Locul si rolul partidelor politice in democratie

LOCUL SI ROLUL PARTIDELOR POLITICE IN DEMOCRATIE

Dupā parcurgerea acestei teme veti Invāta:

Ce sunt partidelel politice?

Cum se relationeazā partidele la regimul democratic?

_{Cum interactioneazā ele cu institutiile politice?}

Relatia  dintre partide politice si democratie nu a pārut Intotdeauna nici directā, nici sigurā. Viziunea despre democratie, locul si rolul libertātii si egalitātii si ierarhia acestor valori In cadrul teoriilor politice, dar si pentru opina publicā a evoluat. Imaginea publicā a partidelor a fost reprezentat, nu de putine ori In istorie, reactii de ostilitate, dar cu toate acestea fenomenul partidist nu a fost, In general, respins, ci mai degrabā tolerat. Teme precum, divizarea natiunii sau " Imbogātirea prin politicā " au contribuit din la neIncrederea publicā In partide. Dacā la nivelul corpului social existenta partidelor, asociatā celei de politicā (In acceptiunea comunā, de luptā pentru putere, si prin aceasta coruptā ) a fost privitā cu rezervā, acelasi lucru s a Intamplat si la nivel teoretic.

Pozitia diferitilor autori fatā de raportul Intre partide si democratie este legatā de acceptiunea pe care acestia o dādeau democratiei. Democratia a fost numele dat regimului politic pe care In anul 508 I.ch. Clistene l a stabilit In Atena . Dar aceastā acceptiune a regimului politic a fost mai putin agreatā In sec. al XVIII lea, atunci cand se forjau marile teorii ce vor sta la baza evolutiei viitoare a societātii europene. Cuvantul democratie, In sec. al XVIII lea, desemna o formā politicā desuetā . Pentru Jean Jacques Rousseau care va realiza, In paralel cu Montesquieu, o abordare mai atentā a democratiei, acesta desemneazā un tip ideal care ar putea fi analizat In cadrul unei tipologii, dar care nu poate fi aplicat lumii moderne, si care dealtfel nici nu a existat, cāci doar " dacā ar exista, un popor de zei s ar guverna democratic. Oamenilor nu li se potriveste un guvernāmant atat de perfect.

Rousseau accentueazā mult mai intens pe notiunea de suveranitate a poporului decat pe cea de democratie si aceasta pentru cā suveranitatea este calitatea care defineste regimul pe care Il viza. Astfel cā democratia devine la Rousseau mai degrabā o manierā de luare a deciziei decat baza organizārii societātii.

Democratia pe care o aveau In vedere teoreticienii sec. al XVIII lea era o democratie directā. Rousseau respingea cu vehementā ideea prezentei intereselor particulare In actul de guvernare. Nimic nu e mai primejdios decat amestecul intereselor private In treburile publice si folosirea abuzivā a legilor de cātre guvernāmant este un rāu mai mic decat coruperea legislatorului, consecintā de neInlāturat a scopurilor particulare. Ori dacā nu se pot coagula diferitele interese particulare, partidele nu pot sā aparā.

Dealtfel partidele ar trebui sā si asume sarcina reprezentārii intereselor. Dar In acest punct

Rousseau, In numele suveranitātii poporului respinge ideea legiferārii prin reprezentanti. Deputatii poporului nu sunt deci si nu pot fi reprezentantii lui; ei nu sunt decat mandatarii lui si nu pot sā hotārascā nimic definitiv. Orice lege pe care n a ratificat o poporul In persoanā este nulā; nici nu e lege "

Si pentru Montesquieu democratia nu putea fi decat directā. O altā lege fundamentalā a democratiei este ca poporul sā si facā singur legile Dar nici problema sufragiului nu poate fi neglijatā, cāci si acesta este In egalā māsurā " o lege fundamentalā a democratiei . Insā, pentru a-si realiza esenta, democratia trebuie sā ofere suveranitātii poporului posibilitatea de a se manifesta nemijlocit, astfel Incat sufragiul devine secundar In raport cu dreptul poporului de a legifera. Pentru a fi democratic, sufragiul, trebuie sā se efectueze prin tragere la sorti ca In Atena anticā; sufragiul prin alegere tine de aristocratie .De altfel, referinta In epocā, este numai la democratia anticā.

In cartea a XIX a, capitolul XXVII-lea Montesquieu elaboreazā o teorie, e adevārat Incā

embrionarā, a partidelor politice, pe care majoritatea a comentatorilor au neglijat o. Fācand legātura cu cele prezentate In cartea a XI a referitor la constitutia englezā, filosoful introduce In discutie modul de functionare al democratiei reprezentative si se opreste asupra locului si rolului partidelor politice. Observand caracteristicile asocierii In grupuri politice Montesquieu analizeazā mecanismul prin care cetātenii se organizeazā In raport cu detinerea puterii pentru a-si maximiza sansele de a si impune interesele. Intārirea puterii executive Il face pe Montesquieu sā observe riscurile fenomenului partidist In cazul In care el nu se Incadreazā Intr un sistem In care echilibrul puterilor sā fie protejat. . puterea executivā, dispunand de toate slujbele, ar putea sā trezeascā mari sperante si niciodatā temeri, toti cei care vor obtine ceva de la ea ar fi Inclinati sā se dea de partea ei si ea ar fi atacatā de cātre toti cei care nu ar avea nimic de asteptat de la ea. Acolo toate pasiunile fiind libere, ura, pizma, invidia, dorinta de Imbogātire si de evidentiere s ar arāta In toatā tāria lor; iar dacā lucrurile ar sta astfel, statul ar fi ca un om sleit de boalā, care nu mai are pasiuni pentru cā nu mai are puteri. Ura dintre cele douā partide ar dāinui pentru cā ar fi mereu neputiincioasā. Fiind alcātuite din oameni liberi, dacā unul din aceste partide ar deveni prea puternic, el ar fi dat jos datoritā libertātii, iar cetātenii asemenea mainilor ce ajutā corpul, ar veni sā se ridice pe celālalt. . Monarhul ar fi In aceeasi situatie ca si cetātenii; si Impotriva regulilor obisnuite ale prudentei el ar fi adesea nevoit sā acorde Increderea sa celor care l-ar fi supārat mai mult si sā retragā favoarea sa celor ce l au slujit mai bine , fācand de nevoie ceea ce alti principi fac din propria vointā" Cum vointa individualā nu este suficientā pentru a impune un interes particular, asocierea In partide devine forma de a participa la guvernare a oamenilor liberi si, ca efectul libertātii si In directā legāturā cu obiectivul urmārit, de a legifera sub rezerva aplicārii principiului majoritātii parlamentare. Urmārind sā si asigure o pozitie

puternicā In raport cu guvernarea si oricand susceptibile de a ceda puterea dacā nu satisfac cerintele alegātorilor, partidele politice asigurā sistemului constitutional capacitatea de a se adapta la cererile In continuā schimbare ale societātii. Garante ale libertātii, partidele politice devin componente sine qua non ale parlamentarismului. Un astfel de regim diviziunea si limitarea puterii permitand cetātenilor, limitati la randul lor la propriile forte, sā intervinā In jocul complicat al luārii deciziei. Conditionandu-se reciproc, guvernati si guvernanti devin un tot complex ce constituie temelia oricārei libertāti autentice.

Madison, In Federalist , pune problema factiunii, Prin factiune Intelegem un numār de cetāteni, reprezentand o majoritate sau o minoritate, care sunt uniti sau manati de un impuls comun de pasiune si interes, potrivnice drepturilor altor cetāteni sau intereselor permanente si generale ale comunitātii. Existā douā metode de a vindeca racilele factiunii: prima prin Inlāturarea cauzelor acesteia; a doua, prin combaterea efectelor ei. De asemenea, existā douā metode de Inlāturare a cauzelor factiunii: prima prin distrugerea libertātii esentiale existentei acesteia; a doua prin insuflarea In toti cetātenii a acelorasi opinii, pasiuni si interese.

Profesionalizarea crescutā a rolurilor politice, expresie a diviziunii din ce In ce mai mari a muncii sociale, antreneazā organizarea oligarhicā a partidelor politice. Aceasta ar fi, pe scurt, esenta analizei fundamentate pe investigarea cazului Partidului Social Democrat German, pe care Robert Michels o face partidelor politice.

La Inceputul secolului al XX lea cand prin cercetarea sa Robert Michels a Incercat sā demonteze iluzia tezelor socialiste privind guvernarea directā de cātre mase, opera sa, precedatā cu putin de altā lucrare clasicā asupra partidelor, Democratia si partidele politice a lui Moisei Ostrogorski , deschidea drumul abordārii sociologice a fenomenului partidist. La Inceputurile sale, stiinta politicā s a dovedit extrem de criticā la adresa partidelor. Dacā MoVsei Ostrogorski si Robert Michels, pionieri ai analizei sociologice a partidelor, vor judeca sever aceste organizatii, considerandu-le un obstacol In bunul mers al democratiei, aceasta se va datora climatului cultural al epocii dominat Incā de credinta clasicilor In virtutile democratiei directe, ca si a tendintelor antidemocratice si oligarhice ce dominau aceste organizatii. Afirmandu si simpatia fatā de democratia directā, Rousseau acuza In fapt acelasi fenomen cand considera cā delegarea reprezentantilor exprimā lipsā de spirit civic si democratie cāci multumitā lenei si banilor, ei (cetātenii) sfarsesc prin a avea soldati pentru a Inrobi patria si reprezentanti pentru a o vinde" . Cu aproape aceleasi cuvinte Michels afirmā cā orice reprezentare permanentā echivaleazā cu o hegemonie a reprezentantilor asupra reprezentatilor"

Distinctia Intre Ostrogorski si Michels constā mai ales In modificarea modului de abordare,

ultimul atrāgand atentia cā functionarea partidelor, iar nu partidele ca atare, este nedemocraticā, ducand la oligarhie si personalizand liderii.

La originea lor partide democratice (altfel spus socialiste) imprimau functiei de lider un caracter tranzitoriu, seful fiind In fapt dependent de masā, iar organizatia de partid, fondatā pe egalitatea absolutā a tuturor membrilor sāi nu cunostea ierarhiile osificate. Toate functiile de conducere erau elective si masa aderentilor detinea, In raport cu conducātorii, o putere importantā. De exemplu, la originea miscārii muncitoresti seful trebuia ales cu o mare majoritate de voturi (uneori de 3/4), iar negocierile cu patronatul nu puteau fi Incepute decat dupā obtinerea unui mandat expres din partea organizatiei. Asemenea metode deveniserā cu timpul, considera Michels, imposibile. In cadrul miscārii socialiste adeptii actiunii politice se organizaserā In partide urmārind cucerirea puterii politice. In , la Congresul de la Gotha, social democratii germani s au unificat Intr-un singur partid, care va deveni un exemplu de organizare, cāpātand astfel un important sprijin electoral. Aceastā directie de actiune va milita pentru afirmarea primatului partidului In raport cu organizatiile muncitoresti si sindicale. Rezultatul va fi birocratizarea partidelor social democrate fenomen ce Il va duce pe Michels la enuntarea celebrei legi de fier a oligarhiei" . Treptat, dezbaterea de idei si doctrine va lāsa locul disputelor personale dintre lideri, partidele transformandu se din promotoare ale unor principii si teluri politice In grupāri oligarhice de propulsare a sefilor. In partidele politice conflicte de opinie se desfāsoarā din ce In ce mai putin pe terenul ideilor si cu armele pure ale teoriei, degenerand In diatribe si atacuri personale" R. Michels, , p.

Fācand o analizā a activitātii partidelor din Marea Britanie si S.U.A., Moisei Ostrogorski, va ajunge la randul sāu la concluzia cā, organizarea acestora este nedemocraticā. Evolutia spre scrutinul universal a obligat partidele sā si construiascā sectiunea electoralā (caucus ul), Insā acesta, nu a reusit sā organizeze democratia si nici sā doteze partidele cu o conducere cu adevārat democraticā; s a realizat forma, dar nu esenta" Moisei Ostrogorski, , p

Organizarea partidelor In scopul castigārii alegerilor la care participā din ce In ce mai multi cetāteni, creeazā stereotipii, niveleazā In egalā māsurā opinia publicā, dar si partidul In interiorul sāu, panā la nivelul conducerii. Dar In schimb, nu se realizeazā nici un progres; caucus-ul nu a Inlāturat elementul plutocratic nici din consiliile partidelor, nici dintre deputati" Moisei Ostrogorski, , p. ) In acelasi sens Michels observa cā alegerea candidatului depinde mai Intotdeauna de o micā coterie formatā din sefi si mici sefi locali. In multe cazuri colegiul electoral este considerat ca o proprietate de familie" (R. Michels, , p.

Ori, dacā sistemul de partide analizat de Ostrogorski s a dorit a fi expresia democratiei, propunandu si sā mentinā, pe de o parte, la o cotā cat mai Inaltā, puterea cetāteanului si sā permitā, pe de altā parte, functionarea mecanismelor guvernārii, rezultatele s au dovedit deceptionante. Puterea cetāteanului s a volatilizat, iar In ceea ce priveste guvernarea, succesul a fost relativ.

Pentru a restitui partidului caracterul sāu esential de grupare a cetātenilor, Ostrogorski crede cā acesta trebuie sā se transforme din partid-omnibus, rigid, incapabil sā se adapteze la fluxul vietii politice, In partid ad-hoc, " care se va baza pe adeziunea inteligentelor si constiintelor la ceva bine determinat, la o cauzā specificā MoVsei Ostrogorski, , p

Ideea cā democratia directā este, cel putin teoretic, dezirabilā, se Intalneste si la Michels. Idealul

practic al democratiei constā In propria guvernare a maselor In conformitate cu deciziile ansamblului populatiei". (R. Michels, , p. . Dar el constatā imposibilitatea mecanicā si tehnicā a guvernāmantului direct al maselor. Cāci dacā deciziile adunārilor populare limiteazā extinderea principiului delegārii nu oferā, Insā, nici o garantie contra formārii unui stat major oligarhic . ^{(Robert  Michels,} , p ) Guvernarea directā permite, de fapt, aparitia unor indivizi care, mizand pe sugestibilitatea si intoleranta masei Isi asumā conducerea. De fapt democratia este nefunctionalā In absenta organizārii, si sesizand aceasta liderii consolideazā organizatiile politice pentru a putea exercita controlul asupra partidului, si odatā cu accederea la

functii de conducere, asupra aparatului de stat cu consimtāmantul aderentilor ce cred cā astfel se realizeazā

valorile la care initial toti Isi manifestaserā aderenta. Faptul cā populatia se aflā sub influenta sugestiei de masā datoratā elocventei puterii oratorilor ca si realitatea cā guvernarea directā a poporului nu permite nici o discutie serioasā, nici reflectii deliberative, faciliteazā aparitia unor oameni Indrāzneti, energici si Indemanatici. "Adeziunea masei este tumultoasā, rapidā, neconditionatā. Odatā sugestionatā ea nu va admite voluntar contradictiile, mai ales din partea indivizilor izolati." (R. Michels, , p.

Pentru Michels este evident cā democratia nu se poate consolida fārā organizare, Insā principiul organizārii care face posibilā concentrarea fortelor pentru realizarea unor interese comune aduce cu sine alte pericole. O organizatie puternicā are, din ratiuni tehnic administrative si tactice o conducere puternicā." ^{Robert Michels 1 9 p 9}). Procesul de oligarhizare al partidelor politice, ca de altfel al tuturor organizatiilor, se datoreazā diferentierii functionale. Aparitia liderului profesionist, cu atributii accesorii si prestand activitatea gratuit va deschide calea sefului stabil si inamovibil. Astfel Incepe procesul ascensiunii conducerii profesionalizate In cadrul partidelor socialiste (aceste fanatice ale organizārii, ca sā l parafrazām pe Michels), al Inlocuirii. Vertramensmann ului (care continua sā si exercite profesia si nu se putea Intretine de pe urma functiei din partid) cu Bezirksleiter ul ( politicianul profesionist care trāieste de pe urma partidului . Insā conducerea profesionistā Inseamnā pentru democratie Inceputul sfarsitului" . ^{Robert Michels,} , p. ) Aceastā conducere delegatā a partidului are tendinta sā considere , dupā un timp, delegarea ca pe o " proprietate a sa" ^{Robert Michels,} , p. 26), cu atat mai mult cu cat cetātenii ce dispun de drepturi politice sunt In marea majoritate a cazurilor dezinteresati de treburile publice. Dacā existenta sefilor este inerentā tuturor formelor de viatā socialā, aparitia oligarhiei are ca fundament tendinta acestora de a se organiza si coaliza, dublatā de imobilismul maselor ce Ii recunosc ca lideri ca si de calitātile lor profesionale ce Ii fac treptat indispensabili. (R. Michels, , p. . Organizatiile devin oligarhice si blocheazā procesele democratice. Doar prin intermediul organizatiei masele pot sā creeze premise pentru viata comunā, principiul organizārii fiind o conditie absolutā a luptei politice duse de mase. Cum masele nu se pot guverna direct, organizatia s a impus ca o necesitate mecanicā si tehnicā. Psihologice nevoia de sefi a masei), tehnico administrative (consecintā a neputiintei masei de a se guverna direct) si profesionale (superioritatea intelectualā a sefilor) cauzele ce au contribuit la consolidarea organizatiei au influentat si deriva sa antidemocraticā.

Desfāsurandu si activitatea In interiorul statului a cārui amprentā centralizatoare Ii  va imprima caracteristicile, organizatia se va adapta dezvoltand o structurā solida pe baza autoritātii si disciplinei. Chiar In confruntarea pentru cucerirea puterii un partid Isi poate pierde caracterul specific, care pentru Michels implica acordul tuturor pārtilor componente In privinta directiei de urmat In vederea atingerii unor scopuri comune, revenind la forma sa primordialā de organizatie. (R. Michels, , p. ) Consolidarea organizatiei ca principiu de functionare a partidelor politice imprima acestora caracteristici precum conservatorismul sau specializarea ce duce la Ingustarea bazei de luare a deciziilor. Dreptul la control pe care initial masele Il detineau face loc, pe māsurā ce organizati se māreste, dominatiei alesilor.

Specializarea tehnicā este o consecintā inevitabilā a tuturor organizatiilor, astfel cā puterea de decizie este concentratā treptat In mainile sefilor. Organele executive devin independente, sustrāgandu-se controlului masei. (R. Michels, , p. . Conducere superioarā, caracteristicā tuturor partidelor politice devine promotoarea unui conservatorism ce se datoreazā atat consolidārii propriei pozitii cat si sentimentului traditiei pe care stabilitatea functiilor o dezvoltā. Aceastā tendintā se mentine nedefinit nu pentru cā este expresia raporturilor de forte existente Intr un partid, ci pur si simplu pentru cā este deja constituitā. Aceasta este marea fortā a traditiei care este transferatā In constiinta maselor revolutionare asimilate sub acest raport maselor conservatoare". R. Michels, , p. . Cum doar prin intermediul organizatiile politice se pot ocupa pozitiile de putere, iar puterea este Intotdeauna conservatoare, partidele politice devin la randul lor conservatoare. Natura oligarhicā a partidelor politice face ca influenta exercitatā de acestea asupra masinii de stat sā fie limitatā. Astfel interesele masei organizate care o constituie baza de aderenti ai partidelor sunt departe de a coincide cu interesele birocratiei care o personificā. (R. Michels, , p. . Cu cat organizatiile se birocratizeazā, si In māsura In care urmāresc ocuparea functiilor de decizie In stat acest fenomen devine inevitabil, cu atat ele vor deveni mai oligarhice.

La Michels existā un fatalism referitor la organizatii care Inlocuieste dispozitiile egalitare ale originilor cu divizarea ineluctabilā a tuturor partidelor Intr o minoritate ruptā de majoritatea Condusā. Fārā sā fie nevoie si fārā ca ea sā realizeze schimbarea de statut intervenitā controlul masei se reduce al un minim insignifiant. Domnia birocratiei succede elementelor democratice ale Inceputurilor. Aceasta este o lege sociologicā si a o nega este pe cat de iluzoriu pe atat de mistificator.

Destinul lui Michels si al lui Ostrogorski prezintā evidente asemānāri. Autori ai unei singure opere, cei doi Incā trezesc suspiciuni. Desi nu au fācut decat sā punā In evidentā fractura ce desparte teoria despre democratie de practica democraticā, cei doi au fost aproape permanent ocoliti. Demonstrand cā democratia este mai degrabā o problemā decat o solutie fondatorii analizei sociologice a partidelor politice au pātruns pe un teren minat. Michels invitā pe toti cei ce se reclamā de la democratie si militeazā pentru ea sā recurgā la un examen lucid si sā punā In cauzā unele din locurile comune. Cartea lui Michels demonstreazā cā orice criticā a miscārii totalitare si a consecintelor sale nu este dusā panā la capāt dacā nu este si o criticā a mecanicii democratice traditionale. Partidul revolutionar de tip leninist/musolinian s a dezvoltat pe astfel de baze iar critica sa induce automat si o examinare a contextului democratic ce i a facilitat aparitia. Dacā Insā critica democratiei nu este Insotitā si de o reflexie asupra conditiilor profunde ale acesteia riscul este acela de a se ajunge la o negare a acesteia, iar critica lui Michels a dat nastere unor reactii de acest tip. Este de aceea necesar sā depāsim filosofia politicā implicitā a lui Michels, pāstrand din opera sa elementul critic fārā de care stiinta politicā ar putea esua In ideologie. Dacā democratia n-a dus Intotdeauna spre guvernāri de tip liberal, care de altfel nu epuizeazā sfera fenomenului democratic, dacā uneori rezultatul practicilor democratice a fost cresterea autoritātii liderilor, iar alteori doar In mod Intamplātor unii actori politici au devenit promotori ai democratiei independent de vointa lor, asta nu Inseamnā cā esecul democratiei este previzibil.

Analizarea democratiei ca metodā de selectare a elitelor ce permite filiatii Intre democratie si totalitarism incitā la examinarea stereotipurilor pe care perspectiva mitologicā asupra democratiei le a favorizat. O asemenea abordare permite constatarea cauzelor ce au dus, plecand de la credinta In superioritatea democratiei, la succesul conceptiilor antidemocratice, de la fascism la modelul marxist. Michels Insusi considera cā aplicarea perseverentā si logicā a democratiei trebuie sā facā abstractie de toate consideratiile personale si de atasamentul pentru traditie". (R. Michels, , p.

Incā de la aparitia lor pe scena politicā, partidele au fost discreditate, aceasta fiind opinia dominantā a observatorilor care le considerau ca un obstacol ce se interpune Intre guvernanti si guvernati, ca o franā In exercitarea democratiei. "Atunci cand stiinta politicā se debaraseazā de considerentele ideologice sau normative, analiza fenomenului partizan va privilegia judecātile factuale". ^{Daniel Louis Seiler}, ^{1993, p 26}) Cartea lui Michels trebuie interpretatā In lumina traditiei cercetārii critice si a libertātii de expresie. In absenta acestei libertāti dezvoltarea unei discipline devine In cel mai bun caz dificilā, dacā nu imposibilā. Chiar dacā nu se desparte de presupozitiile filosofice ce dominau epoca Partidele politice: eseu asupra tendintelor oligarhice ale democratiilor rāmane mārturia unei abordāri teoretice Incārcate de consecinte. Caracterul practic si valentele explicative pe care stiinta politicā si le revendicā sunt prezente In aceastā lucrare. Fiind unul din fondatorii stiintei politice, stiintā a secolului XX apārutā dintr o nevoie socialā de integrare conceptualā a unei realitāti tot mai complexe, Robert Michels constituie nu doar o referintā bibliograficā obligatorie oricui se intereseazā de problematica democratiei si a locului si rolului partidelor politice In cadrul practicilor democratice, ci si o mārturie lucidā a dificultātilor pe care democratia le implicā. Si astāzi nevoia unei analize critice a partidelor politice rāmane de actualitate, iar fārā aportul lui Michels este probabil cā democratia internā a partidelor nu ar fi progresat.

Un alt tip de definitie, una minimalā a partidului politic oferā Giovanni Sartori care considerā cā " un partid este orice grup politic care se prezintā la alegeri si este capabil ca prin intermediul acestora sā si plaseze candidatii In functii publice."

Rolul partidelor a variat In scurta istorie de douā sute de ani a acestor organizatii. In secolul trecut, rolul lor era redus deoarece participarea cetātenilor la viata publicā era minimā iar functiile statului putin

numeroase. In epoca actualā, situatia este inversā, activitatea partidelor fiind esentialā pentru Intreaga societate. Este necesar, Insā, de observat, cā functiile partidelor politice depind de natura acestora si de regimul politic. Desi In privinta functiilor partidelor nu existā unitate de gandire (David Apter propune trei functii: control asupra executivului, reprezentarea intereselor, recrutarea candidatilor; iar Neil McDonald

cinci functii: asigurarea periodicā a guvernārii, intermedierea Intre guvernanti si guvernati, reprezentarea opiniei publice, selectia candidatilor, instrument de cucerire a puterii , se acceptā, In general, douā functii primordiale: exprimarea clarā a vointei populare prin vot si educatia politicā.

Organizarea periodicā a alegerilor permite exprimarea vointei colective si Incadrarea politicā a opiniilor prin structurarea acestora spre temele de dezbatere politicā si doctrinarā, prin ajustarea decalajului inevitabil dintre opinia publicā si opinia de partid, cIt si Incadrarea alesilor astfel Incat ei sā se gāseascā Intr o relativā independentā de alegātori si sā respecte, cu ajustārile de rigoare, interesele care i au propulsat. Influenta asupra alesilor la nivel central, regional sau local este legatā de tipul de scrutin. Se poate spune cā, In general, sistemul majoritar uninominal permite un control mai mare decat cel proportional pe liste.

Functia de educare politicā are drept scop pregātirea alegātorilor pentru a si exercita responsabilitātile. Ea presupune actiunea de informare, formarea arhetipurilor In cadrul opiniei publice si integrarea socialā a individului printr un anumit tip de socializare politicā.

Institutionalizarea partidelor politice, fenomen prin care organizatii mai mult sau mai putin structurate se transformā In veritabile partide, pregātite pentru cucerirea si exercitarea puterii, presupune conjugarea unor elemente obiective' (structurarea institutionalā) si subiective' (acceptarea si legitimarea partidelor) Prin institutionalizare, mai ales din perspectivā juridicā, se desemneazā recunoasterea si integrarea constitutionalā a partidelor In sistemul politic.

Existā (apud Janda, Political Parties across National Survey, ) trei parametri ai gradului de institutionalizare: vechimea, depersonalizarea organizatiei si diferentierea organizationalā.

Vechimea este o formā de legitimare a partidelor prin experienta si rezultatele actiunii lor. Acest parametru are relevantā In cazul sistemelor stabile In care institutionalizarea s a produs relativ devreme iar partidele au o continuitate de existentā. Astfel, revenirea partidelor In centrul atentiei se va face printr o relegitimare, asa cum este cazul Partidului Liberal britanic sau, In Romania, cazul celor trei partide istorice.

Vechimea se repercuteazā negativ asupra istitutionalizārii noilor partide, cārora le este dificil sā si dezvolte organizatia In absenta acceptārilor In cadrul spectrului politic. Aceastā caracteristicā priveste, Insā,

perioadele de stabilitate, cāci emergenta partidului lui Silvio Berlusconi, Fortza Italia, la guvernare In doar douā luni de la crearea sa, evident pe baza unui sistem politic delegitimat si relativ recent, (doar cincizeci de ani de functionare), dovedeste cā marketingul politic poate propulsa, In anumite conditii, partidele noi. Esentialā este Insā stabilitatea lor, care depinde inevitabil de modul de organizare.

Depersonalizarea partidului este un element important de continuitate a unei organizatii, In māsura In care ea permite depāsirea sperantei de viatā a fondatorului sāu. Dacā un partid nu poate surmonta criza de succesiune, dacā nu este dotat cu reguli de succesiune legitime, institutionalizarea sa este precarā.

Diferentierea organizationalā pe criteriile distinctiei Intre central/local si pe tipurile de aderenti permite realizarea obiectivelor prin care se urmāreste cucerirea puterii.

Ca organizatii, partidele se afirmā drept campuri de luptā si de fortā, drept sisteme mai mult sau mai putin Inchise de relatii concurentiale Intre agenti interesati de posibilitatea de a folosi resursele colective acumulate In organizatie ca sub campuri relativ autonome ale campului politic. Intre militantii activi, (personalul auxiliar) si profesionisti, Intre profesionistii permanenti si cei alesi, se desfāsoarā o competitie care, fārā sā fie criticā ori visceralā, presupune o continuā ofensivā pentru ocuparea pozitiilor de decizie din partid .

Accesul la aceste pozitii presupune controlul resurselor colective si individuale ale organizatiei. Michel Offerle considerā cā prima resursā a unui partid este chiar sigla sa, care garanteazā, prin simplitate, prin vechime si notorietate, un tip de identitate.

A discuta, Insā, despre resurse Inseamnā a avea In vedere mai Intai banii, cu ajutorul cārora se poate organiza actiunea politicā a partidelor . Problema finantārii partidelor, a coruptiei si a influentelor oculte (interne sau externe) este una larg dezbātutā In viata politicā. Multe din crizele politice ale deceniului actual au la bazā dispute privind finantarea ilegalā a partidelor, In special a celor de guvernāmant (Italia, Japonia, Spania, recent Belgia).

Banii, atat de indispensabili competitiei politice, nu constituie Insā factorul capabil sā explice In totalitate reusitele politice. Mediile de afaceri Insotesc reusitele politice, dar actiunea lor nu le genereazā In Intregime; dependenta de alegātori, autonomizeazā partidul In raport cu finantatorii sāi.

Celelalte resurse al grupurilor politice, si implicit ale partidelor, sunt: numārul aderentilor, etalat de o manierā mult mai categoricā decat mijloacele financiare pentru a evidentia caracterul reprezentativ si legitim al partidului; competenta, respectiv asocierea esentialā In epoca informationalā a unor grupuri de experti; informatiile, resurse legate de competentā, cāci pe aceastā bazā expertii Isi pot elabora studiile; relatiile, prin intermediul cārora se realizeazā accesul la informatie, dar si influentarea factorului de decizie; combativitatea, datā de linia moralā, mai ales cand celelalte resurse sunt limitate