Anarhismul

ANARHISMUL[1]

Anarhismul este poate cea mai putin tipicǎ ideologie politicǎ: pe de o parte nu a ajuns niciodatǎ la guvernare, cel putin nu la nivel national; nici o societate sau natiune nu a fost vreodatǎ modelatǎ dupǎ principiile anarhiste (de aici apare deseori tendinta de a desconsidera anarhismul in raport cu celelalte doctrine politice). Pe de altǎ parte, este putin tipicǎ printre celelalte ideologii politice din cauza discrepantei uluitoare intre ceea ce se prezintǎ si se doreste a fi anarhismul in teorie si felul in care acesta este perceput in mentalul colectiv.

Cuvantul "anarhie" provine din grecescul "anarchia" (care inseamna "fara archon" - fara stapan).

Anarhismul sustine distrugerea statului vǎzut ca principala sursa a nefericirii oamenilor. Asadar anarhismul distruge un edificiu pentru a crea un altul, ordinea statala este inlocuita cu ordinea nascuta din libertate. Anarhismul a fost teoretizat pentru prima datǎ de catre William Godwin. Primul anarhist declarat este insa Pierre-Joseph Proudhon, care in cartea Que-est-ce que la propriété? (Ce este proprietatea?) realizeaza prima critica economica a statului. Pierre-Joseph Proudhon (15 ianuarie 1809, Besançon - 19 ianuarie 1865, Passy, Paris), economist, sociolog franez, teoretician al socialismului este considerat ca fiind parintele anarhismului.

In 1840 publica lucrarea sa de capetenie, Ce e proprietatea?[2], intrebare la care raspunde: "Proprietatea e furt!". Aceasta va suscita atentia autoritatilor judiciare, precum si a lui Karl Marx, care va incepe sa corespondeze cu Proudhon. Acesta din urma raspunde lui Marx, dar aceasta va starni o neintelegere ulterioara intre cei doi. Proudhon denunta intoleranta lui Marx si "religiunea ratiunii" (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Aceasta scrisoare marcheaza opozitia istorica dintre anarhisti si marxisti. In urma cartii "Filosofia mizeriei" a lui Proudhon, Marx va scrie "Mizeria filosofiei".

Din Europa, anarhismul se extinde si in SUA. Scriitori ca Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Josiah Warren pun bazele unui curent anarhist distinct fata de cel european, acesta caracterizandu-se prin pragmatism si individualism. Astfel exista doua mari curente anarhiste corespunzatoare locurilor de aparitie. Avem un anarhism de stanga (european), bazat pe scrierile lui Proudhon, Nestor Mahno, Errico Malatesta sau Piotr Kropotkin si un anarhism de dreapta (american), fundamentat prin scrierile lui Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Murray Rothbard, David Friedman.

Principiile fundamentale ale anarhismului sunt greu de sintetizat, teoreticienii sǎi fiind puternic marcati de individualism si prea putin preocupati de coerentǎ. Intr-o enumerare care nu are pretentia de a include toatǎ gandirea anarhistǎ, putem aminti ca elemente de bazǎ ale acesteia:

a. critica autoritǎtii: aceasta violeazǎ atat principiul egalitǎtii cat si al libertǎtii si trebuie respinsǎ, indiferent dacǎ este reprezentatǎ de Stat, de bisericǎ sau de profesorul de scoalǎ;

b. ordinea anarhistǎ: anarhismul nu inseamnǎ distrugere ci, dimpotrivǎ, instituirea unei ordini bazatǎ pe micile comunitǎti, pe federalism, pe mutualism si cooperare;

c. bazele morale ale comunitǎtii anarhiste: dincolo de principii administrative ceea ce va asigura succesul societǎtii anarhiste sunt valorile morale, aplicarea legii naturale;

d. libertatea in interiorul societǎtii: anarhistii sustin libertatea, fǎrǎ a subscrie insǎ la notiunea religioasǎ sau filosoficǎ de vointa liberǎ; este libertatea fatǎ de coercitie si opresiune si libertatea fatǎ de inegalitǎti si sǎrǎcie;

e. ordinea fǎrǎ dependentǎ;

f. individualismul este o caracteristicǎ specificǎ tuturor anarhistilor, chiar dacǎ multi dintre ei ii adaugǎ cooperarea ca principiu societal obligatoriu.

Anarhistii identifica trei tipuri de efecte negative ale autoritatii ierarhice asupra indivizilor si societatii in ansamblu:

Diminuarea potentialului uman, prin restrictionarea libertatii individuale a indivizilor supusi autoritatii, si a capacitatii lor de gandire indepdendenta, critica si creativa. Relatiile sociale bazate pe autoritate presupun diviziunea sociala intre cativa care dau ordine si restul care le executa. Asemenea relatii transmit in toate aspectele vietii umane ordinele/autoritatea, nu libertatea. Ordinele nu pot crea sau perpetua niciodata libertatea, ci doar opusul ei, obedienta. Autoritatea ierarhica aduce inevitabil marginalizarea si "neutralizarea" executantilor de ordine. Deoarece autoritatea este prin definitie incompatibila cu gandirea independenta, critica si creativa a celor supusi ei, cei care detin autoritatea trebuie tot prin definitie sa controleze pana la suprimare acest tip de gandire la cei care nu o detin (daca fiecare gandeste liber si face ce gandeste, autoritatea ierarhica este ca si inexistenta).

Scaderea standardului de viata al indivizilor si societatii in ansamblu, prin crearea si amplificarea continua a inegalitatilor sociale. Ordinele sefului pentru subaltern tind sa amplifice ierarhia deoarece il imbogatesc pe sef. De exemplu, numai din 1994 pana in 1995, compensatiile pentru corporatii in America au crescut cu 16%, comparate cu 2.8% pentru angajati, ceea ce nici macar nu a egalat inflatia! Aceste salarii stagnante nu pot fi blamate pe lipsa profitului companiilor, deoarece profitul a crescut cu 14.8%!. Inegalitatea in putere adanceste inegalitatea in bogatie si vice-versa.

Ierarhia intretine problemele pe care ar trebui sa le rezolve deoarece ea contine un inevitabil conflict de interese intre instinctul ei de conservare si indeplinirea rolului primit de la societate. Acest conflict este insolvabil si el face ierarhia ne-necesara si daunatoare societatii. Anarhistii sustin ca autoritatea ierarhica creeaza conditiile pe care ar trebui sa le combata, si in acest fel se auto-perpetueaza. Birocratiile care ar trebui sa combata saracia de fapt o intretin, deoarece in acest fel isi sporesc propriul rol, propria autoritate si salariile bune ale administratorilor lor. Disparitia problemei ar duce la disparitia aparatului creat pentru rezolvarea ei. La fel este cazul agentiilor de combatere a dependentei de droguri, a infractiunilor, etc. Cu alte cuvinte, pastrarea puterii si privilegiilor oferite de autoritatea de tip ierarhic constituie un motiv foarte bun pentru cei care le detin sa nu rezolve problemele pe care ar trebui sa le rezolve.

In evolutia sa istoricǎ, anarhismul a cunoscut mai multe curente, fuzinand cu diferite alte ideologii. Vorbim astfel despre Anarho-comunism, Anarho-sindicalism, Socialism libertar, Anarho-feminism, Anarhism verde (ecolo), Anarho-primitivism, Anarhism crestin, Anarhism tehnologic, Anarhism epistemologic, Anarhism de dreapta, Anarho-individualism, Anarhism insurrectional si altele.

Anarho-primitivismul, aripa a anarhismului, se leapada in mod radical de civilizatia industriala, aceasta fiind considerata drept radacina diferitelor forme de instrainare care lipsesc omul de libertate.

Anarho-primitivistii cred ca tot ceea ce formeaza baza industriala - progresul tehnologic, zidirea de noi orase, agricultura mecanizata, etc - ar fi contribuit la dezvoltarea structurilor ierarhice si de oprimare, ceea ce constituie baza statului.

Drept aceea, anarho-primitivismul predica o societate inspirata din societatile pre-industriale.

Eco-anarhismul pretinde ca mici sate ecologice (cu nu mai mult de cateva sute de locuitori) sunt un mod de organizare preferabil fata de cel al civilizatiei actuale, si ca infrastructura si sistemele politice ar trebui reorganizate pentru a putea asigura crearea lor. Eco-anarhistii afirma ca organizatiile sociale trebuie proiectate pentru a functiona in armonie cu fortele naturii, mai degraba decat impotriva lor. Din literatura eco-anarhista, una dintre operele cu cea mai mare influenta este Ishmael, de Daniel Quinn, in care este prezentat un punct de vedere alternativ asupra istoriei umanitatii si se propune un program de schimbare a stilului de viata actual in concordanta cu noul punct de vedere.

Ceea ce diferentiaza eco-anarhismul de anarho-primitivism este importanta pe care eco-anarhismul o da satului ecologic si capitalului sau social. Pe de alta parte, anarho-primitivismul se concentreaza mai degraba pe ideea de respingere a tehnologiei. Eco-anarhismul nu presupune o respingere totala a tehnologiei, unii eco-anarhisti considerand ca tendinta spre tehnologie, la fel ca si limbajul, este o caracteristica specific umana.

Filosofia eco-anarhista poate fi explicata ca o interpretare a unor adevaruri antropologice si biologice. In cadrul acestei filosofii se afirma adesea (vezi Daniel Quinn, Jared Diamond) ca revolutia agriculturala, care a inceput in Orientul Mijlociu acum aproximativ 10.000 de ani si continua pana astazi, nu este benefica vietii.

In general, eco-anarhistul are o parere buna despre tipurile de organizǎri sociale cum ar fi tribul nu datorita conceptului de "Sǎlbatic Nobil" si a presupusei sale superioritatii spirituale, ci deoarece aceste tipuri de organizari sociale, pur si simplu par sa functioneze mai bine decat civilizatia actuala.

Anarhismul epistemologic se refera la teoria cunoasterii. Contrar directiei dominante din epistemologie, anarhismul epistemologic sustine cǎ stiinta, cunoasterea nu este ghidata de reguli ci urmeazǎ o traiectorie anarhista. Printre principalii teoreticieni ai anarhismului epistemologic este Karl Paul Feyerabend. Acesta sustine cǎ stiinta este un instrument al cunoasterii nu in mod necesar cel mai bun. In sustinerea tezei sale a afirmat ca deosebirea dintre stiinta si mit nu este chiar atat de flagranta. Pentru el stiinta progreseazǎ fara o metoda anume, negand regulile cercetarii stiintifice. Conform teoriei acestuia, stiinta nu rezolvǎ marile semne de intrebare ale omenirii in mod satisfacator. A combatut rationalismul critic al lui Karl Popper. Pe acceasi linei se situeaza si Thomas Khun, insǎ diferentele intre cei doi sunt evidente.

Anarhismul crestin e echivalentul social al anarhismului, fiind un curent anarhist bine definit, insa cu implicatii spirituale. Se bazeaza pe invatatura lui Iisus Christos, luata in serios in mod radical, si aplicata de asemenea cu privire la organizarea sociala si libertara a fiintei omenesti.

Anarhismul crestin se intemeiaza, din punct de vedere social, pe "revolutia personala", prin schimbarea de sine a fiecarui individ si prin aplicarea principiilor anarhiste si crestine in prezent, si nu in asteptarea serii celei mari. Din punct de vedere crestin, anarhismul crestin se intemeiaza pe o legatura personala si directa cu Iisus Christos. Pentru crestin Dumnezeu e tata, si nu stapan, iar crestinul se considera fiu adoptiv al lui Dumnezeu, si nu sclav. In anarhismul crestin, aceasta se cheama schimbare de dialectica. Crestinul anarhist crede in viata vesnica, dar nu asteapta parusia cu mainile in san.

Prima scriere crestina cu idei anarhiste a fost Regula monahala a sfantului Benedict de Nursia. Calugarii benedictini traiau la inceput dupa un mod de viata ce ar putea fi incadrat usor in mai multe curente anarhiste contemporane.

In Reforma protestanta se poate afla ideea - chiar daca aceasta nu e anarhista in mod direct - corform careia credinciosul trebuie sa aiba o relatie directa cu Dumnezeu, precum si vointa de a pune in practica principiile crestine nu numai in vederea vietii viitoare, ci pentru viata de toate zilele.

In primele secole crestine a aparut erezia monarhismului, potrivit careia in Sfanta Treime crestina, Tatal ar fi superior Fiului si Duhului Sfant. Parintii Bisericii s-au impotrivit zicand ca cele trei persoane ale Treimii ar fi egale, fara ca vreuna sa le guverneze pe celelalte. Astfel, daca - dupa Biblie- Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul sau, atunci omul ar avea innascut anarhismul.

Noul Legamant, in cartea Faptele apostolilor, descrie cum primii crestini traiau o viata in care nimeni nu era nici sarac, nici bogat, si unde toti erau egali, iar viata de zi cu zi se baza pe mutualitate.

Voind sa traiasca aceeasi experienta a originilor, miscarea anabaptista traia in Germania veacului XV dupa un model anarhist. Unii traiau in obsti care nu aveau de-a face cu guvernamantul din timpul respectiv.

GANDITORI ANARHISTI

Mai multe personalitati literare si politice au scris despre anarhismul crestin. Cei mai multi au incercat sa traiasca Evanghelia in anarhism in viata concreta, si nu au lasat multe lucruri scrise, fara numai ceva articole de ziar, care s-au pierdut.

Poate fi interesant de vazut cum aceiasi ganditori au lucrat si la ceea ce numim astazi ecologia politica, precum si intr-o criticare a tehnicii si a instrainarii legate de ideea de progres. Asa s-a petrecut cu preotul catolic Ivan Ilici si cu teologul reformat Jacques Ellul. Pe de alta parte, Ammon Hennacy a incercat sa-si articuleze gandirea pe actiunea concreta, pentru a ajunge la o lume mai dreapta.

Pierre-Joseph Proudhon, economist, sociolog francez, teoretician al socialismului este considerat parintele anarhismului.

In 1840 publica lucrarea sa de capetenie, Ce e proprietatea?, intrebare la care raspunde: "Proprietatea e furt!". Aceasta va suscita atentia autoritatilor judiciare, precum si a lui Karl Marx, care va incepe sa corespondeze cu Proudhon. Acesta din urma raspunde lui Marx, dar aceasta va starni o neintelegere ulterioara intre cei doi. Proudhon denunta intoleranta lui Marx si "religiunea ratiunii" (materialismul dialectic) pus pe picioare de Marx. Aceasta scrisoare marcheaza opozitia istorica dintre anarhisti si marxisti. In urma cartii "Filosofia mizeriei" a lui Proudhon, Marx va scrie "Mizeria filosofiei".

Mihail Bakunin a fost un anarhist rus, conducator al miscarii anarhice impreunǎ cu Neceaiev. Provine dintr-o familie aristocratǎ rusǎ. Studiazǎ la Sankt Petesburg. Devine ofiter de cavalerie si are o revelatie in ceea ce priveste despotismul militar: alienarea a la Hegel. Observǎ mai departe despotismul tarului si este revoltat cǎ patriarhul Rusiei sustine politica tarului. Aduce acuzatii la adresa sistemului de invatǎmant. In 1848, participǎ la Revolutia pasoptistǎ. Pleacǎ in Elvetia ajungand ulterior in Polonia, unde in 1865 formeazǎ o asociatie federativǎ de tip Stirner, "Fraternitatea Internationalǎ". Conditiile de aderare erau: 1. ateismul; 2. respingerea statului, a armatei si a Bisericii; 3. pacifismul-anti-militarismul; 4. acceptarea proprietǎtii private si a principiului redistribuirii. In 1869 publicǎ Regulile revolutionare In 1869 pleacǎ la Lyon, incercand sǎ-l transforme intr-un centru revolutionar. La 28 sept 1870 cucereste primǎria din Lyon. Este dat afarǎ din Franta. Pleacǎ in Elvetia. Se reintoarce in Franta si participǎ la Comuna din Paris. Dezamǎgit de esecul Comunei din Paris, in 1873 publicǎ ultima sa carte: Statul si anarhia. In 1877 moare.

In ceea ce priveste consideratiile lui Bakunin fatǎ de comunism, acesta considera cǎ sistemul comunist, va duce la aparitia unei clase privilegiate reprezentate de birocratii de stat care vor incerca sǎ profite de bunurile sau proprietǎtiile luate de la fostii proprietari; Bakunin nu crede cǎ o societate comunistǎ poate sǎ existe.

Lev Tolstoi este un scriitor crestin rus, cunoscut pentru faptul ca a redactat principii anarhiste, la care a ajuns datorita credintei. De altfel, nici nu se autonumea anarhist. A scris cartile Imparatia lui Dumnezeu e inlauntrul vostru, precum si Parintele Serghei, carti in care expune o filosofie destul de asemanatoare celei a lui BaKunin cu o critica a statului, a capitalismului, a exploatarii, precum si denuntarea clerului si a fatarniciei Bisericii institutionalizate. Lev Tolstoi isi exprima dorinta de a intemeia o societate pe principii lipsite de violenta, si s-a straduit sa aplice aceste principii in viata sa de toate zilele.

Si-a impartit anii batranetii sale intre agricultura si educarea aproapelui, fara legatura cu statul sau cu economia, ceea ce reprezenta pentru el idealul.

Jacques Ellul era un sociolog si teolog francez, cunoscut datorita criticii sale fata de "societatea tehniciana", care, pentru el, prentindea a face parte dintr-un alt domeniu decat morala, dar prin aceasta crea o alta morala. A scris Scufundarea Crestinismului, carte in care critica "erezia constantiniana" (alianta dintre biserica si stat, sub Constantin cel Mare), si consecintele nefaste ale acesteia. Jacques Ellul tindea spre un crestinism social, in care nu se mai vorbeste de "a da saracilor ceva din prisosul tau", ci de a pune totul in comun, ca primii crestini, intr-o noua comunitate omeneasca crestina neclericalista.

Avram Noam Chomsky (n. 7 decembrie, 1928, Philadelphia, SUA) este profesor emerit in lingvistica la Massachusetts Institute of Technology. Chomsky este cunoscut pentru teoria gramaticii generative si pentru contributiile in domeniul lingvisticii teoretice.

In afara lumii academice, Chomsky este foarte cunoscut in lumea intreaga pentru activismul sau politic si pentru critica sa la adresa politicii externe a Statelor Unite dar si a altor guverne. Chomsky se descrie ca un socialist libertarian si simpatizant al anarho-sindicalismului. Este considerat si un personaj cheie in cadrul stangii politice din Statele Unite. Lucrarile reprezentative in domeniu sunt : American Power and the New Mandarins, 1969, "Notes on Anarchism", in New York Review of Books, 1970, At war with Asia, 1970, Two Essays on Cambodia, 1970, For Reasons of State, 1973, Peace in the Middle East? Reflections on Justice and Nationhood, 1974, Intellectuals and the State, 1976, Human Rights and American Foreign Policy, 1978, Radical Priorities, 1981, Pirates and Emperors: International Terrorism in the Real World, 1986, The Race to Destruction: Its Rational Basis, 1986, On Power and Ideology, 1987, The Culture of Terrorism, 1988, Terrorizing the Neighborhood, 1991, Powers and Prospects: Reflections on Human Nature and the Social Order, 1996., Media Control. The Spectacular Achievements of Propaganda, 1997, Rogue States, Cambridge (MA): South End Press, 2000, Propaganda and the Public Mind, 2001, Hegemony or Survival: America's Quest for Global Dominance, New York: Metropolitan Books, 2003. Editie in limba romana: Hegemonie sau supravietuire - America in cautarea dominatiei globale, Editura Antet, ISBN 973-636-074-1, Chomsky on Anarchism, 2005, Failed States: The Abuse of Power and the Assault on Democracy, 2006.