Caracteristicile Parlamentului Romaniei

Caracteristicile Parlamentului Romaniei

A. Structura Parlamentului Romaniei. Constitutia Romaniei instituie un parlament bicameral alcatuit din Camera Deputatilor si Senat (art. 61 alin.2). Atat deputatii cat si senatorii se aleg prin sufragiu universal direct, egal si liber exprimat. Rezulta ca ambele camere au aceeasi legitimitate si, pe cale de consecinta, reiese ca in Romania functioneaza un bicameralism politic egalitar. Legiuitorul constituant a ales aceasta formula din dorinta de a tempera tendintele autoritare ale parlamentului, de a atenua eventualele pozitii extremiste ale unei singure camere in aprecierea unor stari de fapt si in alegerea variantelor decizionale.[1]

Revizuirea Constitutiei, din anul 2003, a inaugurat inca un bicameralism egalitar de tip special[2], numit "bicameralism egalitar functional".

B. Organizarea Parlamentului Romaniei se inscrie in modelul prezentat. Astfel, fiecare camera are un presedinte, ales de adunarea respectiva, pe durata mandatului. De asemenea, fiecare Camera alege 4 vicepresedinti si 4 secretari. La acestia se adauga 4 chestori la Camera Deputatilor si 2 chestori la Senat. Acestia se aleg la inceputul fiecarei sesiuni.

Presedintele, vicepresedintii, secretarii si chestorii fiecarei camere alcatuiesc Biroul permanent al acesteia. In general, nu exista diferente intre atributiile pe care le indeplinesc presedintele, vicepresedintii, secretarii, chestorii si biroul permanent de la Camera Deputatilor si atributiile pe care le indeplinesc omologii lor de la Senat.

Cele mai importante atributii ale Presedintelui Camerei sunt : convoaca parlamentarii in sesiuni, conduce lucrarile Camerei (acorda cuvantul deputatilor, modereaza discutiile, stabileste ordinea votarii, anunta rezultatul votului), conduce Biroul permanent, reprezinta camera in raporturile cu tertii, atat pe plan intern cat si international.

Vicepresedintii indeplinesc, in ordinea stabilita de Biroul permanent, atributiile presedintelui, in caz de absenta, precum si alte sarcini incredintate de Biroul permanent.

Principalele responsabilitati ale secretarilor sunt : asigurarea intocmirii proceselor-verbale ale sedintelor si a listei parlamentarilor inscrisi la cuvant, efectuarea apelului nominal si consemnarea rezultatului votului.

Chestorii au atributii in rezolvarea problemelor financiare ale Camerei, asigurarea ordinii in sediul Parlamentului si gestionarea patrimoniului camerelor.

Biroul permanent are competente de natura politica si competente de natura administrativa. Dintre competentele de natura politica mentionam : elaborarea proiectului regulamentului Camerei, organizarea relatiilor Camerei cu alte parlamente, propunerea componentei delegatiilor pe care le trimite Camera la diferite organizatii internationale. Cea mai importanta competenta de natura administrativa este aceea de conducere a serviciilor Camerei[3].

Parlamentul Romaniei infiinteaza comisii pentru fiecare Camera alcatuite numai din deputati, respectiv numai din senatori, si comisii comune alcatuite atat din deputati cat si din senatori. Comisiile parlamentare pot fi permanente sau temporare.

Fiecare Camera isi constituie comisii permanente pe domeniile specificate in regulamentul sau. Comisiile temporare apartin fie unei Camere, fie ambelor. Comisiile temporare care apartin uneia dintre Camere sunt comisiile de ancheta si comisiile speciale. Rolul comisiilor de ancheta a fost deja prezentat. In ceea ce priveste comisiile speciale, acestea pot fi constituite pentru avizarea unor initiative legislative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative de interes deosebit, sau pentru desfasurarea altor activitati specificate in hotararea de infiintare. Comisiile temporare comune in Constitutia nerevizuita au fost comisiile de mediere.[4] Ulterior revizuirii comisiile de mediere mai subzista numai pentru adoptarea legilor constitutionale, deci pentru indeplinirea functiei de constituanta derivata.

Trebuie mentionat ca, indiferent de felul comisei, aceasta trebuie sa reflecte configuratia politica a Camerei.

Ca in orice parlament ales intr-un sistem pluripartid, si in Parlamentul Romaniei functioneaza grupuri parlamentare. Acestea se constituie separat pentru fiecare camera. Constitutia se rezuma doar la recunoasterea posibilitatii organizarii de grupuri parlamentare, lasand la latitudinea Camerelor reglementarea acestora, prin regulamentul propriu. Potrivit regulamentelor celor doua camere, pentru constituirea unui grup parlamentar, in cadrul Camerei Deputatilor este nevoie de cel putin 10 aderenti, iar in cadrul Senatului este nevoie de cel putin 5, cu precizarea ca acestia trebuie sa fi fost alesi pe lista aceluiasi partid, formatiune politica, alianta politica sau alianta electorala. Dupa constituire, fiecare grup isi alege un lider, numit presedinte si unul sau mai multi loctiitori ai liderului, numiti vicepresedinti.

Atributiile grupului parlamentar sunt: propune candidatii pentru alegerea presedintilor celor doua Camere, isi da acordul pentru desemnarea membrilor comisiilor parlamentare, poate cere modificarea ordinii de zi a sedintelor si poate prezenta amendamente la proiectele sau propunerile de lege.[5]

Mandatul celor doua camere este de 4 ani. Insa, potrivit art. 63 alin.1, introdus prin Legea de revizuire, termenul la care mandatul parlamentarilor ar expira se prelungeste de drept pe perioada starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta. Procedura legislativa inceputa si neterminata in cadrul unui mandat continua in mandatul urmator.

Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in doua sesiuni ordinare anuale simultane si in sesiuni extraordinare[6]. Prima sesiune ordinara incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie, iar a doua sesiune ordinara incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie (art.66, alin.1 din Constitutie). Sesiunile extraordinare pot fi convocate pentru rezolvarea unor probleme care nu sufera amanare, ele fiind justificate de cerinta indeplinirii unor sarcini deosebite sau de producerea unor evenimente neprevazute. Durata lor nu este prevazuta de Constitutie, singura limitare fiind cea determinata de inceperea sesiunii ordinare[7].

Pe parcursul sesiunii, Camerele lucreaza efectiv in sedinte plenare. Sedintele pot fi separate, pentru fiecare Camera, sau comune. De regula, sedintele sunt

publice, insa camerele pot hotari in anumite situatii, sedinte secrete.

In ceea ce priveste cvorumul, constitutia stabileste in art. 64 urmatoarele : Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor. Constitutia stabileste majoritatea necesara pentru adoptarea:

legilor ordinare - majoritatea membrilor prezenti - majoritate simpla ;

legilor organice - majoritatea membrilor fiecarei camere - majoritate absoluta  

legilor constitutionale - majoritatea calificata reprezentand votul a cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei camere.

C. Autonomia Camerelor Parlamentului.

a) Autonomia regulamentara este limitata doar de Constitutie. Aceasta inseamna ca, cele doua Camere ale Parlamentului isi stabilesc independent regulile de organizare si functionare, cu respectarea prevederilor constitutionale, iar impreuna elaboreaza regulamentul sedintelor comune, intrucat, potrivit Constitutiei, anumite atributii se exercita in sedinta comuna. Potrivit art.146 lit. c din Constitutie, constitutionalitatea regulamentelor camerelor este asigurata prin controlul exercitat de Curtea Constitutionala, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.

b) Autonomia financiara inseamna in principiu, capacitatea fiecarei Camere de a-si stabili propriul buget si de a-i controla executia, fara ingerinta celeilalte Camere sau a altui organ al statului. Dar Camerele nu dispun de surse proprii de venit, depinzand astfel de resursele ce li se aloca din bugetul statului, pentru alcatuirea caruia initiativa apartine exclusiv Guvernului[8] si a carui adoptare depinde de acordul ambelor camere. Practic, autonomia bugetara a camerelor se reduce la faptul ca fiecare camera isi stabileste plafonul resurselor bugetare necesare acoperirii cheltuielilor. Ele nu vor putea fi insa asigurate decat prin bugetul general al statului, care trebuie votat in sedinta comuna a celor doua camere. Asa fiind, cum in sedintele comune ale camerelor, ponderea voturilor deputatilor este de aproximativ doua ori mai mare decat cea a voturilor senatorilor, autonomia bugetara a Camerei deputatilor va putea deveni o realitate certa in timp ce resursele puse la dispozitia Senatului vor depinde in buna masura de votul deputatilor[9].

c) Autonomia administrativa Pentru a-si putea desfasura activitatea, fiecare Camera trebuie sa dispuna de functionari administrativi organizatii in diverse servicii. Parlamentul Romaniei dispune de o autonomie administrativa deplina, intrucat regulamentele celor doua Camere prevad ca organigrama serviciilor proprii se aproba de plenul Camerei, iar statele de functii si regulamentul de functionare a serviciilor se aproba de Biroul permanent.

Atat la Camera deputatilor cat si la Senat serviciile sunt conduse de un secretar general numit de plenul Camerei respective. Functionarilor parlamentari nu li se aplica statutul general al functionarilor publici.[10]

D. Rolul Parlamentului Romaniei

In regimul nostru constitutional Parlamentul are un loc central, de functionarea sa depinzand, in ultima instanta, eficienta intregii activitati statale si, implicit, social economice. Parlamentul este o institutie centrala a dezvoltarii democratiei[11], fiind unicul organ legiuitor , aceasta rezultand atat din monopolul elaborarii si adoptarii legii, cat si din abilitarea, in termen limitat a Guvernului de a emite ordonante simple, pe care le supune apoi aprobarii sale.

Potrivit prevederilor Constitutiei, rolul Parlamentului Romaniei este conceput in concordanta cu principiile parlamentarismului european actual, astfel incat pe langa functia legislativa si cea de control asupra executivului, consacrate ca esentiale inca de la inceputul secolului[13], Parlamentul Romaniei mai exercita functia de reprezentare si functia de desemnare a unor autoritati publice.

a) Functia legislativa se exercita in principiu dupa procedura clasica, ce reclama parcurgerea etapelor deja prezentate. Vom prezenta in continuare doar particularitatile procedurii legislative in Romania.

Prin revizuirea Constitutiei, din anul 2003, pentru optimizarea procesului decizional s-a reformat procedura legislativa. In noua conceptie se pastreaza egalitatea camerelor dar in sensul unei specializari functionale, acestea fiind pe rand Camera decizionala si Camera de reflectie .

Initiativa legislativa a cetatenilor este definita de art. 74 din Constitutie. Ea trebuie sa provina de la cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot, din cel putin un sfert din judetele tarii. Nu pot forma obiectul initiativei populare problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea. Efectul juridic al exercitarii initiativei legislative cu respectarea tuturor conditiilor de fond si forma este sesizarea Parlamentului[15].Daca anterior modificarii legii fundamentale initiatorul putea depune proiectul de lege (propunerea legislativa) presedintelui oricareia dintre cele doua camere, Constitutia revizuita stabileste ca acesta va trebui depus la Camera competenta sa il adopte ca prima Camera sesizata.

Mecanismul decizional este urmatorul: prima camera sesizata este Camera de reflectie, obligata sa dezbata proiectul de lege sau propunerea legislativa in termen de cel mult 45 de zile, respectiv cel mult 60 de zile pentru legile deosebit de complexe. Legea astfel adoptata se trimite celeilalte camere care va decide definitiv cu privire la aspectele din lege ce tin de competenta sa, trimitand eventual inapoi Camerei prime sesizate prevederile din lege cu privire la care a ajuns la o formulare diferita si pentru care competenta decizionala revine celeilalte camere. Aceasta din urma este obligata sa se pronunte in procedura de urgenta. Daca termenele au fost depasite se considera ca proiectul de lege sau propunerea legislativa a fost adoptata in forma prezentata de initiator.

Competenta decizionala a fost distribuita in asa fel incat:

Camera Deputatilor sa aiba rolul de camera decizionala de drept comun;

Senatul sa aiba competenta de camera decizionala pentru ratificarea tratatelor si a altor acorduri internationale, precum si in domeniul unor legi organice care privesc exclusiv organizarea si functionarea statului.

Revizuirea Constitutiei a eliminat asadar "naveta legislativa" prin precizarea camerei decizionale pentru fiecare categorie de legi[16].

Constitutia permite Presedintelui Romaniei ca inainte de promulgarea legii sa ceara o singura data reexaminarea legii (art. 77 alin. 2), dupa reexaminare promulgarea facandu-se in cel mult 10 zile de la primirea legii.

Potrivit art. 78 din Constitutie, dupa promulgare legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei.

b) Functia   de reprezentare este    consacrata expres in art.61 alin.1 din Constitutie : Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman . Acest fapt are multiple semnificatii:

In primul rand, aceasta inseamna ca Parlamentul Romaniei trebuie sa aiba o componenta izvorata din manifestarea suveranitatii nationale, sa dea expresie puterii poporului, unicul titular al puterii politice. Prin urmare, componenta Parlamentului nu poate fi decat cea rezultata din vointa manifestata de electorat la urne.

In al doilea rand, Parlamentul, odata constituit, trebuie sa se manifeste ca un exponent al intereselor politice ale intregului popor, disociindu-se prin mandatul incredintat de orice inclinare spre protejarea unor interese personale, particulare, locale sau de grup, care ar intra in contradictie cu cele generale, ale societatii.

In al treilea rand, Parlamentul nu este doar unul din organele reprezentative ale poporului roman, ci este chiar organul sau reprezentativ suprem, ceea ce este de natura sa justifice nu atat o preeminenta a acestei institutii in raport cu celelalte autoritati statale, cat mai ales prerogativele de control care ii sunt puse la dispozitie, prin Constitutie, in raport cu Presedintele Romaniei, Guvernul sau alte autoritati publice, in vederea asigurarii echilibrului puterilor[18].

c) Functia de desemnare a unor autoritati publice Precizam, de la inceput, ca prin desemnare intelegem investire, alegere sau numire . Ca regula aceasta functie se exercita de sedinta comuna a celor doua Camere. Exista insa si atributii de desemnare a unor autoritati publice care se exercita de o singura camera.

Principalele atributii de desemnare, exercitate de Camerele Parlamentului in sedinta comuna sunt:

- investitura Guvernului (art. 103 din Constitutie) - cea mai importanta atributie;

- numirea Directorilor Serviciilor de Informatii (art. 65, lit. h din Constitutie);

- numirea avocatului poporului (art. 65, lit. i din Constitutie);

- numirea membrilor Curtii de Conturi (art.140, alin.4 din Constitutie);

- alegerea Presedintelui si a presedintilor de sectii ai Consiliului legislativ (art.7 alin.2 din Legea nr.73/1993 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului legislativ republicata[20]).

Atributiile de desemnare care se exercita de o singura camera sunt :

- numirea a 3 judecatori la Curtea Constitutionala de catre Senat (art.142 alin.3 din Constitutie)

- numirea a 3 judecatori la Curtea Constitutionala de catre Adunarea Deputatilor (art.142 alin.3 din Constitutie)

- numirea a doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii de catre Senat (art. 133 al. 2, lit.b din Constitutie).

d) Functia de control asupra executivului este la fel de importanta ca si functia legislativa. Sintetic[21], procedurile de control parlamentar sunt :

a) incuviintarea de catre forul legislativ a masurilor exceptionale luate de seful statului, potrivit art.92 alin.2 din Constitutie. In aceasta categorie de proceduri se include, de asemenea, si dezbaterea mesajului prezidential prin care se aduc la cunostinta Parlamentului masurile luate de presedintele Romaniei pentru respingerea agresiunii impotriva tarii ;

b) acordarea si retragerea increderii acordate Guvernului ;

c) intrebarile si interpelarile ;

d) anchetele parlamentare ;

e) angajarea raspunderii guvernului asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege ;

f) suspendarea din functie a Presedintelui Romaniei ;

g) punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei ;

h) solicitarea urmaririi penale a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

Referitor la imbinarea functiei legislative si a celei de control, deosebit de semnificative sunt procedurile mixte, legislative si de control parlamentar in acelasi timp, si anume:

legiferarea prin intermediul ordonantei Guvernului - Parlamentul abiliteaza guvernul sa reglementeze intr-un anumit domeniu ce face parte din sfera legii ordinare

angajarea raspunderii guvernului pentru un proiect de lege - Guvernul prezinta un proiect de lege care, ca urmare a angajarii raspunderii sale se considera adoptat daca o motiune de cenzura nu a fost initiata in urmatoarele trei zile si aprobata potrivit legii

In cazul primei proceduri mixte a controlului parlamentar al executivului, latura legislativa absoarbe pe cea politica deoarece prima etapa a legii de abilitare depinde de obiectivul politic urmarit, care circumscrie insasi imputernicirea acordata, iar a doua etapa a legii de aprobare sau respingere a ordonantei depinde de modul de realizare a abilitarii acordate, deci de controlul indeplinirii legii de abilitare.

In cazul celei de-a doua proceduri latura politica a controlului parlamentar absoarbe pe aceea legislativa, intrucat prin efectul angajarii raspunderii guvernului se produce o deplasare de la dezbaterea proiectului prezentat spre disputa politica si spre necesitatea unor negocieri politice, ceea ce reprezinta o consecinta a faptului ca miza in aceasta situatia nu o constituie proiectul de lege, ci insasi ramanerea sau nu in functiune a Guvernului[22].

Institutia angajarii raspunderii Guvernului intervine pe fondul unui conflict politic intre Guvern si majoritatea parlamentara reprezentand un joc politic in forta al Guvernului, o provocare a Parlamentului de catre Guvern, joc din care Guvernul poate iesi fie infrant, in cazul adoptarii unei motiuni de cenzura, fie victorios, prin refortificarea increderii in Guvern a Parlamentului si a electoratului, in situatia nedepunerii sau respingerii motiunii de cenzura .

E. Statutul parlamentarilor in Romania

Vom examina statutul parlamentarilor romani sub cele trei aspecte esentiale pentru indeplinirea mandatului lor de reprezentanti ai poporului, si anume: imunitatile, incompatibilitatile si indemnizatiile.

Imunitatea parlamentara reglementata de Constitutia actuala a Romaniei, consta in doua categorii de garantii exceptionale de care se bucura parlamentarii, prin derogare de la principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a justitiei, si anume: inviolabilitatea si iresponsabilitatea juridica . Imunitatea defineste practic dreptul democratic al parlamentarilor la libera exprimare in exercitarea atributiilor lor[25].

Inviolabilitatea, reglementata de art.72 alin.2 din Constitutia revizuita este garantia speciala acordata parlamentarilor de a nu putea fi retinuti, arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata penala[26], decat cu incuviintarea camerei din care fac parte si dupa ascultarea lor

Fata de reglementarea inviolabilitatii se impun cateva observatii. In primul rand, ea functioneaza numai pe durata mandatului: cand acesta a incetat, regulile dreptului comun devin pe deplin aplicabile[28]. In al doilea rand, inviolabilitatea nu este absoluta ea poate fi ridicata printr-o hotarare a Camerei din care face parte parlamentarul in doua situatii:

1. cand urmarirea si trimiterea in judecata penala se fac doar de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

2. cand e vorba de o infractiune flagranta. In acerasta situatie deputatul sau senatorul poate fi retinut si supus perchezitiei, ministrul justitiei   fiind obligat sa informeze neintarziat pe presedintele adunarii asupra retinerii sau perchezitiei. Evident, Camera poate hotari metinerea sau revocarea masurii. Daca iviolabilitatea unui parlamentar a fost ridicata, el va fi judecat de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Concluzionand, se poate spune ca inviolabilitatea parlamentara nu suprima in nici un caz represiunea penala, ci doar intarzie momentul trimiterii in judecata, momentul urmaririi penale sau al cercetarii judecatoresti[29].

Iresponsabilitatea juridica a Parlamentarilor este reglementata in art.72 alin.1 din Constitutie, care prevede ca deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului

Spre deosebire de inviolabilitate care protejeaza parlamentarii numai in materie penala si numai pe durata mandatului, iresponsabilitatea juridica opereaza si in cazul raspunderii civile, nu numai pe durata mandatului, ci si dupa incetarea lui

Si iresponsabilitatea juridica este limitata intrucat se refera doar la faptele si actele savarsite in exercitiul mandatului. Aceste reguli ocrotesc parlamentarii impotriva unor abuzuri, unor urmariri judiciare nejustificate, arbitrare, declansate de executiv sau de adversarii politici.

Pentru faptele si actele savarsite ca simplu particular, parlamentarul nu se bucura de protectie. De aceea, eventualele insulte sau calomnii proferate de la tribuna Parlamentului nu pot fi considerate ca savarsite in exercitiul mandatului de deputat sau senator[30] si pot atrage raspunderea juridica

Asadar, imunitatea nu confera parlamentarului privilegii absurde in raport cu cerintele legii penale. Ea nu il protejeaza la modul absolut decat in ceea ce priveste opiniile si voturile exprimate in virtutea mandatului incredintat in mod democratic de catre alegatori.

Incompatibilitatile parlamentarilor romani sunt stabilite de art. 71 din Constitutie. Primul alineat al acestui articol dispune: Nimeni nu poate fi in acelasi timp deputat si senator . Acest text este neechivoc. Daca aceeasi persoana este aleasa atat deputat cat si senator, trebuie sa renunte la unul dintre mandate.

Cel de-al doilea alineat al articolului mentionat declara incompatibil mandatul de deputat sau senator cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, intrucat acestia sunt investiti de Parlament.

Asadar, in sistemul nostru constitutional este permis cumulul mandatului parlamentar cu cel guvernametal.

Cat priveste regula, care interzice cumulul mandatului parlamentar cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, desi Constitutia nu defineste functia publica de autoritate , Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei[31] reglementeaza aceasta chestiune, facand o enumerare ampla a functiilor considerate incompatibile cu calitatea de deputat sau senator (art. 81-82).

In doctrina, anterior aparitiei legii mai sus-mentionate, prevederea constitutionala amintita a starnit controverse, opinia dominanta[32] considerand functii publice de autoritate, acele functii publice care confera titularului capacitatea legala de a emite acte unilaterale obligatorii.

Indemnizatiile parlamentarilor romani sunt prevazute de art.73 alin.3 lit. c din Constitutie, care este o norma de trimitere la lege. Practic, dupa cum arata I.Deleanu[33], parlamentarii romani beneficiaza de indemnizatii principale, indemnizatii secundare si de indemnizatii pentru activitatea desfasurata in circumscriptia electorala in care au fost alesi.

Indemnizatiile principale sunt o suma fixa lunara, diurna pentru perioada in care parlamentarul este prezent la lucrarile in plen sau in comisii, costul cazarii, pe perioada sesiunilor, pentru cel ce nu domiciliaza in Bucuresti.

In sfera indemnizatiilor secundare se inscriu: diurnele de deplasare, gratuitatea transportului feroviar, auto, naval si pe liniile aeriene interne, rambursarea taxelor de posta si telecomunicatii interne.

In fine, pentru desfasurarea activitatii in circumscriptia electorala, parlamentarul beneficiaza de o suma forfetara egala cu indemnizatia lunara, din care trebuie sa suporte cheltuielile biroului sau parlamentar.