QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente turism

manager in activitatea de turism - deschiderea pensiunii arhaic****



CEDES CERCETARE-DEZVOLTARE



 



MANAGER IN ACTIVITATEA DE TURISM







DESCHIDEREA PENSIUNII ARHAIC****









DESCHIDEREA PENSIUNII ARHAIC****


 








CAPITOLUL I


Conceptul Pensiunea Arhaic****


Numele "Arhaic" nu a fost o consecinta a hazardului. Inca cu mult inainte de a fi fost cumparat terenul destinat construirii acestei unitati turistice, a fost ales numele "Pensiunea Arhaic", care a fost de altfel inregistrat la OSIM. Ideea de BRAND a fost prioritara pe agenda celor doi copropietari, iar inregistrarea la OSIM a marcii a fost urmata de rezervarea "pe viata" a doua domenii de internet: www.pensiuneaarhaic.ro , respectiv www.hotelarhaic.ro .

Tabloul "branduirii" a fost completat cu rezervarea si a unui numar de telefon elocvent: 0733.ARHAIC. Din cele mai sus prezentate se poate deduce faptul ca "Pensiunea Arhaic" a inceput sa existe cu un an inainte de a se "naste" fizic.

De ce s-a acordat atata importanta branduirii unei pensiuni si de ce numele "ARHAIC" ?!? Pentru ca inca de la inceput s-a dorit a fi ceva "altfel" decat exista pe piata pensiunilor din zonele montane. Care sunt elementele noi menite de a "surprinde" ?

Raspuns: Pornind de la ideea ca in Romania surprinde tot ceea ce este considerat normal ca stare, "conceptul arhaic" vrea sa "surprinda" publicul cu ceva "nou, dar vechi": lemn, piatra, fier, sticla. Aceste patru elemente vor incerca sa aduca in peisajul turistic un parfum vechi si natural, din ce in ce mai greu de gasit. Sunt total "interzise" in structura de constructie elemente cu "valoare de kitch": plastic-inox-aluminiu, din pacate din ce in ce mai prezente la majoritatea pensiunilor turistice si agroturistice din Romania. Aceasta unitate turistica va fi construita din lemn de brad avand un regim de inaltime P+M.


PENSIUNEA ARHAIC**** - Pestera, Moieciu, Brasov (Proiect 3D)


Din start am dorit sa surprindem piata cu ceva "altfel". Elementelor arhaice lemn - piatra i   s-a adaugat un element care face "tranzitia" intre trecut, prezent si viitor: cortina de sticla a fatadei. O alta caracteristica "a parte" care face diferenta intre aceasta pensiune si restul din zona si nu numai, este forma acoperisului care prezinta mai multe "ape" ca element de constructie. Acest lucru vine ca un inedit aplicand metoda comparatiei cu alte pensiuni construite sub forma banalului "cub". Structura materialelor organice se imbina precum o manusa zonei Rezervatiei Piatra Craiului, zona in care avizarea constructiilor nu este o simpla formalitate!

Inchei acest prim capitol al lucrarii incercand sa dau o definitie cat mai exacta conceptului "arhaic": "confort de 4* in triada originalitate - stil arhaic - traditie, in Rezervatia Nationala Piatra Craiului".





CAPITOLUL II


Alegerea zonei Bran-Moieciu


La fel ca si in cazul alegerii brandului "arhaic", nici alegerea locatiei viitoarei pensiuni nu a fost consecinta hazardului. De ce a fost aleasa zona Bran-Moieciu, de ce satul Pestera?

La aceste intrebari vom incerca sa raspundem aplicand ca metoda de management analiza SWOT, definita in Manualul Managerului in Activitatea de Turism al CEDES editat in 2008 ca fiind: "o tehnica pe care o organizatie o poate folosi atat pentru a evalua in detaliu mediul sau intern, identificand punctele sale tari si punctele slabe, cat si mediul extern, identificand oportunitatile si amenintarile venite din exterior". Analiza SWOT in cazul concret prezentat aici urmareste sa raspunda la urmatoarele intrebari:

Care sunt punctele forte si punctele slabe ale zonei Pestera, respectiv ale Pensiunii Arhaic**** fata de celelalte zone turistice invecinate, respectiv fata de celelalte pensiuni din zona?

Puncte forte:

  • Zona Bran-Moieciu este deja consacrata turismului, fiind considerata un brand turistic al Romaniei de foarte mult timp;
  • Distanta locatiei pensiunii fata de principalul "furnizor" constant de turisti: Bucuresti, este relativ mica, 182 km;
  • Distanta mica a locatiei pensiunii fata de alte trei orase importante, "rezervoare" de potentiali turisti: Brasov - 39 km, Ploiesti - 118 km, Pitesti - 118 km;
  • Populatia insumata a celor patru orase furnizoare de turisti depaseste 3 milioane de locuitori;
  • Puterea economica mare a oraselor "furnizor" de turisti, aici remarcandu-se in mod deosebit Capitala, care detine recordul national al salariului mediu net/locuitor, cel mai scazut procent al somerilor, cel mai mare numar de firme cu "apetit" de organizare a iesirilor de tip team-building;
  • Vecinatatea Castelului Bran, cca.10 km, precum si valorile culturale si istorice reprezinta destinatii pentru turistii ce viziteaza zona Bran;
  • Castelul Bran reprezinta cea mai importanta atractie turistica a Romaniei, fiind vizitat de peste 540 000 de turisti in anul 2007, potrivit NewsIn. Parte din cei peste jumatate de million de turisti care au vizitat Castelul Bran pot fi considerati potentiali clienti ai Pensiunii Arhaic sau cel putin al restaurantului pensiunii;
  • Promovarea agresiva a Castelului Bran, ca brand de tara, conduce la asigurarea unui marketing gratuit zonei, lucru care poate fi usor speculat de catre propietarii de pensiuni. Se poate miza chiar si pe turistii straini;
  • Asocierea Castelului Bran cu mitul Dracula poate genera un marketing nesperat de eficient chiar si pentru unitatile turistice cuprinse in intreg arealul;
  • Incepand cu anul 1994 turismul rural a fost aplicat intr-o maniera organizata prin sprijinul Asociatiei Nationale de Turism Rural, Ecologic si Cultural - ANTREC, in zona Bran - Moieciu, activand principala filiala a asociatiei coordonata de profesor Mioara Stoian Visan;
  • Muzeul etnografic in aer liber din Bran este amenajat in parcul din vecinatatea Castelului Bran. In acest muzeu au fost aduse si reconstituite unele din cele mai vechi si mai tipice constructii din zona. Deschis pentru public in 1961, muzeul numara in 1981, 14 gospodarii taranesti si instalatii tehnice. Monumentele au fost selectionate si grupate pe baza cercetarilor din 1958-1960 ;
  • Muzeul Vamii, supraveghea trecatoarea care face legatura intre Transilvania si Muntenia. Din 1377-1382 cand a fost construit, pana astazi, el a fost martorul unor evenimente reper pentru istoria locurilor ;
  • La Bran, in vale, la baza stancii, odihneste simbolic inima Reginei Maria, semn al pretuirii de care Branul si branenii s-au bucurat in anii de glorie ai monarhiei romanesti. Si acest lucru s-a dovedit in cifre, a fi un punct forte de atractie turistica ; Acest lucru poate fi speculat ca pe o oportunitate de organizare a "turismului medieval".
  • Comuna Moieciu pastreaza o instalatie traditionala pentru prelucrarea lanei, o piua, un joagar, o moara, acestea numarandu-se printre putinele piese originale ramase in Romania ;
  • Satul Pestera reprezinta un alt punct de atractie, poate chiar principalul punct de atractie, prin existenta "Pesterei cu lilieci";
  • Cheile Moieciului cu Cascadele Moieciului - 'La Chisetori';
  • Un alt punct forte al viitoarei pensiuni Arhaic il constituie localizarea acesteia chiar la DJ112, ceea ce face posibil accesul cu absolut orice tip de autoturism, lucru foarte important in asigurarea unui flux constant de turisti;
  • Satul Pestera se afla amplasat la altitudinea de 900-1000 m, intr-un cadru peisagistic superb cu "veleitati peisagistice elvetiene", nefiind urbanizat excesiv precum comuna Moieciu de Sus, unde pensiunile se afla aproape lipite una de cealalta;
  • Densitatea mult mai mica a pensiunilor si gospodariilor in Pestera, pensiunile beneficiind de suprafete de curte imense, comparativ cu statiunea turistica Bran sau Moieciu de Sus, deoarece pentru a obtine aviz favorabil constructiei din partea Rezervatiei Naturale Piatra Craiului, distanta minima intre doua constructii este de 12 m;
  • Pensiunea Arhaic**** va fi construita in exclusivitate din lemn si piatra, raritate chiar si in toata zona ce tine de arealul Culoarul Rucar-Bran. Acest lucru constituie un atuu in interesul pe care il pot prezenta turistii, cu predilectie cei din vestul Europei;
  • La capitolul puncte forte trebuie mentionat si interesul pe care il prezinta Primaria Moieciu in promovarea turismului prin editarea de pliante, reviste, CD-uri;
  • Organizarea anuala a unor evenimente cuprinse in calendarul judetului Brasov:

Targul de vara Moieciu;

Focul lui Sumedru;

Traditii si obiceiuri de iarna la Moieciu;

Sarbatoarea de Dragobete.

Tot la capitolul "puncte forte" trebuie acordata atentie si proiectelor in curs de realizare ale Primariei Moieciu:

alimentare cu apa potabila si canalizare;

covor asfaltic si pietruire a DJ112 Moieciu de Jos-Pestera-Magura-Zarnesti;

creearea si functionarea unui sistem informatic pentru turisti la sediul Primariei Moieciu;

infiintarea unui telecentru (internet, fax, telefon international non stop)



Puncte slabe:

Desi viitorul amplasament al Pensiunii Arhaic din satul brasovean Pestera se afla relativ aproape de orasele furnizoare de turisti, in special Capitala, trebuie acceptata realitatea unei infrastructuri slab dezvoltate, care face greoaie, uneori descurajatoare, deplasarea din si inspre Bucuresti. Acest neajuns, cu siguranta, va mai stopa afluxul de turisti inspre Pestera. Punctele "nevralgice" unde se creeaza ambuteiaje sunt la iesirea din Bucuresti pe DN1 si pe Valea Prahovei, mai ales pe ocolitoarea Sinaia si in Busteni;

Se practica in cea mai mare parte a anului "turismul de weekend";

Accesul in zona se face cu predilectie cu mijloace auto, distanta fata de cea mai importanta gara feroviara fiind la Brasov, adica la 39 km;

Desi Aeroportul Brasov se afla in stadiul de proiect, inca nu se poate miza pe transportul aerian al turistilor, cu predilectie a celor straini.


Ce oportunitati ofera piata ?


  • Fiind relativ aproape de Bucuresti, satul brasovean Pestera poate fi considerat ca fiind o foarte posibila atractie maxima in viitorul apropiat pentru turistii de weekend. La capitolul plusuri, Pestera se evidentiaza ca fiind ceva nou pe harta turistilor bucuresteni, ceva care se lasa descoperit. Satul Pestera inca mai poate oferi surprize "exploatatorilor bucuresteni de weekend", care cu siguranta, privind prin prisma comportamentului uman, vor ceva nou . "ceva altfel". In special turistii bucuresteni s-au cam saturat de o Vale a Prahovei, desi comoda, dat fiind apropierea de Capitala, total inconfortabila dat fiind urbanizarea sa excesiva, cu un grad mare de aglomerare in weekend care aproape ca face in asa fel incat sa se asemene cu insasi aglomeratia bucuresteana din timpul saptamanii. Acest lucru a condus la modificari vizibile ale comportamentului turistic al bucurestenilor care incep sa caute, sa descopere atractii turistice "virgine", dar nu foarte departe de casa;
  • Comparativ cu asezarile turistice vecine, desi mult mai consacrate si mediatizate (statiunea turistica Bran, Moieciu de Sus, Moieciu de Jos, Fundata, satul turistic Sirnea) satul Pestera vine cu ceva "nou": inca este foarte putin "descoperit", in ciuda vecinatatii sale cu "granzii" mai sus enumerati. Si tot spre deosebire de locatiile vecine mentionate, Pestera are ceva particular: nu este aglomerat de constructii, iar la "adapostul" reglementarilor in constructii ale Rezervatiei Naturale Piatra Craiului nu va fi niciodata o statiune megaurbanizata! Doar din Pestera se pot observa ambii versanti muntosi: Bucegi si Piatra Craiului, ceea ce prin unicitate creeaza o oportunitate mare de a fi aleasa ca locatie de vacanta.
  • Vecinatatea Castelului Bran, la 13 km, brand national hipermediatizat, constituie o oportunitate de investitie in turismul din Pestera, fiind de prisos a reamintii ce inseamna Castelul Bran pentru imaginea turistica a Romaniei . numai in anul 2007 peste 540 000 de vizitatori trecandu-i pragul, dintre care cca. 220 000 turisti straini. "Iulie si august sunt cele mai aglomerate in privinta numarului de turisti, peste 120 000 de persoane vizitand castelul in cele doua luni", a precizat directorul Complexului Muzeal Bran, Dorin Narcis. Potrivit agentiei Independente de Presa Amos News, citandu-l pe directorul Complexului Muzeal Bran, zilnic, aproximativ 3 000 de persoane viziteaza obiectivul, 40% fiind turisti straini. In perioada 11-15 martie 2009, doamna Ministru Elena Udrea a participat la editia 43 a Bursei Internationale de Turism de la Berlin unde a declarat ca Ministerul Turismului va incerca sa mentina Castelul Bran in circuitul turistic promovandu-l pe plan international, acesta fiind deja foarte cunoscut. Mitul Dracula va fi folosit in scop pur turistic, dar acest lucru depinde foarte mult de cei care administreaza castelul Bran in prezent, a adaugat Ministrul Turismului. ( Sursa: www.turism.gov.ro)
  • In luna mai 2009, Parlamentul Romaniei si-a dat acceptul ca la Brasov sa fie construit un aeroport international. Lucrurile se misca atipic de repede pentru Romania, astfel ca autoritatile locale, Consiliul Judetean Brasov a prezentat macheta viitorului aeroport, de aici rezultand faptul ca desi nu va fi cel mai mare cu siguranta, va fi cel mai modern aeroport international din Romania cu posibilitatea de a opera orice tip de aeronava de dimensiuni mari care aterizeaza/decoleaza din/in Romania. E de prisos a enumera beneficiile pentru turismul brasovean care rezulta din functionarea noului aeroport. Cursele charter pot opera zilnic, aducand pana la o medie de 1 000 turisti straini, chiar doar pe cei interesati de a vizita Castelul Bran, locul de obarsie a personajului celebru a best seller-ului lui Bram Stocker.
  • Asezat intr-un ansamblu geografic de un pitoresc aparte cu o perspectiva peisagistica exceptionala, invecinandu-se cu zone cu o puternica incarcatura istorica, satul Pestera este punctul de plecare ideal pentru micile excursii de vizitare a numeroaselor obiective turistice.

Turistii, chiar si cei de weekend, pot gasi la Pestera si in imprejurimi o serie de obiective turistice foarte atractive:


Obiective turistice naturale:

  • Parcul National Piatra Craiului
  • Cheile Moeciului
  • Cheile Dambovicioarei
  • Pestera Dambovicioarei
  • Pestera cu Lilieci
  • Cheile Gradistei
  • Masivul Iezer-Papusa (Rucar)
  • Cascada 'La Chisatoare'

Obiective turistice culturale:   

  • Castelul Bran
  • Muzeul castelului Bran (Vama)
  • Capela Inima Reginei Maria (Bran)
  • Cetatea Rasnov
  • Piata Sfatului si Biserica Neagra din Brasov
  • Biserica Adormirea Maicii Domnului (Moieciu, Cheia) construita in 1813 din piatra de rau, lana tigaie (in loc de mortar) si var.

S-a demonstrat de-a lungul timpului ca obiceiurile si traditiile locale atrag foarte multi turisti, in zona Pestera, majoritatea turistilor fiind cei bucuresteni.

Obiceiuri si traditii specifice:

  • martie - plecarea oilor la munte
  • 25 aprilie - masurarea laptelui, alegerea celui mai bun crescator de animale
  • mai - plecarea oilor la munte
  • iunie - masurarea laptelui
  • 24 iunie - olimpiada de vara de la Sirnea
  • 20 iulie - Sfantul Ilie
  • 25-26 iulie - Targul de vara de la Moieciu
  • 9 august - Targul Pantilimon
  • august (ultima duminica) - Nedeia Muntilor
  • 30-31 august - Serbarea Traditionala a Branului unde se serveste bulzul dacic si se danseaza pe cantecele populare romanesti, in poiana unde s-a descoperit caseta cu inima Reginei Maria
  • octombrie - Ravasitul oilor - in ultimele 3 zile ale lui octombrie se organizeaza serbarea nationala numita 'Ravasitul oilor' - coborarea oilor de la munte si preluarea lor de catre proprietari. Cu aceasta ocazie se danseaza si se mananca pe saturate pastrama de oaie, bulz si alte preparate specifice, asortate cu must gustos obtinut in gospodariile proprii.











Capitolul III


Statistici ale turismului brasovean raportat la nivel national


Conform Institutului National de Statistica, a Directiei Judetene de Statistica Brasov, pe fondul crizei economice la nivel mondial, sosirile si innoptarile in structurile de primire turistica din judetul Brasov din luna decembrie 2008, comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent, au inregistrat o scadere cu 12,7%, respectiv cu 10,3%.

- turisti -

SOSIRI

TOTAL

ROMANI

STRAINI

DECEMBRIE 2008

47 694

44 341

3 353

DECEMBRIE 2007

54 622

50 310

4 312

DECEMBRIE 2008 fata de DECEMBRIE 2007

87,3

88,1

77,8


In luna decembrie 2008 sosirile turistilor romani au reprezentat 93 % din numarul total de sosiri, iar in luna decembrie 2007, 92,1%.

- turisti -

SOSIRI

TOTAL

ROMANI

STRAINI









1.01 - 31.12.2008 fata de

(%)





Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica din judetul Brasov au fost in perioada 1.01 - 31.12.2008, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul 2007, in crestere cu 4,5 %.


Situatia sosirii turistilor straini in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare turistica din judetul Brasov pe tari de provenienta in perioada 1.01 - 31.12.2008, a fost urmatoarea, relatata in tabelul de mai jos, folosind ca sursa tot Directia Judeteana de Statistica Brasov (se prezinta doar tarile care au "participat" cu peste 1 000 de turisti).


TARA

NUMARUL DE TURISTI

AUSTRALIA


AUSTRIA


BELGIA


BULGARIA


CANADA


ELVETIA


FEDERATIA RUSA


FRANTA


GERMANIA


GRECIA


ISRAEL


ITALIA


JAPONIA


OLANDA


POLONIA


PORTUGALIA


REGATUL UNIT


REPUBLICA MOLDOVA


S.U.A.


SPANIA


TURCIA


UCRAINA


UNGARIA


TOTAL



Din aceste date se remarca cea mai numeroasa prezenta a turistilor proveniti din Germania (15 789) si a celor din Israel (12 424). Acest lucru nu este intamplator, iar in opinia mea personala se justifica astfel: pentru ambele tari exista agentii de turism de "nisa". Agentia Karpaten "a importat" grosul turistilor germani, majoritatea de varsta a treia, datorita specificitatii acestei agentii care ofera programe de turism tip sejur si circuit turistilor germani si austrieci de varsta a treia. In cazul Israelului, trebuie subliniat faptul ca in aceasta tara exista o importanta comunitate romaneasca, aproape oricand dornica sa-si petreaca vacantele in Romania, mai ales la munte, dat fiind faptul ca muntele romanesc ofera ceva diferit fata de peisajul din Israel. Alte doua tari: Franta si Italia isi aduc un aport serios promovarii turismului brasovean datorita obiceiului consacrat al cetatenilor acestor doua tari de a calatori mult. Personal cred ca prezenta turistilor olandezi va fi tot mai mare, dat fiind faptul ca la noi in tara exista o mica comunitate de olandezi veniti cu afaceri (peste 7 000 de olandezi). Prezenta celor 2 347 de turisti japonezi este inca mult prea mica comparativ cu puterea lor economica, dar mai ales cu atractia deosebita pe care o prezinta pentru acestia "mitul Dracula".

Nu trebuie neglijat nici aportul turistilor straini ortodoxi de "rit vechi" care vin in Brasov pentru a-si petrece Craciunul, in ianuarie, adica exact atunci cand turistii romani iau o mica pauza turistica. Numarul insumat al acestei categorii de turisti a fost de 5 079. A fost luat in calcul doar numarul de turisti proveniti din tarile prezentate in tabelul de mai sus, dar la acest numar se mai poate adauga si numarul turistilor proveniti din Belarus si Serbia.

Pornind de la numarul de sosiri al turistilor straini, Institutul National de Statistica prezinta si alte date ale turismului din Judetul Brasov, comparativ cu intreg turismul national.

Innoptarile inregistrate in unitatile turistice din judetul Brasov.

- turisti -

INNOPTARI

TOTAL

ROMANI

STRAINI









1.01 - 31.12.2008 fata de 1.01 - 31.12.2007 (%)





Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare din judetul Brasov au fost in perioada 1.01 - 31.12.2008, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul 2007 in crestere cu 7,4%.



Innoptarile inregistrate in unitatile turistice din Romania

- mii turisti -

INNOPTARI

TOTAL

ROMANI

STRAINI









1.01 - 31.12.2008 fata de 1.01 - 31.12.2007 (%)





Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare din Romania au fost in perioada 1.01 - 31.12.2008, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul 2007 in crestere cu 0,6%.

Comparand cele doua tabele se poate vedea faptul ca la toate capitolele Brasovul are o crestere semnificativa fata de nivelul national, dar mai ales faptul ca in plina criza economica mondiala numarul de turisti straini a scazut nesemnificativ in Brasov comparativ la nivel national.

Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare.


- procente % -



Dec.



Ian.



Feb.



Mar.



Apr.



Mai



Iun.



Iul.



Aug.



Sept.



Oct.



Nov.



Dec.



Jud.

Brasov





























Romania




























Media indicelui de utilizare neta a locurilor de cazare in jud. Brasov pe cele 13 luni calendaristice luate in calcul este de 26,45% comparativ cu media nationala de 32,87. Trebuie insa subliniat un lucru explicativ deosebit de necesar. Locurile de cazare in Bucuresti sunt foarte putine comparativ cu cerinta, tinandu-se cont de faptul ca in Capitala turismul de afaceri determinat de locatiile marilor coorporatii este in crestere. Se constata de altfel gradul mare de ocupare al locurilor de cazare la nivel national pe timpul verii, lucru explicat prin ocuparea putinelor locuri de cazare de pe litoral.

Este insa de remarcat faptul ca in cele trei luni calendaristice de iarna, indicele de utilizare neta a locurilor de cazare din judetul Brasov este net superior celui national.


Precizari metodologice

Sursa datelor o constituie cercetarea statistica lunara referitoare la "Frecventarea structurilor de primire turistica cu functiuni de cazare" (TURISM 1A) pentru sosirile si innoptarile in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare, in conformitate cu Directiva Consiliului European nr.57/1995 referitoare la colectarea informatiilor statistice in domeniul turismului.

Cercetarea statistica referitoare la "Frecventarea structurilor de primire turistica cu functiuni de cazare" se adreseaza tuturor structurilor de primire turistica cu o capacitate de cazare de minim 5 locuri pat care functioneaza in luna de referinta - cca. 3 600 de operatori economici










CAPITOLUL IV


Pensiunea Arhaic **** - Satul Pestera - Potential turistic natural


Patrimoniul turistic natural al unui teritoriu grupeaza totalitatea elementelor de atractivitate turistica ale componentelor naturale care pot sustine afirmarea activitatilor turistice, dar care raman la stadiul de potential sau resursa atata timp cat nu sunt puse in valoare in urma inserarii unor amenajari turistice adecvate acestui scop. Altfel spus, potentialul natural al turismului este alcatuit din totalitatea elementelor cadrului natural utilizabile in scopuri turistice la un moment determinat.

Ca urmare, pentru a se putea circumscrie unui astfel de demers, cunoasterea exhaustiva a ofertei atractive si, implicit, a potentialului turistic al teritoriului vizat se impune cu necesitate.

Resursele atractive apartinand cadrului natural sunt un "dar al naturii", caracteristicile lor intrinseci constituind factorul determinant al dezvoltarii turismului intr-un teritoriu si jucand deopotriva rolul predominant in determinarea valorii potentialului turistic al teritoriului in cauza.

Resursele atractive din aceasta categorie sunt dependente numeric si calitativ de evolutia proceselor naturale in timp si spatiu, deoarece aparitia si modelarea lor pana la forma actuala se suprapune unui interval temporal, de regula, foarte extins.

Schematic structura potentialului turistic natural in viziunea autorului Vasile GLAVAN arata astfel:

POZITIA GEOGRAFICA


RELIEF SI GEOLOGIE

Trepte si forme de relief: tipuri de peisaj, monumente ale naturii


CLIMA

Tipuri de climat, temperatura apei si a aerului, precipitatii lichide, strat de zapada, bioclimatul




HIDROGRAFIA

Ape subterane dulci si minerale, rauri, lacuri naturale si antropice, Marea Neagra, monumente ale naturii.


POTENTIAL    TURISTIC


VEGETATIA

Tipuri de paduri si vegetatie, flora specifica, monumente ale naturii si rezervatii naturale, paduri de interes social-recreeativ.

NATURAL

FAUNA

Fauna specifica, fond cinegetic, fond piscicol,

specii fauristice ocrotite, rezervatii naturale


NATURA PROTEJATA

Rezervatii si parcuri naturale, parcuri nationale, rezervatii ale biosferei


CALITATEA MEDIULUI



Urmarind scheletul schematic al structurii potentialului turistic natural, am completat spatiile cu informatiile strict-specifice din satul Pestera.

POZITIA GEOGRAFICA

Este situata in centrul tarii, la extremitatea sudica a judetului Bra­sov, intre masivele Piatra Craiului si Bucegi, in culoarul Rucar-Bran. Aflata la o alti­tu­dine cuprinsa intre 800 si 1200 m. Pensiunea Arhaic **** se afla la o altitudine de 950 m. Aceasta asezare a fost ates­tata documentar in anul 1405.


RELIEF SI GEOLOGIE

Prezinta particularitati deosebite, datorita imbinarii armonioase a di­­­­fe­ritelor forme de relief (munte inalt, platou, forma valurita de-a lungul raurilor si vai­lor ce strabat terenul modelat de o retea hidrografica bogata). Ca puncte de at­rac­­tie pentru turisti se enumera obiectivele: Pestera Liliecilor, Cheile Moeciului, Pra­pas­­ti­ile Magurei.


CLIMA

Este temperata, de depresiune intramontana caracterizata prin veri ra­coroase si ierni reci. Temperatura medie anuala este de 5°C, iar in zonele ve­cine se inregistraza valori cuprinse intre 4°C (Rucar), 7°C (Brasov), 8°C (Cam­pu­lung). Es­te bogata in pre­­cipitatii, nu­marul mediu al zilelor ploioase fiind de 120 zile/an. In sezonul rece, nu­­marul mediu de zile cu ninsoare este de 60 zile­/­a­n, iar grosimea stratului de za­pa­­da este de 40-50 cm. Van­turile pre­do­mi­na­n­­te in zona au o viteza de 3-5 m/s.

Sunt prezente si bri­­zele de munte-vale. Din analiza factorilor climatici reiese amplitudinea termica redusa, ada­post de vanturi puternice, umezeala relativ redusa, strat de zapada bogat si indelungat, in­solatie ridicata cu valente turistice deosebite.


HIDROGRAFIA

Este bogata, caracterizata in general de prezenta cursurilor de apa temporara. Intreg teritoriul se incadreaza in bazinul hidrografic al raului Turcu, aflu­­­ent al raului Barsa.


POTENTIAL    TURISTIC


VEGETATIA

Altitudinea culoarului incadreaza satul Pestera in zona padurilor de fag, care la li­­mita inferioara se afla in amestec cu gorunul iar la partea superioara cu coniferele. Pa­duri compacte de molid sau in amestec cu fag, brad apar in masivul Leaota, Piatra Cra­iu­lui, Muntii Bucegi indeosebi in versantii nordici. Ca urmare a popularii indelungate, re­gi­u­­nea a fost puternic despadurita, pajistile si fanetele luand locul codrilor de altadata.

Dintre plantele medicinale care se gasesc in zona sunt: sunatoarea, musetelul, coa­­da soricelului. Pentru iubitorii de zmeura si mure, Pestera este o destinatie ideala.

NATURAL





FAUNA

Pe crestele montane cu deosebire in Bucegi si Piatra Craiului turistii pot ad­­­mira capra neagra. Dintre mamiferele cu valoare cinegetica amintim: ursul, lupul, vul­pea, mistretul, veverita, capriorul, rasul, toate fiind ocrotite. Avifauna din regiunea satului Pestera este reprezentata de cocosul de munte, acvila de munte, ciocanitoarea, mier­la, cinteza, pitigoiul. In apele de munte traiesc pastravi, scobari, clean si boistean.


NATURA PROTEJATA

Zona montana in care este amplasat Satul Pestera, intre cele doua parcuri nationale Bucegi si Piatra Cra­iu­lui, creeaza conditii favorabile organizarii si dezvoltarii turismului rural.


CALITATEA MEDIULUI

Excelenta, datorita faptului ca satul Pestera  nu a fost industrializat.


Structura potentialului turistic natural al satului Pestera, folosind schema autorului Vasile GLAVAN, Potentialul turistic si valorificarea sa, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006.

Produsul turistic inglobeaza ansamblul bunurilor materiale, echipamentelor de productie si serviciilor care vizeaza satisfacerea unor motivatii specifice si generale ale turistilor si care se materializeaza intr-un consum efectiv in cadrul unei ambiante specifice. Astfel, productia intregului summum de prestatii va trebui sa fie in conformitate cu cerintele turistilor potentiali si puse la dispozitia acestora in cadrul raporturilor de piata.

Desi exista tendinta de a include in produsul turistic si componentele turistice apartinand cadrului natural sau de provenienta antropica, din 'sfera produsului turistic fac parte doar acele elemente care se consuma si se recicleaza prin aportul economiei turismului sau ramurilor care o servesc. El trebuie sa aiba intotdeauna o expresie baneasca, financiara, indiferent daca imbraca forma unei marfi sau a unor servicii remunerabile. Insusirile atractive ale fondului turistic, natural sau antropic, reprezinta motivatia fundamentala a fenomenului turistic si nu un produs al acestuia' Produsul turistic trebuie sa vina constant in intampinarea exigentelor clientelei turistice, sa posede capacitatea de a se adapta preferintelor in continua schimbare si rafinare (caracteristica de reciclare) si sa reflecte varietatea, originalitatea si specificitatea locala (insusiri prin intermediul carora isi asigura o viata proprie, legata indeosebi de aria de provenienta).

Ca urmare, produsul turistic defineste ansamblul bunurilor si serviciilor care concura la formarea, stimularea si desfasurarea in bune conditii a consumului turistic, in timp ce oferta turistica include intregul ansamblu de componente care motiveaza si sustine activitatile de profil (patrimoniul turistic natural si antropic, infrastructura si activitatile specifice prin intermediul carora se realizeaza si se distribuie produsele turistice).

Resursele turistice reprezinta totalitatea elementelor atractive cu posibilitati de valorificare turistica ale unui teritoriu, indiferent de originea lor (naturale sau antropice) si de relatiile dintre ele. Prin caracteristicile calitative, cantitative si pozitionale si in urma inserarii unor amenajari turistice adecvate, acestea sunt in masura sa se constituie in elemente de focalizare a unei cereri turistice diferentiate (ca amploare, intensitate si diversitate, in raport de gradul de atractivitate conturat prin contributia individuala si colectiva a elementelor implicate in definirea sa) si sa determine alegerea tipului de turism practicat.

Desi utilizarea lor in literatura de specialitate releva conotatii similare, ultimii ani consemneaza apelarea mai frecventa la termenul de 'resursa atractiva' in detrimentul celui de 'fond turistic', datorita semnificatiei etimologice mai profunde a primului: fondul turistic include si elemente ale infrastructurii, pe cand termenul de resursa atractiva desemneaza elementele atractive preexistente de factura peisagistica.[7] Desi, prin aportul comunitatii umane, gama resurselor turistice poate cunoaste o multiplicare si diversificare continua, debutul fenomenului turistic intr-un teritoriu dat este conditionat de resursele atractive preexistente.

Autorul Vasile GLAVAN , in cartea sa de specialitate intitulata: Resurse turistice pe Terra, Editura Economica, Bucuresti, 2000, a surprins maniera diferita in care sunt percepute elementele cu vocatie turistica ale unui teritoriu, continutul termenilor prin care acestea sunt desemnate - atractie turistica si resursa turistica - fiind, intr-o astfel de formulare, diferit.

Notiunea de atractie turistica defineste mai mult latura afectiva a diferitelor componente ale potentialului turistic, referindu-se mai ales la ceea ce se impune atentiei si produce impresii de o intensitate ridicata de natura estetica, cognitiva, etc. In acest context, categoria atractiilor turistice ar putea grupa elementele cultural-istorice, tehnico-economice si chiar o parte din cele apartinand cadrului natural (peisaje, forme de relief, suprafete lacustre, specii de flora si fauna).

Sintagma resurse turistice este mai completa si reflecta mai clar implicatiile acesteia in activitatea turistica, categoria resurselor turistice grupand atat obiective turistice care se preteaza vizitarii (peisaje, pesteri etc.), cat si obiective care intra in alcatuirea diferitelor produse turistice si se consuma ca "materie prima" in derularea diferitelor forme de turism.

Potentialul turistic (P) rezulta - in opinia lui Pompei COCEAN, Geografia turismului, Editura Carro, Bucuresti, 1996 - din asocierea spatiala a fondului turistic cu baza tehnico-materiala aferenta si, sintetic, el se poate exprima prin formula:

P = F + Bm

P - potential turistic; F - fond turistic; Bm - baza tehnico-materiala.





CAPITOLUL V


Pensiunea Arhaic **** - Ecoturism in Rezervatia Piatra Craiului


Ecoturismul se contureaza ca o noua forma de turism, care s-a dezvoltat foarte repede in ultimul deceniu sub deviza 'turism al naturii', caracteristica principala fiind orientarea puternica a activitatii spre anumite principii ecologice. Este un turism practicat de grupuri mici de oameni, sau la un nivel mai redus (ca afacere); contribuie la conservarea biodiversitatii si sustine prosperitatea populatiei satesti; include actiuni responsabile, atat din partea turistilor, cat si din partea industriei turismului.

Ecoturismul presupune desfasurarea intregii activitati turistice si economice intr-un mediu ambiant nealterat, unde restructurarile economice si ajustarile tehnico-edilitare sau remodelarea managementului mediului - intreprinse pentru satisfacerea nevoilor de bunastare a populatiei - nu trebuie sa afecteze, sub nicio forma, mostenirea generatiilor viitoare. Iata de ce acest tip de turism necesita adoptarea unui nou comportament din partea agentilor economici si turistici, din partea turistilor si populatiei in general, din partea organizatiilor guvernamentale si nonguvernamentale, deziderat realizabil prin:

implicarea educatiei ecologice la nivelul tuturor categoriilor de populatie;

promovarea responsabilitatilor morale si etice, precum si a atitudinii indreptate spre conservarea si protejarea mediului natural si cultural de catre toti agentii;

culturalizarea turistilor si participarea lor la experiente directe.

Ca o forma de turism bazata pe natura ecoturismul a inceput sa fie studiat de catre expertii in dezvoltare inca din anii '90; astfel in anul 1991 'The International Ecoturism Society' - societate non-profit avand 1600 de membri din 110 tari - defineste ecoturismul ca fiind 'acele calatorii responsabile, ce conserva mediul si sustin dezvoltarea populatiei locale'. Aceasta definitie se apropie mai mult de forma unui principiu, decat de explicitarea elementelor care conditioneaza in practica ecoturismul.

In 1996, Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN), apreciaza ecoturismul prin excursiile organizate in mod responsabil fata de mediu si prin turistii care se bucura si apreciaza natura, elemente peste care se suprapun masurile de conservare, limitarea impactului negativ si furnizarea unor beneficii socio-economice importante pentru populatia locala.

Ca un instrument ce ajuta la dezvoltare, ecoturismul poate fi pus in practica prin cele trei principii enuntate sub egida UNEP (Consiliul de Administratie al Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator):

sa conserve diversitatea biologica si culturala prin intarirea sistemelor manageriale (publice si private) prin cresterea valorii de ecosistem;

sa promoveze folosirea biodiversitatii prin generarea de venituri, locuri de munca si posibilitati de afaceri in ecoturism si in retelele de afaceri ce tin de ecoturism;

sa imparta beneficiile dezvoltarii cu comunitatile locale prin atragerea si participarea acestora la planificarea si managementul afacerilor de ecoturism.

Sustinatorii ecoturismului considera aceasta forma de turism ca facand parte din aria turismului sustinut (ca si turismul rural sau agroturismul), care are o pozitie aparte pe piata turistica.


Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie 'datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum, ca si datorita frumusetii peisajului'.
In 1938, cand rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879 ha, zona de parc national ocupand cca. 9 894 ha. In 1952 (anul in care a fost inregistrat primul amenajament silvic pentru zona Piatra Craiului), in jur de 17.2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare.

In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul nr. 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania.

Incepand din anul anul 1999, odata cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii se constituie si administratia parcului.

Scopul desemnarii Masivului Piatra Craiului ca si parc national este acela de a asigura conservarea biodiversitatii si a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea si incurajarea turismului

constientizarea si educarea publicului in spiritul protejarii naturii si a valorilor sale.

Primele excursii in Piatra Craiului se pierd in negura timpului, fiind intreprinse de ciobanii si vanatorii localnici. In 1844 Anton Kurz scrie intr-un articol despre doua excursii efectuate in anul 1842 pe traseele: Prapastii-Vladusca-Grind-Piscul Baciului; Plaiul Foii-Spirlea- Marele Grohotis-Moara Dracului.

Datorita frumusetii deosebite a muntelui in anii urmatori a crescut numarul de turisti in Piatra Craiului, majoritatea facand parte din Asociatia Carpatina Transilvana (Siebenbürgischer Karpaten Vereins - SKV).

Acestia au folosit la inceput, pentru adapost, stanile ciobanilor apoi au construit primele cabane si refugii. In 1881 au fost ridicate cabanele de la Plaiul Foii si Vladusca. Cabana din Poiana Vladusca a avut o existenta scurta si zbuciumata, arzand in anul 1896, fiind reconstruita in acelasi an. Douazeci si cinci de ani mai tarziu (1921) este distrusa de o avalansa.


Poza 1 terenul pe care va fi amplasata Pensiunea Arhaic**** Satul Pestera - Rezervatia Piatra Craiului


In interiorul parcului este prevazuta o zona cu protectie stricta, in suprafata de 6053.8 ha (Brasov 2619 ha, Arges 3434.8 ha). Zona cu protectie stricta mai include si alte 4 zone carstice, si anume Cheile Zarnestilor (Prapastiile Zarnestilor) in judetul Brasov si Cheile Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate in judetul Arges, precum si o arie de protectie cu caracter de rezervatie naturala totalizand 1.5 ha (Pestera Liliecilor). In interiorul zonei cu protectie stricta se afla si zona in care pasunatul este interzis, cu o suprafata 515.5 ha.
Zona de protectie integrala are suprafata de 104,6 ha. Restul suprafetei constituie zona de conservare durabila (6835.2 ha), respectiv zona de dezvoltare durabila (1765,4 ha) - Sursa: www.pcrai.ro

Poza 2 terenul pe care va fi amplasata Pensiunea Arhaic**** Satul Pestera - Rezervatia Piatra Craiului


In data de 24 mai 2007, Parcul National Piatra Craiului a primit Diploma Europeana pentru Arii Protejate. Distinctia oferita de Consiliul Europei, plaseaza parcul sub patronajul institutiei europene. "Aceasta distinctie europeana recunoaste nu doar calitatea unui anumit sit, ci si eficienta sistemului de protectie si managementul aplicat. Totodata, obliga autoritatile locale pentru continuarea unui management performant al parcului, atat in protejarea zonei, cat si in promovarea acestuia. Este o diploma rara, care a mai fost acordata pentru 68 de zone din Europa in ultimii 30 ani" a declarat Robert Palmer, Directorul Directiei de Cultura, Patrimoniu Cultural si Natural al Consiliului Europei, dupa inmanarea diplomei.

Acordarea si mentinerea diplomei este conditionata de respectarea a doua recomandari care se refera la o mai buna gestionare a deseurilor si la un management mai eficient al padurilor de pe raza parcului national.

Parcul National Piatra Craiului acorda avizele de construire a oricarui tip de constructie indiferent de destinatia de utilizare a acesteia. Tocmai pentru a proteja mediul in incinta arealului Parcului National Piatra Craiului, aceste avize nu sunt o simpla formalitate. Se pune mare accent pe materialele de constructie si pe regimul de inaltime a viitoarei constructii din Rezervatie. In timp ce alte proiecte de constructie au primit vot negativ, proiectul viitoarei Pensiuni Arhaic **** a primit felicitari din partea Administratiei Parcului National Piatra Craiului, subunitate a Regiei Nationale a Padurilor Romsilva- Directia Silvica Brasov, in primul rand pentru materialele naturale folosite pentru constructie: lemn, piatra, fier forjat, sticla. Au fost excluse in totalitate din fisa de constructie materialele care nu au nimic de a face cu ceea ce inseamna conceptul "ECO": plastic, inox sau materiale considerate cancerigene cum ar fi azbestul. Conform art 21(3) din Regulamentul de Organizare si Functionare al Parcului National Piatra Craiului "Pe teritoriul Parcului, in intravilan, constructiile vor respecta traditiile arhitectonice locale, prin folosirea unor materiale de constructie traditionale si a unor elemente de design inspirate din tradita locala, conform catalogului ce va fi pus la dispozitie de catre ANPC".








CAPITOLUL VI


Documentatie privind deschiderea Pensiunii Arhaic****


Scurta descriere


Imobilul care face obiectul analizei va fi amplasat in comuna brasoveana Moieciu, satul Pestera. Actualmente se afla in faza de constructie, avand toate avizele necesare constructiei. Constructia va fi executata din lemn de brad ignifugat cu fundatie tipica din fier-beton avand un regim de inaltime P+M. Terenul pe care se construieste are suprafata de 3 500 mp si este dedicat in exclusivitate functionarii pensiunii, a constructiei propiu-zise, anexelor, terenului de agrement si spatiilor de joaca destinate copiilor. Cladirea se construieste la 10 metri retragere fata de drumul principal din Pestera, adica DJ112. Accesul auto este facil tuturor tipurilor de vehicule, pensiunea prezentand si un spatiu de parcare auto de 10 locuri. Parcarea va fi luminata, iar accesul in/din parcare se va face foarte usor din drumul principal DJ112. Pensiunea va fi racordata la reteaua electrica, stalpul de inalta tensiune aflandu-se amplasat chiar "la poarta". In comuna neexistand apa curenta si retea de canalizare, proprietarul si-a folosit resursele proprii de apa, anume apa din izvorul de pe teren. In pensiune este introdusa apa curenta iar deversarea apei menajere se face intr-un decantor.

Proiectul pensiunii are 10 camere destinate turistilor dispuse astfel:

  • PARTER: 2 camere fiecare de 18,9 mp + baie proprie 4 mp. Aceste doua camere de la parter sunt destinate si persoanelor cu dizabilitati locomotorii. Accesul in pensiune se poate efectua si printr-o rampa destinata accesului carucioarelor.
  • MANSARDA: 8 camere dispuse: 4 camere cu vedere inspre Piatra Craiului, iar celelalte 4 camere de partea cealalta a axului constructiei cu vedere catre Bucegi. Suprafetele lor difera astfel: 2 camere de 15,8 mp + baie proprie 3,5 mp - acestea sunt considerate "camerele mici"; 2 camere cu suprafata de 17,1 mp + baie proprie 4 mp; 2 camere fiecare de 18,9 mp + baie proprie 4 mp; 2 camere de 21,9 mp + baie proprie de 4 mp, considerate "vedetele" pensiunii, care prin dimensiunile lor conform Ordinului 636/2008 publicat in Monitorul Oficial al Romaniei din 19 mai 2008, Normele metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistica, s-ar incadra chiar la hotel de 5 stele!
  • Camerele sunt structurate astfel:

cele doua camere de la parter sunt camere duble (twin rooms) si au doua paturi individuale conform standardelor europene (100cm/200cm);

"camerele mici" de la mansarda sunt camere duble (twin rooms) si au doua paturi individuale conform standardelor europene (100cm/200cm);

celelalte 6 camere de la mansarda au pat matrimonial (150cm/200cm);

Primirea turistilor se va face prin RECEPTIE, care are o suprafata de 29 mp, loc destinat inclusiv recreerii datorita prezentei unui TV si a unei mici biblioteci.

Pensiunea dispune de o sala de mese de 81 mp, care poate juca rol si de sala de organizare de conferinte, dispune de bucatarie de 20 mp, depozit de alimente (inclusiv depozit de oua), iar traseabilitatea alimentelor, a veselei (spalate/murdare), a personalului se face conform cu ultimile norme impuse in domeniu. Din sala de mese-restaurant se poate face accesul atat pe terasa acoperita de 25 mp cat si pe celelalte doua terase de 12 mp, respectiv 36 mp. La parter mai exista doua grupuri sanitare destinate in exclusivitate turistilor. Suprafata totala a parterului este de 300 mp.

La subsolul cladirii se afla un mic bar si o sala de billiard si/sau tenis de masa de 44 mp. Tot la subsolul cladirii (S = 180mp) se afla doua camere de 14,4 mp fiecare, doua grupuri sanitare de 4 mp fiecare si doua vestiare destinate personalului care va deservi locatia.Tot aici se afla si o sala de mese pentru personal, centrala termica si hidroforul, precum si doua camere tehnice servind ca depozit pentru lenjeria moale, respectiv spalatorie.


Produse/Piete


Imobilul este proiectat conform ultimelor norme privind activitatea de desfasurare a cazarii turistilor si alimentatie publica (inclusiv Ordinul 636/2008). Faptul ca a fost luat tot proiectul de la zero, nefiind nevoiti sa adaptam din mers pe baza unei constructii deja existente a fost un atu. In cele 10 camere pot fi gazduiti 20 de turisti carora li se poate asigura servicii de pensiune completa.

Beneficiind de o suprafata de curte mare (3500 mp) Pensiunea Arhaic**** pune la dispozitia clientilor turisti mai multe oportunitati de relaxare si petrecere a timpului intr-un cadru natural superb:

  • Teren de sport multifunctional imprejmuit cu plasa avand o suprafata de 24x12m. Pe acest teren pot juca mini fotbal doua echipe de pana la 5 oameni fiecare. Terenul poate fi destinat chiar si jocului de tenis amator unde suprafata minima este de 23,77x8,23m. La solicitare terenul, prevazut in capetele sale si cu panouri de baschet, poate fi locul de desfasurare a unor partide de baschet amator, avand ca unic scop doar efectuarea miscarii sportive. Panourile de baschet pot fi lasate pentru a putea permite efectuarea de aruncari la cosul de baschet de catre persoanele cu dizabilitati locomotorii, cazate in cele doua camere de la parterul pensiunii;
  • Turistii pot lua masa, bauturi alcoolice si non alcoolice sau pur si simplu se pot delecta admirand peisajul intr-unul din cele 3 foisoare din curtea pensiunii;
  • Curtea pensiunii are in dotare si locuri de joaca pentru copii;
  • Drumetii montane pedestre;
  • Drumetii montane cu cele doua ATV-uri ale pensiunii;
  • Cicloturismul montan. Pensiunea Arhaic**** va inchiria clientilor biciclete de tip "mountainbike" (3 biciclete). Acest lucru poate fi numit produs OUV = oferta unica de vanzare, lucru care va surprinde concurenta ca si in cazul terenului de sport multifunctional. Asupra OUV se vor face referiri detaliate la subpunctul 7 CONCURENTA din acest capitol VI;
  • Plimbari ecvestre: se pot inchiria cai cu instructor de la Pensiunea Alpin Ranch din Zarnesti, pensiune cu care avem parteneriat. Turistii pot lua lectii de calarie, iar cei deja initiati pot efectua plimbari calare prin Parcul National Piatra Craiului. Exista un drum cu grad scazut de dificultate prin padure, prin satul Magura (1200 m altitudine) catre Zarnesti. Atat ecvestru cat si cu ATV-urile se poate ajunge la toate obiectivele naturale enuntate la Capitolul II al acestei lucrari. Principala atractie turistica in Parcul National Piatra Craiului o constituie insasi Masivul Piatra Craiului, munte spectaculos binecunoscut pe plan national si chiar international, descris si apreciat de generatii de montaniarzi. Parcul este strabatut de un numar de 30 de trasee turistice, trasee ce pot conduce la zone deosebite: Prapastiile Zarnestilor, Cerdacul Stanciului, Zaplaz, Dambovicioara;
  • Plimbari ale turistilor asezati in caruta cu fan trasa de cai pe potecile Parcului National Piatra Craiului;
  • Toate cele 10 camere sunt prevazute cu TV si DVD. Turistii pot viziona gratuit in propriile camere, filme artistice si documentare inchiriate de la receptie. De asemenea, tot gratuit pot imprumuta carti, Pensiunea Arhaic****, dispunand de o "colectie arhaica de carti" din perioada ante si interbelica.
  • La subsolul pensiunii se afla o masa de biliard si una de tenis de masa, ambele puse GRATUIT la dispozitia clientilor. Tot GRATUIT le sunt oferite turistilor si jocuri de sah, table, rummy si carti.

3. Facilitati si procedee


Mare parte a produselor alimentare oferite inspre consum clientilor la Pensiunea Arhaic **** provin de la gospodariile localnicilor din Pestera. Turistii pot beneficia de un "spectacol culinar", probabil mult apreciat de catre acestia prin ineditul sau, cum ar fi: bulz ciobanesc, gaina si oua de curte sau oaie la jar.

Pe toata durata sejurului doar clientii pensiunii beneficiaza GRATUIT de bauturi traditionale (tuica si palinca) precum si apa plata si cafea la discretie. Clientii au prioritate la inchiriat ATV si in functie de numarul de ore solicitate pot beneficia de reduceri cu pana la 30%. Terenul de sport multifunctional se adreseaza cu prioritate inchirierii GRATUIT clientilor pensiunii.

Clientii pot solicita un card de fidelitate Pensiunea Arhaic **** in baza caruia pot obtine reduceri cuprinse intre 25-40% la serviciile de cazare, masa si agrement.


4. Proiecte suplimentare


In urmatorii 3 ani se doreste amenajarea unei piscine acoperite, functionala si pe toata perioada sezonului rece

De asemenea, se studiaza posibilitatea achizitionarii a 1-2 cai de munte rasa Hutul pentru a nu mai fi dependenti de inchirierea acestora in scopul turismului ecvestru. Odata achizitionati acesti cai, produsul turistic al Pensiunii Arhaic ****, poate fi completat-diversificat, creandu-se astfel si posibilitatea unui produs turistic de nisa. Se are in obiectiv si achizitionarea unei carute care atunci cand nu va fi functionala va imbraca doar rol decorativ . foarte important.

Tot in viitorul pe termen mediu se doreste achizitionarea unui microbuz 16+1 locuri, destinat preluarii turistilor de la aeroport, dar si efectuarea de mici trasee circuit cu turistii de la Pensiunea Arhaic **** in diferite locuri cu atractie turistica (Castelul Bran, Poiana Brasov etc.).


5. Materii prime (necesare functionarii investitiei)


Mare parte a produselor alimentare oferite inspre consum turistilor provin de la gospodariile localnicilor din Pestera. Pentru completarea meniurilor este necesara si achizitia unor materii prime de pe piata. Nu exista probleme in ceea ce priveste distanta, preturile, furnizorii pentru aceste produse. Aprovizionarea cu alimente/bauturi se poate face de la hipermarketurile cu preturi mici din Brasov sau chiar direct de la distribuitorii care aprovizioneaza "din poarta in poarta". In meniu se doreste sa se includa si mese traditionale precum: sarmale, mamaliga cu branza etc.


6. Piata


Publicul tinta la Pensiunea Arhaic**** este cel din "clasa de mijloc + " din categoria de varsta 35 - 55 de ani.

O ancheta realizata in Franta, prin intermediul a 5 400 de chestionare, a scos la iveala urmatoarele:

din cei ce apreciaza turismul rural sunt practicanti in familie;

cei mai plimbareti sunt englezii, olandezii, germanii si belgienii;

intr-un clasament al activitatilor preferate in vacantele rurale prima pozitie este detinuta de vizitarea localitatilor (23%), drumetiile pedestre (16%), baile si apoi sejururile;

iubitorii de vacante rurale reclama cu hotarare masuri pentru: mai multe informatii asupra regiunii vizitate, o mai buna semnalizare a locurilor de popas si a obiectivelor de interes turistic, iar in cazul vacantelor de peste 4 zile, mai multa preocupare pentru animatie.

Intr-o enumerare nealfabetica a sugestiilor de imbunatatire s-au regasit urmatoarele: primirea, animatia locala, activitatile culturale, echipamentele sportive puse la dispozitie, informatiile turistice diverse, circuitele de descoperire, serviciile de alimentatie publica, comertul local, curatenia.[8]



7. Concurenta


Zona in care se situeaza aceasta investitie este des frecventata de turisti. Nu are rost sa mai insist pe numarul de turisti care viziteaza anual zona Bran-Moieciu apeland la statisticile INS. Cred ca cel mai concludent este faptul ca in anul 2007 peste 540 000 de turisti dintre care peste 40% straini au vizitat Castelul Bran, lucru amintit in capitolele anterioare unde am precizat si sursa. In zona Moieciu exista multe pensiuni, iar cele mai reprezentative din Pestera sunt Pensiunea Casa Boiereasca*** (https://www.casa-boiereasca.ro/) si Hotel Nobilis**** (https://www.nobillis.ro/) aflate la 350 m, respectiv 1800 m distanta de Pensiunea Arhaic****. Pensiunea Casa Boiereasca*** ofera un tarif de cazare cu mic dejun de 140 lei/noapte, iar Hotel Nobilis**** ( are acelasi patronaj al restaurantului bucurestean Mica Elvetie) ofera un tarif de cazare cu mic dejun de 89 Euro/noapte(cca. 373 lei), ambele cazuri se refera la camere duble.

Pensiunea Arhaic**** se doreste, ca stil si calitate, sa ocupe locul de mijloc dintre cele doua unitati turistice luate ca reper.

Camerele sunt mari, aproape ca la Hotel Nobilis****, serviciile se doresc aproape de ce ofera Nobilis, dar caldura unei pensiuni se vrea a fi mai aproape de Casa Boiereasca, oferind in schimb mai multa eleganta si rafinament in decorarea camerelor si a restaurantului. La fel si preturile de la Pensiunea Arhaic**** vor fi mai mari decat la Casa Boiereasca (deoarece atat clasificarea cat si investitia sunt superioare), dar mult mai mici decat la Nobilis. Targetul Pensiunii Arhaic**** este turistul din "clasa de mijloc +" cu varsta cuprinsa intre 35 - 55 de ani, probabil foarte apropiat de cel al Hotelului Nobilis****. Pensiunea Arhaic**** nu va beneficia insa de un personal la fel de bine calificat precum cel al hotelului mentionat anterior, dar va incerca sa atraga clientela prin insasi conceptul propriu "arhaic": "confort de 4* in triada originalitate - stil arhaic - traditie, in Rezervatia Nationala Piatra Craiului".

Un alt posibil "+" al Pensiunii Arhaic**** este raportul pret-calitate al serviciilor, dar mai ales pretulla jumatate fata de concurentul Hotel Nobilis****.

Fata de concurenta, Pensiunea Arhaic****, intervine cu o oferta unica de vanzare (OUV) - cicloturismul montan si terenul de sport multifunctional, lucru menit de "a lua fata concurentei". OUV desemneaza particularitatile si avantajele pe care le prezinta produsul nostru fata de cel al concurentei .


Drumetiile pe bicicleta sunt tot mai gustate in Germania, Italia si Franta. In plus pe piata acestor tari au aparut in ultimul deceniu al secolului XX diverse tipuri de biciclete de drumetie, care insumeaza aproximativ 50% din vanzarile anuale. Federatia Parcurilor Naturale din Franta - realizand importanta acestei activitati turistice si economice de anvergura, a pus in miscare imaginatia si dinamismul specialistilor sai, reuniti cu specialistii din domeniul turismului. In prezent se realizeaza scurte sejururi, in cadrul carora se pot inchiria biciclete (parcurile dispun de 150-500 de biciclete) pentru itinerarii propuse, marcate, semnalizate, balizate. Sunt organizate probe sportive promotionale, in cadrul club-house-urilor special amenajate .

Aceasta formula de vacanta este practicata si in tara noastra, promotorul acestora fiind Asociatia de Turism Montan Prahova (1996). Prin intermediul acesteia, iubitorii acestui gen de vacanta pot inchiria echipament velo la Cornu, Azuga si Valea Teleajanului.

Pensiunea Arhaic**** intervine pe piata si cu mai multe Oferte Speciale Unice (OSU) cum ar fi: apa plata, cafea si bauturi traditionale (tuica, palinca) oferite GRATUIT tuturor clientilor pe toata durata sejurului.


8. Distributie, reclama, vanzare


Pornindu-se de la rolul pe care publicitatea il detine in promovarea acestei activitati de turism rural, Pensiunea Arhaic**** intentioneaza, sa-si dezvolte un sistem propriu de publicitate, bazat pe emiterea de pliante, interventii in mass-media zonala, folosirea reclamei facuta de turisti, mai ales de cei din strainatate, precum si activitati menite sa asigure atragerea unui numar cat mai mare de turisti. Se porneste de la ideea ca un turist multumit poate influenta pozitiv alti posibili 8, iar un turist nemultumit va influenta negativ cel putin alti 17, posibili clienti.

Exista ca materiale informative doua site-uri www.pensiuneaarhaic.ro respectiv www.hotelarhaic.ro, ambele in limba romana, engleza, franceza, germana si spaniola, un telefon cu numar usor memorabil 0733.ARHAIC.

Pensiunea Arhaic**** va fi inscrisa pe mai multe site-uri romanesti si straine de promovare a turismului si obligatoriu va fi prezenta pe arhicunoscutele, ca impact, site-uri de vanzare on line in intreaga lume cu milioane de vizitatori si cumparatori de produse turistice: www.booking.com respective www.tripadvisor.com

La RECEPTIE, fiecare client va primi o mapa cu materiale informative ale zonei in care contactul cu Pensiunea Arhaic**** va fi puternic evidentiat. Papuceii de hotel de unica folosinta vor fi personalizati cu insemnele www.pensiuneaarhaic.ro si Tel. 0733.ARHAIC, mizandu-se pe comportamentul clientilor de a-si insusii papucii de unica folosinta.

Fiecare, absolut fiecare, client care a fost cazat la Pensiunea Arhaic**** va primi cel putin un mesaj SMS si/sau un mesaj e-mail cu ocazia zilei de nastere.



CAPITOLUL VII


Analiza SWOT (analiza proiectelor de investitii, puncte tari,

puncte slabe, oportunitati, nesanse)



Puncte tari


Cladirea pensiunii a fost gandita-proiectata pentru a fi folosita in exclusivitate in scop turistic, respectand si aplicand inca din faza de proiect cele mai noi norme in domeniu

Arhitectura cladirii este unica in zona avand cu siguranta darul de a atrage, fiind "altfel";

Se afla amplasata relativ aproape de principalii furnizori de turisti Bucuresti, Ploiesti, Pitesti, Brasov, chiar si Constanta

Se afla in apropierea unui punct de atractie deosebit la nivel mondial: Castelul Bran, de a carui merketing poate beneficia indirect

Accesul este facil pentru orice tip de auto;

Amplasamentul, satul Pestera, atrage prin unicitate si spatiu liber fiind altfel decat aglomeratia de pe arhicunoscuta Valea Prahovei sau inghesuitul Moieciu de Sus

Zona atrage si prin hipermediatizatele sarbatori si traditii locale, iar una dintre ele care atrage zeci de mii (!) de vizitatori este - Ravasitul oilor - in ultimele 3 zile ale lui octombrie se organizeaza aceasta serbare nationala, coborarea oilor de la munte si preluarea lor de catre proprietari;

Pensiunea Arhaic**** beneficiaza de un teren cu o suprafata generoasa (3 500mp) comparativ cu inghesuitele pensiuni "gard in gard" din Moieciu de Sus, dar mai ales beneficiaza de teren de sport multifunctional, lucru rar intalnit pe tot arealul culoarului Rucar Bran;

In sezonul de iarna pot fi atrasi si turistii care practica schiul, datorita existentei partiei de schi de la Bran;

Nu in ultimul rand, poate chiar cel mai tare punct, in Parcul National Piatra Craiului este din ce in ce mai greu, aproape imposibil, sa mai construiesti o noua pensiune, deoarece normele pe care trebuie sa le indeplinesti sunt la limita imposibilului. In sustinerea acestui punct am sa intervin cu un fragment dintr-un articol din cotidianul "Adevarul de Brasov", publicat in data de 16.06.2009 intitulat "Zarnestenii vor sa mute granita Rezervatiei Piatra Craiului"

Proprietarii de terenuri din zona Parcului National Piatra Craiului au cerut sprijinul Prefecturii Brasov in vederea mutarii granitei rezervatiei. Acestia intentioneaza sa construiasca vile si pensiuni pe drumul ce merge spre Plaiul Foii, dar in prezent, acest lucru este restrictionat. Initiativa proprietarilor este sprijinita de catre Primaria Zarnesti, dar singura solutie pentru punerea solicitarii in aplicare este emiterea unei Hotarari de Guvern, care sa delimiteze altfel zonele din interiorul Parcului National, ca in zona drumului sa nu mai existe restrictii de constructie."


Puncte slabe

Satul Pestera inca nu este la fel de cunoscut precum Bran sau Moieciu,

Actualmente, in ciuda distantei relativ mici, se ajunge destul de greu din Bucuresti in satul Pestera din cauza infrastructurii auto deficitare, a lucrarilor ce se executa la centura ocolitoare a Ploiestiului si blocajul din fiecare week-end in localitatea Busteni. Inca nu exista autostrada;

Se va practica cu predilectie un turism de week-end;

Pensiunea nu isi poate permite sa plateasca personal de inalta calificare;

Momentan nu exista aeroport la Brasov, iar lipsa legaturilor aeriene directe cu o serie de tari interesate (enumerate anterior in tabel) afecteaza potentialii turisti atrasi prin www.booking.com, respectiv www.tripadvisor.com

Lipsa de experienta a propietarilor Pensiunii Arhaic**** ;

Posibilitati limitate de folosire a cartilor de credit si a cecurilor de calatorie;

Oportunitatile

  1. Acordarea tichetelor de vacanta;
  2. Aprobarea construirii Aeroportului International Brasov, la 39 km de Pensiunea Arhaic****
  3. Terminarea in anul 2010 a centurii rutiere a Ploiestiului si construirea Autostrazii Transilvania, in prima faza chiar doar si primul tronson Bucuresti-Ploiesti va fluidiza circulatia rutiera si desigur va influenta favorabil decizia bucurestenilor de a-si petrece chiar si un week-end in satul Pestera;
  4. Cresterea numarului de cetateni occidentali care desfasoara activitati economice in Bucuresti
  5. Vecinatatea cu luxoasa statiune Poiana Brasov coroborat si cu gradul crescut de saturatie al turistilor bucuresteni fata de Valea Prahovei;
  6. Promovarea mult mai buna a Castelului Bran datorita schimbarii formei de propietate;
  7. Imaginea romantica, puritatea si arhaicul satului Arhaic.

Amenintarile

  1. Imaginea nu tocmai favorabila a Romaniei la nivel extern (preturi mari fara o calitate adecvata, pericol, hoti, logistica, informatii, serviciile pentru consumatori);
  2. Infrastructura deficitara;
  3. Neintelegerea conceptului "pret pentru valoare";
  4. Prelungirea perioadei de criza economica mondiala.








CAPITOLUL VIII


Analiza financiara


Cel putin pentru primul an de activitate care include greutatile inerente oricarui inceput si constientizand faptul ca baza fundamentala a turismului in zona Bran-Moieciu este turismul de week-end, de Sarbatori si un aflux mai mare pe timpul verii, Pensiunea Arhaic**** isi propune sa aiba un grad de ocupare de 27% - 29%. La un procent de 29 grad de ocupare rezulta 105 zile calendaristice ocupate, mai exact 1 058 innoptari, la cele 10 camere capacitate de cazare.


1. Cheltuieli

a) Cheltuieli lunare cu personalul

Personalul este alcatuit din 4 oameni, astfel:

- 1 administrator de pensiune retribuit lunar cu 2 000 de lei;

- 1 bucatar si cu functie de ospatar cand timpul de lucru o permite, la a caror servicii se va apela in zilele de J,V,S,D, cu un salariu lunar de 1 000 de lei;

- 2 angajati cu functii multiple: cameriste, ospatar, receptioner, cu o norma de 4 zile saptamanal, retribuitie lunar fiecare cu cate 800 de lei.

Angajatilor li se asigura cazare si masa in toata perioada cand sunt prezenti la pensiune pentru a-si desfasura activitatea. Cheltuielile lunare pentru asigurarea meselor zilnice ale personalului sunt estimate la 1 200 lei lunar.

TOTAL CHELTUIELI LUNARE CU PERSONALUL: 5 800 lei

b) Cheltuieli lunare administrative (media anuala)

- Cheltuieli lunare estimate cu asigurarea lemnelor pentru incalzire 400 lei;

- Cheltuieli lunare estimate cu plata energiei electrice si alte utilitati (cablu TV, detergenti, etc.) 500 lei;

Cheltuieli lunare necesare asigurarii consumabilelor de hotel (media anuala) 600 lei .

TOTAL CHELTUIELI LUNARE ADMINISTRATIVE: 1 500 lei

TOTAL CHELTUIELI LUNARE ESTIMATE (media anuala) A+B = 7 300 lei


2. Determinarea costurilor/noapte de cazare

La o estimare de 29% grad de ocupare anual (1058 innoptari, la cele 10 camere capacitate de cazare), rezulta faptul ca media anuala al numarului de innoptari/luna este de 88 innoptari (1058 innoptari intr-un an/12 luni calendaristice).

Media anuala a cheltuielilor totale intr-o luna calendaristica a fost calculata mai sus, fiind de 7 300 lei/luna. De aici rezulta ca pentru a afla suma de bani necesara unei innoptari trebuie sa raportam suma totala de bani necesari asigurarii platilor lunare, adica 7 300 lei, la numarul total de innoptari/ lunaadica 88.

Din cele relatate mai sus rezulta ca pentru o innoptare, pensiunea "cheltuie" 7300 lei/88 innoptari lunare, adica 83 lei.

La suma de 83 lei se adauga suma de 35 lei care reprezinta micul dejun zilnic pentru doua persoane, precum si bauturile traditionale si cafeaua oferite gratuit.

Din toate aceste calcule s-a determinat costul final "de productie"al unei innoptari de doua persoane (camera dubla) 118 lei.


3. Pretul/noapte pentru 2 persoane + mic dejun

4 camere, respectiv cele doua de la parter precum si "cele mici" de la mansarda sunt oferite la 150 lei/noapte/2 persoane + mic dejun.

Celelalte 6 camere (camerele mari) sunt oferite la 190 lei/noapte/2 persoane + mic dejun.

Tarifele sunt diferentiate datorita evidentelor diferente de marime si pozitie ale camerelor.


4. Calcularea profitului anual obtinut din cazare/camera si total

  • Camerele de la parter si "camerele mici" de la mansarda

Profit innoptare = Venit - Cheltuieli

Profit innoptare = 150 - 118 = 32 lei

Profit /an (1058 innoptari) = Profit innoptare X 1058 innoptari

Profit /an (1058 innoptari) =32 X 1058 = 33 856 lei

Profit lunar 33 856/12 luni = 2 821



  • "Camerele mari"

Profit innoptare = Venit - Cheltuieli

Profit innoptare = 190 - 118 = 72 lei

Profit /an (1058 innoptari) = Profit innoptare X 1058 innoptari

Profit /an (1058 innoptari) = 72 X 1058 = 76 176 lei

Profit lunar 76 176/12 luni = 6 348 lei

PROFITUL TOTAL LUNAR OBTINUT DIN CAZARE

2 821 X 6 348 = 9 169

PROFITUL TOTAL ANUAL OBTINUT DIN CAZARE

9 169 X 12 luni = 110 028

La acest profit se adauga cel obtinut din activitatea de restaurant. Ca target se doreste obtinerea unui profit/turist de 50 lei la un adaos comercial de 100%.

Alte profituri pot fi obtinute si din activitatile de inchiriere ATV, biciclete mountainbike si echitatie.











CAPITOLUL IX


CONCLUZIE


Aceasta lucrare, departe de a fi una stiintifica, s-a dorit a fi o prezentare a unei oportunitati de afacere in turism, bazandu-se pe identificarea si exploatarea la maxim a tuturor elementelor care pot fi speculate intr-un caz concret, adica cel prezentat aici.

Lipsa de experienta in turism poate fi compensata cu atitudinea pentru turism. Cunostiintele teoretice dobandite dupa absolvirea cursului de "Manager in activitatea de turism - Cedes", coroborate cu experientele in calitate de turist, pot actiona sinergic, avand drept consecinta promovarea unui turism valoros. Pentru mine turismul este o provocare, o continuua lupta de perfectionare, de autodepasire, iar faptul ca in aceasta " lupta frumoasa", numita competitie, se regasesc oamenii, ma indeamna la optimism si prudenta.

A face turism este ceva greu pentru ca lucrezi cu si pentru oameni, iar precum comediantul care transpira din greu pentru a-i face pe oameni sa rada, asa si hotelierul trebuie sa se dezumanizeze, lasand oboseala si grijile personale la o parte, pentru a-i face pe oameni sa se bucure de industria ospitalitatii.

A produce turism in Romania este o oportunitate de a te face remarcat nefacand nimic altceva decat a te comporta normal, iar normalul intr-o tara care a uitat acest termen, va fi apreciat ca fiind ceva . deosebit!


Concluzia mea finala: ar fi ireal de frumos daca turismul din Romania ar profita de toti factorii de mediu si s-ar comporta normalasta si-a propus Pensiunea Arhaic****. Sa fie ceva "anormal" pe piata romaneasca de turism, adica sa uimeasca prin servicii normale!





BIBLIOGRAFIE


  • Pompei COCEAN, Gheorghe VLASCEANU, Bebe NEGOESCU , Geografia generala a turismului, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2002
  • Pompei COCEAN, Geografia turismului, Editura Carro, Bucuresti, 1996
  • Puiu NISTOREANU, Turismul rural, o afacere mica cu perspective mari, Editura Didactica si Pedagogica - Bucuresti 1999
  • Vasile GLAVAN, Potentialul turistic si valorificarea sa, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006
  • Vasile GLAVAN, Resurse turistice pe Terra, Editura Economica, Bucuresti, 2000
  • Inititives rurales, no10, avril 1999
  • Site-ul oficial al Primariei Moieciu
  • www.turism.gov.ro


Sursa: site-ul oficial al Primariei Moieciu

idem1

idem1

idem1

Vasile GLAVAN, Potentialul turistic si valorificarea sa, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006

Pompei COCEAN, Gheorghe VLASCEANU, Bebe NEGOESCU , Geografia generala a turismului, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2002.


Pompei COCEAN, Gheorghe VLASCEANU, Bebe NEGOESCU , Geografia generala a turismului, Editura Meteora Press, Bucuresti, 2002

Puiu NISTOREANU, Turismul rural, o afacere mica cu perspective mari, Editura Didactica si Pedagogica - Bucuresti 1999


Puiu NISTOREANU, Turismul rural, o afacere mica cu perspective mari, Editura Didactica si Pedagogica - Bucuresti 1999


Inititives rurales, no10,avril 1999

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }