Cartea lui M.Steihardt se cheama "Jurnalul fericirii " deoarece asa cu arata Virgil Ierunca inchisoare l-a transformat fundamental pe autor intr-un om religios ce a decoprit constantele spiritualitatii romanesti si care a constituit pentru autor "Aacademie si Altar ".
Inca de la inceputul fragmentului Steinhardt ne atrage atentia ca ceea ce va prezenta chiar daca poarta numele de jurnal, faptele nu sunt scrise in inchisoare ci sunt amintiri proaspete din acea perioada.
Fragmentul prezinta primul sau interviu la securitate luat in 31 decembrie 1959, interviu care avea drept scop denuntarea lui C. Noica. Asa cum i se pare autorului de la inceput "totul este o comedie in ambianta unei camere mari si frumoase " el este iunterogat de mai miulti securisti in calitate de martor "in timp ce fumeaza cate ori suge cate o vitamina ".
Primele intrebari sunt de tatonaj, iar raspunsurile sunt vagi nedand raspunsuri concrete el este constient ca interlocutorii sunt nesatifacuti, iar el este considerat nesincer.
Partea a doua a comediei este aceea in care se trag perdelele de culoare inchisa care sa creeze panica in timp ce interlocutorii intro si ies, dau sfatul "de a-si baga mitiile in cap " si apeleaza la sentimentele cele mai puternice ale lui Steinhardt, dragostea pentru tatal sau. O alta metoda a securitatii este aceea de a face promisiuni de o viata mai mai buna in schimbul denuntarii unor colegionari care ar fi fost partizani ai hitleristilor. securistii sunt grabiti sa plece indemnandu-l sa se sfatuiasca sau pe care . sa il produc. Autorul are insa calitatea de a se descoperii pentru prima data incapatanat si de a-si fi jucat bine rolul pana la capat. Partea a doua este defapt o amintire a scriitorului legate de copilaria sa lui Rudolf Otto ce imparte credinta in :mysterium fasinans, mysterium tremendum. Autorul defapt se refera la misterul fascinatiei care a inceput in copilaria sa intr-un cartier pe nume de sfant , pe nume Pantelimon. In acest cartier odata cu lasarea serii oamenii nu prea circulau din cauza numelui sau rau famat. Dar acest cartier era dominat de o pace patriarhala, data de clopotele bisericii Capra, ce se auzeau in tot cartierul, chiar si la fabrica. Copil fiind N.Steinhardt facea comparatie intre sunetele colopotelor de craciun pline de duiosie si sunetele ce te rascoleau de pasti. de asemenea pe copilul Steinhardt il fascina .. vremurilor bune din Pantelimon si nutrea intensul miros al lemnului de la fabrica de cherestea.
Autorul prezinta acest fragment pentru a-l face pe cititor sa inteleaga misterul fascinatiei unui copil cu nevinovatia lui in comparatie cu bestialitatea securitatii, cu chinurile inchisorii cu ceea ce constituie mysterium termendum. Starile sufletesti pe care le traieste la securitate sunt cu totul deosebite de cele a copilariei. Daca in copilarie ele sunt date de locurile unde a trait, myterium tremendum este dat de oamenii securitatii, de mizeria inchisorilor. Suferinta celor persecutati ca N. Steinhardt este dezvaluita in pagini dramatice care alcatuiesc un document al timpului si care formeaza asa numita literatura a descrierii si a marturisirii.
