Mutatii in organizarea administratiei centrale si locale in Principate sub regimul fanariot (1711/1716-1821)

Mutatii in organizarea administratiei centrale si locale in Principate sub regimul fanariot (1711/1716-1821)

In 1711 in Moldova si in 1716 in Tara Romaneasca, in sistemul administratiei publice se produc unele mutatii, ca urmare a instaurarii regimului fanariot.

Generat de un complex de cauze interne si internationale - lupta dintre gruparile boieresti din Moldova si Muntenia, incercarea domnilor pamanteni de a se orienta in relatiile lor, mai ales dupa infrangerea turcilor sub zidurile Vienei (1683), fie catre Rusia, fie catre Austria, dar si de criza profunda ce curpinsese Poarta Otomana, care, silita sa paraseasca unele teritorii si nemaiputand face noi cuceriri recurge la inasprirea exploatarii Principatelor si la ingradirea autonomiei statelor romanesti - noul regim cunoaste in evolutia sa doua etape distincte. De la 1711/1716 si pana la 1744 Poarta Otomana reuseste sa aduca grave prejudicii existentei statale autonome, odata cu numirea directa a domnilor dintre inaltii functionari greci, albanezi sau bulgari din cartierul Fanar, care indeplineau anumite atributii pe langa sultan, in politica fata de Principate. In cea de-a doua etapa, intre 1774-1821, dupa infrangerea Portii in razboiul ruso-turc din anii 1768-1774. Principatele intra intr-un nou statut juridic, isi redobandesc unele drepturi, isi largesc autonomia, domnii devin ei insisi niste reformatori, folosindu-se de noua conjunctura internationala, de contradictiile intre Turcia, Rusia si Austria si coportandu-se adesea, cel putin unii dintre ei, ca niste "despoti luminati". Mutatiile care au loc in anii regimului fanariot vizeaza, intr-o masura mai mica sau mai mare, intreg sistemul administratiei publice. Astfel, in ceea ce priveste domnul: alegerea sa, principiul ereditar-electiv, dintre fiii de domn, care sunt "os domnesc" sau dintre rudele colaterale, dintre pamanteni, intregul sistem procedural traditional este inlocuit cu numirea directa a domnilor de catre sultan. Alegerea de catre sultan se facea dintre oamenii de incredere, fosti dragomani ai imperiului,inalti slujitori, apreciati si verificati pentru serviciile aduse si fidelitatea dovedite. Domnii fanarioti devin simpli functionari ai Portii. Recrutarea lor se facea in cele mai multe cazuri dintre grecii din cartierul Fanarului (de aici denumirea de fanarioti), dintre grecii care stiau romaneste sau dintre cei romanizati de mai multe generatii, dar, uneori, si dintre albanezi si bulgari. Pana la 1758 majoritatea covarsitoare a fanariotilor au fost recrutati din sanul a trei familii: Mavrocordatii, Ghiculestii si Racovitestii. In cea de-a doua etapa, pentru eliminarea concurentei s-a ajuns la formarea unui adevarat cartel intre familiile Callimachi, Sutu si Moruzi. Domnii desemnati de catre sultan - la numirea lor un rol important il aveau si intrigile vizirilor si demnitarilor otomani, care trebuiau cumparati, castigati de partea noului candidat la domnie cu sume importante de bani si peschesuri, cadouri, ciubucuri - erau imputerniciti cu insemnele specifice demnitarilor turci, de obicei cele ale pasalelor cu doua tuiuri, in cazul domnului Tarii Romanesti, ceea ce echivala cu rangul vizirului, sau in cazul domnului Moldovei primea insemnele similare cu rangul unui beylerbeg.

Daca la inceput, in cazul numirii primilor domni fanarioti Poarta a tinut seama, in primele decenii, de preferinta, de vrerea boierilor, dupa 1730 sultanul "si-a luat dreptul - scrie Dionisie Fotino - de a randui domni fara intrebarea boierilor; in firmanul care se da domnului se poruncea ca locuitorii sa-l recunoasca si sa i se supuna fara nici o cracnire intru implinirea ordinelor imparatesti, prescriind si domnului sa dea protectiune boierilor si raialelor si sa raporteze imediat si exact despre acei care vor cuteza a nu se supune".

Imperiul otoman, pierzand Egiptul, apoi Ungaria si Transilvania, a sporit considerabil obligatiile fiscale ale Principatelor marind, numai pentru Moldova, tributul, la 135 de pungi cu galbeni in 1758 si la 619 pungi pentru Tara Romaneasca. Nevoia de a strange cat mai multi bani, fiscalitatea excesiva, a devenit una din functiile esentiale, dominante ale fanariotilor, iar in acest scop ocuparea tronului se scotea la mezat, se vindea celui ce oferea mai mult. Constantin Mavrocordat - care a domnit de 6 ori in Muntenia - scotea numai din aceasta tara si trimitea Portii otomane suma de 2.533.113 de pungi cu piastri. Cei mai multi dintre domnii fanarioti contractau la Istambul sume uriase de bani, spre a castiga firmanul pentru ocuparea tronului, intr-una din cele doua tari, Moldova sau Muntenia si, ajunsi la putere, se faceau luntre si punte sa stranga intr-un timp cat mai scurt bani cat mai multi, spre a-si putea plati camatarii, datornicii si a pune deoparte si ceva economii. Unii dintre fanarioti veneau in tara cu o liota de rude si prieteni, carora le acordau functii, dregatorii, spre a se capatui si acestia. Domnitorul Alexandru Sutu - cel in timpul caruia s-a declansat revolutia lui Tudor Vladimirescu - venea in Tara Romaneasca cu o familie mare, cu 9 copii, 80 de rude si 820 de prieteni; el imprumutase pentru a lua tronul 5 milioane de piastri, dar reusea, in numai 3 ani, sa stranga nu mai putin de 28,5 milioane de piastri.

Turcii au modificat, in timpul regimului fanariot, si durata in care era mentinut un domn in scaun: "dintru inceput - scrie istoricul Dionisie Fotino - domnia se da pe viata. Dar, mai tarziu, turcii au statornicit ca domnia sa se dea numai pe 3 ani, dupa care se schimba" si "mai tarziu s-a pus la cale ca domnului sa i se dea in fiecare an intarire printr-un firman imparatesc, care se numea mucarer. Din aceasta nestatornicie a domnilor, tara a suferit foarte mult".Atunci a si iesit zicala in popor: "Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor".

In anii regimului fanariot 21 de domni aflati pe tronul Munteniei au domnit in medie cate 4 ani si 6 luni fiecare, iar cei 23 de domni ai Moldovei - cate 4 ani si 3 luni; 13 dintre acesti domni au domnit alternativ si in Moldova si in Muntenia; dintre acestia, reformatorul Constantin Mavrocordat a ocupat de 6 ori tronul Tarii Romanesti si de 4 ori tronul Moldovei, iar fanariotii din familiile Mavrocordatilor si Ghiculestilor - schimbati frecvent dintr-o tara in alta - au si unificat stemele celor doua Principate si au initiat reforme, au elaborat legi si au fondat institutii identice, fapt ce a avut si consecinte pozitive, pregatind procesul ulterior al unificarii lor.

In ceea ce priveste prerogativele domnului, desi acesta este un simplu functionar al Portii Otomane, el se comporta in tara ca un monarh autocrat, autonom, ingrijindu-se: sa dea legi noi, cu invoirea mitropolitului, a episcopilor si boierilor, sa desfiinteze legile vechi si sa indrepteze pe cele ce sufera indreptare; sa adauge si sa le interpreteze pe cele neclare. Unii fanarioti se comporta ca niste "despoti luminati", initiind reforme patrunse de ideile noi ale secolului luminilor. Nicolae Movrocordat inlocuieste puzderia de dari marunte cu una singura, ruptoarea, incasata in patru rate. Cel mai important reformator iluminist, Constantin Mavrocordat sporeste numarul contribuabililor, desfiinteaza darile indirecte numeroase si le modifica intr-o singura dajdie; ingradeste abuzurile boierilor si slujitorilor; inlocuieste impozitarea colectiva cu impozitul individual; scuteste de dari manastirile, clerul inalt si o parte a bisercii; fixeaza la 12 zile de claca obligatiile taranilor aserviti; proclama eliberarea din serbie a taranilor, apoi, in 1746 in Muntenia si 1748 in Moldova desfiinteaza complet serbia.

In cea de-a doua etapa a regimului fanariot, dupa 1774, dupa pacea de la Kuciuk - Kainardgi, domnia capata o mai mare stabilitate - consacrandu-se, prin articolul XVI al tratatului de pace ruso-turca din 1774 mentinerea domnului pentru cel putin 7 ani, dreptul Rusiei de a interveni pe langa Poarta Otomana in favoarea Principatelor, inceputul instituirii unor garantii europene in cadrul relatiilor romano-otomane si crearea premiselor pentru largirea si consolidarea autonomiei politice. Instituirea unui fel de protectorat rus asigura mai buna stabilitate domniei si contribuie la o anumita sporire a prerogativelor sale legislative - de a da hrisoave, de a numi dregatori, de a infiinta sate si targuri, de a elibera pasapoarte, de a-si extinde unele prerogative in politica externa, ca de pilda incheierea si dezvoltarea unor relatii cu vecinii si, mai ales, cu Rusia si Austria.

O semnificatie speciala o au in cea de-a doua etapa relatiile economice initiate de unii domni fanarioti cu tarile europene, inceputul desprinderii Principatelor din sfera exclusiva a monopolului economic otoman. Grigore Callimachi acorda privilegii meseriasilor veniti din statele germane. Grigore al III-lea Ghica aduce in tara mesteri germani carora le acorda privilegii si infiinteaza o fabrica de postav. Prusia se opune, in 1768-1774, anexatrii Principatelor de catre Rusia; la fel si Austria, care ar dori sa separe principatele de Turcia. Infiintarea consulatelor straine la Iasi si Bucuresti - cu Rusia (1779), cu Austria (1782), cu Prusia (1786), cu Franta (1796) si apoi cu Anglia (1801), inseamna o deschidere spre Europa.

Dupa 1774 iese tot mai evident in relief infidelitatea domnilor fanarioti fata de Poarta otomana - e si motivul pentru care sunt decapitati, din porunca Portii, domni ca Grigore Callimachi, Grigore al III-lea Ghica.

Divanul inlocuieste sfatul domnesc din etapa anterioara; calitatea de boier este conferita acum de ocuparea si detinerea unei slujbe. Domnii fanarioti se comporta cu boierii pamanteni aidoma comportamentului pe care il au sultanii cu ei; prin legea din 1739 nu se mai ia in seama decat "boieria" pe care i-o confera individului o slujba. Adunarea tarii nu se mai convoaca. Domnii fanarioti scot si ei la vanzare functiile din subordine, dregatoriile din divan - in care intra boierii din starea intaia, a doua si a treia, in functie de ierarhia ocupata in divan. Boierii cumpara locurile in divan, asa cum domnii fanarioti isi cumpara tronul de la Poarta Otomana. Unii domni fanarioti creeaza artificial cat mai multe functii, pe care vanzandu-le, sa poata obtine un cat mai insemnat castig. Domnul Matei Ghica, de pilda, infiinteaza si vinde la boieri 30 de posturi de stolnic, 20 de functii de paharnic. Astfel, la inceputul secolului al XIX-lea, la 1800, divanul domnesc numara in Tara Romaneasca nu mai putin de 150 de persoane, din care 69 erau romani, 29 straini romanizati, indeosebi greci, 52 greci din anturajul domnului fanariot. Dupa componenta etnica a dregatorilor din divan, la inceputul secolului al XIX-lea, 74,3% din functii erau ocupate de romani, 13,9% de greci asimilati si 11,8% de straini adusi de curand de domnii fanarioti.

Boierii, clericii, negustorii, intelectualii, au privit cu ostilitate pe fanariotii si grecii adusi de ei in diverse dregatorii. In Tara Romaneasca, de pilda, chiar in primul an, 1716, cand sultanul il numeste domn pe Nicolae Mavrocordat, boierii munteni refuza sa-l primeasca si il aleg domn pe Gheorghe Cancacuzino; mai mult inca, profitand de razboiul turco-austriac din anii 1716-1718, boierii munteni le acorda ajutor austriecilor, contra turcilor. Astfel de exemple ofera si Moldova: in 1748, bunaoara, boierii il obliga pe domnul fanariot Constantin Racovita - dupa ce sub un inaintas al sau, Mihai Racovita, Moldova fusese cuprinsa de o rascoala antifanariota - sa alunge din tara pe unii dregatori greci, intre care Iordache Stavrache si Iordache Genet. In 1755, impotriva aceluiasi domn fanariot, Constantin Racovita, care ajunsese acum domn in Tara Romaneasca izbucneste un conflict de aceeasi natura: boierii munteni il obliga pe domn sa inlature consilierii greci in frunte cu Manolache Gelepul, care indeplinea functia inalta de capuchehaie a Tarii Romanesti. Constantin Racovita n-are liniste din partea boierilor pamanteni pana cand nu expulzeaza in Cipru o parte din dregatorii greci oplositi in diverse functii. O rascoala impotriva dregatorilor greci oplositi in divanul Moldovei are loc si la Iasi in 1759, intr-o zi de ianuarie. La Bucuresti, in 1764, targovetii din capitala iau cu asalt inchisoarea si-l elibereaza pe boierul Constatin Dudescu, fruntas al opozitiei boieresti, care voia ca dregatoriile tarii in general si divanul sa fie ocupate in special de localnici, de pamanteni. De altfel, domnul Constantin Racovita este nevoit sa se sinucida spre a nu fi pedepsit de sultan pentru marile nemultumiri cauzate boierilor pamanteni, care informeaza Poarta despre faradelegile sale si ale dregatorilor greci. In 1777, cand turcii, cu complicitatea morala a austriecilor il asasinau pe domnul Grigore al III-lea Ghica, avea loc o rascoala a boierilor moldoveni refugiati la Hotin, pentru aceleasi motive: inlaturarea dregatorilor greci din divan si din orice alte organe centrale si locale.

Boierii pamaneni, negustorii, clerul, intelectualii, elementele burgheze - patrunse in divan sau ramase in afara organelor administrative centrale sau locale - se coalizeaza intr-o larga si inceata, dar in continua crestere, miscare antifanariota - exprimata prin: participarea cu trupe, contra Portii Otomane, in timpul razboaielor ruse sau austro-turce, rascoale in cele doua capitale, elaborarea si difuzarea unor memorii si proiecte de reformare a Principatelor, trimise la Istambul, la Petersburg sau la Viena, incat, intre anii 1769-1830 s-au identificat nu mai putin de 209 memorii, proiecte de reforma, proteste scrise ale moldovenilor si muntenilor contra administratiei fanariote.

Intrucat calitatea de boier presupune detinerea unei slujbe, sub regimul fanariot divanul cuprinde boieri impartiti in trei stari: in prima intra dregatorii ce formeaza capul de lista al functiilor traditionale - marele logofat, marele stolnic, marele comis, marele medelnicer, marele sluger, marele armas etc - in vreme ce in starea a doua - spatarul al doilea, paharnicul al doilea, iar in categoria boierilor de starea a treia ce sunt detinatorii acelorasi functii, dar sunt plasati in randul al treilea in cadrul ierarhiei.

Desfiintarea cvasitotala a armatei, trecerea ostasilor in randurile contribuabililor si mentinerea unui numar minim de calarasi, plaiesi, vanatori, panduri, jandarmi rurali, paznici si slujitori de scaune, triplarea obligatiilor banesti fata de Poarta Otomana au dus, intre altele, la sporirea considerabila a slujbelor platite, vandute de domn supusilor. Pe langa dregatorii multi din divan - impartiti in cele trei categorii de boieri - domnul mai are o puzderie de "dregatori personali", care slujesc la curtea sa si slujitori de casa, ce se numesc boiernasi.

Reformele cu caracter iluminist introduse la mijlocul veacului al XVIII-lea de catre unii domni fanarioti, in frunte cu acel Constantin Mavrocordat au insemnat si un inceput de clarificare si delimitare a atributiilor, o precizare si separare a atributiilor fiscale de cele juridice, o anumita ordonare a sarcinilor centrale si locale pentru a face ordine intr-o confuzie haotica de obligatii. Astfel, conducatorii de unitati administrativ-teritoriale, tinuturi si judete, adica ispravnicii devid subordonati direct vistiernicului. Fara indoiala insa, ca nici dupa aceste reforme n-au incetat abuzurile in ceea ce priveste numirea, promovarea, selectarea sau revocarea dregatorilor. Istoricul Mihail Cantacuzino, boier muntean si contemporan cu evenimentele si realitatile istorice din cea de-a doua etapa a regimului fanariot, analizand si evaluand la 1776 modul cum guverna domnul dupa reformele amintite, nota: "Boierilor mari si mici - functiile in organele centrale si locale - se dau cu urmatoarea oranduiala: unii se inaintau fiindca la alti domni aveau boierii si consideratiune; altii pentru neam si capacitate; altii pentru inrudire cu domnul, altii pentru inrudire cu ministri sau dupa interventia acestora, iar altii pentru batranetele lor. Iar cei nenobili, pentru vreo capacitate extraordinara sau pentru vreun serviciu particular catre domnul. Boieriile se schimba cand si cum vrea domnul: unele curand, altele de doua si de trei ori pe an, iar altele nu le schimba nicidecum, in tot timpul domniei". Acelasi Mihail Cantacuzino ne informeaza insa despre o mai buna precizare si delimitare a atributiilor pentru diversi dregatori, ca semn al incercarii sa pune ordine intr-o mare dezordine: astfel, vorbind despre atributiile banului, la 1776, el scrie: "Banul cel mare este judecator si carmuitor al Craiovei. Prin el se dau ordinele domnului in cele 5 judete de peste Olt. El face divan la Craiova. Are un polcovnic la Craiova; un izbasa, un armas al doilea, un portar al doilea si alti logofeti de divan. Cand se afla la Bucuresti, el judeca acasa la sine: are un sigiliu cu insignele sale, cu care sigileaza cartile de judecata si volniciile; iar in divanul de la Bucuresti are facultatea sa judece impreuna cu vornicul si cu ceilalti boieri. El, cand pleaca din Craiova, lasa in locu-i un caimacam. Semnul boieriei lui este hasdrann (un fel de buzdugan, n.n.) care il tine in mana inaintea domnului".

Ca un insemn al modernizarii administratiei e si faptul ca, chiar in timpul regimului fanariot, domnul se vede obligat, ca, in unele chestiuni fundamentale, cum e, de plida, fixarea unor impozite sau desfiintarea lor, sa convoace si sa consulte sfatul tarii sau sfatul de obste. Astfel, in 1748-1749, Constantin Mavrocordat "i-au strans cu totii, s-au oranduit ca sa se faca mare sobor in Tristfetitele (Trei Ierarhi, n.n.). Si asa mergand domnul cu toti boierii acolo, au inceput a face mare cercetare de cand sunt vecini si de la cine i-au cumparat si cu cat i-au cumparat".In ceea ce priveste organizarea administrativa in epoca fanariota, o prima schimbare ce se produce acum este aceea ca in 1774-1775 Moldova pierde intreg tinutul Cernauti si doua treimi din tinutul Sucevei, care, ocupate de austrieci in 1774 si cedate lor de catre Poarta otomana, prin tratatul turco-austriac din 7 mai 1775, vor forma ducatul Bucovinei, integrat imperiului habsburgic. In acelasi timp, tot Moldova mai pierdea in urma razboiului ruso-turc din anii 1806-1812 teritoriul dintre Prut si Nistru, incat, in 1817, in urma reorganizarii ea avea urmatoarele 16 tinuturi: Covurlui, cu capitala la Galati, Falciu (Husi), Iasi, Dorohoi, Herta - care in 1832 s-a desfiintat, ( inpartindu-se la tinuturile Dorohoi si Botosani, Botosani), Harlau, Carligatura (Tg. Frumos), Roman, Neamt, Suceava - aceasta era o ramasita a vechiului tinut Suceava, partea sud-estica a fostului tinut, fara Suceava si avea capitala la Falticeni. In 1812 Moldova pierduse, de fapt, 8 tinuturi aflate in zona de rasarit a Moldovei, intre Prut si Nistru.

In cazul Tarii Romanesti, mentionam ca aceasta a pierdut in 1718 Banatul si Oltenia, in favoarea Austriei; apoi a recastigat Oltenia prin tratatul de la Belgrad (1739). Astfel, ca, la 1778, Muntenia avea - dupa memoriile din epoca ale lui D. Bauer - urmatoarea impartire administrativa: 1) Judetul Slam - Ramnic, 2) Buzau, 3) Secuieni, 4) Prahova, 5) Ialomita, 6) Ilfov, 7) Dambovita, 8) Vlasca, 9) Teleorman, 10) Muscel, 11) Arges, 12) Olt; "Tara de dincolo de Olt" sau Banatul Craiovei avea judetele: 1) Romanati, 2) Valcea, 3) Dolj, 4) Gorj, 5) Mehedinti. Se adaugau raialele Braila, Giurgiu si Turnu - care erau sapanite "de catre nazirii cetatilor prin cadai si voivozi, dupa sistemul guvernului otoman". Cele 17 judete pe care le stapaneau efectiv domnii fanarioti "pentru inlesnirea administratiei se impart in ocoale - din care, cele dinspre campie se numesc plase, iar cele dinspre munte plaiuri".

Sub inraurirea reformelor ce au loc in epoca fanariota incepe un proces de modernizare in administratia locala: atributiile administrative s-au separat de cele juridice; se introduce salarizarea dregatorilor; se instituie masuri pentru limitarea si sanctionarea abuzurilor acestora. In fruntea tinuturilor si judetelor se numesc cate doi parcalabi sau ispravnici; plasele sunt conduse de zapciu, iar ocoalele de catre ocolasi. Conducatorii plaiurilor se numeau vatafi.

Cercetand marturiile de epoca, aflam ca parcalabii sau ispravnicii erau propusi de vistiernici sau de postelnici si avizati de catre domn; ei clasifica si aduna darile din sate, judeca si hotarasc, aresteaza si amendeaza pe cei ce incalca legile; controleaza pe zapcii, ocolasi sau vatafi. Dintre vatafii de plai, la 1806, intr-un document il intalnim pe Tudor Vladimirescu - la plaiul Muntelui de Sus, in judetul Mehedinti; documentul prin care la 20 decembrie 1806 era numit Tudor in aceasta functie, ne informeaza intre altele ca el are sarcina "de a face oarescare certare spre infranarea si indreptarea celor ce cad in desert si vini, dintre locuitorii satelor plaiului, care ei nu sunt slobozi si volnici a o face" si ca "poruncim tainic ca de acum inainte foarte sa se fereasca vataful plaiului de niste urmari ca acestea si sa nu fie volnic vatafu de plai de a certa pe lacuitorii satelor plaiului ce vor cadea la pricini de vite mici, mai mult decat 20, 30 de bete. Cheltuiala ori pentru vanatul ori pentru soimi ori pentru alt vanat sa nu fie volnic vatafu de plai de sinesi, fara de stirea si porunca domniei mele, in scris a face cisle pre sate in plai, ci la vremea aceea, dupa ce se trimit soimii, ori la vremea vanaturilor, vataful, facand foaie de cheltuiala cu aratare anume de ce si cate s-au cheltuit, si printr-a cui mana, sa se cerceteze de catre ispravnicii

judetului. De la toti caznicii, cati se afla locuitori in plai sa aiba a lua claca, cate o zi pe an; asijderea sa ia si de la turmele de oi ce vin in Tara, de turma cate un miel mic din acea primavara; asijderea si cate un cas de stana si sa fie de toate podvezile si angaralele aparat".