Petrescu sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei. Exprimarea adevarului, fie el cat de crud, devine o norma morala fundamentala.
Romanul este alcatuit din doua carti aparent distincte. Prima carte cuprinde monografia analitica a sentimentului geloziei, ca element psihic dominant in viata sufleteasca a lui Stefan Gheorghidiu. Nu este o analiza de psihologie generala, ci analiza sentimentului trait de personaj in conditii date, cele ale unei societati cuprinse de febra afacerilor prilejuite de pregatirea intrarii in razboi si de participarea la razboi. A doua carte este propriu-zis jurnalul de campanie al autorului imprumutat eroului din roman. Integrarea acestui jurnal in roman i-a schimbat caracterul de notari zilnice, documentare, iar arta scriitorului i-a dat autenticitatea unei experiente dramatice, in care eroul a dobandit intelesurile profunde ale vietii si solutiile juste ale chinurilor din constiinta lui stapanita de gelozie.
Cele doua carti se imbina intr-o unitate de compozitie de larga viziune structurala; ele sunt doua parti care se alatura cronologic, sudura lor nu este o juxtapunere, ci o sudura organica in care problema primei parti se rezolva prin experienta din a doua carte, ca un triumf moral al personajului principal.
Aceasta unitate compozitionala o releva si titlul romanului, care subliniaza ca ultima noapte de dragoste este si intaia noapte de razboi. E noaptea punctului de sudura care unifica consubstantial cele doua parti.
Asadar in structura romanului distingem doua nervuri fundamentale: una sociala si una psihologica si ele apartin celor doua planuri: unul subiectiv care vizeaza descrierea monografica a unei iubiri, in toate fazele ei, de geneza, de stabilizare si de acord al afectului cu spiritul la cote superioare si de declin, si un plan obiectiv care vizeaza fundamentul pe care se desfasoara o lume, un intreg univers in care se consuma experiente. Cele doua planuri se dezvolta paralel si uneori se si interfereaza.
In planul subiectiv ca si la Proust, memoria reinvie intamplari trecute, dar la Camil Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte care vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte care vor conduce la optiunea finala. Eroul principal, Stefan Gheorghidiu, se aseamana cu eroii lui Stendhal, pentru ca si acesta isi inzestra personajele cu energie, virilitate si loialitate.
In constiinta sa se deruleaza, intr-o rememorare dramatica, viata lui interioara, supusa unei autoanalize, pentru a discerne adevarul iubirii lui. E o iubire pura, ideala si absoluta care este patata de infidelitatea sotiei sale Ela?
Stefan Gheorghidiu se casatorise cu Ela din dragoste, - el student la Filozofie, ea studenta la Litere - o dragoste care aducea in viata lui de student sarac unica bogatie spirituala pe care o nazuia. Dar o mostenire neasteptata, lasata lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, ii transforma viata. Atrasa in lumea marii burghezii, Ela se adapteaza la morala acesteia. Noua sa conditie sociala o conduce la mondenitate si cochetarie erotica. Dragostea pentru sotul ei cade in conformism conjugal, folosit cu iscusinta ca sa se apere. In psihologia lui Stefan Gheorghidiu explodeaza gelozia; sentimentul devine exclusiv dominant si-l tortureaza. De la nevoia de dragoste absoluta la gelozia chinuitoare - iata procesul sufletesc al lui Gheorghidiu.
Analiza psihologica, pe care o urmareste autorul, atinge profunzimi neexplorate si ea poarta amprenta autenticitatii, pentru ca este o introspectie ascutita a personajului.
De fapt, gelozia lui Stefan Gheorghidiu apare ca o alta fata, in fond fireasca, a intensitatii sentimentului sau de dragoste, a setei sale dupa dragostea absoluta.
Interesant pentru analiza sentimentului este episodul excursiei la Odobesti, organizat de Anisoara, care avea mania excursiilor "in banda". Femeia de lume, Ela, face in asa fel incat sa-l aiba alaturi in masina pe G., "dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani inainte". Gandurile lui Gheorghidiu devin amare, si sufletul lui incepe sa fiarba inabusit. Excursia astfel devine o tortura pentru Gheorghidiu. Fiecare gest al sotiei sale lua proportii de cataclism al geloziei in constiinta lui.
Despartirea a devenit iminenta, altfel risca desfiintarea lui ca personalitate. A fost o despartire chinuitoare, cu cautari indelungi, cu momente de nepasari partiale, cu intentii de impacare, cu hotarari intrerupte, cu aruncari orbesti in mocirle instinctuale pentru a se razbuna. Noua lui experienta nu-i scoate din suflet totusi dragostea pentru Ela; ea devenise parte componenta, din fiinta lui. Impacarea a fost "o betie de dureri amare, transformata in bucurii tari, cum se schimba drojdiile zacatorilor in alcool. Totul, trecutul imi aparea acum clar, mai ales dupa noi explicatii, mai ales dupa fericirea ei, acum nestapanita".
Dar "fericirea" e scurta: concentrat la Dambovicioara, Gheorghidiu si-aduce sotia la Campulung ca sa-i fie mai aproape.
