Problematica socio - psihologica a autovictimizarii

Problematica socio - psihologica a autovictimizarii

In cadrul victimelor, o categorie aparte o constituie persoanele care orienteaza procesul si actiunile victimizatoare catre sine. Astfel procesul de victimizare devine, de fapt, un proces de autovictimizare. Forma tipica si cea mai grava o constituie suicidul. Conceptul de 'suicid' a fost prezentat de Durkheim in anul 1987, in lucrarea sa 'Le suicide'. Referitor la aparitia fenomenului de suicid, Durkheim a aratat ca, intrucat nici o fiinta umana nu poate fi fericita daca nu exista un echilibru intre nevoile sale si posibilitatile de a le satisface, iar dereglarea sociala determina dezechilibrul, poate sa apara fenomenul de suicid (pe langa comportamentul infractional al oamenilor).

Anual, in unele tari se sinucid un mare numar de persoane. De exemplu, in S.U.A., numarul victimelor se ridica la 28.000, iar in Japonia si in alte tari din vestul Europei, numarul victimelor si rata sinuciderilor sunt semnificativ mai mari. Deoarece sinuciderea este un act nenatural, multi considera ca sinucigasul este un anormal, un bolnav mintal, parere gresita, infirmata de realitate. Exista, de asemenea, o serie de conceptii populare, in mare parte gresite, privitoare la sinucidere:

1) persoanele care vorbesc despre suicid nu doresc in mod real sa-l puna in aplicare, de aceea, nu se vor sinucide vreodata.

2) suicidul se intampla fara nici un fel de instiintare sau de alarma.

3) persoanele sinucigase vor intotdeauna sa moara.

Falsitatea acestor afirmatii este datorata nu atat faptului ca nu contin nici un adevar, cat mai ales faptului ca sunt suprageneralizatori. In aceste afirmatii exista adevarul de genul ca, unii sinucigasi, sunt bolnavi mintal, dar nu se poate face o generalizare, deoarece un mare numar de persoane care se sinucid nu sunt bolnavi mintal.

In majoritatea definitiilor suicidul este scos in evidenta elementul intentional, anume faptul ca persoana isi suprima propria viata in mod constient. Astfel, Gunther Kaiser, in 1986, defineste suicidul ca pe 'o actiune voluntara indreptata constient spre scopul suprimarii propriei vieti'. Definitia data de G. Kaiser evidentiaza elementele caracteristice suicidului:

- actiune voluntara a subiectului

- nivelul de constientizare a scopului

- orientarea actiunii de victimizare catre sine, catre propria persoana, in vederea suprimarii vietii.

Tinand cont de aceste cateva caracteristici, suicidul poate fi diferentiat de alte situatii, cum ar fi, accidentul, sau crima mascata.

Ales Thio diferentiaza, in 1988, mai multe forme de suicid si implicit, de sinucigasi. Astfel, cercetatorul arata ca exista indivizi care uneori ameninta ca se vor sinucide, dar niciodata nu pun in aplicare asemenea afirmatii. Altii incearca, dar nu reusesc sa-si suprime propria viata. In final, altii reusesc comiterea suicidului. Corespunzator acestei tipologii, pot fi evidentiate 3 categorii de suicid:

a) suicid-amenintare

b) suicid-tentativa

c) suicid-reusit

a) Suicidul-amenintare. In acest caz indivizii care ameninta cu suicidul, vor mai mult sa traiasca decat sa moara, dar folosesc aceste amenintari pentru a atinge anumite scopuri in viata. Nu se poate elimina, insa, posibilitatea ca acestia sa-si puna in aplicare amenintarile lor mai ales atunci cand exista in mod real pericolul de a nu-si atinge scopurile propuse. Unele studii stabilesc un procent de 40% din cazuri, in care indivizii au serioase tentative de a se sinucide in trecut.

b) Suicidul-tentativa. Diferit de indivizii care ameninta cu suicidul si care, in mod clar, vor mai mult sa traiasca decat sa moara, cei care incearca (tentative) sa se sinucida sunt mult mai ambigui in intentia lor. Frecvent ei fac afirmatii de genul 'nu-mi pasa daca mor sau traiesc'. Astfel, ei sunt mult mai putin expliciti in comunicarea sentimentelor si intentiilor lor de suicidare. De obicei, arata altora cat sunt de depresivi sau ca nu pot dormi, dar evita utilizarea cuvantului suicid. Ca atare, cei mai multi dintre ei nu reusesc in comunicarea intentiilor lor catre alte persoane. Studiile efectuate stabilesc ca numai 14-15% din cei care incearca sa se sinucida sunt cunoscuti a fi incercat, totodata, anterior sa comunice altora intentia lor ambigua de a muri. Din nefericire, si in aceste cazuri, cei care receptioneaza mesajul, nu prea il iau in serios dat fiind caracterul relativ vag al acestuia. In general, metodele folosite pentru sinucidere sunt cele care reprezinta, in mod implicit, apelul lor la ajutor din partea altora. Astfel de metode sunt: taiatul venelor, inghitirea unei cantitati mari de pastile de somn sau asfixierea cu gaz in casa sau masina. Desi pot fi letale, aceste metode mai prezinta insa o 'speranta', spre deosebire de metodele care asigura suicidul, cum ar fi impuscarea sau spanzurarea. De aceea, majoritatea tentativelor de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila, probabila sau chiar inevitabila.

Unii cercetatori evidentiaza faptul ca cele mai multe tentative de suicid pot fi descrise mai mult ca 'drumul spre viata si nu spre moarte'. Cercetarile au aratat ca numai intre 5-10% din cei care incearca sa se sinucida isi finalizeaza intentiile lor.

Conform studiilor statistice, se apreciaza ca, intre suicidul-tentativa si suicidul reusit exista un raport aproape invers, in ceea ce priveste factorii: varsta, sex, conditie sociala. Astfel, in cazul suicidului-tentativa s-a constatat ca cele mai multe cazuri apartin femeilor si mai putin barbatilor, tinerilor (24-44 ani) mai mult decat celor in varsta (55-66 ani), celor care provin din clasele de jos mai mult decat celor din clasele superioare. In ceea ce priveste suicidul reusit, situatia pare sa fie complet opusa: mai multi barbati decat femei, mai multi varstnici decat tineri, mai mult din clasele superioare decat cei din clasele inferioare.

c) Suicidul reusit. Cercetarile au evidentiat faptul ca aproximativ 2/3 din indivizii care se sinucid sunt cunoscuti a fi avut cel putin o tentativa de suicid in perioadele anterioare. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat direct sau indirect ideea lor de suicidare altor persoane. Sinucigasii reusiti reprezinta o categorie mixta, ce cuprinde acei indivizi care au fost in mai mare masura hotarati sa moara.

Exista mai multe tipuri de sentimente suicidare care au fost puse in evidenta studiind notele lasate de catre sinucigasii reusiti si relatarile celor care incearca sa se sinucida.

1) o parte din sinucigasi pot avea sentimente de scuza si de aparare in raport cu unele persoane. In astfel de cazuri, sinucigasul in notita ce o lasa, isi cere scuze sotului, tatalui, si mamei pentru gestul sau.

'Tom, te iubesc atat de mult dar tu mi-ai spus ca nu ma mai vrei si ca nu ma iubesti. Niciodata nu m-am gandit ca m-ai putea lasa sa merg pe acest drum dar acum sunt la sfarsitul lui, ceea ce constituie cel mai bun lucru pentru mine. Tu ai atat de multe probleme, iar eu mai adaug una la ele.

Tata, iti produc atat de mult rau. Tu intodeauna mi-ai vrut binele si acum trebuie sa crezi si accepti ca asta este. Mama, ai incercat atat de mult sa ma faci fericita si sa faci acte de dreptate pentru toti dintre noi, si eu te iubesc foarte mult. Tu nu ai esuat niciodata insa eu, da Te iubesc din toata fiinta si-mi pare atat de rau ca acesta este modul de a-mi lua ramas bun; te rog, iarta-ma si fii fericita.

Sotia si fiica'

2) Sinucigasii pot avea sentimente vindicative fata de unele persoane sau fata de sine. Ei ii acuza pe altii pentru mizeria si distrugerea lor si cauta sa se razbune, 'pedepsind' pe cei care-i lasa in urma lor. Un astfel de tip de suicid este ilustrat prin nota suicidara pe care a lasat-o o femeie de 38 de ani.

'Biel,

Tu m-ai omorat. Sper sa fii fericit in inima ta, daca ai intr-adevar asa ceva, desi eu nu ma indoiesc. Te rog lasa-l pe Rover cu Mike. De asemenea, lasa-mi copilul in pace. Daca nu, am sa revin mereu tot restul vietii tale. Dumenzeu nu a uitat si nu uita asta. Si te rog, fara flori; ele nu ar insemna nimic. De asemenea, patreaza-ti banii. Vreau sa fiu inmormantata in Poiters Field in acelasi cavou cu Betty Tu stii ce mi-ai facut. Acesta este motivul pentru care am facut-o. Este greseala ta si a alui Elle. Incearca si uita daca poti. Dar tu nu poti

Sotia ta'

Alti sinucigasi se pot simti foarte suparati pe ei insisi, deoarece au facut ceva rau. Datorita acestui fapt ei hotarasc sa se sinucida pentru ca in felul acesta sa se pedepseasca. De exemplu, un om poate sa se sinucida dupa ce ucide alta persoana. Acest tip de suicid este suicidul remuscarii.

3) In unele situatii, sinucigasii pot deveni marinimosi si generosi fata de lumea pe care o abandoneaza. Astfel in notitele suicidare lasate unii cer ca dupa ce mor, cadavrul sa fie donat scolilor medicale, sau daca sunt bogati, cer ca banii si averea lor sa fie donate institutiilor de caritate. Altii iarta pe cei care i-au facut sa sufere.

Exemplu:

'Marry,

Am fi putut sa fim atat de fericiti daca ai fi continuat sa ma iubesti. Am fotografia ta in fata mea. Gandul ca acum s-ar putea sa fii in bratele altui barbat este mult prea greu sa-l suport. Eu imi ofer viata pentru indiscretia ta. Toate greselile tale sunt uitate si reamintesc toata bunatatea ta. Tu stii ca as fi facut asta cand m-ai parasit, de aceea acum nu este o surpriza pentru tine. Adio, draga, te iubesc cu toata inima mea zdrobita.

W. Smith'

4) Unii sinucigasi pot fi cuprinsi de sentimente suprarealiste si aceasta se poate intampla chiar in momentele de sfarsit ale vietii. Puternica tensiune care i-a condus spre suicid incepe sa cada si un calm coplesitor pune stapanire pe ei. In timpul acestei stari de calm, ei sunt dominati de sentimente supra-realiste. De exemplu, cei ce-si taie venele spun ca nu au simtit nici o durere si ca vederea si mirosul sangelui i-au determinat sa se intoarca la viata si la realitate. Alti sinucigasi au avut chiar orgasm, care a fost urmat apoi de un sentiment linistitor de relaxare si in final de un somn adanc si confortabil.

Privitor la raspunsul persoanelor care au o anumita legatura cu sinucigasul, de cele mai multe ori acesta consta intr-un sentiment de vinovatie Acest sentiment de vinovatie poate avea, unori, urmari foarte grave. De exemplu, sinuciderea parentala este puternic traumatizanta pentru copii, mai ales pentru cei mici, care, coplesiti fiind de sentimentele de vinovatie, se pot confrunta cu grave dezorganizari. Adultii, de asemenea, pot cu mare greutate sa evite agresiunea sentimentelor de vinovatie. Frecvent ei se autoacuza ca nu au reusit sa surprinda la timp intentia suicidara, sa previna si sa opreasca suicidul sau pentru faptul de a fi facut ceva care sa fi acuzat decizia suicidara.

Adultii insa, spre deosebire de copiii mici, pot sa-si neutralizeze mai usor sentimentele de vinovatie, procedand in mai multe feluri:

a) ei pot sa se perceapa ca fiind buni si ca s-au purtat corect cu cei ce se sinucid; ei simt ca nu au facut nimic care sa cauzeze suicidul.

b) ei pot sa vada suicidul ca fiind inevitabil, si cu toate eforturile, chiar daca s-ar fi purtat extraordinar de atent fata de acestia tot nu i-ar fi impiedicat de la finalizarea intentiei lor suicidale.

c) ei pot considera suicidul ca un lucru bun pentru persoanele implicate, considerandu-l ca pe o solutie de a evita diferite forme ale suferintei in lume.

Pana in prezent au fost elaborate multe teorii privind etiologia actiunilor suicidare. Ele se impart in doua mari categorii:

I-teorii psihiatrice

II-teorii sociologice

Intre cele doua grupe de teorii exista o diferenta esentiala care consta in faptul ca, in timp ce teoriile psihiatrice presupun, in general, ca exista ceva rau cu persoanele care se sinucid, teoriile sociologice presupun ca nu exista nimic rau cu acestea. In spiritul acestor convingeri, cei mai multi psihiatri considera ca principala cauza a sinuciderii ar fi boala mintala. Alti psihiatri considera drept cauze ale suicidului depresia, lipsa de speranta, frustratia adanca, anxietatea morbida, experienta traumatizanta din timpul copilariei. Cercetatorii influentati de teoria psihanalitica sunt de parere ca instinctul mortii, datorita mecanismului de aparare a eului, poate conduce individual catre suicid.

Pe de alta parte, teoriile sociologice considera ca principala cauza a suicidului se leaga mai mult de grupul de apartenenta si mai putin de individ.

Astfel, Durkheim in lucrarea sa 'Suicidul' identifica doua cazuri majore ale sinuciderii:

a) integrarea sociala

b) reglarea sociala

Integrarea sociala defineste atasarea voluntara a indivizilor la grupul sau societatea de care apartin, iar reglarea sociala presupune interventia coercitiva (constrangerea, controlul, restrangerea) a grupului sau societatii asupra comportamentului membrilor. Durkheim arata ca exista o legatura stransa intre integrarea sociala si suicid in sensul ca indivizii care se caracterizeaza printr-un grad prea mare sau prea mic de integrare sociala, pot in mai mare masura sa comita suicidul, decat cei care se caracterizeaza printr-un nivel moderat de integrare sociala. Referindu-se la reglarea sociala, autorul sustine ca indivizii care sunt supusi unui nivel prea inalt sau scazut al reglarii sociale sunt predispusi la suicid in mai mare masura decat cei supusi la un nivel moderat. Durkheim mai sustine ca exista o relatie curbiliniara intre integrarea si reglarea sociala pe de o pare, si rata suicidului pe de alta. Astfel, el pune in evidenta patru tipuri de suicid:

1) Suicidul egoist, datorat nivelului prea scazut al integrarii sociale;

2) Suicidul altruist cauzat de nivelul prea inalt al integrarii sociale;

3) Suicidul anomic cauzat de nivelul prea redus al reglarii sociale;

4) Suicidul fatalist generat de nivelul prea inalt al reglarii sociale.

Aceasta teorie poate fi mai bine inteleasa daca se folosesc cateva exemple:

- in comparatie cu persoanele casatorite, cele necasatorite vor comite cu o mai mare probabilitate suicidul egoist, doarece, datorita faptului ca sunt integrate mai putin social, beneficiaza in mai mica masura de dragoste, afectiune sau suport moral din partea altora cand sunt puternic frustrate;

- personalul militar este mai expus suicidului altruist, decat lucratorii civili dintr-o fabrica. Acest lucru se poate explica prin faptul ca personalul militar, fiind mai integrat in unitatea lor militara, asufera mai mult din cauza dezonoarei datorita pierderii unei batalii, in timp ce lucratorii civili sunt mai imuni la dezonoare cand constata ca fabrica lor pierde din productivitate.

- tarile bogate au rate mai mari decat tarile sarace in ceea ce priveste suicidul anomic. Aceasta se explica prin faptul ca cetatenii din tarile bogate, fiind mai putin reglati social, sunt mai mult incurajati sa astepte prea mult de la viata devenind, astfel, expusi la o mai mare frustratie cand asteptarile lor nu sunt indeplinite.

- sclavii din societatile vechi comiteau, in mai mare masura decat indivizii liberi din societatile moderne, suicidul fatalist, aceasta datorandu-se faptului ca sclavii suportau in mai mare masura reglarea sociala.

1. Psihologia victimei sursa de identificare a ipotezelor corecte pentru identificarea infractorului

Practica a demonstrat ca in comiterea infractiunii este foarte greu de realizat diferentieri clare pe linia responsabilitatii celor doi membri ai cuplului penal (infractor-victima).

Din punct de vedere juridic lucrurile sunt mai clare, precizarea statutului victimei si infractorului facandu-se pe baza stabilirii initiativei in a comite o fapta antisociala cat si in baza efectelor acestei actiuni. Astfel, persoana vatamata corporal, violata, ucisa etc., apare in calitate de victima, iar persoana care a vatamat corporal, a violat, a ucis, apare in calitate de infractor.

Privind din punct de vedere strict psihologic, desi existau anumite cazuri in care intre victima si infractor nu a existat nici un fel de legatura anterioara, se considera ca nici o victima nu poate fi absolvita integral de o anumita raspundere legata de actul infractional. Pot fi date multe exemple in acest sens:

- postasul care are bani multi asupra sa, care nu se asigura deloc si care este atacat in scop de jaf;

- victima unui viol intr-un parc, in timpul unei nopti, este vinovata de ignorarea pericolelor potentiale atunci cand pleaca la plimbare singura, prin parc, la ore tarzii;

- victima unui atac nocturn la domiciliu poarta vina unei 'publicitati' exagerate provenind din achizitionarea unor bunuri de valoare;

- parintii sau persoanele care au in paza juridica un minor, au un anumit grad de vinovatie in cazul cand acesti minori devin victimele unor infractiuni.

Atunci cand intre victima si infractor exista anumite legaturi anterioare, plecandu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, referinte, habitudini, trasaturi psihomorale si psihocomportamentale) ce poate 'reconstitui' fizionomia particulara a relationarii interpersonale infractor-victima si, astfel, poate fi identificat cel ce a comis fapta.

Aceasta situatie este valabila pentru cazul in care victima a decedat. In cazul in care victima nu decedeaza apare o problema deloc neglijabila: masura in care victima este dispusa, voluntar sau involuntar, sa-l demaste pe infractor. In cazul in care victima se teme intr-o foarte mare masura de reactiile infractorului (ulterioare demascarii), este posibil ca ea sa evite complet in a-l demasca, sa incerce sa gaseasca alte 'explicatii', sau sa nege efectiv comiterea infractiunii. Studiind modul de reactie al victimei, psihologia ei in astfel de cazuri, se pot emite ipoteze cu privire la caracteristicile psihice si comportamentale ale infractorului.

T. Bogdan a facut o selectie a datelor de interes pentru cunoasterea victimelor, alegandu-le pe cele pe care le-a apreciat ca fiind de mare interes in procesul identificarii autorilor:

a) datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili daca, in speta, este vorba de un omor, sinucidere ori moarte accidentala;

b) datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al savarsirii infractiunii;

c) datele relative la precizarea circumstantelor esentiale ale eventimentului (de loc, de timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea patrunderii autorilor in locuinta), alte imprejurari semnificative (tentative de alarmare sau de aparare a victimelor);

d) datele care definesc personalitatea victimei, in principal, cele privind conceptia si modul de viata, materializate in nivelul de cultura si educatie, atitudini, calitati morale, temperamentale si caracteriale, trasaturi caracteristice de personalitate, de credinte si obiceiuri, anumite tabieturi, dorinte nesatisfacute, stare de echilibru psihic ori manifestarea unor tendinte spre agresivitate, izolare sociala ori depresiune, anumite vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool, relatii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuala);

e) cercul de relatii al victimei (de familie, rudenie, vecinatate, de serviciu, de distracatie), mediile si locurile sau localurile publice frecventate. De importanta deosebita in acest sens sunt precizarea naturii relatiilor victimei (de amicitie, dusmanie, indiferenta) si, mai ales, identificarea si conturarea tuturor starilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau aparute recent (neintelegeri familiale, conflicte pentru mostenire, motive de razbunare sau gelozie, etc.), precum si a celor care privesc legaturi cu persoane banuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obtinerea unor venituri pe cai ilicite;

f) informatiile privind miscarea in timp si in spatiu a victimei cu accent deosebit pe perioada imediat anterioara evenimentului care pot avea relevanta deosebita;

g) datele privind bunurile detinute de victima, mai ales a celor de valoare si cele privind disparitia unora dintre acestea ori a unor deocumente;

h) informatiile privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.

Avand in vedere complexitatea si uneori chiar contradictualitatea informatiilor culese despre victima, in practica organelor judiciare, mai ales in cadrul unor infractiuni grave, s-au conturat unele tehnici de organizare a muncii care permit, pe langa o sistematizare tematica, o mai lesnicioasa interpretare si valorificare a datelor. Ne referim, in principal, la urmatoarele modalitati:

a) intocmirea unor liste cuprinzand informatii pe fiecare din aspectele mentionate anterior;

b) elaborarea unor schite cu relatiile victimei ori cu miscarea in timp si spatiu a acesteia sau chiar a unora care combina ambele aspecte, evidentiindu-se legaturile suspecte care se suprapun peste momentele critice din viata victimei, mai ales din perioada imediat anterioara evenimentului;

c) studierea comparativa a informatiilor despre victima detinute de la un caz cu cele privind altele similare, comise in zona si in perioada de interes, in situatii cand avem de-a face cu serii de fapte identice pentru a observa daca au o relatie unele cu altele ori pot fi toate victimele aceluiasi autor, chiar daca aparent ele nu au nici o legatura comuna (de exemplu: in cazul omorurilor si tentativelor de omor cu mobil sexual comise in capitala de Rimaru);

d) redactarea unor liste cu trei rubrici care sa cuprinda informatiile sigure despre victima, apoi pe cele relative sau neverosimile ori chiar contradictorii, care urmeaza a fi verificate, iar in ultima rubrica aspectele ce nu sunt deloc cunoscute si urmeaza a fi investigate. Completarea permanenta a acestor liste cu datele noi obtinute vor permite examinarea comparativa, de sinteza sau chiar analitica a informatiilor, constituind o imagine diriguitoare pentru orientarea in continuare a investigarii victimei.

Pentru a reusi adancirea cunoasterii vietii, miscarii si legaturilor victimei se impune folosirea concomitenta si combinata a unei diversitati de izvoare de formare, de mijloace si metode, fiecare din ele putand aduce contributii specifice la 'reconstituirea' tabloului de ansamblu a vietii acesteia.

2. Izvoare de documentare

Cercetarea la fata locului in cazul infractiunilor comise prin violenta poate oferi un sir nelimitat de constatari si indicii semnificative pentru cunoasterea victimei, cum ar fi:

• 1) activitatea desfasurata anterior producerii cazului (victima era imbracata de zi, pentru somn, desfasura diverse activitati gospodaresti etc.);
• 2) comportarea victimei la aparitia infractorului (indicii care arata ca se cunosteau si i-a deschis benevol, incercari de punere materializate in prezenta unor leziuni de autoaparare, ruperea vesmintelor etc.);
• 3) indicii pentru eventualul mobil al faptei ca: disparitia unor bunuri sau valori ori inscrisuri, pozitia ginecologica a victimei, actiuni nefiresti sau manifestari de sadism ale autorului care pot oferi informatii despre posibile tulburari comportamentale ale acestuia, leziuni produse post-mortem care pot ilustra prezenta mobilului razbunarii, aspecte de regizare a locului faptei etc.;
• 4) date utile privind identitatea victimei, atunci cand aceasta nu este cunoscuta (descrierea semnalmentelor, imbracamintei, ridicarea impresiunilor papilare, a unor probe biologice pentru determinarea grupei sangvine s.a.);
• 5) date de cunoastere generala a preocuparilor victimei (pe baza studierii interiorului locuintei, a continutului inscrisurilor si bibliotecii), a starii de sanatate (diverse certificate, medicamente, a debitorilor acesteia), diverse insemnari cu nume si sume de bani, a diverselor stari conflictuale (copii ale unor actiuni in instanta ori hotarari judecatoresti etc.).

De asemenea, expertiza medico-legala poate oferi date utile privind prezenta semnelor de autoaparare ale victimei, numarul, gravitatea si amplasamentul leziunilor periculoase pentru viata ori care au cauzat decesul, pozitia victimei fata de agresor, existenta unor leziuni post-mortem si a unor leziuni caracteristice sinuciderilor sau mortilor accidentale etc.

3. Reconstituirea radiografiei modului de viata al victimei

Dupa cum am vazut, datele care definesc personalitatea victimei, in special cele ce privesc conceptia si modul de viata al acesteia, au o foarte mare importanta in procesul identificarii infractiunii.

Studiind modul de viata al victimei, se studiaza, de fapt, nivelul de cultura si educatie, atitudinile, calitatile morale, temperamentale si caracteriale, anumite tabieturi, dorinte nesatisfacute, credinte si obiceiuri, starea de echilibru psihic sau manifestarea unor tendinte spre agresivitate, izolarea sociala sau depresiunea, anumite vicii ascunse (consum excesiv de alcool, jocuri de noroc, relatii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuala).

Este recunoscut faptul ca o serie de indivizi extrem de expusi victimizarii este cea a consumatorilor de alcool si stupefiante. Astfel, in momentul in care se cunoaste faptul ca victima a fost un inrait consumator de alcool, se poate emite ipoteza ca infractorul a actionat in scop de jaf sau ca infractorul poate fi un coleg de bautura care a actionat asupra victimei in timpul unei stari tensionale conflictuale ivite la un moment dat intre victima si infractor.

Daca se cunoaste faptul ca victima a fost o persoana destrabalta, desfranata, se poate aprecia ca a fost victimizata de un infractor provenit din randul proxenetilor de exemplu, sau de un sot (sau iubit) a carui sotie (respectiv iubita) a intretinut relatii amoroase cu victima.

Este un fapt, de asemenea, cunoscut ca prostituatele sunt supuse riscului victimal mult mai mult decat celelalte femei. Cunoscand faptul ca victima decedata a fost prostituata se poate presupune ca ucigasul este fie un violator, fie un pervers sexual, fie un proxenet, fie un client al victimei.

Un alt exemplu este cel al cartoforilor. In cazul in care se cunoaste faptul ca decedatul a fost un cartofor inrait, se poate emite ipoteza ca ucigasul este fie un partener de joc, fie un individ care a actionat in scop de jaf.

Reconstituirea cercului de relatii al victimei

Asa dupa cum a aratat si T. Bogdan in lucrarea sa 'Comportamentul uman in procesul judiciar', foarte importante in procesul identificarii infractorilor, sunt datele cu privire la cercul de relatii al victimei. In aceasta categorie de relatii se incadreaza relatiile de familie, de rudenie, de vecinatate, de distractie ale victimei. Deci, pe langa alte date importante, este imperios necesar sa se cunoasca date despre familia decedatului, despre rudele decedatului, despre vecinii si colegii de serviciu ai decedatului intre care se poate presupune ca a intervenit, la un moment dat, o stare conflictuala sau tensionala. Deci, paralel cu aflarea de date despre cercul de relatii al victimei, se incearca obtinerea de date privind existenta unor astfel de stari tensionale sau conflictuale. Se mai poate urmari si obtinerea de date privitoare la cercurile afaceriste sau de infractori din care ar fi putut sa faca parte victima.

Un exemplu privitor la utilitatea obtinerii de date despre cercul de relatii al victimei, pentru procesul de identificare al autorilor, il constituie cunoasterea relatiilor de familie si de rudenie ale victimei. Astfel, daca se constata, de exemplu, ca victima decedata urma ca, intr-un oarecare timp, sa intre in posesia unei importante mosteniri, se poate presupune ca autorul omorului face parte din grupul de rude al victimei si ca a actionat in scopul de a intra el insusi in posesia acelei moseniri sau a unei parti din aceasta mostenire.

5. Identificarea surselor potentiale de conflict in relatia victima agresor

In procesul de identificare al autorilor unor infractiuni, un rol important il are cunoasterea, pe cat posibil, a relatiei victima-agresor si mai ales a starii tensionale si conflictuale dintre cei doi, care a dus la declansarea si comiterea infractiunii.    Exista foarte multe variante posibile ale relatiei infractor-victima, in special in cazul infractiunilor cu violenta. Tinand cont de pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, se pot diferentia mai multe variante posibile:[4]

• victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si, nu de putine ori, chiar de catre infractor, cum ar fi, de exemplu, cazul sotului criminal;
• 2) victime care nu supravietuiesc agresiunii (decedate) care 'ofera' in principal informatii asupra infractorului, plecand de la modul in care a procedat acesta (in ce loc, cu cruzime sau fara, jefuind sau nu victima, incercand sau nu sa acopere urmele etc.);
• 3) victime care supravietuiesc agresiunii dar, din motive obiective, acestea nu pot identifica infractorul (infractorul era mascat, fapta s-a comis pe intuneric, victima a fost mai intai legata la ochi prin surprindere etc.In schimb, in astfel de cazuri, victima poate da totusi informatii in legatura cu infractorul, cu unele caracteristici fizice sau psihice ale acestuia: aspecte vestimentare - haina aspra sau lucioasa, eventual vocea infractorului, starea de nervozitate a acestuia, precipitarea lui etc.;
• 4) victime care supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul insa nu-l denunta pentru ca le este teama de razbunarea acestuia (de exemplu, infractorul a amenintat victima ca in cazul in care aceasta ar denunta, el se va razbuna pe copii);
• 5) victime care supravietuiesc agresiunii, cunosc infractorul dar nu-l denunta din motive care tin de viata lor particulra (de exemplu, agresorul este concubinul victimei casatorite);
• 6) victime ce supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul, dar care acuza o alta persoana pe care vrea sa se razbune, infractorul adevarat nefiind, deci denuntat;
• 7) victime ce supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul dar care, in loc sa-l denunte, incearca sa ofere alte explicatii, inclusiv autoacuzandu-se, protejandu-l deliberat pe infractor. Este cazul, desigur mai rar al victimei care in acest fel, considera ca ofera 'dovezi de dragoste' infractorului pe care-l iubeste;

• 8) victime care supravietuiesc infractiunii, care cunosc infractorul, insa, profitand de situatie, incearca sa puna in seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis (de exemplu victima reclama disparitia unor lucruri de valoare sau bani pe care in mod real infractorul nu si le-a insusit, acesta rezumandu-se la violarea victimei);
• 9) victime care profita de o anumita situatie reclamand o 'infractiune' comisa asupra sa cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a profita de pe urma ei (de exemplu, victima simuleaza voluntar si regizeaza corespunzator o relatie sexuala pentru a o transfera in viol).

Aceasta sistematizare nu are pretentia de a fi una exhaustiva, dat fiind faptul ca practica judiciara este mult mai complexa.

De un deosebit interes sunt investigatiile efectuate in randul membrilor familiei victimei ori a prietenilor sau legaturilor mai apropiate, inclusiv cele de serviciu, care pot releva date pretioase privind anumite temeri, motive de neliniste ori incercari de amenintare din partea unor persoane, modificari bruste in anumite relatii, atitudini sau preocupari ale victimei, intentii de sinucidere, de razbunare, de parasire a familiei sau localitati, anumite slabiciuni sau vicii bine ascunse si alte aspecte care, de multe ori nu pot fi clasificate pe alta cale.

Ex. De exemplu, intr-un caz de omor, cercetarile au trenat timp indelungat, autorul fiind indentificat dupa mult timp, aproape de limita termenului de prescriptie, deoarece in toata aceasta perioada nu s-a cunoscut o relatie amoroasa a victimei cu o persoana care s-a dovedit a fi autorul faptei. In final, a fost identificata singura martora care cunostea aceasta legatura si ca urmare s-a ajuns la descoperirea faptuitorlui, care in acel timp era militar si a participat la efectuarea cercetarii la fata locului, avand posibilitatea sa modifice unele aspecte ale cercetarii si sa distorsioneze unele date.

In alta ordine de idei, studierea atenta a corespondentei, agendelor telefonice, jurnalelor sau altor inscrisuri emanate de la victima ori care privesc relatii sau preocupari ale acesteia (carti, manuscrise, schite, desene, discuri, timbre filatelice, diverse colectii etc.), precum si altele care releva stari tensionale ori existenta unor procese judiciare in care a fost angajata victima ofera o diversitate infinita de date care pot constitui indicii despre autori si categoria mai probabila de persoane in randul carora acestia trebuie cautati.

In contextul problematicii privind cunoasterea victimei se disting ca avand valoare practica deosebita cele referitoare la stabilirea relatiilor inter-umane, a naturii si specificitatii acestora. Intr-o serie intreaga de cazuri de omor exista o frecventa relativ ridicata a situatiilor cand autorii fac parte din cercul de relatii al victimei, mai ales cand este vorba de omoruri comise cu mobil de razbunare, gelozie, mostenire sau de ordin sexual, precum si in multe omoruri savarsite in mod asa-zis spontan, cand apar sau renasc situatii tensionale, din motive incidentale, mai ales intre persoane cunoscute.

Desi mai redus ca frecventa statistica, exista destule omoruri in care factorii aleatori joaca un rol important, autorii nefacand parte din cercul de relatii anterioare ale victimei, realitate ce complica actiunea de identificare a faptuitorilor. Asemenea situatii se intalnesc mai des in omorurile comise in mod asa-zis spontan, cu mobil de jaf sau sexual, si in cele comise de persoane cu afectiuni psihice limitrofe normalului, de regula, cele care sufera de diverse forme de psihopatie (sexuala, impulsiva).

Ori de cate ori ne aflam in fata unor asemenea cazuri trebuie sa admitem adevarul ca sansa valorificarii relatiilor victimei este mai mica decat in situatiile mentionate anterior, dar ea exista totusi si nu trebuie minimalizata. Aplicandu-se metode specifice de investigare si cercetare vor fi identificate o serie de persoane care pot oferi informatii utile despre prezenta victimei, inaintea evenimentului, in compania unor persoane cunoscute intamplator, pe strada ori in unele localuri sau locuri publice (parcuri, gari, autogari, discoteci, sali ale tribunalelor s.a.). Cu ajutorul acestora, pe baza analizei valorificarii atente a oricaror date, mai ales a celor privind semnalmentele, imbracamintea, comportarea ori alte indicii semnificative (folosirea unei porecle sau diminutiv, caracteristicile limbajului, directia de retragere), se poate ajunge la identificarea victimelor si verificarea implicatiei lor.

O atentie deosebita se impune a fi acordata datelor referitoare la preocuparile, activitatea, miscarea si legaturile victimei din perioada imediat anterioara evenimentului, informatiilor despre perioada mai 'calda' a cazului, care are un grad de probabilitate sporita de a ne oferi solutia.

6. Aspecte psihologice privind protectia si autoprotectia impotriva victimizarii

Ideal ar fi ca, intr-o societate libera, echilibrata, armonioasa, sa nu existe nici un fel de pericol de victimizare, fiecare individ fiind perfect securizat, ca niciodata si nicaieri nu-l pandeste vreo primejdie, indiferent de statutul sau social, profesional, economic, pe linia varstei, sexului etc.

Din nefericire, fiecare societate se confrunta cu fenomenul infractional, care in ultimul timp manifesta o accentuata tendinta de crestere. Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea sentimentului de insecuritate, resimtit in general de catre indivizi, dar mai ales, de catre cei care reprezinta un mai mare grad de vulnerabilitate victimala sau un mai mare risc victimal (copii, femei, persoane in varsta, handicapati). Uneori, instinctiv sau deliberat, unele persoane isi iau masuri de prevedere pentru a evita orice risc de victimizare. Dar in realitate masurile de autoprotectie sunt total, insuficiente in raport cu riscul victimal. Motivele sunt multiple si diverse, cele mai multe fiind de natura psihologica sau psihosociala:

a) consumul de alcool ce determina dezinhibarea conduitei si limitarea posibilitatilor de anticipare a consecintelor unor actiuni;

b) infatuarea, aroganta, exacerbarea eu-lui, trasaturi ce duc la supraestimarea imaginii de sine si a posibilitatilor proprii fizic si mentale; asemenea persoane, prin contrast, subevalueaza viata si devin adesea victime ale diferitelor tipuri de agresiune;

c) neglijenta si indiferenta, trasaturi care duc la ignorarea totala, de cele mai multe ori involuntara, a pericolelor de victimizare. Asemenea persoane nu dau importanta masurilor de asigurare.

d) credulitatea sau nivelul de influentare, trasaturi care permit infractorului stimularea si atragerea unei persoane in actiuni victimizante (cazul infractorului escroc ce permite, in schimbul unei sume mari de bani, sa-i faca un serviciu de mare valoare);

e) starile de izolare, frustratie si complexare pot fi abil exploatate de catre infractori;

f) nivelul moderat sau redus al capacitatilor psiho-intelectuale, care limiteaza foarte mult posibilitatile persoanei de a intelege si decodifica intentiile infractorului potential;

g) nivelul de tulburare si dezorganizare psihica (forme delirante, halucinatii etc.) pot fi speculate de infractori.

Asadar, masurile ce se pot lua si care trebuie sa fie luate in vedere in ceea ce priveste evitarea riscurilor victimale pot fi clasificate in:

a) masuri de protectie sociala;

b) masuri de autoprotectie

a) Masurile de protectie sociala revin in special organelor judiciare responsabile socialmente cu prevernirea infractorilor, sanctionarea infractorilor si pedepsirea lor. Actiunile de paza, de anticipare si de prevenire a infractiunilor, ale organelor de politie, promptitudinea si eficienta lor in descoperirea infractorilor, aplicarea corecta a normelor de drept penal in raport cu situatia specifica diferitelor infractiuni sunt, direct sau indirect, masuri sociale de protectie impotriva victimizarii;

b) Masurile de autoprotectie sunt cele ce revin in sarcina persoanelor particulare, care de fapt sunt si trebuie sa fie rodul unor influente organizate in vederea evitarii riscului victimal si al victimizarii.

T. Bogdan propune ca pentru prevenirea savarsirii infractiunilor sa se cunoasca urmatoarele obiective mai importante:

1) educarea moral-juridica a cetatenilor pe baza cunoasterii legilor si a formarii convingerilor necesare respectarii lor neabatute.

2) pregatirea antiinfractionala a populatiei pentru a cunoaste normele de convietuire sociala, cerintele, comportamentele generale de evitare a situatiilor ori circumstantelor in care cetatenii ar putea deveni victime ale unor infractiuni.

3) sfatuirea si indrumarea individuala a cetatenilor privind conduita ce se recomanda a fi urmata, in cazuri concret determinate, pentru a evita evolutia negativa a unor stari de lucruri si ajungerea lor in pozitie de victime.

4) indentificarea in timp a unor victime potentiale - indeosebi prin posibilitatile de cunoastere ale organelor judiciare - si promovorarea unor masuri de protectie sau autoprotectie ale acestora.

In ceea ce priveste prevenirea si evitarea riscului victimizarii, unii autori au incercat sa formuleze o serie de recomandari integrate in diferite strategii, programe, tactici etc. Astfel, strategiile evitarii, dupa Furstenberg, sunt actiunile indivizilor care au scopul de a limita expunerea lor in raport cu persoanele periculoase sau cu situatiile amenintatoare.

Tacticile de depasire a situatiilor de risc sunt folosite pentru a minimaliza pericolul de victimizare, cand expunerea la risc este de neuitat.

Prevenirea crimei prin proiectarea mediului inconjurator accentueaza asupra importantei creerii 'spatiului de aparare' prin ingreunarea atingerii tintelor. Actiunile de reducere a riscului sunt fie individuale, fie colective (in colaborare cu alte persoane).

Toate aceste strategii si tactici insa nu pot fi evaluate cu usurinta privind eficacitatea lor, deoarece este dificil de identificat situatiile particulare in care ele ar putea preveni actiunile victimizante. Anumite strategii de reducere a riscului pot fi eficiente pana la un nivel observabil, care nu poate fi prompt cuantificabil. Un bun exemplu il ofera ratele scazute ale victimizarii femeilor in raport cu barbatii sau a persoanelor in varsta in raport cu cei mai tineri.

7. Elaborarea de versiuni si ipoteze in vederea solutionarii cazurilor

Fara a detalia mai mult problematica generala privind rolul cunoasterii victimei in procesul identificarii autorilor vom releva cateva aspecte practice care in mod necesar pretind o nuantare si o adecvare continua a acestora la speficul fiecarei situatii, mai mult chiar, la particularitatile fiecarui caz. Avem in vedere 4 categorii de situatii, si anume:

1)cazurile cand victimele supravietuiesc agresiunii;

2) cele cand victimele sunt ucise, dar sunt identificate de la inceputul cercetarilor;

3) situatiile cand victimele unei infractiuni cu urmari mortale nu sunt cunoscute (identificate);

4) cele care privesc persoane disparute, in conditii si circumstante suspecte, care pot fi victime ale unor infractiuni de omor, accidente, sau mai rar, ale unor actiuni de sinucidere.

In literatura de specialitate s-au facut numeroase aprecieri mai ales cu privire la prima situatie, abordandu-se in mod obligatoriu contradictoriu -valoarea depozitiilor oferite de muribunzi sau persoane care au suferit traumatisme fizice ori psihice grave. Astfel, unii autori, inclina sa acorde un credit nelimitat relatarilor muribunzilor, argumentandu-se faptul ca in starea in care se afla, nesigura, posibil de extrema limitata, sunt total sinceri, nedorind sa 'pacatuiasca' in ultimele clipe ale vietii, atitudine ce ar exprima temerea de cenzura grava a misterului mortii. Altii, dimpotriva, nu tocmai ca au rezerve fata de deplina lor sinceritate, dar motiveaza manifestarea libera a nesinceritatii chiar in asemenea momente de cumpana, care pot duce uneori - este adevarat mai rar - pana la manifestari grave de razbunare post-mortem asupra unor persoane, nemaiexprimand astfel o forma de purificare a constiintei.

Practica arata ca, uneori, s-a acordat o importanta exagerata ultimelor relatari ale victimelor ('M-a taiat X', 'M-a lovit un tanar blond' etc.), mergandu-se zadarnic pe aceste piste in baza convingerii lucratorilor ca 'adevarul se afla in ultime cuvinte ale mortului', desi psihologia judiciara avertizeaza ca starea agonica tributara regiunii vitale afectate si hemoragiilor puternice aduc pe buzele muribunzilor incoerenta, lipsa certitudinii in aprecierea si deteriorarea discernamantului.

Ex.'In cauza de omor comis in septembrie 1978 in orasul I., victima S.I. a rostit in drum spre spital: 'M-a taiat ala mic si slab', ceea ce a dus la includerea in cercul suspectilor si la cercetarea numitului G.I., care alaturi de alte elemente de suspiciune era intr-adevar 'cel mai mic si cel mai slab' dintre suspecti. Dup un timp, abandonand aceasta pista, lucratorii de politie judiciara au descoperit si probat savarsirea faptei - in urma unei altercatii stradale - de catre o alta persoana (numitul V.M.), avand surpriza sa constate in autor o persoana departe de a fi 'mica si slaba'.

Cu deosebita prudenta trebuie sa fie interpretate relatarile victimei mai ales in situatiile in care aceasta  a suferit traumatisme cranio-cerebrale, in urma carora (data fiind evolutia lenta a hemoragiilor cerebrale) desi pare relativ bine orientata spaio-temporal, este mult tributara unor fenomene afazice, agonice, si amnezice, de regula, prognosticul sumbru al unei astfel de evolutii confirmandu-se prin deces intr-un timp relativ scurt.

In multe cazuri de agresiuni grave - mai ales cand victimele au suferit traumatisme cranio-cerebrale ori socuri puternice deosebite - relatarile lor privind circumstantele in care s-a produs fapta si informatiile oferite despre agresiuni pot fi substantial denaturate, uneori in totala contradictie cu realitatea, fiind necesara o atitudine prudenta de examinare si verificare a acestora pentru a nu orienta investigatiile pe piste gresite.

Si mai delicata este situatia in cazul disparitiilor suspecte de persoane cand nu putem dispune nici macar de informatiile pe care ni le poate oferi cadavrul, fie el identificat sau nu. In asemenea cazuri dobandesc importanta mare datele referitoare la circumstantele disparitiei combinate cu reconstituirea celor care privesc victima mai ales sub aspectul stabilirii mobilului faptei, a legaturilor de interes, a miscarii si preocuparilor victimei, in perioada anterioara disparitiei.

Un element fundamental in ceea ce priveste tactica abordarii cauzei il constitue cunoasterea persoanei disparutului. Avand in vedere aceasta ne referim nu la ceea ce indeobste se intelege in sensul menit a servi identificarii ulterioare a persoanei disparute (date antropometrice, caracteristicile de individualizare somatica si cele de individualizare a vestimentatiei purtate la data disparitiei), ci indeosebi la cunoasterea din unghiul insertiei sociale (integrare socio-familiala si profesionala, stare de sanatate, aspiratii si motivatii, proiecte de viitor, stari conflictuale aparente sau latente, stare materiala, comportament situational etc.).Daca pentru categoriile de persoane care au o stare de sanatate precare, evolueaza catre un prognostic sumbru, cele bolnave psihic, au tentative de suicid, a batranilor prezentand un grad avansat de senilitate si neavand apartinatori, de obicei au un comportament defensiv, de izolare si retragere, a unor alcoolici, cronici cu degenerescente psihoneurale, 'disparitiile se solutioneaza, de regula, prin identificarea persoanei respective in unitati spitalicesti sau de ocrotire, iar in cazuri nefericite, prin identificarea acestora in cadavrele unor sinucigasi sau accidentati, nu acelasi lucru trebuie luat in calcul atunci cand se elaboreaza ipoteze si versiuni privitoare la unele disparitii de persoane, avand o buna insertie sociala.

Odata depasite etapele cunoasterii persoanei disparute si cea a clarificarii aspectelor legate de imprejurarile disparitiilor, consideram ca se impune ca element de tactica a abordarii ulterioare a cauzei identificarea conflictelor aparente si a celor existente latent (mobilul infractiunii de omor).

De asemeni o disparitie poate avea drept izvor motivational faptul ca disparutul 'deranja' prin prezenta sa activitate unui partener de cuplu, erotic, de afaceri, de santaj etc. devenind 'stanjenitor' pentru acesta (T.C. si B.M. devenisera obstacole stanjenitoare in viata concubinului G.M. si respectiv B.I., ambele fiind animate de dorinta puternica de a-si intemeia si respectiv de a-si pastra o familie, in timp ce partenerii de cuplu sunt superficiali, stabilesc si respectiv, restabilesc legaturi cu alte femei sunt ambii agresivi, consumatori de alcool etc.). Pe fondul acestor conflicte care s-au agravat treptat - materializate prin investigatii minutioase rezulta certuri, repetate si violente pretabile a atrage atentia asupra potentialului criminogen existent (uciderea celor 2 femei si aruncarea cadavrelor in Dunare si respectiv in raul Dambovita).

Alteori, la baza disparitiilor vom gasi conflictul material, egoism si lacomia in afaceri - deseori oneroase - in incidenta pozitiva cu gelozia si consumul de alcool. (P.V. isi insuseste suma de 170.000 lei rezultata din vanzarea unor flori de primavara in intentia de a o sustrage bunurilor comune si a o folosi in interes personal motiv pentru care sotul P.D., avar, destul de feroce in afaceri si sub influenta bauturilor alcoolice, o sugruma si-i abandoneaza cadavrul intr-o fantana parasita).

Odata stabilite mobilurile care vor sta la baza unor versiuni de lucru in cauze (interes material, stanjenirea unor relatii, etc.) materialul brut al dosarului capata sens si datele acestuia se polarizeaza in sustinerea uneia sau alteia din ipotezele de acum eforturile vor fi salarizate catre lucrarea calificata, sub toate aspectele, a partenerului de cuplu din relatia disparut-banuit (concubin, sot, persoana din anturajul apropiat).

Remarcand dificultatile mari intampinate, sub aspectul coroborarii indiciilor si probelor, a materializarii starilor de fapt, a demonstrarii unor elemente de individualizare, etc., necesare probatorilor, opiniem ca piatra de incercare a reusitei ramane cercetarea criminalistica, ca etapa initiala, fundamentala a oricarui demers in efortul descoperirii adevarului pe linia disparitiilor de persoane.

Urgenta cercetarii, criminalistice a locului unde a disparut persoana si profesionalismul celor din echipa operativa, trebuie sa se finalizeze in gasirea de urme si mijloace materiale de proba, care ulterior sa poata duce la identificare, in speta la rezolvarea cazului (disparitie, suspecta-cadavru cu identitate necunoscuta). De asemeni, deosebit de utile sunt analizele de lucru facute dupa fiecare caz in parte si colaborarea intre toti factorii implicati in solutionarea unor astfel de dosare, de fel mai simple sau mai usoare ca multe altele.

8. Reglemantari juridice privind victima

Este cunoscut faptul ca, atat in Codul penal cat si in Codul de procedura penala, in ceea ce priveste raportul infractor-victima, atentia este indreptata mai ales asupra infractorului - cel ce savarseste fapta antisociala si mai putin a victimei - cel ce suporta efectele, directe ale comiterii infractiunii.

In lucrarea sa 'Comportamentul uman in procesul judiciar', T. Bogdan defineste victima ca fiind 'orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale'.

Atat T. Bogdan cat si alti autori definesc victima ca fiind intotdeauna o fiinta umana, deci este clar ca nu putem considera ca fiind victima, obiectele distruse de infractori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestor raufacatori. Se impun totusi niste precizari in ceea ce priveste victima propriu-zisa. Ea trebuie diferentiata de alte cazuri de persoane, care de asemenea au fost sau pot fi lezate in urma unor actiuni infractionale sau de alta natura.Definitia victimei trebuie completata cu aceea ca, este persoana care 'fara sa-si fi asumat riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jefuita in urma unei actiuni criminale'. (R. Lerner). Astfel nu pot fi considerate victime politistii care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata, luptatorii in confruntarile militare, initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata sau infractorul care isi pierde viata in cazul legitimei aparari.  Deci in cadrul legislatiei noastre s-a acordat mai putina atentie victimei, analiza si cunoasterea rolului si locului pe care acesta il ocupa atat in activitatea infractionala, cat si in cea judiciara este de o mare importanta. Aceasta analiza contribuie pe de o parte la 'formarea unor recomandari pentru conduita preventiva si autoprotectiva in raport cu pericolul victimizarii si, pe de o parte, la o mai rapida si mai corecta aplicare a legii in cazul savarsirii actiunilor.

Studiile efectuate de cercetatori au dus la concluzia ca in unele forme de comportament deviant exista si o motivatie 'cvasi-patologica', reprezentata de emotii violente, stari afective, declansate si intretinute de comportamentul victimei in unele situatii.

Problema studierii sistematice a victimei a fost ridicata de B. MENDELSOHN. El propune in lucrarea sa 'The Victimology', constituirea unei noi discipline stiintifice denumita victimologie, disciplina care sa studieze, sa investigheze locul si rolul pe care victima il poate juca in realizarea propriului prejudiciu, rolul persoanei lezate in favorizarea si declansarea conduitei deviante distructive.

O noua notiune pe care o introduce Mendelsohn este cea a 'cuolului penal'. Ea este alcatuita din cuplul antagonist 'criminal-victima' in permanent conflict si adversitate.

Odata lansate de catre Mendelsohn, aceste idei au fost preluate de catre multi alti cercetatori, existand numeroase studii in acest domeniu. Inceputurile victimologiei ca disciplina stiintifica sunt legate de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940-1950. Unii din factorii principali care au contribuit la acordarea importantei cuvenite studierii victimei este faptul ca victima apare ca jumatate a 'diadei' (cuplului sau perechii).

Pe langa Mendelsohn (1940), care a examinat rezistenta oferita de victimele violului, printre primii oameni de stiinta care au studiat problematica psiho-sociala a victimologiei se numara: von Heting (1948), care s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi cum ar fi cei foarte batrani sau cei foarte tineri, cei care apartin unor grupuri minoritare, imigrantii recenti sau cei cu tulburari mentale; Wolfgang (1958), care a studiat unele categorii de indivizi, ale caror actiuni au contribuit la moartea lor violenta, luand in considerare in acest studiu factori precum varsta, sexul, rasa etc.

Mai tarziu, in perioada anilor '60-'70, criminologii si reformatorii au lansat ideea, aducand argumente in acest sens, ca insisi infractorii pot fi considerati victime. Ele sunt victime ale pregatirii scolare insuficiente, ale saraciei, lipsei locurilor de munca, discriminarii, relatiilor familiale dezorganizate, si injustitiilor sociale de alta natura.

Studiul victimei sub aspect psihologic prezinta o mare importanta, principalul 'beneficiar' al acestui studiu fiind justitia. Astfel se stie ca, din punct de vedere juridic victima este parte in proces. In acelasi timp este si un martor sui-generis, avand chiar rol de 'martor principal' pentru ca teoretic, victima poate relata cel mai bine despre actul infractional indreptat impotriva sa. Din punct de vedere psihologic situatia se prezinta astfel, pentru ca trebuie avut in vedere ca si in cazul celei mai bune credinte, victima este martorul care ofera cele mai bune garantii de veridicitate in relatarile ei. Aceasta situatie, paradoxala la prima vedere, poate fi explicata prin faptul ca in momentul savarsirii actului infractional victima este supusa unei stari emotive foarte puternice, stari ce pot face ca perceperea actului infractional si memorarea lui sa se realizeze in conditiile unei reduse posibilitati de activare corticala constienta si controlata. Rezultatul va fi acela ca vor exista, foarte probabil, lacunozitati perceptive  implicit, si memoriale.

Un alt aspect este acela ca s-a demonstrat experimental ca victima realizeaza o modelare, o ajustare a realitatii pe care a cunoscut-o fragmentar, lacunos. Acest lucru poate fi explicat atat prin faptul ca, fiind in parte civila, cauta sa-si imbunatateasca situatia procesuala, cat si prin acela ca doreste sa agraveze situatia infractorului, pe care in mod evident doreste sa se razbune.

La aceasta deformare a realitatii se mai adauga si denaturarea determinata de personalitatea victimei, de afectivitatea, sugestibilitatea si imaginatia ei.

De toate aceste constatari trebuie sa tina cont magistratii, care sunt tentati sa acorde un credit prea mare celor ce se afla in postura de victima.

Studiul victimei sub aspect psihologic si prin prisma celor puse in evidenta mai sus este cu atat mai important si mai interesant cu cat se poate spune ca sa nu existe o psihologie a victimei asa cum se poate afirma ca exista una a infractorului. Aceasta realitate este generata de faptul ca situatia de victima este o situatie de moment, care ia nastere in momentul producerii accidentului sau infractiunii, in conditiile exceptionale care solicita in mod deosebit reactivitatea persoanei in cauza. Specificul cazului respectiv va fi dat de comportamentul rezultat in urma interactiunii factorilor exogeni si ai celor endogeni.

In unele cazuri, cand trauma fizica sau psihica suferita va avea un caracter deosebit de nociv si un efect de mare durata, se poate vorbi de un psihic victimal, numai ca in acest caz pasim pe terenul patologicului.Un alt aspect intre multe altele studiate de catre victimologi, care se refera la relatia infractor-victima si care prezinta cea mai mare importanta este acela de gasire a unui raspuns la intrebarea daca victimele pot sau nu sa imparta intr-o anumita masura personalitatea cu infractorii ce comit acte de natura antisociala impotriva lor. Aceasta intrebare s-a pus de-a lungul timpului, incepand inca din antichitate dar, mai ales, in cadrul lucrarilor reprezentantilor scolii pozitiviste italiene (Lombroso, Feri, Garofalo). In mod mult mai clar aceasta problema apare in lucrarea lui Hans von Hentig 'Criminalul si victima sa' (1948). In aceasta lucrare sunt evidentiate posibilitatile de interactiune dintre infractor si victima ca efecte victimizate asupra oricaruia dintre cei doi parteneri ai cuplului interpersonal. Von Hentig introduce notiunea de 'victima activanta', prin care se intelege rolul pe care il joaca victima in mecanismele latente ale infractorilor.

Totodata el concluzioneaza ca sa fie direct, fie indirect, victima poarta o parte din vina in desfasurarea infractiunii.

Un alt cercetator care sustine ideea ca victima poarta o parte din vina, o anumita raspundere in desfasurarea actiunii infractionale este B. Mendelsohn, care in 1956 introduce conceptul de 'potential de receptivitate victimala'. In conceptia sa acest termen defineste gradul de vulnerabilitate victimala a unui individ, grad care este conditionat, este determinat de o serie de factori, cum ar fi:

- varsta

- sexul

- Q.I.

- aspectul bio-constitutional

- pregatirea social-culturala

- caracteristicile comportamentale.

Astfel, superficialitatea, de exemplu, sau neglijenta, pot duce la cresterea valorilor nivelului vulnerabilitatii victimale.

Raportul infractor-victima este insa mult mai complex, la aceasta concluzie ajungand toate studiile si cercetarile efectuate pana in prezent. Pentru a intelege mai bine acest raport trebuie sa se analizeze mecanismele si parghiile de ordin psiho-social si psihologic care alcatuiesc structura relatiei interpersonale. Astfel se va evidentia mult mai bine situatia reala decat daca am analiza raportul infractor-victima prin prisma exclusiv juridica.

Studiile statistice au evidentiat cateva aspecte:

- peste tot in lume numarul victimelor este mai mare decat cel al infractorilor, rezultand faptul ca un infractor este capabil sa faca mai multe victime;

- riscul victimal (riscul de a fi victimizat) in cazul infractiunilor comise cu violenta (raniri grave, omucideri, lovituri cauzatoare de moarte etc.) este sensibil mai mare la barbati decat la femei;

- cei care ucid, de regula sunt cu 5-10 ani mai tineri decat victimele lor (dupa Martin Wolfgang, 1976);

- in ceea ce priveste varsta victimelor, la femei rata cea mai mare a victimizarii apare la 20-29 de ani, iar la barbati la 30-39 de ani;

- in cazurile de omucidere si a altor infractiuni grave, violente, 50% din victime au avut antecedente penale;

Pentru a evalua procesul de victimizare la nivel societati, unii autori arata ca este posibil sa se utilizeze procedee de calcul a ratelor victimizarii. Aceste rate se pot calcula raportand numarul de victimizari pe an (cifra rezultata in urma anchetelor) la numarul de locuitori ai tarii respective. Rata victimizarii poate fi calculata pentru fiecare categorie de infractiune in parte.

Unii cercetatori sunt de parere ca in viitorul apropiat va fi posibil sa se calculeze indexul vulnerabilitatii. Cu ajutorul acestui index se va calcula probabilitatea ca un individ dat sa devina victima unei anumite categorii de infractiuni, tinand cont de caracteristici precum varsta, rasa, ocupatia, venitul, statutul marital etc., caracterisitici care sunt in stransa corelare cu ratele victimizarii.

Pana atunci insa gradul de vulnerabilitate victimala se exprima prin intermediul a doua categorii de factori:

- factori personali

- factori situationali

In ceea ce priveste prima categorie de factori, s-a ajuns la concluzia ca indivizii retardati mintal sau cei cu Q.I. mai scazut, indivizii cu achizitii modeste pe linia educationala sau cei cu o redusa experienta interactionala si sociala, devin o prada mai usoara pentru infractorii care folosesc frauda si minciuna. Riscul de a fi victimizate este mult mai mare la persoanele handicapate fizic, la persoanele in varsta, la femei sau la minori.

Tinand cont de cea de-a doua categorie de factori, factorii situationali, studiile au demonstrat ca unii indivizi sunt mai predispusi la victimizare decat altii, in anumite perioade de timp, cand se afla in anumite situatii. Un exemplu in acest sens il consituie categoria turistilor. Infractorii actioneaza fara teama asupra cestui grup al turistilor, care este un grup vulnerabil, curajul si lipsa de teama izvorand din faptul ca din ratiuni ce tin de timp, de bani etc., putini din turisti sunt dispusi sa participe la rezolvarea cazurilor de catre sistemul judiciar.