Necesitatea intensificarii dezbaterilor politice in Uniunea Europeana

Necesitatea intensificarii dezbaterilor politice in Uniunea Europeana

50. Deficit democratic. Conceputa pentru evitarea conflictelor militare intre state, Uniunea Europeana pare sa fi anihilat si disponibilitatea pentru dezbaterea politica, ceea ce a condus la deficitul democratic, despre care se vorbeste din ce in ce mai mult. Nimeni nu contesta constatarea ca in cadrul Uniunii Europene exista o multitudine de divergente, dar prin faptul ca sunt abordate doar juridic sau tehnic, acestea raman ascunse, iar deliberarea nu poarta marca unei largi dezbateri politice. De aceea, reinvierea dezbaterilor, atat de necesara, nu trebuie sa insemne renuntarea la procedurile care asigura evitarea ostilitatilor, ci doar clarificarea cadrului de desfasurare, intrucat, nu trebuie sa uitam, marile dezbateri ideologice au un rol important in socializarea si motivarea cetatenilor. "Printr-o imagine clara asupra conflictelor care structureaza viata politica europeana, cetatenii ar putea intelege mizele europene si ar avea sentimentul unei «competente civice», care ii face activi. Cu alte cuvinte, aceasta imagine ar da o baza cognitiva si motivationala cetateniei europene"[1].

51. Tipuri de conflicte. Referindu-se la scena politica europeana, Paul Magnette vorbeste despre doua tipuri de conflicte care exista si care ar trebui sa fie asumate, respectiv conflictele legate de identitatea nationala si cele legate de identitatea ideologica.

52. Identitatea nationala. In ceea ce priveste conflictele de ordin national, acestea obliga politicienii sa opteze intre principiu si realitate. Pe de o parte, principial, intr-o Comunitate creata pentru a depasi conflictele intre natiuni, situarea pe pozitie nationala apare nelegitima, iar pe de alta parte, realitatea dovedeste ca asemenea interese opozante anima activitatea in toate institutiile comunitare de decizie.

In aceasta situatie, unii doctrinari considera ca ar fi mai productiv ca aceste interese nationale sa fie recunoscute si dezbatute in mod civilizat. Altfel spus, principiul nationalitatii sa-si pastreze prestigiul insa aplicarea lui sa fie una flexibila si conventionala. "Diferentele nationale nu au nimic rusinos atunci cand ele nu degenereaza in conflicte xenofobe. Conventia creata pentru redactarea unei Carte a Drepturilor Fundamentale, care a reunit reprezentanti ai parlamentelor nationale, ai Parlamentului european si reprezentanti ai guvernelor, a fost exemplul perfect al unei confruntari urbane intre culturile politice si juridice nationale. Ceea ce este insa cel mai incurajant, este ca aceasta conventie a reusit sa concilieze punctele de vedere fara sa le deformeze. In masura in care identitatea nationala ramane principalul vector de identificare civica, afisarea conflictelor care opun natiunile in cadrul institutiilor europene ar ajuta cetatenii sa inteleaga si celelalte puncte de vedere formulate" .

Cat despre identitatea ideologica, se impune observatia ca grupurile politice europene sunt inca destul de numeroase si lipsite de orientari si criterii doctrinare clare. Explicatia vine si de la faptul ca, la nivel european, nu exista un program politic coerent, la care sa se raporteze partidele. "«Guvernanta europeana» este mai mult o suma de politici izolate decat un program politic. In aceste conditii, partidele politice nu pot indeplini functia programatica, nici sa contureze referinte ideologice distincte. Mai mult, competentele centralizate ale Uniunii nu sunt cele pe care partidele le privilegiaza in mod obisnuit. In centrul programelor partidelor se afla, in general, politicile redistributive (politica fiscala, bugetara, economica, sociala, a muncii). Dar in aceste domenii, Comunitatea nu are o competenta generala, ci numai o competenta de incurajare a coordonarii pozitiilor nationale. Domeniile in care comunitatea poate produce norme (piata interna, protectia mediului, sanatate publica sau a consumatorului) sunt transversale in raport cu clivajele politice traditionale"[3].

Aceasta inseamna ca oferta ideologica asupra viitorului Uniunii Europene trebuie simplificata, atat in ce priveste posibilitatea unor schimbari institutionale majore, cat mai ales prin construirea unor repere ideatice la care sa se raporteze institutiile comunitare si guvernele nationale. Ideea este ca revitalizarea democratiei trebuie obtinuta prin orice tip de reforma (cu atat mai mult in cazul Uniunii Europene, caracterizata printr-un model institutional atipic). Oricum, crede Paul Magnette, "nimic nu impiedica importarea in Uniune a spiritului democratiilor europene. Fara sa asteptam o revolutie constitutionala, care poate nu va veni niciodata, fara sa postulam un improbabil salt al paradigmei democratice, este totusi posibila restaurarea unei forme de deliberare adaptata la structurile Uniunii. Este, de asemenea, posibila clarificarea responsabilitatilor institutiilor, dupa cum este posibila temporalizarea vietii politice europene, afundata in prezent in agende politice suprapuse, prin introducerea unor mari momente de deliberare politica. Si exemplele sunt inca numeroase. Se poate obtine o mai mare transparenta a luarii de decizie, nasterea unui conflict pur politic, care sa puna in evidenta mizele constructiei europene. Aceste mici lucruri, care sunt mai mult atitudini politice decat reforme constitutionale, pot permite o mai buna intelegere a Uniunii si pot da cetatenilor sentimentul de competenta politica, care este conditia participarii lor" .

54. Concluzii. Identitatea europeana nu poate fi edificata numai pe baze juridice centralizatoare. Recentele crize politice din interiorul Uniunii Europene sunt destul de graitoare. Nu trebuie sa se uite faptul ca Europa actuala mosteneste o cultura a natiunilor, o cultura produsa de imaginarul colectiv complex si variat al popoarelor, greu de metamorfozat intr-o paradigma unica. "Imaginarul colectiv este construit dupa un logos propriu, care nu tine seama de rationalitatea normelor europene si nici de legile economiei de piata. El poate fi usor deturnat de derivele patologice ale politicului, cum poate fi activat pe o dimensiune creatoare"[5].

Tot in favoarea intensificarii dezbaterilor europene, iata inca un punct de vedere: "sincer vorbind, acest summit de la Bruxelles (16-17 iunie 2005) a fost o batjocura in cea mai buna traditie. Conducatorii nostri, saracii, nu s-au sincronizat cu momentul si n-au inteles ca a inceput o epoca noua, a reformularii Uniunii Europene ( . ). Constitutia a fost catalizatorul: asa a aparut la suprafata ceea ce nu era decat o opozitie larvara la felul cum se iau deciziile in Uniunea Europeana" .