Actele de comandament cu caracter militar

Actele de comandament cu caracter militar

1 Notiunea de "comandament cu caracter militar"

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pastreaza aceeasi formulare prezenta atat in Legea nr. 29/1990 cat si in Legea contenciosului administrativ din 1925, notiunea de "act de comandament cu caracter militar" fiind folosita pentru prima data, in dreptul romanesc, in art. 107 alin. Final al Constitutiei din 192 Legiuitorul constituant din 1923 a fost preocupat, in mod deosebit, de primejdia ce s-ar crea, pentru conducerea tehnica a armatei, daca s-ar da puterii judecatoresti dreptul sa cenzureze asemenea acte. Razboiul, care este in realitate o suspendare a regimului obisnuit si normal de drept, isi are regulile si legile lui, care contrazic aproape intotdeauna orice conceptie de drept. Avand ca tinta ime­diata necesitatea de a invinge cu orice pret si - din nenorocire - prin orice mijloc, ar fi existat o vadita incompatibilitate intre starea de razboi, de o parte, si putinta de a face ca unele din masurile luate sa fie cenzurate de justitie, de alta parte.

Cu privire la semnificatia expresiei "acte ce comandament cu caracter militar", prof. C.C. Dissescu se exprima astfel: "Aceste cuvinte sumare, laconice, trebuie lamurite, caci ele pot fi de diferite naturi. Coman­damentul este o totalitate de trupe sau o circumscriptie teritoriala, cateodata unite, puse sub autoritatea unui sef determinat. Acest sef este comandantul, iar actele lui sunt acte de co­mandament. Puterile unui comandant, mai cu seama in timp de razboi, sunt nemarginite, ele pot intrece pe ale capului statului, dupa cuvantul imparatului Napoleon I. El trebuie sa se ingrijeasca de starea trupelor, sa vada de toate trebuintele razboiului, poate dispune de proprietatile particularilor, sa puna contributii, sa faca rechizitii, sa dirige operatiile razboiului, sa comande. Cu alte cuvinte, comandantul este un dictator cu puteri limitate de raspunderea lui catre tara, capul statului si ministrul de razboi. Altfel ar fi stapanul absolut al armatei si al tarii. Puterile comandantului sunt civile, politice, militare. Toate sunt in afara contenciosului administrativ? Cred ca numai cele militare ()".

S-a conturat, asadar, ideea de baza dupa care, pentru a fi in prezenta unui act din aceasta categorie, trebuie sa fie vorba de un act ce provine de la o autoritate militara (seful statului, ministrul de razboi, comandamentele militare, de corpuri de armata, de grupe de armata, de divizii etc.). Asemenea acte nu pot fi emise de autoritatile civile, precum si cele militare care, din cauza naturii sau a menirii lor, nu sunt comandamente. De aici, problema definirii conceptului de comandament.

In literatura juridica din perioada interbelica, de regula, s-a facut distinctia intre actele de comandament cu caracter militar, actele de guvernamant cu caracter militar (cele specifice starii de asediu, rechizitiile etc.) si actele de administratie militara. Se cuvine a sublinia ca ideea de comandament, fundamentata pe ideea de organizare, de coordonare si de comanda a trupei, si nu pe ideea de manifestare de vointa a unui organ cu caracter militar, rezulta si din modul in care este redactata Legea contenciosului administrativ din 1925. Astfel, in art. 2 alin. (1) din Lege, in spiritul art. 107 alin. Final din Constitutia din 1923, se mentiona principiul dupa care "puterea judecatoreasca nu are caderea de a judeca actele de guvernamant si actele de comandament cu caracter militar", iar in art. 3 alin. (2) se facea vorbire despre "actele autoritatii militare" care pot fi atacate in anumite conditii. De unde rezulta, fara putinta de tagada, ca nu orice act al autoritatii militare era act de comandament cu caracter militar.  Cea mai buna dovada este faptul ca in mod constant autorii de drept administrativ au tratat "actele de comandament cu caracter militar" ca un fine de neprimire absolut, iar "actele au­toritatii militare" ca un fine de neprimire relativ. Despre actele autoritatii militare, denumite de unii autori si acte care intervin in interiorul ierarhiei militare, se sustinea ca, in mod logic, ar trebui supuse controlului instantelor de contencios administrativ.

2.Delimitarea sferei actelor de comandament cu caracter militar

Majoritatea autorilor care s-au ocupat de aceasta notiune au facut distinctia intre actele de comandament cu caracter militar, care intervin in raporturile dintre auto­ritatile militare si populatia civila si actele de comandament cu caracter militar care intervin in interiorul ierarhiei militare. Cele din prima categorie erau supuse controlului judecatoresc pe calea contenciosului administrativ, afara de cazurile in care erau savarsite din necesitatile luptei pe teatrul chiar al operatiunilor militare in timp de razboi.

Prin eliminare, in sfera notiunii de act de comandament cu caracter militar au fost retinute numai actele care raspundeau principalei sarcini a unui asemenea coman­dament militar, aceea de a comanda, de a ordona ceva din punct de vedere militar.

Comandamentele militare, cum este general acceptat si in doctrina militara actuala, au drept ratiune de a fi conducerea armatei si a celorlalte componente ale fortelor armate in timp de razboi, in scopul asigurarii victoriei; in timp de pace, coman­damentele militare au misiunea de a pregati si instrui armata, de a mentine la cele mai inalte cote capacitatea de lupta a trupei si a tehnicii militare. Desigur, aceste misiuni nu apar ca un scop in sine, dimpotriva, ele reprezinta mijloace de garantare a marilor valori nationale, evocate de cele mai multe ori in mod expres in legea fundamentala.

In acest sens, Constitutia Romaniei precizeaza: "Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale. In conditiile legii si ale tratatelor internationale la care Romania este parte, armata contribuie la apararea colectiva in sistemele de alianta militara si participa la actiuni privind mentinerea sau restabilirea pacii." [art. 118 alin. (1)].

Astfel, sunt considerate acte de comandament cu caracter militar in timp de razboi: modificarea si micsorarea trupelor, concentrarea lor pe linia de atac sau de aparare, atacul, inaintarea sau retragerea etc., iar in timp de pace: infiintarea de unitati militare, reorganizarea si desfiintarea unitatilor militare, transferarea unitatilor militare dintr-o garnizoana in alta, delimitarea zonelor de recrutare, concentrarile de trupe pentru exercitii, manevrele etc.

In concluzie, va trebui sa admitem ca incadrarea unui act administrativ concret in sfera actelor de comandament cu caracter militar este o chestiune de apreciere a instantei, dar o apreciere prin prisma stiintei dreptului public a constantelor acestei teorii, evocate mai sus, intre care si distinctia dintre actele autoritatilor militare cu caracter pur administrativ (identice cu actele oricarui alt organ administrativ) si actele acestora care vizeaza comanda trupei, fie in timp de pace, fie in timp de razboi.

Asa cum sublinia prof. Constantin G. Rarincescu, a admite ca toate actele autorita­tilor militare, fara exceptie, intra in sfera actelor de comandament cu caracter militar, fiind sustrase cenzurii instantelor judecatoresti, "inseamna a aseza un organ de autoritate publica, care in mod necontestabil face parte din puterea executiva, intr-o situatiune privilegiata si cu nimic justificata, intr-un stat in care toate celelalte acte, chiar legislative, sunt subordonate principiului de legalitate, care sta la baza statului modern".