Institutiile europene. Prezentare generala.

Institutiile europene. Prezentare generala.

Uniunea Europeana este rezultatul uniunii politice a diferitelor state suverane si democratice, care cedeaza o parte din suveranitatea lor pentru a forma o unitate de ordin superior. Aceasta situatie se produce pentru prima data in istoria umanitatii si de aceea institutiile care se creaza, dirijeaza si impulsioneaza procesul, formeaza un sistem unic in lume. Pe masura ce Uniunea Europeana s-a extins, la fel s-a intamplat cu autoritatea si puterile institutiilor sale, dar se pare ca " schimbarile care au intervenit de-a lungul anilor au creat o structura care este complexa si adesea prezinta riscul de a induce confuzie" . In mod efectiv statele membre accepta sa delege o parte din suveranitatea lor unor institutii independente, comune, ce reprezinta pe rand interesele comunitare, nationale si pe cele ale cetatenilor. Daca initial s-au creat institutii paralele cu atributii asemanatoare prin Tratatele de instituire a Comunitatilor europene, in cadrul fiecarei Comunitati, ulterior au fost unificate prin Tratatul de fuziune, astfel ca, incepand cu 1 iulie 1967 cele trei Comunitati au dispus de institutii comune: Parlamentul European (reprezentand popoarele statelor membre), Comisia Europeana (executivul si organismul cu drept de initiativa legislativa, care reprezinta interesul comunitar), Consiliul (reprezentand guvernele statelor membre), Curtea de Justitie (asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor europene). Conceptul de institutii comunitare se caracterizeaza prin anumite elemente specifice: pun in aplicare, in temeiul competentelor lor conferite de tratate, regulile juridice fundamentale de constituire si de functionare a Uniunii Europene; sunt create prin tratate incheiate de catre statele membre; in domeniul in care actioneaza sunt dotate cu puterea de a lua decizii si de a se impune in fata statelor membre; reprezinta interesele statelor (Consiliul), interesele Uniunii (Comisia), interesele popoarelor stelor membre (Parlamentul) si interesele dreptului Uniunii (Curtea de Justitie); de asemenea beneficiaza de o anumita autonomie juridica, administrativa si financiara.

Institutiile comune sunt sprijinite de alte organisme, denumite institutii complementare. Spre deosebire de institutii, organele si organismele se diferentiaza prin faptul ca indeplinesc functii consultative. Unele dintre ele sunt create de catre institutiile comunitare in vederea exercitarii atributiilor lor, iar altele de catre statele membre.

Activitatea institutiilor comunitare are la baza anumite principii, rezultate din Tratatele institutive, si anume:

Principiul autonomiei institutiilor comunitare. Toate institutiile comunitare au competenta de a-si hotari propriul regulament si de a-si alege functionarii publici comunitari.

Principiul atribuirii de competente. Nicio institutie comunitara nu are competente generale, ci fiecareia ii sunt atribuite competente expres prin Tratatele institutive.

Principiul echilibrului institutional. Se face referire la separarea puterilor, dar si la colaborarea intre puteri. Fiecare institutie trebuie sa-si exercite atributiile pe care Tratatul i le-a conferit, trasferul de competente intre institutii nefiind permis.

1.1. Institutii implicate in conducerea Uniunii Europene.

In conducerea Uniunii Europene sunt implicate cinci institutii:

Parlamentul European reprezinta in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene". Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani, Parlamentul si-a sporit continuu influenta si puterea. Cei 785 de deputati europeni reprezinta intreaga familie europeana.

Intrucat in lucrarea de fata urmaresc sa detaliez problemele legate de organizarea, competentele si activitatea Parlamentului European, ma voi rezuma in acest capitol la o prezentare succinta a institutiei mai sus mentionate.

Consiliul Uniunii Europene, denumit si Consiliul de Ministri, reprezinta, impreuna cu Parlamentul European, ramura legislativa a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii. Trebuie mentionat faptul ca nu este acelasi lucru cu Consiliul Europei, care este o organizatie internationala, complet independenta de UE. De asemenea nu trebuie sa fie confundat cu Consiliul European, care este o institutie diferita a Uniunii Europene, chiar daca foarte apropiata de aceasta.

Desi este principalul factor de decizie al Uniunii Europene, Consiliul de Ministri este institutia despre care "cei mai multi europeni, cunosc cel mai putin: intrunirile sale sunt tinute in secret, si el atrage putina atentie din partea medie".

Consiliul Uniunii Europene este format din reprezentantii guvernelor statelor membre, "este un organ interguvernamental, dar si comunitar, in care sunt reprezentate statele membre prin cate un ministru, care nu poate actiona in nume propriu, ci numai in conformitate cu instructiunile primite de la guvernul sau" . Considerat cea mai puternica institutie a Uniunii Europene, Consiliul este principalul ei organ decizional. El poate ca si Parlamentul sa adopte legi si sa aprobe bugetul; coordoneaza politicile economice din statele membre; incheie acorduri internationale; defineste politica externa si de securitate comuna; coordoneaza cooperarea intre instantele judiciare si fortele de politie nationale in materie penala.

Exista un singur Consiliu, insa acesta se "reuneste in noua configuratii diferite in functie de natura subiectelor abordate" . Spre exemplu, Ministrii Afacerilor de Externe se reunesc in Consiliul Afaceri Generale, avand pe ordinea de zi relatiile externe si problemele de politica generala, Ministrii economiei se reunesc in cadrul Consiliului economie - finante.etc. Configuratiile in care se poate intruni Consiliul de Ministri sunt:

a)  Afaceri generale si relatii externe;

b) Afaceri economice si financiare;

c) Munca, politici sociale, sanatate si consumatori;

d) Justitie si afaceri interne;

e) Competitivitate;

f)  Transport,telecomunicatii si energie;

g) Agricultura si pescuit;

h) Mediu;

i)  Educatie, tineret si cultura.

Presedintia Consiliului este exercitata, pe rand, de catre fiecare stat membru pentru o durata de 6 luni, potrivit unei ordini stabilite de catre Consiliul afacerilor generale. Presedintele Consiliului orienteaza prioritatile si sugereaza compromisurile.

Consiliul poate "lua forma unui Consiliu general, daca este compus din ministrii de externe ai statelor membre, ori a unor Consilii speciale, atunci cand sunt compus din ministrii domeniilor specializate" . Consiliul general se intruneste o data pe luna, iar Consiliile speciale atunci cand este nevoie.

Comisia Europeana este "bratul executiv - birocratic"[6] al Uniunii Europene, avand rolul de a intocmi proiecte de legi si de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunitatilor Europene, independent de statele membre, avand deci un caracter cu adevarat supranational. Comisarii actioneaza exclusiv la dispozitia Uniunii si nu a tarilor de origine.

Istoria Comisiei Europene incepe la 18 aprilie 1951, cand la Paris a fost semnat Tratatul CECO, intrat in vigoare la 25 iulie 1952, prin care a fost instituita Inalta Autoritate. Termenul de comisie a fost folosit "din motive strategice, pentru a masca atributiile supranationale ale acestei institutii" . Din anul 1957 si pana la intrarea in vigoare a Tratatului de fuziune (1 iulie 1967), cele trei comunitati europene au avut fiecare cate un executiv, respectiv Inalta Autoritate pentru CECO si cate o Comisie pentru CEEA si CEE. Prin tratatul de fuziune a fost creata o singura Comisie pentru toate cele trei Comunitati.

Comisia a fost sursa unora dintre cele mai importante initiative politice: merita mentionate programul pietei unice si lansarea monedei euro. Mai mult decat atat, Comisia este cea care a incurajat statele membre sa-si armonizeze propriile legi, regulamente si norme in interesele indepartarii barierelor comerciale. Comisia Europeana este formata la ora actuala din 27 de comisari, din care unul are functia de presedinte al Comisiei Europene. Consiliul European il nominalizeaza pentru fiecare noua comisie pe presedintele acesteia, dupa care se solicita acordul Parlamentului European. Presedintele Comisiei ar putea fi considerat "seful birocrat" al Uniunii Europene. El are o autoritate considerabila in cadrul comisiei: poate influenta numirea altor comisari, stabileste agenda pentru Comisie, poate lansa noi initiative politice importante, poate prelua noi responsabilitati, reprezinta Comisia in legatura cu alte institutii ale Uniunii Europene si cu guvernele nationale. In prezent, presedintele Comisiei este portughezul Jose Manuel Durao Barroso, inca din anul 2004.

Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene isi deleaga cate un comisar, caruia i se aloca o anumita sfera de competenta politica, care dupa posibilitati trebuie sa corespunda cu autoritatea detinuta de statul membru in acel domeniu politic. Consiliul European numeste comisarii, dupa ce fiecare guvern national a propus pentru comisariat cate trei candidati. Dupa numirea acestora se solicita acordul Parlamentului.

Cele mai importante categorii de atributii ale Comisiei, prevazute de Tratatele institutive, sunt considerate urmatoarele:

a) atributii in procedura legislativa comunitara

b) atributii executive

c) atributii in vederea respectarii dreptului comunitar

d) atributii de reprezentare

Curtea de Justitie, desi a avut o importanta critica pentru evolutia integrarii europene, iar rolul sau a fost la fel de important ca cel al Parlamentului si Comisiei, stim prea putin despre aceasta institutie. Curtea de Justitie isi are sediul la Luxemburg si este organul juridic al Comunitatilor Europene. In sistemul politic al Uniunii Europene, Curtea Europeana de Justitie are rolul puterii juridice. Hotararile emise de catre aceasta nu pot fi recurate in fata altei instante. Curtea Europeana de Justitie nu trebuie confundata cu Curtea Europeana de Justitie pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o institutie a Consiliului Europei. Sarcinile Curtii Europene de Justitie constau in asigurarea interpretarii uniforme a legislatiei europene. In 1989, pentru a usura activitatea acesteia a fost infiintata Curtea Europeana de Justitie de Prima Instanta (CEJ-PI) si ulterior, in 2004 o alta instanta, pentru probleme care privesc functionarii publici: Tribunalul functionarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci, Curtea Europeana de Justitie nu mai este competenta decat pentru solutionarea cailor de atac inaintate de persoanele fizice si juridice impotriva deciziilor luate de Curtea Europeana de Justitie de Prima Instanta. Mai nou insa, cu putine exceptii, Curtea Europeana de Justitie raspunde si de dosarele de chemare in judecata in prima instanta inaintate de statele membre ale UE impotriva Comisiei Europene.

Curtea de Justitie este compusa din 27 de judecatori si 8 avocati generali. Judecatorii si avocatii generali sunt desemnati de comun acord de catre guvernele statelor membre, pentru un mandat de sase ani care poate fi reinnoit. Acestia sunt alesi din randul juristilor care ofera toate garantiile de independenta si care intrunesc conditiile cerute pentru exercitarea, in tarile lor, a celor mai inalte functii jurisdictionale sau a caror competenta este recunoscuta. Judecatorii Curtii il desemneaza din randul lor pe presedintele Curtii, pentru o perioada de trei ani care poate fi reinnoita. Presedintele conduce lucrarile si serviciile Curtii si, in cazul celor mai mari complete de judecata, prezideaza sedintele si deliberarile. Avocatii generali asista Curtea. Acestia au rolul de a prezenta, cu deplina impartialitate si in deplina independenta, opinia juridica numita "concluzii", in cauzele ce le sunt repartizate. Grefierul este secretarul general al institutiei, ale carei servicii le conduce sub autoritatea presedintelui Curtii.

Cele mai importante functii pe care le indeplineste Curtea de Justitie, sunt urmatoarele:

a) functia jurisdictionala, care actioneaza ca o "curte constitutionala cand interpreteaza Tratatele comunitare; ca o curte administrativa cand se pronunta cu privire la legalitatea deciziilor institutiilor comunitare; ca o instanta civila cand judeca recursurile in daune interese."[9]

b) functie consultativa, emite avize cu privire la propunerile de revizuire a Tratatelor si cu privire la compatibilitatea acordurilor externe ale Comunitatii cu Tratatele comunitare.

Curtea de Conturi a fost instituita prin Tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare, semnat la Bruxelles, in 22 iulie 1975 si intrat in vigoare la 1 iunie 1977. Prin Tratatul de la Maastricht, semnat in 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, Curtea de Conturi a dobandit statutul de institutie comunitara. Pana la aceasta data, Curtea de Conturi a functionat ca un organ comunitar complementar, "cu caracter tehnic, desi, in fapt, statutul sau era apropiat de cel al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene" .

Curtea de Conturi examineaza legitimitatea si regularitatea intrarilor si iesirilor din Uniunea Europeana si supravegheaza gestiunea financiara sanatoasa a bugetului UE. Curtea de Conturi este compusa din cate un cetatean pentru fiecare stat membru, numit de Consiliul Uniunii Europene cu un mandat de sase ani, care poate fi reinnoit. Din motive de eficienta, Curtea poate institui sectiuni in interiorul ei, cu un numar redus de membri, pentru a adopta anumite categorii de relatii si pareri. Membrii isi desemneaza presedintele Curtii, care ramane in post timp de trei ani.

Curtea de Conturi are competente multiple, cele mai importante fiind urmatoarele:

a) atributii de control, pentru indeplinirea carora colaboreaza cu alte institutii internationale similare si cu organismele nationale de control din statele membre.

b) atributii de asistenta, Curtea Europeana de Conturi supravegheaza activitatatile Consiliului si Parlamentului, urmarind corectitudinea cu care acestea isi exercita functiile de control al executiei bugetare.

c) atributii consultative, se exercita in activitatea de elaborare a unor avize cerute de unele institutii comunitare, cu privire la adoptarea unor acte juridice.

1.2. Institutii complementare.

a) Organe consultative

Comitetul Economic si Social este un organ consultativ al Uniunii Europene. Infiintat in 1957, acesta are rol consultativ pe langa institutiile europene mari (Comisia Europeana, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European). Consilierea se realizeaza prin avize privind propunerile legislative ale UE si, de asemenea, prin elaborarea de avize din initiativa Comitetului Economic si Social. Unul din rolurile principale ale acestui organism este de a asigura "o punte" intre institutiile UE si "societate civila organizata".

Comitetul Regiunilor este un organism de reprezentare a intereselor locale si regionale, care contribuie la intarirea legaturilor dintre cetatenii aceleeasi regiuni, la apropierea si implicarea acestora in deciziile Uniunii. In prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei institutii Comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul), compus din 344 de membri. In sistemul institutional comunitar Comitetul si-a castigat un loc bine definit datorita experientei politice a membrilor sai la diferite niveluri locale si a cunoasterii aprofundate a problematicii regionale si locale.

b) Organe de gestiune specializate

Avocatul Poporului in Uniunea Europeana sau Ombudsmanul European este ales dintre cetatenii Uniunii Europene, care au drepturi civile si politice depline si care ofera toate garantiile privind independenta. Trebuie sa indeplineasca conditiile necesare pentru exercitarea celei mai inalte functii juridice din tara lor si de asemenea sa dispuna de experienta si competente recunoscute pentru a indeplini indatoririle Ombudsmanului European. Parlamentul European numeste in mod normal Avocatul Poporului pentru un mandat electoral complet (cinci ani). Ombudsmanul European inceteaza sa isi indeplineasca indatoririle fie la sfarsitul mandatului, fie in urma demisiei sau a eliberarii din functie. Cu exceptia cazurilor in care este eliberat din functie, Ombudsmanul European ramane in functie pana la numirea succesorului sau. In eventualitatea intreruperii timpurii a indeplinirii indatoririlor, in termen de trei luni din momentul in care postul devine vacant, este numit un succesor pana la sfarsitul mandatului parlamentar. Ombudsmanul European care nu mai indeplineste conditiile necesare pentru indeplinirea indatoririlor sale sau care se face vinovat de o abatere disciplinara grava poate fi eliberat din functie de Curtea Suprema de Justitie a Comunitatilor Europene, la cererea Parlamentului European.

Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind cazuri de administrare defectuoasa in actiunea institutiilor si organelor Uniunii Europene. Ombudsmanul este complet independent si impartial, isi indeplineste indatoririle in mod complet independent, in interesul general al Comunitatii europene si al cetatenilor Uniunii. Pe parcursul indeplinirii indatoririlor sale, acesta nici nu incearca sa obtina si nici nu accepta instructiuni din partea nici unui guvern sau a altui organism. Acesta nu savarseste nici un act incompatibil cu natura indatoririlor sale.

La preluarea indatoririlor sale, Ombudsmanul European se angajeaza solemn in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene ca isi va indeplini indatoririle in mod complet independent si impartial, si ca pe parcursul mandatului sau si dupa incheierea acestuia va respecta obligatiile care decurg din acesta, in special indatorirea de a proceda cu integritate si discretie in ceea ce priveste acceptarea unor functii, numiri sau beneficii dupa incheierea mandatului sau. Pe parcursul mandatului sau, Ombudsmanul European nu poate indeplini nici un alt fel de indatoriri politice sau administrative si nu poate avea nici o alta ocupatie, indiferent daca acestea sunt cu titlu oneros sau nu.

In privinta remuneratiei, a alocatiilor si a pensiei, Ombudsmanul European se situeaza la acelasi nivel ca si un judecator al Curtii Supreme de Justitie a Comunitatii Europene.

Banca Europeana de Investitii este institutia financiara a Uniunii Europene si a fost stabilita in conditiile Tratatului de la Roma. Banca Europeana de Investitii  a fost infiintata prin Tratatul de la Roma, fiind un institut de finantare al Uniunii Europene. Prin promovarea unei dezvoltari echilibrate a intregului spatiu comunitar, Banca Europeana de Investitii contribuie la coeziunea economica, sociala si teritoriala a UE. Banca Europeana de Investitii, ai carui actionari sunt cele 27 de state membre ale UE, este condusa de Consiliul Guvernatorilor, alcatuit din cei 27 de ministri de finante, cate unul pentru fiecare stat membru. Banca Europeana de Investitii are personalitate juridica si autonomie financiara, avand rolul de a prelua finantarea pe termen lung a unor proiecte concrete, a caror viabilitate economica, tehnica, ecologica si financiara este garantata. Resursele necesare pentru acordarea imprumuturilor provin in mare parte din obligatiuni plasate pe pietele de capital, Banca Europeana de Investitii dispune insa si de resurse proprii. In perioada 1994-1999 activitatile Bancii Europene de Investitii s-au axat in mare parte pe urmatoarele sectoare: transporturi, telecomunicatii, energie, apa, invatamant.

Banca Centrala Europeana este banca centrala a Uniunii Europene, cu functia de administrare a politicii monetare in cele 13 tari care folosesc euro ca moneda (Uniunea Monetara Europeana). Banca Centrala Europeana Isi are sediul in Frankfurt am Main. Principalele functii ale sale sunt: distributia si supravegherea stabilitatii monedei Euro, definirea politicii europene a intereselor si controlul rezervelor de bani cooperarea cu bancile nationale. Membrii Consiliului Guvernatorilor Bancii Centrale Europene sunt membri ai Consiliului Director si in acelasi timp presedinti ai bancilor nationale. Consiliul Director al Bancii Centrale Europene, cel mai important organ de decizie al Bancii Centrale Europene, este ales la fiecare 8 ani si este format dintr-un presedinte, un vicepresedinte si alti patru membri.

Cu exceptia Parlamentului European, cetatenii Uniunii Europene nu au legatura directa cu nici una dintre institutiile Uniunii Europene, dar in schimb, sunt stabilite raporturi cu acestea prin intermediul guvernelor nationale.Guvernele nationale ale statelor membre au cedat puteri importante institutiilor comunitare, indeosebi de la Actul Unic European, cand activitatile Comisiei, Cosiliului Uniunii Europene, Parlamentului European si Curtii de Justitie Europene au avut o influenta directa asupra vietii europenilor.

Este cert faptul ca institutiile europene reprezinta puntea noastra de legatura cu familia europeana, dar poate ca este important sa admitem ca institutiilor comunitare "inca le lipsesc multe din caracteristicile unei forme de guvernare federala conventionala"