Prozatorul Dimitrie Bolintineanu

Prozatorul Dimitrie Bolintineanu

Istoria noastra literara atribuie lui Titu Maiorescu[1] meritul de a fi precizat diferentele dintre poezie si proza, si de a fi recunoscut valoarea artistica a unor creatii inspirate din variate stiinte: istorie, filozofie, geografie etc. Interesul criticului junimist era justificat de faptul ca pana la 1872 se creasera numeroase lucrari aflate la granita dintre fictiune si nonfictiune, toate insa contribuind la dezvoltarea generala a prozei literare romanesti.

Asa cum dezvaluie si editia operei integrale, D. Bolintineanu s-a numarat printre autorii de proza, el semnand nu numai romane si nuvele, ci si alte specii de la periferia literaturii precum: jurnalul de calatorie, memoriul istorico-politic, biografia istorica, reportajul si articolul de gazeta. Astfel, istoria era substanta atat pentru roman, cu deosebire in Doritorii nebuni, cat si pentru biografie, jurnalul de calatorie, comentariul si articolul de gazeta. Erotica si feminitatea se infatisa poliedric in romane si in nuvelele sentimentale incluse in notele de calatorie, in biografia istorica si comentariul politic.

Romanele lui Bolintineanu, create intre 1852 si 1864, se distingeau atat prin originalitate si structura compozitionala, cat si prin capacitatea de a prezenta tipuri literare convingatoare. El urma exemplul marilor creatori occidentali ai timpului sau, experimentand mai multe tehnici artistice: naratiunea sentimental-idilica, biografia istorica, fresca social-politica. Eroii sai apartineau societatii bucurestene de la 1840-1860: Manoil, poetul fantast se implinea sufleteste dupa a serie de iluzii pierdute. Elena, femeia frumoasa si inteligenta intalnea marea dragoste, platind cu viata o asemenea sansa, "doritorii nebuni" dovedeau existenta in Tara Romaneasca a unei aristocratii devotate tarii, din randul careia se jertfisera eroii fiecarei generatii. Autorul schita tabloul Bucurestilor, oras incarcat de istorie, plin de mister, cu o viata trepidanta adapostita in palatele si casele inecate in gradini.

Memorialele de calatorie consemnau doar o parte a numeroaselor itinerarii strabatute de Bolintineanu prin Europa occidentala si orientala, pe tarmurile asiatice si africane ale Mediteranei. Cele sapte jurnale aveau obiective diferite de implinit. Calatoria in Bulgaria, rezultat al interdictiei autoritatilor de a-si intalni sora, descoperea imaginea periferiilor unui imperiu macinat de boala saraciei, pelerinajele la Ierusalim, Egipt, la romanii din Macedonia ori la Muntele Athos ofereau exilatului roman mantuire crestina si identitate nationala, revenirea in tara, prin Moldova, dupa noua ani de exil, incheia periplul la romanii din toate provinciile istorice, iar participarea la investirea oficiala a lui Al. I. Cuza la Constantinopol ii intarea credinta ca, indiferent de obiective si conditii, pelerinajul raspundea acelorasi resorturi sufletesti, curiozitatii de a afla si vedea lucruri noi, persoane originale si interesante.

Biografiile reluau tematica istorica evocata in Legendele istorice. Dedicate personalitatilor din istoria medievala a Tarilor Romane, autorul era preocupat de faptele acestora, scormonea tainele ce dezvaluiau slabiciunile lor omenesti si incompatibilitatea la conditia de domnitor. Patima de a se afla pe tronul Tarilor Romane ii devora pe voievozii slabi, nehotarati, si genera competitii sangeroase intre pretendenti. Succesul de public al lucrarii dedicata domniei lui Al. I. Cuza demonstra inca o data talentul de cronicar sensibil al unei epoci. Autorul se convingea si acum ca singurii sai cititori apartineau categoriilor de populatie sumar instruite, pasionate de lecturi anecdotice.

Publicistica, o pasiune constanta, dezvaluia increderea in rolul presei de a forma opinii, de a modela atitudini si constiinte. Analizele si comentariile istorico-politice se refereau la: societatea romaneasca, institutiile statului, drepturile si libertatile cetatenesti.

Corespondenta dezvaluia nevoia de comunicare intima a celui care, dupa o neobosita adresare literara catre cititori, simtea nevoia de a-si transmite gandurile si sentimentele intime numai unor prieteni apropiati.

Dramaturgia, realizata in final de viata creatoare, relua temele si motivele din poezia si biografia istorica. Bolintineanu recompunea in versuri patetice istoria medievala a Tarilor Romane si aducea in prim-plan figuri de domnitori, ale caror proiecte politice fusesera tradate de destinul potrivnic. Cunoscute foarte putin de public, prezentate pana la 1876 doar accidental si fragmentar pe scenele teatrelor din tara, dramele istorice nu raspundeau gustului epocii, fiind mai degraba meditatii pe seama conditiei domnitorului si a raporturilor de putere in Evul Mediu.

Romancierul

Activitatea lui D. Bolintineanu de romancier coincide cu epoca maturitatii literare, Manoil (1852/1855), Elena (1862) si Doritorii nebuni (1864) fiind create atat in timpul exilului pasoptist, cat si in cel al domniei lui Al. I. Cuza. Prozatorul urma modelul romanelor de succes ale epocii: protagonistii lui traversau experiente erotice care le marcau definitiv destinele. Manoil, poetul fantast experimenta iubirea pentru a-si hrani inspiratia, Elena, femeia perfecta, intalnea dragostea ideala si prefera moartea in locul decaderii morale. Initial nepotrivite, cuplurile Manoil-Marioara ori Elena-Postelnicul George se desfaceau pentru a se reuni in formule perfecte: Manoil-Zoe, Elena-Alexandru. In Doritorii nebuni, roman neterminat si mai putin cunoscut, reteta sentimentala a primelor creatii lasa loc angajarii politice, revolutionare. In prim-planul naratiunii, personajul individual si povestea lui secreta de iubire erau inlocuite de un personaj colectiv, cel al revolutionarilor fantasti care, sub presiunea istoriei, isi dedicasera viata unitatii, independentei si prosperitatii Romaniei. Eroii romanului, angajati sincer intr-un proiect politic si social, gaseau sprijin in familia numeroasa si disciplinata a francmasoneriei europene, care le intretinea credinta in idealurile reformatoare.

Actiunea romanelor Manoil, Elena, si Doritorii nebuni se deruleaza in doua planuri, social-politic si erotic, care se impletesc intr-un mesaj final: dragostea nu se poate implini intr-o societate imorala, incompatibila cu sentimente profunde si sincere. Manoil ratacea in labirintul iubirii cu iluzia ca Marioara corespundea idealului sau erotic, Elena, casatorita conform conventiilor sociale cu un barbat nepotrivit, se refugia in dragostea pacatoasa pentru Alexandru, prea tanar pentru a o proteja in oceanul de invidie dimprejur, Dem isi proiecta afectiunea in Caterina, femeie rationala si inteleapta, care nu ii oferea in schimb decat o prietenie sincera si devotata. Manoil si Dem, obligati a-si recunoaste esecul erotic, isi indreptau resursele sufletesti catre Romania, entitate statala inexistenta in anii 1836 si 1850, cand se desfasura actiunea celor doua romane, si pentru a carei ctitorire acceptasera a-si jertfi tineretea.

Pentru tinerii eroi ai lui Bolintineanu a te dedica idealurilor patriotice si nationale insemna in acelasi timp a fi in opozitie cu regimul politic regulamentar, deoarece prefacerea societatii romanesti impunea desfiintarea unor privilegii, inlocuirea inertiei cu actiunea, inlocuirea meritului de familie cu acela al muncii si al inteligentei. Autorul atribuia lui Dem, protagonistul romanului Doritorii nebuni propriile neimpliniri sentimentale si angajamente politice.

Asadar romancierul experimenteaza doua modele literare la moda: cel sentimental-erotic si cel social, de reconstructie epopeica a unei epoci. Interesul pentru naratiunea-epopee vizibil mai ales in Doritorii nebuni se recunoste si in primele doua romane, in care fresca sociala este canavaua intrigilor sentimentale. Prozatorul adopta o atitudine critica fata de societatea contemporana si ii satirizeaza defectele nascute din tare morale, precum: superficialitate, imoralitate, coruptie si parvenitism material si politic.

In ciuda atitudinii moralizatoare, romanele descopera increderea optimista in viitorul edificat chiar de prezentul atat de contestat. Romancierul isi valorifica experienta poetica in constructia personajelor feminine, o galerie de ingeri si demoni, de la fecioara neprihanita la curtezana versata. Personajele masculine sunt si ele incadrate in schema naiva a contrariilor morale, a binelui si a raului. Exceptie de la aceasta rigida impartire a personajelor fac Talangiu (Elena) si Edem (Doritorii nebuni) a caror morala ambigua este demonstrata pe de o parte de prezenta lor activa in grupul intelectualilor reformatori, pe de alta parte de stabilitatea lor politica in regimurile conservatoare si reactionare.

Prozatorul conferea scenelor morale culoarea locala a locului si a timpului cand se desfasura actiunea: viata la tara se deruleaza in tipare pastorale si patriarhale iar cea din Bucuresti este dominata de lux, desfrau si imoralitate cinica. Saracia generala a Tarilor Romane si cu deosebire cea a taranimii, descifrabila in decalajele sat-oras si tarani-boieri, avea mai degraba cauze culturale: educatia precara si improvizata, presa clientelara si demagogica, literatura imitata dupa modele straine inadecvate spiritului autohton.

Romanele inspirate din realitatea romaneasca indeplineau conditii de documentare, estetice si morale romantice. Timpul naratiunilor este cel al istoriei contemporane, traite de prozator; eroii corespund uneori unor personaje reale, cu identitate civila in epoca, locul de desfasurare a evenimentelor este Bucurestiul cu imprejurimile lui. Intriga erotica si sociala este insotita de descrieri ale unor peisaje montane ori campenesti, de caracterizari de personaje. Dialogurile antreneaza toti eroii si reproduc, de cele mai multe ori, dezbaterile de idei ale momentului. Monologul interior si lungile declaratii sentimentale dezvaluie moralitatea personajelor si confera lirism intrigilor erotice. Autorul este tentat a crea scene de vodevil, satirizand abuzul de neologisme frantuzesti din vorbirea aristocratiei acelor timpuri. Influentat de tehnicile dramaturgiei romanesti de la 1850, el recurge la comicul onomastic, atribuind personajelor nume cu semnificatii caracterologice; spre exemplu Talangiu desemneaza un personaj cu o retorica zgomotoasa, fara semnificatie, precum talanga de la grumazul animalelor.