Raspunderea politica a primului-ministru

Raspunderea politica a primului-ministru.

Constitutia Romaniei consacra un prim-ministru dupa formula cunoscuta, "primul intre egali".Din intreaga reglementare constitutionala reiese ca Guvernul este constituit intuitu personae pe persoana primului-ministru.

Potrivit art. 106, alin. 1 din Constitutie, acesta "conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin.

Pentru ca Guvernul este un organ colegial, ministrii luand decizii in comun si actionand in aceeasi directie, primul-ministru nu poate fi pus in situatia de a raspunde singur in fata Parlamentului, atata vreme cat nu este permisa ingerinta sa in domeniile de resort ale fiecaruia dintre membrii Guvernului, ceea ce, de altfel, Constitutia consfinteste in art. 108.In acelasi timp, prezumtia relativa de incredere a Parlamentului, instituita prin votul de incredere priveste Guvernul in ansamblul sau, si prin aceasta pe fiecare membru in parte.

Pentru ca, inainte de a vedea in seful Guvernului pe primul-ministru, el este in primul rand membru al Guvernului, si pentru ca am vorbit despre simetria vot de incredere - motiune de cenzura, voi aborda o problema care dupa 1989 a dat nastere multor discutii si controverse.

Astfel, candidatul la functia de prim-ministru desemnat de Presedintele Romaniei solicita votul de incredere in termen de 10 zile de la desemnare. Potrivit textului Constitutiei, votul de incredere al Parlamentului se refera atat la program, cat si la "intreaga lista a Guvernului". Cum este evident ca primul-ministru intra in alcatuirea Guvernului, potrivit art. 101, alin. 3, este neconstitutionala acordarea votului de incredere asupra listei Guvernului, care nu l-ar cuprinde si pe primul-ministru.

Prin adoptarea Constitutiei s-a eliminat o controversa care a aparut dupa alegerile din 20 iulie 1990, cu privire la faptul daca lista supusa votului Parlamentului trebuie sa il cuprinda sau nu pe primul-ministru.

O problema legata de interpretarea textului constitutional, cu implicatii practice foarte importante, se refera la posibilitatea revocarii primului-ministru.

Confuzia a plecat de la trimiterea pe care alin. 2 al art.106 din Constitutie, referitor la interimatul functiei de prim-ministru, o face la art. 105, vorbind astfel de situatia in care prim-ministrul s-ar afla intr-unul din cazurile prevazute de acest ultim articol: este vorba despre cazurile in care inceteaza functia de membru al Guvernului, printre care se numara si revocarea. De aici graba unor politicieni sau autori in domeniu in a interpreta textul trunchiat si nu in ansamblul prevederilor sale, a dus  la concluzia ca primul-ministru poate fi revocat, trecandu-se peste faptul ca in art. 85, alin. 2, se arata: "In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

A admite ca primul-ministru poate fi revocat de Presedinte inseamna pe cale de consecinta a admite ca primul-ministru va propune sefului statului propria sa revocare, in conditiile in care el ar avea la dispozitie o modalitate fireasca de incetare a functiilor sale, daca aceasta ar fi optiunea sa, si anume demisia, act care nu necesita nici un fel de aprobare. Este un paradox pe care multi l-au sesizat, dar pe care nu mai putin unii autori l-au sustinut.

Confuzia a fost amplificata si de faptul ca in art. 105, alin. 2 din Constitutie, referitor la incetarea mandatului Guvernului, se arata ca demisia acestuia se produce si daca primul-ministru se afla intr-una din situatiile prevazute in art. 105, prin urmare, s-a spus, si daca primul-ministru e revocat.

Un autor, enumerand cauzele de incetare a functiei de prim-ministru, include si revocarea, fara insa a dezvolta aceasta problematica, dand mai mult impresia neobservarii situatiei care ar rezulta, intrucat acelasi autor arata ca  revocarea unui membru al Guvernului de catre Presedinte poate interveni doar in doua situatii, in caz de remaniere guvernamentala si atunci cand primul-ministru, care a propus pe fiecare membru al Guvernului, are motive sa propuna revocarea unui membru al Guvernului, desi nu se vede in ce ar consta distinctia intre cele doua cazuri. Oricum, cum in cel din urma caz nu se poate vorbi de revocarea primului-minitru, ramane sa obsevam ca autorul defineste remanierea guvernamentala ca fiind modificarea adusa componentei Guvernului ca urmare a realizarii unor intelegeri intre partidul majoritar in Parlament si alte partide parlamentare, pentru sprijinirea programului Guvernului acceptat de Parlament. Cum daca am presupune ca remanierea guvernamentala l-ar include pe primul-ministru, ar insemna, plecand de la sustinerile autorului, ca am ajunge la o contradictie: pe de o parte, prin revocarea primului-ministru, mandatul Guvernului ar inceta, iar pe de alta parte remanierea guvernamentala are in vedere tocmai salvarea Guvernului.

Argumentul cel mai puternic adus de autori in favoarea imposibilitatii revocarii primului-ministu, vine tocmai din neobservarea globala a modului cum au fost reglementate relatiile dintre puterea executiva si cea legislativa, mai ales din faptul ca Guvernul raspunde politic doar in fata Parlamentului, iar pe de alta parte ramanerea in functie a Guvernului este conditionata de ramanerea in functie a sefului sau. Or, asa cum se arata , eliberarea din functie a primului-ministru prin revocare ar duce la incetarea mandatului Guvernului din initiativa Presedintelui, ceea ce nu poate fi admis in sistemul nostru constitutional. Cum natura revocarii este aceea de sanctiune, revocandu-l pe primul-ministru, practic Presedintele ar sanctiona intreg Guvernul, lucru posibil doar prin adoptarea unei motiuni de cenzura de catre Parlament. Nu s-ar putea utiliza un mijloc aparent constitutional pentru a ajunge la un rezultat fundamental neconstitutional.

"A admite posibilitatea schimbarii Guvernului prin simpla interventie a Presedintelui Romaniei inseamna a incalca principiul fundamental consacrat de Constitutie, al raspunderii politice a Guvernului numai in fata Parlamentului".

Un autor arata ca Presedintele poate sa il revoce pe primul-ministru "in caz de pierdere a drepturilor electorale, daca o stare de incompatibilitate a intervenit sau imposibilitatea de a-si exercita atributiile a durat mai mult de 45 de zile". Potrivit art. 105, revocarea este o modalitate de incetare a functiei de ministru, distinct de pierderea drepturilor electorale, de existenta unei stari de incompatibilitate, respectiv, potrivit art. 106, alin. 2, de imposibilitatea exercitarii atributiilor. In aceste cazuri, functia de ministru inceteaza de drept, prin simpla producere a faptului respectiv. Revocarea prin ea insasi este un act de autoritate care exprima vointa unilaterala a autorului ei de incetare a functiei ministrului. In aceasta situatie nu s-ar putea imagina ca in cazul pierderii drepturilor electorale de catre primul-ministru, Presedintele ar avea puterea de a-l revoca  sau nu, pentru ca revocarea presupune o posibilitate si nu o obligatie. In acelasi timp, nu s-ar mai putea explica de ce , in cazul imposibilitatii exercitarii atributiilor din cauze medicale ar trebui sa intervina revocarea, care este o masura cu caracter sanctionator, care presupune culpa celui in cauza, fie ea politica sau juridica.

"Raspunderea constitutional-politica a primului-ministru nu poate fi niciodata individuala, ci numai colectiva, impreuna cu intreaga echipa pe care o conduce".

Avand in vedere cele aratate, se poate considera ca "nu ramane decat ca trimiterile din art. 106, alin. 2 si art. 109, alin.2 din Constitutie sa fie interpretate, in sensul ca se refera la toate situatiile enumerate in art. 105, mai putin masura revocarii".

Problema prezinta interes practic, deoarece prin Decretul nr. 426/1999 din 13 decembrie 1999, publicat in Monitorul Oficial nr. 609 din 14 decembrie 1999, Presedintele Romaniei de la acea data l-a revocat din functie pe primul-ministru in temeiul art. 105 si al art. 106, alin 2 din Constitutie.Decizia a fost flagrant neconstitutionala si a creat un precedent regretabil.Printr-o argumentare care a sfidat atat litera, cat si spiritul Constitutiei, Primul-ministru a fost revocat, in locul sau fiind numit in aceeasi zi un prim-ministru interimar.Este un exemplu in care lipsa unei prevederi exprese a imposibilitatii revocarii Primului-ministru a permis un joc politic

inadmisibil intr-un stat de drept.