Terminologie - concepte - criminalitate

Terminologie - concepte - criminalitate

Criminalitatea, ca fenomen social, a aparut odata cu formarea comunitatii umane arhaice. Nu se poate vorbi despre criminalitate anterior acestui fapt istoric, deoarece "acolo unde nu exista morala si norme nu exista crime'[1] .

Cercetarile stiintifice efectuate intaresc ideea care sustine ca primele preocupari pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejarii comunitatilor umane constituite in conditii naturale vitrege, care le periclitau permanent supravietuirea.

In mod natural, reactia grupului aflat in pericol, la adresa celor care, prin comportamentul lor, amplificau acea stare de risc, a fost foarte dura.

Prevenirea faptelor antisociale a fost, deci, o preocupare veche a oamenilor, putand spune, fara a gresi, ca prevenirea criminalitatii a aparut odata cu prima pedeapsa din lume.

Problema criminalitatii a manifestat un deosebit interes pentru marii filosofi ai lumii antice - Socrate, Platon si Aristotel - care au evidentiat importanta prevenirii faptelor antisociale.

Astfel, Platon (427-347 i.e.n.) este primul mare filosof al lumii antice care sesizeaza faptul ca pedeapsa nu poate fi justificata prin ea insasi, ca reactie la raul produs prin fapta prohibita, ci trebuie indreptata catre un scop care sa constituie temeiul juridic si filosofic al aplicarii pedepsei.

El afirma ca "acela care vrea sa pedepseasca in mod judicios, nu pedepseste din pricina faptei rele care este un lucru trecut, caci nu s-ar putea face ca fapta sa nu se fi savarsit, ci pedepseste in vederea viitorului, pentru ca vinovatul sa nu cada in greseala si pentru ca pedeapsa lui sa-i infraneze pe ceilalti."[2]

Ideea lui Platon a fost preluata de filosoful latin Seneca (4 i.e.n.-65 e.n.), care spunea: "Naum, ut ait Platon, nemo prudens punit quia peccatum est, sed ne peccetur" ("Caci, dupa cum spunea Platon, nici un om intelept nu pedepseste pentru ca s-a savarsit o fapta rea, ci pentru ca ea sa nu fie repetata").

La randul sau, Aristotel (384-322 i.e.n.) a reflectat asupra problemelor generale de saracie si de mizerie sociala. El afirma ca "dupa cum omul in perfectiunea sa este cea mai nobila dintre fiinte, in aceeasi masura, lipsit de lege si dreptate, este cea mai rea dintre toate ."[4]

Aristotel sustinea importanta rolului preventiv al pedepsei afirmand ca "o persoana comite o crima atunci cand nu se asteapta la nici o pedeapsa ori atunci cand avantajele obtinute din fapta prohibita precumpanesc in fata pedepsei."[5]

Astfel, ideea prevenirii prin instituirea unor pedepse foarte severe s-a perpetuat pana in prezent, putand spune ca apogeul dezvoltarii acestei idei a fost atins in perioada Evului Mediu, cand Inchizitia spaniola a inventat cele mai inspaimantatoare forme de pedeapsa cunoscute in intreaga lume.

Prejudiciile imense pe care le implica savarsirea unei infractiuni - pierderi de vieti omenesti, de bunuri, cheltuieli pentru organizarea descoperirii si tragerii la raspundere pentru executarea pedepselor de catre cei vinovati si pentru reintegrarea lor sociala - dar si redusa eficienta a acestor masuri prin introducerea intr-un mod viciat in afara controlului si influentei autoritatilor, ceea ce conduce la sporirea pericolului social pe care-1 prezinta persoana eliberata din penitenciar, au impus atentiei necesitatea organizarii unui sistem de prevenire a criminalitatii paralel si totodata complementar celui existent pana-n prezent.[6]

In acest scop, toate statele s-au preocupat de elaborarea unor strategii noi in domeniul politicilor penale si preventive, punand in actiune programe nationale, departamentale si locale de lupta impotriva criminalitatii, alocand fonduri de sustinere si instituind un sistem de organisme special afectate in dotarea umana si materiala corespunzatoare.

In aceste programe au fost vizate doua aspecte principale:

prevenirea infractionalitatii si protejarea societatii;

adoptarea unor masuri care sa sprijine reinsertia sociala, reintegrarea in colectivitate a celor care s-au facut vinovati de comiterea unor delicte.

Printre obiectivele principale ale activitatii complexe de prevenire a criminalitatii putem aminti: reducerea criminalitatii, cresterea gradului de securitate a cetatenilor, atenuarea consecintelor pe care le genereaza criminalitatea etc.