului, indiferent daca acesta este in familie sau separat de ea.

Cateva note despre cariera Elenei Zamfir

De la absolvirea facultatii, timp de 37 de ani a fost cadru didactic in invatamantul superior: la inceput, la Academia de Studii Economice, din 1966 pana in 1992, si apoi la Universitatea Bucuresti, din 1990 pana in prezent. Dupa reinfiintarea Facultatii de Sociologie, Psihologie, Pedagogie la Universitatea din Bucuresti, din 1990 si pana in prezent preda cursuri de psihologie sociala aplicata, teorii ale cooperarii si conflictului, teorii moderne in asistenta sociala, politici sociale europene, politici sociale centrate pe familie si copil, teorii ale dezvoltarii comunitare, teorii privind egalitatea de sanse.

In 1992 a trecut pe post de conferentiar la Universitatea din Bucuresti, fiind numita si sef al Catedrei de Asistenta Sociala si Psihologie Sociala, nou infiintata, unde a ramas pana in prezent. In 1993 a dat concurs pentru postul de profesor universitar la aceeasi catedra. Din 1994  a primit drept de conducere de doctorat in profilul sociologie si asistenta sociala. In 1992 a fost aleasa ca presedinta a Asociatiei Romane pentru Promovarea Asistentei Sociale, pe care o conduce si in prezent, afiliata la Federatia Internationala de Asistanta Sociala din 1994.  In 1998 a primit gradatia de merit in invatamantul superior. Din 1994 si pana in prezent este membru si presedinte al Comisiei de Stiinte Sociale a Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica si membru al Senatului Universitatii din Bucuresti.

In prezent, coordoneaza programe de masterat la facultate pe profilul: Politici sociale europene, Managementul serviciilor de sanatate si al serviciilor de asistenta sociala, Administrarea comunitara a justitiei. Coordoneaza din 1999 un centru de excelenta al facultatii pe problemele politicii sociale europene si fortei de munca si din 2002, Centrul de politici sociale pentru batrani al Universitatii din Bucuresti si al Fundatiei Gerom. In 1998 a fost aleasa ca Secretar general al Asociatiei Europene de Managementul Calitatii in Educatie si Formare Profesionala. Din mai 1995 pana in ianuarie 1998 a fost Director al Agentiei Nationale SOCRATES (agentie care s-a ocupat de pregatirea si intrarea Romaniei in programele educationale europene) din cadrul Ministerului Educatiei Nationale, Departamentul pentru integrare europeana. In aceea perioada, Romania a fost acceptata prima, ca partener cu drepturi depline la participarea in programele educationale europene SOCRATES.

Din 1999 pana in 2001 a fost expert al Guvernului Republicii Moldova pentru Reforma Protectiei Sociale a Familiei si Copilului. Din 1997 pana in 1999 a lucrat ca expert guvernamental in cadrul unui grup de specialisti - Departamentul de Politici Sociale al Consiliului Europei - la raportul pentru Summitul Ministrilor de Externe ai tarilor CE pe probleme privind statutul asistentului social si ale serviciilor de asistenta sociala. Din 1992 pana in 1998 a fost expert UNICEF - Italia - , Centrul pentru copil din Florenta. Intre 1998 si 1999 a lucrat ca expert la ONU - Centrul de cercetari pentru egalizarea de sanse in Santo Domingo, Republica Dominicana. In 1998 a fost expert UNDP - New York - grup de lucru pentru elaborarea unei strategii privind vulnerabilitatea sociala si grupurile cu risc crescut. In februarie 2001 a fost numita ca Director general al Directiei Generale pentru Integrare Europeana si Relatii Internationale din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii. In 2001 si apoi din nou in 2003 a fost aleasa ca vicepresedinta al programului "Managementul transformarilor sociale" din cadrul Directiei de Stiinte Sociale - UNESCO, Paris.

Din 1998 este reprezentant guvernamental si presedinta a Consiliului National al programului Managementul transformarilor sociale din cadrul Comisiei Nationale UNESCO.

In perioada 1992-1998 a coordonat Programe internationale TEMPUS structurate pe probleme de asistanta sociala si politici sociale centrate pe copil, familie, strategii de combatere a saraciei, managementul serviciilor sociale si de sanatate, cu Universitati din Olanda, Anglia si Suedia.

Din martie 2002 este Director al Revistei de Asistenta Sociala, revista cu profil atat teoretic, dar mai ales cu o orientare pronuntat aplicativa in practica reformei sistemului de protectie si asistenta sociala.

In martie 2003 a fost aleasa Presedinta a Federatiei Romane a Asociatiilor de Asistenta Sociala.