La baza acestora se afla si jocul ca activitate umana. Fiind extreme de numeroase ele nu pot fi clasificate cu usurinta: "Multitudina si varietatea infinita a jocurilor te face sa pierzi nadejdea de a descoperi un principiu al clasarii lor care sa permita repartizarea tuturor intr-un numar mic de categorii bine definite" Totusi, pe baza tabelului de mai sus, scriitorul francez a alcatuit cea mai completa teorie si clasificare a jocurilor de pana acum.
Johan Huizinga, istoric olandez din prima jumatate a secolului al XIX-leam stabileste in lucrarea "Homo ludens" legatura dintre joc si poezie: "jocul, spune autorul, este o actiune care se desfasoara inlauntrul unor anumite limite de loc, de timp, si de sens, intr-o ordine vizibila, dupa reguli acceptate de buna voie in afara sferei utilitatii necesitatii materiale. Starea de spirit a jocului este cea a distragerii si extazului, fie sacru, fie doar festiv, indifferent daca jocul e consacrare sau divertisment".
Indiferent daca jocul literar duce la contructia unei opere cu viziune mitica, daca are ca tema fapte preistorice, daca este dramatica, epica sau lirica, scopul lui este unul singur: de a trezi imaginatia si de a capta atentia lectorului. Emotia creata se bazeaza pe empatie, traire, conflict, combinandu-se insa cu ambele imprejurari. Eroul unei actiuni se numeste protagonist, iar el trebuie sa indeplineasca o anumita sarcina. Conflictuln rezida tocmai din desfasurarea actiunii, declansata de forte superioare, ce tine de un anumit fatum, de care nu se poate scapa. Pentru ca jocul literar sa fie mai bine compus, sarcina ce revine eroului trebuie sa fie mai grea, fiind legata de o provocare, de o o promisiune. Aceste motice propulsatoare ale actiunii ne duc cu gandul la jocul agonal. Un al doilea aspect ce revine unui joc literar este identitatea eroului: eroul este in permanenta purtatorul unei masti, necesara pentru a desfasura actiunea cat mai bine. Ideea de masca semnifica cel mai bine ritualurile arhaice, dupa care omul este o masca, o forma de reprezentare, imperfecta, din pacate, a realitatii primordiale.
Poezia arhaica este practicata ca o competitie, ca o forma de tunir. Prin urmare, rolul poeziei este de a starni o senzatie extrema de imersiune in stratul mitic al lumii, al arhaitatii, al realitatii transcendente, daca ar fi sa tinem seama de rolul mistic sau enigmistic al stihurilor si al ghicitorilor. Lupta enigmistica in aceasta interpretare, poezia presupune farad oar si poate, existenta unui cerc de initiate. Simbolurile pe care le impugn competitia si poezia sunt sacre si artistice. De cele mai multe ori poezia impune prezentarea unei realitati sacre, existent doar sub forma ermetica in lumea profana. Poezia se exprima prin imagini deosebite de cele obisnuite, tocmai pentru ca viseaza o alta realitate, vizand transfigurarea artistica a ascultatorului. Imaginea ester prezentata de poet prin intermediul versurilor, iar spatial imagistic se proiecteaza direct in mintea lectorului. Prin urmare, rolul poeziei se structureaza tocmai prin capacitatea de a transcede universal banal, de a-l recompune in versuri accesibile imaginatiei vizuale a omului.
In cazul poeziei, liumbajul este plastic, mereu nou, dericat din capacitatea infinita a expresivitatii poetice de a combina impresiile si de a alatura figurile de stil. In acelasi timp, imaginea create de limbajul cotidian nu vizeaza deloc plasticitatea, sensurile cuvintelor tocindu-se tocmai prin aceasta repetare continua a expresiilor. Poezia are rolul de a dezvolta limbajul, de a-I conferi noi valente semantice, fiind de aceea formatoare pentru personalitatea umana, conferind o alta viziune, mai pregnanta asupra lumii. Imaginile poetice sunt compuse, prin intermediul poeziei ca intr-un joc. Regulile jocului poetic sunt tocmai acelea de a descoperi noile fete ale lumii, de a le recompune, fara a eluda misterul. Rolul sacru al poeziei indeplineste o functie totemica, generalizatoare, stabilind punti de legatura cu universal arhaic, cufundat in uitare in lumea contemporana, suficienta siesi.
