QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente administratie

Incendiul izbucnit la mineralierul "borsa' stationat pentru reparatii in docul uscat al fabricii de constructii si reparatii "2 mai', mangalia, judetul constanta



INCENDIUL IZBUCNIT LA MINERALIERUL "BORSA' STATIONAT PENTRU REPARATII IN DOCUL USCAT AL FABRICII DE CONSTRUCTII SI REPARATII "2 MAI', MANGALIA, JUDETUL CONSTANTA


Date generale despre obiectiv

Fabrica de constructii si reparatii nave "2 Mai', apartinand Intreprinderii de constructii navale Constanta, este situata in acvatoriul portului Mangalia din partea de Sud a orasului. Docul uscat pentru reparatii nave de mare tonaj, cu capacitate de pana la 150.000 tdw a fost dat in exploatare in anul 1985, avand urmatoarele caracteristici constructive: lungimea - 360 m, latimea - 60 m, iar pescajul (inaltimea maxima de ridicare a apei in doc) de 10 m.



Nava "Borsa', mineralier de 55.000 tdw, construita in anul 1983 la Santierul naval Mangalia, se afla andocata pentru executarea reparatiei curente de gradul II, incepand cu data de 29.03.1989 si avand ca termen de finalizare a lucrarilor 30.06.1989.

Securitatea executarii lucrarilor de reparatii pe nava se asigura, la data producerii evenimentului, de catre un dispecer, doua garzi in serviciu de planton pentru limitarea accesului pe vas realizat prin membri ai echipajului si un pompier din formatia civila de pompieri a obiectivului aflat in post fix, cu misiune de patrulare si supraveghere continua a modului de respectare a normelor generale si specifice de prevenire si stingere

Interventia pentru stingere

La ora 07,50, observand propagarea rapida a flacarilor spre directia provei, pompierul de serviciu a alarmat dispecerul si serviciul de cart de pe nava, formatia civila de pompieri a obiectivului si a procedat la executarea manevrelor de pornire a pompelor de alimentare cu apa a instalatiei de hidranti exteriori de pe doc.

Conducerea obiectivului, sosita la locul incendiului in jurul orei 07.55, a gasit in actiune formatia civila de pompieri eu un A.T.I. - Ecoman de la care echipase 2 tevi generatoare de spuma de 5000 1/min. cu misiune de localizare la santina navei si sala masini. Datorita cantitatilor masive de fum si gaze toxice rezultate in urma arderii si posibilitatilor reduse de patrundere in compartimente, recunoasterea a fost executata din exterior, iar dupa analizarea situatiei, directorul santierului a dispus realizarea urmatoarelor masuri:

concentrarea la locul interventiei a 10 tuburi incarcate cu CO2 in vederea actionarii cu acestea prin tubulatura la tancurile de combustibil;

inchiderea si etanseizarea gurilor ventilatoarelor pentru reducerea tirajului in interiorul santinei;

introducerea bioxidului de carbon in tancurile de combustibil din bordul babord, in cele de motorina din bordul tribord, precum si a spumei pe instalatiile de aerisire a tancurilor de combustibil;

intampinarea si dirijarea la locul interventiei a fortelor alarmate pentru stingere.

Compania de pompieri Mangalia a fost anuntata despre izbucnirea incendiului la ora 18.04. La primirea anuntului de incendiu, comandantul companiei a hotarat sa Re deplaseze cu toate fortele (6 masini de lupta), ordonand ofiterului de serviciu sa alarmeze si sa trimita la locul incendiului formatia civila de pompieri a orasului Mangalia si sa transmita la grup prima parte a raportului de interventie.

Garda de interventie a parcurs distanta de 23 km in 24 minute si a sosit la locul incendiului la ora 08.28, gasind in actiune formatia civila de pompieri a Santierului ,,2 Mai' cu 2 tevi generatoare de spuma de 50001/min. La santina navei, sala masini si personalul de pe locul de munca in actiunea de racire a babordului si tribordului cu apa de la instalatia fixa aflata pe doc.

Pe timpul executarii recunoasterii comandantul garzii de interventie a constatat ca incendiul se manifesta violent in santina, cu degajari masive de temperatura, fum si gaze toxice, existand pericolul de propagare a acestuia la tancurile cu combustibil ale navei, precum si la puntile superioare.

Fata de aceasta situatie, a hotarat sa realizeze dispozitivul de lupta conform variantei din P.U.I., concentrand efortul principal pentru prevenirea propagarii incendiului la tancurile de motorina, pacura si ulei, compartimentele hidrofoarelor, camerelor de comanda, pompelor de injectie, motoarelor si a castelului navei, prin executarea unui atac circular, cu apa din exterior, asupra structurii metalice si cu spuma in interiorul santinei in vederea reducerii intensitatii arderii la produsul revarsat. Concomitent, a continuat actiunea de introducere a bioxidului de carbon in tancurile de combustibil din bordul babord pentru limitarea posibilitatii producerii unor eventuale explozii.

Ofiterul operativ al Grupului de pompieri Constanta a fost anuntat despre interventia companiei de pompieri Mangalia pentru stingerea incendiului izbucnit la nava andocata in portul "2 Mai' la ora 08.32, prin telefonul direct cu obiectivul. Fata de aceasta situatie, comandantul unitatii a ordonat :

deplasarea la locul interventiei a grupei operative constituita din seful de stat-major, ofiterul cu operatiile si mobiliza rea, ofiterul inspector care avea in supraveghere obiectivul si inspectorul principal cu f.c.p.;

ramanerea in punctul de comanda al unitatii a loctiitorului comandantului pentru prevenirea incendiilor pentru primirea, prelucrarea si raportarea datelor;

raportarea imediata a datelor cunoscute si a masurilor luate la Comandamentul Trupelor de Pompieri;

alarmarea si trimiterea in sprijin la locul interventiei a urmatoarelor forte si mijloace:

1 A. Sp. L. S. de la compania de pompieri Constanta-oras, 1 A. Sp. L. S. de la compania de pompieri Constanta - port, autocamionul de interventie cu 20 militari, 10 butoaie spumogen lichid, 6 butoaie cu motorina, 2000 m furtun tip B, 10 aparate izolante, 20 butelii de oxigen, 100 cartuse contra fumului si gazelor, precum si a formatiei civile de pompieri a unitatii de marina.

Comandantul unitatii impreuna cu grupa operativa au ajuns la locul actiunii la ora 09.15. Preluand comanda interventiei dupa executarea recunoasterii cu comandantul companiei si specialisti din obiectiv, a aprobat dispozitivul adoptat si masurile luate, hotarand in plus :

a) Continuarea actiunii de stingere a incendiului prin organizarea a patru sectoare de interventie, astfel :

- Sectorul 1, cu misiunea de localizare si lichidare a incendiului la santina si sala masini cu 8 tevi generatoare de spuma de 5000 1/min.;

Sectorul 2, cu misiunea de supraveghere si racire a puntii superioare a navei cu 6 tevi tip ,,B';

- Sectorul 3, cu misiunea de racire a naA7ei cu linii de furtun echipate direct de la instalatiile hidrantilor exteriori de pe doc si doua tevi tip "B' realizate de la masinile de lupta ale garzii de interventie;

Sectorul 4, cu misiunea de evacuare a fumului si gazelor toxice din compartimentele navei cu 2 electroexhaustoare si protectie a tancurilor de combustibil din sala masini prin lansarea de CO2.

b) Aducerea la locul incendiului a 2 autosanitare de la Spitalul orasenesc Mangalia pentru asigurarea primului ajutor medical eventualelor persoane accidentate sau intoxicate;

c) Echiparea sefilor de teava ce actionau in interiorul navei cu aparate izolante, costume anticalorice si schimbarea acestora la intervale de 10 minute ;

d) Instalarea punctului de comanda mobil pe masina grupei operative, culegerea si transmiterea datelor punctului de comanda de baza si esalonului superior;

e) Asigurarea materiala a interventiei prin organizarea transportului rezervelor de substante stingatoare, carburanti si lubrifianti la locul actiunii.

Fortele angrenate in actiunea de interventie au lichidat incendiul, in jurul orei 13,30, fara urmari deosebite.

Prin masurile luate s-au asigurat prevenirea exploziilor la tancurile de pacura si motorina din sala masinilor si oprirea propagarii incendiului la celelalte compartimente, utilaje si instalatii ale structurii corpului si castelului navei.

Concluzii si invataminte

La navele maritime andocate in porturi pentru executarea lucrarilor de reparatii pericolul de incendiu este deosebit de mare datorita executarii lucrarilor de taiere, vopsire, sudura etc. iar echipamentele si instalatiile de stingere ale navelor, fiind partial sau integral scoase din functiune, nu mai asigura posibilitatea unei prime interventii eficiente.

Pericolul de incendiu mai este determinat si de nerespectarea prevederilor normelor de prevenire si stingere a incendiilor referitoare la evacuarea zestrei de carburanti-lubrifianti din tancurile si instalatiile din dotare inaintea intrarii navei in docul uscat, spalarea si degazarea acestora cu ajutorul injectoarelor cu aburi, operatii terminate cu o ventilare puternica de aer proaspat, urmata de controlul existentei gazelor inflamabile cu ajutorul detectoarelor de gaze, curatirea si evacuarea reziduurilor din santina.

Folosirea incorecta a aparatelor de sudura, neinstruirea personalului autorizat pentru efectuarea lucrarilor cu foc deschis, lipsa, unui control permanent si eficient asupra asigurarii securitatii impotriva incendiilor pe timpul acestor operatii, contribuie la cresterea cauzelor generatoare de incendiu.

Vulnerabilitatea unei nave aflate in reparatii provine din faptul ca :

nu mai functioneaza compartimentarea de incendii, intrucat usile antifoc sint blocate cu conductori electrici sau furtunuri de aer necesare operatiilor de nituire, taiere ori de sudara electrica sau autogena;

se executa foarte multe taieri si suduri in numeroase puncte ale navei, chiar in cele periculoase la incendii cum sunt salile de masini, pompe, rezervoare, tancuri, cabine de locuit si de comanda etc.;

materialele combustibile din structura navei sau cele care urmeaza a le inlocui pe acestea sint depozitate in toate punctele de lucru.

Dupa izbucnire, daca prima interventie nu este asigurata cu operativitate si competenta, incendiile se dezvolta cu mare rapiditate atat pe verticala, cat si pe orizontala, datorita prezentei fluxurilor de cabluri electrice de inalta si joasa tensiune, scurgerilor de ulei, pacura si motorina pe pardoseli, utilaje si instalatii, crearii tirajelor de curenti, manifestandu-se violent, cu temperaturi ridicate, fum dens si degajari de gaze toxice. De asemenea, propagarea este determinata de prezenta instalatiilor de ventilatie si de conditionare a aerului, posibilitatea producerii exploziilor in sala de masini, de cazane sau tancurilor de carburanti, existenta golurilor intre nivele.

Evenimentul produs la nava "BOTISA' putea fi evitat in situatia in care dispecerul, coordonator al intregii activitati pe vas in perioada in care acesta se gaseste in reparatii, si-ar fi indeplinit cu strictete si raspundere atributiile functionale, manifestand operativitate in punerea in situatie a intregului personal care-si desfasura activitatea pe nava cu starea de pericol creata prin deversarea produselor negre in compartimentul santina, asigurand totodata masuri ferme pentru evacuarea si curatirea acestora.

Avand in vedere gradul ridicat de pericol la incendiu pe care-1 prezinta navele andocate in vederea executarii reparatiilor, precum si dificultatea interventiei la bordul acestora se impune :

asigurarea unui control riguros atat din partea beneficiarului, cat si a constructorului la intrarea in santier a navelor prin verificarea tuturor instalatiilor, utilajelor, rezervoarelor, tancurilor de combustibil si celorlalte compartimente, privind modul de efectuare a activitatilor de curatire si degazare a acestora ;

strictul necesar de combustibil pentru efectuarea manevrelor de intrare in santier va fi golit si, depozitat la mal, nepermitandu-se inceperea activitatilor de reparatii decat dupa efectuarea acestor operatii;

instruirea intregului personal din randul echipajului si al echipelor de reparatii privind masurile generale si specifice de prevenire si stingere a incendiilor ce trebuie respectate, organizarea primei interventii si efectuarea ritmica a controalelor pentru urmarirea modului de aplicare in practica a normelor de prevenire a incendiilor;

permisele de lucru cu foc deschis sa fie eliberate zilnic si nu pentru perioade mai mari de timp, asigurandu-se cu strictete toate masurile stabilite prin norme in vederea unei securitati depline a lucrarilor;

realizarea unui sistem de informare operativ intre dispecer, serviciul de cart, pompierul din postul fix si celelalte persoane componente ale echipelor de reparatii prezente la bord, privind situatiile deosebite care survin in procesul de munca, asigurandu-se imediat masurile ce se impun pentru inlaturarea eventualelor stari de pericol;

anuntarea cu operativitate, inca din primul moment al observarii incendiilor si inceputurilor de incendii izbucnite la bord, a formatiei civile de pompieri din obiectiv si companiei de pompieri, in vederea concentrarii in timp eficient a fortelor si mijloacelor necesare stingem;

- pe timpul desfasurarii aplicatiilor Sau sedintelor de instructie in astfel de obiective, se impune executarea de catre intregul efectiv de cadre si militari in termen a recunoasterilor preliminare, astfel incat sa se cunoasca precis topografia navelor posibilitatile de acces si evacuare pentru fiecare compartiment, instalatie sau punct vulnerabil la incendiu, pentru a fi in masura sa realizeze o interventie bine organizata, operativa si eficienta;

introducerea in lupta din miscare a fortelor si mijloacelor concentrate pentru stingere, organizandu-se atacul direct si neintrerupt al focarelor cu un numar de tevi care sa asigure intensitatea de refulare a agentului stingator ceruta de natura incendiului si proportiile acestuia. in acest scop, se va actiona prioritar pentru racirea punctelor cu pericol de explozie, limitarea propagarii incendiului la salile si compartimentele decomanda, introducerea bioxidului de carbon in spatiile si compartimentele etanse, cosurilor de fum si a hublourilor pentru inundarea cu spuma a zonelor in care patrunderea servantilor este limitata de prezenta cantitatilor mari de fum si gaze fierbinti degajate pe timpul arderii;

patrunderea servantilor in compartimentele situate sub puntea principala, cu un numar redus de cai de acces, se va face pe echipe, sub comanda unor cadre si gradati temeinic pregatiti pe cat posibil insotite de personal din randul echipajului, tinandu-se o evidenta precisa a acestora, o legatura permanenta si numai in conditiile asigurarii depline a securitatii protectiei izolante si costume anticalorice;

schimbarea servantilor ce lucreaza in zone cu temperaturi ridicate, gaze toxice si fum trebuie facuta in mod organizat si la intervale de timp reduse, asigurandu-se conditii de supraveghere medicala si administrare a produselor antidot celor aflati in pericol;

asigurarea unei rezerve de forte, mijloace, echipament de protectie, carburanti, lubrifianti si substante de stingere constituie un atribut fundamental pentru asigurarea continuitatii lucrului, asemenea incendii solicitand efort prelungit, de durata, in conditii complexe si cu situatii de schimbatoare;

dispozitivele de interventie vor fi ridicate de la dane pe punti si, mai departe, la cotele superioare ale structurii navelor prin utilizarea corzilor si corditelor, la astfel de incendii putandu-se folosi cu rezultate bune autoscarile mecanice, auto specialele de fum, gaze si iluminat, precum si hidrogeneratoarele de producere a spumei.

Conducerea ferma, hotarata, supla si previzionala a acestei actiuni de lupta pe baza planului unic de interventie, a datelor reale desprinse din situatia si evolutia incendiului, obtinute printr-o recunoastere neintrerupta, pregatirea efectivelor pentru indeplinirea misiunilor in conditii deosebit de complexe si buna cooperare cu celelalte forte si specialistii au asigurat depasirea cu succes a momentelor critice, stingerea prompta si eficienta a unui incendiu ce putea produce mari pierderi materiale.



Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }