Factori care genereaza sau favorizeaza criminalitatea

Factori care genereaza sau favorizeaza criminalitatea

Activitatea de prevenire este strans legata de explicarea cauzala a infractiunii. A preveni o infractiune inseamna a actiona in vederea preintampinarii unui proces cauzal probabil, susceptibil sa conduca la savarsirea unei infractiuni. Acest lucru presupune cunoasterea cauzelor care, ipotetic, ar

putea determina savarsirea unei infractiuni, spre a sti ce anume ar trebui prevenit, in caz contrar prevenirea fiind desfasurata anarhic si fara rezultat.

Cauza savarsirii unei infractiuni nu trebuie confundata cu cauza producerii rezultatului material aratat in continutul normei de incriminare.

Referitor la cauza savarsirii unei infractiuni avem in vedere procesul cauzal principal, care are ca urmare incalcarea sub orice forma a oricarei dispozitii a legii penale, pe cand cauza producerii rezultatului material vizeaza un proces cauzal secundar, adiacent.

In primul caz, se urmareste explicarea factorilor - biologici, sociali, psihologici - care l-au determinat pe subiect sa incalce legea penala, actiunea subiectului aparand ca efect al unor cauze determinate.

In al doilea caz, se urmareste descifrarea legaturii cauzale dintre activitatea materiala a subiectului si rezultatul concret produs. In aceasta situatie, actiunea subiectului apare drept cauza, iar rezultatul cerut de lege drept efect.

Prin cauza, in sensul aratat, denumim factorii care determina savarsirea infractiunii, iar prin conditii definim factorii care doar favorizeaza savarsirea infractiunii.

Modul de intrepatrundere al cauzelor si conditiilor unui rezultat produs
prin fapta omului este foarte complex, cauzele si conditiile fiind foarte greu de
separat printr-un act volitiv. 

De aceea, mai frecvent, se foloseste expresia de factori criminogeni, in sensul de elemente obiective care intervin in producerea unei infractiuni.

In literatura de specialitate sunt prezentate doua perspective din care poate fi analizata infractiunea si, implicit, cauzele ei:

a) Intr-o prima acceptiune, infractiunea poate fi privita ca un fapt individual, ca un act de vointa al unei persoane, indreptat spre obtinerea unui anumit rezultat. Din acest punct de vedere, analiza cauzelor infractiunii presupune cercetarea factorilor care determina modul de a actiona al unei persoane, directia si continutul actului de vointa.

Pana in prezent nu exista o explicatie unitara asupra factorilor care determina sau favorizeaza savarsirea de infractiuni, diferitele terorii criminologice sustinand si argumentand diferite ipoteze:

de ordin psihologic (cauze psihogene, anormalitatea proceselor psihice);

de ordin biologic (ereditate, particularitati anatomofiziologice, chimice);

de ordin social (se considera ca infractiunea isi are cauzalitatea exclusiv in mediul social, individul fiind supus unei determinari absolute din partea conditiilor exterioare).

b) Intr-o a doua acceptiune, teoriile criminologice de inspiratie marxista au promovat un model dogmatic, unilateral si simplist asupra etimologiei infractionalitatii.

Conform acestei teorii, s-a suprasolicitat importanta factorului social, a conditiilor materiale ale societatii, introducandu-se in mod tendentios concepte din arsenalul propriei ideologii (proprietatea privata, existenta claselor antagoniste) in explicarea determinarii cauzelor infractiunii.

Astfel, s-a subestimat importanta factorului individual in producerea actului concret de incalcare a legii, a structurii complexe a personalitatii subiectilor si ponderea realitatilor din sfera microsociala in declansarea infractiunii.

In urma indelungilor cautari, s-a ajuns la concluzia ca infractiunea, ca act in sine, isi are cauza in individ, in modul cum acesta concepe valorile sociale si morale, intelege semnificatia lor, doreste si vrea sa aiba o comportare conforma cerintelor societatii.

Deoarece toate aceste insusiri - cunoastere, vointa, afectivitate - formeaza, in ansamblul lor, personalitatea individului, infractiunea apare ca o manifestare exterioara a unei personalitati imperfecte.

S-a remarcat, de asemenea, ca, la baza actului volitiv nu stau numai elementele din sfera constientului, ci si imbolduri interioare profunde, tinand de subconstient sau de alte zone ale personalitatii individului, ceea ce face ca structura sa biologica sa aiba, uneori, cel putin rolul unei conditii favorizante, daca nu chiar acela de factor determinant al infractiunii.

Concluziile teoretice, validate de practica, asupra procesului cauzal al infractiunii, servesc ca punct de reper pentru activitatea de prevenire.

Aceasta va fi indreptata in mod diferentiat spre modelarea sau remodelarea personalitatii individului, actionandu-se asupra tuturor subsistemelor care compun personalitatea - ratiune, motivatie, afectivitate, vointa - si care stau, in totalitatea lor, la baza declansarii actului volitiv infractional.

Activitatea de prevenire a criminalitatii face parte dintr-o sfera vasta de

preocupari ale statului de drept, incluzand activitatea de prevenire a incalcarii regulilor morale (nescrise), activitatea de prevenire a incalcarii legilor, in general, iar in cadrul acesteia, a incalcarii legilor penale, in special.

Se poate afirma, fara a gresi, ca activitatea de prevenire se prezinta sub forma unor sfere concentrice.

Se impune cu necesitate o delimitare a conceptului de prevenire a criminalitatii de alte concepte care, de-a lungul timpului, i s-au substituit, producand confuzii, atat in plan doctrinar, cat si practic.

Astfel, conceptul de prevenire a infractiunilor a fost delimitat de:

a. Conceptul de activitate educativa are un continut, pe de o parte, mai restrans decat acela de prevenire, care include pe langa activitatea de educare si pe aceea de inlaturare a conditiilor favorizante ale infractiunii, iar, pe de alta parte, are un continut mai larg, deoarece se refera la activitatea general educativa de modelare spirituala a oamenilor;

b. Conceptul de activitate educativ-juridica are un continut mai restrans decat prevenirea (care cuprinde asa cum am aratat si alte activitati decat cele de ordin educativ) si mai larg in masura in care se refera la educarea cetatenilor in spiritul respectarii tuturor legilor tarii;

c. Conceptul de activitate juridico-penala are un continut mare restrans decat acela de prevenire, deoarece se refera numai la activitatea de ordin educativ, care este doar un tip de actiune de prevenire, fara sa epuizeze intreg conceptul;

d. Conceptul de popularizare a legii are un continut mai restrans, deoarece se refera doar la tipul de actiune educativa din cadrul conceptului. Pe de alta parte insa, are o sfera mai larga, in masura in care se are in vedere popularizarea legii in general.

Prin relevarea deosebirilor dintre aceste concepte si acela de prevenire nu inseamna ca subapreciem corelatia certa care exista intre ele si activitatea de prevenire.

Savarsirea infractiunilor este rezultatul, de regula, al unui proces mai indelungat de deteriorare a conditiilor civice, de nereceptionare a activitatii educative globale si a educatiei juridice generale. Astfel, activitatea educativa absoarbe si rezultatele celorlalte activitati educative anterioare. Daca acestea sunt eficiente, atunci educatia antiinfractionala va fi mult inlesnita, daca nu, atunci neajunsurile existente vor trebui remediate in cadrul activitatii educative juridico-penale.