Integrare Europeana

Integrare Europeana

Integrarea europeana reprezinta un proces gradual de schimbare pentru economia si societatea romaneasca in ansamblu, care, prin transformarile aduse, implica efecte pozitive semnificative dar si o diversitate de costuri.

Procesul Integrarii in Uniunea Europeana isi are inceputurile inca din septembrie

cand Primul - ministru al Marii Britanii Winston Churchill lansa ideea "construirii Statelor Unite ale Europei" pentru care socotea ca trebuia organizat un parteneriat intre Franta si Germania .

Transformarile politice, economice si sociale declansate in Europa in urma Revolutiilor din Estul si Centrul Continetului in anii 1989 - 1991 au avut un impact hotarator asupra evolutiei relatiilor inter europene si mondiale- Diplomatia europeana a cunoscut schimbari semnificative, adaptandu-se din mers la noile cerinte determinate de reasezarea raporturilor politice dintre statele Continentului.

In urma victoriei revolutiilor impotriva regimurilor totalitare, Uniunea Europeana a devenit un punct de atractiei" pentru popoarele din Centrul si Estul Continetului, punandu-se problema integrarii lor in sistemul de valori reprezentat de aceasta Uniune de state .

Tinand seama de faptul ca procesul de integrare este deosebit de complex, presupunand ajustari economice structurale" in cazul fiecarei tari candidate, dupa analize aprofundate, dupa contracte diplomatice la nivele diferite, si dupa evaluari privind costurile acestui proces s a ajuns la concluzia ca integrarea tarilor din Centrul si Estul Continentului trebuie sa parcurga doua etape.

O etapa in care aceste tari sa aiba statutul de asociat la Uniunea Europeana" Etapa integrarii propriu zise"

Uniunea Europeana exercita o puternica forta de atractie mai ales prin nivelul vietii

cotidiene a oamenilor .

Europa Occidentala este atractiva prin gradul de dezvoltare, nivelul de trai al populatiei, prin standardele de civilizatie atinse si, nu in ultimul rand, prin posibilitatile de realizare a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Experienta demonstreaza ca negocierile de aderare si integrare reprezinta un act de cea mai mare raspundere, deoarece miza acestor negocieri o constituie statutul politic, economic si financiar al tarilor respective, in perspectiva includerii lor ca state membre cu drepturi depline in Uniunea Europeana.

Avand in vedere importanta covarsitoare a acestor negocieri pentru destinul tarilor candidate se cer respectate trei conditii fundamentale:

transparenta totala

cunoasterea pana la detaliu a dosarelor profesionalismul negociatorilor

Anii 1990 - 1993 au ramas in istoria diplomatiei europene drept anii negocierii

conditiilor si modalitatilor de asociere a tarilor din centrul si Estul Continetului la Uniunea

Rezultatul negocierilor diplomatice din acesti ani a fost consemnat in acordurile de asociere, incheiate intre fiecare tara asociata, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta parte.

S a convenit ca "asocierea sa includa o perioada de tranzitie de maxim 10 ani , impartita in doua etape succesive , fiecare durand, in principiu, cinci ani. Atat in prima, cat si in a doua etapa, tarile asociate s au angajat sa efectueze reformele economice care se impun si sa introduca factorii necesari pentru cooperarea si apropierea reala intre sistemele partilor, iar Uniunea Europeana s-a angajat sa stabileasca instrumente de cooperare si de asistenta economica, tehnica si financiara pentru a ajuta tarile respective, sa faca fata consecintelor economice si sociale ale reajustarii structurale.

Largirea Uniunii Europene, prin includerea statelor din Europa Centrala si de est, constituie o evolutie fireasca a reasezarii structurilor economice continentale in conditiile transformarilor din economia mondiala, reprezentand o garantie a mentinerii unor ritmuri adecvate ale proceselor dezvoltarii economie si expansiunii comertului international.

Acest proces complex include reamplasarea continua a industriilor si serviciilor, in conditiile dezvoltarii exporturilor. Sunt evolutii continentale care presupun o forta de munca ieftina si deosebit de calificata.

Principiul cooperarii capata o importanta si mai mare in anii finalizarii procesului integrarii tarlor asociate. Atat Uniunea Europeana, cat si fiecare tara asociata trebuie sa coopereze pentru a gasi cele mai bune solutii. Cooperarea presupune stabilirea unor obiective comune si intreprinderea masurilor ce se impun pentru realizara lor.

Obiective majore

In actuala etapa a procesului integrarii, tarile asociate au de indeplinit, cu prioritate obiectivele economice. Dupa cum sublinia Comisarul European pentru Extindere.

Cooperarea are rol in domeniul industriei; vizeaza promovarea si protectia investitiilor; urmareste atingerea standardelor agroindustriale si aprecierea conformitatii; se desfasoara in stiinta si tehnologie; in invatamant si pregatire profesionala.

De asemenea, cooperarea cunoaste noi dimensiuni in agricultura si sectorul agroindustrial; in domeniul energiei; in domeniul gospodaririi apelor; in domeniul transporturilor, telecomunicatiior, serviciul postal si cel al transmisiunilor, etc.

Integrarea Europei are loc intr un ritm alert, dar care este, in acelasi timp, prea lent. Privita din perspectiva provocarilor carora trebuie sa le faca fata - competitivitate economica, securitate interna, intarirea rolului sau politic pe plan international - cooperarea este prea slaba, iar rezultatele sunt adeseori nesemnificative.

De ce extinderea?

Extinderea este proiectul cel mai ambitios intreprins de UE: el reprezinta, de fapt, reunificarea continentului european, divizat in urma ultimului razboi mondial. Au existat in trecut si alte valuri ale extinderii intr o Europa divizata, dar actualul proces de extindere ajuta la indeplinirea visului parintilor fondatori ai UE: o Europa unita si libera.

Pentru popoarele din Europa Centrala si de Est, Europa simboliza valorile la care cei care au trait, mai bine de o generatie, in perioada Cortinei de Fier si a Razboiului Rece, aspirau sa se reintoarca. Dar reintoarcere in Europa a fost mai mult decat un simbol pentru aceste popoare: perspectiva aderarii, ca membru, la UE le a ajutat sa transforme in ireversibila optiunea lor pentru o democratie pluralista si o economie de piata si le a incurajat sa mearga mai departe pe calea reformei. Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o conditie prealabila a refacerii prosperitatii economice, care la randul sau reprezinta fundamentul stabilitatii pe termen lung in regiune. Dar drumul acestor popoare catre Europa nu a fost usor. Procesul de transformare a determinat schimbari masive in intreaga Europa Centrala si de Est: nu toata lumea a beneficiat in egala masura de noile oportunitati aparute, iar unele structuri asociate cu un sentiment de securitate au disparut. Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptarii au fost deja resimtite in viitoarele state membre. Pentru popoarele din actuala Uniune Europeana, stabilitatea si democratia din Europa Centrala si de Est au dus deja la obtinerea unor beneficii semnificative, nu numai pe planul securitatii, ci si al prosperitatii: dezvoltarea rapida a comertului a contribuit la crearea de oportunitati pentru libera initiativa, investitii, noi locuri de munca si o crestere economica marcata in Europa Occidentala.

Aceste beneficii vor fi consolidate si sporite, atat pentru membrii mai vechi, cat si pentru cei noi, o data cu realizarea extinderii in 200 , cu conditia ca UE sa raspunda provocarii cu care se confrunta in prezent. Extinderea are loc intr un moment in care UE se confrunta cu provocari majore in ceea ce priveste performanta sa economica, coeziunea interna si rolul sau extern.

Economia  mondiala trece prin momente dificile. Motorul dezvoltarii in Europa aproape ca s a oprit, cel putin in actualele state membre, iar somajul se incapataneaza sa ramana la cote ridicate. In strategia de la Lisabona, liderii Uniunii Europene si au declarat obiectivul de a deveni cea mai competitiva si cea mai dinamica economie din lume bazata pe cunoastere, dar pana in prezent aceste cuvinte nobile nu au fost insotite de reformele structurale necesare pentru o crestere stabila pe termen lung si pentru un raspuns dinamic la globalizare.

Lumea nu sta in loc sa ne astepte. In politicile sale interne, date fiind lipsa de vointa politica si dificultatea procesului decizional, UE nu reuseste sa raspunda in mod corespunzator preocuparilor cetatenilor, intr un numar de domenii. Pe plan extern, UE nu a jucat nici un rol in abordarea problemei Iraq ului, in prezent cea mai importanta chestiune de politica externa din lume. Membrii sai au fost in mod vizibil profund divizati; mai rau, UE si instrumentele sale de politica externa nu au jucat absolut nici un rol. In vreme ce statele membre au jucat, individual, un rol major in aceasta chestiune, pe scena internationala, Europa in ansamblul ei a fost inexistenta. Aceasta situatie este inacceptabila pentru cetatenii Europei. Ponderea economica a UE trebuie sa fie dublata si de afirmarea vocii sale pe plan politic, in afacerile internationale.

Aceste trei provocari majore - pe plan economic, intern si extern - insotesc procesul de extindere al UE. Uniunea Europeana trebuie sa isi recastige dinamismul si competitivitatea economica, sa raspunda in mod efectiv cerintelor cetatenilor si sa isi defineasca rolul politic in lume. Extinderea poate sa fie un catalizator pentru rezolvarea unora din problemele Europei aflate inca in suspensie. Ea poate sa ne ofere dinamismul necesar pentru a face un salt inainte.

Discursul in care se vorbeste de actualii membri" si de tarile candidate" este deja depasit si trebuie sa privim inainte la situatia din viitor, cand noii membri vor fi parteneri. Din acest motiv, in prezentul raport folosesc ori de cate ori este posibil sintagma viitorii membri".

Beneficiile si oportunitatile oferite de extindere depasesc cu mult potentialele obstacole, costuri si riscuri implicate de acest proces. Extinderea este actul de politica externa de cel mai mare succes pe care l a intreprins UE. O intarziere a acestui proces sau abandonarea sa, ca urmare a neratificarii sale de catre oricare din membrii UE, ar constitui un esec politic major pentru Europa. In plus, acest fapt ar presupune costuri considerabile atat pentru UE, cat si pentru tarile candidate.

Un proces de extindere gestionat necorespunzator ar fi insa aproape la fel de nefast. Daca UE nu continua reformele si ajustarile pe care le impune acum extinderea, ea va rata - poate pentru totdeauna - sansa de a face Europa mai puternica si mai sigura, in interesul cetatenilor ei, al vecinilor sai si al lumii.

Pentru actuala UE, accentul s a pus in trecut pe "acquis" - indemnuri si sfaturi adresate viitorilor membri cu privire la modul in care trebuie sa aplice reglementarile europene. In momentul in care vor deveni membri cu drepturi depline si parteneri egali - avand drepturi, dar si obligatii - limbajul in care folosim formularile noi" si voi" trebuie sa treaca la un alt registru: noi impreuna" intr o Europa largita.

Actualul proces de extindere este diferit de cele anterioare deoarece el face ca Uniunea Europeana sa treaca la o noua scara de activitate: o scara de operare la nivel continental, care o poate face sa functioneze mai bine, sa dea rezultate mai bune pentru cetatenii sai si sa devina un actor in afacerile internationale - cu conditia sa nu rateze aceasta sansa Extinderea este un proces sui generis in comparatie cu celelalte provocari ;

Ca  politica compozita extinderea este mai mult decat o preocupare a organelor comunitare, aceasta depinzand de:

Pregatirea interna a tarilor candidate

Pregatirea interna a UE

Negocierile de aderare propriu zise.

Beneficiile procesului de extindere sunt deja vizibile. In viitoarele state membre din Europa Centrala si de Est, au aparut deja democratii stabile, institutii democratice si un respect tot mai mare pentru minoritati. Reformele lor economice au determinat deja obtinerea unor rate inalte de crestere economica in comparatie cu ratele de crestere din UE) si perspective mai bune de ocupare a fortei de munca. Acest proces a fost incurajat de perspectiva de a deveni stat membru UE, precum si de asistenta financiara acordata de Uniunea Europeana si de alte institutii internationale.

Extinderea UE este rezultatul hotararii de a imparti cu alte state beneficiile obtinute de Europa Occidentala prin crearea unei zone stabile, unde razboiul a devenit imposibil. UE are responsabilitatea de a ajuta tarile vecine sa se dezvolte din punct de vedere economic si democratic, in paralel cu promovarea stabilitatii si securitatii.

Acest ideal isi are radacinile in experienta acumulata datorita tulburarilor manifestate pe continentul european in anii interbelici, a distrugerilor cauzate de ultimul razboi si a optimismului care a inceput sa se manifeste in perioada de dupa razboi. Pacea si stabilitatea constituie premisele unei economii prospere, reciproca fiind in egala masura valabila. Rationamentul parintilor fondatori ai UE s a bazat pe logica faptului ca integrarea economiilor din Europa Occidentala ar preveni razboiul si ar crea pace, stabilitate si_{prosperitate pentru toti cetatenii, pretutindeni in Europa.}

Aceasta  viziune este in continuare importanta, dupa cum a demonstrat o si dezintegrarea violenta a fostei Iugoslavii.

Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul politic si economic al

UE pentru mai bine de o generatie de acum incolo.

UE are un trecut ce include extinderi incununate de succes.

Astfel, in 197 , au devenit membri Marea Britanie, Danemarca si Irlanda; ulterior au fost primite Grecia in 198 , Spania si Portugalia in 198 , dupa caderea regimurilor dictatoriale, aderarea la UE sustinand astfel dezvoltarea lor democratica; in 199 , Austria, Finlanda si Suedia au devenit membre ale UE. In ultimii 30 de ani, Uniunea Europeana s a extins de la 6 state membre cu o populatie de 185 milioane la o entitate internationala ce numara 15 state membre, cu 375 de milioane de cetateni. Acum ea este pe punctul de a se extinde la 25 de state membre, cu o populatie de 50 de milioane de cetateni.

Extinderea nu a impiedicat insa dezvoltarea in profunzime. La vremea aderarii Spaniei si Portugaliei, UE lansa programul pietei unice si politicile de mediu, coeziune economica si sociala, cercetare, tehnologie si afaceri sociale. In 1 92, Tratatul de la Maastricht a pregatit uniunea economica si sociala, intr un moment in care se afla in curs de desfasurare aderarea Suediei, Finlandei si Austriei. Apoi, UE a lansat moneda unica euro , intr o perioada in care simultan negocia actuala runda a extinderii.

De a lungul istoriei lor, tarile din Europa Centrala si de Est au suferit din cauza expansionismului statelor vecine mai mari, din Est si Vest. Cererea lor de a adera la UE a reflectat teama de a se gasi in situatia de a fi libere, dar fara nici un fel de legaturi care sa le ancoreze intr o Europa care se schimba rapid. Pentru a beneficia de o securitate sporita, aceste state isi doreau sa adere atat la UE, cat si la NATO.

Aderarea la UE reprezinta punctul culminant al visului acestor tari de a se reintoarce in Europa dupa divizarea artificiala creata de Cortina de Fier. Aderarea lor la Uniune simbolizeaza revenirea in familia europeana, da un caracter stabil tinerelor democratii din aceste tari si creeaza climatul necesar pentru realizarea unor economii de piata echilibrate din punct de vedere social. Aderarea aduce cu sine beneficii economice si sociale care stau la baza dezvoltarii democratice, oferind acces la piata unica si la asistenta financiara suplimentara. Ea ofera mai multe oportunitati de investitii directe si refacere economica, un mediu de afaceri stabil si politici sociale progresiste.

Statele candidate

Croatia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei FRIM) si Turcia sunt in prezent state candidate. Negocierile de aderare cu Croatia si Turcia au inceput in luna octombrie 200 , dar Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei detine statutul de tara candidata numai din luna decembrie 200 .

Romania si Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 20 . Cele doua state au indeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare si Romaniei, semnat de reprezentantii statelor membre UE si de cei ai Romaniei si Bulgariei la Abatia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 200 , a fost ratificat de parlamentele nationale ale tuturor statelor membre ale UE.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeana. Ambitiile europene ale Turciei dateaza de la Acordurile de la Ankara din 196 . Turcia a inceput negocieri preliminare la 3 octombrie 200 . Totusi, analistii considera ca aceasta tara nu va adera mai devreme de 201 , datorita numarului mare de reforme economice si sociale care trebuie intreprinse. De la acordarea statutului de tara candidata, Turcia a implementat reforme permanente in privinta drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minoritatii kurde, si a avansat in rezolvarea diferendului cipriot. Totusi, datorita diferentelor religioase si culturale in relatie cu restul Europei, Turcia se loveste de o opozitie puternica din partea guvernelor conservatoare si religioase ale statelor membre, in special Franta, Germania, Austria, Grecia, Cipru si Slovenia.

Croatia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc pana in 2 , desi procesul de aderare a fost incetinit printre altele de necooperarea Croatiei cu Tribunal international pentru crime de razboi de la Haga. La 9 noiembrie 200 , Comisia Europeana a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republica ex iugoslava care castiga acest statut r

Trei dintre statele AELS EFTA , Islanda, Liechtenstein si Norvegia, sunt membre ale Spatiului Economic European SEE/EEA , statut care le permite acestora participarea in cea mai mare parte a aspectelor pietei unice a EU, fara obligatia de a adera. Elvetia, cel de al patrulea stat EFTA, a respins participarea in EEA printr un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar.

Pentru a putea adapta institutiile europene la o uniune cu 27 de state, au fost prevazute cateva modificari in Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare in 200 .

Teritoriul si populatia UE au crescut printre altele si dupa reunificarea germana din

1990, in timp ce inainte fusesera diminuate mai ales suprafata) prin retragerea Groenlandei

parte a Danemarcei) in 985, dupa un referendum negativ.

Criteriile pentru a deveni stat membru

Reuniunea la nivel inalt a liderilor UE de la Copenhaga, in iunie 199 , a lansat promisiunea istorica potrivit careia tarile din Europa Centrala si de Est, care isi exprima dorinta in acest sens, vor putea adera la Uniune de indata ce sunt in masura sa isi asume obligatiile de membru, prin indeplinirea conditiilor economice si politice .

Cu  acea ocazie, au fost specificate clar pentru prima oara conditiile ce trebuie indeplinite pentru a deveni membru, ce au devenit cunoscute sub numele de criteriile de la Copenhaga . Acestea stabilesc anumite standarde pentru tarile care aspira sa devina membre

_{ale UE:}

Stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, respectarea si protectia minoritatilor.

Existenta unei economii de piata functionale, precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din cadrul Uniunii.

Capacitatea de a indeplini obligatiile de membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare.

Conditionalitatea" impusa de aceste criterii ce trebuie indeplinite pentru a deveni

membru UE a avut un puternic impact asupra ritmului reformelor si le a conferit un caracter ireversibil.

Stabilitatea si prosperitatea tot mai mare care au rezultat sunt in beneficiul actualilor

_{si viitorilor membri.}