Ideologia politica- un concept polisemic si polimorf. Perspective teoretice de referinta

Ideologia politica- un concept polisemic si polimorf. Perspective teoretice de referinta

Conceptul de ideologie politica nu se bucura de o perceptie interpretativa unitara. El cunoaste, in planul semnificatiilor un parcurs cronologic determinat. Aceasta constatare ramane fundamentala pentru orice tip de abordare a politicului caci "Nici chiar cei mai putin rafinat empiristi nu scapa de inevitabil, si anume de faptul ca datele pe care le detin se afla si se exprima prin concepte, prin urmare depind de cuvintele prin care sunt exprimate conceptele."[1] Iata de ce o scurta privire asupra semnificatiilor pe care le cunoaste termenul e absolut necesara.

La 1801 termenul este folosit de Antoine Desttut de Tracy[2] (1754-1836) cu intentia de a inaugura o stiinta noua, ce urma sa devina o "teorie a teoriilor". Lucrarea unde acesta intentiona sa puna bazele acestei "teorii a teoriilor" apare, asa cum am spus la 1801, cu titlul de "Elemente de ideologie- Ideologia propriu zisa"

Impotriva sensului si programului propus de de Tracy a scris Stendhal, care a considerat ca ar fi o adevarata obraznicie sa se scrie un tratat stiintific al ideilor, pentru ca acesta implica semnificatia conform careia tot ce nu este conform cu acest tratat este gresit.

Totusi termenul de ideologie si derivatii sai ideologisti si ideologi a facut o cariera de cateva decenii. Au existat ideologisti - cum ii numea de Tracy. Ideologistii francezi au fost: Destutt de Tracy, Cabanis, Garat, Voloney, Dounou etc, grupul de filosofi si politicieni care credeau ca socialul si politicul sunt complet rationale si pot fi descrise si modelate rational. Mai mult, ei au aparat ideea conform careia ele pot fi permanent supuse unor imbunatatiri.

Impotriva ideologistilor si a pretentiilor lor de a detine monopolul ameliorarii sociale prin rationalizare, Napoleon[3] si Chateaubriand au lansat si impus un termen contrar: Ideologi si au facut din Ideologie un termen cu sens peiorativ. Napoleon a etichetat in mod explicit ideologia ca fiind "o metafizica de calau". Ideologie este un termen de creatie franceza, "ca mai toate lucrurile ispititoare", dar cu temeiuri larg europene. El a fost impus tocmai cand se parea ca va fi definitiv condamnat la derizoriu. Meritul acestui paradox istoric este al lui Napoleon, care a lansat impotriva criticilor sai intelectuali liberali, acuza conform careia ei vorbesc in numele ideologiei care nu este decat "metafizica nebuloasa", adica ceva ce nici ei nu pot defini. Aceasta "descalificare" academica, a calificat definitiv un termen livresc intr-un orizont politic.

Curentul care isi propune cea mai exclusivista luare in posesie a termenului este gandirea marxista. Andre Tossel liciteaza sententios "Conceptul de ideologie este un concept stiintific care nu si-a primit adevaratul statut decat in interiorul teoriei generale a materialismului istoric."[5] In mod evident, chiar si dupa "privatizarea" conceptului de ideologie politica in beneficiul marxismului acest concept ramane dificil de utilizat cu un sens consacrat. Michel Foucault arata, intr-un interviu din 1975, ca aceste dificultati sunt legate in principal de trei considerente:

mai intai pentru ca ideologia va fi totdeauna intr-o virtuala opozitie cu orice va fi fost adevarul

apoi pentru ca se refera la un lucru oarecare ca la un subiect (Foucault este si el impotriva separatiei artificial- carteziene dintre subiect si obiect)

in cele din urma pentru ca ideologia va fi intotdeauna in pozitie secundara prin raportare la ceva ce trebuie sa functioneze ca infrastructura sau determinant economic ori material

Remarcam aici la Foucault un loc comun ce poate fi identificat la ganditori din epoci si de orientari diferite: exista o opozitie radicala intre ideologie si adevar. (La fel precum in cazul lui Platon, Hobbes sau Hannah Arendt)

Revenind la perceptia conceptului de ideologie politica in orizontul marxismului trebuie sa remarcam aici faptul ca acesta cunoaste doua interpretari.

In Ideologia germana Marx si Engels identifica ideologia cu alienarea religioasa si filosofica. Ideologia apare ca o imagine rasturnata a realitatii; ea decurge din alienarea societatii scindata in doua clase antagoniste (dintre care una, trebuie in mod necesar sa o domine pe cealalta). Ideologia apare astfel ca o reprezentare falsa a realului constituita in profitul clasei dominante. Acest sens al ideologiei se inscrie in orizontul unei patologii a societatii divizate, este un simptom al alienarii. "aproape intreaga ideologie se reduce fie la o conceptie eronata a istoriei (omului) fie face abstractie complet de aceasta istorie."[7]

Marx retine insa o a doua acceptie a termenului de ideologie, acceptie mai larga, la care face referire in Manifestul Partidului Comunist (1848) Ideologia va fi definita aici ca o structura constitutiva si permanenta a spiritului uman: constiinta imediata a realului social trait de o comunitate de indivizi localizata istoric. Neomarxistii (influentati de structuralism si freudism) amendeaza discret aceasta directie de interpretare observand ca ideologia poate fi in anumite conditii sursa de eroare, fapt explicabil de altfel, datorita rolului inconstientului.

Este interesant de remarcat faptul ca Talcott Parsons, cu care Edward Shils a colaborat la nenumarate lucrari, propune o definitie a ideologiei apropiata de cea a lui Marx: "Criteriul esential al ideologiei este deviatia sa in raport cu obiectivitatea stiintifica Problema ideologiei apare atunci cand exista o contradictie intre ceea ce credem si ceea ce poate fi stabilit in mod stiintific ca fiind corect." ⁵

"Politica ar trebui sa fie realista; politica ar trebui sa fie idealista; doua principii care sunt adevarate atunci cand se completeaza unul pe celalalt si sunt eronate cand sunt separate." (M. Bluntschli)

Circulatia si perenitatea termenului ideologie sunt sustinute de lucrarile lui Marx, Engels, Berstein, Lenin, Gramsci, Lukács precum si a altor autori din perimetrul marxismului. Referindu-se la intelegerea pe care Gramsci o acorda termenului de ideologie Lukács scria: "Ideologia este in primul rand acea forma de prelucrare mentala a realitatii care serveste constientizarii praxisului social al oamenilor, determinandu-i pe acestia la actiune." Ei il leaga de miscarea muncitoreasca si de politica propriu-zisa. Mai tarziu, ideologii de tip fascist il vor supradimensiona. Acestea impreuna cu Stalin si cu practicile staliniste vor face loc ideologiilor totalitarismului. De aici se va concluziona nepotrivit faptul ca ideologiile in general sunt pericole sociale si umane. Ca urmare mantuirea omenirii ar depinde de o anume dez - ideologizare. Dezideologizarea a fost un concept forjat de politica de denazificare si de cea anticomunista si anti-sovietica din timpul razboiului rece.

Termenul a circulat deci dinspre teorie spre politica si invers dinspre politica spre teorie mai ales in secolul XX.

Jonctiunea intre tezele marxiste si dezvoltarea ulterioara a analizelor functionaliste asupra conceptului de ideologie este realizata de Karl Mannheim. Lucrarea sa Ideologie si Utopie, aparuta in 1929, pastreaza de la Marx ideea potrivit careia ideologia e menita sa produca un raport de dominare sociala, dar observa ca aceasta dominare e un dat structural si permanent al istoriei societatilor umane. Mannheim vede in

IDEOLOGIE -o expresie conservatoare, o viziune intoarsa spre trecut

UTOPIE    -o viziune orientata spre viitor, investita cu o functie revolutionara.

In esenta, iata ce spune Mannheim: "Prin ideologie noi intelegem aceste interpretari ale situatiei care nu sunt produse de experiente concrete, ci un tip de cunoastere denaturata de aceste experiente care servesc la escamotarea situatiei reale si actioneaza asupra individului in maniera constrangatoare"[9] Iata interpretarea lui Sartori la teoretizarile lui Mannheim: "Pe scurt, pentru Mannheim, utopia nu este nimic altceva decat un complement al ideologiei, plasand ideologiile revolutionare pe un talger al balantei (si rebotezandu-le utopii), iar ideologiile conservatoare (ideologiile pur si simplu) pe celalalt."

Karl Mannheim (1893-1947) este cel care a elaborat prima teorie cuprinzatoare a ideologiei, in lucrarea din 1929, Ideologie und Utopie, (Bonn 1929). Mannheim considera ca atasamentul fata de conservarea situatiei politice va genera ideologii, iar atasamentul fata de schimbare utopii. Pornind de la Marx si Weber el incearca sa realizeze o "sociologie a cunoasterii", prin care sa arate natura limitata a oricaror puncte de vedere politice, dependenta lor de situatia politica in continua schimbare. In acelasi sens Giovanni Sartori va opina: "Idealurile pot fi tradate in multe feluri, iar cel mai perfid mod este acela de a ignora faptul ca functia semnificativa a idealurilor se transforma pe masura ce mediul real in care acestea evolueaza se transforma."

De asemenea Mannheim cauta sa furnizeze un program de contracarare a eroziunii valorilor. (Corodarea valorilor este provocata, in viziunea lui, de extinderea capitalismului industrial. Mannheim isi numeste punctul de vedere relationism, pentru a-l diferentia de punctele de vedere care relativizeaza orice cunoastere sociala, si o face dependenta exclusiv de situatia pe care o descrie. Conceptia totala despre ideologie presupune dupa el supunerea la o analiza critica nu numai a punctului de vedere al adversarului, ci si al celui propriu. Mannheim pledeaza pentru o ideologie de perspectiva totala, realizabila prin metoda analizei critice.

"In ce relatie sunt sistemele de gandire ideologice cu societatea?" se intreaba Mannheim. Este evident ca ele sunt determinate existential, dar nu in mod direct. Astfel ca originea sociala a cunoasterii nu epuizeaza continutul sau. Dar intelegerea unui sistem de idei este conditionata de structura sociala cu care este conexat. Astfel modul nostru de a gandi este determinat de pozitia sociala.

Ideologiile sunt idealuri ce nu se realizeaza de facto niciodata. Cand utopiile reusesc sa influenteze direct realitatea, nu mai sunt, propriu zis, ideologii.

Largirea cunoasterii sociale este o datorie si o oportunitate a intelectualilor, patura sociala cu o pozitie de clasa mobila, neatasata, neamplasata ferm in ordinea sociala. Intelectualii sunt in pozitia sociala cea mai potrivita pentru producerea ideologiilor particulare, dar si a celor de perspectiva generala. Ei sunt beneficiari ai unui sistem educativ care reflecta complex tendintele generale ale societatii. Ei sunt reprezentantii ai unor origini de clasa diferite, ai unor indeletniciri ce presupun studiul unor timpuri si locuri diferite, fiecare furnizoare ale unei intelegeri proprii, dar legata de vederile si interpretarile celorlalti. Intelectualii pot si sunt datori sa produca ideologii. De remarcat aici faptul ca aceste teoretizari nu fac decat sa sporeasca confuzia in ceea ce priveste semnificatia termenului de ideologie.

Sociologia functionalista americana descrie ideologia in doua perspective diferite:

In perspectiva functiei sale de integrare sociala Talcott Parsons o defineste drept "sistem de credinte acceptat de toti membrii unei colectivitati si orientati spre integrarea acesteia".

In perspectiva functiei sale de schimbare sociala Daniel Bell, afirma ca "o ideologie totala este un sistem care cuprinde realul in intregul sau, corpul de credinte animate prin pasiune si care tinde la o schimbare totala a modului de viata". Politologul nord american Daniel Bell, pornind de la demersul lui K. Mannheim, de la impartirea ideologiilor de catre acesta in conceptii particulare despre ideologii si conceptii totale despre ideologie. Bell va oferi ideologiei politice o noua definitie si va incerca sa precizeze destinul ei in epoca contemporana. "In primul sens - precizeaza D. Bell - conceptii particulare despre ideologii putem vedea ca indivizii care profeseaza anumite valori au interese asemanatoare ( . ), dar acestea nu pot sa fie intotdeauna economice; ele pot fi interese de statut (precum de grup etnic care doreste o pozitie sociala mai buna) si interese politice. O ideologie totala - precizeaza in continuare politologul nord american - este, inainte de toate, un sistem inchis realitatii comprehensive, este un set de credinte, infuzate cu pasiune care vizeaza sa transforme in intregime un mod de viata".[12]

In mod transant, problema renuntarii la ideologie va fi pusa in 1955 de Raymond Aron, care in lucrarea sa Opiul intelectualilor, va lansa teza "sfarsitul erei ideologice". Caracterizand ideologia marxista drept opiu pentru intelectualitate, in numele progresului contemporan si al obiectivitatii stiintifice, Raymond Aron cere renuntarea la ideologie.

La o parere apropiata ajunge si cercetatorul austriac Ernst Fischer. In Marxismul si ideologia, el considera ca ideologia nu reprezinta cunoasterea stiintifica a lumii, ea ar fi, potrivit expresiei lui Marx "falsa constiinta"; ideologia nu reflecta lumea cum este ea in realitatea, ci asa cum pare ea in dorintele detinatorilor puterii social politice. In acelasi sens Lukács observa ca "Nici o conceptie individuala adevarata sau falsa, dupa cum nici o ipoteza sau teorie stiintifica etc. nu este- in sine si pentru sine- ideologie, ci ea poate, asa cum am vazut, sa devina ideologie."[13]

In timp ce unii autori vorbesc despre "sfarsitul ideologiei" sau despre necesitatea renuntarii la ea, altii, mult mai realisti cum este cazul filosofului K.R. Popper sau al economistului J.A. Schumeter si al politologilor J. Goltung, L. Althusser, P. Cambell si P. Howard, desi admit ca subiectivitatea ideologiei este un impediment in cercetarea stiintifica, aceasta, nu este in masura s-o inlature din teoria si practica social-politica contemporana.

In studiul Marxism si umanism, Louis Althusser desi face distinctie intre ideologie si stiinta, afirmand ca in ideologie precumpaneste functia practica sociala, in timp ce in stiinta cea cognitiva. El defineste ideologia ca o expresie a raportarii omului fata de lume, dar o raportare imaginara, care nu descrie o realitate. Pledeaza pentru necesitatea ideologiei in orice societate si in orice epoca, atribuindu-i un rol reglator al raporturilor umane.

Inca din 1957, P. Campbell si P. Howard in lucrarea lor cu titlul semnificativ America are nevoie de idei, argumenteaza necesitatea ideologiei astfel "Omul care dispune de o anumita ideologie poate atrage de partea sa pe cei care n-au ideologie . in schimb, omul care nu dispune de idei nu-i poate castiga pe cei care au deja idei formulate". Chiar si initiatorul "sfarsitului erei ideologice", Raymond Aron, revine asupra propriei sale teze anuntand ca "discutia asupra sfarsitului ideologiei se incheie, incepe discutia si dezbaterea asupra noului ev ideologic".

Nu numai oamenii de stiinta vad necesitatea ideologiei, ci chiar si politicienii. Fostul presedinte al S.U.A., J.F. Kennedy, afirma ca "natiunea americana are mai mare nevoie de forta ideilor, decat de forta atomica, de forta aeriana, de cea financiara si industriala.

Din aceasta scurta analiza, consideram ca s-a desprins clar ideea ca eliminarea ideologiei din planul cercetarii stiintifice si din planul practicii politice nu este posibila si nici necesara. "Relatia dintre stiinta si ideologie nu poate fi nicidecum descrisa, nici macar in liniile sale mari, prin proclamarea pretinsei neutralitati valorice a stiintei, a abtinerii ei de la valorizari.( . ) . valorizarile claselor dominante in momentul respectiv sunt considerate drept fapte impartiale, scapandu-se din vedere faptul ca cea mai elementara alegere a tematicii, de pilda alegerea faptelor in stiinta istoriei, nu poate avea loc intr-un mod cu totul independent de orice ideologie."[14]

Daca ideologia se naste in temeiul unei fracturi intelectuale fata de religie nici o ideologie nu poate renunta la caracterul profetic specific oricarei doctrine religioase. Pornind de la aceasta definire si clasificare a ideologiei, D.Bell ajunge sa sustina ca "marxismul este o ideologie si in aceasta calitate marxismul este o religie seculara"

Ruptura fata de religie determina pentru ideologia politica doua consecinte determinante:

a.  Orice ideologie sta sub semnul unei omogenitati intelectuale specifice epocii moderne.

b.  Nu mai exista o institutie politica simbolica, semnificativa pentru ansamblul fenomenului politic. Nu exista institutie politica care sa se constituie intr-un centru. Fiecare este un actor determinat al campului social in functie de care se defineste si se redefineste puterea politica.

1.Ideologiile sunt, in general, credinte de grup pe care indivizii le asimileaza prin procesele de socializare; multi oameni primesc o ideologie prin identificarea cu un grup social sau prin distantarea fata de acesta.

2. Ele se transforma in argumente: ele sunt menite sa convinga si sa contracareze conceptiile rivale.

3.Ele afecteaza in totalitate unele din valorile majore ale vietii.

4. Ele cuprind programe pentru schimbarea sau conservarea ordinii politice; pentru apararea, reformarea sau abolirea unor institutii social-politice.

5. Ele sunt, in parte, rationalizari ale intereselor de grup-dar nu in mod necesar interesele tuturor grupurilor care le imbratiseaza.

6. Ele sunt normative, etice, moralizatoare in ton si in continut.

7. Ele sunt, inevitabil, parti ale unui sistem de credinte mai vast si impartasesc proprietatile structurale si stilistice ale acestui sistem.

8. Ele au un corp de documente sacre (Constitutii; Declaratii ale Drepturilor; manifeste; programe) si eroi (parinti fondatori; unificatori; salvatori; profeti si intelepti; mari interpreti si autori).

9.Toate ideologiile, ca toate celelalte credinte, implica o teorie a cauzei si a efectului in lume, precum si o teorie despre natura umana (buna sau rea; perfectibila sau nu).

Ideologia este inca un termen viu, din moment ce teoreticieni de marca se razboiesc permanent cu el, trecandu-l prin analize de maxima rigoare epistemica. Din moment ce miscarile politice cele mai diverse isi cauta un temei doctrinar, un cheag supra-situational, tocmai pentru a se defini si legitima, inseamna ca are ratiuni de fi. In conditiile in care identificarile de partid ale alegatorilor se bazeaza pe ideologii, inseamna ca el functioneaza politic, indiferent la disputele teoretice despre inconsistenta si inoportunitatea lui. Actualitatea conceptului de ideologie se leaga de utilitatea lui politica si nu de o prezumtiva puritate teoretica.

Termenul este util politic pentru a desemna propunerile teoretice de orientare politica si invers, gruparile populatiei dupa orientarile lor de factura teoretica. Guido Dericks propune o sistematizare a doctrinelor politice pornind de la observatia fundamentala facuta de parintii sociologiei, plecand de la marea schimbare sociala a secolului XIX de la comunitate (Gemeinschaft) la societate (Geselschaft). El vorbeste de ideologiile comunitare (nationalismul, ecologismul) care pun la indoiala evolutia catre globalizarea planetara si ideologiile societale (liberalism, social-democratie) care pun accentul pe democratizare si progres, emanciparea fata de "familie" biserica, stat.

El desemneaza insa o realitate foarte subtila si volatila cum rezulta din procesele politice, care in final incrimineaza ideologiile, dar nu gasesc ideologii activi, ci doar marile teorii filosofice[15].

Cateva sensuri majore ale termenului ideologie. Intelesul istoric, de ideologie ca stiinta a ideilor, nu mai are relevanta in contemporaneitate. Astazi sunt denumite cu acest cuvant o varietate deconcertanta de produse din sfera politica[16]. Intelesurile contemporane mai semnificative care pot fi luate in considerare sunt, in opinia noastra urmatoarele:

a)  proiecte politice, bazate pe idei abstracte si intemeind o prognoza politica derivata din dinamica si din logica ideii (care nu au radacini in realitatea la care se refera), utopii; ( Dupa Marx, era ideologic, tot ceea ce nu tinea cont de realitatile economice), cu varianta de utopii periculoase, tocmai pentru ca ignora realitatea.

b) falsa constiinta de clasa, cum a fost inteleasa in marxism;

c)  proiecte politice partinice care disting, separa diferitele parti ale unei comunitati, proiecte bazate pe prezumtia diferentierii comunitatii dupa interese si valori politice ireconciliabile sau cel putin ferm opuse de-a lungul marilor linii de clivaj social

d) idealuri, valori si proiecte politice care integreaza o comunitate sau o subunitate a unei comunitati.

Pe scurt, termenul a circulat si circula cu doua tipuri de acceptiuni, legate de pozitia partizana, respectiv obiectivista. In perspectiva partizanatului politic se vorbeste in termeni pozitivi despre ideologia propriei pozitii si se vorbeste critic, si chiar peiorativ, despre ideologia / ideologiile adverse. In perspectiva obiectivista ideologia este vazuta ca violare a devenirii sociale prin impunerea politica a unor canoane deduse din teorii utopice (H. Arendt) si ca falsa constiinta de clasa. (Marx, in tinerete,)

Cum se observa usor, sensurile nu sunt exclusive, de aceea ele se contopesc uneori, dupa cum de multe ori genereaza false conflicte teoretice, pentru ca se discuta sub acelasi termen despre realitati diferite. Asa cum observa Lukács "Sensul concret al ideologiei este asadar mai bogat decat cel al conceptului de ideologie inteles in sens strict. El se refera doar la faptul, aparent tautologic, ca in existenta sociala nu poate sa se iveasca nimic a carui aparitie sa nu fi fost codeterminata de aceasta existenta."[18]

Termenul ideologie lasa realitatea cu profil ideologic intr-un spatiu confuz, tocmai pentru ca se aplica cu prea multa usurinta la realitati foarte diferite si uneori contradictorii. Cateva delimitari ar fi, tocmai de aceea, cat se poate de binevenite.

Indoctrinarea si propaganda presupun in subsidiar o ideologie dominanta. Propaganda propriu-zisa este azi ideologie in actiune, modelata conform artei si codurilor audio-vizualului. Ca mesaj propriu-zis este un text care pregateste sau justifica actiuni concrete ale puterii, pe cand ideologia justifica ansamblul luarilor de pozitie, partizanatul puterii. Propaganda devine posibila numai dupa conturarea conceptului de ideologie. In orizontul propagandei puterea politica este supusa unui sistematic proces de mitizare menit sa-i consolideze autoritatea si legitimitatea. Ideologia actioneaza in plan teoretic cu intentii similare coercitiei exercitate prin intermediul parghiilor puterii juridice: disciplinarea sociala trebuie sa se faca si nu e atat de important daca acest tel e atins prin convingere ori prin constrangere. Convingerea este preferata, dar nu din motive "umanitare" ci pur economice: pur si simplu are costuri sociale mai reduse. Din acest motiv orice ideologie eficienta are ceva din caracterul persuasiv al unui mit. Ideologiile mari sunt mai mult sau mai putin mito-milenarisme politice. Mitul politic, la fel ca orice mit, este pasibil de analiza si decodificari.

Mitanaliza si ideologie.

Mitocritica si mitanaliza abordeaza fenomenul ideologiilor contemporane in sensul identificarii elementelor de continuitate dintre arhaic si modern, dintre traditiile prin excelenta religioase si noul val al culturii seculare. Invariantii mito-politici sunt decelabili atat prin hermeneutici "tari", de factura fenomenologica (patterns, "modele exemplare") sau psihanalitica (arhetipurile jungiene), cat si prin semiologii structuraliste sau cognitiviste (transmiterea cognitiva a unor "seturi de reguli").

Conceptul de ideologie, polimorf si cu o dinamica particulara, e descris de Alain Besançon prin raportarea la arii conceptuale limitrofe, precum gnoza, credinta, stiinta, utopia eschatologica si mitul. Ideologia, in variantele ei moderne (comunismul si nazismul) e caracterizata de o structura fundamental duala: credinta (care-i confera o consistenta mai solida decat cea a programelor politice, prejudecatilor si crezurilor) si stiinta (ca teorie argumentata rational si pretins dovedita). Ca atare, ea trebuie cercetata atat din perspectiva religiei, cat si a rationalitatii secularizate, filosofice si stiintifice. Raportarea la gnoza e esentiala pentru apropierea de ideologie, intrucat ofera singurul model imperfect al gandirii ideologice, care-i da acesteia o perspectiva istorica indepartata. Schema generala a ideologiei e de factura maniheista: doua principii (Bine-Rau) si trei timpi, anticosmismul si ideea construirii omului nou, mantuit, structura initiatica (initiatii si candidatii).

Mai mult, marile teme gnostice se regasesc in ideologiile modernitatii: ne-creditarea realului, ca opera a unui demiurg rau; constiinta acuta a unei duble decaderi a lumii si a sinelui, asociata revoltei impotriva acestei conditii degradate; cele doua cicluri de mantuiri (alesii si ceilalti); salvarea prin cunoasterea (gnosis) teoretica a legilor cosmo-antropice, istorica (evolutia cosmosului) si practica (mijloacele de mantuire); existenta unei morale proprii (exterioritatea raului in raport cu omul), diferita de cea comuna.

Ideologia devine, in acest sens, avatarul modern al gnozei, cu deosebirea ca acum argumentatia se bazeaza pe certitudini de tip stiintific, nu religios (credinta), ca in cazul gnozei clasice. Modul in care ideologia se foloseste de datele stiintifice e la fel de parazitar ca si in cazul celorlalte domenii apropiate. Stiinta furnizeaza principiul de certitudine si e redusa la rangul de ancilla ideologiae: obligata sa se descentreze, ea devine un simplu garant al ideologiei in virtutea structurilor comune ale rationalitatii si a caracterului enciclopedic. Concubinajul cu demersul stiintific are insa consecinte importante si de partea cealalta: el priveaza ideologia de facultatile sale speculative, poetice si mitologice si de referintele la religie.

Utopismul modern, non-fictional penetreaza in ideologii, miscari sociale, programe, proiecte, experimente si apeluri. Totodata, el are profunde radacini inconstiente, intrucat actul mental de a crea o lume utopica e un fenomen regresiv, o fantasma, o "iluzie compensatorie" (Adler), rezultat al intalnirii dintre realitatea acceptata si neputinta congenitala a teoriei pure. Diferenta dintre utopie si ideologie (in perspectiva lui Besançon) e mai degraba una de grad, decat de calitate: utopia e un proiect intelectual si imaginativ (vizionar) care, in cazul descinderii din acel "inainte" ideal, ce face din ea un motor al progresului, risca sa se blocheze in ideologie, prin scleroza si impotmolire. Utopismul, ca forma mentis, alimenteaza ideologiile, dar le si transcende, avand o dinamica proprie, transistorica. Ideologiile modernitatii, in schimb, mostenesc pozitivismul dogmatic si istoricismul secolului al XIX-lea, pe care le convertesc in adevaruri cu valoare catehetica.

Adevaratele succesoare ale miturilor arhaice in modernitate sunt insa ideologiile, gratie structurii lor mitologice si eschatologice bine camuflate si functiei pronuntat evazioniste.[19]