Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - comentariu

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI - comentariu

de Camil Petrescu

( Demonstratie : roman interbelic, subiectiv, psihologic sau de de analiza, realist, modern, de dragoste, ilustreaza conditia intelectualului )

In dubla ipostaza creatoare, de romancier si teoretician, Camil Petrescu a contribuit la modernizarea prozei romanesti interbelice prin sincronizarea cu tehnica proustianismului, asa cum rezulta din studiul «  Noua structura si opera lui Marcel Proust », sustinand romanul modern, subiectiv, in defavoarea celui traditional.

Prin cele doua romane, « Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi » (1930) si «  Patul lui Procust » (1933), Camil Petrescu ilustreaza principiile proustianismului, prin valorificarea analizei psihologice, a memoriei involuntare, prin cultivarea acroniei, a detaliului semnificativ si a stilului anticalofil. Autorul insusi a declarat : «  sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu . Aceasta e singura realitate pe care o pot povesti ». Repudiind scriitura in care naratorul obiectiv stie totul despre eroii sai, romancierul impune un narator homodiegetic,a carui perspectiva este una « impreuna cu .  » Schimbarea acestei perspective este subliniata prin urmatoarele afirmatii : «  Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai ».Roman modern de tip subiectiv, «  Ultima noapte .  » are urmatoarele caracteristici :naratiune la persoana I, fluxul constiintei, memoria afectiva,introspectia,autenticitatea experintei de viata, monologul interior, stilul indirect liber si anticalofilia.Temele romanului sunt anuntate inca din titlu, acestea fiind iubirea si razboiul. Textul romanului este structurat in doua parti, fiecare dezvoltand cele doua experiente fundamentale ale protagonistului Stefan Gheorghidiu, cea erotica si cea tanatica. Constructia subiectului presupune un artificiu compozitional, deoarece actiunea primului capitol, « La Piatra Craiului in munte », este ulterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I., fiind astfel evidentiate cele doua planuri temporale : al nararii ( prezent) si al povastiide iubire (trecut).Relatiile spatiale si temporale sunt evidentiate pentru a contura cadrul si a sublinia atmosfera in care se desfasoara evenimentele .

Aflat la popota, in timpul unei concentrari militare pe Valea Prahovei, in anul 1916, Stefan Gheorghidiu asista la o discutie despre iubire si fidelitate, pornind de la un caz semnalat in presa, ceea ce va declansa memoria afectiva a barbatului,care isi va reaminti cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela, moment care concentreaza, la nivel epic, intriga romanului. Capitolul al doilea, Diagonalele unui testament, contine retrospectiva iubirii studentului la filozofie, care se casatoreste cu Ela, studenta la Litere. Desi cei doi soti traiesc modest, ei sunt fericiti pentru ca se iubesc. Relatia lor incepe sa se degradeze din momentul in care barbatul primeste o mostenire de la unchiul sau, avarul Tache Gheorghidiu.Ela se dovedeste interesata de bani, se implica in discutiile respective, fapt ce il surprinde neplacut pe barbat. Cu ocazia excursiei de la Odobesti, femeia se dovedeste atrasa de domnul G fapt ce va declansa o criza la nivelul cuplului. Daca in romanul traditional, obiectiv, momentele canonice ale subiectului rescpecta ordinea cronologica a evenimentelor, in acest roman modern, subiectiv, desfasurarea actiunii sta sub semnul acroniei. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie cu scopul de a verifica fidelitatea sotiei, insa acest fapt nu va fi posibil din cauza declasarii luptelor. A doua experienta existentiala si de cunoastere, razboiul, impune o viziune realista, demitizanta, in care existenta pe front inseamna mizerie, haos, teama de moarte, dezordine. Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu reflecta absurdul si tragismul provocat de orice confruntare militara, in care pier fiinte nevinovate : «  Nu mai e nimic omenesc in noi ». Ranit, tanarul ofiter revine la Bucuresti, insa nu se mai simte legat afectiv de Ela. Ca un adevarat razboinic, barbatul a reusit sa-si invinga atat iubirea, cat si gelozia, propunandu-i femeii despartirea si lasandu-i o parte din avere, plus «  . tot trecutul ».Personaj-narator, Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului lucid, cu o viziune etica superioara, inadaptat si neinteles intr-o lume a indivizilor mediocri si meschini, aflat mereu in cautarea absolutului, la care tinde sa ajunga prin cunoastere

si prin iubire.El este o fire reflexiva, un « homo cogitans »,hipersensibil, orgolios si totodata vulnerabil. Portretul moral se realizeaza cu ajutorul caractrerizarii directe, indirecte, dar mai ales prin valorificarea procedeelor specifice romanului modern, subiectiv : analiza psihologica si introspectia. Statutul sau social, cel de asistent la catedra de filozofie a Universitatii din Bucuresti, semnifica vocatia personajului de a reflecta si de a filtra existenta prin propria constiinta. Personaj misterios, « rotund », Ela este descrisa din perspectiva acestui personaj-narator. Stilul anticalofil reprezinta optiunea autorului pentru un limbaj autentic, verosimil si « neinfrumusetat ».

In concluzie, prin acest roman autorul impune o proza subiectiva, ale carei caracteristici sunt : unicitatea perspectivei narative, identificarea eului narant cu eul narat, memoria involuntara, autoscopia si acronia.

In opinia mea, personajul principal masculin al acestui roman ilustreaza drama omului care incearca sa respinga acomodarea prin compromis. Observ ca acest lucru se reflecta in relatiile lui cu celelate personaje. In consecinta, personajul romanului analizat, un intelectual intransingent, ar putea constitui un reper pentru o lume care ignora adevarata ierarhie a valorilor.