Suprematia Constitutiei

Suprematia Constitutiei

Principiul suprematiei constitutiei este una dintre cuceririrle cele mai importante ale dreptului constituional modern . In virtutea pozitiei sale din varful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotaratoare asupra elaborarii si fundamentarii intregului sistem legislativ.

Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei in art. 1 alin. 5[2], generand in acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel incat legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.In sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare.

Alegind drept criterii: obiectul de reglementare, procedura de adoptare, modificare sau abrogare, precum si forta  juridica, vom clasifica legile in trei categorii :

1. legi constitutionale[4],

2. legi organice;

3. legi ordinare.

Precizam ca, aceasta clasificare este proprie sistemului de drept romano-german, caracteristic Europei continentale. In sistemul de drept anglo-saxon, legile au aceeasi forta juridica, chiar daca sunt de importanta diferita

1)Legile constitutionale.

a) Din punct de vedere al obiectului de reglementare, legile constitutionale se refera la instituirea, organizarea si exercitarea puterii. Altfel spus, ele cuprind regulile privind guvernarea (determinarea autoritatilor investite cu puterea publica si a modului lor de desemnare sau constituire, repartizarea si, implicit, delimitarea competentelor intre aceste autoritati, stabilirea formelor si mecanismelor de adoptare a deciziilor).

Sub acest aspect, constitutia nu fixeaza doar cadrul si procedura impuse guvernantilor, ci determina si 'breviarul'  problemelor care fac obiectul guvernarii, adica specifica 'materia' guvernarii. Pentru a limita puterea guvernantilor, constitutia sau legea constitutionala consfiinteste, implicit sau explicit, principiile vietii sociale din tara respectiva si cuprinde reglementarea, de principiu sau detaliata, a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor. Toate acestea reprezinta expresia culturii, a sistemului de valori, in ultima instanta, pe care se sprijina sistemul politic si juridic al statului respectiv. Celelalte legi, chiar daca reglementeaza asemenea aspecte, detaliaza doar prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora.

b) Din punct de vedere formal, legea constitutionla este supusa, de regula, altor rigori de adoptare sau modificare decat legile ordinare. Ea urmeaza o procedura speciala proprie. Acesta este criteriul distinctiv cel mai usor de sesizat.

c) Din punct de vedere al fortei juridice, legea constitutionala este superioara tuturor celorlalte legi, ceea ce atrage stricta aliniere a intregului edificiu normativ la ceea ce stabileste legea constitutionala.

2)Legile organice Acestea sunt o categorie intermediara intre legile constitutionale si cele ordinare.

De regula, ele au ca obiect de reglementare domeniile expres prevazute de Constitutie (de ex. sistemul electoral, organizarea justitiei, organizarea administratiei publice). Textul Constitutiei precizeaza tipurile de legi pe care le poate adopta Parlamentul Romaniei in art. 72. Sunt enumerate mai multe relatii sociale a caror reglementare trebuie facuta prin lege organica. Acesta nu epuizeaza insa domeniul rezervat legii organice.

Printr-o interpretare sistematica a articolelor Constitutiei se pot identifica si alte domenii in care legea organica este cea care trebuie sa intervina. Pentru identificarea acestora Constitutia utilizeaza doua procedee :

cel direct, de nominalizare in alt text decat cel al art. 72 a relatiilor sociale a caror reglementare se realizeaza prin lege organica, de ex art. 5 alin. 1 relativ la cetatenie ;

interpretare sistematica a mai multor dispozitii constitutionale - art. 44 alin. 1 relativ la dreptul de proprietate raportat la art. 72 alin 3 lit. k, regimul juridic al proprietatii si mostenirii.

Prin insumarea acestor procedee Constitutia stabileste un domeniu rezervat legii organice destul de vast chiar daca limitat doar la materiile expres enumerate in art. 72 alin. 3, precum si la alte articlole in care se prevede expres ca domeniul respectiv este reglementat prin lege organica.[5]

Procedura lor de adoptare difera de cea a legilor ordinare, fiind mai pretentioasa, fara a se situa, insa, la nivelul de exigenta al procedurii de adoptare a legilor constitutionale. Legea organica are o forta juridica inferioara constitutiei, dar superioara legii ordinare.

3)Legile ordinare Sunt toate celelalte legi adoptate de puterea legiuitoare, in baza prerogativelor sale deliberative obisnuite.

Analizand cele de mai inainte rezulta urmatoarele:

a) criteriul material (continutul reglementarii) se repercuteaza asupra procedurii de adoptare a legilor, adica asupra criteriului formal. Relatiile sociale considerate importante de adunarea constituanta trebuie reglementate la nivel primar printr-o procedura speciala, mai dificila decat cea utilizata pentru reglementarea primara a relatiilor sociala apreciate de aceeasi adunare constituanta drept mai putin importante pentru societatea constituita in stat.

b) criteriul clasificarii este in consecinta unul exclusiv subiectiv, care depinde de vointa adunarii constituante la un moment dat si care poate fi schimbat de puterea constituanta derivata.[6]

Referitor la forta juridica a actelor normative in Romania (Constitutie, legi organice, legi ordinare, ordonante ale guvernului, hotarari ale guvernului, acte ale administratiei publice centrale si locale), facem urmatoarea observatie: pe masura ce scade sfera destinatarilor, scade proportional si forta juridica.

Atat literatura de specialitate[7] cat si opinia publica percep suprematia constitutiei ca o axioma sacra si intangibila. Suprematia constitutiei inseamna ca aceasta se afla in varful piramidei actelor normative, pozitie detinuta, din urmatoarele considerente:

- legitimeaza puterea;

- confera autoritate guvernantilor si fixeaza cadrul in care acestia o pot exercita ;

- determina functiile si atributiile ce revin autoritatilor publice;

- dirijeaza, la modul esential, raporturile dintre autoritatile publice, precum si dintre acestea si cetateni, consacrand drepturile si indatoririle fundamentale;

- indica sensul, scopul activitatii statale, adica valorile sociale (ideologice, politice, economice) pe care statul se intemeiaza si pe care le serveste;

- reprezinta fundamentul si garantia esentiala a ordinii de drept;

- este, in ultima instanta, reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.