Sistemul constitutional francez

Sistemul constitutional francez

Constitutia Frantei din 1958 mentine principiul fundamental al regimului parlamentar parlamentar; astfel, potrivit art. 49, Guvernul este responsabil politic in fata  Adunarii Nationale. Dar acest parlamentarism e diferit de cel clasic. Mijloacele de actiune reciproca ale Parlamentului si Guvernului nu sunt exact echilibrate. Parlamentul este situat intr-o pozitie de inferioritate in raport cu Executivul.

Un aspect important este legat de faptul ca numirea primului-ministru, din 1958 rezulta dintr-o putere proprie a Presedintelui Republicii.Intrarea in functiune a sefului Guvernului nu este subordonata unei investituri parlamentare.

Constitutia distinge doua categorii de mijloace de actiune ale Parlamentului asupra Guvernului :mijloace  care nu angajeaza raspunderea politica si mijloace care o angajeaza.

Mijloacele de punere in joc a responsabilitatii politice sunt cele referitoare la motiunea de cenzura si problematica increderii.

A.    Motiunea de cenzura.

Este reglementata in art. 49, alin. 2 din Constitutie, care o supune unor reguli foarte precise:

Nu poate fi admisa decat daca este semnata de cel putin 1/10 din numarul membrilor Adunarii Nationale.

Votul aspura motiunii nu poate avea loc decat dupa 48 de ore de la depunerea motiunii.

Motiunea nu poate fi adoptata decat cu majoritatea absoluta a membrilor ce compun Adunarea Nationala. Constitutia in art. 49 prevede: "Sunt numarate numai voturile favorabile motiunii de cenzura . ". Astfel, absentii si cei care se abtin sunt considerati a fi votat cu adversarii motiunii de cenzura si de a se fi pronuntat in definitiv pentru Guvern.

Un deputat nu poate fi semnatarul a mai mult de o motiune in cursul aceleiasi sesiuni extraordinare,si a mai mult de trei motiuni in cursul unei sesiuni ordinare, cu exceptia cazului in care primul-ministru angajeaza raspunderea Guvernului in fata Adunarii Nationale, cu privire la votarea unui text.

Raspunderea politica a Guvernului este o raspundere colectiva, ministrii nefiind responsabili in fata adunarilor.

Votul motiunii se efectueaza cu o anumita solemnitate, prin scrutin la tribuna.

Daca motiunea este adoptata, ea antreneaza demisia Primului-ministru si a Guvernului.

Asa cum se arata in doctrina , motiunea poate sa il vizeze pe Presedintele Republicii, in aceeasi masura sau chiar mai mult decat pe Primul-ministru. Acesta din urma este in mod cert destinatarul nominal, dar Presedintele poate fi destinatarul real, seful Guvernului fiind politic responsabil in fata Adunarii Nationale nu doar pentru politica si deciziile sale, dar si pentru politica si deciziile luate de Presedinte, in exercitiul puterilor sale proprii.

Un prim-ministru care a facut obiectul adoptarii unei motiuni de cenzura sau al respingerii chestiunii increderii, este obligat sa prezinte demisia Guvernului sau Presedintelui Republicii, care o poate refuza in vederea recurgerii la noi alegeri, prin dizolvarea Parlamentului.

B. Chestiunea increderii.

Art 49 alin. 1 din Constitutia Frantei arata ca: "Primul-ministru, dupa deliberarea Consiliului de ministri, angajeaza in fata Adunarii Nationale raspunderea Guvernului cu privire la programul propriu sau, eventual, cu privire la o declaratie de politica generala".

"Cutuma s-a stabilit de o maniera facultativa pentru Primul-ministru de a angaja responsabilitatea Guvernului sau in fata Adunarii Nationale, puterile sale producand efecte juridice chiar de la numirea sa. In acest caz, noul Prim-ministru lasa opozitiei initiativa unei motiuni de cenzura."

Practica stabilita in Franta la formarea Guvernului este in sensul nesolicitarii increderii asupra sa, ceea ce de altfel nici nu este considerat a fi o problema majora. Se arata ca practica solicitarii increderii nici nu ar fi conforma cu spiritul Republicii a V-a, intrucat Guvernul emana de la Presedinte si nu are nevoie de "ungerea" Adunarii Nationale, si chiar daca nu acesta era sensul Constitutiei in 1958, este sensul pe care l-a luat si nu este necesar a-l suprima. Este de altfel ceea ce se intampla si in Marea Britanie.

Sub regimurile precedente, Guvernele nou formate erau supuse investirii de catre deputati.Aceasta regula, in principiu buna, in sensul ca tinea Guvernul sa se asigure de o majoritate de partea sa inainte de inceperea activitatii, a favorizat instabilitatea guvernamentala, ajungandu-se adesea ca Guvernul sa cada chiar inainte de a intra in functiune, ceea ce a facut sa se vorbeasca de guverne nascute moarte.

Dupa M. Duverger exista doua situatii de punere in joc a chestiunii increderii:

cele puse de Primul-ministru dupa lectura programului sau, sau a unei declaratii de politica generala, caz in care votul Adunarii Nationale intervine in conditiile obisnuite ale procedurii parlamentare.

cele puse asupra unui text (proiect, propunere de lege), in acest caz mecanismul de vot fiind complex. Odata ce problema increderii este pusa, textul este considerat adoptat doar daca o motiune de cenzura nu este depusa in cele 24 de ore care urmeaza sau daca  motiunea depusa nu este adoptata.

"Desi textul constitutional nu prevede in nici un fel responsabilitatea Guvernului in fata Sefului statului, conjunctura politica a fost intotdeauna de asa fel incat Primul-ministru prezinta demisia Guvernului sau de indata ce Presedintele i-o cere."

Republica a V-a nu a mai dat Senatului dreptul de a angaja raspunderea politica a Guvernului: conform Constitutiei, " Primul-mnistru are posibilitatea de a solicita Senatului aprobarea unei declaratii de politica generala (art. 49. alin5): va avea loc o dezbatere, un vot, dar presupunand ca votul ar fi negativ, Guvernul nu va fi rasturnat.