Noțiunea de politic si functiile partidelor

Noțiunea de politic si functiile partidelor

In sociologia si politologia contemporana au fost emise numeroase teorii si concluzii dintre cele mai controversate cu privire la conceptul, notiunea de partid politic la analiza naturii, rolului si functiilor partidelor politice.V.Pareto, Simmel, Max Weber, Sombart, T. Parsons, G. Gurwitch, P. Sorokin, von Wiese, Dimitrie Gusti si multi altii se inscriu printre cei care au emis teorii, au consacrat studii valoroase si cercetari ample pe marginea conceptului de partid politic.

In prima jumatate a secolului al XX-lea cand se vorbea despre partide se desemnau, in esenta, mai mult ideologiile decat programele si oamenii care le sustineau. Ostrogorski si Robero Michels, autori americani, au pus accentul pe structurile partidului, luand in considerare elementele de organizare, aparatul de partid, aspectul "masina", privind functionalitatea partidului.

Si in zilele noastre, unii politologi in efortul de a defini partidul pun mai mult accentul pe ceea ce fac, intreprind partidele politice decat pe ceea ce sunt ele, mai mult pe strategic decat pe organizarea, ideologia, programul si activitatea lor.

Sociologul roman de reputatie mondiala, Dimitrie Gusti in studiul sau "Partidul politic, sociologia unui sistem al partidului politic" , definind conceptul de partid politic, critica pozitia unora dintre politologii timpului sau, care suprasolicitau factorul structural organizatoric. Intreprinzand o adevarata anatomie a partidului politic, in expunerea sa intitulata Partidul politic, tinuta la Institutul Social Roman, Dimitrie Gusti precizeaza ca, partidul este o parte dintr-un tot si ca, el, partidul, presupune existenta unui partid opus, fiindca altfel el nu poate sa se manifeste ca partid, deci, el presupune neaparat opozitia din partea altui partid.

Pentru D. Gusti partidul, ca fenomen social, vizeaza urmatoarele probleme esentiale: 1. ce este partidul politic; 2. care sunt formele, tipurile de manifestare in viata social politica; 3. cum se afirma si se mentine la guvernare sau in opozitie (prin organizarea ce si-o da);

4. care sunt mijloacele de infaptuire a scopurilor, respectiv a obiectivelor programului partidului politic. Concluzia sa este aceea ca: "Toate aceste chestiuni stau in cea mai stransa legatura unele cu altele si formeaza la un loc sistemul partidului politic' , angrenajul existential si functional al acestuia.

Intr-o viziune, conceptie gustiana mai ampla, partidul politic este o asociatie libera, de cetateni, uniti in mod permanent, prin interese si idei comune, cu caracter general, asociatie ce urmareste deliberat, a ajunge la putere si a guverna, pentru infaptuirea programului sau si considera, realizarea unor idealuri etice si social-politice si economice.

Dimitrie Gusti considera ca partidul, slujind politicul, slujeste si socialul, intrucat, ceea ce este politic este si social, pentru ca nu poate fi conceputa o activitate politica, care sa nu fie in functie de viata sociala.

Politologia contemporana a demonstrat ca, partidele politice ocupa un loc important in cadrul regimului politic al societatii capitaliste, reprezentand structuri particularizate de exprimare a intereselor unor grupari, formatiuni sociale si politice, avand un rol important in reglarea sistemului social.

Intr-o viziune curenta si forma de exprimare lapidara, partidele politice sunt structure organizatorice constituite din grupari de oameni care se asociaza, pentru realizarea unor obiective comune, social-economice si politice.

Cerinta primordiala a libertatii de actiune politica a unui partid este recunoasterea sa prealabila, ca persoana juridica, de catre o instanta judecatoreasca, cu conditia ca, atat programul sau cat si statutul, precum si doctrina, sa cuprinda principii si obiective care sa nu vina in contradictie cu principiile democratice din Constitutia tarii.

Partidele politice fiind partea cea mai avansata si mai constienta a unor grupuri sociale, apar in genere, deschis in viata sociala, afirmandu-se public ca exponentul intereselor formatiunilor respective, publicandu-si programul si statutul lor, dupa ce acestea au fost validate de catre o instanta de judecata, care, prin hotarare judecatoreasca a acordat calitatea de persoana juridica partidului respectiv.

In acelasi timp, partidul politic reprezinta interesele economico - sociale, si totodata el este purtatorul conceptiilor sau ideilor unor categorii sociale dintr-o tara sau alta, dintr-o etapa sau alta. Un partid politic are deci, intotdeauna, radacini adanci, necesare implantate in viata sociala si anume, in substratul ei economic, concentrate in idei, conceptii, doctrine. Partidul politic este, prin urmare, un indoit produs ideologic si economic al unei stari sociale (cum sublinia reputatul sociolog Dimitrie Gusti) intr-un moment istoric dat.

Din aceasta decurge concluzia ca, antagonismul partidelor in societatea capitalista isi are radacini sociale in antagonismul intereselor economice si al ideilor, al doctrinelor contradictorii ori relativ opuse.

Cea mai importanta activitate desfasurata de partidele politice este concentrata in jurul vietii de stat. Ele reprezinta o parte integranta a mecanismului regimului politic si a democratiei pluraliste.

Partidele politice conduc lupta pentru cucerirea puterii politice, a puterii executive, guvernamentale, ceea ce presupune, in prealabil, castigarea unui numar cat mai mare de voturi in campaniile electorale pentru a dobandi o pozitie solida in Parlament. Aceasta opozitie majoritara, dominanta in Parlament, ofera posibilitatea, sansa pentru partidul respectiv de a forma guvernul, conform normelor electorale.

Partidele politice dispun in activitatea lor de: 1. mijloace de raspandire a doctrinei, ideologiei proprii si anume: ziare, reviste, tipografii, emisiuni de radio si televiziune, un aparat de propaganda experimental; 2. mijloace financiare provenite din cotizatii, donatii, subscriptii, subventii, etc. Ele organizeaza actiuni pentru influentarea clientelei electorale, atragerea de noi membri, prozeliti, sondeaza opinia publica si influenteaza starea ei de spirit.

In conceptia multor politologi contemporani, partidele politice reunesc, un ansamblu de indivizi care se aseamana mai mult sau mai putin prin statutul lor socio-economic, prin afiliatiile lor religioase, prin atitudinile si viziunile lor despre lume, democratie, stat, despre progres social, interes national etc.

De regula, partidele politice actioneaza mai eficient, in societatile pluraliste care tolereaza

inclusiv exprimarea punctelor de vedere diferite, chiar diametral opuse privitoare la cele mai eficiente cai si mijloace de dezvoltare social-economica si spirituala la metodele de guvernare etc.

Dupa aprecierea unor doctrinari actuali, chiar in societatile pluraliste activitatea partidelor politice mai este supusa anumitor limite, mai ales in ceea ce priveste concurenta pe care o exercita unele impotriva altora. Oricum, ele sunt obligate sa accepte lege comuna, care este regula majoritara.

Numeroase partide politice actuale se mai ghideaza dupa distinctia facuta de Alexis de Tocqueville - intre partidele mari si partidele mici (iar cele mici se subdivid in cluburi parlamentare, care asigura o legatura intre centrul national si periferie), partidele nationale, care pretind ca actioneaza in numele poporului, sau al clasei muncitoare etc.

In rastimpul istoric pe care l-a parcurs fiecare partid, si avem in vedere partidele vechi si cu traditie, acestea si-au imbogatit zestrea lor teoretica, ideatica, si-a largit sistemul conceptual, etic, moral, categorial si valoric.

Partidele politice au parasit treptat, practicile si metodele empirice, efemere, vulnerabile, perimate, desuete, anacronice, vetuste si modernizandu-se, adaptandu-se la noile realitati postbelice, au promovat conceptii si metode specifice, adecvate epocii Revolutiei Informationale. Cei mai multi autori considera, ca studierea partidelor politice reprezinta o conditie sine qua non spre a intelege gradul de organizare si de democratizare a societatii.

Drumul stiintei, in orice domeniu, este anevoios, el parcurge traiectul de la conceptii, filozofii, doctrine si politologii. Acest lucru este valabil si cand e vorba de stiinte referitoare la unele subsisteme, cum este subsistemul partidelor politice, din cadrul mai larg al stiintelor politice.

Intr-o alta viziune moderna, "partidele politice constituie prin definitie, forte sau grupari organizate in scopul apararii si promovarii intereselor comune uneia sau unor categorii sociale de cetateni, cu mijloacele autoritatii publice statale. Valoarea si influenta politica ale fiecarui partid depind de coincidenta dintre obiectivele generale preconizate si asteptarile , respectiv optiunile majoritatii corpului electoral".

Partidele politice reprezinta institutii bine conturate, ele dispun de programe, platforme, statute bine motivate teoretic si practic, iar programele celor mai multe sunt argumentate si convingatoare.

Ppentru stabilirea functiilor partidelor politice, este necesar sa pornim urmatoarea matrice analitica:

a. Sistemul de referinta in care actiunea partidului devine functionala: raportata la sistemul politic; raportata la partidul insusi: raportata la subsistemul sistemului partizan.

b. Functiile partidului - pentru un anumit cadru de referinta - sunt manifeste sau latente;

c. Functiile respective - sunt pentru fiecare cadru de referinta: functionale, disfunctionale.

In cazul (b) si (c) se anticipeaza modul in care se exercita functiile partidului;

d. Functiile exercitate de partidele politice - sunt asemanatoare sau oferite ca intensitate in raport de: tipul de partid; organizarea (structura) partidului; modul de activitate - trecerea de la modul ilegal de activitate la cel legal.

1. Functia de integrare.

Una din cele mai importante functii ale oricarui partid politic democratic este functia de integrare in viata sociala, politica. Istoriceste primele partide politice si, in special cele socialiste, au functionat drept canale de integrare a indivizilor si a grupurilor in viata politica existenta. Exercitarea acestei functii cuprinde: acomodarea, adaptarea individului, ceea ce inseamna dobandirea anumitor cunostinte si deprinderi pentru a raspunde la cerintele ambientului socio-politic si participarea indivizilor, adica transformarea integrantului in element functional, afectat la randul sau de nevoi, interese, temperament etc.

Se cuvine sa mentionam ca functia de integrare exercitata de primele partide politice se reducea preponderent la organizarea dezbaterilor politice si la activitatea electorala. O indelungata perioada de timp votarea era considerata prototipul participarii politice - fapt care nu putea sa nu fie luat in consideratie. In procesul de votare, individul adult se desprindea de toate rolurile sale din viata cotidiana si, pastra doar rolul unul cetatean al sistemului politic generalizat. Bineinteles, pe masura ce relatiile sociale devin mai complexe alaturi de activitatea de votare se manifesta si alte niveluri de participare, inclusiv detinerea unei functii publice ori, in expresia lui A. Pizzorno, "activitatea politica profesionala". Astfel au aparut primele guverne de partid care au creat sperante ca indivizii pot lua parte la exercitarea puterii politice, nu prin nastere ci prin maiestrie si aptitudini politice.

In prezent, in societatile democratice functia de integrare a partidelor, cu exceptia tarilor noilor democratii, scade din intensitate. Aceasta, pentru ca are loc fenomenul proliferarii cerintelor , contrar cererilor unificabile ale marilor mase, care erau formulate mai inainte. Aceasta, in primul rand, concomitent, are loc diversificarea canalelor de integrare, in afara de partidul politic se mai impun in acest plan grupurile de interese, mass-media. Primele, se implica in procesul de integrare prin numiri, alegeri si selectie. Cat priveste mass-media, dupa D. Wolton si A. Touraine, influenta ei asupra integrarii individului se datoreaza crizei de reprezentare .

Specificitatea partidului politic in raport cu toti factorii de integrare o da problema legitimitatii. Comparativ cu mass-media, spre exemplu, unde legitimarea este aparenta iar adresantul mesajului integrator este doar o masa abstracta, in cazul partidului, functia integratoare vizeaza membri si simpatizanti.

2. Functia de exprimare

In opinia noastra, desi cei mai multi politologi opiniaza pentru aceasta denumire, opereaza frecvent cu aceasta expresie, mai potrivita, adecvata ar fi denumirea de Functie de comunicare, intre partidele politice si electorat. Aceasta functie s-a intensificat in epoca constitutionalismului (secolul al XIX-lea), odata cu clarificarea disjunctiei dintre exprimarea intereselor si politica guvernului. Partidele de cadre exprima in epoca interesele unei parti a populatiei educata. In epoca democratiei participative, partidele, indiferent de tipul lor, cunosc inovatii ale acestei functii in cursa pentru dobandirea unui sprijin potential. De aici o retea comunicationala si efortul pentru articularea si agregarea intereselor. In vreme ce de articularea intereselor se fac raspunzatoare grupurile de interese (sindicate, si alte organizatii foarte diverse, care transforma interesele mai mult sau mai putin generale in imperative exprese, pe care le expliciteaza, drepturi, petitii etc.), de agregarea acestora se face raspunzator partidul printr-o prelucrare si exprimare specifice.

In procesualitatea sa, agregarea intereselor are loc deopotriva in cadrul partidelor si a sistemelor de partid. Despre agregarea avand drept cadru partidul se invoca adesea "stilul de conducere" ca un element marcant pentru vaste arii politice. Astfel, pragmatismul care prefera sa aseze la baza interesele si nu un altfel de pozitii (ideologizare, spre exemplu) si ca urmare relationeaza pe principiul compromisului, in cadrul negocierii ca metoda este indeobste considerat a fi "stilul anglosaxon" sau stilul negociator. Un stil apus, cel "idealist - intransigent", pleaca de la principiul ideologic si este acuzat nu fara temei ca unele interese raman in afara nefiind agregate. Stilul "traditionalist" care priveste inapoi, cautand solutii similare pentru situatii similare, pare a fi etern si apatrid.

Functia de exprimare reprezinta este o functie esentiala, care, ignorata, nerealizata, ("disfunctionalitate" sau "functionalitate", in schema propusa) poate fi pentru un partid o modalitate de a sucomba, de a dispare de pe scena vietii politice. Se produce o pierdere a audientei la electorat, o alienare a partidului in raport cu baza sociala, o apatizare a populatiei (daca fenomenul este generalizat la sistemul de partide) si o criza de incredere in sistemul politic de ansamblu care il poate pune in discutie, asa cum din nefericire se intampla azi, in viata politica a Romaniei, cand majoritatea partidelor politice fie ca se afla sau au mai fost la guvernare, fie ca se afla in opozitie au deziluzionat electoratul, l-au apatizat, dovada elocventa fiind absenteismul la urne, ce se situeaza la peste 50%.

Sistemul democratic insusi, in ansamblul sau, este amenintat, in asemenea conditii ale desconsiderarii functiei de exprimare, de comunicare cu electoratul, pe cele mai variate canale, cai si mijloace.

3. Functia de selectare.

Este una din cele mai importante cai in formarea omului politic. Activitatea de partid, prin ea insasi, reprezinta o activitate formatoare. si o selectie pentru propulsarea personalitatilor, in functiile de partid sau de stat. Rolul sau este de prim ordin atat in partidele competitive (democratice) cat si in cele necompetitive (totalitare).

Modalitatile de exercitare a functiei de selectare pot fi centrale sau locale. Selectia in sectiunile locale, mai frecventa in cazurile partidelor care prezinta un anumit grad de descentralizare, apeleaza la tehnici directe, asigura fidelitatea alesilor fata de sectiunea locala care-i propulseaza criteriul fiind competitivitatea politica. Selectia de catre organul central este amplu folosit de toate partidele. Un caz particular este monopartidismul unde conditia selectiei se reduce progresiv la fidelitatea si apoi obedienta, fata de liderii partidului unic.

Tehnicile de selectare:

Numirea este efectuata de organele de conducere si, deci, acesta transmite actului caracteristica sa: daca organul a fost ales democratic sau nu, actul numirii va avea sau nu acest caracter. Cooptarea urmareste atragerea personalitatilor influente. Autorecrutarea este specifica partidelor democratice intrucat individul este autorul propriei candidaturi, prin valoarea personalitatii si activitatii sale in viata politica in general si de partid in special. In acest sens este semnificativa alegerea la ultimul Congres al PSD, in calitate de Presedinte a tanarului, dar inzestratului politician Mircea Geona, fost ministru de Externe. El a fost preferat de marii electori, in PSD lui Ion Iliescu, redutabilul si experimentatului om politic, de peste cinci decenii.

Alegerea implica prezenta alternativei iar in partidele competitive diferenta intre candidati poate fi semnificativa.