Initiativele culturale ale romantismului pasoptist

Initiativele culturale ale romantismului pasoptist

Tot ce mi-a stat in putinta am facut si cu sfatul si cu fapta, ca sa sporesc si sufleteste si materialiceste inflorirea Bisericii si a Patriei. (Veniamin Costache)

Invatamantul

La inceputul secolului al XIX-lea, in Provinciile Romane extracarpatice invatamantul gimnazial si liceal se facea in limba greaca. Sub influenta Transilvaniei, unde Iluminismul se manifestase cu deosebire in opera de formare de intelectuali propovaduitori ai dragostei si respectului pentru limba materna, unele familii boieresti incredinteaza educatia si formarea copiilor unor invatati ardeleni. Scriitorii generatiei pasoptiste[1] evoca in memoriile lor acest debut improvizat dar entuziast al invatamantului modern in limba romana

In Moldova, invatamantul in limba romana este sustinut de Biserica, un rol important revenindu-i mitropolitului Veniamin Costache , autorul unor reforme moderne atat in plan confesional, cat si in cel laic. De sprijinul acestui inalt prelat s-a bucurat G. Asachi care, dupa ce a beneficiat de burse la studii in strainatate, revenit acasa initiaza primul curs in romaneste de inginerie hotarnica, iar cativa ani mai tarziu restructureaza Seminarul de la Socola, gimnaziul de la Trei Ierarhi si Academia Mihaileana.

Simultan cu emanciparea invatamantului din Tara Moldovei, in anul 1817 este adus la Bucuresti invatatul ardelean G. Lazar de catre boierii Partidei Nationale care ii incredinteaza conducerea primei scoli romanesti in chiliile fostei manastiri de la Sf. Sava[3]. In numai doi ani, teologul ardelean a elaborat manuale, a alcatuit planuri de invatamant si a demonstrat ca limba romana este capabila a exprima cele mai abstracte cunostinte si a forma tineri. In entuziasmul generat de initiativa didactica a lui Lazar, fiii de boieri parasesc Academia greceasca pentru a se alatura scolii romanesti. La doua decenii de la infiintare, Colegiul de la Sf. Sava dispunea de un colectiv de cadre didactice bine pregatite, de o biblioteca si de o tipografie unde vedeau lumina zilei manuale si antologii scolare, dictionare, gramatici si volume literare originale.

Dupa debuturile entuziaste si improvizate ale invatamantului laic, in Provinciile Romane extracarpatice se infiinteaza scoli lancasteriene in fiecare resedinta de judet, scoli normale pentru pregatirea de institutori si se inmultesc scolile comunale. Conform unei statistici din 1842, in Tara Romaneasca invatau la Colegiul Sf. Sava 657 de elevi, pregatiti de 18 profesori, in resedintele de judet functionau 18 scoli normale iar in comune 2100 erau incadrati in diverse nivele de instruire peste 40.000 de copii si tineri. Dezvoltarea rapida a invatamantului romanesc se desavarseste dupa Unirea Principatelor, o data cu inaugurarea universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864). In Basarabia si Bucovina invatamantul in limba romana este atribuit pentru perioade relativ scrute eparhiilor ortodoxe, aflate sub tutela mitropoliei sarbesti. De aceea, in cele doua provincii istorice scoala devine un instrument de deznationalizare, in Bucovina invatamantul in limba germana inlocuind pe cel romanesc, iar in Basarabia invatamantul in limba rusa.  

In Transilvania invatamantul in limba romana se afla in custodia Bisericii Ortodoxe si a celei Greco-Catolice. In 1843 functionau 293 scoli pentru copiii romani, fata de 962 pentru cei maghiari, erau patru licee romanesti la Blaj, Beius, Brasov si Nasaud. In anii 1847-1873, la interventia mitropolitului Andrei Saguna s-au infiintat peste 800 de scoli comunale confesionale, doua gimnazii romanesti, un Institut teologic-pedagogic (1859),  s-au tiparit 25 de manuale. Recunoscut ca mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ardeal, Mitroplitul Andrei Saguna se va implica in activitatea de culturalizare a enoriasilor in limba romana. Ca prim presedinte al Societatii ASTRA el va sustine prin toate formele limba si cultura romana in Transilvania.

Publicistica

"[] romanii au trebuit sa astepte momentele atat de rare in istoria neamului, cand omenirea trece printr-o schimbare de soarta si astfel sa-si poata si ei schimba soarta dupa chemarile adanci si organice ale neamurilor in istorie". (Nicolae Iorga, Evolutia ideiii de libertate)

Publicistica a aparut si s-a maturizat in Provinciile Romane atunci cand in Europa Occidentala ea devenise o forma de comunicare moderna, eficienta si activa. Aparitia ei in Provinciile Romane se datoreaza intelectualilor care studiasera in strainatate si care beneficiasera de o gazetarie activa, implicata in viata de zi cu zi a societatii. Ion Ghica credea ca: "a intrebuinta facultatile sale la fericirea tuturor, a scrie dupa povatuirile unei convingeri adevarate, luminata printr-o cercetare adanca, serioasa a lucrurilor si curata de orice mobil si interes este o intreprindere noua la noi si cu atat mai anevoie, cu cat traim intr-o epoca de tranzitie si de aspiratiuni cu atat mai mici si mai proaste, cu cat oamenii sunt lipsiti de educatie si de adevarata invatatura, inecati in patimi si dorinte ce au putut naste o cunostinta superficiala a civilizatiei europene, care nu a putut produce alt efect asupra-le decat a-i ameti". La randul sau, Cezar Bolliac, unul dintre cei mai incisivi patroni de gazete din aceasta epoca, nota ca "publicitatea este atat de priincioasa unei societati, sub orice forma va fi societatea, pe cat de priincios este unui om in parte aerul si miscarea care il racoresc si ii preface sangele. Ea plana pe deasupra trupului societatii, se imparte catre toate madularele ei, fara osebire de varsta, de sex si de conditie, si lasa trasaturi adanci ce nu se mai sterg. Din aceste trasaturi se formeaza acea putere atotputernica, ce se lupta necontenit impotriva individului pentru multime, impotriva interesului privat pentru fericirea publica; acea fiinta nevazuta, abstracta, pe care o vedem, despre a carei existenta s-au patruns toate popoarele civilizate si ale carei efecte ne-au dovedit si chiar noua anii trecuti, ca nu le putem tagadui nepedepsiti: acea putere este Opina publica"[4].

Prima publicatie pentru romani, "Courrier de Moldavie"[5], a aparut in limba franceza in anul 1790, la Iasi. Ea a fost urmata in anul 1827 de gazeta "Fama Lipscai pentru Datia" tiparita la Leipzig, din initiativa boierilor Dinicu Golescu, I. M. C. Rosetti si Atanasie Lascar. Lui Dinicu Golescu ii revine meritul de a fi obtinut aprobarea de la generalul Kiseleff pentru infiintarea primului periodic bucurestean, "Curierul romanesc", in aprilie 1829, conducerea fiind incredintata lui I. Eliade Radulescu. La Iasi, primul periodic "Albina romaneasca" apare in iunie acelasi an sub patronajul lui G. Asachi.

In gazeta lui I. E. Radulescu au publicat aproape toti scriitorii vremii, printre care: Iancu Vacarescu, Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, iar in suplimentele ei literare "Curierul de ambe sexe" si "Gazeta Teatrului National" au aparut texte semnate de creatori apartinand celorlalte provincii, precum Simion Marcovici si C. Negruzzi. Si in jurnalul lui G. Asachi din Iasi au publicat lucrari originale N. Dimachi si C. Stamati iar in suplimentul literar "Alauta" au semnat: C. Negruzzi, M. Ciucureanu, Ionica Tautu, M. Kogalniceanu s.a. La cererea comunitatii romanesti din Brasov G. Baritiu a tiparit pe langa "Gazeta de Transilvania" (1838-1842) un supliment literar saptamanal "Foaie pentru minte, inima si literatura" (1838-1849). In paginile acestuia au publicat A. Muresanu, I. Barac, T. Cipariu, Ath. M. Marienescu, Vasile Alecandri, Grigore Alexandrescu, D. Bolintineanu s. a. Proza romantica de inspiratie istorica este semnata de G. Asachi si C. Negruzzi, iar cea de critica si teorie literara de C. Bolliac, I. Eliade Radulescu, N. Balcescu, I. Maiorescu. G. Baritiu ii considera colaboratori apropiati pe: T. Cipariu, I. Eliade Radulescu, Teodor Aron, Damaschin Bojinca, George Malinescu, Nicolae Istrati, Nicolae Rucareanu s.a. Dupa 1836, cand monopolul asupra tipariturilor s-a incheiat, si alti intelectuali se dedica publicisticii, printre care: Cezar Bolliac ("Curiosul", Bucuresti, 1836), C. Lecca ("Mozaicul", Craiova, 1838), Florian Aaron si G. Hill ("Romania", 1838), Valbaum ("Pamanteanul", 1839) etc.

Incepand cu anul 1840 se inaugureaza si primele jurnale istorice: "Arhiva romaneasca", la Iasi (in ingrijirea lui Mihail Kogalniceanu) si "Magazin istoric pentru Dacia", la Bucuresti incepand cu 1845 (in redactia lui N. Balcescu si A. T. Laurian).

In ianuarie 1840 Mihail Kogalniceanu inaugureaza prima revista exclusiv literara, "Dacia literara", ale carei cateva numere au avut ecou in constiinta cititorilor din epoca si mai ales in istoria literaturii. In primul numar, M. Kogalniceanu lanseaza un manifest al romantismului romanesc deschizand calea directiei autohtone. Introductia lui Mihail Kogalniceanu sintetiza programul culturii romane moderne si aduna energiile creatoare ale autorilor intr-o directie traditionalista si nationalista. Mihail Kogalniceanu reia initiativa sa publicistica in anul 1844 cu "Propasirea", gazeta cenzurata de catre domnitorul Mihail Sturza dupa cateva numere. Si Vasile Alecsandri are initiativa publicarii unei gazete exclusiv literare in 1852, fiind obligat a amana pana in anul 1855 lansarea primului numar al "Romaniei literare".

In timpul evenimentelor de la 1848 au aparut gazete cu profil revolutionar, care indemnau la solidaritate cu ideile politice ale "cauzasilor": "Pruncul roman", "Vestitorul romanesc", "Popolul suveran". Gazete cu o existenta efemera, ele au meritul de a fi difuzat ideile liderilor revolutionari si de a fi clarificat opozitia lor fata de regimul regulamentar, controlat de Imperiul Tarist.

In afara granitelor romanesti, in timpul exilului postpasoptist au aparut mai multe jurnale, care sustineau ideile politice ale Europei occidentale ori tipareau productiile literare ale proscrisilor: "Espatriatul" (1849, Budapesta, din initiativa lui Cezar Bolliac), "Romania viitoare" (1850, Paris, din initiativa lui N. Balcescu), "Junimea romana" (1851, Paris, din initiativa lui Al. Odobescu).

Intre anii 1849-1856 unele periodice din Iasi sau Bucuresti erau exprimate in franceza ori bilingve, franco-romane, adresandu-se comunitatilor de francezi rezidenti in capitalele Provinciilor Romane. In paginile lor este ilustrata starea de confuzie politica si cenzura  externa excesiva, majoritatea articolelor fiind semnate cu pseudonime.

Dupa anul 1855 numarul publicatiilor romanesti creste si continutul lor se diversifica in politice, literar-artistice, stiintifice, de informare si cultura generala, umoristice. Acum majoritatea gazetelor dezbat problema Unirii Principatelor Romane,intre ele distingandu-se: "Steaua Dunarii" (cu un supliment in franceza la Bruxelles, aparut din initiativa lui Mihail Kogalniceanu), "Dambovita" (din initiativa lui D. Bolintineanu), "Romanul" (publicatia lui C. A. Rosetti, devenita tribuna de idei a partidului liberal).

In afara publicatiilor periodice, calendarele si almanahurile au avut o aparitie sustinuta in Provinciile Romane, contribuind la formarea gustului pentru lectura si informatia scrisa. Primul calendar in limba romana dateaza din 1731 si a fost tiparit la Brasov de Petcu Soanul[7]. Pana in anii 1830-1835 calendarele aveau o frecventa de cate 2-3 pe an, pentru ca din 1856 ele frecventa lor sa creasca de la 18 mai intai la 20 (dupa 1852) si la 27 (din 1875) pe an. In paginile lor se publicau informatii referitoare la viata in familie si societate, texte literar-artistice ori opinii critice cu privire la situatia politica si sociala a romanilor.

Tipografiile

In prima jumatate a secolului al XIX-lea tiparnitele erau invechite si neprofitabile. Curtea domneasca si Biserica mitropolitana detineau controlul tipariturilor laice si religioase, in afara acestora functionand accidental alte tipografii. Pe parcursul Evului Mediu, din 1508 cand s-a tiparit prima carte in spatiul romanesc, tipografia a slujit cu deosebire exclusiv cititorii apartinand bisericii ori pe ai aristocratiei. Dupa 1830 tipografiile nu mai sunt o arta exclusivista, ci un mijloc de propagare a informatiei scrise pentru citiorii cu venituri medii si gusturi modeste.

Tipariturile din Provinciile Romane aveau aspect invechit si datorita alfabetului chirilic. Cartile romanesti publicate peste hotare respirau alt aer in hainele alfabetului latin. Este ilustrativa publicarea Cantarii Romaniei mai intai la Paris in 1850, in alfabet latin si in anul 1855 in "Romania literara" a lui Vasile Alexandri, la Iasi, in alfabet chirilic. Prima versiune ilustreaza modernitatea literaturii romane, in vreme ce versiunea chirilica pare inrudita cu manuscrisele medievale.

Conform statisticilor oficiale[8], in 1838 functionau in teritoriile romanesti sase tipografii chirilice, care intre anii 1840-1850 au tiparit carti in tiraje de cate 1000 - 1200 de exemplare. Unii dintre creatori (Anton Pann, G. Asachi, I. E. Radulescu, Cezar Bolliac, C. A. Rosetti) isi investesc averea in tipografii, incercand sa le faca profitabile, concurand afaceristii straini stabiliti in Provinciile Romane. Pentru a diversifica si imbogati lista cartilor in limba romana ei au intiat mai multe proiecte de anvergura. In Repertoriul Teatrului National, I. E. Radulescu a propus tiparirea a 42 de piese. Tot el a lansat proiectul unei impresionante Biblioteci universale in 21 de volume, dupa model francez, continand peste 200 de titluri dintre care a tradus el insusi 12. In 1846 M. Kogalniceanu si N. Balcescu lansau la Paris proiectul unui Dictionar al oamenilor de seama. In acelasi an se nastea ideea unei Biblioteci a romanilor exilati.

Societatile culturale

Societatile literare sunt grupari de persoane cu preocupari comune, care isi asuma programe cu caracter progresist, staruind pentru iesirea Provinciilor Romane din formele anacronice ale regimului fanariot prin reforme intelepte. In prima jumatate a a secolului al XIX-lea ele sunt fata oficiala a gruparilor reformatoare francmasonice, ce se opuneau regimurilor fanariote sau regulamentare. Ele aveau sustinere materiala si politica din afara granitelor si raspundeau intereselor politico-diplomatice si financiare straine.

Atunci cand raspundeau nevoilor interne ale tarii, ele au contribuit la luminarea populatiei si la solidarizarea energiilor ei sufletesti in favoarea unui ideal national. In 1822 la Brasov D. Golescu si Ion Campineanu, boieri reformatori care au sustinut miscarea lui Tudor Vladimirescu, au organizat o societate secreta cu aspect revolutionar francmasonic. Reveniti acasa, ei reiau proiectul unei asemenea asociatii in 1827, incredintandu-i lui I. E. Radulescu misiunea redactarii statutelor si a platformei program, care stipulau: transformarea scolii lui Lazar in Colegiu, infiintarea unei institutii similare la Craiova, crearea de scoli normale in fiecare capitala de judet si de scoli primare in fiecare sat, infiintarea de gazete in limba romana, incurajarea traducerilor si infiintarea unui Teatru National. In 1833 se infiinta la Bucuresti o "Societate Filarmonica" care milita pentru un cladirea unui teatru romanesc, stimula repertoriul national si artistii romani. "Societatea de agricultura" aparuta la Bucuresti in anul 1835 din initiativa lui Ion Campineanu, Scarlat Rosetti si Petrache Poenaru isi propunea modernizarea si eficientizarea activitatii agricole in Tara Romaneasca.

Cea mai radicala si cu cea mai dramatica existenta a cunoscut societatea "Fratia", infiintata in anul 1840 la Bucuresti, din initiativa lui Ion Ghica, N. Balcescu, Christian Tell si Cezar Bolliac. Ea a fost interzisa in anul 1843 iar principalii ei lideri au fost condamnati la detentie ori exil.

Si in Moldova s-au infiintat societati, mai putin radicale si cu un pronuntat aspect profesional: "Cercul de lectura al medicilor" (1830), "Societatea de medicina si istorie naturala" (1833).

In afara granitelor s-au organizat societatii ale tineretului universitar: "Societatea pentru invatatura poporului roman", infiintata in august 1839 din initiativa lui Ion Ghica, A. G. Golescu, D. Bratianu, C. Negri, V. Alecsandri, N. Docan, ce devenea in anul 1845 "Societatea studentilor romani", aintre membrii careia se aflau acum si N. Balcescu, D Bolintineanu s.a.

Societatile literare romanesti nu au imaginea unor adunari mondene, dominate de prezente feminine emancipate, precum cele din capitalele Europei occidentale, cu un secol mai devreme. Ele raspund mai degraba dreptului la libera asociere stipulat de Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului din anul 1791 si reunesc persoane interesate a schimba prezentul si viitorul tarii. Alcatuite din boieri, intelectuali ori comercianti, ele au un caracter secret, initiatic, si intretin o atmosfera de conspiratie si de sacrificiu. Prefacerile politice, economice si culturale sugerate in statutele acestor societati au un caracter liberal moderat si o viziune optimista despre progres. Ele au implinit un rol national militand pentru depasirea starii de inapoiere, pentru emanciparea prin cultura a populatiei de la orase si sate. Ele au incurajat mecenatul artistic: Scarlat Rosetti a subventionat tiparirea Caligrafiei lui Grigore Plesoianu si a Gramaticii lui I. E. Radulescu, G. Baleanu a subventionat publicarea lucrarii lui G. Lazar Povatuitorul tiner s. a.

Concluzii

Cea mai spectaculoasa etapa din istoria culturii romane moderne se manifesta la inceputul secolului al XIX-lea, cand se trece de la mentalitatea feudala, de tip oriental, la cea moderna, ocidental-europeana. In numai o jumatate de secol romanii se racordeaza la formele de existenta ale Europei Occidentale, renuntand definitiv la tiparele medievale. Despartirea de vechile obisnuinte a fost un proces ce a durat mai bine de un secol, declansat de boierii Partidei Nationale in deceniile doi si trei ale secolului romantic si consfintit ca necesitate istorica de Revolutia de la 1848 din Bucuresti, Iasi ori Campia Libertatii din Blaj. Aceasta schimbare radicala de mentalitate se datoreaza ideologiei romantice, cunoscute in mod direct de catre intelectualii formati la scolile Apusului sau prin intermediul traducerilor atat din operele unor mari creatori precum Hugo, Byron, Schiller, Goethe, cat si din traducerile unor autori minori, la moda, precum Lamartine, George Sand, Eugène Sue s.a.   Pana la Eminescu, a carui opera poetica este o contributie originala romaneasca la romantismul universal, creatorii nostri s-au straduit sa imite modelul romantic european, sa-l autohtonizeze si sa-l adapteze gustului mai putin cultivat al conationalilor. Debutul modernitatii culturii romanesti coincide cu o serie de initiative culturale ce au condus la afirmarea unei culturi nationale, in limba si traditiile romanitatii europene. Acum s-a reorganizat invatamantul laic si confesional, s-au exprimentat formele moderne de asociere literara, s-a inaugurat presa de opinie politica, literara, istorica ori de informatie enciclopedica, s-au pus bazele unui teatru romanesc s.a.

Bibliografie

Cioculescu, Serban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii romane moderne, EDP, Bucuresti, 1971

Cornea, Paul, Originile romantismului romanesc, Spiritul public, Miscarea ideilor si literatura intre 1780-1840, Minerva, 1972

Cornea, Paul, Regula jocului, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980

Cornea, Paul, Aproapele si departele, Editura Cartea Romaneasca, 1990

Rotaru, Ion, Forme ale clasicismului in poezia romaneasca pana la Vasile Alecsandri, Minerva, Bucuresti, 1979

Popovici, Dumitru, Romantismul romanesc, Editura Tineretului, col. Lyceum, nr. 59, Bucuresti, 1969

Simion, Eugen, Dimineata poetilor, eseu despre inceputurile poeziei romanesti, Editura Cartea Romaneasca, 1980

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor romani, vol. I-II, EPL, 1966

XXX, Istoria Literaturii Romane, vol. II, Editura Academiei Romane, Bucuresti