Organizatiei Internationale a Muncii

Competenta Organizatiei Internationale a Muncii

Redactat la sfarsitul celui de-al doilea deceniu al secolului trecut, preambulul Constitutiei OIM fixeaza cadrul actiunii legislative a Organizatiei, in timp ce, Declaratia de la Philadelphia din 1945 contine, in esenta, un adevarat program de actiune.

Textul preambulului Constitutiei OIM este urmatorul:

"Tinand seama ca exista conditiuni de munca ce implica, pentru un mare numar de persoane, nedreptatea, mizeria si privatiunile, ceea ce da nastere unei astfel de nemultumiri, incat pacea si armonia universala sunt puse in pericol, si tinand seama ca este nevoie urgenta de a se imbunatati aceste conditiuni: de exemplu, in ceea ce priveste reglementarea orelor de munca, fixarea duratei maxime a zilei si a saptamanii de munca, recrutarea mainii de lucru, lupta contra lipsei de lucru (somajului), garantia unui salariu asigurand conditiile unei existente potrivite, protectia lucratorilor contra bolilor generale sau profesionale si accidentelor rezultand din munca, protectia copiilor, adolescentilor si a femeilor, pensiile pentru batranete si invaliditate, apararea intereselor lucratorilor ocupati in strainatate, afirmarea principiului libertatii sindicale, organizarea invatamantului profesional si tehnic si alte masuri analoage;

Tinand seama ca neadoptarea de catre o natiune oarecare a unui regim de munca cu adevarat uman pune piedica eforturilor celorlalte natiuni doritoare de a imbunatati soarta lucratorilor in propriile lor tari;

Inaltele Parti Contractante, insufletite atat de simtamintele de justitie si de umanitate, cat si de dorinta de a asigura o pace mondiala durabila, s-au inteles asupra '.

Analiza acestui preambul denota atentia cu care acesta a fost redactat de catre autorii Tratatului de pace de la Versailles, care nu au vrut sa instituie un mandat riguros al OIM, tributar necesitatilor momentului, ci, dimpotriva, sa realizeze o redactare flexibila, cu titlu exemplificativ, nelimitata, astfel incat sa permita organizatiei sa intervina ori de cate ori circumstante noi impun acest lucru pentru realizarea obiectului esential - pacea durabila bazata pe o justitie sociala[1].

Problema competentei generale a OIM in materie sociala nu mai constituie, la ora actuala, subiect de discutie. Nu este insa mai putin adevarat ca, asa dupa cum am aratat, in primii ani dupa constituirea sa, respectiv in intervalul 1922-1932, au fost ridicate numeroase chestiuni privind delimitarea competentei OIM. Ca urmare, Curtea Permanenta de Justitie Internationala de la Haga a fost chemata sa se pro­nunte, prin mai multe avize consultative, asupra interpretarii ce trebuia data textului Constitutiei OIM.

Mergand pe linia unei interpretari largi, intemeiate pe termenii generali folositi in preambulul Constitutiei, Curtea de la Haga a statuat, prin avize succesive, asupra competentei OIM in materie de reglementare a raporturilor de munca in agricultura, de limitare sau interzicere a unor mijloace si metode de productie vatamatoare sanatatii lucratorilor, de reglementare a muncii prestate de alte persoane decat salariatii, a muncii de noapte a femeilor care ocupa functii de supraveghere sau de conducere. Concluzia desprinsa din aceste avize, statornicita de atunci in practica OIM fara a mai intampina contestari, a fost competenta generala a OIM in materie sociala. Mai mult decat atat, Declaratia de la Philadelphia a confirmat aceasta concluzie, prin conceptia cuprinzatoare ce se degaja din principiile generale pe care le-a formulat, in completarea celor enuntate in 1919 in Tratatul de la Versailles.

Dupa cum s-a subliniat deja in literatura romana de specialitate , competenta ratione materiae a OIM nu se limiteaza doar la conditiile de munca, ci cuprinde si conditiile de viata, in general. Acest punct de vedere a fost afirmat constant, din 1926, de OIM, urmare a unei dispute legate de posibilitatea reglementarii conditiilor de transport pentru migranti cand, Conferinta OIM a statuat ca, in competenta sa, trebuie sa intre si conditiile de viata ale lucratorilor[2]

Competenta ratione personae inglobeaza atat pe lucratorii manuali, cat si pe cei intelectuali, in temeiul principiului unitatii muncii, atat pe cei care muncesc in calitate de salariati, cat si pe lucratorii independenti (agricultori, meseriasi, liber profesionisti), precum si pe cooperatori, atat pe lucratorii din sectorul privat, cat si pe cei din sectorul public, inclusiv pe functionarii publici. Ea isi intinde functia protectoare asupra unor categorii de populatie, independent de existenta relatiilor de munca sau chiar cand aceste relatii nu mai fiinteaza sau nu pot exista, cum sunt: somerii, copiii, migrantii, ucenicii etc.  Astfel, se admite, in prezent - atat la nivelul documentelor constitutive, cat si la cel al practicii -, ca OIM detine o competenta generala in materia problemelor sociale. Pentru a se ajunge aici, a fost nevoie sa fie parcurse mai multe etape, sa se inregistreze mutatii semnificative in cadrul cooperarii internationale, politicilor si reglementarilor interne ale statelor.

Daca, initial, competentele OIM se rezumau la unele probleme fundamentale ale muncii, dupa 1944 acestea s-au extins si asupra tuturor masurilor economice si financiare care pot avea rezonante sociale (politicile economice si sociale), libertatilor publice fundamentale (prin cele doua Conventii, din 1948 si 1949, privind libertatile sindicale si de negociere colectiva), anumitor aspecte ale politicii penale si penitenciare (pe calea Conventiei nr. 105/1957 asupra muncii fortate), statisticii muncii etc. in consecinta, la ora actuala, competentele OIM, respectiv normele dreptului international al muncii, privesc nu numai aspectele dreptului muncii, respective dreptului securitatii sociale , ci mai mult,sau mai putin , intr-o legatura cu m un ca si protectia sociala in general .