Problematica psihologica a marturiei si martorului

PROBLEMATICA PSIHOLOGICA A MARTURIEI SI MARTORULUI

1. Institutia martorului si a marturiei

1.1. Martorul si marturia din perspectiva principiului aflarii adevarului in procesul judiciar

Adevarul nu poate fi cunoscut. El este doar o parte din noi pe care intr-o anumita situatie, o consideram adevarata. "Deci adevarul se afla la bunul plac al omului, aceasta trestie se clatina in bataia vantului"¹⁶.

Adevarul se pierde in filozofie, uitand de realitatea care aduce mii de adevaruri, unele care se contrazic, altele converg, incat ceea ce a fost initial, nu mai este la fel.

Din filozofie, trecand in justitie, adevarul reprezinta una din bazele acestei institutii. Cand spunem justitie, spunem adevar, dreptate.

Codul de procedura penala prevede in art.3, principiul aflarii adevarului : "In desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului".

Ce inseamna a afla adevarul din perspectiva procesului penal ? Privit din aceasta postura, adevarul reprezinta o cale de a descoperii existenta unei cauze penale, unei fapte penale sau inexistenta lor, forma vinovatiei, mobilul, scopul, persoana care a realizat aceasta fapta.

A afla adevarul in cauza penala inseamna a realiza o concordanta deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a petrecut aceasta in materialitatea ei si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la imprejurarile respective¹⁷.

Aflarea adevarului trebui realizata in concordanta cu conditiile prevazute de lege, astfel incat prevederea art.3 sa nu depaseasca legalitatea si cadrul impus de aceasta. Nu se poate realiza orice, mai ales in cadrul justitiei, in numele adevarului, deoarece de multe ori acest adevar nu este acelasi pentru toti. Totodata "aflarea adevarului poate fi impiedicata de implicatiile a numeroase dispozitii legale care reglementeaza anumite institutii procesuale"¹⁸. Un exemplu in acest sens il constituie "unele ingradiri ale oficialitatii in cazul neintroducerii plangerii prealabile, a retragerii acesteia sau a impacarii partilor, poate zadarnici eforturile organului judiciar de a afla adevarul"¹⁹.

Afalarea adevarului reprezinta un principiu al procesului penal, intalnit in toate legislatiile moderne.

Conceptia ca orice act de justitie nu se poate fundamenta decat pe o reflectare exacta si adevarata a imprejurarilor de fapt ale cauzei, rezida in adagiul "res judicata pro veritatae habetur", care consfinteste prezumtia ca orice hotarare judecatoreasca definitiva stabileste adevarul fiind echivalentul fidel al acestuia²⁰.

Codul de procedura penala iugoslav, in art. 9 mentioneaza ca organele de stat participante la procesul penal sunt obligate sa constate realitatea faptelor care au importanta la promovarea unei solutii legale. In mod identic, aceasta reglementare este prevazuta si in art. 12 C.p.p. bulgar.

Aflarea adevarului nu repezinta doar un principiu care a fost introdus in lege, doar pentru a avea semnificatia de legislatie moderna, ridicata la standardele europene, ci a dus si la instaurarea unui sistem de garantii care guverneaza legea procesuala penala. Una din aceste garantii se refera la acordarea pentru parti a dreptului ca in tot cursul procesului penal sa dovedeasca imprejurarile care duc la aflarea adevarului ; dispozitia prevede ca partile pot propune probe, orice fel de probe (inclusiv probe cu martori) si cere administrarea lor in tot cursul procesului penal, asa cum rezulta din prevederile art. 67 C.p.p.

Declaratiile martorilor reprezinta unul dintre cele mai vechi mijloace de probatiune si mai folosite in cadrul procesului judiciar. Ascultarea unei persoane in calitate de martor, care are cunostinta despre o anumita fapta sau o imprejurare vizand un fapt juridic sau cauza penala, aflarea unei informatii obtinuta prin marturie sau ca scop aflarea adevarului.

Martorul si marturia, desi reprezinta un mijloc de a afla adevarul, vor fi supusi falsitatii, minciunii, inselaciunii, amagirii, iluziilor, pentru ca toate aceste forme de adevar sunt specifice omului.

Rolul determinant il are organul judiciar de a inlatura tot zidul ridicat in jurul celor adevarate pentru a le afla, ca apoi cei care judeca pe baza lor sa faca dreptate. Iata cum in cautarea adevarului se imbina atat elemente de tactica criminalistica, cat si cele de psihologie judiciara.

Conform art. 78 C.p.p., martorul este "persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo

Idem, pag 91

imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor".

In vederea aflarii adevarului, atunci cand se urmareste obtinerea unei marturii in deplina concordanta cu celelalte si cu reala desfasurare a faptelor, cand ascultarea martorilor impune folosirea unor metode tactice si psihologice, nu se vor folosi forme de violenta nici fizica, nici psihica ; se va realiza un cadru adecvat ascultarii martorilor care au o anumita relatie cu invinuitul inculpatul si anume : rude , sot, copil.

1.2. Consideratii juridice vizand forta probanta a marturiei

In procesul mereu schimbator al dreptului, in cautarea celor mai bune forme de aplicare si desfasurare a legilor, in permanenta schimbare a conduitei umane si a evolutiei omului., marturia a dobandit in aceste perioade, statute diferite, incepand de la importanta si necesitatea care i se acorda de inceput a dreptului ca apoi sa devina "regina probelor". Urmand scara normala a evolutiei, adica decaderea.

Desi adulata, totusi cei care i-au gasit o serie de imperfectiuni au fost legiuitorii romani.

De-a lungul timpului, proba cu martori, implicit marturia a fost apreciata in diferite moduri si in acelasi timp i-a fost contestata valoarea probanta. Acest lucru nu trebuie sa provoace confuzie deoarece caracterul contradictoriu al marturiei rezida din natura ei.

Procesul penal, in special, reprezinta cadrul unor contraziceri care urmand etapele impuse de lege vor duce la aflarea adevarului, astfel ca nu putem discuta despre proba cu martori ca despre un mijloc cert, fara contraziceri, fara incertitudini. Ar fi chiar impotriva naturii umane, proba avand ca obiect principal luarea depozitiilor acelor persoane care direct sau indirect au luat parte la savarsirea unei fapte aflata sub incidenta legii penale.

Marturisirea - "proba probelor" - sub forma verbala sau scrisa, cand se numea "instrument" sau "chirographa", s-a impus treptat in tarile din apusul Europei, devenind baza anchetei politiste sau a instructiei judiciare.

Din acest moment, aproape in toate afacerile criminale, anchetarea inculpatilor si a martorilor - proba testimoniala, incepea prin intocmirea "procesului-verbal de interogatoriu", continuand cu adunarea tuturor dispozitiilor inregistrate. Desi recunoasterea (marturisirea) - spontana sau provocata prin abilitatea anchetatorilor nu putea fi considerata utila, daca nu era confirmata prin marturisirile obtinute ulterior.

In aceasta perioada, numarul martorilor era convingator, mergandu-se pe principiul "testis unus, testis nulus" adica un singur martor nu era considerat ca fiind o dovada suficienta. Astazi, desi proba nu mai are aceeasi valoare, totusi, un singur martor ramane o dovada infailibila. (Ex : La un proces se prezinta sase martori, intre acestia cinci martori de rea credinta pot depune declaratii identice, dar care nu reflecta realitatea. Al saselea poate face o declaratie diferita, dar ea sa fie intr-adevar conforma cu realitatea).

Conform normelor de drept din aceasta perioada, erau luate in considerare declaratiile celor cinci martori, fara a se recurge la verificarea realitatii.

Relativitatea marturiei, carenta totala sau partiala, precum si erorile care au luat nastere au reprezentat imperfectiuni ale acestei probe si, in acelasi timp, o problema pentru specialisti.

Erorile care apar, intentionate sau nu, ale martorilor de rea-credinta, erorile inconstiente care se ivesc in stadiul aducerii aminte, atunci cand se sugereaza martorului sa incerce a reconstitui mental scena la care a asistat, au dovedit ca problema marturiei este delicata.

S-au efectuat o serie de experiente pe diferiti subiecti, carora li s-a cerut sa relateze cu ce era imbracata o persoana care a trecut prin camera in care se aflau. Rezultatele sunt diferite si de cele mai multe ori, necorespunzatoare²⁷, neconcludente, dovedind imperfectiunea probei, relativitatea ei si imposibilitatea de a fi perfecta si infailibila, asadar trebuie sa avem in vedere un singur lucru - aceasta proba are ca punct central omul : cuvintele sale, ceea ce a vazut.

Este stiut ca fiecare om percepe mediul inconjurator in mod diferit, in functie de posibilitatile sale fizice si psihice, evident ca nu toti vor putea relata o anumita situatie in acelasi fel.

Iata cum aceasta proba nu va putea fi infailibila, atat timp cat se centreaza pe capacitatea omului de perceptie, memorare si recunoastere.

Psihologi, medici, juristi (A.Binet, W.Stern, E.Altavilla, Al.Rosca, T.Bogdan) realizand experiente, adunand date si informatii, dand nastere la o importanta ramura a psihologiei judiciare - psihologia marturiei - au pus in vedere atat utilitatea probei cu martori in vederea verificarii, a evaluarii marturiei in procesul penal, dar si relativitatea dispozitiilor martorilor.

Cercetarile efectuate de A.Binet, cel care a fundamentat, de fapt, psihologia judiciara, l-au condus la elaborarea a doua teorii, in aparenta paradoxale :

In prima teorie, A.Binet evidentiaza ca : "o marturie poate fi precisa si totodata completamente falsa", iar in cea de-a doua : "exactitatea unei amintiri nu este proportionala cu forta de revenire".

Binet considera fenomenul memorat ca fiind fundamental in cercetarea problemelor marturiei ²².

In Germania, la putin timp dupa publicarea cercetarilor lui Binet, psihologul W.Stern si colaboratorii lui intreprind alte investigatii asupra marturiei. Dupa o serie de incercari experimentale, Stern a concluzionat :

a) exactitatea amintirilor nu este o regula, ci o exceptie ;

b) uitarea la barbati este mai accentuata decat la femei ;

c) amintirile femeilor de cele mai multe ori sunt inexacte.

Ca orice experiment si acesta a fost supus criticii afirmandu-se ca experimentele sale sunt foarte departe de o simulare a realitatii. Marturia este un proces complex, dinamic si nu se poate "simula" prin imagini statice, expuse in conditiile unei vizibilitati optime.

Dar totodata, aceste experiente atrag atentia asupra limitelor marturiei, diferentelor individuale, datorate sexului.

In 1906, profesorul Ed. Claparede initiaza o serie de cercetari asupra problemei marturiei, ocupandu-se in special de problema memoriei involuntare si cea a recunoasterii.

Concluzionand, aceasta retine ca :

a) in marturie nu este important numai sa retii, ci sa-ti dai seama exact de ceea ce ai retinut ;

b) valoarea marturiei nu este in raport cu numarul martorilor, caci adesea o infima minoritate poate avea dreptate fata de majoritatea imensa ²³.

Martorilor li s-au dat diferite denumiri printre care cea mai semnificativa este cea amintita de J. Bentham, martorii sunt "ochii si urechile justitiei", iar in ceea ce priveste marturia, s-a ajuns la concluzii destul de diferite, si anume : "O marturie poate fi precisa si totodata completamente falsa", "o marturie pe deplin fidela constituie exceptia, nu regula"²

Toate aceste aprecieri au dus la concluzia lui Aurel Ciopraga ca declaratiile martorilor au un caracter relativ, iar proba testimoniala este aparent fragila, uneori inselatoare si cu o valoare destul de aleatorie²⁵.

Marturia este relativa la fel ca si adevarul. S-a spus ca "esenta adevarului este libertatea", dar a considera libertatea ca esenta a adevarului nu inseamna a lasa adevarul la bunul plac al omului²⁶.

Marturia este legata de libera apreciere a organelor judiciare, ce constituie in sistemul probelor posibilitatea organelor judiciare de a-si intemeia intima convingere pe una dintre depozitiile martorilor, pe cand celelalte probe nu fac ele insele dovada, spre exemplu art. 75 privind declaratiile invinuitului sau ale inculpatului si respectiv ale celorlalte parti din proces, daca nu sunt coroborate cu alte probe.

Marturia, care prin ea insasi produce forta probanta, trebuie examinata atat in raport cu persoana, cu sursa din care provine, cu faptul la care se refera, cu datele si informatiile furnizate, deci cu depozitia.

S-a afirmat ca marturia are o valoare aleatorie, ca depozitiile martorilor sunt alterate de relativitate. Cauzele ?

Imperfectiunea organelor de simt ale omului.

Procese psihice distorsionate.

Convingerea quasi-generala sau formarea unor opinii specifice organelor judiciare.

Particularitatile psihologice ale organului judiciar.

Stiind care sunt limitele marturiei, cunoscand procedeele de ascultare ale martorilor si tacticile criminalistice adecvate, procurorul si judecatorul pot sa rezolve doua dintre problemele esentiale, strans legate de aprecierea declaratiilor martorilor, de evaluare a fortei lor probante :

Stabilirea sinceritatii martorului, a bunei sale credinte ;

Masura in care depozitiile corespund realitatii obiective²⁷.

Forta probanta a marturiei este data de faptul ca aceasta proba este folosita in toate ramurile dreptului, atat dreptul public, cat si cel privat, nu fara motiv a fost numita "regina probelor".

In dreptul civil, marturia este lasata la libera apreciere a judecatorului, bazata pe intima sa convingere.

P. Stefanescu - "In slujba vietii si a adevarului", Ed. Medicala, 1981, pag.64 - 65.

T. Bogdan - "Probleme de psihologie judiciara", Ed. Stiintifica, pag. 147 - 148.

Idem, pag.147 - 148.

W. Stern - "Aussagenstudium" - lucrare mentionata de T. Bogdan.

Al. Ciopraga - "Evaluarea probei testimoniale in procesul penal", Ed. Junimea, Iasi, 1979.

M. Heidegger - Op. Cit.

E. Stancu - "Criminalistica",vol. II, Ed. Actami, 1995, pag.55.

In dreptul familiei, marturia, proba cu martori reprezinta una dintre probele pe care partile le cer in vederea rezolvarii cauzelor.

Desi, parerile sunt impartite in ceea ce priveste valoarea probei cu martori, desi marturia, depozitia martorilor da nastere la o serie de dificultati, ea este utilizata in rezolvarea cazurilor pentru ca inainte de acte, de alte mijloace, persoanele care participa la savarsirea unei fapte direct sau indirect, voluntar sau involuntar, reprezinta posibilitatea de a afla adevarul mult mai repede, chiar daca el va fi ascuns intr-un noian de neadevaruri. Pentru inlaturarea acestor dificultati s-au nascut metodele psihologice ale marturiei, metodele de tactica criminalistica, toate pentru a combate caile prin care infractorul, persoanele care au legatura cu fapta, martorul de rea credinta, incearca sa devieze organul judiciar in aflarea adevarului.

Forta probanta este data de utilizarea marturiei, a probei cu martori in procesul judiciar.

Consideratii psihologice vizand martorul in demersul judiciar

(juramantul de martor; comentariu psihologic)

Persoana care se constituie ca martor intr-un proces are anumite obligatii morale care se nasc din cunoasterea imprejurarilor, a persoanelor care iau parte la proces in calitate de invinuit (inculpat), parte civila, parte vatamata sau responsabila civilmente. Aceste obligatii morale carora li se adauga si cele juridice determina o anumita reactie a persoanelor - martori - in sensul ca unele vor acorda o importanta exagerata, altele vor minimaliza aceasta calitate. Aceste obligatii vor plana asupra unor oameni care au o moralitate mai mult sau mai putin evidenta, o apreciere a justitiei la un nivel diferit.

Daca unele persoane impozante in viata normala, au calitate de martor, ele vor pasi in fata instantei fara a fi intimidate de cadrul solemn al Tribunalului; in aparenta vor pastra o atitudine ferma, lipsita de teama, altele vor pasi umile, cu capul plecat de parca procesul este al lor si nu al altuia, dar poti avea surpriza sa vezi si persoane care iau totul in gluma, ca pe un alt loc de distractie, de parca instanta ar fi ceva banal si de nerespectat.

Poti vedea teama, nesiguranta, toate marcate de aroganta, comportament indecent cu cadrul solemn, lipsa de respect.

Esti martor si crezi ca este ceva usor. Pasesti in fata, stiind ca ai avocatul in spate sau nu. Teama este acolo. De undeva o voce iti spune sa te apropii, sa predai actul de identitate grefierului si sa-ti spui numele. Vocea se materializeaza, vezi un chip tanar, intre doua varste, alb, batran, barbat sau femeie. Si poate iti este frica. Mototolesti o sapca, o palarie, o poseta, te dai un pas inapoi, astepti si auzi: "Puneti mana pe Biblie, va rog, si spuneti dupa mine: Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu".

Cu vocea slaba repeti cuvintele sau mormai, presedinta instantei este nevoita sa le repete pentru ca tu - martorul - sa le spui cum trebuie. Grea treaba!

In fata ei se afla un crucifix, o Biblie. Pot ele trezi sentimentul datoriei, nevoia de a spune adevarul macar in ultimul ceas?

Dupa ce ai depus juramantul, ti se va atrage atentia ca daca nu vei spune adevarul, savarsesti infractiunea de "marturie mincinoasa".

Momentul depunerii juramantului constituie un moment psihologic extrem de important cu repercusiuni asupra persoanei-martor, legalmente obligata sa declare adevarul.

Momentul psihologic al depunerii juramantului indeplineste multiple functiuni, intre care:

a. - functiunea informational-cognitiva, in sensul ca martorului i se transmite sa spuna adevarul si sa

nu ascunda nimic din ceea ce stie, prin aceasta indicandu-se limitele legale ale marturiei;

b. - functiunea de avertizare - prevenire, in sensul ca neindeplinirea obligatiei legalmente datorata

este susceptibila de pedeapsa corespunzatoare savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa;

c. - functiunea axiologica, in sensul ca prin juramant, martorului i se cere sa se refere la imprejurarile

cu valoare de adevar pe care le stie;

d. - functiunea juridica, in sensul ca juramantul leaga pe martor de cauza in care acesta a depus

marturia, ca in calitate de participant la savarsirea adevarului, martorul va fi tinut sa raspunda

penal pentru relatarile sale de rea-credinta care conduc la inculparea sau disculparea nedreapta a unor

persoane implicate intr-o cauza penala sau la obligarea in absolvirea de raspundere civila,

administrativa, contraventionala, ori disciplinara a unei persoane implicate intr-o cauza de aceasta

natura²⁸.

Aici intervine un factor relativ - religia. Omul simplu, cu frica lui Dumnezeu, crede; pentru el juramantul religios intr-un cadru solemn - sala de judecata - reprezinta un impact asupra psihicului sau. Iata cum efectele psihologice ale juramantului sunt conditionate de nivelul educatiei, gradul de pregatire, trasaturile caracteriale.

In dreptul roman, cel care era vinovat sau nevinovat, martorul care spunea adevarul sau nu, erau supusi unor teste "divine". Erau loviti, arsi, li se provocau anumite rani, iar in cazul in care spuneau adevarul sau nu savarsisera fapta, Dumnezeu era acolo sus si vedea. Rana se vindeca repede si astfel nevinovatia, dreptatea era facuta. In caz contrar, totul se agrava si omul putea sa moara, era deci vinovat.

Referirea la divinitate din formula juramantului, se schimba in functie de credinta religioasa a martorului (art. 85, al. 3).

Martorul fara confesiune va depune urmatorul juramant: "Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu" (art. 85, al. 4).

Martorul care din motive de constiinta sau confesiune nu depune juramantul, va rosti in fata instantei urmatoarea formula:"Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu" (art. 85, al. 5).

Situatiile la care se refera alin. 3, 4 si 5 se retin de organul judiciar pe baza afirmatiilor facute de martor.

In vechiul Cod de procedura penala, Carol al II-lea, in conformitate cu prevederile art. 135, juramantul era astfel alcatuit incat textul sau putea fi intrebuintat de toti martorii, indiferent de religie²⁹. Formula juramantului era divizata in doua parti: o parte laica si una religioasa. Astfel: "Jur pe sfanta cruce si inaintea lui Dumnezeu (partea religioasa) ca voi spune adevarul, numai adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu (partea laica).

N. Mitrofan, V. Zdrenghea, t. Butoi - "Psihologie judiciara", Ed. Sansa, Bucuresti, 1994, pg. 107-108.

Idem, pg. 110

Textul indica in mod expres ca martorii apartinand unei confesiuni religioase necunoscute de statul roman, depun juramantul in formula indicata, modificata in partea religioasa in raport cu credinta lor. Codul prevedea si ipoteza cand cei ce urmau sa depuna juramantul nu aveau nici o confesiune, ei declarand ca vor spune adevarul pe "onoare si constiinta".

In ceea ce priveste surdomutii si mutii, C.p.p a prevazut depunerea juramantului in scris pentru cunoscatorii de carte, iar in caz contrar, prin semne cu ajutorul unui interpret³⁰.

Cadrul de solemnitate este asigurat de prezenta Bibliei si a crucifixului; martorul repeta cuvintele dupa presedintele instantei, cu mana pe Biblie, in picioare, in fata instantei, intr-o atitudine de respect si sobrietate.

O alta prevedere cu aspect psihologic vizeaza depunerea marturiei la cabinetul judecatorului de instructie care se face fara prestare de juramant. Prevederea urmareste sa creeze posibilitatea pentru martorii care, sub impresia infractiunii recent comisa, au facut anumite declaratii, sa revina la noua depunere, in fata instantei de judecata, fara a comite delictul de juramant fals.

Prin introducerea art. 85 in C.p.p., juramantul a devenit in faza instructiei penale³¹.

Prin reintroducerea juramantului religios in cazul depunerii marturiei s-a urmarit impactul religios pe care il poate trezi in psihicul uman, teama, frica de Dumnezeu. Dreptatea considerata un atribut al Divinitatii, realizata de oameni in numele ei, a reprezentat inca din vechime un instrument de putere, de stapanire si de manipulare a masei de oameni fara stiinta. Tainele justitiei nu erau dezvaluite oricui, exista un cerc de persoane, format din oameni bogati, influenti si transmise din tata in fiu. Mai tarziu, si ceilalti au avut acces la ele pe parcursul dezvoltarii drepturilor care se nasteau.

Dupa depunerea juramantului sau dupa rostirea formulei prevazute in alin. 5, art. C.p.p., se va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.

Toate acestea vor fi mentionate in declaratia scrisa.

Minorul care nu a implinit 14 ani nu depune juramant; i se atrage insa atentia sa spuna adevarul.