Venind dinspre Ploiesti spre Tirgoviste,cam pe la jumatatea drumului,acolo unde soseaua incepe sa-si faca lok printer valuri mari de dealuri impadurite,dai de satele in care s-a nascut la 30 ianuarie 1852 I.L.Caragiale .Satul,lipit de albia prundoasa a riului Cricov,asezare de oameni gospodari cu scoala solida ,camin cultural,fabrica de mobila si case aratoase poarta azi numele scriitorului.Pe vremea lui Caragiale era un catun saracacios,al carui nume,Haimanale,evoca sugestiv fosta asezare de robi manastiresti improvizata in vecinatate manastirii Margineni.In schimb ,manastirea avea pe atunci averi mari administrate o vreme de Luca,tatal scriitorului,care a fost vechil si copist,avansat mai tirziu secretar .
El a tinut in ordine scriptele manastiresti pina cind a parasit satul cu toata familia pentru a se stabili avocat la Ploiesti .
Familia nu era numeroasa.Caragiale si sora lui mai mica Lenci erau singurii copii ai Ecaterinei Karaboa si a lai Luca Caragiale.Mama era fica unui negustor grec stabil la Brasov .tatal,nascut la Constantinopole in 1912,este adus in acelasi an in tara.Vlahuta povesteste ca aasistat la o scena de familie cind sriitorul dadea o lectie de modestie fiului sau mai mare Matei,viitorul romancier ,care afisa o morga aristocratica nejustificata,demostrindu-I pe tesitura capului urma tavilor cu placinte purtate de stramosi
Semnalarea unor elemente biografice esentiale sint importante pentru intelegerea scriitorului.Dela parinti mostenise singe levantin.Scriitorul obisnuia sa reconstituie pitorescul atmosferei semiorientale a Bucurestilor de la inceputul veacului xlx-lea,in care i-au trait innaintasii .Fiica sa isi aminteste ca in cadrul intim al familiei purta mesi turcesti ,un fel de papuci,''specialitaea Stambul",cum le spunea el.Din perioada berlineza se pastreaza imaginea unui Caragiale in costub arnautesc,in fata unor rafturi de carti ravasite.O fotografie,cea in care isi aduna picioarele turceste sub el,ii surprinde miscarea repezita a capului,semet dat pe spate ,privirea scrutator intelegenta si surisul batjocoritor opri in coltul buzelor.Imaginea corespunde spiritului si temperamentului omului,relevate in scris,minte agera,concentrare si observatie profunda,spirit critic ascutit,direct si neindurator.Faptul de afi nascut si crescut in Muntenia,de a fi primit educatia intr-un mediu rominesc si de foarte timpuri citadin si mic burghez,iicalauzesta expansivitatea si mobilitatea meridionala a spiritului spre satira,luciditate si antilirism.
In fata aparatului de fotografiat,Caragiale juca serios personajul pe care si-l imaginase referitor la propria lui persoana,asa dupa cum in fata cunoscutilor improviza malitios,sarcastic,caricatural,bufon,intr-o comedie"ad-hoc",cele mai variate tipuri,cu dezinvoltura fireasca a omului obisnuit cu scena.Caci,dupatata,Caragiale se tragea dintr-un neam de actori,Costache si Iorgu Caragiale,unchii sa,fiind pe rind autori,interpreti, directoride trupe teatrale.Costache se numara printer ctitorii teatrului romanesc.De la ei a deprins Caragiale pasiunea mica,expresivitatea gesturilor si nuantele risului,de la satira si zeflemea,la comicul subtire,de la bufonerie la malie si sarja caricaturala pina la umorul cu substrat filozofie a povestirilor orientale.Tatal scriitorului,Luca,a jucat si el o vreme ,fara mare vocatie insa.Pe unicul sau baiat,dupa citiva ani de scoala la Ploiesti,l-a dat la clasa de mimica si declamatie a lui Costache Caragiale.In aceasta calitate a facut Ion Luca figuratie in spectacole Teatrului National,dindu-i-se dreptul,in schimb,sa asiste gratuity la reprezentantii,fara abanui ca peste scurt timp va fi nevoit sa caute a-si cistiga exisstenta ca sufler ,actor si autor.Caci,dupa moartea tatalui,I revine datoria sa-si ajute mama si sora,ramase fara mijloace.Orfan de la 18 ani,Caragiale era primit in slujbe nesigure,cu simbrie mica si neregulata.A fost pe rind sau in acelasi timp sufler si copist de roruluri in locul ocupat altadata de Eminescu,corectorde noapte in redctii traducator si redactor.Ca publicist il gasim semanind pentru prima data in 1873 revista umoristica in format minuscul Claponul.Publica,fara semnatura,foiletoane asupra teatrului romanesc in Romania literara,si colaboreaza in 1878 la Timpul,adus de Eminescu in redactie in care se mai aflau Ioan Slavici si Scipione Badescu.De aici este detasat in acelasi an la cunducere ziarul craiovean Doljul.In 1893 scoate impreuna cu iumoristul Toni Bacalbasa Moftul roman,iar in 1894,cind apare Vatra Caragiale face parte din conducerea revistei , fara a avea insa o contributie insemnata.Conduce o vreme Epoca literara,avind in redactie pe poetul St.o.Iosif,ca secretar,iar din 15 noiembrie 1896 incepe sa publice in epoca articole politice saptaminale,unele din ele de mare rasunet.O colaborare de mai lunga durata are Caragiale la Universul,in care mai bine de un an publica o serie de foiletoane critice.
In epoca de formare si maturitate ,Caragiale asista la denaturarea idealilor pasoptiste de catre burghezia dornica de imbogatire si parvenire ,constituita in partied politice in continua opozitie,reclamindu-si intaitatea la insusirea profiturilor .Aceasta burghezie din jurul anului 1870,produs al liberalismului pasoptist,cu forme de cultura si civilizatie neasimilata inca in masura pretinsa de gradul de prevenire atins ,a fost surprinsa de scriitori in opera sa .Munca redactionala i-a permis lui Caragiale sa fie in mijlocul luptelor politice,sa patrunda mai bine framintarea sociala ,procesul de ridicare al unei clase sis a cunoasca diferiti oameni ai vremea dupa care si-a creat tipurile.Pe Catevencu,politicianul demanog ,opportunist si semidoct ,pe Pistanda,politaiul servile si abuziv,pe Adamita Dandanache ,marginit si santagist, simbol al metodelor electorale burgheze,pe Conu Leonida,biurocratul pensionar ,format de frazeologia liberala,dar traind la batrinete "teroarea"revolutie,pe Coriola Draganescu,studentul orator de o incorenta ideological tipica celor care profesau,intodeuna in opozitie ,un progresism in care nu credeau nici un moment ,devenind la maturitate inspector de politie.Din motive de conjunctura si de oportinuitate de noment,Caragiale s-a aflat cind in redactiile ziarelor conservatorilor ca Epoca si Timpul,cind la Ghimpele si Alegatorul liberal,organelle ale opozitiei liberal impotriva regimului conservator .El critica impostura guvernelor politice la putere in foile de opozitie cu care nu simpatiza in realitate ,dar la care trebuia sa apeleze ,in lipsa de alte posibilitati publicitare.Caci scriitorul a trait pina la 1905 ,cind a plecat definitive din tara pentru a se stabili la Berlin,viata grea a omului fara avere si fara sprijin ,zvirlit de acolo pina acolo . El a mai fost professor la un gimnaziu particular si revizor scolar ,incit istoricul V.A.Ureche era ministrul al instructie publice . La staruinta lui Titu Maiorescu a fost numit director general al teatrelor ,dar a trebuit sa demisioneze incurinddin pricina atmosferei ostile care i s-a creat in presa.O vreme a ocupat modestul de registrator in administratia speciala a Regiei Monopolurilor Statului,dar in 1901, ministru de finante Dmitrie Sturza,atacat de Caragiale in Timpul ,pretexteaza imperioase econamii bugetare si il destituie din post.In momentele cele mai grele, incercind sa devina practice si poate si urmind exemplul criticului Dobrogean-Gerea care avea restaurant in gara Ploiesti ,unde se adunau toti prietenii scriitori din Bucuresti, Caragiale a devenit si berar,provocind indignarea lui Macedonski si protestul,acestuia catre guvern, in numele scriitorilor talentati.Caragiale era convins ca in acelea vremi numai comertul putea asigura viata cuiva,in timp cu literatura puteai muri de foame.Aceasta noua ocupatie,dupa care a avut numai pagube materiale ,fiind mereu in deficite, corespundea temperametului lui Caragiale si predilectiei lui pentru locurile agglomerate,de altminteri post de observatie ideal pentru un scriitor saritic.
Dupa citeva calatorii in Europa,in primavera anului 1905 Caragiale se stabileste cu familia la Berlin.Rauvoiitorii l-au judecat sa vada in hotarirea lui nevoia de a se rupe de un mediu burghez deprimat de demagogie si superficialitate.in srtainatate scriitorul se simtea si mai legat de tara .Casa lui era intotdeauna deschisa studentilor romini de la universitatile germane. Cind departarea devinea mai apasatoare , gasea orice pretext ca sa revina mai scurt timp in Bucuresti . In drum se opera si la Budapesta pentru a intilini intelectualii transilvaneni, iar cind Octavian Goga a fost intemnitat la Seghedin s-a dus sa-l viziteze. Caragiale isi iubea mult tara,darn u-si exterioriza sentimentile. El obisnuia sa spuna "simtim mult,darvorbim putin"."Interesreaza numai ce faci , nu ce vorbesti ".Profunzimea acestor afirmatii a fost verificata prin altitudinea lui Caragiale fata de inabesirea rascoalelor taranesti din 1907. Citeva zile a stat inchis in camera, suferind cumpli si criind articolul publicat intii la Viena in ziarul Die Zeit si apoi in tara,i in brosura intitulata 1907. Din primavera pin in toamna . Criticul Paul Zarifopol reproducea familiei Gherea cuvintele cu care a fost intimpinat de Caragiale dupa rascoale :"In viata mea n-am suferit ca in timpul grozaviei asrea .Sa stii ca in tara se petrec lucruri infioratoare si revoltatoare sit u sa fii la dracu-n praznic si sa afli vestile in doua , trei zile mai tirziu -asta nu e gluma . E singura data cind am regretat ca m-am mutat la Berlin.sint sigur ca nenorocirea asta mi-a scurtata viata cu ani de zile.".Dincolo de fata care obisnuia sa si-o arate , se ascundea un om grav si foarte sensibil ,mare iubitor al muzicii lui Beethoven, duios cu familia ,discret cu prietenii,costiincios si existent cu sine,ceea ce revela un alt Caragiale , decit cela care se complacea intre Mitici la berarie si care la Sinaia,vara, fugea de singuritatea naturii in parc ca sa asculte muzica militara sis a vada in gara cum trec trenurile .Replica devenita celebra :"Eu nu sunt umorist !Eu sunt un profound sentimental ",data diCaragiale scriitoruluiardelean Ion Scurtucare toasta in cinsrea "marilor umoristi"Caragiale si Giorgi Ranetti ,intr-un cerc de intelectuali la Blaj , printer care se aflau Aurel Vlaicu ,Octavian Goga ,St.O.Iosif ,actorul Petre Liciu ,este cel mai succint ,dar poate si cel mai expresiv portret moral al scriitorului.
Caragiale a murit fulgerator in ziua de 22 iunie 1912 ,in camera lui austere din locuinta de la Berlin ,in timp ce odaia vecina ,fiica lui Delavrancea,bunul sau prieten , studia la pian o sonata de Schumann.Soarta la urmarit nemiloasa si dupa moarte ca sip e eroul uneia din nuvelele sale.Din telegramele vaduvei sale adresate oficialitatilor romine se vede disperarea acesteia de a nu putea transporta ramasitile pamintesti in tara ."Pazitorul cu acel nenorocit care zace parasit si uitat de toti intr-un cimitir strain?" intreba Alexandria Caragiale pe Dobrogeanu-Ghera in scrisoarea din 3 noiembrie 1912 .Si continua rascolitor:"Pazitorul cimitirului m-a intrebat daca intr-acel cosciug zace vreun excilant politic .Am raspuns :Nu,e romin". Sicriul a fost adus in tara deja peste cinci luni si ingropat la Bellu.Pe ultimul lui drum de la Berlin la Bucuresti a fost insotiti de prieteni din teatru ,iar la mormint a fost evocat de Sadoveanu.
Nu se poate vorbi despre aceea ce scris Caragiale , fara a aminti macar in citeva insemnari cu caracter informativ viata lui ,caci, implicit ori explicit,momente din biografia scriitorului sint o cronologie a operei sale .Aceasta nu inseamna ca a copiat realitatea asa dupa cum se obisnuisera sa afirme acei dindin rea-crednta sau in diferenta incercau sa-l minimalizeze ,invinuindu-l de facilitate .Inteligent pina la granita neverosimilului,dotat cu un acut spirit de observatie ,el inregistra totul,dar nu-si ingaduia sa retina decit esentialul , la rindul sau prelucrat la tensiunea artistic ape care numai talentul o poate da .Ecaterina Logadi,fiica lui,isi aminteste referitor intre opera si viata:"Vad casa in care am stat cindva si si care existape si azi pe str. Maria Rosetti nr.5 pe atunci sf.Spiridon si unde ca si in schita De inchiriat se afla lipite ,spate in spate ,doua cladiri gemene .Locuinta noastra era orientala spre nord ,iar cea locuita de propretar spre sud .Tot ca si in nuvela tata a propus proprietarului sa facem schimb de locuinta . Refuzat ,el s-a suparat sin e-am mutat la mica distanta de acolo in str.Rotari ,azi I.L.Caragiale. Casa exista si azi la numarul 21-23. Propretarul avea un catel foarte rasfatat,pe care-l chema Bubico si care era sosit sa treaca la nemurire in schita cu acelasi nume ".Sint unele cazuri cind fragmentele biografice pot fi usor identificate ,fara sa fie vreo indicatie anume .Din schita O conerinta simtim reactia spontanta a lui Caragiale impotriva familirismelor,uneori ireverentioase ,pe care le permeteau cunoscutii in fata de el cind era sufler la teatru.Din O petitiune pe aceea a impegatului de la Regia Monopolurilor. In O cronica de creciun gasim declaratia lui Caragiale ca scrie greu:"Scriu si sterg si iar incep si iar sterg . Si ceasurile sunt aproape zece! si iar imi bluestem ursitoarele . "
Scriitprul profund , Caragiale nu putea sa vada antagonismele societatii in care a trait si toate raile decurgind din ele .Osindindu-le,opera lui lua un un caracter poemic . invectiva scriitorului este , in ultima analiza, o forma de protest inpotriva vremii sale.Pe linga aceasta un merit drosebit al puterii lui de creatie de a fivizbutit sa faca ,primul la noi, ceea ce a facut Balzac cu personajele sale,adica"sa concureze starea civila",dupa cum consta to Ibraileanu,pentru care Caragiale este "cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura".
