EVOLUTIA PROCESULUI DE INTEGRARE ECONOMICA

Bazele istorice ale integrarii (1945-1950)

Europa dupa razboi

Primele organizatii europene

abordarea integrarii ( Consiliu Europei )

abordarea comunitara ( Planul Schumann)

De la CECO la CEE (1951-1957)

Primele comunitati europene

CECO un susces (1951)

CEA un esec (1954) - Comunitatea Europeana de Aparare

CEE

Tratatul de la Roma

Actul unic vest european

Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Amsterdam

CAP. I EVOLUTIA PROCESULUI DE INTEGRARE ECONOMICA

Economia contemporana parcurge, la acest sfarsit de mileniu, un proces evolutiv de transformari structurale, calitative si cantitative desprinse din insati dinamica proceselor economice ce se desfasoara la scara planetara.

Una din tentativele evidente ale economiei mondiale este integrarea economica internationala. Acest fenomen a inregistrat o evolutie semnificativa, mai ales pentru Europa Occidentala, dupa al doilea razboi mondial.

SCURT ISTORIC AL CONCEPTULUI DE INTEGRARE ECONOMICA

Cuvantul "integrare" a fost utilizat, de la prima lui atestare grafica, in anul 1620 si pana la inceputul secolului nostru, exclusiv in stiintele exacte.

In limba romana, ca de altfel si in limbile germana, engleza, franceza sau italiana, cuvantul integrare este preluat din limba latina, unde " integratio-integrationis" era utilizat in sensul de a renova a restabili, a intregi, a completa².

Prima definitie a termenului este atestata grafic in prima editie a " The Oxford Engish Dictionariy " prin care " integrarea este combinarea partilor intr-un intreg si uniunea este un intreg rezultat din combinarea unor parti ori a unor membrii.

Astfel, integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune.

Sintagma "integrare economica " a fost utilizata pentru prima data sub forma ei negativa " ( dezintegrare economica) la inceputul deceniului al patrulea al secolului nostru in doua lucrarilor aparute concomitent in locuri diferite si descriind procese economice diferite.

Prima este lucrarea lui Elii F. Hheckscher, "Mercamtilismul" aparuta in limba suedeza in anul 1931, in cadrul careia mercantilismul este descris drept " un sistem de uniformizare cauzata de sistemul feudal "³.

Cea de-a doua lucrare este editata de Alfred Weber, " integrarea economica a productiei europene : O integrare asupra interdependentelor create in cadrul schimburilor comerciale dintre tarile europene " publicata in 1933, lucrare in care autorii au abordat gradul de interdependenta a tarilor europene, din perspectiva aprovizionarii cu materii prime si semifabricate.

Termenul de integrare a patruns destul de greu in limbajul oficial. El a fost utilizat pentru prima data in documentatia oficiala vizand ajutorul american acordat Europei prin Planul Marshall intocmita de trei economisti ai vremii : Charles P Kinleberger, Harold Van B. Clenelaid si Bet T. Moore.

Abordand integrarea economica majoritatea teoreticienilor ei, utilizeaza conceptele de " integrare negativa " si " integrare pozitiva ".

Prin " integrare negativa " se intelege eliminarea tuturor discriminarilor din calea circulatiei marfurilor si a mijloacelor de productie, iar prin " integrare pozitiva " se intelege formarea si aplicarea unor politici coordonate si comune in vederea realizarii unor obiective economice si de bunastare, altele decat eliminarea discriminarilor.

Ambele exemple se refera la integrarea economica al carui tel final este unirea economica.

Se poate vorbii deasemenea despre integrare glogala si integrare regionala.

Mondializarea sau globalizarea - integrarea fluxurilor de factori, bunuri si servicii in cadrul pietelor specifice la dimensiuni mondiale - reprezinta acea forma a integrarii economice in cadrul careia agentii economici isi desfasoara activitatea independent de restrictiile impuse de frontierele nationale, concureaza pe piete globale si se adreseasa unor consumatori cu gusturi pe cale de omogenizare.

Integrarea economica regionala reprezinta un proces economic si politic de unificare in diferite grade si proportii, parti si sectoare a economiiilor nationale

Forma cea mai complexa a integrarii economice regionale este data de integrare europeana, definita drept un proces istoric complex cu caracter juridic, politic, economic, educational, cultural, social, national, international, statal, interstatal si supranational . 5

Caracterul istoric este dat de faptul ca desfaturarea procesului integrativ se intinde pe o perioada indelungata, in decursul careia au avut loc transformari structurale fundamentale de natura politica, economica si sociela. Procesul integrativ vest-european este unul politic, deoarece decizia de intergare exprima vointa politica a fortelor politice si unul juridic, deoarece desfasurarea si realizarea lui se bazeaza pe apropierea legislativa a fiecarei tari participante la normele structurii nou create,

compatibilizarea legislatiilor nationale si formarea unor institutii comune, unul economic, deoarece se concretizeaza in formarea unor structuri economice care permit obtinerea de performante economice ce au dus la cresterea standardelor de viata a cresterii si dezvoltarii societatii in ansamblu; stiintific, intrucat se bazeaza pe cercetarera si cunosterea realitatii economice; educational, prin faptul ca urmareste compatibilizarea planurilor de invatamant pe principiul multiculturalitatii; social, deoarece integrarea exclude orice discriminare bazata pe nationalitate in privinta accesului la munca si a protectiei sociele.

Aparitia si dezvoltarea integrarii europene a fost generata si stimulata de doi factori importanti: progresul tehnologic si idealismul politic.

Rezultat al adancirii diviziunii muncii si cresterii specializarii in cadrul productiei materiale, progresul tehnologic, aplicat in mod diferit si la scara diferita etitatilor economice europene a condus la cresterea randamentului factorilor de productie si la cresterea volumului de bunuri si servicii produse.

Industrializarea a stimulat integrarea, determinand obtinerea unor ritmuri inalte ale cresterii economice si in sens invers, intensificarea integraarii a condus la dezvoltarea noilor tehnologii si cresterea specializarii internationale.

Idealismul politic, a generat de conditiile specifice existente intr-o Europa a extremelor : fie unita prin forta in cadrul unor imperii, fie faramitata de luptele pentru puterea politica si economica.

. EUROPA DUPA RAZBOI

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial Europa era distrusa economic, zdruncinata moral, inpinsa pe locul 3 sau 4 in scara puterilor mondiale si dezorganizata din punct de vedere politic.

In 1946, in cadrul unui discurs tinut la Zurich in Elevetia, primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchiil vorbea despre nevoia unor asa - zise " State Unite ale Europei ".

Unii autori printre care si A.H. Roberkson 6 impart cauzele care au determinat unirea statelor vest europene in trei categorii :

nevoia obiectiva a unei colaborari internationale tot mai stranse a statelor, caurmare a interdependentelor din lumea moderna;

diversificarea organizatilor internattionale regionale;

existenta unui anumit curent de opinie publica, stimulata de " Uniunea Paneuropeana " a lui Couden hove -Kalergi, de propunerea lui Aristide Briand din 1930 de a crea o " Uniune Federala Europeana" si de ideile lui Eduard Herrist din cartea sa " Statele Unite ale Europei".

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ideea integrarii europene s-a dezvoltat pe noi coordonate. Se considera ca nationalismul a stat la baza dezastrului provocat de fascism in Europa si, ca atare pentru ca pacea sa fie mentinita si aparata era nevoie de o Europa unita inainte de toate economic. Aceasta idee se regaseste in manifestul

Ventotene publicat in 1941 si apoi in Declaratia de la Geneva din 1944, care, prin Charta Atlanticului, propunea solutii pentru federalizarea Europei.

In aceasta perioada au aparut o serie de intentii vizand integrarea europeana pe baze federaliste sau functionaliste.

Astfel, David Mitrany a publicat in 1943 un studiu cu privire la organizarea pe baze functionaliste a regiunilor, continentelor si chiar a lumii, studiu care l-a inflientat pe Jan Monet in intocmitea proiectului de solutionare a divergentelor fracco-germane si de creare a CECO- Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.

Spre deosebire de functionalisti, care nu isi propuneau crearea unui nou stat, ci mai degraba transferul de competente unei noi autoritati in diferite domenii, neofunctionalistii propun crearea unor noi autoritati in formarea careia ar trebui atrase elitele.

Dintr-o perspectiva opusa functionalistilor si neofunctionalistilor, care pleaca in constructia lor dinspre varf spere baza, federalistii vad crearea autoritatii supranationale ca urmare a presiunilor directe exercitate de catre opinia publica asupra guvernelor chemate sa accepte cedarea unei parti din autoritatea lor unor organizatii sau institutii nou create.

Proiectele federaliste au ramas fara o finalitate practica, pe cand cele functionaliste au condus la dezvoltarea procesului integrativ inceput intre statele vestice in cadrul Comunitatilo Europene ".

Dupa incheierea razboiului in scopul prevenirii aparitiei de noi conflicte au luat fiinta un numar important de organizatii internationale, dintre care se remarca Organizatia Natiunilor Unite, Banca Mondiala si Fondul Monetar International.

Tot in aceasta perioada se semneaza si Acordul General pentru Tarife si Comert ( GAFT), ale carei prevederi puse in practica au condus la ridicarea graduala a barierelor tarifare si netarifare din cadrul schimburilor comerciale internationale.

Ca urmare a cresterii liberalizarii schimburilor comerciale si a fluxurilor de capital, cooncomitent cu formarea si dezvoltarea sistemului monetar de la Bretton Words se observa tendinta de intensificare a integrarii intre statele europene.

PLANUL MARSHALL

Pentru refacerea economiilor din tarile Europei de vest, SUA si-a oferit ajutorul lor prin intermediul Planului Marshall, furnizand intr-o prima etapa 70 % din fondurile destinate reconstructiei.

Inspirat din ideile lui Coudhone - Kalergi, planul Marshall a fost conceput initial sub forma unui ajutor nerambursabil insotit de evitarea suprasolicitarilor si a dublei impuneri, acordat tuturor statelor europene.

La 5 iunie 1947, are loc cuvantarea secretarului de stat al SUA, George Marshall la Harvard, prin care promite tarilor europene un ajutor de refacere, cu conditia ca acestea sa alaboreze un program comun de reconstructie.

Tarile vest europene si-au exprimat dorinta unor intelegeri bilaterale pentru primirea ajutorului, dar SUA au insistat pentru un sistem multilateral.

" Recipientii potentiali au dorit canalizarea ajutorului prin aranjamente bilaterale ", afirma Robert Scheatzel, dar Washington - ul a reactionat, prin a le impune europenilor responsabilitatea planificarii unei abordari globale.

Institutia creata sa raspunda acestui scop - Organizatia Europeana de Cooperare Economica ( O.E.C. ) a pus bazele experiantei si a conditionrii Planului Schumann 7.

URSS a refuzat in nume propriu si in numele celorlalte tari centrale si est europene aflate sub sfera ei de influienta ajutorul american.

Statele vestice au creat un Comitet European de Cooperare Economica insarcinat cu stabilirea nevoilor europene de import. Raportul, intocmit de sase tari europene, a stabilit ca totalul necesarului de import se situa la nivelul a 22 miliarde de dolari, adica 15 % din venitul national al SUA.

Cosecintele acordarii ajutorului american tarilor din Europa de Vest sunt multiple.

Finantarea americana a ajutat tarile vest europene sa scurteze perioada de reconstructie care s-a incheiat in 1949 si sa treaca la faza relansarii cresterii economice.

Acordarea ajutorului a fost conditionata de cooperarea efectiva intre guvernele statelor in cauza si de liberalizarea progresiva a schimburilor comerciale si a decontarilor internationale. Pentru punerea in paractica si urmarirea utilizarii fondurilor americane a fost necesara crearea unor foruri de integrare pozitiva ( Organizatia Europeana de Cooperare Economica - transformata ulterior in OECD sau Uniunea Europeana de Plati ) activitatile desfasurate in cadrul ei contribuind la reconstructia rapida a statelor vest europene. 8

Acordarea ajutorului financiar tarilor vest-europene a permis Statelor Unite obtinerea de avantaje de natura economica, politica si strategico-militara.

Efortul aplicarii Planului Marshall si al celorlalte ajutoare americane a fost cresterea rapida a schimburilor comerciale dintre Europa de Vest si SUA.

Exporturile europene au crescur de la o,71 miliarde de $ in 1947 la 1,81 miliarde de $ in 1951, in timp ce importurile din Statele Unite s-au dezvoltat de la 4,4 miliarde $ in 1947 la 5,4 miliarde $ in 1951, an in care a incetat ajutorul american acordat prin Planul Marshall.

Stimularea schimburilor comerciale cu Europa de Vest a avut efecte asupra cresterii gradului de cooperare a fortei de munca si cresterii economice din Statele Unite, ajutandu-le pe acestea sa depaseasca recesiunea economica ce se prefigura la inceputul anilor 1950.

PRIMELE ORGANIZATII EUROPENE

Seria organizatiilor vest europene a inceput cu Tratatul de la Dunkerque, incheiat la 4 martie 1947 intre Anglia si Franta, tratat de alianta si asitenta reciproca prin care fiecare parte se obliga sa o ajute pe cealalta in cazul unor agresiuni din partea Germaniei.

A urmat apoi semnarea la 17 martie 1948 a Tratatului de la Bruxelles intre Anglia, Franta si Tarile Benelux-ului, avand ca scop principal autoapararea colectiva in cazul unui atac armat din partea Germaniei. Tratatul are si prevederi privind colaborarea in domeniile economice, sociel si cultural. Organizatia creata prin Tratatul de la Bruxelles este cunoscuta si sub denumirea de "Uniunea Europei Occidentale".

Deschiderea spre politicile de tip liberal, colaborata cu nevoia de coordonare a ajutorului american au determinat tarile vest europene sa reconsidere ideea crerii unei zone economice intarite.

Primul pas a fost prin semnarea unor acorduri de cooperare bilaterala in diferite domenii, prin care se ridicau obstacolele in calea cooperarii si a conlucrarii in anumite sectoare, prin utilizarea instrumentelor specifice integrarii negarive, urmat de crearea unor institutii si organizatii comune ca rezultat al integrarii pozitive.

Consiliul Europei, in scopul coordonarii activitatilor culturale si respectarii drepturilor omului;

Uniunea Europei de Vest, creata in baza Tratatului de la Bruxelles semnat in 1948 ti intrat in vigoare in 1955, in scopul realizarii unei strategii comune in domeniul militar;

Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE), infiintata in anul 1948 (ulterior OECD), de catre tarile beneficiare a finantarii americane in scopul administrarii ajutorului ameriacn acordat Europei prin Planul Mashall.

Scopul OECD a fost acela de elaborare a unui program de refacere economica conceput in asa fel incat sa se elibereze progresiv Europa occidentala de nevoia sa de ajutor extern.

Pe langa administrarea Planului Marshall, OECD avea in vedere punerea in aplicare a unui mecanism de coordonare a politicilor economice, prin liberalizarea progresiva a schimburilor si platilor, echilibrarea balantei de plati externe si stabilirea conditiilor care sa permita revenirea la un sistem de convertibilitate generalizata a normelor . 9

Activitatile organizatiei se desfasoara pe baza colaborarii interguvernamentale. Prin semnarea, in decembrie 1960, a unei Conventii Europene, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Japonia si SUA au fost admise ca state membre ale OECD, iar Polonia Cehia si Ungaria au devenit membre ale organizatiei dupa 1990.

Consiliul Europei, Uniunea Europei de Vest si OECD reprezinta singurele institutii care au reusit sa reuneasca un numar semnificativ de state europene.

PLANUL SCHUMANN

Ideea ca o reconciliere franco-germana se poate realiza prin unirea economica a provinciilor Rhereane a aparut intre cele doua razboaie mondiale in Germania. In 1948, cele trei puteri ocupante adica SUA, Anglia si Franta cu instituit Autoritatea Internationala a Ruh-ului, prin intermediul careia si-au exercitat controlul asupra productiei de carbune si otel a Germaniei, concentrata mai ales in regiunea Ruh-ului.

Intre aliati incep sa apara divergente.

Jean Monnet, ii prezinta Ministrului de externe francez Robert Schumann, un plan de solutionare a divergentelor franco-germane.

Majoritatea analistilor sunt dea acord ca la baza Comunitatii Europene s-a aflat Declaratia Schumann din 9 mai 1950, care relua astfel o sugestie deja avansata de Winston Churchill in celebrul sau discurs de la Universitatea din Zurich din 19 septembrie 1946, cand a propus crearea Statelor Unite ale Europei, calificand extrem de urgenta o apropiere intre Germania si Franta.

Robert Schumann preconiza " plasarea ansamblului productiei franco-germane de carbune si otel sub o Inalta Autoritate comuna, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor tari din Europa "

Planul Schumann a prins viata la 18 aprilie 1951 la Paris.

Doua erau scopurile principale ale Declaratiei lui :

reconcilirea franco- germana;

punerea bazelor unei federatii europene.

Declaratia lui Schumann este considerata a fi prima abordare realista a problemelor privin integrarea, ea ramanand multa vreme Charta integrarii europene .

DE LA CECO LA CEE

Un moment deosebit in evolutia integrarii vest europene la constituit aparitia Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului ( CECO ) ca urmare a planului de reconciliere franco-germana lansat de Jean Monnet si G. Schumann in perioada 1946-1950, ca o organizatie economica subregionala, formata din sase state vest europene ( Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care au semnat in 1951 Tratatul de la Paris.

Caracteristica principala a Tratatului este ca prin intermediul lui statele semnatare transfera anumite puteri unui institutii numita Inalta Autoritate, compusa din 9 membrii, independenti fata de orice guvern.

Marea Britanie, consecventa idei lui W. Churchll din 1946 " noi britanicii avem deja Commonwealthul " a exprimat rezerve datorita caracterului supranational al organizatiei noi create si ca atare a refuzat participarea in cadrul ei.

Prin ratificarea acestui tratat, prlamentele celor 6 tari au creat prima organizatie supranationala cu caracteristici federale.

Pentru prima data CECO a infiintat o autoritate europeana comuna, careia guvernele membre i-au transferat o parte din puterile lor suverane si ai caror membrii

actioneaza in deplina independenta. Se trece astfel de la Europa "cooperarii " la Europa " integrarii ", cautandu-se domeniile cele mai potrivite care sa fie alaturate carbunelui si otelului. Franta considera ca cele mai potrivite : transporturile si energia, in special cea nucleara, iar Germania si tarile Benelux-ului doreu sa acorde prioritate comertului.

CEA - UN ESEC

( Comunitatea Europeana de Aparare )

Dupa razboiul din Corea si agravarea tensiunilor dintre Est si Vest, statele occidentale se vad nevoite sa intensifice eforturile de aparare, asociind la aceasta idee si Germania.

Planul Pleven - dupa numele prim ministrului francez de atunci Rene Pleven - elaborat la inceputul deceniului 6, integra si Germania Federala pe plan militar intr-o

Comunitate Europeana de Aparare ( CEA), dar, in august 1954 Adunarea Nationala a Frantei a respins acest priect care atenta major la suveranitatea tarilor membre prin faptul ca li se cerea sa renunte la constituirea unei armate nationale proprii.

Tentativa de a unifica astfel Europa a esuat.

CEE ( COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA )

In iunie 1955 ministri afacerilor externe al statelor membre CECO reiau la Mesina ( Italia ) si apoi in 1956 la Venetia eforturile de realizare a unie Europe unite, adoptand declaratii de principiu privind crearea Petei Comune.

Paul Henri Spaak a prezentat un raport privind posibilitatea integrarii progresive a celor 6 state fondatoare ale CECO in 1956.

Formarea CECO-ului, in perioada de reconstructie vest europeana a determinat cresterea productiei in statele membre, iar aplicarea prevederilor Uniunii Europene de Plati a favorizat liberalizarea comertului intercomunitar si multilaterrizarea sistemului de plati cu efecte asupra stabilizarii preturilor. Toate acestea au determinat guvernele statelor vest- europene sa caute sa largeasca cooperarea in domeniul economic. Rezultatul a fost aparitia in 1957, a doua noi comunitati.

Comunitatea Economica Europeana si Euroatomul, care ulterior, in 1957, printr-un amendament constitutional al tratatului de la Roma au fuzionat cu CECo, sub numele de Comunitatea Economica Europeana.

Tratatele se inscriu pe linia continuarii procesului de integrare economica din Europa Occidentala, indeosebi primul avand o sfera de cuprindere mult mai larga decat Tratatul de la Paris din 1951 care a pus bazele CECO.

TRATATUL PRIVIND CREAREA CEE

Potrivit Tratatului de la Roma, Comunitatea Economica Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unui " uniuni vamale" si apoi unei " uniuni economice si monetare ", implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa, libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea unei norme unice in interiorul comunitatii. Se prevedea si realizarea unei uniuni politice a tarilor membre.

Prevederi care au vizat crearea Uniunii Vamale :

a) inlaturarea completa, dar treptata a taxelor vamale de import si de export in relatiile comerciale dintre tarile membre, atat pentru produsele industriale cat si pentru cele agricole;

b)    inlaturarea completa, dar treptata a restrictiilor cantitative si a altor bariere netarifare din calea comertului reciproc al statelor membre, pentru a se asigura o libera circulatie a marfurilor in interiorul comunitatii;

c) instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre, adica a unui regim similar de impozite interne si elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei in cadrul comunitatii ;

d)instituirea unei politici comerciale comune fata de terti, conceput de Tratatul de la Roma ca o medie aritmetica a tarifelor vamale nationale ale tarilor membre, in vigoare de la 1 ianuarie 1957;

Odata cu instituirea tarifului vamal comun, tratatul a prevazut si armonizarea legislatiilor vamale ale tarilor membre pentru a se aplica uniform de toate acestea.

Prevederi care au vizat crearea Uniunii Economice si Monetare : Uniunea Economica si Monetara implica unificarea politicilor economice ale tarilor membre, care sa asigure nu numai libera circulatie a marfurilor ci si a serviciilor, a capitalurilor, a fortei de munca in cadrul comunitatii. De asemenea implica si o convertibilitate reciproca totala a monedelor nationale a tarilor membre si punerea in circulatie a unei monede unice.

Aceste prevederi privesc:

a) inlaturarea tuturor restrictiilor cu privire la circulatia fortei de munca in cadrul comunitatii;

b)    inlaturarea tuturor restrictiilor cu privire la circulatia capitalurilor si a serviciilor;

c) instituirea unei politici agricole comunitare, a unei politici energetice comunitare si a unor masuri comune privind remedisrea deficitelor din balantele de plati;

Partea a patra a Tratatului de la Roma se refera la " asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari la CEE " cu scopul de a dezvolta cu acestea schimburi comerciale reciproce si de a le sprijini pe linia dezvoltarii economice si sociale.

TRATATUL PRIVIND CREAREA COMUNITATII EUROPENE PENTRU ENERGIE ATOMICA ( EUROATOM-UL )

Euroatom-ul si-a propus ca obiectiv crearea conditiilor necesare dezvoltarii unei industrii nucleare puternice, prin actiuni comune vizand cercetarea si difuzarea

cunostintelor, crearea de intreprinderi comune si repectiv crearea unei piete comune in domeniul nuclear.

Cresterea fluxurilor comerciale a generat o crestere de 1 % a PIB-ului comunitar. 10

Ca urmare a influientelor exercitate prin liberalizarea schimburilor, volumul schimburilor comerciale intracomunitare a crescut mai rapid decat productia, cea ce a determinat cresterea gradului de dependenta a economiilor membre ale comunitatii si scaderea dependentei fata de restul lumii.

Aplicarea, in sectorul agricol si in cel al transporturilor a unor politici specificie comune alaturi de liberalizarea graduala a factorilor de productie a condus la atingerea celui de-al doila grad al integrarii, Piata Comuna.

Efectele integrarii comerciale asupra cresterii economice au fost benefice.

"Intre 1958 si 1972 economiile celor 6 state membre au inregistrat ritmuri de crestere spectaculoase, in medie de 4,6 % annual depasindu-le pe cele ale Statelor Unite si Marii Britanii. In acelasi ritm a crescut si gradul de ocupare a fortei de munca, economiile comunitare angajand, in completarea fortei de munca locale, emigranti din tarile Europei de Est si din fostele colonii. Cele doua socuri petroliere

ale anilor 1970, 1980 au influientat negativ atat ritmul cresterii economice, cat si pe cel al integrarii ". 11

1.3. ACTUL UNIC VEST EUROPEAN

Actul Unic Vest European a fost semnat la 17 - 18 februarie 1986 si a fost pus in aplicare in 1987. El aduce elemente noi cu privire la trecerea comunitatii de la stadiul de Piata Comuna la cea de Uniune Europeana.

Noile obiective ale Comunitatii erau :

desavarsirea pitei interioare unice si realizarea unui spatiu fara frontiere;

dezvoltarea capacitatilor tehnologice;

progresul ca pe o uniune economica si monetara;

intarirea coeziunii economice si monetare;

ameliorarea mediului inconjurator si a mediului de munca;

Documentul care a stat la baza semnarii Actulzui Unic Vest European a fost " Cartea Alba " care reprezinta o schita de realizarea pietei unice in care erau incluse masuri vizand inlaturarea tuturor obstacolelor din calea liberei circulatii in interiorul comunitatii.

Actul Unic Vest European implica si realizarea altor obiective, in afara pietei unice interne si anume :

- coeziunea economica, adica crearea conditiilor ca fiecare stat membru sa faca efortul de a-si conduce politica economica intr-un mod convergent cu cele ale partenerilor sai   din Comunitate;

- armonizarea politicilor sociale;

- coordonarea eforturilor de cercetare si dezvoltare tehnologica a tuturor statelor membre cu sprijinul multilateral al Comunitatii;

- cooperarea monetara;

- votul prin majoritate calificata;

- sporirea competentelor Parlamentului Comunitar.

Aplicarea prevederilor Actului Unic Vest European a condus la cresterea integrarii intracomunitare, prin cresterea convergentei economiilor statelor membre, si la luarea deciziei de continuare a integrarii prin adoptarea unor politici comune care sa conduca la infaptuire integrarii monetare si ulterior a celei politice.

Pe masura consolidarii Pietei Comune si a armonizarii politicilor sociale si monetare s-a trecut de la faza de Piata Comuna sa cea de Uniune Economica, in cadrul careia, intrumentele de integrare negativa utilizate cu precadere in fazele incipiente ale Uniunii, au cedat locul celor proprii integrarii pozitive.

1.4. TRATATUL ASUPRA UNIUNII EUROPENE

( TRATATUL DE LA MAASTRICHT )

Tratatul semnat la Maastricht in februarie 1992 a consfintit trecerea Comunitatii Economice Europene la faza de Uniune. Dupa ratificare el a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul aduce noi modificari si completari celor trei tratate anterior ( CECO -1952; CEE - 1957 si Euroatom - 1957 ) pe linia reformei incepute de Actul Unic Vest European. Tot acum se lanseaza si termenul de Uniune Europeana.

Elementele de noutate pe care le aduce Tratatul de la Maastricht sunt :

introducerea unei monede comune europene cel mai tarziu in 1999;

drepturi civice europene ( cetatenia uniunii);

noi competente pentru Comunitatea Europeana;

puteri suplimentare pentru Parlamentul European;

instituirea unei politici externe si de securitate omune.

Potrivit acestui tratat obiectivele Uniunii Europene sunt :

promovarea unui progres economic si sociel echilibrat, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei Uniuni Economice si monetare, cu obiectivul final al introducerii unei monede unice;

afirmarea identitatii Europene pe scena internationala, prin punerea in aplicare a unei politici externe si de securitate comuna si pe termen lung a unei politici de aparare comuna;

intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre ale Comunitatii prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;

dezvoltarea unei stranse cooperari in domeniul justitiei si a afacerilor interne;

mentinerea acquis - ului comunitar si dezvoltarea lui.

Principiile care stau la baza Uniunii Europene sunt : subsidiaritatea, codecizia si solidaritatea.

Subsidiaritarea reflecta faptul ca UE isi va asuma numai acele sarcini pe care le poate rezolva mai bine decat statele membre sau decat organele locale.

Codecizia si solidaritatea se refera la modul de adoptare a deciziilor si a raspunderii comune.

Tratatul are doua parti: prima se refera la Uniunea Economica si Monetara, iar cea de-a doua la Uniunea Politica.

Conform tratatului Uniunea Economica si Monetara (UEM) ar trebui sa se realizeze in trei etape:

prima etapa a inceput in iunie 1990 prin liberalizarea miscarii capitalurilor intre statele membre ale Comunitatii Europene si s-a incheiat in decembrie 1993 prin realizarea convergentei economice a statelor;

a doua etapa a inceput la 1 ianuarie 1994 si de va incheia la finele anului 1996. Ea vizeaza realizarea Uniunii Monetare. In cadrul acesteia va fi creata Banca Centrala Europeana ( Eurofed). Crearea bancii centrale a fost precedata de infiintarea Institutului Monetar European, care este embrionul viitoarei Banci Centrale Europene care a inceput sa functioneze de la 1 ianuarie 1994 cu sediul la Frankfud.

A treia etapa a inceaput la 1 ianuarie 1997 si s-a incheiat in 1999. In cadrul acestei etape va trebui sa intre in functiune Banca Central Europeana si adoptata o moneda unica ( ECU ) care va inlocui monedele statelor membre. Anglia a manifestat rezerve, prevazandu-se o clauza de optiune care ii va permite sa se alature, atunci cand va dori, celorlalte state membre. In cadrul acestei etape se va infaptui faza finala a Uniunii Economice si Monetare in care vor intra numai tarile ( cel putin 7) care vor indeplini urmatoarele criterii de convergenta:

- stabilitatea preturilor; inflatia din aceste tari nu trebuie sa fie mai mare decat 1,5 % fata de media celor mai performante trei state comunitare in materie de inflatie;

- finantele publice; deficitul bugetar nu trebuie sa fie mai mare de 3 % din PIB-ul fiecarei tari; datoria publica a tarii respective nu trebuie sa fie mai mare de 60% din PIB-ul acesteia;

- ratele de schimb nu trebuie sa depaseasca marjele normale (± 2,25 % fata de ECU ) prevazute in cadrul SME;

- rata dobanzii nutrebuie sa fie mai mare de 2 pct. procentuale fata de media primelor trei state performante in acest doemeniu.

Partea a doua a Tratatului de la Maastricht se refera la Uniunea Politica , adica la politica externa si de securitate comuna.

Obiectivele politicii externe si de securitate comuna sunt :

salvgardarea securitatii Uniunii si a statelor membre sub toate formele sale;

mentinerea pacii si securitatii internationale conform principiilor Cartei ONU si a principiilor si obiectivelor Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa ( CSCE) care sunt inscrise in Actul final de la Helsinki (1975) si in Carta de la Paris din 1990;

promovarea cooperarii internationale;

dezvoltarea si intarirea democratiei si a statului de drept ca si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Printre domeniile in care se preconizeaza " actiuni comune " sunt :

procesele CSCE;

politica de dezarmare si controlul armamentelor in Europa;

neproliferarea armelor nucleare;

- aspecte economice ale securitatii, in deosebi controlul transferului de tehnologie, armamentului catre tari terte si controlului de arme.

TRATATUL DE LA AMSTERDAM

La 17 iunie 1997, sefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au convenit asupra unui acord politic privind un nou tratat pentru Europe, Tratatul de la Amsterdam, care drept obiectiv intarirea eficacitatii si de araspunde mai bine asteptarilor cetatenilor.

Tratatul de la Amsterdam fixeaza patru mari obiective, care au menirea de a consolida cei trei " mari piloni" pe care se bazeaza Uniunea :

plasarea ocuparii fortei de munca si a drepturilor cetatenilor in centrul preocuparilor UE;

suprimarea oricaror obstacole din calea liberei circulatii si intarirea securitatii;

cresterea rolului UE in lume;

eficientizarea structurilor Uniunii in perspectiva largirii

1.Plasarea ocuparii fortei de munca si a drepturilor cetatenilor in centrul preocuparilor U. E.

A.Elaborarea unor orientari politice comune si a unor linii directoare

Tratatul de la Amsterdam pune in prim plan necesitatea de a actiona impreuna, prin elaborarea unor orientari politice comune si a unor linii directoare pentru fiecare tara.

El contine, alaturi de dispozitivul asupra Uniunii Economice si Monetare, un capitol rezervat "ocuparii ".

In mod concret, la Amsterdam, guvernele s-au angajat in :

corelarea politicilor privind ocuparea fortei de munca cu politica economica a Comunitatii;

promovarea unei maini de lucru calificate si capabile de adaptare, cat si a pietei muncii care sa se adapteze rapid schimbarilor economice.

In acest scop a fost instituita o supraveghere multilaterala a politicilor nationale si un comitet al ocuparii care asista institutiile abilitate in acest domeniu

B . Concilierea flexibilitatii cu securitatea muncii

Legislatia sociala la nivel european este bine dezvoltata in anumite domenii, precum libera circulatie a marfurilor, protectia sanatatii si a securitatii lor la locurile de munca, egalitatea sanselor intre berbati si femei.

Uniunea asigura fortei de munca europene dreptul de a circula si de rezidenta in oricare din teritoriile Uniunii si de a fi beneficiara ale acelorasi drepturi si privilegii ca si cetatenii nationali.

In decembrie 1991 ''protocolul social'' anexat Tratatului de la Maastricht semnifica vointa statelor membre - cu exceptia Marii Britanii - de a face un pas inainte in domeniul politicii sociale prin:

crearea de comitete de intreprinderi europene;

acordarea dreptului de concediu pentru ingrijirea copiilor, atat pentru femei cat si pentru barbati,

asigurarea egalitatii intre lucratorii cu timp partial si cei cu timp complet.

C.Intarirea drepturilor individuale

Acest tratat intareste drepturile individuale, conferite prin Tratatul de la Maastricht, ale fiecarei persoane ce are nationalitatea uneia din statele membre ale Uniunii, cum ar fi: dreptul oricarei persoane de a vota, de a beneficia de protectia diplomatica a tuturor statelor membre in tarile terte in care propria tara nu este reprezentata.

Astfel, Tratatul de la Amsterdam, garanteaza urmatoarele drepturi:

drepturile fundamentale;

drepturile consumatorilor;

drepturile de informare.

2. Suprimarea oricaror obstacole din calea

liberei circulatii si intarirea securitatii

A.Acordarea de noi responsabilitati in

domeniul justitiei si al afacerilor interne

Au fost avute in vedere urmatoarele aspecte :

politica vizelor ;

conditiile de acordare a permisului de sedere imigrantilor ;

procedurile de azil ;

reguli de cooperare juridica civila.

B.    Incorporarea de catre Uniunea Europeana

a acordului " Schengen"

Spatiul " Schengen" este un spatiu creat in 1990de catre Germania, Franta si tarile Beneluxului.

In cadrul " conventiei Schengen" au fost fixate numeroase reguli comune in materie de vize, drept de azil, controlul frontierelor externe, cooperarea intre politie si vama, pentru ca libera circulatie a persoanelor in cadrul spatiului Schengen sa nu antreneze perturbari de ordin public.

Toate statele membre s-au alaturat acestei initiative cu exceptia M> Britanii si Irlandei.

Tratatul de la Amsterdam integreaza conventia de la Schengen in cadrul institutional unic al Uniunii.

Cresterea rolului Uniunii Europene in lume

1. O mai buna aparare a intereselor economice ale Uniunii

Inca de la inceputurile sale, Comunitatea apara propriile interese comerciale in

numele tarilor membre. Comertul international al anilor '90 a fost diferit mult de cel al anilor '60 in care schimburile se bazau in principal pe marfuri agricole si industriale. La ora actuala, bunurile imateriale reprezinta o parte importanta a bogatiei produse de catre europeni.

Tratatul de la Amsterdam extinde competentele Uniuniiasupra domeniilor cheie ale proprietatii intelectuale si a serviciilor

B. Elaborarea unor strategii comune in domeniul

politicii externe si al securitatii

Sefii de stat si de guvern elaboreaza strategii comune pentru a ghida actiunea Uniunii. Consiliul decide in unanimitate actiunile ce trebuie intreprinse. Abtinerea unui stat nu afecteaza decizia.

C . Anticiparea crizelor si crearea conditiilor

pentru o decizie rapida

O analiza a evenimentelor si a consecintelor acestora va permite Consiliului European sa actioneze in timp util si mult mai eficace.

D .    Intarirea identitatii europene de securitate

si de aparare

Cele cincisprezece state membre ale Uniunii estimau ca fiind de dorit o apropiere fata de Uniunea Europei Occidentale ( UEO ), ai carei membri sunt aproape toate statele europene, exceptand Danemarca si tarile neutre in mod traditional:Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia.

4. Eficientizarea structurilor Uniunii

in persrectiva largirii

Marirea numarului de membri va determina o crestere a dificultatilor de a lucra impreuna: limbile utilizate in numar mai mare, reuniunile mai lungi, cat si sporirea problemelor care ar trebui sa fie rezolvate la un moment dat.

Tratatul de la Amsterdam mareste responsabilitatea Parlamentului, facand din procedura de codecizie o regula cvasigenerala.

Procedura de cooperare nu se va aplica decat in interiorul Uniunii Economice si Monetare.

In vederea viitoarei largiri, Tratatul de la Amsterdam a extins la noi domeniiposibilitatea de a adopta decizii cu majoritatea calificata.

Unanimitatea ramane regula pentru problemele de ordin constitutional si pentru nucleul de subiecte foarte sensibile, precum fiscalitatea.

Numirea presedintelui Comisiei nu va deveni efectiva decat dupa acordul Parlamentului European.

Tratatul de la Amsterdam incurajeaza o mai mare participare a parlamentelor nationale la treburile Uniunii.

Diversitatea dintre statele membre va creste odata cu extinderea Uniunii. Tratatul de la Amsterdam face posibila "cooperarea intarita".

Odata cu realizarea noilor adeziuni se va modifica ponderea statelor membre in cadrul institutiilor.

Comisia va fi compusa din cate un reprezentant national din fiecare stat membru. Ponderea statelor in sanul Consiliului va fi reechilibrat in scopul de a garanta ca o decizie luata de majoritatea statelor sa corespunda unui procent suficient al populatiei Uniunii. Aceasta se va putea realiza:

fie instituind un sistem de dubla majoritate (majoritatea statelor si majoritatea populatiei europene)

fie reponderand voturile fiecarui stat in functie de populatia sa

In ceea ce priveste Parlamentul European, numarul deputatilor nu trebuie sa depaseasca cifra de 700.