Hagiografiile

Hagiografiile

Carturarii ortodocsi romani au realizat traduceri si scrieri originale, continuand seria vietilor de sfinti din literatura crestina, fie in forme dezvoltate dupa modelul unor vita sanctorum, fie in formele abreviate, insotite de invataturi si slujbe religioase, cunoscute sub denumirea de sinaxare (in slavona proloage) si minee. Circulatia hagiografiilor in slavona, bulgara, sarba, ruseasca, ucraineana ori neogreceasca a stimulat interesul autorilor autohtoni atat pentru traducerea si localizarea unora dintre vietile sfintilor apropiati romanilor cat si pentru elaborarea de texte inchinate unor slujitori locali ai ortodoxiei, sanctificati de Biserica noastra.

Hagiografia din Tarile Romane isi are originea in cea bizantina In literatura crestina, Eusebiu de Cesarea (260-340) a descris avantul mistic al martirilor care, pana in jurul anului 313, au platit cu sange statornicia in credinta lor. Dintre cei 23 de martiri ce si-au gasit sfarsitul pe teritoriul romanesc, cei mai cunoscuti in spatiul larg al ortodoxiei sunt: Ioan cel Nou, Nichita Romanul si Sava Gotul. Majoritatea hagiografiilor bizantine au fost plasmuite in secolul al VI-lea, perioada in care cultul sfintilor luase un avant deosebit iar localitatile unde se pastrau moastele lor devenisera centre de pelerinaj pentru intreaga crestinatate. Ele impletesc diverse povestiri ale contemporanilor sfantului respectiv, prelucrate de imaginatia autorilor anonimi, astfel incat personalitatea lui pierde trasaturile distinctive, cadrul geografic si timpul istoric in care au trait devin generale, fantezia colectiva atribuindu-le puteri oraculare si vindecari miraculoase. Pentru hagiograf, sfantul martir sau ascet este campionul lui Dumnezeu pe pamant, menit sa duca lupta impotriva paganismului si impotriva ispitelor acestei lumi trecatoare . In opinia lui Nicolae Cartojan cele mai frumoase legende hagiografice s-au adapat din izvorul povestilor populare.

Modelul literar al hagiografei instituit in secolul al X-lea de Simion Magistrul (zis si Metafrastul) consta intr-o insiruire standard de secvente reale si miraculoase. Sfantul, de obicei de vita nobila si lipsit de griji materiale, alege din frageda varsta sa se dedice credintei crestine. El isi paraseste familia si bastina, se retrage intr-un loc pustiu, eliberandu-se de grijile materiale ale vietii si aspirand la comunicarea, prin rugaciune, cu Dumnezeu. El infaptuieste miracole inca din timpul vietii, vindecand bolnavii fara scapare ori prevestind catastrofe. La multi ani de la petrecerea lui din viata, moastele ii sunt descoperite, din intamplare. Parfumul si lumina, degajate de ramasitele pamantesti, indreptatesc pe credinciosi sa i se inchine si sa ii solicite ajutorul. Moastele sfintite devin sursa de vindecari miraculoase si de izbaviri colective, iar manastirile ce le adapostesc sunt consacrate ca locuri pentru pelerinaje anuale.

Din secolul al XV-lea, intre vietile sfintilor autohtoni sau ale caror moaste fusesera aduse in Tarile Romane (Grigorie Decapolitul, Ioan cel Nou , Filofteia, Parascheva, Dimitrie Basarabov s.a.), un loc aparte il are Nicodim , canonizat ulterior ca sfant, unul dintre primii organizatori ai vietii monahale. Viata sa a devenit pilduitoare pentru ortodoxismul ascetic, isihast, din secolele XV-XVIII. O alta personalitate a Bisericii Ortodoxe este Nifon, carturar si patriarh al Constantinopolului, devenit in timpul domniei lui Radu cel Mare mitropolit al Tarii Romanesti. Unul dintre discipolii sai a fost domnitorul Neagoe Basarab, care i-a adus moastele in Tara Romaneasca, la manastirea Dealu, si a inclus in Invataturile sale Viata patriarhului Nifon, elaborata la cererea sa de Gavril Protul.

Vietile sfintilor strabat in literatura religioasa romaneasca un drum lung de la traducerea unor versiuni straine[5], apartinand ortodoxiei balcanice si rasaritene, pana la acela de scriere originala despre prezenta miraculoasa a unui crestin in istoria locala (precum sfantul Procopie ce il ajuta pe Stefan cel Mare in razboaie, aparandu-l si facandu-l nevazut in fata dusmanilor, miracol consemat in Letopisetul lui Grigore Ureche).