Stilurile functionale

STILURILE FUNCTIONALE

Calitatile generale ale stilului:

Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie sa indeplineasca, in principal, urmatoarele calitati:

claritatea - expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta claritatii impieteaza asupra calitatii comunicarii, conducind la obscuritate, nonsens si la echivoc;

corectitudinea - o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc solecisme si constau, cu precadere, in dezacordul dintre subiect si predicat;

proprietatea - se refera la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului;

puritatea - are in vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprezinta cuvinte vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei zone. Potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sint folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decit cele de baza pentru a-I deruta pe cei care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida;

precizia - are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii;

concizia - urmareste exprimarea concentrata pe subiectul de comunicat, fara divagatii suplimentare si neavenite;

7.2. Calitatile particulare ale stilului

naturaletea - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;

demnitatea - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este invocata in acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial, sovin, antisemit, misogin sau androgin.

armonia - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;

finetea - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ginduri, sentimente, idei.

Stilurile functionale

Stilul neutru - se caracterizeaza prin absenta deliberata a oricarei forme de exprimare a starii sufletesti, pentru ca intre emitator si receptor nu se stabilesc alte relatii decit cele oficiale, de serviciu;

Stilul familiar - se caracterizeaza printr‑o mare libertate in alegerea mijloacelor de expresie, ca urmare a unor intense trairi afective; presupune o exprimare mai putin pretentioasa, mai apropiata, folosita in relatiile cu membrii familiei, prietenii, colegii;

Stilul solemn - sau protocolar, are ca trasatura specifica cautarea minutioasa a acelor formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enuntarii o nota evidenta de ceremonie, solicitata de imprejurari deosebite, in vederea exprimarii unor ginduri si sentimente grave, marete, profunde;

Stilul beletristic - specificitatea acestui stil consta in marea bogatie de sensuri la care apeleaza si pe care le foloseste; este stilul care incearca sa abordeze dictionarul unei limbi in exhaustivitatea sa

Stilul stiintific

Terminologia stilului stiintific se intemeiaza pe intelegerea, respectiv folosirea exacta, proprie, a sensului notional al cuvantului si pe excluderea sensurilor derivate, figurate si contextuale, puse in valoare de vorbirea comuna si de stilul artistic, adica pe scurt, de stilul nonstiintific.

Stilul stiintific nu admite polisemantismul termenilor si, prin aceasta, nici sinonimia lor, ci eventual existenta unor dublete terminologice care se elimina in timp unul pe celalalt. Utilizeaza cuvantul ca pe un instrument de lucru si tinde sa faca din limbaj aplicatia unui instrument performant.

In stilul stiintific exista campuri terminologice in afara carora termenul isi pierde caracterul denotativ, monosemantic si functional, primind in schimb alte valori, impuse de noul mediu in care a patruns.

Stilul stiintific si limbajele care il compun abunda in termeni generici, notionali. Exprimarea stiintifica avand drept scop transmiterea informatiei sub forma faptelor de constatare, se foloseste de cuvinte al caror continut este in mod obligatoriu monosemantic. Fata de univocitatea termenului stiintific, care reprezinta o conditie esentiala a folosirii sale in limbajul stiintific, limbajul literar standard utilizeaza, dupa imprejurari, valori variabile. In exprimarea nonstiintifica termenul notional este sau poate fi polisemantic, plurivoc, conditie iarasi esentiala in privinta intrebuintarii sale eficiente ca "material" apt sa exprime (in comunicare) sensuri multiple. Folosim sintagma exprimare nonstiintifica, pentru a demarca opozitia intre stilul stiintific si celelalte tipuri de stiluri, in bloc. Afirmam aceasta, intrucat exprimarea stiintifica nu constituie un standard al limbii vorbite sau scrise, de care tinem cont - ca de pilda de regulile gramaticale - atunci cand ne exprimam. Prin urmare, exprimare nonstiintifica nu reprezinta in acest caz decat o referinta abstracta si nu un fapt concret.

Calitatea fundamentala a stilului stiintific este de a fi denotativ si generalizant-abstract. Este asigurata in acest mod obiectivitatea judecatilor formulate de omul de stiinta. Rezulta ca limbajul profesional, de specialitate, ca zona alcatuitoare a stilului stiintific, trebuie sa raspunda unei functii de definire, prin desemnarea exacta si riguroasa a fenomenului pe care-l designeaza intr-un anumit sector de activitate sociala. Limbajele nonprofesionale raspund, dimpotriva, unei functii de caracterizare - si de sugestie, in cazul limbajului literaturii artistice. Calitatea stilului nonstiintific (popular, literar, artistic) de a fi conotativ si particularizant favorizeaza exprimarea nuantata, individuala si subiectiva a variatelor stari sufletesti ale vorbitorului (scriitorului).

Caracteristice stilului stiintific (mesajului stiintific) sunt:

- deplasarea spre nucleu a unui vocabular special, ale carui elemente concrete difera de la un domeniu stiintific la altul.

- posibilitatea de a folosi un numar relativ mic de cuvinte si nume proprii (in citate, indicatii, bibliografie etc.);

- preferinta pentru forme verbale de prezent;

- tendinta spre propozitii principale independente;

- frecventa sporita a frazelor formate dintr-o regenta si un numar restrans de subordonate.

Stilul administrativ-juridic

In unele tratate si manuale de stilistica functionala este intalnit sub denumirea, simplificata, de stil administrativ. Mai aproape de corectitudine, ar trebui sa-l denominam stil juridic-administrativ, deoarece particularitatile sale definitorii vin din sfera reglementarilor juridice si se refera, majoritar, la punerea in aplicare a actelor normative ori la conformitatea cu litera legii a diverselor aspecte si situatii din viata sociala. Prin urmare, in stilul juridic-administrativ se vor regasi prioritar formule abreviate si expresii "sablon" ale textelor legislative.

Stilul administrativ-juridic este folosit in actele oficiale, in documentele diplomatice, in dispozitiile si reglementarile institutiilor de stat. De asemenea, el se concretizeaza in actele interne (opisuri, procese verbale, minute, contracte cu caracter provizoriu, corespondenta dintre institutii administrative si formularele tiparite de acestea), ori in cele cu caracter privat (inscrisuri notariale).

In situatii expres definite, textul juridic-adminsitrativ evidentiaza necesitatea individualizarii generalului. Intrucat stilul juridic-administrativ este mereu directionat in sensul dorit de emitator (de obicei, organul legislativ), sau este consensul, el raspunde unei necesitati de ordin practic aflandu-se constant sub o autoritate. Faptul presupune unicitatea semantica a cuvantului, evitarea semnificatiilor sinonimice si o mai mare omogenitate.

Stilul administrativ, cum il denumesc, se caracterizeaza prin:

- folosirea unui vocabular special, situat, pe plan general, la periferie din punctul de vedere al frecventei cuvintelor din limbajul vorbit (scris);

- frecventa foarte ridicata a formelor verbale de viitor;

- frecventa foarte scazuta a conjunctiei;

- o frecventa deosebit de mare a formulei se (reflexiv) + a voi (verb auxiliar) + verb la infinitiv cu sens de imperativ impersonal (se va proceda, se va tine);

- preferinta pentru fraza lunga, stufoasa;

- utilizarea unor formule stereotipe, de tipul, "In conformitate cu", "Potrivit articolului" etc.

Lor li se adauga certa preferinta pentru abrevieri: a.c. "anul curent"; a.m."ante meridian"; p.m. "post meridian; art. "articol"; H.G. "hotarare de guvern"; SRL "societate cu raspundere limitata"; S.C. "societate comerciala" , lit. "litera" s.a.m.d.

Factorii politici si culturali exercita asupra stilului juridic-administrativ o anume presiune, caracterizarea acestuia pretandu-se la analize si comentarii in functie de epoci istorice (ca evolutie) si chiar in functie de factorul geografic, determinat de apartenenta zonei (provinciei) respective la o alta organizare statala, cum a fost cazul Transilvaniei.

In concluzie, principala caracteristica a stilului juridic-administrativ o reprezinta stereotipia. Se utilizeaza o serie de formule "sablon" si de termeni consacrati in domeniu, care uniformizeaza comunicarea si ii dau o claritate sporita. In pas cu evolutia societatii, stilul juridic-administrativ apeleaza la constructii si cuvinte de ultima ora, un exemplu constituindu-l armonizarea continutului legislatiei romanesti cu cea europeana. Din astfel de ratiuni, urgente, se folosesc cuvinte si constructii calchiate dupa alte limbi, putandu-se spune ca acest stil este si foarte conservator si foarte inovator, deoarece, prin forta lucrurilor, el oglindeste reforme si innoiri necesare.

Stilul publicistic

Caracteristicile stilului publicistic sunt, in principal:

- Rolul decisiv jucat in ce priveste "formarea" limbajului literar standard sub aspect normativ si, ulterior, la uniformizarea si impunerea lui.

- Din perspectiva diacronica, o particularitate a stilului publicistic a constituit-o caracterul retoric al multora dintre articolele publicate in presa noastra in secolul al XIX-lea, excese temperate incepand cu debutul secolului al XX-lea. Stefan Munteanu si I.D.Tara citeaza din "Romanul"(1861) : " O zicem, o dechearam, va acuzam in public ca numai ati luat mereu si n-ati dat niciodata, voi, veliti boieri regulamentari, si spuneti, de puteti, cand, cui, si cat a dat fiecare dintre voi din averea personala pentru lucrul public".

- Utilizarea riguroasa (actualmente) a normelor gramaticale impuse prin limbajul literar standard.

- Tendinta de a evita conservatorismul normelor literare prin combinari semantice de tip novator.

- Stilul publicistic joaca rolul de "ferment" cu privire la inovatiile din limbaj.

- Contribuie la intelegerea si incetatenirea unor termeni de specialitate, prin explicarea lor.

- In aceasta epoca, genurile jurnalistice ale presei tind sa creeze variante proprii ale limbajului utilizat, in functie de scopurile comunicarii, altfel spus, de aria tematica abordata. O stire transmisa de o agentie de profil va diferi, ca modalitate stilistica, de un anunt aparut la rubrica de mica publicitate si cu atat mai mult de un articol de fond (editorial) sau de un reportaj. Prima, stirea de agentie, urmareste un scop informativ cu caracter general. Al doilea, anuntul, reprezinta o informatie care devine publica din motive private si/sau publicitare avand ca scop o posibila tranzactie. Pentru primul caz (stirea de agentie), concizia poate fi considerata marca stilistica. Deoarece plata anunturilor se face in functie de numarul cuvintelor tiparite, aceasta va contine expresii stereotipe, eliptice, urmarindu-se a se comunica esentialul in cat mai putine cuvinte. El devine marcat stilistic prin sablonare. Abordand o tema de actualitate, articolul de fond are intinderea unei unitati compozitionale. Maniera de tratare a subiectului impune o desfasurare lineara in prezentarea ideilor si folosirea unei sintaxe in care frecventa absoluta o au frazele expozitive, pozitive si negative, cu excluderea interogatiilor, a exclamatiilor sau a formulelor familiare. Insa, natura competitionala a economiei de piata, care agita si viata presei, a determinat o reconfigurare stilistica a mesajelor despre realitate. Faptele prezentate dobandesc infatisarea unui tablou original cu orice pret.

- In presa cotidiana, stilului publicistic ii sunt specifice anumite procedee menite sa suscite curiozitatea cititorului. Aceste mijloace devin in mod curent expresia senzationalului. Formulele gazetaresti sugerand panica, surpriza ori ingrijorarea sunt insotite de adjective ca de pilda exceptional, fenomenal, formidabil, senzational, sublim sau expresii de genul: "o stire din cele mai triste" ; " o chestiune de o gravitate exceptionala" ; "protestam in modul cel mai energic" .

- Din multitudinea deconcertanta a stirilor, jurnalistii selecteaza zilnic pe cele mai emotionale, fiindca au priza la public. Atunci cand stirea nu s-a "nascut" cu aceste calitati, apar in revers, abuzurile de natura stilistica, fiind folosite cuvinte cu potential emotional, fapt care duce la forjarea informatiei prin "incalzirea" lingvistica la temperaturi inalte. Rezulta de aici abuzul de superlative (adica de epitete).

Stilul de comunicare manageriala - stilul in care mesajul managerului cauta sa aiba un impact puternic asupra auditoriului, urmarind sa activeze eficienta si eficacitatea acestuia, angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri