Nicolae manolescu, "contradicȚia lui maiorescu"

Buc. Ed. Eminescu, 1973

Ediția a II-a, revazuta

MOTTO: "Soarta lui Maiorescu a fost și ramane actual și astazi, adica dupa trei sferturi de veac și din nefericire, inca pentru multa vreme. In materie de cultura, evoluțiile nu sunt nici perpetui, nici lineare; cand crezi ca ai pus mana pe țarm, un val te smulge departe in larg; panza țesuta ziua se desface noaptea; apele se ascund sub nisip și ciulinul crește pe marmura cetații ruinate; in adapostul limpezit odinioara iți umple ochii cerneala norilor involburați. Optimismul nostru trebuie sa fie insa la fel ca cel al lui Maiorescu: "birui-va gandul", cum spunea ințelepciunea cronicarului și inscripția criticului deasupra ușei bibliotecii. Altfel, la ce am mai trai?"

(E. Lovinescu in 1940.)

Avea dreptate Eugen Lovinescu in 1940 cand afirma ca Maiorescu avea niște teorii valabile și peste trei sferturi de veac. Personal, consider ca majoritatea teoriilor sale ( teoria formelor fara fond, condamnarea obuzului de neologisne in limba, poiezia sa aiba o "condițiune materiala" și una ideala, vorbirea unor importante personalitați e o "beție" de cuvinte etc.) Sunt valabile și in secolul XXI. La capitolul "critica" - sub toate formele, stam bine in prezent!

Titu Maiorescu, mentorul "Junimii" a realizat o critica a culturii a societații și a literaturii in genere. Acesta era conștient de rolul criticii și cred ca a fost o critica constructiva, nu distructiva: "cine insa fara critica poate pași cu siguranța? critica fie și umana, numai sa fie dreapta, este un element neaparat al susținerii și propașirii noastre, și cu orice jertfe și in mijlocul a oricator ruine trebuie implantat semnul adevarului". ("Critice", I, p. 365, 394; "Dinețeia noua", 1872.). Suntem de parere ca numai așa se justifica optimismul lui Maiorescu, de care vorbea peste aproape un secol E. Lovinescu.

Studiul de fața iși propune sa elucideze problema contradicțiilor lui  T. Maiorescu in viziunea lui Nicolae Manolescu, precum și o analiza a conținutului și o evaluare a lucrarii intr-o abordare personala.

Daca N. Manolescu, in lucrarea "Contradicția lui Maiorescu", aparuta la Buc. Ed. Junimea, 1973, iși dorea sa realizeze o critica a ideilor lui T. Maiorescu, noi avem in vedere tot o "critica a criticu". Lucrarea este structurata in noua capitole ( din care cel mai important pare "Contradicția lui Maiorescu") și un apendice, in care sunt susținute urmatoarele idei:

I. "VOCAȚIA INCEPUTULUI" se numește primul capitol al lucrarii și are mai multe subcapitole. Inițial dintre calitațile de critic ale lui T. Maiorescu, N. Manolescu recunoaște "prevederea" cu care acesta a anticipat geniul eminescian și faptul ca a fost talentat in redezarea portretului interior al lui M Eminescu.

"Despre personalitatea criticului de la Junimea" aflam ca inca din perioada studiilor de la Viena și Berlin avea ambiții literare, compunand proze, poezii, piese de teatru. E pasionat de filosofie, logica, psihologie. Maiorescu afirma ca originalitatea ii aparținea celui care gandește. Daca N. Manolescu iși punea intrebarea: "Este (T. Maiorescu) un precursor al criticii sau un critic de talent?", noi cei de azi putem raspunde ferm avand in vedere o evoluție a spiritului critic in cultura noastra: "Da, Maiorescu ramane și azi un critic de talent: In plus, el se voia un intemeietor de cultura și o reușita sa explice condițiile pentru impunerea unei culturi durabile, enunțand celebra "teorie a formelor fara fond".

Desigur, cum spune și Maiorescu: "Obiectul lui e toata Cultura. Nu numai in teorie dar și in practica. Formele nu corespund Fondului, constata Maiorescu: trebuie distruse și recreate". (pag. 14). Maiorescu il aprecia la modul superlativ: "El a enunțat la a compune poezii spre a putea descoperi poezia, la a scrie carți spre a putea crea Cultura.

() "Criticele" releva o absența, nu o prezența; criticul este o voce sentențioasa și impersonala. Ceia ce spune pare a-i aparține, nici lui, nici altcuiva anume: sunt adevaruri indiscutabile și fundamentale. Maiorescu nu transmite cuvinte, ci Cuvantul, nu idei, ci Ideea. Polemica maioresciana nu e o invitație la discuție, ci sfarșitul oricarei discuții. Maiorescu nu asculta pentru ca nu e nimic de discutat ci pentru ca nu are cu cine: el e singurul imputernicit sa afirme și sa nege. () El n-a facut critica ( poezie, filosofie) pe ințelesul nostru, de astazi: a creat Critica."

De aici ne dam seama ca Maiorescu est nu numai singurul critic de seama al generației sale, ci mult mai mult: intemeetorul criticii. Observația pare exagerata: Critica exista și inaintea lui, marturie stand mihail Kogalniceanu, ce introdusese deja la noi critica obiectiva.

Maiorescu a scris aceasta lucrare pornind de la meditația, daca opera lui Maiorescu este una vie, care sa strabata timpurile sau nu. Acțiunile practice ale lui Maiorescu s-au subordonat unor idealuri absolute.

II. TEMELE FORMAȚIEI SPIRITUALE

Primul volum al "Insemnarilor zilnice" maioresciene, il  arata ca pe un tanar studios și un copil care refuza sa traiasca de fapt copilaria: Nu joc, nu ma mai joc; nu ma duc la fete;șed toata ziua peste carți, și cand imi ramane mie vreun timp liber, ma incui in odaia mea, ma apuc și cant la flaut și - plang. "Lipsa afecțiunii parinților il afecteaza.traverseaza și o criza religioasa: "Disper cu totul! Plang, plang; caci nu ma pot convinge ca e un Dumnezeu!!! - Nimeni nu ma pricepe - sunt singur inconjurat de o piaza grozava"

III. IN CONTRA DIRECȚIEI DE ASTAZI SAU FORMELE FARA FOND

Autorul are dreptate cand afirma ca polemica naioresciana contra direcției de astazi consta in superioritate și ironie. Prin studiile "Despre scrierea limbii romane", "O cercetare critica", "Contra Scoalei Barnuțiu", criticul se situiaza "in contra direcției de astazi" in cultura romana in domeniile: limba, poezie și drept.

Studiul in "Contra direcției de astazi" este o opera de știința, iar Maiorescu un mare scriitor".

G. Calinescu a afirmat ca o contradicție a lui Maiorescu este ca tocmai el, care a susținut teoria formelor fara fond, insa in discursurile sale "remarcabile" tocmai fondul lipsește. "Forma fara fond reprezinta, dupa el, caracteristica civilizației noastre de pana la 1948. Maiorescu n-a admis niciodata "forma fara fond".

IV. BEȚIA DE CUVINTE SAU SPIRITUL POLEMIC

Sunt inserate citate referitoare la opera criticului din "Istoria" lui G. Calinescu. De aici aflam ca intaetatea lui Maiorescu se reflecta in modul de a polemiza. Lovinescu sounea ca pe criticul "Junimii" il preocupa mai mult principiul, semnificativul. Polemica era pentru el o metoda de a ajunge la adevar. Ca polemic, el nu cauta sa convinga pe cineva. Polemica lui ajunge la gradul in care adevarul se dezvaluie de la sine, Arma principala a polemicii sale era logica; "Polemica lui nu este una de cuvinte, ci de idei". (pag. 74). Polemica lui nu inseamna dialog, ci o afirmație sau negație: " El care a avut acces la adevar, se coboara sa invețe pe alții." (p. 76). Este in stare sa faca portretul autorului, retorului și limbutului, vorbirea ultimului fiind "o beție de cuvinte": "Atat oratorul, cat și retorul și limbutul au darul vorbirii; dar oratorul vorbște pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi vorbind, iar limbutul pentru a vorbi.

V. PRELECȚIUNI ȘI DISCURSURI. ARTA ORATORICA - Capitolul incepe cu inserarea unor fragmente de discurs aparținand lui Maiorescu, apoi este discutata arta sa oratorica din "Discursuri parlamentare" cu priviri asupra dezvoltarii politice a Romaniei sub domnia lui Carol I, "Curs de istoria filosofiei" și "Din experiența". Se schițeaza un portret al oratorului Maiorescu. El se adresa unui public cultivat. "Impresia o producea mai puțin ideile, cat tonul, ca și cum atenția s-ar fi mutat de pe conținutul spunerii pe ceremonia ei. Tonul trebuie sa fie semanat cu al unui invațator. Fiecare discurs avea ceva dintr-o invațatura adanca.

In "Curs de istoria filosofiei", Maiorescu pornea de la Kant, Herbart la Fiche, Schelleng, Hegel. Temelia cursului era idealismul (metafizica) german, pozitivismul francez și empirismul englez. Structura cuvintelor era didactica: biografie, tabloul operei, andeze (rezumate și citate). Urmeaza discuția asupra discursurilor politice ale lui Maiorescu.

VI. "ISTORIA CONTEMPORANA SAU DOMENIUL POVESTIRII."

"Istoria contemporana a Romaniei" - este o lucrare a lui Maiorescu, publicata in 1925.

Desigur, cum se afirma in aceasta lucrare a lui Maiorescu, scopul lui Maiorescu nu a fost sa scrie o istorie "de ordin informativ", ci o istorie la care luase parte, aceia in care eșuase. In "Istoria contemporana a Romaniei", Maiorescu este aproape un mare prozator, este o afirmație exagerata, deoarece lucrarea nu e opera cd ficțiune, ci urmarește ințelegerea atmosferei intelectuale in mișcarea politica a vremii.

Totuși este adevarat ca "aparent, Maiorecu este obiectiv". (p.129). Se realizeaza un rezumat al " Istoriei contemporane a Romaniei, constqatandu-se marea economie de mijloace.

VII. PAR LUI - MANE - este un capitol cu un titlu original. Autorul ia in discuție cele trei volume de "Insemnari zilnice", "Corespondența" și "Cateva oforisme" maioresciene. Jurnalul maiorescian tinde sa se suprapuna peste existența autorului. Inceput in 1855, jurnalul lui Maiorescu a sfarșit in 1917 cu doua saptamani inaintea morții autorului. Alte note distinctive ale spiritului maiorescian au fost aglomerația de evenimente și ritmul trepidant, eun om modern - așa ni-l reveleaza "Insemnarile", prea ocupat, dormind doar cateva ore pe noapte vazand zilnic nenumarați prieteni literari și politici; seara corectand discursuri "nerefuzand pe nimeni, niciodata, folosind fiecare secunda pentru un lucru necesar". (p. 147). Se simțea totuși neamplinit: "Dupa serbarea anuala de ieri a "Junimii" am simțit indata și simt inca un gol care te duce la disperare" (p. 148). Sociabil prin excelența, traise mai intai o drama familiala. Divorțeaza de Clara Emilia - prietena lui din adolescența care ținea locul parinților.

In relațiile cu ceilalți, pentru junimiști Maiorescu face totul. De Eminescu s-a interesat și cand a fost acesta bolnav. Era capabil de devotament, dar și de razbunare. Daca analizam activitatea și relațiile sale la "Junimea", ii dam dreptate criticului Maiorescu: "Maiorescu nu se putea lipsi de prieteni, așa cum alții nu se pot lipsi de dragoste, de bautura sau de opium". (pag. 162). Ii placeau calatoriile. Nu suporta singuratatea disperanta. Corespondența lui Maiorescu nu vadește talent scriitoricesc.

"Aforismele" publicate in 1892 in "Convorbiri". Ele au inregimentat in structura lor idei filozofice, de Exemplu, "Granița dintre cer și pamant e o linie matematica infinit de subțire. Dar numai un pas mai sus e inca cer, un pas mai jos e deja pamant. Intre amandoi acești mici pași este deosebirea ca de la cer la pamant. Tot astvel, in politica și morala". Se pare - lucru pe care la remarcat și Maiorescu - de fapt ca aforismele lui Maiorescu nu sunt aforisme, ci niște fraze memorabile. Limbajul lor impresioneaza.

VIII. CRITICE: Maiorescu introduce conceptul de "critica laterna". Aceasta se justifica prin faptul ca darul lui era critica, viața lui tot critica și orice ar fi spus el și despre oricine privea lucrurile cu un ochi critic. Probabil ca aceasta "critica latenta", descoperim in jurnal, corespondența, spre deosebire de o prea critica propruzisa: "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", "Observari polemice" (1869), "Direcția noua in poezia și proza romana" (1872), "Literatura romana și strainatatea (1882), "Comediile d-lui Caragiale" (1885), "Eminescu și poeziile lui" (1889) etc.

IX. CONTRADICȚIA LUI MAIORESCU:

Inainte de construirea manastirii, Manole intreaba daca n-a vazut un zid parasit și neispravit. "Zidul lui Manole surpandu-se" peste simbolul vechi, il imbogațește imens. Versurile pot avea și un alt inșeles: nu exista in creație un inceput unic absolut; exista nenumarate inceputuri care presupun, fiecare "un zid parasit" adica un inceput anterior. Rezulta de aici ca "Istoria culturii noastre nu decurge toata dintr-un sacrificiu originar, ci este un șir necurmat de sacrificii". (p. 258).

Contradicția lui Maiorescu consta in aspirația de a fi cel dintai, dar și imposibilitatea de a se desprinde cu totul de trecut. "Maiorescu afirma negand, intr-o continua opoziție cu "formele fara fond" ale inaintașilor. () Oricarui gest creator ii premerge, la Maiorescu, unul destructiv: in citica, in poezie, in istorie. Excepție: limba.

Spiritul sau "religios" și "polemic", sunt in contradicție. Banuim ca aceasta contradicție a operei a lui Maiorescu decurge din contradicția launtrica a omului.

In concluzie, N. Manolescu il prezinta pe Titu Maiorescu drept un erou exemplar, un critic literar, dar și cultural. O critica favorabila in esența! Ceia ce pare cel mai interesant este cum un critic (N. Manolescu) schițeaza profilul moral, spiritual, social, cultural al unui inaintaș (T. Maiorescu), punandu-l intr-o lumina favorabila. Prin urmare, chiar și "contradicția lui Maiorescu" este (culmea!) un punct forte, intrucat mentorul "Junimii", filosoful și criticul, dorește sa anihileze formele perimate ale culturii - formele fara fond - pentru a pune apoi fundamentele unei culturi in care sa existe un echilibru intre forma și fond, ambele constituind pietre de temelie pe care se va zidi o cultura vie, sanatoasa adevarata.

Așadar, acesta este Maiorescu; aceasta este opera lui: o veriga de aur in tot lanțul care a format de-a lungul veacurilor spiritul critic in cultura romaneasca.